Mișcările de stradă: cuvântul care nu s-a rostit a fost “democrație”

Am căutat să demonstrez în comentariul trecut că între cei care au protestat în stradă și cei împotriva cărora protestau nu exista un conflict profund, care să sugereze o răsturnare de natură revoluționară.

De fapt, protestatarii invocă două diferențe majore între “noi”, care protestăm, și “voi care trebuie să plecați: întâi, diferența de vărstă care, cum am arătat nu este reală, câtă vreme copleșitoarea majoritate a elitei politice e alcătuită din reprezentanți ai generațiilor de după 1990 și, în al doilea rând,  atitudinea în ce privește moralitatea. Noi suntem cinstiți, voi sunteți niște hoți. De aceea voi trebuie să plecați și noi (sau cei pe care îi dorim noi) trebuie să vină în locul vostru.

Această segmentare între hoți și cinstiți este destul de ambiguă. Ea a fost adesea invocată în ultimii douăzeci și cinci de ani. Așa s-a întâmplat în 1996, când CDR a invocat mafiotlâcurile PSD, așa s-a îmtâmplat în 2004, când Alianța D.A. a condamnat hoțiile aceluiași PSD (amintiți-vă de țepele din Piața Victoriei :) Așa s-a întâmplat în 2012, când USL a demascat corupția din PDL. Așadar, demascarea corupților de către cei cinstiți e un loc comun în tranziția noastră. Chiar dacă adesea se observă că diferența dintre corupți și cinstiți e doar aceea că cei cinstiți nu au avut încă oportunități pe măsură.

De data asta e puțin altfel. Nu mai e un partid sau o alianță împotriva altuia/alteia. Suntem “noi” împotriva “voi”. Noi suntem o entitate abstractă, fără nume, fără structuri, dar trebie să ne credeți pe cuvânt. “Voi” sunt toate partidele, întreaga clasă politică, eventual toți care au făcut politică în ultimii 25 de ani. Iar dacă nu vă cărăbăniți cât mai repede, punem DNA pe voi. Iar DNA trebuie să răspundă doar în fața românilor, precum tribunalele poporului din anii 50.

“Noi” suntem vocea poporului. Așa am crezut și noi, tinerii de acum un sfert de veac, în Piața Universității. Și, totuși, peste 80% dintre români au vrut atunci altfel. E o lecție amară pe care am învățat-o. Poporul nu grăiește prin sloganuri. Poporul, în democrație, grăiește prin partide, eventual prin structuri civice. Dar, din păcate, degeaba invocăm democrația, căci ea  lipsește cu totul din sloganurile de azi ale străzii.

Ce dorește strada? Să plece actualele partide. Citez: “Dacă vă schimbați voi cu voi, noi vă aruncăm la gunoi”. Să plece parlamentarii, acasă sau la pușcărie. Să luăm labele jos de pe justiție. Spre deosebire de toate celelalte instituții, justiția este singura perfectă. N-are importanță că am intrat în Uniunea Europeană. Țara e în dezastru, tranziția este un eșec lamentabil.

În fapt, această mișcare nu are decât un singur scop: să compromită politicul, cu toate expresiile sale democratice (partide, Parlament, Guvern politic) . În schimb, ea dă o aură binecuvântată “tătucului” președinte, procuraturii și serviciilor. Când mi-am pus viața în joc, în anii 90, am făcut-o pentru democrație. Pentru pluripartidism, pentru alegeri libere și la termen, pentru democrație parlamentară. Mișcările de astăzi nu au nicio legătură cu toate astea. Totul, cu excepția președintelui și a structurilor care îl pot deservi, trebuie zvârlit la coș. Cuvântul democrație nu a fost rostit în stradă nici măcar o singură dată. Tinerii de acum nu au trăit sub dictatură și, de aceea, nici nu știu cum să se ferească de ea.

Cât timp a avut nevoie de stradă, președintele a întreținut-o. A încurajat-o, a legitimat-o (mă rog, cât s-a putut), i-a adăugat victimele incendiului de la Colectiv (deși jertfa acelor tineri nu a fost o dedicație pentru președinte), ba chiar i-a și propus întâlniri, fără să spună când, ca să fie sigur că tinerii stau acolo și-l așteaptă. După ce Victor Ponta a demisionat și PSD a pierdut controlul majorității parlamentare, strada și-a îndeplinit menirea. Ea a fost folosită în scopuri extrem de prozaice și de practice, a fost întreținută, dar împiedicată să se organizeze, astfel încât acum nu mai e nevoie de ea.

Vom avea un guvern tehnocrat. Susținut de mulți dar, practic, nesusținut de nimeni. Dar vom mai avea ocazia să vorbim despre asta.

a

353 Responses to “Mișcările de stradă: cuvântul care nu s-a rostit a fost “democrație””

  1. tudor spune:

    Pe zi ce trece devine tot mai evident ca guvernarea ponta a fost un esec major, in multe privinte mult sub guvernarea boc, iar in altele dezastruoasa.

    Propaganda spune asa: avem crestere economica (cea mai mare), s au reintregit pensiile si salariile, au crescut pensiile. Ponta adauga: tot ce a promis usl ul am realizat.

    Exceptand salariile, pe care probabil si boc le ar fi reintregit in preajma alegerilor din 2012, guvernarea ponta este un esec total.

    Creterea economica reflecta tendinte generale, zonale, este ciclica si este produsul anilor anteriori.

    Daca recititi postarile mele din 2012, 2013 ne vom aminti ca acuzam masurile antieconomice ale guvernului usl.
    Principalele “masuri” de sprijinire a economiei (de sorginte liberala – Chitoia) au fost taxa pe stalp. acciza la benzina si inca vreo 40 de taxe suplimentare, acompaniata de majorarea tuturor celorlalte taxe pentru avize, aprobari, registrul comertului …

    daca dorim sa apreciem performantele economice ale guvernului, sa analizam situatia companiilor de stat.

    La inceputul guvernarii s a incercat regionalizarea- esuata la curte, dar oricum era prost conceputa, si s a reusit despaducherea hidroelectrica- un succes important.

    Privatizarea esuata a Oltchim nu s a incercat a fi reluata; s a incercat, deasemenea, privatizarea cfr marfa – de fapt transferarea acesteia lui gruia stoica, un tigan fost vanzator de fier vechi, care avea in spate o intreaga mafie transpartinica- astazi la puscarie.

    combinatul energetic oltenia, de la profit in 2012 a ajuns la pierderi de 700 milioane euro!!!
    regia de apa grea – faliment, oamenii sunt in strada si cu salariile neluate de luni de zile.
    complexul energetic hunedoara este, deasemenea, in cvasifaliment.
    radet bucuresti este si distrus – pe langa primarie, care n a achitat subventia, nici guvernul nu a virat, din 2012 incoace, sumele ce i reveneau.

    se vehiculeaza marota succesului accesarii fondurilor europene, dar asta se datoreaza prea putin guvernului ponta; de pilda, singurul capitol la care romania a realizat un succes real si major este “cresterea competivitatii economice”, adica privatii.
    in ceea ce tine strict de competenta guvernului – finantarea europeana pentru infrastructura – nenorocire.

    din momentul iesirii pnl de la guvernare nu s a mai miscat chiar nimic.

