Psnews.ro – Vosganian: Lucrarile la Autostrada Moldova ar putea fi demarate anul viitor

Guvernul continuă să susțină un parteneriat public-privat pentru autostrada Iaşi – Târgu Mureş. Anunţul a fost făcut de Varujan Vosganian după întâlnirea de joi cu prim-ministrul Viorica Dăncilă.

În ziua de 6 decembrie 2018, la sediul Guvernului, a avut loc o nouă întâlnire între prim-ministrul Viorica Dăncilă și deputatul de Iași Varujan Vosganian. Tema discuțiilor a constituit-o perspectiva investițională pentru cele opt județe ale Moldovei în exercițiul bugetar 2019.Printre subiectele abordate s-a numărat și chestiunea autostrăzii Iași – Tg. Mureș. Potrivit informațiilor oferite de responsabilii guvernamentali, studiul de fezabilitate pentru tronsonul Iași – Pașcani este definitivat, urmând ca acesta să facă obiectul unui parteneriat public privat. Potrivit informațiilor primite, procedura de licitație pentru stabilirea investitorului ar trebui să se încheie până la data de 1 martie 2019. În aceste condiții, anul 2019 ar putea să fie cel al demarării efective a lucrărilor pentru autostradă. În ipoteza în care procedura privind parteneriatul public – privat nu se derulează potrivit programului, Ministerul Finanțelor Publice s-a angajat să aloce sumele necesare pentru susținerea, în continuare, a proiectului autostrăzii pe tronsonul respectiv.

La întâlnire au mai participat domnii Darius Vâlcov, consilier de stat în aparatul de lucru al prim-ministrului Viorica Dăncilă și Narcis Neaga, director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR)”, se arată într-un comunicat de presă remis de Varujan Vosganian

47 Responses to “Psnews.ro – Vosganian: Lucrarile la Autostrada Moldova ar putea fi demarate anul viitor”

  1. Alzara1918 -Sibiu spune:

    Să lăsăm mocirla politică relativ omogenă și sa discutam “ tehnic” : nu este mai avantajoasa varianta Iași -Bacău -Oituz -Brașov ?
    - pune in valoare Moldova de la N la S
    - trecerea Carpaților este mult mai facilă
    -pune in valoare “ Ținutul Secuiesc “
    - Brașovul e o placa turnanta a circulației terestre : legătura rapida cu București și Viena inpetsoectuvs apropiată ( Tg Mureș este dezavantajat de multiple cumpene ale apelor care trebuie depășite
    -Brașov -Sibiu Viena mult mai accesibil decât Tg Mureș Cluj Oradea!
    - pune in valoare Țara Oltului prin cuprinderea Făgărașului actualmente mort economic

    • edi spune:

      Aaaoleu, păi actualul traseu pune în valoare ȚinutulSecuiesc, deschide ochii si vezi că trece chiar pela nord de Gheorgheni/Gergelyszentmiklos (…pour les connaisseurs :) ) ! Deci, dacă auduci autostrada pela TărgulSecuiesc ea va atinge cumva doar tangențial zona. În actualul proiect A8 chiar traversează est-vest judetul Harghita.
      În schimb, da, pela Oituz trecerea muntelui ar mai ușoară fiindcă mai la nord lanțul montan este mai întins. Dar traiectul actual ar rezolva si unele frustrări privind lipsa unor investitii în infrastructură în zona locuită majoritar de maghiari. Și, oricum o iei, distanța Iași-TgMureș-Cluj e mai mică comparativ cu Iași-Bacău-Brașov-Cluj.
      Dar dacă ar rezulta la final că A8 implică COSTURI MAJORE, TIMP DE EXECUTIE MARE (comparativ cu alrernativa) și ar produce un IMPACT DE MEDIU IMPORTANT în zonă, … atunci, poate ideea asta ar trebui pusă în balanță…

      • edi spune:

        (…cumva, din motive similare, la dezbaterea publică a master planului propusesem o variantă mai rezonabilă la actualul proiect – criminal pentru mediul natural din Valea Prahovei, în opinia mea – Comarnic_Brașov)

    • Acum discutăm Iași – Pașcani care e comună.

    • elenick spune:

      Foarte bune precizarile tale! De fapt abia aceste precizari lamuresc situatia de fapt, si nu anuntul triumfator al d-lui Vosganian: e batalie mare intre variantele Iasi -Tg Mures si Bacau- Brasov, pt ca statul NU are finantare pt amandoua si mai ales pt ca NU VREA sa acceseze bani europeni – greu de furat! – preferand solutiile ”spagaroase” de parteneriat public -privat.

