Conferință de presă ALDE Iași 02.10.2017. Participă Norica Nicolai, Varujan Vosganian, Radu Botez. Teme: Înființarea Comisiilor Profesionale Iași, alegeri în două tururi de scrutin, legile justiției, legile fiscale

Dna Norica Nicolai:„Vă mulțumesc că ați răspuns invitației organizației noastre locale de a fi prezenți la evenimentul de lansare a Consiliului Național la nivelul jud. Iași. ALDE a decis să desfășoare o mare parte din activitatea sa politică în cadrul Consiliului Național. Avem convingerea că în România vorbim de prea multă politică și de prea puține politici. 20171102_103742
În opinia mea, asistăm în prezent la o nevoie de reprofesionalizare a discursului politic şi de fundamentare solidă a politicilor pe care orice partid care doreşte să acceadă la guvernare trebuie să o promoveze. Ne-am obişnuit prea repede să impunem şi să dezbatem mai puţin, ne-am dezobişnuit să dialogăm şi ne-am dezobişnuit să folosim resurse profesioniste în acţiunea politică.
Orice partid are nevoie de oameni care il respectă, care s-au ataşat de valorile lui, dar orice partid atunci când conduce o administraţie locală, administraţie centrală are nevoie de o resursă umană profesionalizată.
De aceea ALDE se pregăteşte pentru viitoarele alegeri cu o echipă puternică care să fie capabilă nu numai să creeze, să contureze politici publice, ci să fie capabilă să le aplice. Cred că este momentul să se renunţe în România la ceea ce eu spun uneori în glumă: „ Dacă la un concurs se prezintă doi, nepoata directorului câştigă întotdeauna concursul ”. Este nevoie ca în administraţie orice concurs să fie câştigat de omul care merită şi de omul care ştie ce trebuie să facă în acea funcţie publică. M-am bucurat foarte tare că Iaşul este prima organizaţie ALDE care lansează Consiliul Naţional. Este şi firesc, la potenţialul uman şi intelectual al Iaşului, aşteptările sunt foarte mari şi sper ca din ceea ce noi vom lucra în aceşti doi ani până la următoarele alegeri, ALDE să vină cu o viziune pentru România și nu doar cu un program de guvernare standardizat într-o formulă clasică din care ne impunem o anumită politică într-un domeniu, avem pe dreapta cine răspunde şi puţin mai încolo termenul de realizare, iar de termenul de realizare nu prea ne ţinem . În anumite situaţii eu mă bucur că nu ne ţinem pentru că este momentul într-o lume în schimbare si într-o Uniune Europeană problematică, să avem parte de dezbatere şi să găsim cele mai bune soluţii. Nu mai este momentul să mai experimentăm, să declarăm astăzi ceva cu privire la o intenţie de politică economică şi mâine dimineaţă să inţelegem că poate am făcut declaraţia prea devreme. În termeni generali, acesta va fi rostul Consiliului Naţional, el va fi o structură care nu se adresează numai membrilor de partid, cred că suntem primul partid care creează o structură deschisă şi accesibilă tuturor celor care vor să se implice în dezbatere şi în găsirea de soluţii. Cred că alegerile următoare, cele parlamentare din 2020, vor fi decisive pentru România în măsura în care suntem toţi determinaţi să vedem ţara asta ca fiind condusă de structuri democratice şi nu de structuri care să-şi legitimeze puterea prin alte mijloace decât cele democratice. Este o ambiţie, dar o ambiţie pe care ALDE este capabil să o ducă la bun sfârşit şi să o concretizeze şi într-o atitudine politică. Cred că dumneavoastră aveţi întrebări, sunt convinsă că nu numai despre nevoia de reprofesionalizare a României şi de nevoia de resurse umane eficiente în politici publice performante în politică, ci și despre agenda zilei pe care eu personal nu mi-am dorit-o niciodată atât de densă și de precară, dar din păcate asta este viața care ne bântuie în fiecare zi, în care se întâmplă sau nu se întâmplă nimic, și noi încercăm să găsim o știre din ea.”