    Romania are inca nevoie de reforme majore.
    Reforma majora a administratiei era obligatorie – nimic, dimpotriva.
    Transparenta cheltuirii fondurilor publice si a deciziei administrative a regresat – sunt numeroase sit uri ale unor institutii publice care n au mai completat din 2012 planurile de achizitii, de pilda. Mai mult, sunt institutii publice care si au reorganizat sit ul si au scos respectiva rubrica.

    Cand a fost numita doamna pivniceru la min justitiei a anuntat doua prioritati: plan de masuri pentru implementarea noilor coduri si sistematizarea legislatiei – o uriasa munca de sistematizare a infinitului hatis legislativ.
    A cerut si buget in consecinta, fiindca noile coduri impuneau inclusiv constituirea unor instante speciale – pentru minori si comerciale.
    A dat o ponta afara pe doamna pivniceru, iar din implementarea noilor coduri … nu s au achizitionat nici macar bratarile ale pentru monitorizarea arestatilor la domiciliu …

    In privinta infrastructurii rutiere dezastrul este total ; s a reusit inchiderea catorva segmente incepute de pdl – si atit.
    Constructia de autostrazi 2015 – minus 9 Km!
    Anual si la fiecare rectificare bugetara se iau bani de la transporturi.
    In vara 1 mrd, zilele trecute inca 1 mrd.

    Pentru segmentul Pitesti – Sibiu (vital pentru Romania) ponta a facut tot posibilul sa nu se realizeze. In acest moment inca n au demarat procedurile de adjudecare a lucrarii, cred ca sunt inca la studii de fezabilitate.
    Pentru acest proiect este finantare europeana, in schimb a insistat ca un caraghios pentru comarnic – brasov ; Cica sova inca doarme acolo, cu toate ca este prof la drept si nu s a prezentat , intregul an universitar, la niciun curs.

    • sorin gyorgyfalvi spune:

      Pai hai la Cluj sa vezi ce bine e… :D

      Ca boc a bagat si clujul in datorii pina in 2041 la limita maxima admisa de lege. Deci, daca vor veni alti primari in perioada asta… n-au decit sa plateasca ce-a cheltuit deja boc :D

      Pe ce i-a cheltuit? A facut o reabilitare la o “magistrala” de linie de tramvai de 13 km care a costat 10 milioane de euro pe kilometru… total 130 de milioane. O nimica toata. Ca si cum ar fi construit de la zero autostrada pe 6 benzi :D

    • gelu spune:

      @tudor, esti dus rau la vale. Sub Boc s-au taiat salarii, pensii si s-au inchis spitale, scoli si gradinite lucruri care au fost reparate de Guvernul Ponta. Asa ca mai minte omul propagandistic dar totusi c-o masura daca vrea ca minciuna sa fie crezuta cat de cat.

    • Shadow spune:

      @tudor
      te rog citeaza-mi si mie cateva exemple in care guvernarea ponta a fost mai dezastroasa decat cele “tz” guvernari boc, hai ca am chef sa ma amuz.

      PS. Pe doamna Pivniceru nu a dat-o afara ponta ci amicii pnl-istilor actuali si ai fostului presedinte.

  2. Mihail spune:

    @ Tudorel,

    esti culmea, tu o duci mai prost ca acum patru ani ?
    Lasa, stiu, guvernarea lui Boc a fost buna !

  3. Mihail spune:

    @ Adam Mares,

    Ai dreptate, domul Vosganian nu poate fi comparat cu cucoana aia.
    Nici macar tzatze nu are. Sau are ??

  4. tudor spune:

    Mihail

    Nu e vorba de mai bine sau mai rau, fiindca depinde de multi factori.
    O sa ti explic in continuare.

  5. cris spune:

    @ Tudor

    referitor la comentariul dumneavoastra ca as dezinforma daca sunt impotriva mandatului primarilor dependent de partid.

    Domnule, in primul rind am avut o conventie de a nu discuta unul cu altul, nu accept insultele dumneavoastra si ma provocati sa va raspund in acelasi mod – nu doresc acest lucru, nu va fac aceasta placere.

    In al doilea rind puteti sa va faceti remarcile si judecata dumneavoastra asupra unui subiect fara a afirma ca alticineva care isi exprima o opinie o face cu rea intentie, ca este un hotz, dezinformator sau mai stiu eu ce va trece prin minte – acesta se numeste argumentum ad hominem. Discutati subiectul nu interlocutorul

    In al treilea rind, nu este vina mea ca acesta este tipul de relatie fata de autoritatile locale in majoritatea tarilor vechi democratice. Singura exceptie in tarile UE este Germania care are asemenea prevedere doar in cazul virfurilor politice ale unui land (din discutia CV asupra manadatului imperative: The only case in which something similar to “imperative mandate” exists is the German Bundesrat, in which members of the Länder governments may be recalled by these same governments (Article 51.1) and additionally, the votes of each Land must be cast as a block (Article 51.2). It must be noticed that the German constitution prohibits “imperative” mandate in the Bundestag (Article 38.1).” ). Pot fi rechemati doar fiindca sunt alesi in bloc, nu uninominal)

    Da domnule, mandatul imperativ si din partea populatiei dar cu atit mai mult din partea unui partid catre un candidat – acesta din urma poarta numele de mandat administrat de partid-, este nedemocratic,. La nivel parlamentar o fac doar Ucraina si Serbia in ce priveste Europa. Dumneavoastra doriti sa asezati Romania pe acelasi tipic de “democratie” cu Africa de Sud, Malawi, Bangladesh si Nigeria.

    Puteti citi comentariile Comisiei de la Venetia in ce priveste mandatul imperative si cel administrat de partid, si va rog sa le spuneti dumnealor, nu mie, ca manipuleaza si dezinformeaza sustinind ca acest tip de mandate imperativ, respective administrat de partid, e nedemocratic.. OK? Va dau numai concluzia, cititi restul – in mod cert il gasiti si in romana chiar daca eu nu am acum timp sa va caut traducerea

    Sa va dau si un email al CV sa le spuneti si dumnealor ca manipuleaza si dezinformeaza????

    “39. At present, imperative mandate stricto sensu and recall are unknown in practice in Europe. Moreover, there are very few countries among the Council of Europe member States which have legislation giving the power to political parties to make members of the elected bodies resign if they change their political affiliation.

    The mechanisms of control of individual representatives proposed in the Serbian or Ukrainian cases cannot be equalled to “imperative mandate” which is a practice forbidden in virtually all European countries. These mechanisms come closer to the model of “party administered mandate” which is or has been characteristic in countries such as India or South Africa with the objective of preventing massive turn round of voters’ decision by means of party switching.

    Whilst in these countries these practices have
    considered consistent with their own constitutions, the Venice Commission has consistently argued that losing the condition of representative because of crossing the floor or switching party is contrary to the principle of a free and independent mandate. Even though the aim pursued by this kind of measures (i.e. preventing the “sale” of mandates to the top payer) can be sympathetically contemplated, the basic constitutional principle which prohibits imperative mandate or any other form of politically depriving representatives of their mandates must prevail as a cornerstone of European democratic constitutionalism.”

