Răspuns la întrebările ce mi s-au pus în legătură cu declarațiile domnului doctor Răzvan Constantinescu privind oportunitățile endoscopice ale protestatarilor din Piața Victoriei

Răspunsul la prima întrebare este: Da!

Răzvan Constantinescu este vicepreședinte ALDE Iași.

Răspunsul la a doua întrebare este: Nu!
Răzvan Constantinescu n-a spus cuvintele care se pun pe seama lui.razvan c

Doctorul Constantinescu și-a exprimat, în stilul vioi care-l caracterizează, nedumerirea (ca să nu zic indignarea) că tinerii frumoși și liberi nu au găsit de cuviință să protesteze de atâtea ori când se petreceau lucruri dramatice, cum ar fi retezarea salariilor medicilor sau închiderea spitalelor, dar găsesc mutl mai important să iasă în stradă pentru a-i apăra pe unii procurori. Scopul postării doctorului Constantinescu a fost legat de această stranie apetență a unui spirit care se declară civic de a ignora toate celelalte probleme dureroase din viața românilor, concentrându-și toate energiile protestatare spre adularea Procuraturii.

Răspuns la a treia întrebare: Nu știu!
Nu știu să existe vreun caz când doctorul Constantinescu a trântit ușa în nas vreunui pacient. Știu însă mulți pacienți care și-au exprimat recunoștința pentru modul în care doctorul Constantinescu i-a îngrijit.
Iar dacă, pe viitor, aflați de un astfel de pacient căruia doctoul Constantinescu i-a refuzat îngrijirea, vă rog să mă anunțați. Până atunci, să respectăm oamenii pentru ceea ce fac, când merită, și să nu-i hulim pentru ceea ce-și închipuie unii și alții despre ei, din prostie sau ticăloșie. Să nu mai credem fără să cercetăm…

 

44 Responses to “Răspuns la întrebările ce mi s-au pus în legătură cu declarațiile domnului doctor Răzvan Constantinescu privind oportunitățile endoscopice ale protestatarilor din Piața Victoriei”

  1. sorin gyorgyfalvi spune:

    @VV

    acum mi-am dat seama unde exista o vulnerabilitate in modificarile astea fiscale, ma refer la cresterea salariului brut pe care angajatorul va trebui sa le faca angajatului pentru a mentine acelasi nivel de taxe: angajatii s-ar putea sa nu stie calcula cit ar trebui sa devina salariul brut al lor dupa 1 ianuarie, si unii patroni ar putea sa profite.

    Sfatul meu, este sa creati un website simplu de tot, in care orice om sa poata introduce salariul brut vechi, si in urma apasarii unui buton sa obtina noul salariu brut pe care ar trebui sa-l aiba.

    • Ba patronii știu cu cât trebuie să crească. Dar ai dreptate, trebuie o uriașă muncă de informare.

      • sorin gyorgyfalvi spune:

        Eu ziceam ca salariatii vr fi cei care nu stiu cu cit trebuie sa le creasca brutul atunci cind isi pun semnatura pe contract…

        PS – parca fuseserati anuntat la sinteza zile pe a3, ce s-a intimplat?

        • Am fost invitat la ora nouă și cand am ajuns acolo am aflat că tot la nouă a fost invitat și dl Mișa care urma să intre singur în emisie. Așa că, în condițiile în care nimeni nu m-a prevenit și nimeni nu mi-a explicat cat o să stea dl Mișa în emisie, am zis că e mai bine pentru toată lumea să plec și să-l las pe dl Mișa să explice pe îndelete măsurile fiscale.

          • sorin gyorgyfalvi spune:

            A explicat destul de bine, dar cei care mint si dezinformeaza vor gasi clienti in continuare.

  2. Mihail spune:

    Domnilor Adam Mares(ma rog) si Tudor, va rog sa primiti mulţumirile mele.

  3. Mihail spune:

    Primul care a semnalizat nepotrivirea(de caracter) a fost Mircea Badea. Acesta a spus ca defapt cei ds la ProTv au lansat stirea defaimatoare.
    Daca megiesii pun boticul, ii priveste.

