Stiripesurse.ro: Vosganian cere ca Parlamentul și Guvernul să meargă umăr la umăr, fără nici o „asimetrie” în ce privește voința politică în ce privește teme importante precum reforma în justiție sau proiectele investiționale.

Vicepreşedintele ALDE, Varujan Vosganian, a declarat miercuri că partidul pe care îl reprezintă a resimţit o anumită “asimetrie” în ceea ce priveşte voinţa politică privind reforma în Justiţie, în favoarea unei implicări mai mari din partea Parlamentului în raport cu Guvernul, precizând că aceste lucruri trebuie duse la îndeplinire “umăr la umăr, legislativul şi executivul”. 

“Dacă veţi face o evaluare a declaraţiilor, atitudinilor şi acţiunilor pe care le-a dus Parlamentul în această privinţă şi liderii partidelor politice, iar pe de altă parte declaraţiile, atitudinile şi acţiunile Guvernului, în primul rând la nivel de prim-ministru, observăm o anumită asimetrie în favoarea unei implicări mai mari din partea Parlamentului. Noi dorim ca aşa ceva să nu se mai întâmple. Avem, de pildă, adaptarea legislaţiei privind prezumţia de nevinovăţie la standardele europene, chestiunea modificării codurilor în spiritul deciziilor Curţii Constituţionale. Lucrurile acestea trebuie să se ducă la îndeplinire umăr la umăr, legislativul şi executivul. Pentru că, până la urmă, executivul este cel care aplică legile Parlamentului”, a declarat Vosganian, după şedinţa Biroului Politic Executiv al partidului, potrivit AGERPRES.

În ceea ce priveşte legile din domeniul economic, Vosganian a afirmat că programul de guvernare trebuie să aibă şi calitatea de a “nu surprinde”.

“Noi am spus clar colegilor noştri, cu toată politeţea şi respectul pe care le acordăm partidelor de coaliţie, că programul de guvernare, dincolo de celelalte calităţi care au în vedere performanţa politicilor publice, să aibă şi calitatea de a nu ne surprinde. Adică am dori să nu se repete experienţa de la învestirea cabinetului anterior Tudose, când programul de guvernare a introdus elemente noi care ar fi necesitat o consultare ALDE şi o pregătire mai bună. Ceea ce dorim noi este ceea ce se numeşte un mod de evaluare mai temeinic, mai previzibil şi mai argumentat al proiectelor legislative”, a subliniat liderul ALDE.

https://www.stiripesurse.ro/critici-dure-pentru-guvernul-tudose-chiar-din-interiorul-coalitiei-lucrurile-trebuie-sa-se-duca-la-indeplinire-umar-la-umar_1243169.html

50 Responses to “Stiripesurse.ro: Vosganian cere ca Parlamentul și Guvernul să meargă umăr la umăr, fără nici o „asimetrie” în ce privește voința politică în ce privește teme importante precum reforma în justiție sau proiectele investiționale.”

  1. Mihail spune:

    Trebuie să zeci pe Luton vreo 4 ore, deci gandesc. La Iași este naşpa.
    Bun, legile justiției trebuiesc neapărat facute, toți au nevoie de ele.
    Chiar si anarhistii din strada, sau cei a tudorel. Hîc !

  2. Dorin spune:

    Interesanta ideea, deci si de la nivelul vostru se vede ca parlamentul o ia pe o carare, iar guvernul pe alta? Vorba reclamei, cand eu ti-am zis ca-i popa, si tu nu, batman, batman!

    Cred totusi ca formularea din titlu este gresit aleasa, fiindca aduce aminte de slogane din perioada de trista amintire: umar la umar, strans uniti in jurul partidului, in jurul secretarului lui general, spre viitorul luminos, bla bla

    M-as fi multumit sa zic ca guvernul si parlamentul ar trebui sa dea dovada de coerenta si mimeze macar ca urmaresc acelasi program de guvernare.

    Sincer, ajungand deja la guvernul proxy Dragnea.3, mai are cineva asteptari ca lucrurile vor merge bine?

    • cris spune:

      * Rule 1: Keep your winning coalition as small as possible.

      A small coalition allows a leader to rely on very few people to stay in power. Fewer essentials equals more control and contributes to more discretion over expenditures.

      * Rule 2: Keep your nominal selectorate as large as possible.

      Maintain a large selectorate of interchangeables and you can easily replace any troublemakers in your coalition, influentials and essentials alike. After all, a large selectorate permits a big supply of substitute supporters to put the essentials on notice that they should be loyal and well behaved or else face being replaced.

      * Rule 3: Control the flow of revenue.

