AGERPRES:Varujan Vosganian: ‘Oltchim este o companie de succes pe care am salvat-o de la faliment, atunci când nimeni nu-i mai dădea nicio șansă’

 

În seara zilei de 20 octombrie 2016, la Hotelul Posada din Râmnicu Vâlcea, sute de participanți au marcat cei 50 de ani de existență ai combinatului Oltchim. În prezent, Oltchim Râmnicu Vâlcea este una din cele mai mari companii de produse chimice din Europa. Printre invitați s-au numărat, ca expresie a recunoștinței pentru contribuția lor la redresarea combinatului, foștii miniștri ai economiei din perioada 2013 — 2014, senatorul ALDE Varujan Vosganian și deputatul ALDE Andrei Gerea.

oltchim

‘Am salvat Oltchim în anul 2013, în timpul mandatului meu de ministru al Economiei, în ciuda faptului că Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană mi-au cerut să-l închid și nimeni altcineva nu-i mai dădea combinatului vreo șansă de supraviețuire. În ianuarie 2013, toate instalațiile erau gajate sub presiunea unei datorii de un miliard de dolari, capacitățile erau utilizate în proporție de doar 6%, pierderile zilnice erau de un milion de lei, iar protestele muncitorilor care nu-și mai primiseră salariile nu mai conteneau. Felul în care, în numai șase luni, fără nicio finanțare, doar cu resurse proprii, Oltchim a eliminat pierderile, și-a reconfigurat locul pe piață și a reușit să mențină peste 2.000 de locuri de muncă, readucând pacea socială, ar putea să constituie un capitol de studiu în orice manual de management.

Astăzi, după trei ani, de la acel gest curajos de a salva combinatul de la faliment și pentru care mulțumesc întregii mele echipe de atunci, Oltchim este profitabil, se înscrie, cu exporturi de peste 100 de milioane de euro, printre primii cinci exportatori cu capital românesc și se regăsește din nou pe orice hartă a Europei industriale’, a declarat senatorul ALDE Varujan Vosganian, la festivitatea dedicată aniversării semicentenarului combinatului vâlcean.

95 Responses to “AGERPRES:Varujan Vosganian: ‘Oltchim este o companie de succes pe care am salvat-o de la faliment, atunci când nimeni nu-i mai dădea nicio șansă’”

  1. sorin gyorgyfalvi spune:

    mai nou imi stergeti mesajele?

    mesaj dat acum 3 zile era in asteptare… si acum vad ca e disparut complet!

    acum e 21/10/2016 ora 18.28… sunt curios cind apare asta, …. daca apare!

  2. Mihail spune:

    @Tudorel,

    dom’le da’ ce curg epitetele de la tine.
    Te faci ca nu intelegi. Eu nu comentez talentul literar al domnului senator, nici cartea, cartile scrise de Domnia sa.
    Doar, am semnalat faptul ca un laureat al Premiului Nobel, tace chitic.
    Pe când, omul nostru, ne atrage atentia, asupra premiului polonez, obtinut.
    Adica, vorbeste el despre el. Ni se arata.

    • tudor spune:

      Artistii nu s toti ireprosabili ca si caracter, dimpotriva chiar: foarte multi au fel si fel de nasuleli.
      Nici nu trebuie sa le cerem asa ceva, pentru un motiv foarte simplu: nu poti fi la fel cu ceilalti, cu norma dar in acelasi timp sa ai o sensibilitate extraordinara.
      La mintea ta … nu m as mira sa i fi reprosat lui nichita, de pilda, ca nu se ducea la serviciu la 07.30.

      Artistii, cei mai multi, sunt orgoliosi, invidiosi, nesufeiti, poate, ofticosi … dar asta face parte din fisa postului, asta i mana n lupta, ii determina, ii bazdagaieste :)))

      • Mihail spune:

        Te-nseli. Eu nu aveam ce cauta la Nichita, m-am facut, acolo, mic de tot. Nu facea decat sa asculte poezie si apoi ii incuraja pe toti.
        Era, acolo, cam ca in audienta la Papa.
        ….imi amintesc de o istorioara, când un biet scriitor, aflat la începuturi, l-a rugat pe un celebru scriitor roman, sa-i scrie cateva cuvinte pentru prefata. Pentru el ar fi contat enorm, cartea fiind editata pe spezele autorului.
        Celebritatea i-a promis ca o va face, chiar a primit cartea si un rezumat. Nu avea si nici nu era timp pentru ca sa o citeasca.
        Toate bune si frumoase, dar mai apoi, steaua literaturii romanesti, s-a razgandit. N-a mai scris nimic.
        Vezi tu, Tudorele, sunt oameni si oameni. Eu stiu, ca atunci când ti-ai propus sa faci un bine, il faci.
        Precizare: orice asemanare cu personaje reale, este intamplatoare.