  4. tudor spune:

    Am citit postarea lui Razvan Constantinescu pe fb, nu e nicio dezinformare.
    Consluzia mea este ca in ALDE si au gasit implinirea o multime de dubiosi, de la cei cu grave probleme penale pana la domni asemenea domnului in cauza.
    Declaratiile aiuritoare ale dlui daniel barbu s au soldat cu …. o sinecura de lux.
    Consilierul alde filmat in timp ce lovea cu bestialitate un cetatean e bine mersi …
    p ala nu s a gasit sa l spele VV, e prea marunt si, oricum, romanii nu tin minte fleacuri d astea …

    Inainte de a l spala p asta, dl vosganian s a remarcat a fi singurul care i a sarit in aparare pupilei iliesciene serban nicolae a carui declaratie se sorginte bolsevica a fost extrem de explicita pentru toata lumea mai putin pentru dl vosganian.
    Foarte ciudat, cu atat mai mult cu cat nu s a gasit niciun pesedist sa preia functia de cioclu politic …

    VV
    daca va imaginati cu transferati ceva din propria dv onorabilitate catre cei in ajutorul carora sariti …

    • Dacă o să ai nevoie de endoscopie să-mi spui, să pun o vorbă bună. O să ascund cu delicatețe trecutul tău băsist :)

      • tudor spune:

        despre basismul meu v am mai spus: nu eu m am batut pe burta cu bagabontul ala, iar in timp ce eu faceam frigul in piata universitatii dv belfereati prin strainataturi din bani publici furnizzati de basistul patapievici.
        Apropos, cand va sponsoriza patapievici ii spuneati ca e basist??

        • Pe mine nu m-a sponsorizat nici Patapievici, nici Zamfirescu, nici Marga etc. ICR promoveaza cultura romana in strainatate. Au fost promovate cartile mele nu Varujan Vosganian. Daca nu erau cartile, nu eram nici eu. Incearca sa te aduni putin.

      • edi spune:

        Dar stii cumva dacã alde Rãzvan, în 2010 la tãieri, a iesit la proteste, … i-o fi tras kiorului vreo endoscopie la ficati, si media ostilã n-a lãsat sã trecã nicio stire despre asta…?

      • emi spune:

        Rezistacii au endoscopiile asigurate de servicii, sunt penetrati pe toate orificiile simultan, asa le place lor cu multa adrenalina.
        Ce nu face omul pentru ong-ul favorit…

  5. tudor spune:

    apropos de doctorul asta victima a dezinformarilor: ii cunosc pe toti cei care vin des in Piata Victoriei; pe fiecare in parte.
    cei mai in varsta, absolut toti, sunt veterani ai Pietei Universitatii; cu mici exceptii, au protestat si impotriva lui basescu/boc in 2014.
    inclusiv pe imaginile din aceasta duminica apare un barbat cu parul lung, blond, strans in coada , cu megafon.

    pentru veteranii PU ’90 – acela este celebrul “ceausescu”; il imita de la balcon pe ceasescu cu un talent colosal; in 14 iunie a fost arestat de acasa , dus la magurele si batut bestial; in urma batailor primite astazi vorbeste cu intermitente, daca nu l ai cunoaste ai puea crede ca este idiot, in ciuda faptului ca e de o inteligenta sclipitoare; a castigat la CEDO procesul cu statul roman.

    Ce calitate are domnul doctor asta sa l catalogheze pe prietenul meu Marian “Ceausescu”?????
    Ce facea doctorul asta in ’90?
    A fost cu noi in strada in 2012?

    Asa ca, domnu’ vosganian, cand vorbiti despre tefelisti nu faceti decat sa jigniti niste oameni care, in marea lor majoritate, au valori democratice probate; tefelistii nu s profitori politici precum dv, ci niste oameni demni care s au cam saturat de minciunile voastre.

    Apropos: “tefelisti” e un termen inventat de lacheii lui voiculescu, fostul securist azi luptator pentru “democratie”; tefelistii nu s, precum dv, “pupat piata independentii!”
    :)

    • Adam Mareș spune:

      N-are cum să-l spele. E sinistru!

    • Shadow spune:

      @tudorica
      spui numai aberatii
      1. nu poti sa-i cunosti “pe toti”
      2. intrebarile tale de mai sus duc cu gandul la minerii si cei de la imgb care venise-ra sa faca “ordine” in anii 90. Unica intrebare pe care nu ai folosit-o este aia cu “salamul cu soia” altfel e clar de unde iti tragi “valorile”.

  6. cris spune:

    @ VV

    am vorbit despre vaccinarea obligatorie prin primavara. Reiau niste puncte pe care le gasesc importante, cu ceva intirziere, dar sper sa fie de folos.

    Este un fapt ca infectii severe cu mare mortalitate, cum sunt difteria, poliomielita si variola au fost stavilite prin vaccinare.

