Planul de reorganizare al OLTCHIM, iniţiat în 2013, a fost aprobat şi, astfel, combinatul a fost salvat de la faliment. Mi se va mulţumi vreodată pentru asta?

Zilele trecute agenţiile de presă titrau cu titluri mari: “OLTCHIM a fost salvat de la faliment. Planul de reorganizare a fost aprobat de Tribunalul Râmnicu Vâlcea”. Dar îşi mai aduce oare cineva aminte cum s-au întâmplat lucrurile?

Când am  (re)devenit ministrul economiei, la începutul anului 2013, OLTCHIM mai lucra cu 5% din capacitate. Salariaţii nu mai fuseseră plătiţi de câteva luni. Lipsit de materie, primă, înglodat în datorii şi cu o situaţie explozivă în rândurile sindicaliştilor, combinatul îşi trăia agonia. Datoriile sale ajunseseră la incredibila sumă de 1 000 000 000 de dolari (da, aţi numărat bine zerourile, un miliard). Pericolul ca unii creditori, mai ales din zona energetică şi bancară, să ceară executarea datoriilor, era iminent şi asta ar fi însemnat moartea combinatului. FMI mi-a cerut, în februarea, închiderea OLTCHIM, ceea ce însemna vânzarea bucată cu bucată. Probabil că, după decontaminare, pe terenul acela  s-ar fi construit câteva MALL-uri, aşa cum s-a întâmplat pe multe alte (foste) platforme industriale. La solicitarea mea către Comisia Europeană de a se permite un ajutor de stat, mi s-a răspuns cu un “nu” ferm, adăugându-se din partea Comisiei că OLTCHIM este cazul cel mai negru (chiar termenul ăsta a fost folosit!) cu care s-a confruntat în ultimii ani. Auspiciile, aşadar, erau extrem de nefavorabile.

Am refuzat să accept ideea închiderii combinatului. În câteva luni, prin decăpuşarea aprovizionării şi desfacerii, prin găsirea unor noi pieţe, prin declanşarea procedurii de insolvenţă, care elimina riscul executării silite, prin renegocierea contractelor de furnizare a energiei, prin acordarea unui sistem de protecţie pentru persoanele disponibilizate etc.etc. combinatul, încetul cu încetul, s-a urnit. În vara aceluiaşi an, la renegocierea Acordului cu FMI, OLTCHIM era scos de pe lista companiilor de stat cu situaţie critică. Nu mai înregistra pierderi şi perspectivele erau stabile.

Managementul OLTCHIM din acea vreme, pe care l-am realizat împreună cu noua conducere, cu administratorii judiciari, cu administratorul special, cu sprijinul Guvernului şi a administraţiei locale, cu un dialog permanent cu sinducatele, a dus la salvarea a peste 2000 de locuri de muncă numai în incinta combinatului, ca să nu mai vorbim de restul platformei industriale vâlcene care, fără combinat, ar fi fost, practic, aneantizată. La sfârşitul lui 2013 combinatul avea deja profit operaţional iar după încă un an a reşit să obţină şi profit fiscal. Dacă socotim evitarea pagubelor ce ar fi rezultat din închiderea combinatului (peste 100 de milioane de euro doar decontaminarea, cca 80 de milioane de euro patente industriale irosite, multe mii de locuri de muncă pierdute etc.etc) precum şi cifra de afaceri actuală, cu toate dările plătite la stat, cu mii de locuri de muncă stabile şi (relativ) bine plătite şi cu perspectiva privatizării (care ar putea aduce statului roman cel puţin 150 milioane de euro) vă puteţi imagina ce efecte pozitive a avut acest efort pe care l-am făcut atunci, în ciuda dificultăţilor aparent insurmontabile.

OLTCHIM este unul dintre rarissimele cazuri în care o companie muribundă a fost salvată. Dacă socotim toate acestea, efectul pozitiv al salvării combinatului este, privit de acum, cam de o sută de ori mai mare decât presupusa pagubă din dosarul gazelor. Dar asta nu e o ştire interesantă de presă..

84 Responses to “Planul de reorganizare al OLTCHIM, iniţiat în 2013, a fost aprobat şi, astfel, combinatul a fost salvat de la faliment. Mi se va mulţumi vreodată pentru asta?”

  1. ion spune:

    Un sincer BRAVO!

  2. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    intotdeauna va voi multumi pentru ce ati facut bun, si va voi critica pentru ce nu ati facut, sau ati facut gresit! Asta-i viata, n-am ales eu cariera politica sa pot fi si eu criticat.

    Mai era o cucoana zilele trecute in parlament care cerea pensie speciala pe motiv ca trebuie sa suporte tone de acuze… Si i-a zis-o un ziarist dintr-o emisiune: tanti, dute acasa, nu te-a obligat nimeni sa vii aici si evident ca nimeni nu te tine cu forta!

