Agerpres – Vosganian: „Rămân la convingerea că politicul se va recuper numai prin cultură”

Scriitorul Varujan Vosganian a afirmat, duminică, la Bookfest, că rămâne în continuare la convingerea că politicul se va recupera numai prin cultură, deşi consideră că a crede că poţi face politică prin cultură este o mare greşeală.

angelus

 



“Şi dacă mă întrebaţi de ce sunt în politică, vă dau un răspuns foarte simplu. În anii ’90, mai toţi oamenii de cultură români au intrat în politică. În anii ’90, a face politică pentru mulţi a însemnat un act de cultură, pentru că ei credeau că vor crea o lume nouă care să aibă un temei moral. Ba chiar unul dintre prietenii mei, profund implicat în politică, Laurenţiu Ulici, spunea: ‘Morală fără politică poate, dar politică fără morală pe termen lung nu se poate’. Eu, în anii ’90, un puşti de 30 de ani, aveam colegi pe Alexandru Paleologu, pe Ştefan Augustin Doinaş, pe academicianul Caius Iacob, pe Dan Grigore, pe Stelian Tănase, pe Nicolae Manolescu, pe Daniela Crăsnaru, pe Domokos Geza, atâţia, atâţia alţii. Încet, încet, ei s-au retras cu toţii. Eu rămân în continuare la ideea că politicul se va recupera numai prin cultură”, a spus Vosganian la lansarea cărţii sale de nuvele “Statuia comandorului”, ediţia a doua, desfăşurată la standul Editurii Polirom de la Bookfest.

El a atras atenţia că, totuşi, a crede că poţi face politică prin cultură e o mare greşeală.

“Dar să vă spun ceva: Mare greşeală face cel care crede că poate să facă politică prin cultură. Mare greşeală. În clipa în care cultura se apropie de politică, dispare. Cultura nu pune concluzii. Concluziile omoară arta. Aceste patru nuvele sunt o critică puternică la adresa comunismului, dar ele nu îndeamnă la răzvrătire. Ele arată numai omului situarea sa în lume şi îl lasă pe el însuşi să aleagă”, a susţinut scriitorul.

Vosganian apreciază că vindecarea de comunism este una dificilă, din cauză că acesta nu a constituit o traumă comună a românilor.

“Pentru armeni, genocidul e o traumă comună. Pentru evrei, holocaustul e o traumă comună. Pentru români, comunismul nu e o traumă comună. De-asta ne vindecăm aşa de greu. Comunismul a avut beneficiarii şi perdanţii săi, a avut victimele sale. Această carte este dovada clară că pentru noi comunismul nu a fost o traumă comună, că este o traumă de care încă nu ne-am lecuit şi că, într-un anumit fel, exact ca şi personajele lui Stanisław Lem de pe ‘Planeta Solaris’, trăim în continuare aceleaşi vremuri, aceleaşi melancolii, aceleaşi răbufniri, aceleaşi rebeliuni fără cauză ca personajele din aceste nuvele scrise de-un tânăr de douăzeci şi ceva de ani undeva într-o ţară din Europa de Est, fără să ştie vreodată că el o să urce pe treptele sociale şi o să prezinte această carte.

El a mărturisit că nu este sigur că aceluia care era când a scris cartea i-ar plăcea cel care este în prezent, când prezintă volumul.

“Şi ca să vă spun ceva, în încheiere, foarte cinstit, nici nu ştiu dacă celui de atunci i-ar fi fost atât de simpatic personajul de astăzi care îl lansează în lume. Dar asta este o problemă a mea. Rămâne ca eu să mă împac cu mine însumi şi dacă nu reuşesc până la Judecata de Apoi, se va găsi atunci o formulă. Dar cu siguranţă că această carte va constitui una dintre probele care se vor invoca în procesul dintre mine şi mine”, a adăugat Varujan Vosganian.

Potrivit autorului, “apărută într-o primă ediţie la Editura Ararat, în anii ’90, fără să aibă circulaţie şi să intre în reţelele de distribuţie”, “Statuia comandorului” reuneşte patru nuvele scrise la 27- 28 de ani, care au ca personaje “oameni obişnuiţi, de tot felul: muncitori, ţărani, intelectuali, comercianţi”, care au în comun “spaţiul concentraţionar în care trăiesc (…) descris în toată grozăvia lui”. AGERPRES/(A, AS – autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

89 Responses to “Agerpres – Vosganian: „Rămân la convingerea că politicul se va recuper numai prin cultură””

  1. Adam Mareș spune:

    O noutate pentru mine este ceea ce spuneți în încheiere (restul am mai auzit și cu alte ocazii). De ce credeți că tânărului nu i-ar fi simpatic personajul de azi? Care ar fi cauzele?