Varujan Vosganian: ”Mulțumesc foarte mult, Norica. Tocmai invocam că noi doi ne-am cunoscut când eram în anul doi de facultate, a trecut ceva vreme de atunci… Zilele trecute am văzut din nou numele d-nei Norica Nicolai invocată în legătură cu acea faimoasă mapă profesională. Cred că a fost singura dată în tranziție când s-a invocat așa ceva, contextul era foarte interesant, și poate că jurnaliștii vor întreba.”
Norica Nicolai:” Apropo de declarațiile lui Corlățean de ieri, și anume că în calitate de Ministru al Justiției am primit vizită de ambasadori și de mapa mea profesională, dacă vă uitați în stenogramele WikiLeaks, am avut și eu curiozitatea săptămâna trecută, ambasada Americană i-a cerut explicații lui Băsescu în legătură cu refuzul numirii mele ca Ministru de Justiție. Bine, nu le-a dat Băsescu, le-a dat Lăzăroiu, cel puțin așa era prevăzut în stenogramă și argumentul mi s-a părut foarte interesant. Are capacitatea de a distruge reforma începută de noi.”
Jurnalist: ”Am văzut în comisia de administrație, dacă nu mă înșel, că ALDE a susținut și votat împotriva PSD, ca alegerile să fie pe două tururi. Care e punctul de vedere al ALDE ? Vă doriți alegeri în două tururi? ”
Norica Nicolai:” Da, vrem alegeri în două tururi. Mi se pare că legitimitatea democratică este mult mai mare într-o țară în care lehamitea de politică este absolut evidentă și dacă vă uitați la structura prezenței la vot a populației în diferite tipuri de alegeri veți vedea că din ce în ce mai puțini români aleg să participe la acest exercițiu democratic. Și în aceste condiții este nevoie de un al doilea tur de scrutin pentru a da legitimitate celor care sunt aleși. Formula asta cu un singur vot pe care a lansat-o Traian Băsescu în 2006 a creat ceea ce numim astăzi în limbajul public un gen de vechili, de baroni locali. De asemenea, cred că este foarte bine ca indiferent cine ar fi într-un mandat de decizie să aibă un anumit tip de control democratic, pentru că dacă Președintele de Consiliu Județean este ales dintr-un tur și nu există niciun mecanism de revocare a lui viabil, deși formal era prevăzut în lege, în buna tradiție românească întotdeauna cel care are puterea la un moment dat tinde să și-o conserve prin orice mijloace. Și din fericire unii au livrat, pe când alții prin nenumărate mandate și-au atins limitele de incompetență. Eu cred că în orice loc fiecare trebuie să rămână atâta timp cât are ceva de spus pentru comunitate. Acestea sunt argumentele pentru care ALDE consideră că e normal ca alegerile să fie efectuate în două tururi de scrutin.”
Varujan Vosganian:” Am văzut că domnul Meleșcanu a avut o declarație similară și, la auzul ei, s-a mers pe ideea că e scandal în coaliție și că noi nu ne înțelegem. Să fim bine înțeleși, în înțelegerea politică dintre ALDE și PSD această temă nu s-a discutat. Așadar, faptul că nu avem aceeași poziție în privința asta nu înseamnă o încălcare a pactului politic dintre noi, pentru că dacă ar fi așa, simplul fapt că în comuna Balș avem ca un contracandidat PSD ar fi considerat o încălcare a înțelegerii noastre politice. Însă nu e așa, în alegeri fiecare partid își joacă propria șansă, iar noi considerăm că pentru ALDE este oportună această ofertă.”
