Demisiile trec, problemele rămân

Când scriu aceste rânduri, Guvernul tocmai a demisionat. Vom avea prilejul să vorbim despre consecințele acestui gest al lui Victor Ponta. Acum ma adresez celor care sunt convinși că o demisie poate rezolva lucrurile și că cerând întruna demisii o să ajungem la liman.

Scriam într-o carte apărută acum aproape cincisprezece ani, Mesajul Dreptei Românești, că România se rupe realmente sub noi. Invocam atunci calitatea precară a infrastructurilor. Când am devenit, câțiva ani mai târziu, ministru al economiei și finanțelor, am propus un program pe o perioadă mai lungă de modernizare a infrastructurilor, pornind de la cele rurale până la cele maționale, și nu doar a infrastructurilor rutiere, ci și a celor aeriene, navale, a amenajărilor hidroenergetice, a rețelelor școlare și spitalicești. Am lucrat acest proiect pentru fiecare județ, oriecția era până în anul 2020 (îndepărtat, pe atunci). Am pierdut alegerile, cei care au mințit mai strașnic în campanie au luat și cele mai multe voturi. Proiectul a fost abandonat.

Am fost, cu toții, cutremurați de tragedia care s-a petrecut. Am participat, eu însumi, la una din ceremoniile funebre, și am văzut atâta lume cu lacrimi în ochi. Am, însă, sentimentul neplăcut că dezbaterea publică, în fața acestei drame, a rămas tot în zona superficială, a ipocriziei, a populismului și a răzbunărilor de tot felul.

De ce folosesc acest cuvânt, ipocrizie? Pentru că se lasă impresia că e o noutate faptul că autorizațiile sunt în neregulă și că ne pasc pericole de tot felul.

Mare parte a școlilor nu au autorizație de funcținare, din cauza neîndeplinirii unor condiții minime. Nu știam? Ați uitat că o fetiță din ciclul primar a murit căzând, într-o școală  școală sătească, în fosa neprotejată a closetului din curte?

Numeroase spitale nu au autorizație de funcționare. Condițiile de igienă sunt adesea precare, lipsa medicamentelor face ca bolile contagioase să se răspândească chiar în incinta lăcașurilor destinate protecției sănătății. Nu știam asta?

Există numeroase clădiri cu bulină roșie, în care locuiesc mii de oameni, familii cu copii. Trecem zilnic pe lângă ele.  Oricând o astfel de clădire se poate prăbuși, ca să nu mai vorbim, Doamne ferește de un cutremur. Nu știm că există?!?

Numeroase poduri și podețe sunt șubrede. Lacurile sunt colmatate, în pericol de inundație. Amenajările hidroenergetice sunt precare. Nu știm lucrurile astea?

Când ninge, șoselele se blochează din lipsă de garduri de protecție? Nu știm?

Când plouă străzile se înfundîă, pentru că, pe dedesubt, canalizările sunt înfundate și mâncate de vreme. Chiar nu știm asta?

Când e secetă, recoltele mor, din lipsă de irigații. E prima oară că aflăm?

Numeroase locuințe au fost ridicate fără autorizație în locuri expuse inundațiilor. Nu știam? Când am vrut să generalizez alimentarea cu energie electrică, în anul 2007, am aflat consternat că asta nu se poate pentru că există zeci de mii de locuințe construite fără autorizație. Sunt convins că dacă aș fi încercat să le dărâm, străzile s-ar fi umplut de oameni care să-mi ceară demisia.

În anul 2001, când Primăria Generală a dat autorizație de construcție pentru un bloc lângă Catedrala Armeană din București, tot centrul armenesc era să se dărâme. Clopotnița se depărtase de biserică, din cupolă cădeau calcane întregi și pardoselile se prăbușeau în gropile care se căscaseră dedesubt. Doar un miracol a făcut ca cei care lucrau în subsol, la tipografie, să nu fie striviți sub dulapurile cu plăci de plumb. Primarul de atunci (2001) ne-a trimis la plimbare. Nimănui nu i-a păsat, abia când am amenințat cu greva foamei în curtea bisericii, împreună cu alți membri ai comunității, președintele Ion Iliescu a cerut stoparea construcțiilor. Bucureștenii treceau pe lângă centrul armenesc devastat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Guvernul a demisionat. Cei care voiau asta și-au atins scopul. Cei care au mers în piață sunt măndri de forța străzii și asta îi face ca, la o nouă convocare pe Facebook, să revină, cerând din nou demisii. Dar cine cui îi ia locul? Atâția miniștri s-au schimbat în ultimii ani încât Guvernele arată ca niște jocuri de călușei de la bâlci. Ce facem, însă, ca harta României lipsită de pericole să se apropie cât mai mult de granițele României reale? Ce facem ca să ne asumăm fiecare partea noastră de responsabilitate? Care nu este doar aceea de a ne lăsa manipulați de cei care, în numele bunei noastre credințe, își rezolvă răfuielile politice.