    • Era o cochetărie… Sincer să fiu, când eram merceolog la Bere simțeam că viața mea o să se schimbe într-o zi. Numai că pe vremea aia nu-mi plăcea să port cravată… :) Chesti e că nici acum :)

        • Adam Mareș spune:

          Cravata în stil britanic sau ascot este o prezență elegantă în ținute și o alternativă pentru cei care nu vor nici papion, nici cravată clasică.

          Este un accesoriu șic și original îmbrățișat cu mult stil de aristocrații britanici, care aduce mai degrabă cu eșarfa sau lavaliera. Asociat inițial cu ținutele conservatoare, acum îl poți alege cu imprimeuri colorate și fistichii, astfel încât să transforme o ținută casual într-una specială, ori să dea un aer stylish unui costum banal.

          Poți asorta ascot-ul cu batista de buzunar, un blazer la două rânduri de nasturi și pantaloni din stofă gri sau bleumarin. Dacă ești îndrăzneț, îl poți purta chiar și la un outfit de toată ziua cu un trenci sau un sacou sport. Vara alege un ascot din mătase, iar în sezonul rece unul din cașmir.

        • Asta e pentru burtoși, că nu le stă cravata :)

      • edi spune:

        :) …Chochetărie…(…my ass…), las-o așa, gura păcătosului adevăr grăiește…

    • Adam Mareș spune:

      În fond, cred că e totuși și ceva adevăr în ce ați spus: erați mai tânăr, mai pur, lipsit de compromisurile politice de azi.

  2. Marga Maggie Gigi spune:

    care e treaba, varujan, a trecut ziua copilului si ai ramas cu regrete din tinerete ? :D

  3. Emi spune:

    Este mult mai interesant sa castigi cu o “mana proasta”…
    In plus, cine vrea sa faca parte din actualul PNL, si eu am iesit?!?
    De fapt, dumneavoastra aveti nostalgii conservatoare, pentru ca sunteti un om extrem de echilibrat, adica fix in centru!
    Cat despre cravata, este un simbol al masculinitatii controlate, ar fi fost straniu sa va placa… :)

  4. cris spune:

    Nu stiam la ce va referiti cu protestul fata de americani la Bookfest. Am aflat: https://www.activenews.ro/stiri-politic/Cativa-scriitori-si-au-anulat-prezenta-la-standul-SUA-de-la-Bookfest-pe-motiv-ca-scena-amenajata-este-una-tipic-sudista-si-ar-%E2%80%9Eglorifica-sclavagismul-151247

    Si e sudista si glorifica sclavagismul fiindca…are coloane !!!!!!

    Acesti oameni se numesc de cultura? Corectitudinea politica timpeste chiar asa de rau ca nu te poti uita macar la niste poze ? Aveti mai jos imagini ale Capitoliului, inclusiv Curtea Suprema, si mai jos Lincoln Memorial – acolo a rostit Martin Luther King celebrul I have a dream in 1963. Ce sa vezi….coloane…

    Mare-i gradina…..

    • Nu înețelg, Ce vrei să spui cu asta? Cî deciziile CCR nu sunt obligatorii? Când ai citit ultima oară Constituția? E ca și cum ai pleda nevinovat când au mai furat și alții.

  5. cris spune:

    https://www.cotidianul.ro/legea-care-controleaza-miliardele-trimise-de-romanii-din-diaspora/

    adica persoanele juridice au obligatia sa raporteze…asa, si? ce are asta cu ce trimite persoana privata catre alta persoana privata membru al familiei de se agita domnul Catu de dragul diasporei si banisorilor ei trimisi catre familii? nu vad ca ar scrie ca persoana privata ar trebui sa se duca pe undeva cu vreo chitantza ca au trimis bani familiei …se refera la cu totul altceva. Asta cu atit mai mult cu cit am citit si directive europeana respectiva – o dau mai jos fiindca e mai clara. Cred ca mai degraba, fiind vorba de persoane juridice, deranjeaza ca diferite organizatii, fundatii si asociatii trebuie sa raporteze ce sume primesc si pentru ce – de ce ii deranjeaza? Oricum, VV, poate aveti bunavointza de a explica despre ce e vorba.

