Am avut prilejul, în această legislatură, să văd colegi deputați ocupând in corpore și cu încăpățânare gradena tribunei parlamentare, ba chiar aducând saltele și înnoptând acolo. I-am văzut pe aceiași, cu o tenacitate demnă de turiștii japonezi, fotografiindu-ne ori filmându-ne cu telefoanele mobile prin Parlament, având mai întâi grijă să ne irite pentru ca imaginile să fie cât mai atrăgătoare. I-am văzut, pe podiumul prezidiului, scandând ca un veritabil cor antic și agitând pancarte în care colegii lor erau insultați în fel și chip, în timp ce unii dintre ei, de preferință domnișoare, își făceau selfie pentru Facebook.
Am trecut prin clipe grele în Parlament. În legislatura 1990 – 1992, majoritatea FSN, cu sateliți cu tot, era de 80%. În 1992 – 1996 am avut de înfruntat o altă majoritate în care alături de urmașul FSN, PDSR, mai erau trâmbițele Ierihonului naționalist-comunist: PUNR, PRM și PSM. Colegii mei de parlament se numeau, printre alții, Corneliu Coposu, Ion Rațiu, Radu Câmpeanu, Dan Amedeo Lăzărescu, Ștefan Augustin Doinaș, acad. Caius Iacob, Sergiu Cunescu, Alexandru Paleologu, Domokos Geza, René Radu Policrat, Nicolae Manolescu iar dintre cei mai tineri Stelian Tănase, Dinu Patriciu, Horia Rusu, Călin Tăriceanu, Călin Anastasiu etc. Ne era dificil să ne confruntăm cu o majoritate atât de covârșitoare, pe care nu o socoteam nimic altceva decât o expresie a restaurației comuniste. Am protestat, desigur. Am participat la manifestațiile din Piața Universității, la mitingurile Alianței Civice, l-am ovaționat pe Rege la prima sa venire în țară. Cu toate acestea niciunul dintre noi nu a huiduit și nu a tropăit în Parlament, nu și-a adus casetofoane sau aparate de fotografiat (mă rog, ce era pe vremea aceea) ca să-și imortalizeze colegii și nici nu a scandat sau purtat pancarte în incinta Parlamentului cu lozinci antifeseniste, antiguvernamentale și antiprezidențiale. Noi nu eram fanatizați, dimpotrivă, luptam împotriva fanatismului. Noi nu cădeam în admirația conducătorului țării, a serviciilor secrete și a procuraturii, dimpotrivă știam că dacă există riscul unei noi dictaturi, atunci pericolul poate să vină numai de acolo. Noi nu instigam, nu răspundeam la injurii cu alte injurii și nu credeam că cele mai judicioase argumente sunt strigătele și tropăielile.
Nu cred că, în politică, dacă ești lovit trebuie să întorci și obrazul celălalt. Și nici nu cred că trebuie să te resemnezi. Dar sunt convins că democrația nu poate exista fără o anumită acceptare. E vorba de niște reguli acceptate de toți participanții la jocul politic, un fel de contract social. Când sunt alegeri libere și corecte, rezultatul lor trebuie acceptat. Nu e posibil să ceri a doua zi alegeri anticipate, alegerile parlamentare nu sunt un fel de corigențe pe care, dacă nu le-ai trecut în vară, mai vii și la toamnă, ba chiar și la re-re-examinare. Trebuie acceptat principiul majorității care, chiar dacă nu este întotdeauna purtătorul adevărului, este singurul care poate face o democrație să funcționeze. Trebuie dialog, altminteri mai bine îți alegi ca interlocutori știucile din acvariu, măcar știi o treabă. Și trebuie respect reciproc, fără de care fiecare învingător va dori să ia totul ori asta în democrație nu e posibil.
Nimic din toate astea nu justifică protestele nesfârșite, spectacolele dezagreabile din Parlament, insultele și dușmănia. În democrație, ai adversari, nu dușmani.
