Varujan Vosganian, purtător de cuvânt ALDE: PNL a devenit un partid slugarnic și fanatizat

Purtătorul de cuvânt al ALDE, deputatul Varujan Vosganian, a afirmat joi, în emisiunea „Punctul de Întâlnire” de la Antena 3, că PNL a mai avansat o treaptă în transformarea sa din actor politic în instrument. Totodată, deputatul ALDE a precizat că PNL a devenit un partid slugarnic și fanatizat, care își vânează liderii care au personalitate politică.

„Nu vreau să comentez ceea ce se întâmplă azi în PNL. Practic, existența ALDE este consecință a felului în care PNL s-a abătut de la temeiurile liberalismului și de la o ținută pe care un astfel de partid cu o astfel de tradiție ar trebui să o aibă. PNL a devenit în timp un partid, fără să jignesc pe nimeni din interiorul său, mă refer la acțiunea sa politică, un partid slugarnic și fanatizat, care își vânează unul câte unu pe toți membrii care sunt high political profile, adică pe liderii care au personalitate politică, astfel încât să rămână un partid aseptic, ușor de condus de colo-colo. 

Nu sunt de acord cu pozițiile lui Daniel Zamfir în totalitatea lor. Pe de altă parte, pot să accept că în politică, pentru a fi convingător trebuie să duci lucrurile mai departe decât sunt ele de fapt și în acest fel, îngroșând niște tușe, încerci să fii mai convingător. Dar, ca om politic care a fost mulți ani șef de comisii economică, buget-finanțe, nu pot să nu apreciez activitatea lui. Eu cred că această chestiune legată de deviaționism, legată de o mobilitate care e criticată în PNL, nu vine din mobilitatea și vectorul politic ale lui Daniel Zamfir, ci din lipsa de mobilitate și de vector politic ale partidului. Când conducerea PNL invocă deviaționismul, eu mă întreb cum vede, de fapt, PNL linia corectă în domeniul economic. Poți să spui că cineva greșește, dar vii și spui care e poziția corectă.

E încă o treaptă de trecere a PNL din actor în instrument, din cel care trebuie să aibă o identitate, să ducă o politică, în cel care se supune, care execută o politică”, a declarat Varujan Vosganian.

http://alde.ro/deputat-varujan-vosganian-purtator-de-cuvant-alde-pnl-devenit-un-partid-slugarnic-si-fanatizat/

37 Responses to “Varujan Vosganian, purtător de cuvânt ALDE: PNL a devenit un partid slugarnic și fanatizat”

  1. Marga Maggie Gigi spune:

    Serios Varujan ?!?
    Slugarnic la mafia din Teleorman la fel ca Tariceanu si ALDE ?
    Rad si curcile de voi armene, a ajuns mos Iliescu sa va dea lectii de democratie, vai de voi

  2. elenick spune:

    VV,

    Observ din ultimele dumneavoastra postari ca blogul se transforma, incet dar sigur, intr-unul de propaganda politica a partidului… ar trebui sa va ganditi bine daca doriti aceasta transformare, multi dintre cei care scriu aici nu prea gusta genul… De aici si postarile noastre din ce in ce mai lapidare sau reduse numeric (simple observatii/preluari din media). Sigur asta va doriti?

    • edi spune:

      Stai linistitã ! …eu, cel putin, voi gãsi pe aici mereu un motiv de bunãdispozitie si veselie, …adicã de râsete…
      Pãi, nuu ?
      :D

  3. Mihail spune:

    Romanii din UK nu au motive ca sa fie stresati datorita Brexit-lui. Este o varianta de rezerva, pe care polonezii o aplica dd vreun an, Canada.
    Însă, aici mediul politic, viată etc sunt curate. Totul este cinstit si la vedere. Politia este politicoasa si prietenoasa, omul politic respecta pe alegator. Ceea ce se spune, aia se fumeaza.

  4. Dorin spune:

    Iar discutiile sunt inlocuite cu incrucişãri de slogane. Ca sãbiile laser din rãzboiul stelelor. Aia buni cu sãbii albastre sau verzi, ãia rãi cu sãbii roşii. Totusi, spre deosebire de lumea filmului, unde în mod organizat ãia rãi poartã sãbii roşii (sau Stetson negru) in politica româneascã ãia rãi sunt de regulã “ceilalţi”. Nuuu?