      • elenick spune:

        Nuuuu, la Nichita se ducea doar nevasta-sa care, apoi ii marturisea ce “voroveau” in pat!!! Si el tinea lumanarea, probabil :) :) :)

  3. Kronstadt an der Graft spune:

    Din păcate cu o floare nu se face primăvara. Câte astfel de unități industriale n-ar fi trebuit protejate cu orice preț? Să ne amintim de Tractoru. Oricum nu se știe, n-ar fi exclus să înceapă niște procese morale în care cei vinovați ar putea fi condamnați ca trădători ai României. Mulți ne-am simți un pic răzbunați. Văd că generația tânără nu mai e așa de timorată, se simte europeană.

  4. Filip G spune:

    http://www.stiripesurse.ro/nicusor-dan-a-surprins-la-depunerea-listelor-la-bec-cate-semnaturi-a-strans-video-fabulos_1159264.html
    Interesant,pana si depunerea unor liste e o incarcatura de simbolism , un mesaj transmis,tricolorul sub forma de inimioara.
    Bravo!

  5. elenick spune:

    @vv,

    Corectati, va rog : “In seara zilei de 20 Octombrie…..2016″ nu 2013, cum ati mentionat. pentru exactitate,

  6. Filip G spune:

    http://www.stiripesurse.ro/liviu-dragnea-anun-a-planul-de-bataie-cu-tehnocra-ii-lui-dacian-ciolo-video_1159307.html
    PSD nu are nici un interes sa cada acum guvernul Ciolos.
    Mimeaza DEMOCRATIA.
    Motiune simpla,da!
    Motiune de cenzura,ba!
    Chestiunea aceasta arata un PSD neputincios si un presedinte puternic. :D

  7. tudor spune:

    hai, ca postai in partea aialalta:
    octombrie 21, 2016 la 9:11 pm
    Va dati seama ce le tzatzaie curul?
    Ponta si Ghita au manevrat sa ajunga kovesi sefa la DNA, in ideea ca e de a lor.
    In timp ce ponta se injura cu basescu de sanki, pentru prostime, el, ghita si udrea manevrau pe langa LCK.

    Asa a aparut si prima fisura majora in usl: pnl ul i a oferit doamnei Pivniceru ministerul justitiei – unde aceasta chiar ar fi facut treaba; femeia a renuntat la functia de judecator la inalta curte si membru csm, sperand sa faca ceva pentru justitia romaneasca.
    Doamna Pivniceru n a acceptat s o propuna pe LCK procuror sef DNA, iar PNL ul a sustinut o.

    Ponta a insistat , iar doamna Pivniceru, femeie verticala, si a prezentat demisia.
    Pentru ca a dorit sa puna justitia pe picioare , femeia aceasta iesise din magistratura, ramasese, profesional, bagaboanta, pe strada!
    Noroc ca pnl ul i a putut oferi un loc la CCR.

    Ce a spus jigodia penala Ponta atunci?
    Ca si asuma raspunderea!
    Cum ar fi fost justitia romaneasca astazi, cu Mona Pivnicerui ministru cativa ani?
    ….

    Domnu Varujaaaaan, domnu Tariiiiiiiiiii, nu va place justitia bre alde?
    Trageti l , domne, de raspundere pe prietenul ai aliatul vostru ponta!

    Răspunde
    tudor spune:
    octombrie 21, 2016 la 8:58 pm
    VV

    Felicitari pentru Oltchim, e meritul dv!
    La chestiuni punctuale va pricepeti.

    Din pacate, mai mult nu puteti face, fiindca sunteti prizonierul prea multor determinari politice.

  8. Mihail spune:

    Dac-ar pune si celalalt link, unde mustaciosul cere anchetarea săsălăului in cal Blak Cub…
    Dar nu-l pune, ca nu-i convine. Minerul…tot miner ramane. Niste brute.

  9. Adam Mares spune:

    @VV
    Bravo! A fost un lucru foarte bun!. :-)
    V-am susținut și în perioada aia de ministru, parcă. :P

    • Mihail spune:

      Ce-ai facut, ai adus vaseîina pentru uns ceasul de pe Victoriei, l-ai carat pe ţambalagiu ca sa regleze coardele ?
      Acum, ai inceput si tu cu laudele de sine ?

      Este extraordinar ce-a facut cu combinatu’ ala, cu productia, datoriile si locurile de munca, dar tu de modestie ai auzit ?

      • Adam Mares spune:

        Doamne ferește! N-am făcut nimic de felul ăsta. Doar știi că eu sunt numai cu pupatul! :P :P :P

      • Pai cand eram modest ziceati ca nu stiu sa fac cunoscute realizarile Guvernului… Sigur ca n-as zice , dar când de-alde tine o tin langa că n-am făcut nimic, parcă mai trebuie să vă mai și aduc aminte….

    • Cam scurta perioada aia, au ramas multe ucruri neterminate.

  10. Mihail spune:

    ….aoleo, stai sa vezi c-o ia de la capat cu ceea ce a facut in Iasi. Mai fura si de pe la altii, ca aia oricum nu trancanesc nimic. Din ciclul ” Poate doriti sa revedeti”.