Norica Niculai:” În alegeri și în guvernare, pentru că aș vrea să se înțeleagă foarte clar, în detrimentul unei idei pe care unii o acreditează, ALDE este PARTENER de guvernare, nu este anexă de guvernare. Noi suntem un partid liberal, un partid liberal autentic, și vom încerca, și sper să și reușim să impunem o viziune liberală în guvernare, de care este nevoie.”
Jurnalist:” Ați spun că regretați că nu ați ajuns Ministru al Justiției. Care este opinia dumneavoastră legată de modificarea proiectului de lege privind modificarea celor trei legi ale educației?”
Norica Nicolai: ”Domnul Toader, utilizând standardele europene, pentru că există un set de reguli și un gen de a fi comunitari, deși justiția e în materie de subsidiaritate, respectă ceea ce Bruxelles-ul cere. După părerea mea sunt câteva lucruri care trebuie rapid reglementate. Parcursul de carieră este foarte important pentru magistrați. Trebuie să fie un parcurs de carieră bazat strict pe meritocrație și pe niște criterii de avansare în funcție, nu pe detașări, deci pe condiție profesională precară, pentru că un om care stă sub domeniul detașării o anumită perioadă, deci la mâna celui care i-a solicitat detașarea, și care, în postul pe care se află, are niște privilegii, pentru că una este să fii procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, și alta e să fii procuror la DNA, la București. Salariul este total disproporționat, peste 10.000 de lei la București, 4-5-6 mii aici.
Deci sunt niște beneficii, niște privilegii pe care ți le conferă această funcție, dar tu, ca să ajungi în această funcție, n-ai parcurs cariera pe care o are procurorul care trebuia să dea examene pentru a se duce la Parchetul de pe lângă Tribunalul A, examene pentru Parchetul de pe lângă Curtea de Apel. Deci iată că am creat două feluri de procurori. În al doilea rând, orice sistem trebuie într-un fel, să fie auditat democratic. Am creat Inspecția Judiciară, dar nu se poate ca un act de control să fie însușit și validat de cel care este controlor. Este o chestiune absolut normală, firească, umană, dacă vreți. Nu știu câți dintre noi am spune, am fi de acord să recunoaștem la un control că noi am greșit, și să ne asumăm lucrul ăsta. Foarte mulți dintre noi, în România, încercăm să spunem că noi am făcut dreptate într-o lume în care fiecare are dreptatea lui și nu o are nimeni. Eu țin foarte multe, de asemenea, ca fost magistrat, la ideea de a avea judecători care au un parcurs de carieră profesională. Când legiuitorul spune litera și spiritul legii, el presupune că trebuie să ai și o anumită experiență. Am predat la universitate, nu este normal ca după 4 ani de facultate și doi ani de IMM, să vii și să încerci să împarți dreptate. Vă dau un mic exemplu care pe mine m-a impresionat. În 1991 erau alegeri în SUA pentru curtea de minori, și știți că la ei sunt judecători aleși pe anumite mandate. Erau într-un fel de campanie electorală, și la un post de televiziune o domnișoară l-a întrebat pe un domn care fusese judecător ce se întâmplă cu mama lui care era internată într-un cămin de bătrâni. El îi spune că n-a mai fost s-o vadă pentru că a fost ocupat cu campania electorală dar au mai vorbit. Întrebarea a venit ca un boomerang: „Și aveți căderea morală să judecați afaceri de familie, când nu înțelegeți niște lucruri, când nu sunteți capabil să vă respectați mama ?” Omul ăla a pierdut alegerile imediat. Deci iată că e nevoie de o auditare morală a judecătorilor.