Să nu fim ipocriți. Știm ce se întâmplă în România. Nimănui nu-i pasă, până când nu se întâmplă. Iar după ce se întâmplă, ca la jocurile de călușei, unii iau locul altora, în aplauzele ori huiduielile mulțimii. Care are impresia că hotărâște, fără să se gândeascu cum s-a întâmplat de a fost chemată în stradă și ce se va întâmpla după ce, de pe aceeași stradă, se va risipi.

466 Responses to “Demisiile trec, problemele rămân”

  1. tudor spune:

    Astazi este si duminica si sarbatoare mare….
    Cred ca boxele popesti sunt date la maxim. La opt, cand m am trezit, deja erau in voce … un infern (sonic) crestin – ortodox.
    Ma gandesc sa le fac o notificare si apoi sa i actionez in instanta…

    • emi spune:

      Ai nevoie de sustinere, aliaza-te cu mai multi vecini.
      Una e sa se planga unul, si altceva e o Asociatie de locatari.

      • tudor spune:

        O sa ma consult cu citiva, dar actiunea cred ca o voi face in nume personal.
        N am nevoie de kolectiv, prefer sa lupt singur.

  2. tudor spune:

    VV

    L am auzit pe prof daniel barbu spunand ca el, ales de 49 000 de alegatori este mai reprezentativ decat cei 35 000 din piata.

    Inainte de a face un comentariu despre reprezentativitatea politica o sa povestesc despre cat de reprezentativ este dl barbu daniel.

    Il stiam de la tv, stiam ca are ceva opera fata de alti “politologi”, mi se parea ok.
    Cand am aflat ca va candida pentru pnl m am bucurat si i am comunicat si unui bun si vechi prieten, universitar si coleg cu dl barbu.
    Am ramas surprins cand am vazut ca se cam stramba, imi zice ca are un caracter …, ca a avut un episod cam rusinos pentru un universitar, n am intrat in amanunte.

    Dl barbu a fost nominalizat de crin antonescu sa candidze la sectorul 4 in ultimele minute dinainte de depunerea listelor.
    N avea nicio legatura cu cetatenii din sectorul 4, cu atit mai putin cu organizatia S4; nici macar nu stia unde au sediul…
    Imediat ce a aterizat la 4, direct in campania electorala, a anuntat ca domnia sa nu are niciun ban.
    Asa ca liberalii din 4, cu toate ca barbu nu muncise cu ei 4 ani, nu platise cotizatie etcetcetc, au muncit pentru el pe timpul si pe banii lor, cu toata buna credinta.
    Nici macar o sticla de apa n au primit de la dl barbu, dupa ce bateau toata ziua strazile, inroseau telefoanele sau butonau pe net.
    In al doilea rand, pe lista usl putea sa fie si broasca raioasa a Mexicanului, si tot se alegea.

    I a intrebat cumva dl barbu pe cei care au muncit pentru el daca s de acord cu plecarea lui la alde? Si a consultat electoratul?

    Evodent, nu!
    Atunci, pe cine reprezinta el?
    Si daca tot nu i a consultat pe cei care au muncit pentru el, nu i e niciun pic de jena?

    Despre reprezentarea politica, postul urmator …

    • Tudor, nu putem sti cat de reprezentativi sunt cei din strada. In 1990, cand eram in piata credeam ca suntem reprezentativi. FSN a castigat alegerile cu peste 80%. Cine sunt reprezentantii strazii pe care trebuie sa-i votam in locul partidelor de azi? Cei care se ingramadeau sa fie primiti la Cotroceni? Altii? Care sunt aceia, complet diferiti de cei de azi?