  11. elenick spune:

    @tudor,

    Oricare ar fi fost consideratiile legate de LCK, dinainte de nominalizarea ei ca Procuror sef DNA, trebuie sa recunpastem ca ACUM isi face treaba 100% si inca la turatie maxima! Este clar ca a zgandarit enorm de multe viespare si serparii, hoti internationali si mafii transpartinice, motiv pentru care ei s-au aliat sa o distruga! altfel nu se explica RAZBOIUL impotriva ei cvasigeneral al clasei politico-cleptomane ce ne conduce!

    p.s. cred ca in media, in special la TV isi duc traiul preponderent jigodii si oligofreni, nu-mi explic circoteca ce se petrece dupa “aparitia” marturiei lui Zorela la “stiri pe suse”… Eu am citit cu atentie si nu ma prosteste nimeni : israelianul a spus ca a “inteles” de la Dragomir ca misunea va avea protetie la nivel inalt si l-a rugat pe fostul sef al Mossadului sa verifice. Acesta unde era sa verifice decat la AGENTUL Mosadului in Romania, MR Ungureanu, care era inteles cu gasca mafiota platitoare (Ghita, adamescu, basescu, Bica, Trica – eu pe astia ii banuiesc, cred ca mai sunt…) si i-a confirmat protectia de care se vor bucura – dar din partea SIE, nu a SRI – care i-a si prins!
    Asadar numele lui helvig si johannis chipurile “implicate” sunt fumigene, sa prosteasca prostii! Si iata ca reusesc, media romaneasca colcaie de prosti!

    • Kronstadt an der Graft spune:

      Proști cu voie de la finanțatori! :)

    • emi spune:

      Intrebare intrebatoare, Mihai Razvan Ungureanu ce interes avea impotriva Laurei Codruta Kovesi?!? De ce ar plati Ungureanu sa fie urmarita Kovesi daca el nu are niciun dosar DNA?!?

        • emi spune:

          Si daca nu mai e Codruta la DNA nu va mai fi cercetat?!?

          • elenick spune:

            emi,
            asta e o intrebare intrebatoare, cum ziceai mai sus. Stii bine ca seful institutiei asigura dinamizarea activitatii si “da tonul”. Asa s-a intamplat cand, venind sefa la DNA, a scos TOATE dosarele ce dospau prin sertare de pe vremea lui Morar si a redus “protectia” oricarui mahar la 0.
            Visul actual al oricarui mare infractor – mai vizibil la cei cu imperii media- este “sa moara” Codruta, de restul – inlocuitor mai maleabil, eventul santajabil, catre sa treneze dosarele pana la prescriptie – se ocupa ei! au in “laboratoare ” specimene porivite…

          • emi spune:

            @elenick
            Când aburii beţiei admiraţiei pentru “amazoana” teatrală se vor risipi, veţi rămâne doar cu nostalgia. O personalitate adevărată şi nu desenată în laboratoare oculte ar fi avut măcar un doctorat real.
            De aceea este mult mai valoros şi mai credibil un om ca VV decât personajele create de sistem după chipul şi asemănarea sa.

      • elenick spune:

        Codruta il ataca “profesional” de mai mult timp pe motiv de neimplicare in lupta anticoruptie. practic nedandu-le infirmatii legate de actiunile infractorilor dinafara, le blocheaza/ingreuneaza anchetele. MRU este extrem de orgolios si razbunator, a avut un mentor bun in Basescu…

        In plus e usor de tras in “partidul” mafiotior din cauza actiunilor proprii si a apetitului/disperarii lui dupa bani – vezi mostenirea Gojdu, activitatea de lobby pt OMV remunerata cu un contract de “asistenta medicala” catre nevasta, etc. Am convingerea ca sunt muuulte, de care nu stim!

      • elenick spune:

        Ca SIE era in cunostinta de cauza despre actiunea BC reiese si din comentariul lui Melescanu, chiar de la inceputul povestii (mi-a atras atentia de atunci dar nu aveam alte info )

        ”Ei au acționat legal în România. Nimeni nu a spus nu oficial, pe surse a existat o reacție de la Administrația Prezidențială, dar nivel înalt poate însemna și altceva. E adevărat că au ajuns aproape de ceva dureros, vom afla. Black Cube este una dintre cele mai mari firme din lume, iar autoritățile române nu au negat în comunicatele lor oficiale că ar fi avut un acord de la cel mai înalt nivel, așa cum ei au afirmat.”, a spus Meleșcanu la Antena 3.

        reiese ca Mele – cu contacte buna in SIE- se referea la protectie din alta parte decat presedintia si mai ales, inducea ideea ca s-a aflat ceva “compromitator ” pentru LCK, care “se va afla”, adica un santaj subtil la Kovesi, sa se opreasca… Nu s-a oprit, ba mai mult a demarat investigatii care se apropie, probabil vertiginos, de comanditarii – PLATITORI, din spatele lui Dragomir. Abia atunci vom avea surprize!