    • Dar de ce in politica nu trebuie sa ne purtam ca oamenii? De ce in politica putem fi mizerabili, ca asa e in politica? Asa zici tu? Si mai astepti sa intre oameni de calitate in politica?

      • emi spune:

        Poate le e teama sa nu se molipseasca de generozitate si alte emotii pozitive. Daca zic prea mult multumesc, devin prea angelici, si Doamne fereste, li se desprinde egoul!!!

    • sorin gyorgyfalvi spune:

      @ VV

      nu e buna gindirea dumneavoastra. Respectul nu se acorda nimanui automat. Respectul se cistiga!

    • sorin gyorgyfalvi spune:

      @ VV

      pe sistemul actual nu au cum sa intre oameni de calitate in politica! Tocmai pe sistemul asta ati fost lasat pe dinafara! :D

      Daca nu ma credeti, puteti candida independent la Rimnicu Valcea sa vedem daca va voteaza cineva! (pe sistemul uninominal actual)

      Sistemul de vot actual e unul foarte foarte ipocrit, nu e nici uninominal pur, nici lista! Daca s-ar elimina ipocrizia si populismul din legislatia electorala cu uninominalul, atunci pe buletinul de vot ar trebui sa fie doar nume de candiadti, fara sigle de partid, fara nume de partid, ci eventual doar cu poza candidatului! Citi din parlamentari ar avea curajul sa candideze uninominal asa? Va spun eu, sub 5%

      In afara de asta, niste candidati care ar candida uninominal de-adevaratelea, ce ar putea face ei in parlament? Ce puteti face acum dumneavoastra, ca tot sunteti independent!? Nimic!

      Pentru asta trebuie sa existe programe politice electorale asumate de partide, echipe de candidati formate de partide si prezentate electoratului in ansamblul lor, votul sa fie pe liste, si electoratul sa poata urmari realizarea programelor electorale promise, nu asa cum e acum ca parlamentarii dupa ce sunt alesi zic: eu nu sunt de vina, eu am vrut, dar n-au vrut ceilalti! Si daca un parlamentar e ales pe o lista si vrea sa se mute la alt partid… evident sa-si piarda mandatul!

      Pina nu se va modifica legislatia in sensul in care l-am descris mai sus oamenii au toata legitimitatea sa-i judece pe toti la gramada ca fiind pusi pe capatuiala personala si fara niciun interes in a face ceva pentru tara asta!

  3. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    am si eu o intrebare care ma macina zilele astea: cine e vinovat (politic evident) pentru legislatia din domeniul retrocedarilor? Isi asuma cineva vreo vina pentru zecile de mii de abuzuri, pentru tonele de nedreptati, pentru miliardele cu care au fost “despagubiti” niste smecheri atasati partidelor parlamentare?

    • Pai cred ca vina pentru abuzuri trebuie sa fie a celor care le-au facut, nu? Cat despre legislatie, ea trebuia data. Chestia e ca atunci cand s-a dat legea, in 2005, nu s-a facut o evaluare a volumuluiu posibil a retrocedarilor, care a fost mai mare decat cel prevazut.

      • sorin gyorgyfalvi spune:

        @ VV

        lipsa evaluarii a fost o problema, dar nu asta cred ca a fost marea problema, ci faptul ca nu s-a legiferat clar, si s-a lasat loc de interpretari (intentionat dupa parerea mea), in asa fel incit au primit retrocedari persoane care nu aveau niciun drept, pe baza de acte false, pe baza de acte din arhive interpretate si facute sa se “potriveasca”, pe baza lipsei din legislatie a procedurilor legate de multe situatii speciale gen criminali de razboi care au primit retrocedari, pe baza lipsei din legislatie a necesitatii efectuarii unor verificari speciale pentru retrocedarea averilor mai mari de 1 milion euro echivalent…. samd. Daca doar acest din urma aspect ar fi fost gindit de cineva din noianul ala de autosuficienti din parlament, ar fi fost eliminata peste 90% din problema, pentru ca un numar de sub 1000 de persoane au luat peste 90% din despagubirile acordate pina acum!

        Ziceti ca legislatia trebuia data? Cum, asa? Mai bine lipsa! Mai bine dormeau toti acolo in parlament…

  4. alexis spune:

    Cand Napoleon s-a intors din Egipt l-a asteptat o mare multime. Cineva i-a atras atentia asupra faptului. El a raspuns: daca m-ar fi dus la spanzuratoare ar fi venit mai multi.

  5. Mihail spune:

    Din urma:

    @ sorin gyorgyfalvi,

    “cumva” ai mare dreptate, ce treaba avem noi, dincolo de o abordare, din politete, a “genocidului armenilor ? Te rog, nu-mi raspunde, deja este prea mult cu tema asta.

    @ emi,

    probabil ca de asta este atat de iubaret domnul senator, trebuie sa produca multi armeni mititei in vederea popularii discrete a Turciei.
    Hai sa fim seriosi, astia(armenii) fara rusi sunt mai nimic.
    Ei sunt buni doar pentru un singur lucru, sa prajeasca boabele de cafea cu mare arta.
    Totusi, tu fiind o mare specialista in Armenii, spune-mi, te rog, daca exista tratat de extradare intre ei si Romanica ?