Doamna Bogdan este un exemplu. Conflictul de interese în justiție, deși există Instituția Recuzării, dacă facem o analiză nu știu câte acțiuni de recuzare a magistraților au fost admise. Există în comunitățile profesionale tendința de a se sprijini unii pe alții indiferent dacă s-a greșit sau nu s-a greșit. Toți venim din diverse comunități, toți suntem solidari, dar asta nu înseamnă că trebuie să blocăm sistemul în mediocritate. Deci ceea ce ar trebui să facă Parlamentul în momentul de față este să organizeze cumva justiția. Nu s-a dus până la capăt, trebuia să vedem ce s-a întâmplat și cu mica reformă. Nu este posibil să am același complet de două ori la Înalta Curte. Trebuia să ne mai gândim și la repartizarea aleatorie a dosarelor pentru că am văzut din diverse scurgeri de informații publice ce înseamnă repartizarea aleatorie. Este normal să lași comunitatea profesională să-și aleagă membrii. Dar nu este normal ca un manager să vrea să stea mai mult decât este cazul.”
Jurnalist:” Din punctul dumneavoastră de vedere este necesară implementarea unui prag pentru abuzul în serviciu ?”
Norica Nicolai:” Comisia de la Veneția, într-o recomandare inițială dată Consiliului Europei, a sugerat ideea de prag. Este nevoie de un prag pentru că, vorbind foarte sincer, devine banal la anumite cazuri. Dacă cineva produce un prejudiciu de, să spunem, 1.000 de lei, de 100 de lei, de ce nevoie am eu ca stat să criminalizez asta ? Pot găsi alte măsuri alternative să sancționez, dar nu e nevoie să mă duc într-o criminalizare excesivă. Practic, am ajuns, prin anumite legi, să ne creem infractori. În România abuzul în serviciu a fost folosit ca instituție, pentru că este un text de lege introdus de la 1969. În Codul Penal de la 1933 România capitalistă nu-l avea. România comunistă, după modelul Codului sovietic, l-a introdus în primul Cod Penal după 1969.
Ce înseamnă când tu, ca manager, într-o unitate iei o decizie politică să faci din conținutul acelei decizii, care este un act managerial, abuz în serviciu, înseamnă că blochezi o țară. Prin abuzul în serviciu, s-a blocat pur și simplu economia românească. Nu știu pragul, dar cred că aici trebuie făcută o analiză foarte serioasă a cazuisticii. Să vedem care este afluența de cazuri, care sunt nivelurile de prejudicii, și în raport de asta să se decidă un prag.”
Varujan Vosganian:” Aș vrea să adaug la această întrebare următoarele aspecte. Tema de fond nu este pragul. Tema de fond este alta și ea decurge din Rezoluția dată în 2013 de Consiliul Europei, cu privire la responsabilitatea politică. Acea Rezoluție spunea să fim atenți ca abuzul în serviciu să nu fie folosit ca instrument de răfuială cu adversarii politici. Abuzul în serviciu trebuie întrunească trei condiții: 1. Încălcarea unei legi; 2. Premeditarea; 3. Interesul personal. Dacă le ai în vedere pe acestea trei, chestiunea pragului devine derizorie, pentru că nimeni nu încalcă o lege, nu premeditează și nu ia mită pentru un top de hârtie. Deci tema de fond nu e a pragului, ci a definirii corecte a abuzului în serviciu.”
Norica Nicolai:” Sunt țări care nu îl au. Depinde și de tipurile de cultură juridică și de ceea ce-ți dorești de fapt de la țara ta. Vrei să blochezi decizia ? Atunci introduci tot felul de acțiuni de tipul acesta și ai blocat decizia.
Din punctul meu de vedere, atunci când promovezi o politică publică, fundamenteaz-o. Sunt anumite lucruri care nu sunt corecte în comunicarea publică. În momentul în care lansez un proiect de lege am fundamentarea în spate. Am analiză de impact, am studiu de impact, am dialog cu partenerii de dialog social, patronate, sindicate sociale și civile și în momentul în care toată această fundamentare mă legitimează să promovez acest proiect de lege, îl promovez. Dar dacă noi nu facem lucrurile astea, nu fundamentăm legea, atunci lucrurile le vedeți foarte bine. Oamenii nu știu ce să creadă. Unii cred că s-a și adoptat un proiect de lege, alții nu știu despre ce este vorba și deci creem o lipsă de predictibilitate în plan social.”