        Pana atunci, televiziunile mogulior si presa lor vor “mesteca” minciuna rasuflata cu Iohannis si Helvig, cum spuneam, de prostit prostii, in speranta ca tot va ramane ceva….

        • Filip G spune:

          Mutarea lui MRU la SIE a fost de fapt linie moarta.Predoiu nu afost in carti niciodata pentru functia de premier,MRU avea in spate multe informatii si probabil ca e genul de om oportunist care le foloseste.
          Din cauza asta a fost monitorizat atent si s-a imbolnavit subit. :D
          Schimbarea ” Lulutei” atat timp cat e Ciolos premier nu-si are sens,probabil o sa fie tot o propunere de procuror ferm si exigent.
          Ori in situatia asta lupta se da pe viata si pe moarte ,cine o sa fie viitorul premier?
          Momentan Ponta e responsabil de numirea doamnei procuror sef DNA…….. :D

  12. elenick spune:

    VV,
    Mai in spiritul postarii, programul USR- cel putin cel pe partea de dezvoltare economica – semana cu unul din proiectele dvs – cel de reindustrializare a Romaniei pe termen lung. Coordonatoarea programului USR, Cosette Chichirau este o distinsa doamna cu scoala facuta pe bune, cu un MBA si doctorat in economie State,

  13. ,Mihail spune:

    @emi

    • Mihail spune:

      La nivelul ala nu te astepta ca tu sa gasesti raspunsuri. De ce s-a bagat Ungureanu ?
      Acum se afirma ca si Presedentia este implicata. Poate ea i-a cerut lui Ungureanu ca sa managerieze afacerea. Oricu, ramane dubios faptul, ca ereii, lucrau la vedere. Sa nu uitam ca firma, este una foarte bine cotata.

      • Filip G spune:

        http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-simbata-22-octombrie-2016/
        Interesant,desi Cristoiu amesteca adevarul cu partea ce-i convine. :D

        • elenick spune:

          Cristoiu joaca in tabara lui basescu, si asta de mult timp… asa ca NU pun pret nici cat o ceapa degerata pe ”teoriile” sale… doar dezinformari s manipulari, jumatati de adevar, etc… Tactici securiste jenante la un om batran…

          • tudor spune:

            Vrea sa puna si el ceva de o parte, acum ca l a ajuns batranetea.
            Va mai amintiti cum se caina si facea apel la mila publica fiindca pierduse niste procese de calomnie si n avea bani sa plateasca?

            Pana si rares bogdan, care e ahtiat sa fie acceptat in grupul “maestrilor” de la Bucuresti si facea cu cristoiu emisiuni entuziaste de la.. gagesti, s a convins ca nu e decat o jigodie.

            Pentru ca n are argumente paluzibile sa si serveasca patronii inventeaza tot felul de scenarii, care de care mai aiurite.

            Filip
            cine i mai reproduce articolele, ca el sa pateasca : sa ajunga un bagabont batran si fara niciun dumnezeu!
            :)
            Glumesc!

          • Mihail spune:

            Ion Cristoiu publica pe blogul lui. Adica, primeste bani pentru asta ? Cati îl citesc ?

          • tudor spune:

            Ar fi culmea sa se prostitueze gratis!!!!
            “Maestrii” astia gen cristoiu, chirieac – morsa competenta, h alexandrescu etc sunt niste curve obosite care s platite de parca ar fi dame de lux.
            Ba unii dintre ei au fost folositi de diversi afaceristi sau multinationale pentru a mijloci spagi catre politicieni.
            Cristoiu nu ia bani pe cati ii citesc blogul, dar de acolo preiau altii ce le convine, este abonat la B1, mai intervine telefonic in vreo emisiune, mai il consulta RoTv cand are nevoie de un “maestru de serviciu” sa confirme vreo fantasmagorie de a lor … adica tu l inveti pe cristoiu abc ul prostitutiei?

          • Mihail spune:

            Prostii, tu nu poti concepe ca cineva poate fi echidistant. Daca nu spune ceea ce-ti convine tie, automat este in tabara celorlalti.

          • tudor spune:

            Va aduceti aminte, pana n campania prezidentiala din 2009 c ristoiu dormea pe bani la A3, in emisiunea lui gadea?
            Chiar inainte de campanie a schimbat brusc tabara , declarand ca basescu de abia in al doilea mandat isi va arata adevarata valoare, intrucat nu mai va fi tinut de determinarile unor viitoare alegeri pentru un alt mandat.

            Ca a mancat rahat, este evident, al doilea mandat al lui basescu fiind chiar catastrofal.

            Ce aflam noi acum?
            Tocmai in perioada aceea intrau in conturile campaniei lui basescu banii din furaciuni.
            Din banii de la microsoft etc a fost platit si “maestrul”; cat? doar el si elena udrea stiu!