    • emi spune:

      Cafeaua buna se face cu cafea multa, e chestie de concentratie.
      Si evident cafeaua e musai sa fie araba, aia din America latina e precum cacaoa, ca si concentratie de cafeina. Problema e ca intotdeauna cafeaua arabica 100% este si foarte scumpa.
      Americanii beau cafea americana, cu cana.
      Mediteraneenii beau cafea arabica cu cescuta.
      Armenii doar stiu sa aleaga ce e mai bun.

      • Mihail spune:

        @ emi,

        se vede ca nu te pricepi la cafea. Esti priozonera expressolui italian, insa tot nu stii ce cafea bei.
        Armenii sunt vestiti, in intreaga lume, pentru modul in care-si aleg, mixeaza si apoi prajesc cafeaua.
        O/un barista…este cu totul altceva.

        • emi spune:

          Nu beau expresso, de fapt la moda azi e nespresso, tocmai pentru ca tehnologia de trecere rapida a aburului prin cafea duce la diluarea gustului.
          E adevarat insa ca nu am avut ocazia sa gust cafeaua armeneasca.
          Un sfat: daca langa cafeluta nu aveti si un pahar cu apa, in timp, rinichii se vor razvrati. Cafeaua este un puternic diuretic si lasa organismul fara apa. De aceea, corpul va retine apa preventiv, la orele la care stie ca va veni cafeaua, si asa te trezesti cu retentie de apa. Dependenta de cafea nu este doar dependenta de cafeina, corpul uneori cere lichid, iar omul stresat si neatent ii da alta… cafea.
          Langa cafea, paharul de apa!!!

    • emi spune:

      VV nu pleaca in Armenia, este nascut roman, scrie in romaneste, Armenia este doar dimensiunea interzisa. Faptul ca isi comemoreaza strabunii mai putin norocosi, nu este motiv de batjocura, mai ales cand tu te dai evreu si-ti plangi inaintasii de cate ori iti amintesti.
      VV nu vorbeste doar de armeni, dansul lupta si pentru unirea cu Moldova, ceeace un prorus nu ar face:
      http://www.botosaneanul.ro/stiri/un-deputat-din-botosani-da-mana-cu-ilie-nastase-varujan-vos/
      Deci este si patriot roman, fara sa-i pupe-n fund pe turci.

  6. Mihail spune:

    Sigur ca este o chestie extraordinara faptul ca domnul Vosganian a gasit solutia salvatoare pentru OLTCHIM, ca aceasta a functionat si dupa plecarea Domniei sale de la minister.
    Foarte bine. Ma aplec.
    ….insa chestiunea cu gazele, trebuie cercetata, vazuta, calculat cat a pierdut statul roman, adica si eu si ceilalti care ne rupem in aceasta tara.
    Cum adica am salvat 6-9 mii de angajati+familii ?

    Si nu in cele din urma, “prestatia” din Senat, lacrimile, miruirea, lectura bisericeasca etc, toate au completat imaginea unui Vosganian nestiut. Nebanuit.
    O imagine jenanta.
    Iar faptul ca(tot) nu a demisionat din Senat/Parlament, ca se ascunde dupa scutul parlamentar…este urat. Tare urat !

    Eu incerc sa fiu cinstit, adun si faptele bune, dar si pe cele discutabile, critice, jalnice.

    • Mai sfinte Mihail, de cand mirul e ceva rau, mai ales cand o faci in coltul tau? Vai de noi daca asta ajunge sa fie “jalnic”. Cand ai fost ultima oara la biserica? Cand ti-ai facut ultima oara cruce? Parlamentarii isi fac toti cruce (sau mai toti) cand depun juramantul? Asta e problema ta, asa judeci to oamenii politici, dupa cum sunt de atasati de valorile crestine? Cu cat mai atasati, cu atat mai rau?!? De capul nostru…

      • emi spune:

        Poti sa faci ceva in gustul omului?!?
        Daca el a crescut dupa blocuri, prefera golaneala si tupeul Udrei, nici nu stie saracul prea bine ce e mirul.
        Pun pariu ca vorbeste fara vocale.

        • Mihail spune:

          @ emi,

          exact, Doamne cum le stii tu pe toate, cum m-ai ghicit.
          Prefer “golaneala si tupeul Udrei” care a plecat urgent din Parlament si s-a pus la dispozitia justitiei.
          Este o mare “golanca” daca nu s-a miruit, plangacit si “crucit” in fata colegilor.
          Un om de nimic !

          • emi spune:

            Pentru ca a crezut ca va fi doar o sceneta.
            Nici acum nu stie ce i se intampla, eu astept ca TB sa se mute in apartamentul ei. Oamenilor foarte “apropiati” lui, le-a luat partidul, apoi casa, evident dupa ce i-a folosit pentru propria ascensiune.