Unii dintre cei care parcă joacă, cu fanatismul, slugărnicia și intoleranța lor, Rinocerii lui Eugen Ionescu, mi-au sugerat că sunt de prea multă vreme în Parlament și că ar trebui să-mi văd de treabă. Privindu-i, înclin să le dau, cel puțin dintr-un punct de vedere, dreptate. E bine ca cei care au activat în Parlamentul de odinioară, așa beteag și bâjbâit cum era el, dar măcar cuviincios și înzestrat cu oameni de elită, să nu mai amintească de asta,
Foto: Parlamentul 1992 – 1006. În fotografie de la stânga la dreapta Sergiu Cunescu, Horia Rusu, Corneliu Coposu, Otto Weber. Intrați deja în istorie, Dumnezeu să le lumineze sufletele!
@ VV
Interesanta aducere aminte a vremurilor deja demult uitate de unii… Dar stiti care e diferenta fundamentala intre acea perioada si cea de azi? Pai e simplu: partidele care se luptau atunci cu sistemul reprezentat in mare parte din fosti comunisti si securisti de catre psd (fostul fsn, pdsr) azi sunt chiar ei exponentii sistemului in timp ce psd e partidul mazilit azi de sistem…
Cum s-a putut ajunge la asta, cine sunt vinovatii … nu ma mai prea intereseaza dar pot zice ca totul a inceput cu un compromis, si anume cel al lui Radu Campeanu cu Ion Iliescu in 1990, dupa care a urmat compromis dupa compromis, ultimul dintre ele fiind si cel mai infiorator, si anume “fuziunea dreptei?!?” (a se citi uniunea cu hotii!).
Pentru acesti 30 de ani pierduti fie ca vinovatii sa nu aiba liniste nici in mormit!
PS – apropo, ca tot porniserati o serie de articole cu Centenarul bla bla, puteti sa dati macar un singur exemplu de personalitate post-decembrista careia dupa moartea sa ar merita sa i se faca statuie?
Nu m-as fi gindit la asta dar chiar dvs mi-ati dat ideea, cind am sesizat ca absolut toate personalitatile evocate au un lucru in comun, si anume au ajuns la apogeul carierelor lor inainte de 1989!
PS – urmasii nostri cred ca vor comemora in 2089 Centenarul NEGRU!
Nici nu te gândi! Până atunci istoriografia o să lustruiască totul. O să fie un centenar strălucitor, lumea va plânge pe străzi, se vor pune coroane de flori…
Coroane, da.
Dupa cum vad eu ca merg lucrurile cred ca ar fi foarte probabil ca in 2089 istoria sa dispara cu totul din preocuparile romanilor, la fel cum de exemplu precursorii dacilor probabil ca nu aveau nici ei preocupari de genul asta…
O banuiti cumva pe Chichirau de vreo strabatere privind faptul ca ea ocupa un loc pe care acum aproximativ un secol il ocupau oameni de calibrul unui Bratianu, Maniu, Kogalniceanu, etc?
Dimpotrivă, e foarte mândră. E, totuși, ceva ciudat cu câțiva din cei de la USR, au o biografie destul de similară.
Asa e, cam toti par a fi fost avortoni recuperati din ghena, numai ca locul lor ar fi fost in ceva centre pentru persoane cu dizabilitati, nu in parlament!
Au si ceva confrati pe la pnl…
Asa este, VV, parlamentarii USR au biografii asemanatoare: sunt tineri, au studii si doctorate la universitati de prestigiu din Occident, au intrat in politica nu pentru a se imbogati, nu au dosare penale si chiar fac opozitie fata de grupul infractional psd-alde. De fapt sunt singurii care fac opozitie reala, chiar daca, uneori, mai sar calul in manifestari. Iar faptul ca unul ca Gyorgyfalvi ii numeste avortoni imi intareste convingerea ca am facut bine votand cu ei.
Lasă prostiile. Universitatea la care și-a luat Cosette doctoratul nu e o universitate de prestigiu. Nu e MIT. Și nici altele. Nu la asta mă refeream.Ci la faptul că sunt modelele securistului perfect, fără obligații, dispus să se miște de colo-colo, fanatizat etc.
@ Ieseanul
ce sa zic, le transpira “educatia” prin fiecare por, dar daca tu esti multumit… nici ca puteai vota altfel!