Jurnalist:” Ca partid liberal declarat, politicile fiscale actuale ce consecințe credeți că au pe latura privată? ”
Norica Nicolai:” Trebuie să vă spun că nu sunt un specialist în fiscalitate. Dacă asculți sindicatele tinzi să le dai dreptate. Dacă asculți Guvernul și Mediul de afaceri tinzi să le dai dreptate. Eu personal, și asta este opinia mea personală, în momentul de față aș încerca mai multe analize și mai multe simulări. Dar ca proiect și ca timp de viziune, după părerea mea, este corect. Noi suntem o țară în care statul a însemnat foarte mult în parcusul fiecărui individ. Statul ne-a spus cât ne ia, statul ne ajută cu ajutorul de șomaj, statul ne ajută cu tot felul de prestații. Este momentul să ne mai asigurăm și noi parcursul de viață. Este momentul să ne responsabilizăm cumva. Nu suntem singuri, Statele Unite fac asta de 100 de ani și o fac foarte bine. ”
Jurnalist:” Cum apărați dumneavoastră, ca partid liberal, interesele oamenilor de afaceri, afaceri care aduc bani la bugetul de stat ? ”
Varujan Vosganian: ” ALDE a avut un rol important în guvernare. Viziunea noastră a fost una dintre cele care au oprit impozitarea pe gospodării, impozitarea pe cifra de afaceri, taxa de solidaritate, un anumit tip de opțiune asupra pensiilor în ceea ce privește pilonul doi. Contribuția ALDE și viziunea liberală a fost deosebit de importantă și a asigurat anumite reglaje în guvernare. Nu știu dacă fără noi s-ar fi făcut sau nu, e greu de spus. Însă prezența noastră acolo a contat foarte mult. Ea a fost însoțită și de prezențe publice, de declarații clare. La investirea Guvernului Tudose am atras atenția asupra acestor derapaje. Și chiar și acum, în dezbateri privind TVA-ul, privind modul de mișcare al contribuțiilor și al impozitului pe salarii, rolul ALDE a fost important .”
Jurnalist: ”Va participa ALDE la balul Centenarului?”
Vice-primar Iași Radu Botez: ”Voi da eu răspunsul la această întrebare, deoarece este o chestiune locală. Cei din ALDE sigur nu vor participa la balul Centenarului pentru că Centenarul reprezintă o comemorare și nu o aniversare. Probabil că la sfârșitul anului viitor va exista și o aniversare a Marii Uniri. Dar la ora actuală deocamdată e comemorare și, în afară de luptele din 1917, toamna acelui an la Iași a fost marcată în principal de moartea unei cincimi din populație în acest război. ”
Jurnalist:” O să avem sau nu o să avem autostradă? ”
Varujan Vosganian:” Eu sunt convins că o să avem autostradă. Doar că nu m-ați întrebat când. A fost o discuție pe care am lansat-o acum o lună, dar ea a fost îndreptată, din păcate, într-o într-o zonă halucinantă. România are venituri fiscale de aproape 26% din PIB. Peste noi este Bulgaria cu aproape 31%, media europeană este de 40%. Franța este cea mai de sus, cu 48% venituri fiscale în PIB. Dacă noi rămânem la 26% venituri fiscale în PIB, singura soluție este aceea de a face apel la BERD și la BEI pentru a asigura finanțarea. Și în măsura răspunsului pe care îl vom primi de la BERD și de la BEI, o să vedem și care este etapizarea. Ca voință politică este neîndoielnic că vom avea autostradă. În ceea ce privește susținerea prin finanțare, ea se va putea face numai printr-o finanțare sau printr-o contribuție externă. Ne-am decis deja să avem consultări cu BERD și cu Bei pe tema acestui proiect.”