    • cris spune:

      directiva europeana

      https://eur-lex.europa.eu/legal-content/ro/TXT/?uri=CELEX%3A32015L0849

      Iertati-ma ca intreb, nu-l cunosc pe domnul Catu, n-am habar cine e, dar….e plecat cu sorcova pe miriste? e asa de mare specialist finantist ca nu stie ca citeasca o directiva? Sau e isteric si vrea sa induca oricui senzatia de teama cu aolitul asta aberant, intelege si minte cu buna stiintza? crede pe oricine altcineva analfabet, incapabil sa citeasca o directiva europeana? Care-i problema dinsului? Ma nedumereste…

      • sorin gyorgyfalvi spune:

        @ Cris, VV

        nu e isteric, e un adevarat infractor! Pentru genul de infractiuni pe care le face acest individ lotul Rompetrol si-a luat 46 de ani de puscarie, 23 cu executare!

        http://www.zf.ro/eveniment/lotul-rompetrol-intra-la-inchisoare-23-de-ani-cu-executare-si-13-cu-suspendare-pentru-manipularea-bursei-in-prima-zi-de-listare-a-petromidia-13370518

        Dar de astea nu se intereseaza DNA!

        • cris spune:

          Stai ca am auzit si ca de fapt ce vor ai naibii pesedisti e sa impoziteze banii veniti din strainatate…. asta dupa ce chiar dumnealor de asa zisa dreapta voiau sa puna impozit, direct, pe banii trimisi, domnul William Branza a facut un proiect de lege in acest sens. Sunt idioti sa faca asemenea afirmatii? pardon, academicieni? Pe ce lume traieste Citu? Astia care fac asemenea comentarii stiu ca sunt legi internationale care nu permit dubla impozitare sau isi inchipuie ca altii nu stiu? Ce pleava de economisti sunt, cine sunt astia de nu stiu ceva ce stiu eu om care n-am nici in clin nici in mineca cu finantele? Si ce soi de anticoruptie sunt, fiindca asta e o directiva destinata limitarii fenomenelor de spalare de bani….asa ceva ii deranjeaza????? Hello, trezirea domnul Citu, in primul rind eu diasporeanul care trimit banii am facuta deja aceasta verificare, la sursa, in tara in care traiesc, cind trimit banii: ale naibii tari bolsevice uite ca ne verifica deja, fiindca au legi in aceasta privintza, impotriva spalarii de bani !

          Unde traiesc astia, ca mormolocii sub bolovan???? Nu, sincer, e uluitoare timpenia, nici nu ai ce sa raspunzi la asemenea aberatie a lui Citu, te lasa fara cuvinte. E dincolo de noaptea mintii, e dincolo de a avea un singur neuron, e o manipulare grosiera, timpita si uite, chiar pe dos fatza de pretentiile lor ca ar fi anticoruptie: ii deranjeaza, ce sa vezi, tocmai o directiva europeana impotriva spalarii banilor…. Hotzii striga hotzii, asta e.

          • sorin gyorgyfalvi spune:

            @ Cris

            Exact cum ai zis in ultima propozitie: hotii striga hotii! Nu e vorba de prostie la alde Catsu, e doar tupeu si rea-credinta cit cuprinde! Tehnicile lor de manipulare se incadreaza la… sa-i prostim pe prosti, pentru ca pe destepti n-avem cum!

            Eu i-am tot intrebat pe astia pe-aici pe blog: bun, esti cu hashtagul in creier, dar pe cine vrei sa alegi sa te reprezinte? Am cerut sa aflu si eu nume… dar se pare ca tin la secret pentru ca n-au putut furniza nici un singur nume! :D :D :D

      • sorin gyorgyfalvi spune:

        @ Cris

        mai nou securistul Radu Tudor nu mai pastreaza nici macar aparenta de impartialitate jurnalistica, manipuleaza pe fata in favoarea sistemului… Joia trecuta aparuse informatia data de Manda de la comisia SRI, privind numarul imens de persoane ascultate, 6 milioane! Se pare ca a primit tema sa infirme cu orice pret aceasta cifra, si efectiv m-a lasat masca modul lui de manipulare! Exact ca la alba neagra micsora cifrele alea, Manda vorbise despre mere, el si cu purtatorul de cuvint al SRI vorbeau de pere, o manipulare jegoasa de cea mai joasa speta! Si n-am mai rezistat si i-am scris pe blog! Numai ca ce sa vezi: mi-a sters comentariile!