Nu vorbesc deloc prostii. Cosette n-a studiat in State dar nu la MIT, e adevarat. Acolo a studiat Adrian Prisnel. Multi alti parlamentari USR au studiat in Franta, Anglia, Germania, SUA, Canada, Belgia. Arunca o privire pe biografiile lor, unii au fost olimpici internationali, sefi de promotie s.a. (Claudiu Nasui, Nicusor Dan, Cristian Ghinea, Silvia Dinica, Cristina Pruna, Viziteu, Drula, Benga, Presada). Iar ceilalti au studiat la facultati romanesti adevarate, nu la buticuri universitare, cum e cazul cu multi parlamentari pesedisti. In ce priveste insinuarea ca ar fi securisti, e demna de Mircea Badea ori de personaje de pe aici, cum ar fi Mihail.
Și acolo, la universitățile alea, i-au învățat cu cartoane și cu saltele de dormit la tribuna parlamentară? Si eu am terminat șef de promoție și am fost olimpic dar nu am avut astfel de porniri.
@ Ieseanul
prins de frenezia omagieerii usr-istilor poate ti-a scapat din vedere ca ai dat mai multe exemple de tari in care au studiat decit parlamentari usr-isti ramasi
In caz ca n-ai aflat te informez eu, Plicusor Ban nu mai e in USR…
Nu stiu eu ce facultati au facut astia si nici nu-s curios, eu i-am vazut ce le poate mintea si la mine n-au nota de trecere niciunul dintre ei. Apoi dintre toate facultatile pe asta cu democratia au ratat-o!
Da, uitasem ca Nicusor nu mai e in USR, dar asta nu schimba datele problemei. Iar “facultatea” democratiei o au in CV, din belsug, reprezentantii tai in parlament: Serban Nicolae, Codrin Stefanescu, Nicolicea, Catalin Radulescu, Plesoianu, Iordache …
Când ai 250 de parlamentari au de toate felurile. Pariez că dacă USR ar fi avut 40% n-ar mai fi fost toți cu studii in Germania si Franta.
Cu personalitățile nu te grăbi, mai e timp. Cat despre inversarea asta, pregătesc o postare
@ VV
USR imita movimento 5 stelle al lui Beppe Grillo:
https://www.youtube.com/watch?v=5_oVNRSpOIk
Doar greierasii sunt imaculati, restul toti sunt corupti si atasati de scaune:
https://www.youtube.com/watch?v=zMjzUWb8g0c
Ca si greierasii lui Grillo, si rezistacii si-au asumat un semiton in plus, adica se definesc diezrezist. Oare cati dintre ei stiu ce inseamna?!?
Pariez ca @tudor habar n-are…
Da, chiar…
https://www.youtube.com/watch?v=R39XZ03eGyM
Aceleasi idei cu cuvinte italiene, “greierasii” sunt siguri ca Iatalia e cea mai corupta tara din Europa…
Ceea ce nu stiu useristii este ca M5* are si o porecla :
http://www.beppegrillo.it/2013/09/moralisti_del_cazzo.html
Pentru cine nu stie, “cazzo” este numele popular al organului genital masculin.
VV
Ar trebui sa aveti instrumentele civilizate de raspuns. Daca va amintiti, in Comisia LIBE din martie anul acesta a fost un incident: Macovei a adus in sala pe unii din cei care protestasera la OUG 13/USR. Iar dinsii, crezindu-se occidentali, au ridicat foile A 4. A intervenit paza, s-au postat in spatele lor, le-au luat scurt foile din mina, si i-au invitat sa asiste civilizat la discutii – va asigur ca daca rispostau erau invitati afara. Nu aveti o companie de paza la parlament? – paza imbracata civil nu jandarmi. Daca nu aveti, luati exemplu de la Parlamentul European, ei au. Pentru cei din sala exista vorbitori sa ii reprezinte, si ii reprezinta civilizat, in interiorul unor minute; daca isi depasesc minutele se taie microfonul – nu o singura data Moraes i-a taiat microfonul lui Macovei. E normal. Se intimpla ceva de felul Nicolae-Chichirau, sunt invitati amindoi afara, si ar trebui sa aveti in regulament si sanctiunile respective – nu aveti o comisie de etica a camerei deputatilor respectiv senatului? ar trebui sa aveti si sa dispuneti sanctiuni in diferite situatii.
