Orice societate se legitimeaza prin cultura pe care o produce. Cine isi mai aminteste de disputele dintre guelfi si ghibelini din Florenta lui Dante, in clipa in care acesta a parasit-o, pentru a scrie Divina Comedie? Cine mai cunoaste numele regelui bavarez care era sa-si ruineze statul finantand constructia Teatrului din Bayreuth? Cine l-ar mai fi pomenit pe papa Iuliu al II-lea, daca n-ar fi decis pictarea, de catre Michelangelo, a plafonului Capelei Sixtine?

Vremurile pe care le traim nu vor ramane in amintirea urmasilor nostri prin indicatorii economici din Anuarul Statistic ori prin legile tiparite in Monitorul Oficial. Ele vor fi pomenite, ca oricare alte vremuri, prin mostenirea culturala pe care o lasam. Prin eforturile civilizatoare pe care le facem. Tranzitia pe care o traim nu e, in esenta ei, atat un proces politic ori economic, ci mai ales cultural. Ea nu se va incheia nici prin macrostabilizare ori consolidare fiscala, nici prin biruinta votului uninominal, ci atunci cand se vor emancipa mentalitatile, cand vom intelege ca orice schimbare incepe cu noi insine si ca asumarea la fericire e o asumare individuala, iar fericirea nu e un pom de iarna din care statul, ca un Mos Craciun, imparte daruri.

Privind ce se intampla in Romania de azi, tranzitia este departe de a se incheia, ba chiar pare ca mergem de-a-ndaratelea. Agresiunea inimagnabila impotriva culturii romane insotita de resemnarea si deznadejdea care alieneaza pe omul obisnuit sunt semnele acestei degenerescente spirituale.

Cultura romana este, pur si simplu, calcata in picioare. Finantarea ei  este aproape inexistenta. Fondurile alocate pentru conservarea patrimoniului sunt rare, ca ploaia in desert. Premiile nationale pentru cultura au fost desfiintate. Se inchid institutii de cultura, teatrele, muzeele, bibliotecile sunt amenintate cu injumatatirea personalului si, in cele din urma, cu disparitia. Cresterea impozitului pe poezie a ajuns sa fie solutia salvatoare pentru diminuarea deficitului bugetar. Creatorii de sculptura monumentala asteapta zadarnic comenzi pentru pietele publice, bibliotecile nu mai primesc carti noi, fondurile alocate profesorilor, prin lege, pentru achizitie de carte au fost taiate, Guvernul nu manifesta decat indiferenta fata de modul dezastruos in care se colecteaza timbrul cultural.

Portretul robot al invingatorului vremurilor tulburi de azi este cel al mutantului acultural si amoral care, in loc de paginile cartilor,  rasfoieste bilanturile victorioase si foile contractelor cu statul, care a stiut sa converteasca relatiile de influenta din perioada comunista in relatiile financiare de azi, si caruia nu-i mai vine, ca predecesorului sau in ale dictaturii, sa puna mana pe pistol cand aude de cultura, ci, in cel mai bun caz, sa puna mana la gura, inabusindu-si un cascat.

Un poet e mai mare decat un ministru. Daca ministrul nu se nastea, ce buluceala ar fi fost ca altii sa-i ia locul! Dar daca poetul nu se nastea, nimeni altul nu i-ar fi scris vreodata poeziile. Poetul poarta, cu adevarat, marca unicitatii,  care este miracolul fiintei umane. Asta au stiut-o, atat primul-ministru in functie, Lascar Catargiu, cat si  ceilalti fosti prim-ministri in viata la vremea aceea, care au mers in tacere , in urma carului mortuar al lui  Mihai Eminescu.

Cultura este singura indeletnicire umana care invinge, fara sa lase in urma invinsi, si care cucereste fara sa umileasca. Ea poate sa dea imbold acelei solidaritati de care avem atata nevoie. In schimb, primim zilnic cate o portie de ura de la cei care conduc tara si care se straduiesc din rasputeri sa ne demonstreze ca o ducem rau nu din cauza lor ci din cauza liberalilor, a bugetarilor, a militarilor in rezerva, a magistratilor, a primarilor, a rapoartelor Comisiei Europene, a caprei vecinuli… In Romania de azi, daca nu ai relatii sus-puse si nu ai destui bani, esti tratat drept un coate-goale, chiar daca sufletul ti-e plin. Dar o societate care isi rastoarna valorile e la fel de golita de continut ca un pahar rasturnat.  Vorbim prea mult, simtim prea putin. In orice program politic primul punct l-as pune reintoarcerea la cultura, fara de care nici lepadarea de comunism, nici recuperarea politicului pentru societate, nici regasirea sensului destinului propriu ori national, nici infiriparea si legitimarea averii personale nu pot fi decat iluzorii.

This entry was posted on miercuri, iulie 28th, 2010 at 10:44 am and is filed under Economie. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.