    Sa traduc ultimele cuvinte: “principiul constitutional care interzice orice forma de deprivare politica a reprezentantilor de mandatul lor trebuie sa prevaleze ca fundament al constitutionalismului European”… se pare ca si dumnealor, nu doar eu, considera acest lucru baza a democratiei, va rog sa va adresati deci si CV pe acelasi ton derogatoriu ca si mie, ca indraznesc sa spuna acest lucru.

    http://www.venice.coe.int/webforms/documents/default.aspx?pdffile=CDL-AD(2009)027-e

    • cris spune:

      Si aici va rog sa incheiati orice discutie cu mine: aveti o problema cu votul imperativ/administrat de partid si considerati ca oricine nu e de acord este un imbecil si un manipulator, aveti un interlocutor mai de soi decit mine: adresati-va Curtii de la Venetia.

      • tudor spune:

        Repet: ati dezinformat spunanid ca respectiva lege a fost promovata de de pedelisti.
        A fost promovata de tariceanu si geoana.
        Ca e buna sau proasta, e alta discutie.

        • Shadow spune:

          @tudor

          ca tu nu intelegi care sunt diferentele intre mandatul reprezentativ si cel imperativ nu e bai. Ca o acuzi pe cris ca ar fi dezinformat e o magarie. Sa sustii ca tariceanu si goana ar fi fost sustinatori ai unui astfel de mandat cand in realitate pdl-ul si “maretul boc” care e nul in drept chit ca e asa zis “profesor de drept constitutional” l-au sustinut in nenumarate “episoade” devine doar ridicol.

          Si pt ca sunt baiat bun uite te indrept spre “nitica bibliografie”)
          ca sa intelegi diferentele intre mandatul imperativ si cel reprezentativ iti propun sa citesti ce au scris atat ce a scris
          Jean Jacques Rousseau (in doctrina suveranităţii populare) si pe Montesquieu (doctrina suveranitatii nationale).

          Asta e materie de anul II/III la drept in Romania(boc fiind “facut pe puncte” nu a fost prezent la cursurile astea).

    • cris spune:

      repet, incetati sa discutati cu mine, nu aveti ce, pina acum m-ati facut cu ou si cu otet, ca sunt comunista, pontista fiindca indraznesc sa consider ca mandatul imperativ, dependent de partid, inclusive in ce priveste primarii este o aberatie nedemocratica. Aveti bunul simt sa intelegeti ca nu e opinia mea fiindca “l-as gira pe ponta”, nu este: cititi ce spune CV si va rog discutati cu dinsii fiindca eu am cultura de goagal, iar dumneavoastra jurist sunteti atit de sus deasupra mea incit nu puteti discuta decit cu niste juristi. Va rog, v-am dat sursa, Comisia de la Venetia, discutii placute cu dinsii.

  6. tudor spune:

    Cum necum, boc a scos modificat vechiul cod al muncii, care mustea a comunism; nu puteai sa dai pe nimeni afara fiindca, in baza lui te trezeai ca dupa 4-5 ani esti obligat sal reangajezi si sa i dai toti banii din urma, plus dobanzi, plus daune.
    Nici nu conta daca ala nu voia sa munceasca.
    S a batut boc cu sindicatele, l au balacarit, dar a scos codul, mult mai echilibrat.
    Observ ca i a picat si lui ponta, fiindca nu l a schimbat.

    Boc a negociat si a trecut prin parlament legea salarizarii unitare.

    Fiecare lege de adoptare a bugetului, din 2012 incoace, are un paragraf care amina in vigoare legea salarizarii.
    N a vrut s o aplice p ea lui boc, dar nici n a abrogat o. nici n a dat alta.
    Pentru ca in acest moment exista in sistemul bugetar o harababura si o aiureala de nedescris.
    A mintit ca elaboreaza ei o noua lege …unde e?

    • sorin gyorgyfalvi spune:

      Gata, ai terminat cu lucrurile bune facute de boc?

      Ca daca ma apuc eu sa spun lucrurile rele facute de el cred ca nu termin nici miine dimineata…

    • Shadow spune:

      in noul cod al muncii varianta boc pensionarii sunt discriminati. Nu ai voie sa mai “traiesti” daca esti inca in putere si pensionar si deci sa “lucrezi”.
      Ce spuneai de “comunism”? Doar in comunism nu puteai lucra odata pensionar decat in anumite “branse” foarte reduse.

      harababura din legea salarizarii este datorata aceluais boc. Nu mai vb de minciunile “superbe” in care pe o lege a bugetului votata in parlament la cateva luni dupa se taiau “salariile otova” la toata “functionarimea” cu 25%. Cine a “mintit” sau a fost total “tampit” sa scoata un buget care nu a tinut nici macar 6 “luni”?

      Nu mai zic ca “ilustrul imbecil” boc a incercat sa taie si pensiile cu 25% dar nu a reusit. Deh si-a luat-o “sarmanul” in barba cand a fost sa taie si salariile de la bnr. Ei atunci s-au “oparit” loby-urile de sustinatori externi ai lui isarescu. Deci a reusit sa treaca o lege de “taiere” cu 25% a salariilor “numai la unii” complet discriminanta.

      Chiar vrei sa vorbim despre “minciuni”? Ar trebui sa te rog sa “definesti minciuna” ca sa nu avem surprize.

  7. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ all

    o sa fie interesant cind ciolos o sa scoata lista cu ministri. Avind in vedere ca el in Franta probabil ca se uita doar la televiziunile franceze si pica hodoronc tronc trimis sa fie premier… cred ca s-ar putea sa ridem cu lacrimi!

    pe la 6 se ducea sa vorbeasca cu ppdd-ul :D Cred ca au uitat aia sa-i spuna ca mai e doar unul si ca nici macar nu se mai numeste ppdd
    :D

  8. tudor spune:

    sorin, adam, mihail

    Ha!

    Boc ala impotriva caruia am manifestat 35 de seri/nopti, uneori la -35C (adica nu mi dati lectii de antibasescu/boc)
    a incercat sa faca un sistem de pensii sustenabil, si a stabilit principiul contributivitatii.

    N a reusit sa impuna si in justitie, dar a fost un act de curaj.

    se face propaganda pe aici ca masura reducerii cas a fost foarte buna si e sustenabila, la fel zice si varujan.

    sustenabil inseamna “activitate care se desfasoara fara sa determine epuizarea resurselor disponibile”

    hai sa vedem cifrele, ca cifrele nu minte (ha!):

    In 2014 deficitul bugetului casei pe pensii a fost de 13.4 mrd lei.
    La 9 luni, in 2015 deficitul este 14.5 mrd.
    Deficitul la sfarsitul anului va fi 20, 20.5 mrd lei.

    Fix cat a zis ionut dumitru, anul trecut, cand se discuta cestiunea.

    Adica deficitul a crescut , intr un an, cu 50%!