Cei de la USR nu au doar dreptul la civism, au si obligatia de a respecta niste norme, la Parlamentul European, la comisia LIBE, au trebuit sa la respecte.
Da, dar imaginează-ți să îi poftești să îi invite paza să se potolească și să înceapă să țipe că sunt agresați…
Nicio problema, aveti camere de luat vederi, exista politie, exista lege despre tulburarea ordinii publice. Nu puteti raspunde prin injurii la asa ceva cum a facut-o domnul Nicolae si prin miloace legale.
Aceti un cod penal:
art 371
Fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
art 373
Împiedicarea, prin orice mijloace, a desfăşurării unei adunări publice care a fost autorizată potrivit legii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Nu stiu ce e mai autorizat decit o sesiune parlamentara.
@ Cris
aici se vede cit de minunate sunt legile tarii: … bla bla bla bla bla… au cu amenda (depinde de partea cui te afli )
*sau
@ Cris
din pacate suntem din nou luati de prosti! Adica, disccutii, luni de zile, la televizor, vom modifica legile justitiei si vom face cutare, cutare, cutare, ni se porneste singele in vine, in timp ce in spatele scenei se fac negocieri de genu: vedeti cum va putem arde daca nu ne lasati in pace? Hai sa nu ne mai certam, la putere e loc pentru toata lumea, si poc… in ultimul moment vine un set 40 de amendamente nevazute de nimeni pe masa lui Iordache, iar acest Iordache le vira ca si cum asa erau dintotdeauna, cam cu aceleasi explicatii pe care le dadea Aabhazia Cojocaru dupa ce s-a sucit!
As vrea sa le vad, vreau sa vad si eu legile acestea, nu pot sa discut pe ce spune unul sau altul.
In rest, din partea mea nu e nicio scuza pentru lipsa de civilitate din Parlament. Sunt metode sa tii seama si de minoritatea din parlament si sa-i dai cuvintul, sunt si metode sa limitezi manifestarile agresive de orice fel si insultele. Asa cum se poate si fara ridicat de poale in cap in parlament sau in alte parti: exista CCR la care se pot aduce punctual articolele disputabile. Si mai e ceva, se pot trimite aceste legi inclusive la CV, asa cum am spus e o analiza serioasa, dureaza niste luni, se trece prin comisie, draft, vizita in tara, iar draft, prezentare in plen, discutie, draft, vot final. Iar aceasta se face si pentru legi deja votate si nu e necesar sa o faca Toader sau majoritatea actuala parlamentara – daca opozitia e acum nemultumita pot trimite ei legile respective la CV – sigur, s-a mai facut. Deci nu, pentru aceasta tiganeala nu e nicio scuza.
E mica mea pauza de prinz. Citeam asadar: https://www.cotidianul.ro/ion-ratiu-ar-fi-dispretuit-agresivitatea-gastii-bot/
Pun pariu ca unii la asa ceva l-ar numi si pe Ratiu pesedist
cris,
Citeste si asta, apoi spune-mi si mie ce ai inteles, daca e de inteles ceva…
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-22164878-iordache-despre-modificarea-regulamentului-camerei-deputatilor-amendamentele-respinse-clar-nu-mai-numarul-voturi-deci-nu-mai-are-rost-mai-votam.htm
https://www.stiripesurse.ro/un-procuror-sef-de-sectie-va-conduce-sectia-de-investigare-a-unor-infractiuni-din-justitie_1236420.html
@ Cris
eu l-am vazut si in direct la tv cum a zis Iordache, ca nu va mai fi Directie, ci o sectie in cadrul Parchetului General, in subordinea procurorului general
Nu, nu e nimic de inteles la asa ceva, exact asa cum nu am inteles vreodata cum voteaza cineva la deget, cum a fost la degetulllui toader, cum n-am inteles nici de la noul pnl de ce sa admonesteze pe cineva care voteaza altfel, Dar am tot spus, tendintza in Romania este ca parlamentul sa fie un rubber stamp parliament, Sunt impotriva votatului pe lista din aceasta cauza, sunt impotriva votatului pe partid si impotriva constiintei individuale si sunt impotriva unui votat cu ochii inchisi si la galeata cu atit mai mult, exact asa cum sunt impotriva circului usrist de ieri. Nu exista nicio scuza nici pentru unii nici pentru altii, nici pentru iordache, nici pentru nicolae si nici pentru chichirau. Va departati de fapt prin toate acestea, si de parte “pesedista” si de parte “antipesedista”, de orice inseamna lume civilizata chit ca totul se face in numele civilizatiei si occidentalismului, fiecare cu pretentiile lui desigur.