  7. lordul john spune:

    @VV

    Nu va fi dezamagit cel ce nu asteapta recunostinta!

    In alta ordine de idei, iata si o marturie araba despre Genocidul armenilor:
    “We knew that the Armenians have committed no act justifying the Turks in inflicting on them this horrible retribution, unprecedented even in the dark ages. What, then, was the reason which impelled the Turkish Government to kill off a whole people of whom they used to say that they were their brothers in patriotism, the principal factor in bringing about the downfall of the despotic rule of [Ottoman Sultan] Abdul-Hamid [r.1876-1909] and the introduction of the constitution, loyal to the empire, and fighting side by side with the Turks in the Balkan War? The Turks sanctioned and approved the institution of Armenian political societies, which they did not do in the case of other nationalities. It is that, previous to the proclamation of the Constitution, the Unionists [Young Turks] hated despotic rule, they preached equality, and inspired the people with hatred of the despotism of Abdul-Hamid. But as soon as they had themselves seized the reins of authority, and tasted the sweets of power, they found that despotism was the best means to confirm themselves in ease and property, and to limit to the Turks alone the rule over the Ottoman peoples. On considering these peoples, they found that the Armenian race was the only one which would resent their despotism, and fight against it as they previously fought against Abdul-Hamid. Annihilation seemed to be the sole means of deliverance; they found their opportunity in a time of war, and they proceeded to this atrocious deed, which they carried out with every circumstance of brutality — a deed which is contrary to the law of Islam…” (pp. 50–51)

    https://ballandalus.wordpress.com/2015/04/24/faiz-al-ghusein-1883-1968-an-arab-eye-witness-to-the-armenian-genocide/

  8. Shadow spune:

    Dle Vosganian
    nu o sa va multumeasca nimeni, sau aproape nimeni. In schimb vor fi destui care se vor bate cu “caramida in piept” ca datorita “lor” s-a intamplat ce sa- intamplat. Si psd-isti si pd-isti de “noua incuscrire” si chiar pnl-isti facuti “pe puncte”.

    PS. Binenteles ca eu va spun Bravo. dar ce conteaza o picatura in oceanul de “putrefactie” intelectuala care serveste azi de “doctrine”.

  9. Adam Mares spune:

    @emi
    @all
    O mărturie care-mi confirmă opiniile. Niște nebuni care nu-și dau seama că sunt nebuni. Citiți cu atenție.
    http://www.ganduridinierusalim.com/marturia-socanta-a-unui-tanar-care-a-practicat-yoga-si-tehnici-de-bioenergie/

    • Adam Mares spune:

      Toți cei care practică și cred în chestiile astea o iau razna. Se vede la ei îndepărtarea de realitate și paranoia.

      • Adam Mares spune:

        În unele cazuri, schizofrenia.

      • emi spune:

        Omul predispus la o boala, o va face, indiferent de educatie.
        Pe vremuri batranii spuneau ca nu e bine sa citesti prea mult, pentru ca te scrantesti. :) Cam asa vorbesti si tu acum…
        Este totusi adevarat ca nu trebuie sa fortezi, daca nu ai permis de conducere, nu e bine sa conduci un Porsche!!!
        La persoanele cu ego slab, nu este recomandata experienta extracorporala, pentru ca bucuria intoarcerii acasa poate devora placerea experimentarii personalizate.
        Altfel spus, nu ma incarc cu mai mult decat pot duce.
        Poate nu ma crezi, pe baiat meu nu l-am impins catre experientele cautarii de sine, daca este pregatit, daca simte chemarea, va gasi si raspunsurile, va nimeri si cararea.
        Pentru ca primul pas este sa iti doresti.
        Apropo, eu nu fac yoga, nu am nici timp si nici rabdare.

        • Adam Mares spune:

          Cunosc oameni care au intrat pe taramul asta si toti sunt scrantiti. Toti au simptome de paranoia sau schizofrenie.
          De altfel, orice dereglare a mintii si a simturilor, in forme continuate, duce la boala (alcool, droguri, transe, post negru etc.). In cazul celor sedusi de religiile orientale e si mai grav, fiindca li se induce ideea ca ar dobandi o pretinsa iluminare si superioritate. Incep sa se creada “arieni”.
          Macar in crestinism smerenia e o virtute fundamentala, care-i aminteste omului cat de neinsemnat este fata de puterea dumnezeiasca.

          • Adam Mares spune:

            Nu e nicio experienta extracorporala, emi, e doar o calatorie prin subconstientul nostru, stimulata de ce ziceam mai sus. Atat.

          • emi spune:

            Tu care esti mare medic psihiatru si mare specialist in spiritualitate new age, decizi!!!
            Zat!

          • Adam Mares spune:

            Daca nu pricepi imensa manipulare a oamenilor slabi, care ajung sa creada toate prostiile astea, nici tu nu esti prea inteligenta. Sorry!