        • sorin gyorgyfalvi spune:

          Intre timp a fost emisiunea cu Tariceanu, unde foarte corect Razvan Dumitrescu a reluat tema asta, si discutia a fost una cit se poate de cinstita… Dar asta n-a contat pentru securistul Radu Tudor, azi l-a invitat pe prietenul tau Catsu! Evident nu ma pot uita la asemenea mizerii, de foarte multa vreme sar peste emisiunea lui, mai vad asa in trecere cine e pe-acolo, dar de uitat nu pot sa ma uit… Multa lume il subestimeaza pe acest Ciatsu, omu nu e dement! Omu e pur si simplu un escroc la nivel mare! Ar fi interesant de investigat fluctuatiile bursei atunci cind apare acest individ cu cite-o “isterie”! Avertizez demult, ca la conducerea partidului devenit mafiot pnl e o cloaca infractionala de mare risc! Multi se uita la tv si se mira de aberatiile elugubrate de aceasta cloaca, dar ele nu sunt nici din prostie, nici din isterie, ci din interese concrete preponderent economice: ifn-uri, jocuri de noroc, energie, si cam tot ce suge seva statului sau a cetatenilor, cum este si acest pilon 2! Se inventeaza peste noapte chipurile noi distribuitori de energie, unii care n-au un metru de teava sau de cablu, ci doar birouri de emis facturi! Suntem deja intoxicati de reclamele lor la tv! In felul asta nici nu e de mirare ca n-are nimeni interesul sa investeasca vreun leu in infrastructura de orice fel: toti exploateaza aceleasi retele mostenite de la comunisti! Iar ele sunt azi in colaps peste tot!

  6. Mihail spune:

    @Adam Mares and Mr. Armenia,

    Stimata doamna, multi englezi ai vazut tu pe strada cu rahatul la la gat ?
    Hai sa-ti spun io, niciunul. In zona “oului” se utilizeaza doar cravata. La fel si in Piccadilly Circus. La fel si prin Kingston si Kensigton.
    Eu zic sa nu te mai bagi la chestii barbatesti, ramai si consiliaza, pentru tanga si sutiene. Aici, poate, te pricepi.
    Daca vrei, iti dau o mama de ajutor si iti trimit un catalog Victoria Secret. Nu-l are oricine.

    • Adam Mareș spune:

      Numai aristocrații poartă efarfă-lavalieră din aia, habar n-ai tu. :P

      • Adam Mareș spune:

        Neagu Djuvara purta și era foarte șic. Sigur, în situații super-oficiale, tot cravata sau papionul rămân, că-s mai scorțoase.

  7. Adam Mareș spune:

    Deputatul Ion Tabugan (ex-PMP) şi Mihai Doru Oprişcan (ex-PNL) au trecut la ALDE, potrivit unui anunţ făcut luni de formaţiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu.

    Ați început să luați și băsiști?

  8. elenick spune:

    @VV,

    Nu sunt de acord cu dvs, politica nu se poate recupera numai prin cultura ci mai degraba prin oameni, prin profesionisti. Doar acei indivizi deosebiti, de inalt nivel intelectual, recomandati de realizarile certe de pana atunci si de o probitate morala impecabila mai pot face ceva bun pentru tara asta… ridicati de societate in sus, la varf, la nivel de decizie (prin alegeri/ numiri, etc), imputerniciti cu misuni de a ”face” lucruri deoasebite, extraordinare, de care numai ei cu mintea lor stralucita sunt capabili, sa adune in jurul lor oameni de valoare asemenea lor… eu asa vad o iesire din marasmul in care ne zbatem.

    Sigur ca intelectualii de rasa de care vorbesc au de cele mai multe ori si o solida componenta culturala, aici rezonez cu dvs… dar de ”meseriasi” corecti si loiali misiunii lor e nevoie ca de aer, acum!

  9. Mihail spune:

    @Adam Mares,

    Esti o cucoans care crezi ca te poti erija in barbat. Fals, ovarele nu sunt cohones.
    Bun, lasa-l tu pe Djuvara, deoarecd era romzn di avea o suta dd ani.
    L-ai vazut tu pe Prinyul Chatles cu prostia aia la gat ?
    Tu crezi, ca aici, aristrocratii indraznesc ca se imbrace altfel ? Nu stii si nici nu intelegi nimic, din spiritul englez. Tu esti prizoniera filmelor englezesti de pe vremea lui Nea Nicu.
    Habarnisto !

    Aici, doar prostii de romani, indienii si arabii, isi cumpara Audi sau BMW.

  10. cris spune:

    @ Sorin

    Am auzit acum: CCR, in unanimitate – pina si Livia Stanciu?- sesizeza institutiile europene majore in materie de constitutionalism referitor la amenintarile si presiunile fata de CCR si dorintza de nerespectare a hotaririlor sale. Si are dreptul sa o faca, fatza de CV chiar pe scurt, sunt in raport de consultantza. Era si cazul sa o faca, as zice.