    Si asta inca nu e tot.
    Pina acum deficitul a fost compensat prin cresterea salariului minim.
    Dar aceasta crestere este limitata de competitivitate, piata etc.
    Cresterea salariului minim determina incasari in plus fata de anul precedent.
    Cind cresterea salariului minim se va tempera, deficitul va creste exponential.
    Probabil anul viitor deficitul casei de pensii de va duce spre 25 mrd.
    Si inca n au intrat in plata pensiile speciale.
    Pe masura ce acestea vor intra in plata, deficitul casei de pensii va exploda.
    Ce a zis in 2014 domnisoara usturoi?
    Ca lasa patronilor mai multi bani, iar acestia vor angaja si astfel se va compensa.

    S a compensat fix pix.

    Care patron lua toti banii ce i ramineau in plus sa faca noi angajari?
    Unul din cati?
    Chiar daca ar fi vrut ….. de pilda un patron fabrica si vinde 2000 de paine pe zi, cu doi brutari.
    Ii scade usturoi impozitul pentru angjati si i a spus usturoi sa mai angajeze, ca asa e la ea pe hartie.
    Ar mai angaja un brutar, dar el vinde tot doua mii de paini.
    Va urma indicatiile pretioase sau va baga banii in buzunar?

    PS: daca boc a fost nenorocit ca a taiat pensiile speciale si va excita sa platiti pensii speciale pentru parlamentari, neamurile lor angajate la parlament, gabori pe care dna ul inca n a pus mina, aviatori, diplomati, primari, viceprimari, presedinti si vicepresedinti de consilii judetene …. treaba voastra!

    Se numeste masochism, dar e dreptul vostru.

    • Adam Mares spune:

      Nasol!

    • sorin gyorgyfalvi spune:

      Iti spun doar un mic mic amanunt: boc n-a facut nimic din capu lui, orice a facut el… a venit de la basescu.

      Deci, tu nu pe el ar trebui sa-l lauzi, ci pe basescu!

      :D

    • Shadow spune:

      @tudor
      daca deficitul casei de pensii a crescut cu 50% in 9 luni el nu putea fi “compensat” prin cresterea salariului minim. Ori e reala cifra aia ori deficitul a stabil odata cu cresterea salariului minim. Ori e “compensat” de alte fonduri la buget.
      Ma indoiesc sincer ca la ce cresteri “firave” a avut Romania la salariul minim acesta ar putea “compensa” ceva (mare lucru) ca incasari la bugetul de pensii + eventual la bugetul de colectare al impozitelor.

      Problema Romaniei pt echilibrarea bugetului caselor de pensii este o problema grava de “natalitate”. Presiunea pe “spinarea” salariatilor va creste an de an pana cand o politica de imigratie inteligenta va fi creata + o politica de sustinere a natalitatii.
      Da boc a fost si ramane un nenorocit care a taiat si putinele fonduri existente pt mame cand problema natalitatii este asa de grava. E un matsochism sa consideri asta altfel.

      Acum este si dreptul tau sa il practici nimic de zis.

  9. tudor spune:

    Mai nasol este ca acele pensii trebuie sa le platesca copiii aia furiosi.
    Si n or sa vrea!
    Dar deloc!

  10. tudor spune:

    Hai sa va spun cu Legea invatamantului.

    A introdus multe chestii moderne (consiliile de administratie, implicarea comunitatii, clasa zero, posibilitatea platii profesorilor functie de rezultate, etc) – sigur, nu e perfecta nici aia.
    Acea lege viza si despaducherea universitatilor de neamuri – a introdus incompatibilitatea, ca n cazul parlamentarilor cu copiii si nevestele) si scoaterea politicii din conducerea univeritatilor.
    Astfel, s a interzis rectorilor sa faca politica.

    Ulterior l am auzit pe basescu cu o explicatie plauzibila: s a adoptat prin asumarea raspunderii pentru va si pedeleul era parazitat de mafia universitara – care e reala.

    Asa… a venit regimul ponta sa restabileasca dreptatea celor prigoniti de boc: n a scos interdicitia din lege, prea batea la ochi.
    Asa ca au modificat legea prin OUG, dar cum?
    Eeeeeee
    Inainte Senatul universitatii avea un rol mai degraba consultativ.
    Au transformat Senatul in principalul organ decizional si … intrucat pe funeriu nu l a dus mintea la cat de banditi pot fi astia … s au pus presedintii senatelor.
    Fiindca permite legea!
    Kati andronescu si balosul anghell stanciu, dupa ce au capusat aproape o vesnicie politehnicile din bucuresti si iasi s au pus presedinti de senat.
    Adica tot ei!
    Adica s a facut dreptate!

    • sorin gyorgyfalvi spune:

      Referitor la modificarile facute de tripleta magica basescu – boc – funebru la educatie… le-a taiat alora o gramada de drepturi care ulterior le-au cistigat inapoi in instante, si ponta a fost obligat sa le plateasca, pentru ca desi procesele au fost cistigate inca din perioada lui boc, el nemernic cum il stim a esalonat platile incepind cu 2013 (cind stia ca n-o sa mai fie la putere). Asa ca …

      PS – sumele au fost de ordinu a 4.5 miliarde de lei parca (lei noi)

      • cris spune:

        Sorin, chiar nu intelegi, Boc este guvernul ideal, orice alt guvern mizer, guvernul tariceanu idiot, cele usl, ponta etc ultima scursura, traiasca basescu, traiasca boc. In rest, comentarii la nazdravaniile guvernului boc s-au facut pe acest blog niste ani, mai ales de catre gazda care e totusi si economist, si politician si senator si ministru si care, se pare, in opinia unora de aici a fost un dezastru , exact asa cum enuntza maretul boc, cel acum adulat.

        Chiar mi se pare ciudat sa vezi asemenea ode la boc pe blogul domnului Vosganian care in schimb e acuzat de toate cele. Ca sa nu spun ca as pune intrebarea de ce naiba te-ai dus sa demonstrezi sa-l dai jos pe boc in 2012 daca o duceai asa de bine si dumnealui era asemenea geniu. si a dat atitea legi exceptionale. (Daca indraznesc sa spun ca macar pe domeniul meu, caci la asta ma pricep al naibii de bine, boc e un criminal, inseamna ca sunt pontista, dar daca ridici ode lui boc esti de dreapta si altfel porfesionist si echidistant nu basist?) Pentru mine e deja de noaptea mintii si alt comentariu nu mai am: e probabil vina mea, am parte de oameni care isi formeaza cu seriozitate opiniile drept care si le mentin, si in consecintza giruetele ma sidereaza. Ce poti sa spui? Va doresc un nou guvern boc sau similar, cu boagiu, ingas, funeriii si altii asemenea din nou in frunte, probabil….Cam asa e cu aceasta inapetentza ipocrita pentru clasa politica, pentru “voi”: de fapt acest “voi” nu e, se vede, “toti voi”, pedelistii sunt exceptionali, integri, destepti, competenti, bine intentionati -spre deoasebire de altii, oricine altii, care sunt hoti, idioti si rau intentionati suta la suta, pedeleul nu apartin de “voi” ci de “noi”, de “noi ne luam tara inapoi” si totul pute numai boc e parfum – ce ziceati voi ca e bocul???? In fine, nu are importantza, sa va traiasca noul pdl si sa traiti bine.