      It’s always better for a ruler to determine who eats than it is to have a larger pie from which the people can feed themselves. The most effective cash flow for leaders is one that makes lots of people poor and redistributes money to keep select people—their supporters—wealthy

      * Rule 4: Pay your key supporters just enough to keep them loyal.

      Remember, your backers would rather be you than be dependent on you. Your big advantage over them is that you know where the money is and they don’t. Give your coalition just enough so that they don’t shop around for someone to replace you and not a penny more.

      * Rule 5: Don’t take money out of your supporter’s pockets to make the people’s lives better.

      The flip side of rule 4 is not to be too cheap toward your coalition of supporters. If you’re good to the people at the expense of your coalition, it won’t be long until your “friends” will be gunning for you. Effective policy for the masses doesn’t necessarily produce loyalty among essentials, and it’s darn expensive to boot. Hungry people are not likely to have the energy to overthrow you, so don’t worry about them. Disappointed coalition members, in contrast, can defect, leaving you in deep trouble.

      Cele cinci reguli ale politicianului de succes – Bueno de Mesquita. O carte care trebuie citita, fie si numai ca sa-ti pastrezi sanatatea mintala, foarte cu picioarele pe pamint si capul pe umeri, Manualul dictatorului, stiu ca s-a tradus in romana, o ai aici integral http://www.burmalibrary.org/docs13/The_Dictators_Handbook.pdf

      PSD-ul e un grup de succes din punctul acesta de vedere, un partid mare cu un numar mic de conducatori: virfurile lor bine rasplatite prin pozitionare acolo unde se decide fluxul banilor, adica in guvern, restul probabil numai la nivelul de a fi cit de cit multumiti ca sa nu defecteze prin alte parti, dar sufficient de multi ( cei din parlament si teritoriu) pentru ca cei de la virf sa stie ca pot fi oricind inlocuiti, si iata sunt inlocuiti. Acestia din urma, tu spui acum parlament, nu sunt decit un bazin de executanti si de selectare a altora in guvern daca primii nu sunt cuminti si ascutatori si o iau pe cararea proprie. Si desigur cei din guvern vor sa o ia pe drumul propriu chiar fata de Dragnea – care are probabil un cerc inca mai restrins de selecti: Remember, your backers would rather be you than be dependent on you. Preocuparea generala nu este de a creste placinta ci de a determina cine ce bucata isi ia din cea existenta, iar in tot acest joc marea masa de alegatori nu exista decit ca sarantoci buni de muls pentru a asigura bunastarea primilor si a participa desigur la comedia alegerilor. Si asta e ce ai vazut si la momentul la care pdl-ul era la putere, o vei vedea si daca vine altcineva la putere.

      ( Sigur, pentru mine e interesant de urmarit, desigur fiind Romania se adauga si alte coloraturi, interesele geopolitice din regiune, interesele unor stucturi din culisele lumii politice, etc, etc si detasarea nu e deloc dificila, Dar, pe scurt, asta e, nu ai ce astepta altceva din bun inceput si nu are rost sa investesti emotional mai mult decit strictul necesar)

  3. tudor spune:

    Vai, ce cuvantare magistrala!
    Un fel de “hai sa vorbim” :)

  4. Mihail spune:

    @tudoreeelee,

    Încearcă si tu sa gândești, nu utiliza toata ziulica doar tipare. Daca unul nu este de acord cu tine, neapărat trebuie să fie pesedist.
    Idem, daca nu iese alături de idioți aia anarhistii, pe strada.
    Eu te inteleg pe tine, esti militar. Toata viata ai zis răstit “Să traiţ” pornind concomitent din călcâie.
    Acum, cand in sfarsit, poti si tu sa gândești, nu ai cu ce. Prezumtivi tau creier s-a atrofiat, s-a evaporat, a fugit.
    Dacă eu nu sunt poate, atunci tu esti varza.

  5. tudor spune:

    @spalatei
    dupa cum puteti constata, multi dintre protestatarii antipds il critica aspru pe Iohannis pentru decizia de a accepta propunerea de PM a psd.

    asta demonstreaza, dragi postaci pitpalaci, doua chestiuni fundamentale:
    1. din spectrul politic romanesc iohannis este singurul actor responsabil; ca psdalde sunt absolut iresponsabili o demonstreaza realitatea crunta: vizita premierului nipon era stabilita de luni de zile, erau stabilite toate detaliile , incusiv cele de protocol; decizia psd de a demite PM chiar in ziua anterioara sosirii acestuia nu doar ca a dat peste cap intreg programul, dar jigneste profund PM Japoniei , ba chiar pe Imparat , al carui reprezentant este;
    i a durut fixin pix de interesul Romaniei, pentru ei conteaza doar rafuielile din Partid.
    Ca nu era absolut urgenta demiterea lui tudose este demonstrat de faptul ca, desi Iohannis le a acceptat imediat propunerea, baronii psd binevoiesc sa si miste cururile la Bucuresti pentru a si reimparti prada de abia luni…
    2. protestatarii antipsd nu s slugile politice ale nimanui, precum sunt unii de aici, ci oameni liberi care si apara si si exprima interesele independent de deciziile unora sau altora dintre oamenii politici.