Ce nu inteleg e urmptorul lucru? tu te superi că e prea puțin, altii se supără că e prea mult…
@ VV
ati sesizat corect, unii (in special cei care sunt platiti direct sau indirect sa se plinga) zic ca e prea mult, eu care demult nu mai alerg dupa fenta si-mi mentin ochii pe minge in loc sa fiu distras de diversiuni… zic ca e teapa!
Poate că ai dreptate, dar e greu să condamni la închisoare un parlamentar in România pentru așa ceva. Poate că ar merge in Senatul american. Din păcate. Nu vezi ce se intampla în Italia?
Ajutati-ma si pe mind ca ma luminez.
A mai lansat armeanul volumul la Londra, sau nu ?
Eu am întrebat, pe aici prin bătătura, dar nimic. Nimeni nu stie ceva.
http://carteasoaptelor.ro/2017/11/28/european-literature-network-announces-the-launch-of-the-book-of-whispers-in-london/
Termină cu idioțeniile.
@ VV
ziceati de ceva schimbari in comisia pt legile justitiei, dar nu doar ca n-a fost nimic, dar psd-istii ajung sa-i depaseasca in prostie pe usr-isti dupa cite vad. Nea asta Caise, Iordache, e imbecil complet! Pai schimba cu seninatate Inspectia Judiciara din ce trebuia sa fie, adica Directie separata in cadrul Ministerului Justitiei in … (tineti-va bine!) sectie de procurori in subordinea procurorului general!
Eu cred ca ar trebui sa iesim si noi sa manifestam impotriva legilor justitiei, intoarcem paradoxul, ne putem folosi de faptul ca deja sunt manifestatii in fata parlamentului, vorba lui Toma Caragiu: “Shopul scuza mijloacele!”
…
dupa ce Iordache s-a facut efectiv de ris dupa ce a dat ordonanta 13 a fost nevoit sa se dea ordonanta 14 ca sa stearga ce zicea ordonanta 13, acum va trebui sa se faca legea 305 si 306 ca sa anuleze legile 303 si 304?
Poate mitingul ala pe care l-a anulat PSD sa se organizeze totusi… fara ca PSD sa-si fi dorit asta!
http://www.catavencii.ro/metoda-boschetarul/
@ elenick
ti-am dat cumva vreodata impresia ca la mine tine cu lozinci si cu slogane? Astea da-le alora care au cap doar ca sa nu le ploua in git…
Nu, doar ca uneori te suspectez ca ai ceva simt al umorului, ceea ce mai salveaza cat de cat…. Dar imi revin repede, nici vorba!
La mine simtul umorului e selectiv, mai uit si de la cine provine “gluma”…
https://revista22.ro/70268006/iordache-chiar-vrea-s-legifereze-ca-deputaii-s-voteze-pe-repede-nainte-cu-ochii-nchisi.html
Dacă le zici că e dictatură parlamentară, te fac tembel. Faptele lor însă arată adevărul.
Asa este, trebuie să fii tembel să vorbești de dictatură parlamentară. Parlamentul nu poate face dictatură. Ci numai dacă are de partea lui serviciile secrete, procuratura și pe conducătorul țării.
Deja, nu mă mai miră nimic din ce spuneți. Orice mutilare a regulamentelor și a legilor a ajuns să vi se pară normală.