  5. livia spune:

    Măi, fraților, eu nu mai înțeleg nimic din lumea asta!…”

    Avem politişti pedofili şi ciobani zoofili. Avem tăt felu’ de Pomohaci.

    Fiscul mai are puțin şi trimite somații la copiii care au făcut bani din colindat…

    Pilonii de pensii stau să pice, iar pensionarii au mai multă încredere în SuperBet.

    Vaccinurile sunt obligatorii, sub amenințarea armei…dar nu se găsesc în farmacii.

    Ministrul Educației e semianalfabet.
    “Papagalii” merg la sală şi plătesc bani buni ca să traga o juma’ de zi de greutăti de 150 kg, iar eu nu găsesc om care să ridice saci de 50 kg, pentru 100 RON/ zi.

    Casierele de la “Profi” au două facultăți, iar retardații sunt in Parlament si conduc ministere.

    Coca Cola e mai scump ca laptele. Merele sunt mai scumpe decat clementinele.

    Blugii rupți sunt mai căutați ca ăia întregi.

    Pălinca e mai lesne decât lichidu’ de frână.

    Copiii le dau clasă la dascăli în materie de IT, limbi străine, small bussiness, etc, dar sunt etichetați cu ADHD.

    Grâul putrezeşte-n magazii, dar importăm făină.

    Lâna o ardem şi purtăm elastan din China.

    Dăm pe moca aurul verde şi cumpărăm scump parchet laminat din rumeguş.

    Și, cel mai rău, votăm derbedei să ne conducă…

    Ce nu-i în regulă cu noi, oameni buni?

    • Mihail spune:

      Si…un scriitor este propus de doua ori la Premiul Nobel, doar cu un singur volum. Stiindu-se ca Premiul Nobel se acorda pentru întreaga opera. Iar daca nu a mers intr-un an, lasa ca ma propune in următorul an, altii.
      Avem bun simt !

      • Barosanul spune:

        @ Mihail
        Sincer mie mi-au placut f mult romanele lui Vosganian, chiar daca-l DETEST in ultimii ani ca politician.
        S-a dovedit a fi un Bolshevic anti roman si Xenofob. Tot ceea ce e Roman ii pute.
        Totusi.
        Ca scriitor e Tzut!

      • Dw ce crezi că sunt nesimțit dacă evreii m-au propus de două ori la Nobel? E așa multă ceață în Anglia? :)

    • Barosanul spune:

      @ Livia!

      Faci eternal ‘greseala’ indusa de Bolsevici.

      ”Voi sunteti de vina ca voi I-ati ales”, ”Pe astia I-ati ales pe astia I-ati votat”, ”Data viitoare sa iesiti la vot si sa-I alegeti pe aia care va reprezinta”…etc.

      FALS Draguta!

      NU/VOI suntem/sunteti de vina.

      Acesti Mafioti Bolshevici, incearca sa te culpabilizeze.

      Adevarul e ca Mafiotii astia au creeat o caracatiza bine infipta in toate partidele, structurile de conducere, Politie, Procuratura, SRI, SIE etc.

      Ei au griza sa RACOLEZE slugoi/corupti alde Vosganian, Tariceanu, Carmen Dan, Shaideh, Dancila, Blaga, Udrea, Rizea, Nicusor Dan etc tocmai pentru ca acestia a fi SHANTAJABILI/ CORUPTI usor de manevrat spre a le face jocurile.

    • elenick spune:

      Livia, inteligenta cum esti, cand spui “votam derbedei sa ne conduca” cumva bati un apropos (nu foarte subtil) la gazda noastra, personaj in conducerea coalitiei de guvernare ?!?! :) :) :)

  6. Barosanul spune:

    VV

    Abea asteptam Brexit-ul sa scapam de Mafia EU a corupiei

    Stiu ca voua astora din Parlamentul Romaniei nu va convine dar lumea se trezesste!

    ”Unexplained Wealth Orders, which came into force on 31 January, force wealthy people to explain the source of their assets if there is reason to suspect corruption.
    They allow government officials to keep hold of assets including property until they have been properly accounted for”

    ”officials could now seize suspicious assets worth more than £50,000.”

    Exact ceea ce nu va place voua Mafiotilor Bolsevici!

    Da, Vosganian,
    Tot Bolsevic ai ramas!
    Chiar daca te-ai dat in Barca Liberela. Adevarul URAT e ca 22 de ani din cei 27 de parlamentar ai fost in coalitii cu Stanga.