  14. Mihail spune:

    Ia uite, se pare ca madame Cosette, merita ca sa scot din buzunări vreo 300-500£, pentru aeroplan si sa vin trag o fuga in Targ, ca sa o votez.
    Pe mine nu m-ar surprinde spredeloc, daca domul senator, n-ar prinde Parlamentul tura aista.

  15. tudor spune:

    Daca dupa alegeri se face o majoritate parlamentara in jurul lui Ciolos exista temeiuri sa speram ca se vor desecretiza documente privind apartenenta la serviciile secrete comuniste si a celor inca protejati.
    Prin diferite tertipuri legislative numele celor care prezinta inca interes “operativ” este tinut la secret, ca si ale celor care, fiind ofiteri SIE, de regula, s au pensionat.
    Dar multi dintre acestia sunt foarte activi in viata politica romaneasca, eu stiu din surse directe, verbal, de la fosti “colegi”, despre doi dintre acestia.
    Absolut din intamplare ambii doi (!) sunt la alde!

    • elenick spune:

      sunt ”garantati” de d-l Melescanu, probabil… :)

    • emi spune:

      Adică tu îţi imaginezi că ajungea comisar european cineva care nu dă raport la SIE/ un acoperit?!? Pai daca Ciolos prin natura funcţiilor prestate se poate subînţelege că este un acoperit, cum să susţină el lupta împotriva colegilor de suferinţă?!?
      Ca de obicei este teatru…

  16. tudor spune:

    In 2007 , chiar inainte de a fi nominalizat VV pentru o functie de Comisar european au aparut pe piata informatii false ca acesta ar fi fost combinat cu serviciile secrete.
    Combinatia a fost executata printr o combinatie basescu – voiculescu – si o conserva DIE.
    Cu toat ca ulterior informatia s a dovedit falsa, vv a pierdut nominalizarea, dar s a judecat in civil si a castigat, dupa muuulti ani.
    VV a fost foarte afectat si probabil ca il va urmari toata viata …

    In 2016, inainte de a se anunta nominalizarea noului sef la DNA, impotriva LCK s a declansat o campanie de compromitere de o amploare fara precedent in spatiul romanesc si, de ce nu, mondial!?

    Mai multe trusturi de presa, oameni de afaceri muuuultimilionari, infractori, delatori si, nu in ultimul rand, oameni politici: presedintele senatului si partidul sau, integral, presedintele psd, fostul prim ministru si tot psd ul, inca un partid politic, clona a defunctului prm, partid finantat chiar de un om de afaceri si politician inculpat in nenumarate dosare, oengisti de profesie, precum celebrul presedinte al grupului pentru investigatii politice – mugur ciuvica, al carui serviciu este sa stea permanent la A3 si sa atace pe oricine ataca psd ul sau alde …., fostul presedinte basescu cu pmp ul si fosta i gagica elena udrea, cetateni straini care au castigat din romania, ilegal, zeci sau sute de milioane de euro

    In aceasta situatie, ce stim clar, din documente?
    Toti cei care o ataca au un interes major:
    adamescu, cu averi de sute de milioane, deja a fost condamnat intr un dosar, iar fiul sau este incupat si probabil va face puscarie.
    Ghita, proprietar si el al unei averi de zeci sau sute de milioane de euro, inculpat in multe dosare, risca puscaria. Despre cum a ajuns ghita sa faca aceasta avere imensa .. este o poveste tot despre un mare sef din securitate facut si mai mare de regimul iliescu, e alta poveste.
    Alt multimilionar, infractorul puiu popoviciu, ginerele celebrului ion teleaga, a fost condamnat in prima instanta la 15 ani de inchisoare, pentru spolierea academiei de stiinte agricole de zeci sau sute de hectare.
    Oameni de afaceri abonati la toate partidele care au guvernat romania si care mijloceau mite de multe milioane: cocos, truica, pescariu etc – cocheteaza cu puscaria sau deja sunt pe teava.
    Presedintele senatului este si el inculpat intr un dosar care are legatura cu faptul ca sub guvernarea sa s au imnstrainat ilegal zeci de hectare de teren, cu valoare de peste 150 mil euro, catre un off shore controlat de apropiati ai sai.
    N are rost sa i luam pe toti ceilalti la rand, de la fostul premier nastase pana la elena udrea: toti saraci , cinstiti si mari patrioti.

    Cam astea s rapoartele de forte.

  17. Mihail spune:

    Odata ca niciunul dintre voi nu ganditi. Pentru voi, baskebolusta este Sfanta Parascheva. Si gata.
    Uite ca nu-i deloc asa. Este, la rândul ei, bahata in kkt pana la gat.
    Ion Cristoiu doar prezinta niste supozii, bazate pe fapte. Stiu…va foare ca in borș este băgat si săsălăul. Ala cu nevasta care-si arata mamelele in public.
    Am citit cu atentie articolul, încercând sa descpor ce hibe are, unde sunt fracturi de logica.
    Nimic, din toate acestea. Autorul afirma de la început ce informatii are si care sunt ele.
    In rest….mama prostilor este perpetuu gravida.