          • emi spune:

            Poate si tu te-ai scrantit, pentru ca ai citit prea mult!
            :) :) :)
            Intotdeauna cand te apuci de ceva pentru care nu ai chemare, intrebarile fara raspuns te pot debusola.
            Eu am mai spus, nu esti pregatit, e ok sa nu te bagi.
            Asta nu inseamna sa-l jignesti pe cel care este pregatit si poate…
            Rusinica!

          • Adam Mares spune:

            Cred ca am fost foarte limpede. Dar vad ca nu pricepi nimic. Probabil e si prea dureros pentru tine sa accepti adevarul.

          • Adam Mares spune:

            Pregatit pentru scranteala nu voi fi niciodata! :-)

          • emi spune:

            Cred ca balta asta nu merita aerisita…

        • Mihail spune:

          @ emi,

          nashpa, tu ai citit extrem de mult…prea mult ! :D

  10. cris spune:

    @ VV

    Pai ce sa spun?… Join the club! Nu vi se va multumi vreodata, si daca doriti o radiografie a unui de ce, unul din textele mele favorite: il citesc de cite ori mi se tot reproseaza cite ceva, in loc de afurisenie :)
    Ii apartine lui Mircea Platon si se numeste “despre deasa imbrobodire” – pretexte pentru a nu face nimic:

    “A face, a construi, a construi pe loc bun, cu temelie solidă. A lămuri. Lucrând, lămureşti, limpezeşti lucrurile, lumea, pe tine, pe ceilalţi. Asta dacă lucrezi în via Domnului. Dacă lucrezi pentru Mamona, atunci nu faci decât să sporeşti confuzia din tine şi din ceilalţi. Care sunt motivele pentru care, după cum suspină mulţi, România e în continuu “război civil”? Care sunt motivele pentru care nu ne lămurim? Ne agităm, facem multe, dar nu lămurim nimic, nu limpezim nici chipul României, nici al nostru, nu ne ridicăm pe verticala nici unei coloane vertebrale, nici unei turle. Orice sugestie, observaţie, întrebare, tentativă de a lămuri nişte lucruri, orice încercare de a lua lucrurile “la bani mărunţi” e primită, la noi, cu ostilitate osificată agonic în aceste tipuri de pretexte folosite pentru a nu lămuri nimic – şi deci pentru a nu face nimic.

    1. Ai plecat din România. N-ai mâncat salam cu soia, nu eşti de-al nostru, nu mai ştii cum e aici. Ai plecat şi nu-ţi place “acolo”: păi, sigur, unii oameni sunt veşnic nemulţumiţi, nu se acomodează nicăieri. Ai plecat şi îţi place “acolo”: da, sigur, păi te-ai înstrăinat, nu mai ştii ce bine e la noi, ce ţară frumoasă avem, cu oameni calzi, primitori; te-ai asimilat, îţi place, te-ai vândut. Vii dintr-o ţară normală şi ne spui nouă ce să facem aici. Te-ai “împlinit” în acea ţară normală: păi asta înseamnă că nu mai ştii cum e să te “descurci” aici. Nu te-ai “împlinit”: păi atunci eşti un luzăr, ia uite la mine ce maşină nouă am, şi cum mă duc eu în vacanţă în Turcia vara şi la supermarket tot timpul.

    2. N-ai plecat din România. Da, bun, eşti un luzăr, ce ştii tu. Nu eşti expert, n-ai burse. Nu ştii cum e în Occident: civilizaţie, nenicule, nu ca aici. Eşti rasist, homofob, legionar, sexist, fundamentalist. Înapoiat. Taci şi ascultă, şi înghite. Că, dacă erai bun de ceva, plecai din ţara asta de luzări. Ai plecat şi nu te-ai mai întors: nu eşti patriot. Ai plecat şi te-ai întors: n-ai reuşit acolo şi acum vii şi vrei să o faci pe deşteptul aici.

    3. Eşti legitimat de “noi”. Păi bine, domnule, noi îţi dăm burse şi dumneata aşa îţi manifeşti recunoştinţa? Păi, cum, ne critici? De ce spargi rândurile, de ce ajuţi duşmanul, “inamicii inteligenţei” care va să zică? Dacă eşti legitimat de noi, dacă noi ţi-am dat şi te-am pus acolo unde eşti acum, păi fii şi tu recunoscător, şi nu mai critica atât. Manifestă iniţiativă doar în “cadru legal şi cu preaviz”. Eventual în pauza de cafea, la simpozion. Ca să detectezi cât mai repede masa cu tartine şi glumele bossului.