    • sorin gyorgyfalvi spune:

      @ Cris

      pai da, si Livia Stanciu, la cit de proasta e nu m-as mira ca sa fi votat cu majoritatea crezind ca se refera la presiunile PSD :D ::D :D

      Imi imaginez ca o cam scuipa lumea la piata cind se mai duce, si poate la genul asta de presiuni se gindea :D :D :D

      • elenick spune:

        Mi-e teama ca ”cine sapa groapa altuia cade singur in ea”, am asa si cu nea Dorneanu, asta. S-ar putea sa primeasca de la CV raspunsul pe care nu si-l doreste de loc! Desteapta Livia….! :)

        • sorin gyorgyfalvi spune:

          se spune corect: deloc, si nu de … loc, pentru ca aia inseamna altceva.

          Ce ai facut tu mai sus e o greseala gramatica, pe cind daca eu spun elugubra (ceea ce o sa spun si in continuare la fel) o spun pentru ca asa vreau eu sa spun! Elugubra, si nu elucubra! Iti traduc ca sa intelegi si tu ce spun eu cind zic a elugubra: inseamna a-si chinui cei 2 neuroni functionali pentru ca in final sa lasa … nimic! A-si chinui creierul aiurea!

        • sorin gyorgyfalvi spune:

          … si ti-am mai zis, n-am ce sa discut cu tine pina nu vii cu lista aia de personalitati pe care tu ai vrea sa te reprezinte!

        • cris spune:

          Desgur elenick, dar te rog, va rog, continuati, sigur va fi bine, as zice sa va duceti cu niste catuse si la CCR nu doar la guvern, faceti niste tzepe si cu Dorneanu, nu doar cu Tariceanu, cintati-le DNA sa vina sa va ia judecatorilor. Sunt absolut convinsa ca cei de la CV si CE va vor aplauda si vi se vor alatura, vi se vor pune fotografii glorioase prin toate revistele lumii, Parca asa am inteles, ca faceti manifestatie # in aceeasi zi cu psd-ul; ca sa evitati provocarile as zice ca ar fi mai bine sa va duceti la CCR si sa demonstrati acolo – sa nu uitati tzepele…. va da foarte bine in UE, toti va vor aplauda in extaz.

          • cris spune:

            Nu ma insel nu? Am citit hotnews, cum mi-ai recomandat, de exemplu comentariile de la acest articol. https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22490910-ccr-sesizeaz-comisia-vene-pentru-atacurile-virulente-declan-ate-mpotriva.htm Unele si spun ca legea e deasupra constitutiei si asta ar fi chiar in tratatul de aderare a Romaniei la UE…probabil ca asta inseamna stat de drept, legi deasupra constitutiei, nu-i asa? Vad si ideea ca ce smechera e Stanciu, sau ca CCR si-a sapat singura groapa… ce sa zic, succesuri, cine se poate impotrivi la asemenea stiintza si constiintza? Sigur va ia CV in bratze si va pupa si le trage o sapuneala zdravana celor de la CCR, asa ca nu uita, cind te duci in piata sa iei si tzepe cu judecatorii CCR, si urechi cu beculetze tricolore – nu se poate sa nu sprijiniti si ascultarile pe linga Kovesi, protocoalele cu SRI care sigur salveaza statul de drept, urecheala care salveaza democrateala.

    • sorin gyorgyfalvi spune:

      Inca din anii 2005-2006 cind incepea conflictul basescu-Tariceanu si se arunca prima data pe piata ideea ca presedintele numeste premier pe cine are el chef am protestat! Evident, nicaieri nu scria asa ceva! Atunci incepea genul asta de interpretari portocalii al tuturor inconvenientelor legislative! Si daca azi inca discutam in aceasta paradigma e din cauza ca acei care au fost viciati de genul asta de interpretari au dormit in slapi (in parlament!) De cind tot zic ca parlamentul ar fi trebuit sa indrepte toate aberatiile legislative de care s-au folosit rezistacii din toate timpurile? Demult!

      Dar ei nu de prosti n-au facut acele modificari necesare, ci de smecheri! Ce s-au gindit?! Sa schimbam tocmai acuma cind urmeaza sa guvernam noi? Nu!

      Aici e problema! O mai stii pe cretina aia care zicea: “ciocu mic la ei nu la noi! Ca noi suntem la putere acuma!” ?

      Eh, cam asa s-au gindit si cei care sunt acum la putere, doar ca n-au zis-o!

    • Și joi vor să facă conferință de presă cu toții. Pentru că instituia în întregul ei s-a simțit amenințată.