        • sorin gyorgyfalvi spune:

          Mie nu mi se pare ciudat sa vad ode pentru boc pe blogul lui VV pentru simplul fapt ca la un moment dat chiar proprietarul blogului vroia sa ne convinga de “unificarea dreptei”… Am zis atunci de mi s-a uscat ecranul ca “unificarea” aia vine la pachet cu toti portocalii care au nenorocit tara, dar… se pare ca n-am avut succes.

          Printre principiile mele exista unul care zice ca trebuie sa fiu corect in orice circumstante, si tocmai de-aia nu pot sa ma pacalesc singur schimbindu-mi optica de fiecare data cind vad aceleasi lucruri dar dintr-un unghi diferit. Albu-i alb, negru-i negru, rozu-i roz… intotdeauna!

          De aceea pe mine nu ma intereseaza cum ma catalogheaza cineva, eu stiu ce am in cap, si nu sunt in niciun fel influentat de elugubratiile altora. Singurele lucruri care ma pot influenta sunt argumentele logice si dovezile certe.

          De-aceea iti recomand si tie sa nu mai pui la suflet tot ce spune unu si altul. Pamintul are peste 7 miliarde de oameni, ce-ar fi daca ne-ar afecta toti?

          • cris spune:

            E dreptul fiecaruia sa creada ce doreste, lucrurile sunt intotdeauna in culori si nuantze, dar daltonismul de circumstantza in care spui ca azi ceva e rosu miine verde ma depaseste. Daca asta e parerea despre boc si beneficientza legilor dinsului, repet, atunci de ce ai iesit sa-l dai jos, de ce nu ai iesit in piatza sa-l sustii? Daca esti cineva cu niste cunostintze solide in domeniu, acelea erau solide si acum trei ani si exact aceleasi argumente ar fi existat si atunci, legile acelea erau bune si atunci, nu doar acum… deci????

            Principiul constitutional enuntat si de CV de pilda asupra neconstitutinalitatii conditionarii politice a mandatului nu se schimba, e valabil si pentru blaga si pentru ponta: ca unul da o prevedere de conditionare, ca apoi altul sa o suspende temporar ca sa-si faca si unul si altul meandrele politice circumstantiale pentru mine e egal de prostesc si nedemocratic. Trebuie sa o abrogi, scurt, si exact asta am spus de nu stiu cite ori. Ei nu, acelasi pdl care a sustinut legarea primarului de partid nu si-a schimbat naravul, nu doreste real constiutionalism, au facut scandal doar fiindca vor primarii in lesa lor nu in lesa altuia, si daca nu sunt in lesa lor sa-i ia dracu’, asa cum ponta a dat OUG-ul respective fiindca ii voia in lesa lui nu a altuia si-l doare in cur de haloimasul pe care l-a creat – sunt egal de comunistoizi, centralisti si oportunisti in gindire. In ce ma priveste asta cu primarii o spun de cinci ani, principiul nu se schimba, e ceva care mi-a fiert singele in vine de cind am citit prostia de lege, il consider un dispretz major, o ipocrizie fara seaman fatza de niste principii fundamentale democratice si fatza de oameni. (De ce brusc asta inseamna ca il sustin pe ponta daca spun exact ce am spus si acum cinci ani, nu stiu…doar pentru ca nu cad in freza pentru pdl si iohannis? dar crede-ma nici nu ma mai intereseaza. Chiar nu ma mai intereseaza, mi-e lehamite, e un joc de-a alba neagra care nu e pentru mine, nu-l inteleg si atunci vorba ta, trec acele personaje in rindul celor 7 miliarde care chiar nu au nimic de impartit cu mine, care nu stau la masa cu mine, nu discuta cu mine, pe care nu le-am cunoscut vreodata, cu care nu am rupt o piine sau un gind in doua sa-l impart, si nu am baut din acelasi pahar)

            Te rog scuza-ma. Nu mai comentez subiectul, iar daca mai comentez vreun altul, o sa ma gindesc. Am vina majora si limita faptului ca pun sinceritate si suflet in fiecare lucru pe care il fac, nu stiu sa joc teatru nu stiu sa imbrac si sa dezbrac caractere dupa circumstantza, ma face complet neadaptata unei realitati in care traiti voi si in care cameleonismul e regula de supravietuire – probabil daca ramineam in Romania muream, la propriu., si nu e prima data ca o gindesc. (nu spun aceasta legata de cameleonism peiorativ, intr-o lume anormala anormalul devine normal… si cine e unul sau altul sa-i spuna cuiva: fii normal si crapa?). Consider ca e bine sa-ti cunosti limitele, o sa stau de vorba cu mine insami si imi voi spune sa-mi bag mintile in cap si probabil sa-mi tin gura si sa nu mai deranjez.

          • sorin gyorgyfalvi spune:

            Zici asa: “Trebuie sa o abrogi, scurt, si exact asta am spus de nu stiu cite ori.”

            Pai da, si asta e si motivul pentru care eu nu ezit sa-i ard de fiecare data cu comentariile mele, pentru ca nici eu nu suport ipocrizia. Daca ei vroiau sa-mi dovedeasca ca sunt persoanele care pretind ca sunt, atunci trebuiau sa-si tina promisiunile si sa schimbe tot ce trebuie ca sa se revina la statul de drept. Din moment ce ei n-au facut asta, eu imi rezerv dreptul sa le amintesc de fiecare data ca au mintit!

            Daca unii politicieni au impresia ca in politica minciuna e permisa… atunci asta e! Sa faca bine sa nu se supere atunci cind eu ii fac mincinosi!

            PS – eu sincer sunt convins ca daca erai in romania mureai incet dar sigur, am mai zis asta, lasa-i in plata lor, o viata ai! Bucura-te de ea, si profita de fericire cit e posibil.

        • emi spune:

          Nimeni nu este perfect bun sau perfect rau, unii au mai multe realizari, altii mai mult distrug. Daca nu vom fi in stare sa alegem ce a facut bun sau rau un om, sa pastram bunele si sa corectam doar relele, nu vom putea evolua organic in veci. Parca idealul era sa fim independenti politic…

    • Shadow spune:

      Ia sa vedem:
      “implicarea comunitatii”, clasa zero, plata profesorilor in functie de rezultate, astea erau asa zisa “strategie de 25 de pagini” facute de miclea nu?
      Asa de bine a dezpaducheat “universitatile” de “neamurile altora” ca “neamurile lui” nu s-au despaducheat defel. vezi baba, funeriu al batran , etc.
      In strategie discutau si de “descentralizare”. lucru mare. Adica a dat scolile la “autoritatile locale” dar fara sa le dea si “resurse”. Buna gluma.

      iar saramanul “funerbru” nu l-a dus mintea cat erau “psdeii” de rai l-a dus mintea numai sa dea fonduri la universitatea la care lucra taica-su, care surpriza pe perioada sa de ministeriat era “topul” bugetelor.

      Rezultatele invatamantului romanesc din ultimii 25 de ani se vad azi. Eliminarea examenelor, reducerea “incarcarii” elevilor sa nu se streseze cumva, participarea la olimpiade, etc. De unde in anii de comunism salbatic eram printre primele tari in premii la olimpiade azi reprezentam unaori “exceptii” pt care e meritul nu numai al copiilor dar si al parintilor si a unor ultimi ramasi “profesori” altfel si la educatie ca si la fotbal “tot romanul” e specialist.