    4. Nu eşti legitimat de “noi”. Păi, dacă nu eşti legitimat de “noi”, nu exişti. Noi suntem “noi”. Tu cine te crezi? Nu construieşti, nu eşti în nici o instituţie, unde, à propos, sunt doar oameni puşi de “noi”. Nu ştim cine eşti, cine te-a dus “dincolo”, cine te-a adus “înapoi”, ce vrei de la noi. Mai bine te ignorăm. De fapt, nici nu exişti. Ce spui? Nu se-aude. Şi chiar dacă se-aude, cui îi pasă? Nu înţelegem. Nu ştim autorii de care vorbeşti dumneata. Noi îi ştim numai pe aştia de ne convin nouă. Şi închide dreacu’ uşea după dumneata, că trage! Du-te înapoi de unde-ai venit, că oricum eşti negativist. Nu ştii ce greu se construieşte, cu câte sacrificii. Trebuie să înveţi să faci sacrificii, să te adaptezi: să-ţi ridici o vilă în oraş şi-o casă la ţară, să-ţi iei maşină, Volvo, de om serios, să lupţi, cum ar veni, din interiorul sistemului. Doar aşa poţi schimba ceva.

    5. Eşti ortodox. A, bun, am înţeles, eşti fanatic. Mă mir doar că n-ai barbă. Eşti legionar, rasist, homofob. Nu cumva eşti de-ai lui Vadim sau Becali? Posteşti! Eşti fanatic. Da’ totuşi cum de n-ai barbă?! Că domnul Pleşu a scris o carte despre îngeri şi are barbă… Eşti antioccidental, deşi stai în Occident. Păi, dacă nu-ţi place, vino înapoi. Ca după aia să vedem dacă mai poţi s-o mai faci pe deşteptul după ce te spălăm noi pe creier aici şi îţi spunem tot ce le spunem celor de la punctul 2.”

    • sorin gyorgyfalvi spune:

      @ Cris

      tare textul, mi-a adus automat aminte de asta:

      https://www.youtube.com/watch?v=DCj5o3EXCIY

      dupa stilul scrierii, nu dupa subiect.

    • lordul john spune:

      Romania profunda nu a murit!

      „Astăzi de dimineață (n. red. — 18 ianuarie 1937) am mutat oaia cu mel în grajdi, după masă am dus la moară 2 merță și seara i-am măcinat. Tinpu vânt săc și frig. / (luni, 26 aprilie 1937) Am scos vitele la iarbă. Tinpu înorat, amestecat. Astăzi s-o pus primar”.

      http://activenews.ro/o-carte-unica-in-cultura-romaneasca-jurnalul-scris-timp-de-44-de-ani-de-un-taran-roman_1898358.html

    • cris spune:

      @ Lordul John

      Mda, citesc acum fragmente dintr-o carte a cuiva care a fost la Pitesti. A aparut in 2013; sper sa o gasesc cind ajung in tara anul acesta. Ce sa spun? ca nu m-a mirat sa regasesc ce gindesc si iti spuneam despre experimentul Pitesti continuat, periat, modernizat, extins?

      “Ce au urmarit laboratoarele comuniste? Sa creeze un nou tip uman! Iata-l: corupt, mincinos, gata oricand de crima si inselaciune, rapace, egoist nevoie mare. Uitati-va la pleiada de oameni de azi! …….Apar sisteme educationale dupa sisteme, se experimenteaza tot felul de idei, dar toate de tip comunist. Degradarea morala vine ca un tavalug. Asta se cauta: sa se distruga tot si sa nu mai existe erou, sfant, valoare, elita…..Moara comunista tot macina. Ce a mai ramas? A ramas Pitestiul dupa Pitesti si nu se mai termina odata!”

      Bine ca mai ramine cite o floare de memorie si firesc, pe ici pe colo, care scapa din aceasta moara. Citind articolul pe care il dai, imi aminteam sfirsitul Citadelei, gradinarul care zile la rind se straduie sa-i raspunda prietenului sau indepartat si scrie doar atit prietenului care ii spune “in aceasta dimineatza mi-am ingrijit trandafirii”……”in aceasta dimineatza si eu mi-am ingrijit trandafirii”. Ce poti sa raspunzi altceva unui asemenea jurnal?

      • lordul john spune:

        Acum nu putem spune ca e comunism, dar si acum exista o moara care macină.

      • cris spune:

        Da. Este uluitoare asemanarea de metode, nu de situatie ori valoare a personajelor, cu 46,47,50. Tipul de pretentii ridicate- suprematia ‘acuzatorilor poporului’, esti acuzat esti deja condamnat, parteneriatul intre acuzatori si judecatori, minimalizarea si deteriorarea institutiei parlamentului, campaniile de presa, modul in care sunt scuipati cu tot soiul de invective unii sau altii, modul in care e stirnita populatia impotriva unor tinte, modul in care sunt acuzati, infierati chiar cei moderati care doar doresc justitie dar nu baie de singe si incalcRea unor drepturi ale omului. Atmosfera in sine- 51% socotesc ca da in lupta impotriva coruptiei e voie sa se incalce legi…. Cum poti sa ti inchpui ca raul se indreapta cu alt rau? O fi avind romanul vorba cui pe cui se scoate, dar la nivel rational aceasta e o eroare ‘doua lucruri strimbe nu fac unul drept’. Se mizeaza strict pe emotionalitate si pe anularea ratiunii sau, mai rau, pe inlocuirea acestei cu false calcule, premise false sau algoritmi strimbi – cum vorbeam mai demult, gaslighting, schimarea parametrilor de gindire dupa dorintza manipulatorrului, pe romaneste: imbrobodire.