  11. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    e clar ce a decis iohan, a zis cu subiect si predicat: eu am decis sa respect statul de drept :D :D :D

    Stiind ca statul de drept = SRI… trageti singur concluzia…

    Ce a putut debita azi.. daca n-as sti ca-i dobitoc as zice ca face pe prostul! :D :D :D Oricum, preventiv DNA-ul i-a scos un dosar de la sertar!

    • Interpretarea ta e ușor paranoidă.

      • sorin gyorgyfalvi spune:

        @ VV

        nu stiu cum s-o iau pe asta: ori traiti pe alta planeta, ori pur si simplu aparati sistemul…

        In primul rind ca nu e vorba despre nicio interpretare! Asa discuta intre ei cei din sistem, a descris Ghita foarte detaliat, dar se pare ca din inaltimea sferelor prin care rataciti chestiuni de genul asta nu sunt relevante si nu ati pierdut vremea cu ce a dat Ghita din interior…

  12. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ Cris

    lamureste-ma te rog si pe mine, sa nu mor prost, ca nu reusesc sa inteleg cum vine asta: intelectuali mari, cu caractere mici (cu referire la cartarascu, patapievici, baconski, etc…)

    dupa mine, in Romania cind se refera astia la intelectuali probabil se refera la oameni care elugubreaza chestii pe care nu le intelege nimeni, si astia )intentionat zic astia) cad in extaz, pe sistemul: maaaaaaama ce-a zis asta, sa-nnebunesc! Cit de destept e!

    si tot dupa mine, nu exista intelectual fara caracter! Se poate numi orice altceva, dar nu intelectual! Intelectual e aproape sinonim cu intelept! Si nu vad cum un intelept ar putea fi unii care se intrec intre ei pentru manipularea maselor! Deci un termen mai potrivit pentru astia ar fi asa: impostori, smecheri, escroci, perversi… si care nu intimplator sunt si foarte libidinosi toti!

    • elenick spune:

      mai, Sorin, se zice ELUCUBREAZA, nu elugubreaza, verbul fiind a elucubra. Asadar e o elucubratie textul tau, ai mai facut aceeasi greseala si mai sus! :)

      • Dorin spune:

        Face doar un joc de cuvinte între a elucubra, elucubraţie şi lugubru :))

        • cris spune:

          :) :) :) e foarte potrivit situatiei,

          tinind cont ca tot ceea ce fac e sa ameninte sinistru cu apocalistrul si alta nu, sa vrea sa bage la puscarie pe toata lumea, sa traga in tzepe, urla ciume si blesteme, combinatia asta de a elucubra si lugubru e foarte nimerita.

        • elenick spune:

          :) Nice try!

          • sorin gyorgyfalvi spune:

            Daca nici asta nu te-a satisfacut iti mai zic eu sinonime:

            a debita, a delira, a aiura, a abera, a o lua pe aratura, a rataci (pe cimpii), a o lua razna, a deveni sarac cu duhul, samd

            Si daca nu-ti ajung, cauta pe google iohannis, orban, pnl, catsu, chichirau… (probabil o sa-ti apara si telefon la 112)

  13. cris spune:

    @ Sorin

    excelent filmul, l-am vazut in doua bucati dar poti sa fii mindru de mine, l-am vazut :)

    • sorin gyorgyfalvi spune:

      @ Cris

      ma bucur ca ti-a placut. :)

      Cam asa lucreaza si la noi laboratoarele de manipulare! Chiar daca sumele sunt altele si nivelul e mult mai mic, dar subt absolut convins ca acolo in interior, fie ca vorbim despre ong-uri, securisti, fie ca vorbim despre alesii poporului la fel se cunosc toate interesele fiecaruia, la fel se santajeaza, la fel spioneaza, si luptele se dau cu exact acelasi gen de arme. Si democratia e la fel de putreda, cu diferenta ca America are totusi ceva anticorpi…

  14. elenick spune:

    @VV,

    Ia uitati ce zice Ponta – si slava Domnului are surse de informatii! Daca doar 1% din ceea ce afirma este adevarat, avem de a face cu ”tradare nationala” in forma agravata! Si tare mi-e teamam ca partenerii de guvernare, dvs insiva STITI de asta, dar va faceti ca ploua! :(

    https://www.stiripesurse.ro/victor-ponta-avertisment-exploziv-psd-pregate-te-cel-mai-mare-furt-din-istoria-romaniei_1269191.html

    • elenick spune:

      PS. Nus de ce, dar am impresia ca ACESTA este adevaratul motiv al caderii guvernelor Grindeanu si Tudose, faptul ca au refuzat/tergiversat infiintarea acestui fond de praduiala a ceeea ce a mai ramas din averea nationala!