    Este un fapt ca epidemiile au omorit mult mai multi oameni decit bomba de la Hiroshima si ca isi pastreaza permanent acest potential daca proportia de vaccinare scade. Deci da, a face orice efort pentru a creste proportia de oameni imunizati e importanta, iar asa ceva incepe cu educatia si cu a avea la dispozitie vaccinuri de calitate.

    Exista infectii extrem de rapide si cu mare mortalitate – o meningita meningococica este mortala in ore, chiar in cazul unui tratament adecvat, pentru 40-50% din cei afectati si un sfert din supravietuitori ramin cu sechele pe viata. Mortalitatea aparuta cind se administreaza vaccinul e de 0.3%. Este si extrem de contagioasa. Ce sanse iei atunci in consideratie pentru copilul tau daca in clasa acestuia a fost un copil bolnav care a murit in citeva ore? – ce conteaza, ca te imbolnavesti si ai o sansa mare, 40%, la moarte, sau o sansa de 0,3% la moarte dar una foarte mare la supravietuire daca accepti vaccinul. Riscuri ne asumam zilnic intr-un fel sau altul, informarea e esentiala pentru ca cineva sa fie absolut constient ce riscuri isi asuma si sa ia decizia pe care o considera cea mai potrivita. Si nici nu poate fi aceeasi pentru toate vaccinurile, tipul si gravitatea bolilor pe care le previn ca si riscurile asociate sunt diferite.

    S-a discutat despre compusii mercuriali din vaccinuri, in State sunt interzisi de vreo 30 de ani, dar sa stiti ca autismul totusi exista si e chiar in crestere si in lipsa mercurului din vaccinuri – una din sursele noastre majore de mercur e pestele, sanatos altfel, nu?, nu vaccinurile. Compusul se numeste timerosal, este folosit in fiolele multidoza, din care se poate administra vaccinul la mai multi oameni, fiindca indiferent de conditiile de sterilizare, prin folosirea aceleiasi fiole, perforarea ei repetata, poti introduce bacterii si timerosalul stavileste cresterea bacteriana. Nu se foloseste in dozele individuale. Depinde de statul roman sa interzica importul de vacciunri cu timerosal. Oricum, stiind procesul de manufacturare, sfatul meu pentru orice parinte care vrea sa evite compusii mercuriali e sa aiba doze individuale de vaccinare.

    Cred ca vaccinarea trebuie promovata, dar nu poate trece de consimtamintul celui caruia sa i se administreze: Trebuie deci sa existe un document ca parintele consimte sau nu la un vaccin, ca isi asuma un risc si care e acela, in ambele cazuri, al acceptarii sau al refuzului, ca a fost instruit si a inteles ce i s-a spus – procedura comsimtamintului valabila pentru orice manevra medicala. Medicul trebuie sa tina o evidenta a copiilor nevaccinati si sa revina la discutia respectiva cu parintele in cazul unei epidemii la care copilul sau e vulnerabil.

    Cred ca in cazul refuzului parintii/adultii trebuie instruiti referitor la riscuri dar si la masuri de preventie si ca acestea trebuie facilitate: evitarea contactului cu alti copii dintr-un focar de infectie, ( asta ar insemna pentru ei zile de scoala pierdute), dar si cu adulti – la pertussis de pilda se face rapel la adultii care vin in contact cu un copil susceptibil: chiar parintele sau bunicul daca nu e vaccinat pentru o anume boala infectioasa poate sa fie sursa de infectie pentru copil. Asta nu ar trebui sa fie o problema: se fac titruri de anticorpi si un parinte poate afla asa la ce boli transmisibile e susceptil el insusi si le poate da copilului – se poate deci vaccina, sau daca nu si exista un focar de infectie in jurul sau, trebuie sa se fereasca inclusiv pe sine. Daca ei devin bolnavi, copil/parinte li se acorda tratamentul necesar si sunt izolati in asa fel incit sa nu transmita infectia altora. Asadar, optiuni in cazul persoanelor nevaccinate exista.