  18. emi spune:

    Mie în afacerea asta mi se pare extrem de suspect faptul că un om precum Dagan, fostul şef al Mossadului moare imediat după ce este consultat…
    Ori au zis că l-au consultat pentru că nu mai putea confirma/infirma nimic, asta pare cel mai plauzibil, ori a trebuit să moară pentru că a aflat ce nu trebuia să afle.
    Oricum afacerea Black Cube pare mai curând o reclamă decât o operaţiune discretă şi eficientă.

    • elenick spune:

      “Mortaciuni ” din 10 Aprilie 2016… intre timp ancheta a avansat, NICIO descoperire de amanti si scheleti nu a facut breaking news… etc.

      ps si de a avea un amant la d-na Kovesi inseamna crima? e o femeie libera…

      • emi spune:

        Dacă Black Cube şi-a vârât năsucul, atunci e vorba de sume importante, nu se obosesc evreii pentru povestioare de alcov. Dacă nici ei nu se pricep să şantajeze…

      • emi spune:

        Dacă admir pentru ceva pe evrei este dexteritatea cu care transformă interesul altora în interes propriu şi interesul propriu în interesul tuturor.
        Poate că iniţial a încercat cineva să îi convingă/plătească să o caute la interes pe Kovesi, dar pariez că dacă nu vedeau oportunitatea de şantaj cât casa, nu se deranjau. Prea se străduiesc să inducă ideea legalităţii şi implicarea altor puteri ale Statului Român.
        Şi să nu uităm de moartea fostului sef Mossad, singurul care putea spune cine i-a tocmit… :)

  19. Mihail spune:

    Bun, atunci daca nu stii, nu da cu parul. Este foarte usor sa arunci cu mizerii in cineva.
    Sunt momente când imi place Cristoiu, altele când nu-mi place.
    Insa, tu esti din tabara lui Iohanis/Ciolos/beskebalista, iar atunci când el zice ceva naşpa despre ei, Cristoiu automat este platit de Baselu.
    Inca ceva, tu stii cati ani are Cristoiu ? Crezi ca la varsta asta il mai intereseaza closetele societatii, sau sa ramana ceva dupa el ?

  20. Mihail spune:

    @emi,

    foarte interesant articolul postat de tine. Multumesc rumos.
    Eu raman la opinia ca astia de la noi sunt copii daca-si inchipuie ca lucrurile vor ramane asa, ca israelienii vor inghiti galuşca.
    Nimic mai fals. In plus firma nu este una de plantat lalele, sau forat puţuri de apa. Este o companie uriasa de spionaj, cu oameni super specializati.
    Sefii provin din spionajul Israelului, un serviciu extrem de apreciat si valoros.

    Sunt convis ca aia doi au descoperit lucruri zdrobitoare pentru baschebolista. Eu, chiar am auzit, c-ar avea un copil, din flori, cu Ghiţa. Din surse sigure.

  21. Mihail spune:

    Stiu, demonstrantii s-au abatut de la traseu, au efectuat schimbari, dar sa vii tu jandarm si sa-i ei pe aia la ucis, sa ai cu lacrimogene in ei.
    Dar ce, sunt ultrasi, este meciul de fotbal Steaua-Dinamo ?
    O mizerie ce au facut jandarmii.

  22. Mihail spune:

    Acum, blogul, trimite postarile, unde vrea mușchiul lui, nu mai are vreo logica.

  23. mariusmioc spune:

    Rușinoși candidați are ALDE la Vîlcea. Oameni care fac apologia foștilor securiști, care au un „cult deosebit” pentru foști șefi ai securității condamnați penal definitiv pentru măcelul din 1989: http://www.indiscret.ro/articol-fostul-sef-al-securitatii-comuniste-iulian-vlad-primit-cu-osanale-la-valcea
    Nu e vorba că nu s-ar ști adevărul, căci acesta a fost confirmat prin hotărîri judecătorești definitive.
    Iar cărțile promovate și de lideri ALDE falsifică istoria, chestie lesne de dovedit cu documente, declarații de martor și recunoașteri de inculpați din procesele revoluției: https://mariusmioc.wordpress.com/2016/10/17/in-decembrie-1989-securistii-au-fost-inarmati-ori-au-tinut-armele-in-depozit/
    De unde concluzia că falsificarea istoriei are sprijin politic.

    • Pe de altă parte,trebuie să fii de acord cu mine că dacă voiau, curățau Piața Universității în cinci minute. Probabil că Securitatea a ezitat sau știa ce o să se întâmple, pentru că de la un moment încolo nu a mai folosit armamentul împotriva românilor. Pe de altă parte, e ciudat că pnă azi nu se știe cine a tras în Piața Palatului, la Academia MIlitară sau la Televiziune.

