În această campanie electorală l-am întâlnit pe … Oedip!!!

În versiunea sa contemporană, el se numește Mihai Lupu și candidează pentru Camera Deputaților din partea USR Iași. Iată și cum s-a petrecut întâlnirea: ne aflam împreună într-unul din studiourile de televiziune ieșene, în timpul dezbaterilor electorale. Și, precum le e obiceiul acestor salvamariști/salvamontiști de la USR care vor să ne salveze fără voia noastră, dl Lupu s-a lansat într-o diatribă împotriva întregii clasei politice care nu a făcut nimic de 26 de ani încoace și împotriva parlamentarilor care, în aceeași perioadă și fără excepție, și-au văzut numai de interesele lor.
Întâmplarea face că dl. Mihai Lupu este fiul lui Vasile Lupu, deputat, timp de un deceniu, și un tenace apărător al drepturilor țărănimii. M-am întors către lupul cel tânăr și l-am întrebat ce opinie are despre asta lupul cel bătrân. L-am întrebat dacă se simte confortabil jignindu-și astfel – nemeritat, după opinia mea – tatăl. Nu a fost pregătit să răspundă la această întrebare.
Între cele două paricide, Oedip are, măcar, circumstanța că a făcut-o fără să știe. Iar când a aflat, s-a căit.

oedip

3 Responses to “În această campanie electorală l-am întâlnit pe … Oedip!!!”

  1. Mihail spune:

    1. ati remarcat cat de putini postează pe blogul dvs ? Cum s-au imputinat ?
    2. Recuzati sa intelegeti ca au loc schimbări majore, ca trebuie sa dispareti. Nu contează ca ati făcut bine, sau rau rau, toata clasa politica trebuie inoita. Uitati-va peste ocean. La americani.
    ….acum, dati-i cu diligul. Succesuri.