  11. tudor spune:

    addam, sorin

    nu laud pe nimeni
    vreau sa spun altceva: ca in multe privinte guvernarea ponta inseamna un regres major.
    ca boc a fost idiot, este alta discutie.

    eu vorbesc de Romania si de interesul public.

    si despre realitati, nu propaganda.

  12. tudor spune:

    mai departe:

    chestiunea coruptiei:
    coruptia e o chestie care, in buna masura, tine de calitatea dministratiei si de cadrul legislativ.
    sigur ca pedelistii au ciordit grupa mare.
    dar guvernele “mai bune” psd si majoritatea corespunzatoare nu au modificat , legislativ, nimicnimic.
    mai mult, au ridicat pragurile procedurilor cu 300 % (adica posibilitatea de ciordeala).
    argument: oug 34, cu modificarile corespunzatoare.

    • sorin gyorgyfalvi spune:

      Asta i-am si tot reprosat lui VV, astea trebuiau reparate in perioada USL cind exista majoritate confortabila, si mai ales ca si promisesera in campanie. Aici intra si proaspat vopsitul PDL rebranduit cu cu galben si albastru.

      De ce crezi ca tot zic ca toti sunt o apa si-un pamint? Varujan Vosganian de exemplu: cind ziceam ca ati promis cutare si cutare si n-ati facut… el care acum nu vrea sa se identifice cu ceilalti ce facea? Venea cu explicatii de ce nu trebuie sa se faca cutare lucru!

  13. Mihail spune:

    @ Tudor,

    nu vreau ca sa ma intelegi gresit, insa imediat dupa plecarea lui Boc, lucrurile s-au relaxat, clientii mei au inceput ca sa aiba bani. Din care o mica parte, sau o mai mare parte, mi-o cedau mie pentru manoperele care le efectuam in gradinile lor. Daca nu ar fi fost bine, atunci gradina lor ar fi fost prima care era abandonata, apoi urma catzelul.
    Ponta nu stiu ce a facut, dar a fost o crestere economica reala.
    Asta stiu eu.

    De ce sa-l injur pe Ponta ?

  14. tudor spune:

    Legislatia economica si fiscala romaneasca este opaca, schimonosita, ultrasuperbirocratica …o nenorocire.

    Ati incercat in ultimul timp sa faceti un srl platitoare de tva?
    E chinul de pe lume – birocratic vorbind.

    Cand intocmesti statutul societatii (contractul de societate) trebuie sa alegi dintr o ditamai cartulie ce domenii alegi.
    Fiecare litera de acolo costa un banut in plus …
    Daca , pe parcursul desfasurarii activitatii, tu ai scris ca vinzi calimari si ulterior ai vandut si cerneala… e grav!
    Ai uitat ce ai bifat acolo , ai avut o ocazie ori o comanda si nu aveai chestia aia trecuta in statut?
    Ai belit o!
    Daca te prinde fiscul veniturile astfel realizate se confisca, plus penalitati etc.
    Adica daca tu ai cumparat cu 100 lei si ai cindut cu 110 nu ti confisca 10 lei, ci 100!

    O nebunie…

    Intreba unul din voi cum e in Anglia…
    Englezii, dupa cum bine se stie, sunt prosti si habar n au sa faca comert.
    De abia acum invata, de la noi …
    La constituirea unei societati comerciale ei, fiind prosti, n au cod caen.
    Idioti!
    Asa ca, neavand cod caen, completeaza o hartie: “purpose of the corporation”.
    Atit?
    Atit!

    Si nu l intreba nimeni de codul CAEN daca vrea sa creasca si sa vanda camile?

    Adame, daca vrei sa te caci de ras intreaba ma “ce camile”.

    Cu ocazia asta o sa afle si varuja peste care economie a fost el ministru.

    E tare rauuuuu!

    • sorin gyorgyfalvi spune:

      Hai sa-ti mai spun eu una tare: in Anglia totul e deductibil. Orice cumperi, iei factura, o pui pe firma, se deduce. Si e si al dracului de logic: ce deduce o firma, nu mai poate fi dedus de alta firma! Si toate fiind deduse de cineva… nimeni nu-si permite sa nu ceara factura, toti au nevoie de ele! :D

      Deci, adio evaziune fiscala.

      Referitor la ce legi zici ca a facut basescu and co… e mult de discutat.

    • Adam Mares spune:

      Vezi, v-am spus eu că în Anglia e lejer pt comercianți! :P Na, mă simt și io deștept! :P

      • Adam Mares spune:

        Mersi pt documentație. :-)

      • sorin gyorgyfalvi spune:

        Pai sunt mai bine de 5 ani de cind eu am zis ca statul nostru cretin a pe latura contabila a adoptat sistemul cretin francez, in loc sa-l ia pe ala englez care e muuult superior. Franta e un stat politienesc dupa care se inspira astia de la noi ca sa-si perfectioneze statul mafiot, pe cind sistemul englez e unul cu adevarat social liberal :)

        • Shadow spune:

          corect sistemul francez este greoi si neorientat eficacitate cat orientat control :-). Fiscul in Franta nu numai ca reuseste sa ridice impozite de la tot “poporul” si sunt putini care scapa dar e mult mai rau decat politia :-).
          Din pacate a fost adoptat sistemul francez pt ca el exista si pe vremea comunistilor deci a fost mult mai usor “abordat” de catre economistii romani. In timp insa puteam macar trece treptat la un “hibrid” cu note pozitive din sistemele anglosaxone si un fisc puternic. La noi insa avem un sistem si mai greoi decat francezii si cu un fisc care nu e in stare de aproape nici unele.

    • Shadow spune:

      Da e necesar sa alegi obiect de activitate, da se plateste pe fiecare nou obiect de activitate, cat se plateste conteaza. Mult, putin, depinde de activitate. Birocratia romaneasca copiaza in mare masura birocratia franceza si acolo ai un “ceaslov” cu ce pui in statut.
      Insa si la englezi ai mai ales la “ativitati” mai “ciudate” sa zicem sau mai bine zis “riscante”. Armament, substante chimice periculoase, alimentatie, etc. Si e normal sa existe. Orice firma care se creaza se creaza ca un “dosar” care in functie de activitatile pe care le “desfasoara” da sens unui anumit tip de “control”.
      Nu sunt deloc prosti.

      PS. Nu am auzit de un singur antreprenor care sa-si uite “obiectul sau obiectele de activitate”. Asta este o idiotenie fara seaman. Merge la romani, la unii din ei, care nu sunt “antreprenori” ci “oameni de afaceri” ca suna mai bine. Asa au vazut ei “in filme”. Un exemplu este “fratele mondialu” prezidential care de la “inghetata”/”fabrica de produse avicole” a trecut direct la “armament”.

      Asa ca idee ca tot ne manipulezi nitel cu “calimarile” si cu “camilele” vezi ca de exemplu codul caen 5248 se aplica si pt calimari si pt cerneala, e drept ca nu se aplica pt “camile”, et grav nu?