        • Cris, este o mare diferenta. In anii de care vorbesti abuzurile se comiteau in numele dictaturii poporului. Acum ele se comit in numele democratiei poporului. Atunci se zicea democratie populara, oarecum impropriu, acum se zice democratie parlamentara, pare ca, din pacate, tot impropriu.

    • Deci oricum nu e bine…

  11. Mihail spune:

    @ Varujan Vosganian,

    …aici ati imbulinat-o.
    Ultima oara am fost la biserica, ieri(adica luni), dar am fost si duminica(trecuta) dar si sambata.
    Am, acolo, o amenajare de aproximativ 2-3 mii mp.
    “Nenorocirea” e ca in acel spatiu sunt doua biserici. Deci, cum s-ar spune, “sunt dus la biserici”.
    De fiecare data, inainte de a incepe lucrul, intru in “biserica mica”, adica in catedrala, unde “zabovesc” cateva minute bune. La noi, cruce se face la intrare si la iesire. Asta daca vrei.
    Noi avem la dispozitie si “crucea mica” .
    Revenind la mir, stiti foarte bine, ca romano-catolicii sunt ceva mai rezervati cu prestarea de cruci in autobuze si tramvaie, atunci cand acesta trece pe langa un lacas de cult, ca nu prea ne dam in vand cu puparea icoanelor, cu ingenuncherea una-doua, matanii si alte chestii de astea. Cat despre mir…hmmm, ma abtin. Noi cu ostia, voi cu mirul.
    Insa, trebuie sa subliniez, noi nu luam in ras deprinderile fratilor ortodocsi.
    Este o diferenta majora de abordare, fiecare ia,abordeaza, religia asa cum crede de cuviinta, totusi daca mirul v-a protejat, este o treaba foarte buna. Se vede ca a functionat si la altii(Sova). Am sa sesizez chestiunea asta episcopului.

    • Mihail spune:

      PS: cat pe ce sa uit, am un alt client, o manastire ortodoxa. Cea din Gradina Botanica. Nici aici nu ocolesc biserica.
      Sic !

    • emi spune:

      Se pare ca si luminatii Bisericii incep sa inteleaga si sa traduca pe limba tuturor, spiritualitatea new age… multumesc!

    • emi spune:

      Domnule Varujan Vosganian, omul care nu spune multumesc este un om care nu intelege ce a primit.
      Interesant este ca sunt animale care reusesc sa spuna “multumesc” si pentru o mangaiere, chiar si din priviri…
      Totusi, daca omul/animalul/planta/obiectul nu intelege, nu merita sa va incarcati dumneavoastra cu neputinta lor.

  12. cris spune:

    @ Lordul John

    Citesc acum…. despre cum nu se schimba nimic – apropos de fragmentul din cartea supravietuitorului de la Pitesti de mai sus.

    “Sistemul administrativ din justiţie creat în vremurile comuniste, în scopul distrugerii propriului popor, a fost preluat, în ineficienţă şi ignoranţă, apoi împodobit, pe alocuri, cu instituţii şi acte normative noi, la fel de inutile pentru oamenii de rând. De fapt, pe chipul justiţiei române a fost aşezată o altă mască a minciunii, mult mai elaborată, la fel de schimonosită, dar cu aer de libertate.”

    http://www.cotidianul.ro/o-istorie-incremenita-260516/

    • lordul john spune:

      da, si doamna spune corect, ca nimic nu se poate cladi decat pe Adevar!

    • cris spune:

      St Exupery “Adevarul nu este ceea ce se demonstreaza, adevarul e ceea ce simplifica…. Adevarul este ceea ce simplifica lumea nu cel care creaza haosul”

      • lordul john spune:

        Eh, noi vorbim, noi auzim! Si in jurul nostru e alta lume, cu alte prioritati!

        Spuneai de “moara” Pitesti! N-am auzit pana acum ca marii nostri “luptatori” pentru Adevar, sa initieze niste recursuri in anulare pentru cei care au fost catalogati “dusmani ai poporului”.

    • Tot mai multe opinii vorbesc despre o reintoarcere la anii 50, ca mod de lucru, ca utilizare a intimidarii.