18 Responses to “Conferință de presă ALDE Iași 02.10.2017. Participă Norica Nicolai, Varujan Vosganian, Radu Botez. Teme: Înființarea Comisiilor Profesionale Iași, alegeri în două tururi de scrutin, legile justiției, legile fiscale”

  1. tudor spune:

    Norica Nicolai, dupa ce s a belferit aproape 30 de ani pe banii nostri:

    “Ce înseamnă când tu, ca manager, într-o unitate iei o decizie politică să faci din conținutul acelei decizii, care este un act managerial, abuz în serviciu, înseamnă că blochezi o țară. Prin abuzul în serviciu, s-a blocat pur și simplu economia românească.”
    Coana Norica, manageriinu iau decizii politice, bre!
    Managementul inseamna eficienta, nu politica!

    Pragul la care se refera Comisia de la Venetia se refera la decizia politica eventual gresita care produce daune, dar are in vedere nivelul ministrilor si in nici un caz nu acopera incalcarea legii.
    In baza asta sa legifereze praguri valorice pentru toata functionarimea romaneasca este o idiotenie absoluta si un atac direct asupra drepturlor cetatenilor.

    Liberala p …!

  2. tudor spune:

    VV
    ” Ca voință politică este neîndoielnic că vom avea autostradă.”

    Ca vointa politica toata tara e plina de autostrazi, mi amintesc de raposatii sova si ponta … ce mandrete de autostrada comarnic brasov ne au tras ei! autostrada politica, desigur!

  3. tudor spune:

    VV
    Sunteti o capodopera a fripturismului, a demagogiei si a lipsei de responsabilitate!
    Castigati alegerile promitand ca veti face rahatul praf dar scazand si taxele, apoi va vaitati ca nu puteti face ce ati mintit fiindca veniturile fiscale sunt mici!
    Pai nu le ati facut voi mici ca sa castigati?

    Mincinosilor si iresponsabililor!

    Fata de voi, basescu macar si a asumat: vreti drumuri, dati bani!

  4. Mihail spune:

    Eu am cam aceeasi opinie, ca virgula conferinta de presa este un soi de resuscitare locala a lui ALDE.
    La Iasi se incearca o actiune ampla pentru o autostrada. ALDE incearca sa fructifice momentul.
    La Iasi sunt atat de multe probleme…
    Cat despre autosteada, toti au facut o obsesie pentru ele. Insa, nimeni nu spune cum autostrazile ciopartesc natura, strica atmosfera, poluiaza fonic.
    Totusi, sunt foarte utile, dar nu construite oricum.
    …intorcandu-ma in tara, am putut compara aeroporturile din Iasi, Cluj, Bacau, Liverpool, Luton, Hetrow. Jalnice Bacaul si Iasul.

    • edi spune:

      Mihail,
      Comparând arhitectura (asa, în general, fără a particulariza) dintr-o zonă a țărei :D cu cea din altă zonă, e clar că vezi diferențe, ele vin din trecut (different empires :D ), iar dacă locuirea a influențat mentalul oamenilor,atunci e clar că urmele s-au păstrat chiar dacă în suta de ani trecută s-a impus o normă de uniformizare, în școli, în media sau alte forme ale “discursului oficial al autorității statale.

      Iar despre autostrăzi, ai dreptate, doar puțini pun în discuție impactul fatal asupra mediului natural. Acum 3 ani, la prezentarea Masterplanului, am vorbit din public și am spus că ar fi un dezastru să mai realizezi un coridor de transport,în plus, pe ValeaPrahovei, e deja un segment Ultraaglomerat, atât ca urban, dar și ca infrastructuri de transport și rețele energetice. Localitățile s-au extins, PROSTEȘTE, la limita celor două flancuri ale văii și nici măcar pentru actualul drum național nu mai e spațiu disponibil pentru variantele de ocolire a orașelor.
      O autostradă impune parametri (vectori) aparte și asta face ca să “tai” relieful de-a dreptul, ca glontele, și să spargi tot ce-ți stă în drum, rocă, vegetație sau construcții mai vechi.