  15. tudor spune:

    Mihail

    N are nicio legatura cu ponta

    Si o sa ti ofer o explicatie, iar tu sa apreciezi daca am dreptate sau.

    Daca te intereseaza sa discutam pe argumente, nu pe propaganda.

  16. Mihail spune:

    Putem discut pe ce vrei tu, insa eu sunt cumva ceva mai pragmatic.
    Daca clientul meu o duce bine, ii merg bine afacerile, apeleaza la mine si la colegii mei. Daca nu se-ntampla asta i se rupe lui de copacii si trandafirii din curte, de pestii din iaza, daca are sau nu instalatie de irigat.
    Imi castig extrem de greu banii, nici Fenechiu nu se omora cu plata, iar bunul prieten al domnului Vosganian, deputatul Dobos, era interesat de ideea ca poate ii dau eu bani pentru ca ma lasa ca sa-i lucrez gradina.
    Te rog sa ma crezi ca nu exagerez.

    In concluzie, daca astora le merg bine afacerile, atunci ma platesc si pe mine, daca e pedos, nu am bani nici de benzina.
    Asta, pentru ca tot mi-a scos emi ochii ca am comenzi de la stat. Uite, ca nu am niciuna.

    • tudor spune:

      Unul dintre motivele cresterii economice este cresterea consumului.

      In Romania s a produs o bula imobiliara (in buna masura manipulata, dar asta este alta discutie) cu varful in 2007 – 2008.
      Corespunzator acesteia s a intrat si ntr un adevarat delir al achizitiilor imobiliare.
      Cea mai mare parte a populatiei active de marsta tinara si medie au facut achizitii.
      Au cumparat si multi care deja aveau locuinte, in ideea ca fac un plasament foarte bun.
      S au facut credite pentru valori foarte mari.
      Pentru plata ratelor la acele credite cei indatorati apelau inclusiv la apropiati.
      La credite de 80 – 100 mii euro sau chiar mai mult f multi au apelat, pentru rezolvarea unor chesiuni minori sau pentru consum si la credite pentru folosinta privata.
      Adica inca un credit.
      Celebrele credite cu buletinul au permis, deasemena, sa se imprunute cam toata lumea.
      Creditele minore au scadenta la 5 ani.

      Cand a a cazut piata imobiliara deja populatia activa a Romaniei era supraindatorata, iar bancile au restrictionat sever creditele.

      Pe masura trecerii timpului creditele minore au ajuns la scadenta: creditele pe 5 anidin 2007 in 201, cele din 2008 in 2013.
      Dintr o data o buna parte a populatiei active a scapat de parte din ratele lunare si cu doua posibilitati: sa acceseze un nou credit sau sa cheltuiasca banii.
      In ambele situatii banii aceia ajung in consum.
      Toti vecinii mei bugetari , fara nicio exceptie se afla in aceasta situatie: si au platit ratele (cei care nu au accesat credite imobiliare) si au ceva bani in plus, nu neaparat putini.

      Consumul si deci economia, oricum ar fi scazut in 2009, 2010 fiindca toti aveau deja de platit credite.

      Sigur, principala vinovata a fost bnr, guvernul tariceanu nu are decat f putina vina din asta.

      Exista si cifre: bancile comerciale tin evidenta creantelor intr un mod aparent ciudat.
      Daca ai un credit de 10 000 E si ai platit 9 000 de euro mai ai de platit 1000 (luam in calcul si dobanzile).
      In evientele contabile ale bancii tu figurezi, scriptic, cu un credit de 10 000 (asa il raporteaza ei, habar n am de ce).

      Daca te uiti pe date statistice o sa vezi ca datoria persoanelor fizice la banci a scazut spectaculos , cu multe procente.
      Dar nu pentru ca in ultimele trimestre s au platit efectiv acei bani, ci pentru ca au ajuns creditele la scadenta.

      Adica tu mai aveai de plata 1000 de euro, in 2014, pe care l ai achitat integral la 31 dec.
      Pina la 31 dec tu figurai, scriptic, dator cu 10 000.
      La 1 ian 2015 apareai ca ai platit toti cei 10000 si nu mai ai datorii.

      Asta este si unul dintre motivele evolutiei ciclice a economiei: perioadelor de crestere econimica le corespund creditari majore.
      Cand acei bani trebui platiti de foarte multi, urmeaza caderea, mai mica sau mai mare.

      Asa ca, a pune cresterea economica pe seama lui ponta …

      Dealtfel, daca te uiti pe estimarile institutiilor financiare acestea, dupa analiza factorilor spun: tara “X” va avea crestere economica “N” – daca are stabilitate politica.
      Nici o estimare nu spune “daca vine ponta si pleaca boc”, fiindca factorii determinanti sunt cu totul altii.

      • sorin gyorgyfalvi spune:

        Tot de-aia a scazut si somajul :D

        Le-a expirat alora alocatia de somaj… dupa care n-au mai figurat nici macar in statistici.

        Sunt multe chestii de criticat, dar toate alea sunt fleacuri comparativ cu hotiile de 20 de miliarde de euro facute de portocalii…

      • Shadow spune:

        Corect pt creditul cu buletinul a fost vina bnr si a lui isarescu, pt creditele in valuta si nu in moneda veniturilor tot vina lor.
        Fara consum nu poti avea crestere. Depinde insa “cum si mai ales ce consumi”.
        Una e sa “consumi” masini germane si alta e sa “consumi” masini de provenienta romaneasca. Una e sa-ti comanzi “bucatarii italiene” si alta e sa iti comanzi romanesti. In cazurile astea ceea ce a facut statul si autoritatile locale si face inca e de PORC.

        Odata cu inceperea crizei a existat co contractie a creditarii dar adevarata contractie a fost realizata de catre guvernarile boc care au “curatat” tot ce mai era “credit” local imprumutandu-se ei in fata agentilor economici. In 2009 peste 10 miliarde de euro au tras guvernele boc de pe piata “interna” (nu vb de piata externa), 2010 la fel.

        Stilul asta de “economie” a aproape “ucis” toti agentii economici locali.
        Adaugi la asta forfetare si majorari de contributii si iti dai seama de caracterul distructiv al guvernarilor boc pt economia nationala.

        Recordurile detinute de catre pdlacii lui boc si basescu vor fi foarte greu de doborat iar ponta nu a reusit nici pe departe sa o faca. Daca adaugam aici ca s-au redeschis spitalele inchise si cris poate spune mult mai multe despre aberatia pdlaca care viza insasi sanatatea “contributorilor” romani ar trebui sa mai raman doar tacere dupa imbecili precum boc, pdlei si basescu. Restul au fost si sunt inca “simpli copii de mingi”.

    • Shadow spune:

      @Mihail
      ai ratat taman perioada psd-ista in care puteai de “voie” de “nevoie” sa le cultivi la “trandafiri” de sa li se strepezeasca dintii. Nu te-ai “orientat” :-). Glumesc. Acum poti de exemplu sa fi orientat “flori” cand e psd-ul la putere si “mere, pere” cand e “noul pnl” ca sigur mai aduc ei vreun mar ceva, daca nu trebuie sa astepti miscarea “lui base”.
      :-).