    • cris spune:

      Copilul nevaccinat si ajuns la virsta la care poate lua decizii singur trebuie sa fie informat referitor la istoria sa ca vaccinuri si sa aiba aceasta posibilitate de a avea vaccinurile pe care nu le-a avut copil fiind. Sunt meserii la care trebuie sa ai aceste vaccinari facute, altfel nu poti lucra, cel putin in tari vestice, in meserii ca medic, asistenta, educatoare, in crese. Deci un om ajuns la nivel de facultate in Romania care vrea sa studieze/sa lucreze in anume domenii, de pilda, trebuie sa stie ca nu poate avea acces la asemenea locuri in strainatate fara evaluare a istoriei sale vaccinale/imunologice si vaccinurile necesare, si sa ia o decizie – este normal, un medic bolnav, o asistenta sau o educatoare pot transmite o infectie la un numar mult mai mare de indivizi fragili ca sanatate, si o data ce au ales asemenea meserii si-au asumat obligatia de a-i proteja pe acestia. E un exemplu. Desigur exista alternativa – sa lucreze in Romania, in alta profesiune, etc. Altul, HPV: cauza unica a cancerului cervical e acest virus, exista un vaccin care-l previne, daca tu consideri ca parinte ca nu e bun, da tinarului in pragul “revolutiei sexuale” capacitatea de a decide: vrea sa faca acest vaccin sau, daca nu, atunci isi asuma un risc, informeaza-ti mai ales fetele nu numai ca pot lua gonoree sau sifilis daca au sex neprotejat si acestea dau infertilitate, ci ca e mult mai probabil sa ia virusul care mai tirziu le va da un cancer serios fara sa stie fiindca nu produce niciun fel de simptome, ca trebuie sa faca un papanicolau anual ca femei zeci de ani, ca daca apare un cancer se trateaza dar mortalitatea e mare pentru fazele avansate: e dreptul lor sa aiba informatie si sa aleaga.

      Efectele adverse: sigur ca exista, nimic in lume, nu doar in ce priveste vaccinurile si medicamentele, nu e perfect bun. E important sa le cunosti, inclusiv cu probabilitatea lor de a aparea versus probabiltatea de a dezvolta o anume boala si riscurile/complicatiile unei boli. Am vorbit de meningita meningococica, o boala mai rara si fulminanta ca evolutie clinica. Dar sa vorbim de ceva banal, gripa. Datele sunt pe studiile CDC: La vaccinul antigripal, posibilitatea de a face Guillain Barre e cam de 1 la un million de doze administrate si poti face Guillane Barre si din alte cauze (mononucleoza, diaree infectioasa, infectii pulmonare cu mycoplasma, hepatite virale) – e o boala neurologica progresiva, se trateaza si e si reversibila in majoritatea cazurilor. La o populatie de 323 milioane a SUA, sunt doar 3000 de cazuri pe an din toate cauzele nu doar atribuite vaccinului. Pe de alta parte studiile recente arata ca vaccinul antigripal scade mortalitatea din cauza gripei la persoanele peste 65 de ani cu 80% fata de pacientii nevaccinati. Deci daca ai un parinte in virsta si bolnav ce e important pentru tine, ca exista un Guillain Barre la 1 million de doze de vaccin, sau ca scazi riscul de a muri al parintelui tau de cinci ori fata de cel nevaccinat? Nu stim de ce apare, nu-l poti prevedea in vreun fel, vor trece niste ani pina sa determinam cine e susceptibil si cine nu. Pina atunci informam, si exista oameni care vor sa aiba vaccinul stiind ca exista acest risc dar cazurile sunt rare, si unii nu.

      Mai ales in privintza copiilor, trebuie sa-si asume cineva raspunderea pentru efectele adverse? desigur, si statul si producatorul. Va dau pe scurt ce inseamna in State legea respectiva: https://www.cdc.gov/vaccinesafety/ensuringsafety/history/index.html – discutia care exista acum in Romania s-a purtat in State acum vreo 40 de ani.

      • cris spune:

        In plus mai jos va dau si sistemul de monitorizorare referitor la sigurantza vaccinurilor, cum ar trebui sa arate – iar, vreo 30 de ani de experientza poate sunt de folos – se numeste VAERS (Vaccine Adverse Event Reporting System ) si il recomand si oricui vrea informatii pertinente strinse in ani referitor la efecte adverse ale vaccinurilor, tine de CDC, practic cel mai puternic si serios centru de supraveghere a infectiilor din lume. Orice lege in privintza vaccinurilor ar trebui insotita de regulamentele , mecanismele, infrastructura de a raporta/monitoriza efectele adverse. Eu as sugera ceva de acest tip:

        https://www.cdc.gov/vaccinesafety/ensuringsafety/monitoring/vaers/index.html

        • emi spune:

          Voiam sa il cert pe @VV ca te provoaca la o discutie imposibila, un medic cinstit risca sa isi piarda licenta, unul mincinos, respectul de sine. Am uitat ca tu poti valsa si pe sarma!
          Avantajul folosirii ambelor emisfere cerebrale…
          Le postez pe facebook, pe contul meu, pentru ca si familia mea trebuie sa fie informata, multumesc!

