Ca formă de rezistență, terapia sexuală începe să fie înlocuită de terapia holotropică. Dacă, până acum, terapeuții au încercat să ne convingă că înjurăturile sunt o rafinată formă de atitudine civică, acum huiduielile vor așterne peste creștetele noastre o agresivitate moderată, non-violentă. Ne-o spune unul dintre principalii terapeuți, Mihai Dide: „ Îmi pare rău, situaţia în care a fost adusă ţara de acest grup infracţional numit PSD ne-a adus la o stare de agresivitate moderată. Nu îndemn pe nimeni să fie violent, dar îi îndemn pe cetăţeni să huiduie pe stradă, în avion, în autobuz, la evenimente publice orice persoană publică care prin deciziile luate de aceştia aduc atingere calităţii vieţii din România.” Așadar, în curând în România se vor auzi madrigale și motete alcătuite din huiduieli. Și poate, de ce nu, Colinde de Crăciun, Stille Nacht în ritmul duios, sacru și, desigur, moderat, non-violent al huiduielilor.
Cred că Emi este cu terapia holotropică, dându-i o mare valoare.
Eu o consider doar dileală.
Dar cum să-i spun, huiduita?
http://traiesteconstient.ro/respiratie-holotropica/
Știu ce înseamnă respirația holotropică. Am zis aici doar pentru că uneori mai și strigi în tratamentele și meditațiile acelea.
Bănuiesc că pentru terapia asta trebuie și ceva material psihedelic, nuuuuu?
Ayauasca.
Pentru cei care n-au bani de Coca(-Cola), se recomandă:
Ciupercile “magice”, cactusul mexican peyote, tutunul caraibean sau sud-american, liana banisteriopsis caapi din jungla amazoniana, secretiile pielii anumitor specii de broaste si carnea unui peste din Pacific numit kyphosus fuscus.
Cand o faci tu, e curiozitate stiintifica, cand o face altul e drog?!?
Intr-un fel ai dreptate, respiratia profunda oxigeneaza mai bine creierul, si in timp devine o dependenta, pentru ca oxigenarea exagerata a creierului da euforie si dependenta. Dar tu repeti prejudecati si te dai mare logician…
@ VV
Gura pacatosului adevar graieste.
”VarujanVosganian spune:
septembrie 24, 2018 la 9:52 pm
Eu și Tăriceanu suntem, adică, mai perverși…”
Bine ca recunosti asa cum ai recunoscut ca VOI sunteti niste ” Felationisti de Dreapta”
Adica ” Votati ALDE – Vosganian si Tariceanu, Perversi, Felationisti de Dreapta” Suna bine
Ai scos propozitia din context si ai deviat sensul, adica manipulezi precum un incepator.
Barosanul are intervenții vulgare. Eu îi răspund rareori.
Bravos Varujan, ai ajuns sa pupi si juniorul Dragnea, da-i-nainte
@VV
) care s-a instaurat pe blog și resping modul condescendent, bonom și ușor ironic cu care ii tratati.Desi nu voi mai posta pe aceasta platforma voi continua sa sustin ALDE, care este în opinia mea adevăratul continuator al liberalismului iluminat promovat de Partidului National Liberal istoric(PNL actual este compromis și infestat de “pesta porcină basista ” !) și voi continua sa va respect pentru activitatea dv ca ministru ,om politic și scriitor de exceptie. Sper ca anul viitor d-l Tăriceanu sa poată accede la Cotroceni ceeace ar fi un lucru, cred eu, extrem de benefic pentru România.
Nu pot fi de acord cu dv. ca huliganismul (cu atât mai puțin “huliganismul politic ” ),poate fi “tratat” eficient cu
” terapia ironiei”. Ideologia “violentei politice moderate” nu este decât preambulul “violentei politice plenare”.adica a nazismului, care nu poate fi tratat eficient decât în modul știut, cu metodele “clasice” și dure ale institutiilor democratice. Încercarea de a glumi pe aceasta tema mi se pare nefericita. Inteleg felul dv de a fi dar îmi repugna colectivitatea asta imunda (și “imund ” are grade de comparatie precum “postacii” dv
Eu am arma ironiei, alții ate arme. Bună și asta.
Cat timp poti rade si te juca, depresia sta la distanta
Raducu, poate te angajeaza VV pe post de politai al blogului, pe langa functia ta de pupator de funduri alde-iste. Ai avea astfel posibilitatea si libertatea de a starpi orice incercare a acestei “colectivitati imunde” de a se lua de iubitii tai politicieni din psd-alde. Ca tot vrea pesedeaua sa infiinteze o politie a facebook-ului …
Terapia holotropica si huiduielile nu pot aparea in aceeasi fraza decat daca consideri aceasta terapie colegata drogarii.
Au nevoie de droguri pentru a atinge stari de constiinta extinsa doar spiritele dominate de frica si ura, daca nu exista frica nu exista ura, daca nu exista ura nu exista huiduieli.
Oamenii sunt in derapaj moral pentru ca societatea este in schimbare, vechile valori/respectul pentru munca/traditie au fost demolate de noile realitati/robotizare/mondializare si globalizare, oamenii sunt usor de manipulat in astfel de perioade. Este in reconstructie sistemul moral adaptat noilor realitati, depinde de fiecare dintre noi sa fie un reper rezistent in timp si demn de urmat/constructiv.
Eu nu prea zic de droguri în asociere cu protestele pentru că îmi aduc aminte că și în Piața Universității ziceau unii că noi eram drogați.