  17. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ Tudor

    mie-mi place sa discut documentat, zici de o serie de timpenii ca le-a facut ponta, de exemplu aia cu codurile caen, stii de cind e? Ai ghicit: de pe vremea lui boc. Ziceam ca-mi place sa discut documentat, si ti-am dat un exemplu pe care-l stiam eu (a fost introdus in 2009), si acum ce-ar insemna: sa ma apuc sa-ti caut dovezile ca sa-ti dovedesc. Chiar crezi ca mai are cineva nervi de asa ceva?

    Perioada lui boc, defapt a lui basescu, e o perioada pe care foarte foarte mult as vrea s-o uit, dar cum as putea s-o uit cind inca hotii sunt in libertate? Se plimba liberi printre noi, si mai mult decit atit apar azi la tv cu o noua fata… nici usturoi n-au mincat, nici gura nu le miroase… si mai mult decit atit gasesc si oameni uituci ca tine care le dau dreptate!

    Grav.

    • tudor spune:

      N am zis ca e facuta de ponta aia cu caen ul.
      Am zis insa ca se putea desteleni situatia.

      Codurile CAEN nu le a inventat boc;
      In 2009 ele au fost “reclasificate”.

      Codurile CAEN au fost introduse , cred, prin legea societatilor comerciale, (nr. 31? ) din 1991 – petre roman.

      Dar de atunci a curs multa apa…

    • tudor spune:

      FACIAS este fundatia lui voiculescu.
      Inseamna fundatia pentru apararea cetatenilor impotriva abuzurilor statului.

      Cel mai mare abuzat e voiculescu.

      Ciolos a fost ministrul agriculturii cand acesta s a constituit parte civila in procesul ICA.
      Ulterior, si daniel constantin a revenit cu aceeasi decizie; asta este motivul rupturii lui constantin de voiculescu.

      Dar ciolos nu este urmarit penal, ci cercetat; adica cineva a depus impotriva lui o plangere penala, cineva fiind voiculescu.

      Cat despre chirieac, … e client vechi de al coanei varvara, indiferent ce spune la un anumit moment dat, pentru a se credibiliza, e arondat demult…

      E folosit inca din 90 pentru diverse misiuni.
      Daca era pe timpul ala dna era si azi in parnaie pentru afacerea motorola – o superteapa trasa armatei, in care el a fost bagat in fata.
      E un pion de nadejde.
      In acelasi timp presteaza si la ambasada sua, crezand ca aia nu stiu ce stapin are.

      A fost bagat si cu vantu … argument: in 2005 s a prezentat impreuna cu acesta in PCTF Giurgiu, pentru a verifica daca are restrictie de iesire in tara.
      Conducea chirieac.
      Martor: eu.

  18. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ tudor

    nu te mai obosi: recunosc fara rezerve ca cei (cacofonia e intentionata) care au venit dupa boc… chiar n-au facut nimic sa repare ceva (dimpotriva, vreo 2 ani au tot transformat in legi ordonantele date de boc) Am criticat treaba asta chiar la vremea respectiva.

  19. tudor spune:

    sorin

    uite ca ma obosesc:

    l ai ascultat pe presedintele camerei de comert?
    e misto!

    guvernul ponta n a avut de gestionat o criza economica severa, ca boc, si nici sustinerea parlamentara precara a guv tariceanu.

    avea ragazul si majoritatea necesara pentru a face niste chestii extraordinare.
    inclusiv, de pilda, regandirea platii medicilor intr un sistem public/privat, stimularea asocierii acestora asa cum spune @cris…

    se vaita ca sunt abuzati unii si altii, oamenii de afaceri, politicienii, dar nu au scos legea, absolut necesara, a lobbyului

    si nici legea holdingurilor, care ar ajuta enorm firmele mari si din care statul ar avea doar de castigat

    si inca multe, multe altele

  20. Mihail spune:

    @ Tudor,

    iar ma ei cu beutura…hic !
    Crede-ma ca nu beau spre deloc, dar de dragul “peisajului” las-o asa.
    Okay, intamplarea face ca sa fi fost de cateva ori in Africa. Imi place la nebunie continentul. Asa ca stiu cum sta treaba cu camilele si camiloii acolo.
    Cert este ca nu au rahaturi de alea galbene prinse deurechi.

  21. Mihail spune:

    @ Adam Mares,

    prima oara la chishioare mi-au sarit ochii.
    E cracanat.
    Treaba lui, de fiecare data ma intreb ce naiba au gasit femeiele la el. Cumva stiu raspunsul, e placut prin felul de a fi.
    Scriitoarea(armeanul stie) isi cumparase pentru intalnirea cu mine un set nou de lenjerie intima. Atunci cand s-a dus la intalnirea cu el, si-a tras cele doua piese noi, pe sub haine. Ei bine, am pus bot, m-am revoltat si am tinut-o, sus si tare, ca eu nu mai vreau sa o vad cu alea doua, fiind pangaroite.
    Ma rog, prostii.
    Evident ca nu s-au cuplat, armeanul sfarsind treaba, deoarece a urlat un pic. Nu din cauza orgasmului.
    Eu intuiesc cauza, fata o avea prea-prea mica.

  22. Mihail spune:

    Toti de aici ati trecut usor peste decizia instantei de ieri vizavi la domnul Iohanis.
    In speta si-a pierdut una dintre case, deoarece distinsa lui soacra impreuna cu fiica-sa(taman Prima Nevasta) au pus la cale un matrapazlac, bazat pe fals. Evident ca si Primaria Sibiu, prin semnatura manutzei neamtzului a partcipat la viol.

    Iata cum ne sfatuieste un lautar, din zona lor, ca sa ne purtam cu fetele din Sibiu.
    Merita ca sa va uitati:

    https://www.youtube.com/watch?v=-TFQZ5J9OuY

    • sorin gyorgyfalvi spune:

      Eu n-am ce sa mai completez despre iohan, pentru ca nu-mi prea place sa vorbesc despre papagali :D

      Am zis destul inainte de a fi votat!

    • emi spune:

      Casele au fost cumparate inainte de 2000 atunci cand a devenit primar.
      Continui sa repeti aceeasi minciuna, ca un profesionist in manipulare, ca sa nu zic ca un mincinos calificat. Acum stiu de ce urasti pe VV si pe KI…

  23. Filip G spune:

    http://www.stiripesurse.ro/surse-semne-de-panica-in-alde_973091.html
    Am scris despre acest lucru,multi mi-au zis ca delirez.Iata ca se confirma ca am avut inca odata dreptate.
    Cum ar fi ca in Senat sa voteze impotriva deciziei CCR
    Sa respectam INSTITUTIILE statului fiindca ele nu se respecta intre ele!

  24. Filip G spune:

    @sorin,
    cum vezi impacarea asta?
    http://www.dcnews.ro/rasturnare-de-situa-ie-in-procesul-dintre-traian-basescu-i-gabi-firea_489527.html
    Eu o vad in registrul urmator:
    Razboiu dintre Basescu si Ponta a fost unul de fatada.
    Miscarea Populara o sa fie un aliat al PSD in viitorul apropiat.
    Asta da politica coerenta………..