  7. emi spune:

    In sfarsit un medic cu coloana vertebrala!
    Profesorii fac plecaciuni in continuare… :)

    • Adam Mareș spune:

      Emi, PSD e la guvernare din 2012. De ce nu a deschis spitale, de ce nu a făcut ce trebuie? Doctorul nu e om cu coloană vertebrală, e doar un pupincurist PSD-ALDE. Nu mai zic că e și sociopat!

      • emi spune:

        Te recunosti in oglinda?
        Bine, schimbam PSD-ALDE cu PNL-USR, si obtinem propria ta caracterizare… :)
        “Cu masura cu care judeci vei fi judecat.”

        • Adam Mareș spune:

          N-ai argumente și bagi marota cu oglinda.
          Eu nu pup pe nimeni în fund, nu sunt mercenar plătit, ci om care privește critic orice guvernare.

          • emi spune:

            Ai dreptate, esti un cusurgiu, asa ii numea mamaia pe cei vesnic nemultumiti. “Cunosti cusurgiul dupa culoarea fetei, este vesnic galben-verzui, pentru ca emotiile sale tin doar de gelozie si invidie.” De aceea sufera si cu stomacul/ficatul/bila.
            Spune-mi o fraza/ce te preocupa si iti pot pune un diagnostic preventiv… :)

      • Shadow spune:

        @adame
        lasa minciunile.
        nen-tu boc a inchis 60 si ceva de spitale psd-ul asta mult hulit a reusit sa redeschida vreo 20. Stiu e foarte rau. E mult mai usor sa strici decat sa construiesti.

  8. cris spune:

    @ emi

    Lasa, asta e cu Romania, agresivitate si o stare intretinuta/intentionata de violentza doar partial justificata.

    Nu stiu ce a zis sau nu medicul respectiv, n-am facebook, dar mi se pare cel putin caraghios sa vezi drept mimoze afectate pe cei care ei insisi au un limbaj putin onorabil – doar am avut si aici injurii demne de un perete de wc public ale unora dintre “revoltati”, de forumurile diverselor site-uri gen comisarul si hotnews ce sa mai zic-, sau oameni care citeaza copios de pe site-uri gen comisarul (doar dintr-un titlu recent din comisarul , scuze, “cacatul de”, asta probabil se numeste la dinsii jurnalism), sau pe cei pe care asemenea injurii nu i-au deranjat si le-au inghitit fara o tresarire. Nu e niciun fel de integritate sau moralitate ranita de spusele acestuia, e ipocrizie de tipul bullying, o tot vezi la badarani de tot soiul – cind sunt dati la o parte in vreun fel pentru ca te agreseaza incep sa plinga ca ei se poarta frumos si sunt agresati, (vai, vai vai, urla toata ziua ciuma rosie, nenorocitilor, jigodiilor oricui nu este de accord cu ei, folosesc sloganuri naziste, dar ce oroare e ca le spui tefelisti, ceva ce nu e nici macar o injurie, inseamna tinar frumos si liber) asociat cu lasitatea tacutilor care se bucura pervers, pe dupa coltz, sa citeasca/auda asemenea porcarii. Nimic nou, ceva de un pueril plictisitor – nivelul de “discutie” din Romania in genere a ajuns pe undeva pe la nivel de wrestling in noroi, in care fiecare se crede mai musculos, mai funny si mai sexy daca injura mai gros. Dezinhibitie totala si anomie, fiindca omul obisnuit si daca poate injura gros in genere se abtine, are niste limite. Vulgaritatea a ajuns normalitate, de ce sa ma mire in final daca si un doctor ca acesta se comporta in concordanta cu aceasta noua normalitate a unei societati, e un raspuns absolut nevinovat daca il compari cu se poarta de fapt ca injurie la moda in Romania. In curind vom avea si mitologii eroice in acest marasm – sunt convinsa de pilda ca toti cei din strada sunt antibasisti si au fost acolo din totdeauna, ciolos, pruna, voiculescu ba chiar si turcan au fost la orice manifestatie, si in ’90 si in 2012… adica ajungem la chestiuni absolut halucinante, la propriu: deci e totdeauna loc de mai rau.