      De ce nu se pronunta VV, un economist de valoare, asupra variantei ca Iasi -Tg Mures sa fie construita pe fonduri europene nerambursabile… eu nu inteleg!

      Cat despre importanta si valoarea discutiei cu Veorica acompaniata de puscariabilul (8 ani cu executare!) Valcov si groparul infrastructurii/inculpanul/recentul achitat Narcis Neaga…. e de vorbit mai multe, chestie de gust si spagi, bineinteles! :)

    • N-ai grijă, studiul de fezabilitate e făcut, încercăm acum Parteneriat public privat.

  2. niko spune:

    Se va amana pana cand vom putea impozita cotetele ca sa avem bani de autostrazi

  3. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    S-a terminat si centenaru vietii… Nu v-am spus eu ca nu va interesa pe nimeni atunci cind ati fost cooptat in echipa de pregatire a “programului de tara” al PRESEDINTELUI KLAUS IOHANNIS?

    Lasind laoparte faptul ca dobitocii nu pot avea ei programe de tara, centenarul n-avea cum sa intereseze pe cineva dintr-un motiv simplu: nu poti sa manipulezi poporul sa sarbatoreasca ceva cind el n-are nimic de sarbatorit! Mai degraba vom comemora peste vreo 20 de ani un centenar pentru moartea democratiei in Romania.

    MI-era clar ca lumina zilei ca acest centenar nu va fi altceva decit un alt motiv prin care unii vor mulge bugetele de bani, asa cum a fost si mega-vrajeala asta cu Bucuresti-Centenar platita de primaria capitalei, unde din lipsa de cunostinte au ajuns sa elogieze si fosti legionari (sau ma rog, poate ca au facut-o constient). Sunt curios cit a costat tara aceasta mega vrajeala numita centenar!

  4. elenick spune:

    VV,

    raspuns la comentariul de la postul trecut: Nu, Comisarul are dreptate, nu ne mai tratati de prosti pe toti! Asadar Ordonanta care vine va consfinti amnistia lui Dragnea(si a altora, dar nu importa), chiar daca ea se va numi altfel – cum s-a straduit, jigodesc, sa ne ”lamureasca” Slugarel, Iata cum :

    ” Dragnea este salvat dacă se adopta prin OUG modificările la Codul Penal,deoarece:
    În noul cod penal infracțiunea de Abuz prevede închisoare de la 2-5 ani,conform noilor termene de prescripție din cod faptele pentru abuz se prescriu în 5 ani plus încă jumătate, deci 7 ani și jumatate,prin urmare presupusele fapte săvârșite de luni, 10 decembrie 2018 Dragnea sunt prescrise. Mai mult ,Curtea Constituțională a declarat Neconstituțional art 155,1 din Cod,astfel numai exista articol care sa prevadă întreruperea prescripției penala ,în concluzie se aplica prescripția generala ,în cazul luni, 10 decembrie 2018 Dragnea 5 ani!”

    Clar pentru toti romanii tratati drept prosti?!?!?!

    • Site-ul Comisarul.ro e plin de informații tendențioase ori inexacte. Ideea că nu trebuie să reformăm justiția acolo unde ar putea avea legătură cu Dragnea e o idioțenie. Țara e mult mai mare decât o singură persoană. Dacă aveți obsesii, e doar treaba voastră.

      • Ieseanul spune:

        Sigur că “țara e mult mai mare decât o singură persoană”. Sute și mii de baroni și baroneți așteaptă înfrigurati și din ce în ce mai nerăbdători ca Dragnea să-și respecte promisiunea de a-i face scăpați de pârnaie. Si doar n-o sa se impotmolească tocmai acum, când “reforma” justiției e aproape finalizată: Kovesi și Horodniceanu îndepărtați, Lazăr și Tarcea aproape demiși, legile justiției recroite în interesul politicienilor.

      • elenick spune:

        Vv, pe vremuri aveati bunul obicei sa nu denaturati intrebarile/ constatarile directe in ”filozofii” gratuite gen ”tarisoara…” DAR :

        - calcul de mai sus e exact si facut de un stiutor de carte si legi. Asadar cu aceasta Ordonanta si cu micile modificari la CP/CPP privind prescriptia si intreruperea ei, Dragnea scapa de toate necazurile, deci si de puscarie, iar asta fara sa rostim cuvaintele amnistie si gratiere.
        - ”imbracarea” acestui obiectiv CLAR in ”reforma justitiei”, ”binele celor multi” si alte baliverne politicianiste, NU este credibila pentru indivizi cu IQ mai mare de 80-90, deci nici pentru cititorii acestui blog
        - Rostirea obsesiva a cuvantului ”obsesie” drept cauza a intrebarii/ mirarii nu o fi si ea… vreo obsesie? :)