    • Ponta spune orice numai ca să fie în mijlocul dezbaterii.

      • elenick spune:

        dar ca economist, dvs ce ziceti de acest fond, pornind de la experienta cu Fondul Proprietatea? dar despre faptul ca cele mai profitabile active ale statului se vor decapitaliza treptat, fiind in imposibilitate de a-si gestiona profiturile?

        //www.g4media.ro/alerta-9-miliarde-de-lei-pregatiti-de-psd-pentru-fondul-suveran-de-investitii-al-lui-dragnea-intr-o-totala-lipsa-de-transparenta-fondul-scapa-de-supravegherea-bnr-si-a-societatii-civile.html

    • cris spune:

      Elenick draga, nu ai nicio tresarire ca-l citezi pe ponta pe care tu si altii ca tine l-au injurat cit cuprinde la Colectiv? Cind ati spus Coruptia ucide nu va refereati mai ales la Ponta? N-ati urlat tot timpul cit a fost prim ministru ca face economia praf? A devenit brusc guru economic si anticoruptie ? N-ati spus voi ca e mitoman si plagiator? – cum de a devenit sursa de incredere brusc? e asa, o curiozitate, o constatare….

      • elenick spune:

        Ce usor e sa faci mistocareala ieftina de la 10000 km distanta, cand nu prea te doare!

        In rest, mai empatica fiind (asa zic altii, nu e de lauda…) pot sa fac diferenta intre oameni si ce spun ei in diverse momente ale vietii…. care nu e in alb si negru, helas! Asa ca am vazut mitomani de meserie spunand adevaruri cutremuratoare, asa cum am vazut si oameni cotati cu mare probitate morala indrugand minciuni, intr-o veselie… Tu, nu? :)

        • elenick spune:

          Stiu ca e ziaristul tau preferat, citeste un articol scris cu talent! :)

          https://www.g4media.ro/cazul-scoala-udrea.html

        • Pe tine nu te doare de toți cei trimiși în judecată pe degeaba? De cei 77 de medici oncologi tărâți prin tribunale? Nu, deloc???

          • elenick spune:

            VV, manipulati grosier subiectul celor 77 de medici stiind ca e subiect sensibil, gen ”beculet rosu”, la @cris. Mai lasati grija fata de cei care incalca legea si empatizati – ca tot e termenul momentului- si cu oamenii cinstiti, ca sunt muuuult mai multi! Macar asa, pentru mimarea echidistantei :)

            Nu este permis la un intelectual sa tot atace justitia pentru erorile judiciare, care, peste tot in lume, fac parte din sistem! Ce sa mai vorbim in America de erori judiciare cand exista pedeapsa cu moartea! Acelora cine le da viata inapoi? ca sa va parafrazez…

          • Cred că nu înțeleg. De ce nu trebuie să amintesc de dosarul celor 77 de medici? Cine a fost dat afară din procuratură pentru asta?

          • cris spune:

            sa chinui 77 de oameni, sa le distrugi viata profesionala si reputatie nu e o bagatela, sa pui alti peste 40 la judecata fiindca prescriu un antiemetic de generatie noua unor oameni in chemoterapie nu e o bagatela. Si nu e ceva de numar, nu e permis sa iei pe sus si numai doi medici care iau decizii medicale absolut normale oriunde – sa-i arestezi fiindca ei considera ca un om cu dureri precordiale trebuie observat 24 de ore intr-un protocol folosit international, sau sa condamni un chirurg ca tine pe cineva in spital 6 zile, dupa judecata sa si absolut concordant cu durata de observatie a cuiva cu plaga impuscata la nivelul gitului oriunde in lume, ca ar fi impiedicat justitia. Acestea din urma nici macar nu sunt eroare judiciara, e comportament fascist: declaratia de la Geneva din 1948 in care se spune ca medicul raspunde in fata propriei constiintze si regulilor de buna practica, adica standardelor internationale de ingrijire, si ca nu va incalca vreodata drepturile omului nici chiar sub amenintare, au fost date tocmai din cauza ca fascistii au obligat medici la orori. Voi cultivati ideea ca procurorii si politistii au dreptul nu doar sa investigheze lucruri care le sunt in competentza, ci si sa spuna unui medic cum sa trateze pe cineva, pe cine sa trateze si pe cine nu, mai rau, dupa voi au obligatia sa lasa oameni sa moara dupa cum le convine politic procurorilor si serviciilor cu care fac echipe “comune” !