    Ca nivel de miscare de masa, ca tehnica de activism, e tipic alinskian, unul din perceptele radicalilor: tu sa faci orice, sa-ti permiti orice miselie sau agresiune, sa provoci apoi sa te dai victima ca sa atragi aderenti, si sa tii permanent responsabil opozantul sa se comporte perfect moral in timp ce-i dai cu tifla – ce discutam aici si pe timpul lui basescu, atunci alinskianismul era la stadiu embrionic si uite creste ca fat frumos de repede, cit e de dragalas, si unde mai pui ca e de stinga de fapt, de noua stinga.

    Sincer mi-e greatza, fizic, motiv sa ma tin cit mai departe, doresc succes tututor si o societate progresista pe masura – aoleu te pomeni ca ma injura si pe mine careva ca vai ce-am spus, cum de nu-mi place asa ceva si nu vreau sa fiu parte. :) :) :) Ei uite, asta e, de la ipocrizia celor de la putere pina la a astora care te injura in toate felurile si se dau domni, mi-e greatza. Nu e o critica, e o realitate personala, imi pare rau si ma simt rau ori de cite ori mai scriu ceva aici. Mi-e foarte bine la capatul pamintului, in gradinita mea cu trandafiri, intre oameni civilizati, facind ceva ce ma pasioneaza ca profesiune, n-am nevoie de asa ceva. Asta considera ca e raspuns la ce mi-ai spus acum vreo doua zile si nu am raspuns.

    PS daca tot vorbim de doctori, chiar citeam acum citeva zile un articol al Dr Astarastoae, studiu de caz, a urmarit un tefelist pe mai multe site-uri: https://www.activenews.ro/stiri/Portretul-tefelistului-roman-147033 :) Lectura placuta.

    • emi spune:

      Simpatic si foarte actual articolul!
      Pe de alta parte, soarele lumineaza si incalzeste pe toata lumea, si pe bun si pe rau, si pe prost si pe destept, si pe sarac si pe bogat, un alt model de dragoste neconditionata.
      Si tie iti place sa daruiesti din preaplinul tau, ignora-i pe cei care arunca cu pietre in soare, lumineaza-i si incalzeste-i, nu pentru ei, ei sunt in crestere si nu te pot intelege, pentru tine, ca sa te poti dezvolta armonios in continuare.
      Ni s-a dat egoismul pentru a echilibra empatia, ce e prea mult strica, cine te poate intelege, te asculta, cine nu, da cu piatra in soare si se simte important.
      Stii ca gravitatia este forta cea mai misterioasa a universului (pentru om), dar cred ca Einstein a intuit-o cand i-a scris fiicei sale ca cea mai puternica si mai greu de definit forta din univers este dragostea neconditionata. In lumea noastra cu patru dimensiuni se transforma in atasament (atractie) si frica/ura (respingere).
      Eu am renuntat sa merg impotriva curentului, daca inima imi cere sa scriu, o ascult. Uneori ma mir si eu de toate cate le scriu… :)

  9. Adam Mareș spune:

    Este un articol manipulator. Și o să spun de ce. Eu nu știu de unde vine prostia asta cu TFL. Nu toți oamenii care sunt împotriva PSD (ALDE) și au ieșit la protestele din iarnă sau de duminică sunt tineri. Sunt de toate vârstele. Limbajul vulgar este specific nu doar unor tineri (fie ei useriști sau nu), ci multor oameni, din multe categorii de vârstă. Și, de asemenea, este specific și susținătorilor PSD-ALDE. Nu-mi pierd vremea acum să fac o listă cu toate obscenitățile și injuriile proferate de un Mircea Badea sau de un Răzvan Constantinescu la adresa celor care au fost împotriva PSD-ALDE. Le-am citit de-a lungul timpului. Și nu doar pe ale lor. Iar tehnica de care zice Cris e exact tehnica lor, a unui Badea sau Constantinescu.

  10. Adam Mareș spune:

    Și Pleșcoianu ăla, la fel.

  11. Gigi Marga spune:

    Cine il cunoaste, stie ce caricatura de om e doftorasul ala care tot plange de 5 ani dupa sefia spitalului desfiintat si , cum altceva nu are ce face, sta noptile ca sa ia salariu, si scrie pe net tot felul de mizerii
    De altfel e atat de tampit incat recunoaste singur ca a blocat intr-o noapte 1800 de insi pe facebook
    Asta , daca e foarte rapid, dureaz minim OPT ore
    Cum se numeste specimenul : e prost sau e prost ? :)