Ai inceput să vorbești ca Tudor. Indiferent ce zic, repeți același lucru. Cum să fie normală o mutilare a legilor și regulamentelor?
Parlamentul in ajun de 2018.
http://kmkz.ro/de-ras/porcul-penal-umplut-parlamentul-cu-kkt
Mare barbat de stat. Asta se scoala dimineata cu gandul la ce sa mai faca bun pentru romani.
Brr. Ce cosmar.
Din pacate, realitatea crunta este ca acesti indivizi reprezinta cercurile inalte ale puterii, fac parte din cercul celor care ne reprezinta si ale caror decizii ne afecteaza pe noi toti.
Faceti un exercitiu e imaginatie, cum ar fi procedat distinsii domni din poza articolului vs Mr. Piggy Serban Nicolae.
Zieai că zici de Cosette, cum am zis eu de Swerban. Sau nu-ți dau șefii voie?
Cosette?Asa se scrie? Stiti vorba aia, cand te bagi in troaca, te mananca porcii.
Intreabă-l pe Victor Hugo cum se scrie Cosette
Cris,
https://www.stiripesurse.ro/fara-precedent-apel-de-ultima-ora-al-procurorului-general-al-romaniei-pentru-independen-a-justi-iei_1236400.html
Ei, acel individ ININTELIGIBIL de mai sus, Iordache face legi, adopta regulamente de vot in parlament, conduce o comisie dubioasa care face reforma justitiei din Romania, tara in care eu traiesc. Sa mai continui? A da, si e de meserie Inginer mecanic (diploma de drept de la privata luata la 40 de ani – nu e cazul de tratat altfel decat hartie higienica…)
Si a decis ca nu sesizeaza nicio CV, ca nu e cazul…
Când România a făcut reforma judiciară pentru a adera la UE, legile s-au conceput prin consultări cu instituțiile europene, inclusiv CV. Dacă mai erau scăpări, se corectau pe parcurs. Dar baza a fost bună și în acord cu mecanismele internaționale. Înțelegi de ce nu vor ăștia punctul de vedere al CV? Plus că se grăbesc, așa au ordin de la Dragnea și Tăriceanu.
Ai văzut ce habarniști sunt în Drept.
In sensul asta a lucrat si MCV-ul. Daca cineva de la putere se gandea la vreo ”ajustare” convenabila ”cuiva”, dar ar fi produs prejudicii sistemului, se puncta imediat in MCV, cu termen de corectare. Acum ca urmeaza sa se ridice MCV-ul sa vezi distractie pe politicieni! Ce de idei/propuneri aberante vor veni de la hotzomani! Datorita cazului lui Dragnea, n-au avut ce face, au inceput mai repede, sa-l scape pe Daddy!
Uite ca la unii se poate!
http://www.stiripesurse.ro/cutremur-in-polonia-in-plin-scandal-cu-uniunea-europeana-din-cauza-justi-iei-premierul-beata-szydlo-a-demisionat_1236465.html
@Varujan Vosganian,
Am asteptat un semn de la dumneavoastră, am retinut ca veti anunta ora si locul, in prealabil.
Daca am inteles eu eronat, arunci mea culpa.
Marti, mi-am rezervat o jumătate de zi libera, fără obligatii. Nici nu am stiut ce sa completez pe aplicatie, ce motiv sa scriu. In prealabil, luni, am căutat aici ceva vesti.
Nu am avut puterea ca sa răscolesc pe internet, am un program infernal, iar fix luni m-am mutat intr-o zona cu mult mai linistita, mai izolata, mai italieneasca. Deci, putini indieni, pakistanezi, sau arabi si romani.
Am făcut câteva drumuri.
Ce ma minunez(doar oleacă) de dezbaterile voastre.
Cum va pierderi timpul cu nimicuri.
O sa va mire, dar aici nici BBC(1, 2, 3…), ori Sky news, nu vorbesc ceva despre Romanica.
Aici se dezbat teme cu adevărat importante, tratativele despre Brexit, vizita ministrului de Externe(stiu nu se cheamă asa) in Iran.