      • mariusmioc spune:

        Nu sînt deloc de acord cu dv. Am mai întîlnit opinii ca ale dumneavoastră și le-am combătut în scris de ani de zile:
        „În ultima vreme o nouă teorie a ajuns la modă printre intelectualitatea snoabă din România: Securitatea este cea care l-a înlăturat pe Ceauşescu! He-hei, dacă Securitatea voia, imediat ar fi oprit revoluţia, dar de fapt securiştii au fost alături de revoluţie, ei au organizat-o, au incitat-o, iar în final, ei l-au dat jos pe Ceauşescu. De aici pînă la a cere ca securiştilor să li se dea certificate de revoluţionari, distanţa nu este prea mare.
        Această teorie perpetuează mitul Securităţii atotputernice, care făcea imposibilă şi inutilă orice rezistenţă la dictatura Ceauşescu. Un mit foarte comod pentru conştiinţa multor intelectuali români, care-şi justifică astfel lipsa de atitudine din perioada dictaturii. Noi, cei care am fost prezenţi în 16 decembrie 1989 în jurul casei preotului Laszlo Tokes, n-am crezut în acest mit. Ne-am încadrat în revoluţie nu din inconştienţă şi nici din dorinţa de a deveni mucenici ai neamului, ci din convingerea că regimul Ceauşescu este şubred, poate şi trebuie să fie răsturnat! Pentru noi, Securitatea nu era o instituţie de frica căreia să tremurăm, ci un tigru de hîrtie care nu va fi în stare să se opună revoltei poporului, în cazul în care această revoltă va lua amploarea cuvenită”.
        https://mariusmioc.wordpress.com/2009/07/11/securitatea-un-tigru-de-hirtie/
        Vedeți și cartea mea „Revoluția din 1989 și minciunile din Jurnalul Național. Mitul agenturilor străine. Mitul securității atotpternice”, publicată în 2005.
        Îmi îngădui să afirm că corectitudinea punctului meu de vedere a fost dovedită prin proba practică din decembrie 1989, cînd obiectivul propus – răsturnarea lui Ceaușescu – a fost realizat.

        • Marius, nu uita un lucru. Eu am fost acolo. Am fost ranit si arestat. Asa că, te rog, nu-mi da mie lecții.

          • mariusmioc spune:

            Dumneavoastră ați început să-mi dați lecții, deși nu v-am văzut în mulțimea adunată lîngă casa lui Tokes. Eu am replicat la afirmația dv., dar nu era o replică scrisă special pentru dv., o scrisesem cu ani de zile înainte pentru toți cei interesați să priceapă ce s-a întîmplat în decembrie 1989.
            Înțeleg că la București ideea că persoanele care au inițiat revoluția, fiind prezente în 16 decembrie 1989 în mulțimea adunată în jurul casei lui Tokes, cu gîndul anume de a-l răsturna pe Ceaușescu, trebuie ascultate dacă se dorește înțelegerea evenimentelor din 1989, pare absurdă. Acum, că a murit Stănculescu și nu mai poate fi chemat la cea de-a 124-a emisiune televizată în care să „rupă tăcerea” și să „dezvăluie adevărul” despre revoluție, urmează un ciclu de emisiuni cu Iulian Vlad, Aurel Rogojan et comp.

          • Ce tot inventezi acolo despre mine??? Cand am avut eu părerile astea? Tu monologhezi sau vorbești cu mine??? Nu m-am pronuntat niciodata despre oamenii din jurul lui Tokes. Nu am omagiat pe Stanculescu sau Vlad. Ai luat-o razna?

          • Eu nu dau ecții la nimeni. Eu eram la București , nu la TImișoara. Dar nu inteleg ce ai cu mine. Imi inventezi tot felul de idei pe care eu nu le am și polemizezi cu ele. N-am spus vreodata ca pare absurd sa asculti pe cei de la Timișoara, n-am spus ca Iulian Vlad e un erou etc.etc. Pe bune, nu mai bine te certi cu cei cu care chiar merită să te cerți?

          • mariusmioc spune:

            „Pe de altă parte,trebuie să fii de acord cu mine că dacă voiau, curățau Piața Universității în cinci minute”
            Astea sînt cuvintele dv. scrise ceva mai sus chiar la această discuție.
            V-am răspuns „Nu sînt deloc de acord cu dv.”, iar apoi dv. ați scris să nu vă mai dau lecții.
            De fapt dv. ați fost cel care îmi ținea lecții despre ce ar fi putut să facă securitatea dacă voia. Sînt niște lecții pe care le-am auzit și de la alții, și despre a căror valabilitate nu cred nici acum, așa cum n-am crezut nici în decembrie 1989.
            Noroc că în 1989 am fost mai mulți care n-am crezut în tipul ăsta de lecții, și am acționat, cu tupeu și competență, pentru răsturnarea regimului.
            Explicasem și într-o emisiune televizată din 1999: „Dacă eu nu credeam că există o şansă că dacă eu mă duc acolo printre ăia şi strig „jos Ceauşescu”, Ceauşescu chiar cade, eu nu strigam „jos Ceauşescu”!”
            https://mariusmioc.wordpress.com/2009/12/26/despre-chitac-si-stanculescu-in-1999-8/
            Gîndirea a fost cu totul alta decît ce e acum la modă la București: „dacă securiștii voiau, rezolvau totul în 5 minute”
            N-am spus că l-ați omagiat pe Stănculescu ori Vlad, dar am remarcat că în societatea românească de azi mulți îi omagiază. Iar pe Vlad l-a omagiat un candidat de deputat ALDE, mi-ar fi plăcut să vă văd luînd poziție pentru curățirea partidului de asemenea personaje. Poziție care să fie luată nu în discuții cu mine, ci cu colegii dv. de partid.