    Spune-mi cu cine te-n prietenesti sa-ti spun cine esti!

    • Mihail spune:

      Toți,care am trăit pe vremea lui Nea Nicu,suntem si rămânem comunisti. Chiar dacă ne schimbam,ceva-ceva tot rămâne.
      Asta e.
      Însă, daca nouă plebei, acest fapt ne poate fi iertat, lor politicienilor, nu.
      Ei trebuie ca sa se retragă.
      Armeanul iti v-am rade-n nas spunandu-ti ca este “conservator”.
      Oricum, la capitolul caracter si bani luati de pe cele 5 servicii’ schioapata serios. Nu fura in mod direct, dar si asta cu cinci servicii este un fel de furt. Hai sa-i spunem ciordeala

    • Eu n-am fost în nicio coaliția de stânga până nu am intrat în PNL :)

  7. Emi spune:

    De la un timp imi bazaie in minte o intrebare: de ce se cred liberalii romani “de dreapta”?!? :) :) :)

    • Mihail spune:

      Se cred ceea ce le place lor sa creada.
      Oricum, postarea domnului Vosganian este răutăcioasă si….jignitoare. Nu are niciun drept ca sa emită judecăți despre partidul din care a fost “ejaculat” (sa nu uitam ca i s-a cerut să plece deoarece era cercetat penal. Era o chestie de minima decență).
      Este ca si cum ai spune că Miorița este nașpa, ca nu era epilata pe picioare.
      Păi, e frumos asta?

      • Emi spune:

        1.Nu era cercetat penal, voiau unii sa intre cu bocancii in viata dumnealui pentru decizii politice.
        2.Domnul Vosganian poate posta ce vrea pe blogul personal.
        3.Nu partidul l-a “ejaculat” ci Iohannis cu mana Alinutei.
        4.Tu @Mihail poti vorbi despre decenta atunci cand vei sti ce inseamna, din moment ce balacaresti fara decenta pe toata lumea, e mai bine sa studiezi “oglinda”.
        5.Cum, nu te deranjeaza ca Miorita nu e epilata?!? Nu pot sa cred!!! Dar probabil o preferi coafata, machiata si cu copitele facute…
        Vezi, de aceea ai parte doar de “Miorite”, pentru ca astea iti plac…

      • Eu nu eram cercetat penal, dacă aș fi fost cercetat penal nu-mi cerea nimeni să plec. Pe ei i-a ebervat , tocmai, că nu eram cercetat penal :)

    • Liberalii români sunt mai de dreapta decât liberalii ceilalți din Europa pentru că au o tradiție diferită. Lipsa unui partid conservator în perioada interbelică a „împins” pe liberali spre dreapta.

    • edi spune:

      ..zici de liberalii alde ALDE, hmm?

  8. Adam Mareș spune:

    Depinde de perspectivă: și despre ALDE se poate spune că e sluga PSD-ului. :P

    • Emi spune:

      ALDE e minor, invata sa supravietuiasca, are nevoie de un tutore, dar un partid cu pretentii istorice ar trebui sa aiba prestanta si un cuvant original si cu greutate.

      • Adam Mareș spune:

        La umbra PSD-ului nu va crește niciodată un partid liberal.

        • Dorin spune:

          Nici nu trebuie, ALDE ar trebui, mai devreme sau mai târziu, sã ajungã în opoziţie, acolo unde îi este locul. Dar, din pãcate, nu alãtuei de actuala opoziţie, alcãtuitã din mãşti….

          • Nimănui nu-i este locul la putere sau la opoziție ab initio. E funcție de voturi și de negocieri. In opoziție cu cine ar trebui să negociem? Cu Băsescu, Iohannis, Goțiu și Turcan???

        • Cine vorbește de umbră? Cum spuneam, ALDE are ca variantă coaliția cu Iohannis, Băsescu, Goțiu ori Turcan. Atrăgătoare ipoteză, nu?

          • edi spune:

            …pãi, ar mai fi si salonul refuzatilor, hmmm ?

            …ceduamneiartãmã, în ditamai hurdubaia aia de parliament se gãseste un loc pentru fiecare, te descurci matale, nu mai exagera !

            …vezi doar sã nu rãmâi fãrã coledz… !

      • ALDE o fi minor, dar are liderii cei mai majori :)

    • Se poate spune orice despre oricine. Cel puțin in Romania așa se intâmplă.