      Iar asta numai pentru ca strănepoții lui “Mitică”, “Mamițica” și “Goe marineru’” să ajungă de grabă la refugiile de weekend.
      Păi, futu-i ceara mă-sii de treabă, nu bagi o groază de bani ș distrugi minune de munte numai pentru moftul ăsta… !

      Un coridor civilizat de transport se face pentru TOȚI MARII BENEFICIARI ai rețelei.
      Iar oportunitatea alegerii nu o impune chiar și, să zicem, 10% din populația țărei, ci VARIANTA OPTIM FEZABILĂ, de cost și impact de mediu, …dacă tot vrem “s-o ardem” patriotic…
      Și nici măcar nu e nevoie să te blochezi la ideea de autostradă, fiindcă pe doar vreo 100 km poți naviga și fără facilitâți de autostradă, ideea e să realizezi naibii trecerea Ploiești-Brașov și viceversa cât mai degrabă (deja am pierdut ani și bani…) și la costuri MINIME !

      Cănd le-am prezentat traiectul prin Pasul Boncuța și văile adiacente cvasinelocuite, s-au cam uitat așaa, ca la felul paișpe…, ba unul mai tinerel de prin minister mă întreba dacă n-am cumva să le dau și sectiunea longitudinală a parcursului…, pe modelul “…dar moi ți-s posmagii ?”

      Le-am lăsat atunci schițele, dar s-a văzut că după aceea nu le-au folosit nicicum.
      …sau…, poate doar cumva să le fi folosit, așa, la șters, …la gură, zic…

  5. Adam Mareș spune:

    „Săptămâna aceasta am aplicat un chestionar la care au răspuns în jur de 400 de întreprinzători și datele arată că 82,9% dintre ei spun că nu au capacitatea de a mări salariul minim, 60% vor disponibiliza oameni ca urmare a acestei măsuri și peste 90% au spus că posibilitatea lor maximă de a mări salariul minim este de 100 de lei”, spune Florin Jianu, președintele Consiliului Național pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Private.

  6. Adam Mareș spune:

    @VV
    Având în vedere că subiectul bancurilor sunteți chiar dvs., mă îndoiesc de obiectivitatea dvs. în ce privește jurizarea. :-)

  7. Adam Mareș spune:

    Eugen Teodorovici:
    “În Parlament sunt 3500 de angajaţi fără parlamentari şi consilierii acestora. Este enorm. În administraţie munceşte unul şi trei stau. Nimeni nu îi deranjează pe cei angajaţi pe pile. Eu nu îmi schimb ideea chiar dacă supăr pe mulţi. Se risipesc bani publici. Se impun şi concedieri la stat, normal. Sunt mulţi care mănâncă bani publici aiurea”.

  8. emi spune:

    Cand TB nu te vrea aproape, inseamna ca nu te poate controla.
    Poate ca ar trebui sa alegem in politica doar personae care nu ii plac lui TB… :)

  9. tudor spune:

    all
    ne vedem in #Piata!

    • Ți-am șters mesajul celălalt în care spuneai obscenități. Chiar așa că e de frică, îcât recurgeți la mizerii din astea? Limba romțnă civilizată nu vă mai e de ajuns?

      • Gigi Marga spune:

        Daca te intreb civilizat ce parere ai despre doftorasul constantinescu razvan si mizeriile pe care le scrie pe facebook, raspunzi ?
        Iti spun eu sigur diainte : NU raspunzi fiindca e atat de zero barat incat nici macar numele lu i l-ai mentionat in postarea asta fara rost

        • Sigur că răspund. Răzvan Constantinescu nu a alungat niciun bolnav. In schimb știu mulți pacienți care și-au exprimat recunoștința fată de el. Dacă auzi că nu primește vreun pacient să-mi dai de veste. Eu nu cred să se întâmple așa ceva.