      • cris spune:

        Si e o temere indrptatita. Pentru cine cunoaste mai bine acel timp ori tipul de campanii- am pus mai deunazi pe blog fragmente din presa anilor 46-47-,si mai ales daca este cineva care a avut de suferit ca persoana ori familie, pe acela cert il trec fiori reci pe sira spinarii. E si cazul meu si al altora care stiu mai bine anii 50. Ferice de cei care nu au o asemenea memorie, aceia sunt cei care merg cu valul, li se pare totul nou, o innoire, cind de fapt pute de iti muta nasul a mucegai si laturi bolsevice de ani 50. Stiu eu, probabil ca si gangrena miroase initial a Chanel pentru cine nu are termen real de comparatie ci doar cel mult odicoloane. Macina moara in Pitestiul de dupa Pitesti si nu se mai termina odata…

      • cris spune:

        Doar asa, ca exercitiu de imaginatie…..ce credeti ca ar spune Maniu uitindu-se la politicienii de azi, nu doar la socialisti ci poate mai ales la ceea ce se intituleaza dreapta? Dar ce Credeti ca ar spune un Mircea Vulcanescu uitindu-se la kovesi sau la marea de indivizi nu interesati de dreptate ci de razbunare? Asta suntem ? O natie impartita in corupti, vatafi si iobagi, sau una de corupti si calai? E tot ce putem construi? Mauzolee de nisip, structuri mafiote, tatuci, procurori si esafoade?

      • cris spune:

        Cred ca toti acestia de care vorbim si multi altii ar darima tot ce s-a scris despre ei si orice statuie li se va fi ridicat, caci nu e nimic mai fals si mai viclean decit sa ii transformi pe ei in mit, steril si indepartat, care sa distraga atentia, in loc sa dai atentie mesajului lor de oameni traitori intr-o credintza. Si in consecintza toti acestia ar fi omoriti cu pietre de cei care ii tot pomenesc cu emfaza fara sa-i priceapa.Nu-i asa?, parca asa spune Lucian Blaga: cind coboara Marele orb si isi darima statuia, e ucis cu pietre, cu bucati din propria statuie pe care el nu si-a dorit-o ci a fost ridicata de Mag si de Cioplitor. Sau poate doar ar tacea…

        “Il duc de mana prin paduri.
        Prin tara lasam in urma noastra ghicitori.
        Din cand in cand ne odihnim in drum.
        Din vanata si mocirloasa iarba
        melci jilavi i se urca-n barba.

        Zic: Tata, mersul sorilor e bun.
        El tace – pentru ca-i e frica de cuvinte.
        El tace – fiindca orice vorba la el se scimba-n fapta.

        Subt bolta aspra de stejar
        tantari ii fac aureola peste cap.
        Si iar plecam.
        De ce a tresarit?
        Tata orb, fii linistit, in jur ne e nimic.
        Doar sus o stea
        de cerul ei c-o lacrima de aur se desparte.

        Subt frunzele nalte mergem mai departe, tot mai departe.
        Dihanii negre
        ne adulmeca din urma
        si blande manca tarna
        unde am calcat si unde-am stat.”

        • Confuzia e teribila in Romania de azi. Nu mai sunt repere. In anii 60-70 reperul era inca perioada interbelica sre care unii tanjeau. Dupa 90 reperul a fost comunismul de care trebuia sa ne indepartam. Acum nu mai stim de ce anume trebuie sa ne indepartam si incotro trebuie sa mergem.

        • cris spune:

          mda, prea multi “magi” – adica iluzionisti, gen basescu, maestri de alba-neagra, si prea multi “cioplitori” adica asa zisi formatori de opinie publica, ca sa nu le spunem direct propagandisti, care transforma pina si adevarul in minciuna utila, asa ca nu e de mirare ca 90% sau mai mult uita credintza, adevar, principiu…

  13. Marian spune:

    Felicitari pentru faptul ca intrati in dialog cu cititorii. Mai stiti si alti colegi care fac asta? Mi-ar trebui o lista de parlamentari care au curajul si rabdarea asta. Doar ca sa pot sa-mi exprim optiunile si intre alegeri.

  14. Bebe Pereira spune:

    Domnule Varujan Vosganian ca valcean va multumesc! Ca membru al noului PNL nu va pot spune decat …. !

    Care sunt cauzele si cine a fost vinovat de distrugerea Oltchim?

    In oras se discuta la acel moment faptul ca:
    - Boureanu (Cristian) cumpara de la Oltchim printr-o firma sub pretul de productie,
    - Roibu a avut partea lui in acest faliment impreuna cu Videanu (colegul dvs. de partid) in timpul guvernului BasBoc,
    - decizia “inteleapta” de a vinde Arpechim si practic strangularea activitatii,
    - comanda venita din afara tarii de la un competitor direct,
    unde probabil ultimele doua liniute sunt conectate.

    In plus, se aude ca dezmembrarea (la fier vechi) a sectilor a inceput de ceva timp si se face inteligent (tevile vizibile la exterior sunt lasate dar in cladiri totul este taiat) chiar daca anumite sectii erau destul de noi si nu chiar atit de neperformante.

    Mereu m-am intrebat de ce nu se poate gasi o metoda de protectie inteligenta a ceea ce ne-a mai ramas din mult hulita “industrie comunista”. Poate metoda stalinista (schimbarea/eradicarea la fiecare 10 ani a clasei politice) nu era chiar atit de rea.