  5. livia spune:

    Guvernul Romaniei si mai ales ministrul Afacerilor Externe, Teodor Melescanu, au ratat o ocazie istorica de a fi demni pe plan international, acceptand fara sa cracneasca Pactul ONU pentru Migratie. Ca o bomboana pe coliva, atitudinea de ghiocel a guvernantilor PSD-ALDE a fost parafata de presedintele Klaus Iohannis. De la Werner oricum nu aveam nicio speranta, dar membrii Executivului ar fi putut sa faca o figura buna si sa se retraga din pactul vietii, luand exemplu de la SUA, Israel, Italia, Austria, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Estonia, Letonia, Elvetia, Australia, Israel si Republica Dominicana. In plus, chiar in Constitutia Romaniei, la articolul 3, alineatul 4, scrie negru pe alb: „Pe teritoriul statului roman nu pot fi stramutate sau colonizate populatii straine”.

  6. Adam Mareș spune:

    https://youtu.be/rP7YArQsDFY
    Un pic de muzică.
    Tigran vine de la tigru? :-)

  7. elenick spune:

    Iata ca la altii SE POATE! Asadar niciun regim, oricat de ”de forta”, nu e etern. Si culmea e ca dvs., VV, stiti foarte bine asta! :)

    https://adevarul.ro/international/in-lume/primavara-armeana-darama-putere-autoritara-7-luni-1_5c1373ffdf52022f75764187/index.html

  8. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    ma amuza toata disputa asta cu bile de la ICCJ, desi e trist… Sa ajunga justitiabilii saracii sa stea cu ochii pe bile ca pe sfintele moaste si sa astepte cu sufletul la gura deznodamintul “sortii” :D

    Cind vezi pe unu lovit de “soarta” si bagat in puscarie de un sobor de 3 bile negre si 2 albe… :D :D :D

    … iti dai seama ca din tombola asta pot cistiga doar cei vinovati!

    Sau ca la biliard cind dai dupa bilele tale si din greseala lovesti bila neagra… e gata, finita la comedia! :D :D :D

  9. livia spune:

    Sariti rezistenti, taica corega, klaun joianis, junker cu sciatica, timermans; e jale mare:

    Poliția belgiană a folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a dispera participanții la o manifestație împotriva pactului ONU privind migrația, ce s-a desfășurat duminică la Bruxelles, după ce protestatarii au început să arunce cu pietre și au încercat să pătrundă în sediul Comisiei Europene, transmite Mediafax.

    Hai cu rezolutia ce mai stati?

  10. Barosanul spune:

    @ Vosganian + ALDE sustin ”Secaturile” PSD!

    DA!

    Dar la concret: ALDE-PSD = Coalitia de ”Infractori pentru Infractori” :)

    VarujanVosganian spune:
    decembrie 11, 2018 la 12:57 am

    ”Țara e mult mai mare decât o singură persoană. Dacă aveți obsesii, e doar treaba voastră”.

    Bine spus!
    Romania are peste 170.000 de oameni cu ‘Handicap’. Pentru acestia ‘Coalitia Infractorilor ALDE-PSD nu face nimic!”
    In schimb apara ‘Ifractorii’, dedicand tot efortul unui ‘Singure Persoane’ – ‘Infractorului’ Liviu Dragnea!!

  11. Adam Mareș spune:

    ine este baronul PSD Marian Oprișan, care cere amnistie și grațiere.

    Înainte de ’89 Oprișan zis “Portofel” supraviețuia din furt și își făcea veacul în Parcul Bălcescu din Focșani. Era anchetat de Miliție și a semnat o declarație în care recunoștea învinuirile și regreta faptele.

    În 1983 a fost exmatriculat de la un liceu din Galați după ce a spart vestiarul unui coleg și i-a furat mai multe bunuri. S-a mutat la liceul pentru Industrie Ușoară din Focșani, de unde a fost exmatriculat tot pentru furturi. A terminat 12 clase la o școală agricolă din comuna Câmpineana.

    Borfașii din anturaj îl știau ca “navetist”, adică hoț în trenurile de navetiști. Urca în tren la Focșani, mergea până la Adjud și se întorcea cu următorul personal. La urcare era în tricou iar la coborâre avea pe el două geci și buzunarele pline.

    Mama lui, care își turna colegii de serviciu, l-a racolat în Securitate. La schimb, Securitatea l-a angajat ca manechin la Fabrica de Confecții și i-a albit cazierul.