    Contrargumente????

    Hai, slugareala placuta!

  6. tudor spune:

    Raportul GRECO va face muci, stimati luptatori pentru “statul de drept” – sanki !
    Citeaza din Tariceanu antipeuropeanul di dusmanul justitiei ca din clasici :)
    CIUMA ROSIE!

  7. elenick spune:

    Peter Eckstein- Kovacs a fost unul dintre politicienii mei preferati, din pacate nu a intrat in ultimul parlament, fiind marginalizat de Uniune, ca multi alti oameni de valoare de partidele lor. Iata ca revine in atentia opiniei publice si dovedeste ca nu m-am inselat in privinta lui !

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-22233969-eckstein-kovacs-peter-membru-udmr-organizeaza-deplasarea-maghiarilor-care-vor-mearga-protestul-din-bucuresti-20-ianuarie.htm

    • Eckstein a fost consilierul lui Băsescu, poate de aia e prferatul tău.

      • edi spune:

        Ce faci Varujane, fortzezi asociatii de idei ca sã-ti iasã solutia problemei “ca la carte”? Ce are Sulã cu prefecturã?

        …sau, ceduamneiartãmã, în lipsã de replici cât de cât logice începi sã creezi marote d’astea cu personaje negative cu mare impact popular ?

        Adicã exact precum marota cu procurorii si cu “dosariada” de care vã tot plãngeti voi, demnitarii, si despre care-ti mai spuneam cu ceva timp în urmã : vã meritati, omule, unii pe altii, nimic nu e chiar întâmplãtor pe lumea asta ! :D

  8. tudor spune:

    Dincolo de gargara lui VV “faptele vorbeste”:
    Ministrul alde al energiei:
    Toma Petcu,live, tare & cu dicție: ”Cei de la Electrica… le permite faptu să intre-n teren. [...] Majoritatea județelor și-a închis problemele…”

    • Faptele mele? Am făcut attea lucruri bune la energie, că n-ai timp, începând cu grăbirea punerii în funcțiune a reactorului II de la Cernavodă, stoparea negocierilor bilaterale etc.etc.

  9. tudor spune:

    „GRECO nu poate ignora faptul că, ulterior furnizării informațiilor în luna iunie, Guvernul a prezentat în august 2017 o propunere / pachet legislativ privind sistemul judiciar, care a condus la un nou val de proteste masive și reacții negative, care au considerat că propunerile reprezintă o amenințare la adresa independenței sistemului judiciar. Profesia magistraților s-a alăturat în mare parte protestelor. Într-o mișcare descrisă ca fiind fără precedent, mai mult de jumătate dintre judecătorii și procurorii români a semnat un memorandum în vederea renunțării la acest proiect legislativ, subliniind că a fost lansat fără consultări prealabile corespunzătoare, evaluări de impact, detalii privind conținutul și motivele etc”, se arată în raportul GRECO.

    „Având în vedere obiectivele specifice ale prezentei recomandări xiii, aceste propuneri par să fie orientate, la o primă vedere, în direcția opusă. În data de 19 octombrie 2017, mass-media a raportat că proiectele controversate ale Guvernului – în pofida unor opinii predominant negative – ajung totuși la Parlament și, la începutul lunii noiembrie 2017, au fost raportate în presă proteste publice (care implicau și partide și personalități din opoziție) împotriva propunerilor din Parlament”, mai notează experții.

    GRECO au reținut că toate cele trei proiecte de modificare a legilor Justiției provin de la același grup de 10 parlamentari, și nu de la Guvern. În plus, modificările vin în plin context conflictual, cu acuzații de manipulare instituțională și de intimidare a sistemului judiciar.

    „Niciunul dintre acestea nu este însoțit de notă de fundamentare, ci de o simplă expunere de motive de o pagină. De asemenea, GRECO nu poate ignora faptul că aceste modificări au loc într-un context în mod particular conflictual, marcat de acuzațiile de manipulare instituțională și de intimidare a sistemului judiciar, observate deja în momentul vizitei la fața locului”, se precizează în raport.

  10. tudor spune:

    Ha!
    Cum as putea lipsi?

  11. simi corneliu spune:

    unde e industria si agricultura noastra , dar educatia copiilor, dar sanatatea, si asa mai departe… justitia e justa?