            Da, da, asta e un bec rosu, al naibii de rosu pentru mine: Scuze, nu empatizez cu fascistii.

          • Am avut ieri o discuție stranie cu o consilieră de-a domnului Iohannis. Era complet indiferentă la suferințele generate de cercetările abuzive.

        • cris spune:

          acum empatizezi cu Ponta, sa inteleg…. :) Astept sa te vad cind vei empatiza cu dragnea, caci, nu-i asa, orice e posibil :) :) :)

          • elenick spune:

            Sa empatizezi e una, sa discerni cand cineva spune adevarul sau minte e altceva… poate te va invata viata vreodata. desi slabe sperante! :)

          • cris spune:

            iar sa folosesti ce spune inclusiv un om detestat anterior, pina la a-l considera criminal – cum e ponta considerat de voi legat de colectiv-, doar fiindca e convenabil, e intr-adevar ceva ce n-am sa invatz niciodata
            ce sa fac, nu le am cu standardele dumneavoastra in ce priveste “reevaluarea”, asemenea moralitatate si inteligentza ma depasesc, my bad :)

          • edi spune:

            Nici Trotzki n-a empatizat cu fascismul. Nu l-a mai apucat. …săracu’…

    • Știi câte resurse naturale sunt la Roșia Montana? Numai aurul e evaluat la aproape 50 de miliarde de euro. Ca să nu mai punem la socoteală metalele rare.

      • adrian spune:

        Stiti si ce multe paduri avem? Daca nu stiti va spun austriecii aia. Sa le papam noi pe toate ACUM, sa nu ramana nimic pentru cei de dupa noi!
        Mereu m-am intrebat daca amaratii aia din Luxemburg sau Elvetia nu puteau s-o duca si ei ceva mai bine daca ar fi avut si ei niste resurse minerale … Poate s-ar fi simtit si danezii putin mai fericiti daca prin campurile alea ale lor ar fi avut si ei ceva metale rare. Poate si olandezii, daca aveau si ei o un minerit mai activ, de ce nu? Avand in vedere titlul articolului si raspunsul pe care mi-l dati, mi-am luat gandul ca tara asta mai are vreo sansa. Oricate resurse minerale ar avea. Sau, ca si Sierra Leone sau alte tari din lumea a treia, cu cat mai multe resurse, cu atat mai multe lacrimi si sange pentru ei, buzunare pline pentru altii.
        https://a-craciunescu.blogspot.com/2018/06/ticalosia-suprema-guvernului-dancila.html
        Ieri, la Constanta, ii spuneam dlui Diaconu ca e pacat ca se asociaza cu imaginea unui partid care pare ca este la originea gestului unei nulitati puse intr-o functie care e prea mare pentru capacitatea ei intelectuala, perfect pentru o paiata. Nu stiu cum ar putea fi “mister Heritage” cu umbra lui Daniel Barbu in spate, cu soaptele dlui Chitoiu si ale dlui Melescanu. Vad ca si ale dumneavoastra.

        • Nu am avut niciodată o responsabilitate în privința pădurilor. Nu e corect să mă tragi la răspundere. Încearcă să discerni.

          • adrian spune:

            Va faceti ca nu intelegeti ce spun. E si asta o maniera de a eluda problema rezultata din modul cum se pune pret pe istorie si identitate nationala. Fie si pentru o suma pe care cate unul a facut-o doar cu ce-a avut in cap. Ma refer la Bill Gates sau la Zuckenberg care fiecare in parte, ca indivizi, au averi ce depasesc veniturile din metalele rare de la Rosia …
            Revin cu lista rusinii de la ALDE:
            1. Daniel Barbu a fost fatis partizan RMGC. Ca Dandanache, n-a fost lasat “fara coledzi”
            2. Daniel Chitoiu s-a declarat si dansul suporter al programului cand era ministru, nu cred ca degeaba l-a insotit pe dl Tariceanu in 2017 in vizita la Rosia, cand s-a zis (stupid) ca ar fi sarit peste rand la intrare
            3. Radu Boroianu nu s-a multumit doar cu demolarea Halei Matache, e si sustinator al RMGC. Si totusi a fost bun de pastorit ICR ca recompensa.
            4. Teodor Melescanu a declarat ca dosarul UNESCO a fost depus ilegal si a dispus ca unele raspunsuri cuprinse intr-un dosar cu completari lamuritoare la solicitarea centrului patrimoniului mondial sa fie retrase imediat ce fusesera depuse. Mai blat cu RMGC decat asta ce se poate?