      • mariusmioc spune:

        Pe de altă parte, să comparăm situația din România c cea din alte țări est-europene în care a căzut comunismul în 1989.
        Alte țări – zero morți, tranziție pașnică.
        România – o mulțime de morți, răniți, arestați, cea mai cruntă reprimare din Europa lui 1989. Șefii sistemului represiv a lui Ceaușescu în conștiința publică:
        Vasile Milea – declarat erou, străzi, bulevarde, piețe nmite în cinstea sa.
        Ștefan Gușă – declarat erou în multe mijloace mass-media din București. A murit cînd încă era Iliescu președinte, de aia n-a mai prins loc la procesul Stănculescu – Chițac.
        Victor Stănculescu – condamnat penal cu întîrziere, în ciuda acestui fapt considerat eroul care ne-a scăpat de Ceaușescu în multe mijloace mass-media din București
        Iulian Vlad – condamnat penal, în ciuda acestui fapt considerat eroul care ne-a scăpat de Ceaușescu în multe mijloace mass-media din București. Vicepreședinte de consiliu județean și candidat ALDE la parlament declară public că are „un cult deosebit pentru generalul Vlad”.
        Eu zic să așteptăm ca germanii să-l declare erou pe Egon Krenz, bulgarii să-l declare erou pe Petăr Mladenov, și apoi să discutăm dacă merită să fie numiți eroi șefii sistemului militar ceaușist. Dar chiar și atunci, comparativ cu cazurile Krenz și Mladenov, există o mică diferență reprezentată de niște morți.
        https://mariusmioc.wordpress.com/2009/07/10/egon-krenz-petar-mladenov-si-stefan-guse/

        • Ideea de a-l declara erou pe Iulian Vlad este o profanare.

          • mariusmioc spune:

            Citez din scrierile generalului Rogojan:
            „Prima calificare în acest ultim sens, ce ne este cunoscută, a faptelor generalului Iulian Vlad, în contextul evenimentelor din decembrie 1989, aparţine unei mari personalităţi politice creştin-democrate din Italia, Francesco Maurizzio Cossiga (1928 – 2010 ), preşedintele Republicii Italia (3 iulie 1985- 28 aprilie 1992).
            La începutul lunii ianuarie 1990, preşedintele Italiei l-a întrebat pe ambasadorul României la Roma:
            „Ce şi cum s-au întâmplat la dumneavoastră în tară evenimentele care au condus la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu?”
            Ambasadorul: „Populaţia nemulţumită s-a revoltat, ceea ce a facilitat schimbarea şi în România”
            Preşedintele Francesco Cossiga: „Bine, bine, dar forţele de ordine ce au făcut?”
            Ambasadorul: „Nu au intervenit împotriva populaţiei, ale cărei nemulţumiri erau cunoscute ca fiind generalizate, deci justificate”
            Preşedintele Cossiga: „Dar cine a dat forţelor de securitate un astfel de ordin?!”
            Ambasadorul: „Chiar şeful Departamentului Securităţii Statului, ministrul secretar de stat, generalul Iulian Vlad”
            Preşedintele Cossiga: „Să-i ridicaţi o statuie!”

            http://www.cvlpress.ro/15.10.2015/%E2%80%9Egeneralul-iulian-vlad-erou-sau-tradator-i/
            (același fragment apare și în carte, dar am dat linc pe internet ca să se poată consulta ușor)

            Probabil toată discuția respectivă e inventată, Cossiga e mort și nu mai poate dezminți.

    • Acest Bușu e de la ALDE?????

      • mariusmioc spune:

        Da, este. Dar n-ar strica o acțiune chiar din partea dv., ca să fie exclus din partid.
        La unguri tocmai au aniversat „lovitura de stat” din 1956, și o activistă a Partidului Socialist, Szofia Havas (nepoata lui Gyula Horn, fost primministru), a dat interviu la o televiziune rusă, în care a vorbit depreciativ despre acele evenimente. Acum se discută excluderea ei din partid. Ăsta e Partidul Socialist Ungar, moștenitor al foștilor comuniști. Mare diferență față de partidele anticomuniste din România.

  24. mariusmioc spune:

    Văd că primul meu comentariu a rămas în așteptare. Rog să fie aprobat.