Incorecta corectitudine politică

În România de azi, a fi corect politic înseamnă să întreții o cultură cronică a sărăciei: românul este blestemat, în țara lui, să se nască și să moară sărac. A fi corect politic înseamnă să afirmi că românii o duc tot mai rău. Corectitudinea politică cere să afirmi răspicat că economia e în dezastru, în haos, să fii convins și să convingi și pe alții că lucrurile merg, indubitabil, într-o direcție greșită.  A fi corect politic înseamnă să nu dai două parale pe ce se spune și se face în țară, ci să accepți ca fiind bun doar ce se spune în afara țării, ba chiar să pui și tu umărul, cu râvnă, la obidirea ei.

political corectness

Că românii nu o duc la fel de bine ca alți europeni care nu au cunoscut comunismul se vede cu ochiul liber. După război, când țările din afara influenței sovietice au beneficiat de un plan de reconstrucție economică, sovieticii jefuiau România. Decalajele create de diferența dintre Planul Marshall și SovRomuri, cu toată cohorta de mentalități care le-au însoțit, au rămas ca moștenire multor generații. Decalaje există chiar și față de țările Europei centrale, acolo unde proprietatea privată s-a bucurat de un tratament mai îngăduitor decât în România.

 

Dacă românii nu o pot duce, încă o bună bucată de vreme, la fel de bine ca europenii din vestul și centrul continentului, pot , însă, s-o ducă mai bine decât România din trecut, cea de acum treizeci, douăzeci, zece sau chiar cinci ani.  Corectitudinea politică ne răpește chiar și cea mai firavă speranță că acest lucru s-ar fi întâmplat sau se poate întâmpla.  Oricum am lua-o, zic propovăduitorii corectitudinii politice, e mai rău ca înainte. Sau, ca să parafrazăm un îndemn plin de elan de pe vremuri, dar răsucit în fața unei libertăți care ne-a luat pe nepregătite: tot înainte era mai bine.

 

Corectitudinea politică este neînduplecată în fața oricărei evidențe. Produsul Intern Brut al României a avut în secolul XXI o evoluție spectaculoasă. A crescut de la 40 mld dolari în anul 2000 la peste 240 miliarde de euro în 2018. Pensia medie a crescut de la 243 lei în 2004 la 1100 lei în 2018. Salariul mediu net, de la 800 lei la 2600 lei. Și asta în condițiile în care cursul de schimb în 2004 era de peste 4 lei/euro, adică destul de aproape de cursul de astăzi, de cca 4,65 lei/euro. Evoluția pieței imobiliare din ultimii ani, numărul de înmatriculări de autovehicule, extinderea rețelei de Mall-uri și supermarketuri ca și evoluția vânzărilor prin acestea, destinațiile de vacanță tot mai variate și mai îndepărtate, sunt expresii ale unei cereri în continuă creștere, uneori de-a dreptul necontrolate. Și pentru că vorbeam de comparația cu vecinii noștri de pe continent, indicatorul care surprinde cel mai bine îmbunătățirea standardului de viață este Produsul Intern Brut la paritatea puterii de cumpărare.  Acest indicator este expresia sintetică a existenței, dar și a evoluției în timp, a decalajelor față de media europeană. În anul 2004, PIB la paritatea puterii de cumpărare era de 34% față de media europeană. La momentul aderării urcase la 39%. Astăzi, el se situează la cca 66%. Ceea ce exprimă, limpede, reducerea substanțială a decalajelor.

 

Când invoci astfel de realități, apostolii corectitudinii politice se consideră de-a dreptul insultați. Indiferent de dovezile invocate, ei sunt de neclintit. Mai mult, e limpede că tu, care vii cu astfel de cifre, ai o problemă. Ai pierdut, în mod vădit, orice contact cu realitatea. Nu-ți pasă de suferințele românilor, ba chiar le disprețuiești, te-ai izolat în propriul cerc de privilegii. Ești un lăudător servil al guvernanților, chiar dacă aceste firave izbânzi nu sunt rezultatul unei singure guvernări, ci a guvernelor succesive. N-ai pic de rușine (să vă fie rușine! este îndemnul cotidian al corectitudinii politice). Când ai naivitatea să spui că salariul minim net s-a triplat în ultimii șase ani, ceea ce, pentru cei cu venituri modeste ar putea să fie un lucru bun, riposta corectitudinii politice vine ca o palmă peste obraz: „Cum poți trăi dumneata cu banii ăștia?” Asta e adevărat, e din cale-afară de greu să trăiești cu salariul minim, dar tot la fel de adevărat e că 1300 de lei pe lună de azi înseamnă mai mult decât patru sute și ceva de lei de acum șase ani. Inutil să adaug că aceiași (din cale-afară de) corecți politic, se arată, pe de altă parte, indignați de creșterea salariului minim, socotindu-l o măsură lipsită de fundament economic.

 

Pentru corectitudinea politică, statisticile sunt demne de menționat când reflectă tendințe negative. Când arată creșterea PIB sau a puterii de cumpărare ori scăderea șomajului, ele mint, ne iau de proști. Inflația este zeița protectoare a corectitudinii politice, la pieptul ei se cuibăresc toate Casandrele corecte politic. Orice ai spune despre creșterile de salarii ori de pensii, adepții corectitudinii politice invocă inflația, menită să erodeze, să spulbere, să macine orice iluzie de mai bine. Chiar dacă toate statisticile din lume, ca și realitatea vizibilă, arată că în România veniturile au crescut mai rapid decât inflația.

 

Repet, românii nu o duc bine, nici în mod absolut, nici prin comparație cu vecinii noștri din Europa Centrală și de Vest. Nu o ducem bine, s-o recunoaștem, nici prin comparație cu propriile așteptări. După întunericul comunist speram ca, peste noapte, răsăritul democrației parlamentare să ne aducă belșugul. Așa ceva nu s-a produs și tranziția a fost anevoioasă. Apoi, am sperat că intrarea în Uniunea Europeană va rezolva toate neîmplinirile și vom trăi ca în vest. S-a dovedit că, din păcate, suntem mai degrabă complementari decât competitivi cu piața europeană. Iar prețul acestei lucidități l-a constituit exodul a milioane de români. Totuși, evoluțiile economice și sociale cel puțin din acest secol, cu criza din 2009 – 2014 cu tot, sunt încurajatoare și dătătoare de încredere. E drept, ceva mai greoi, cu tergiversări și jumătăți de măsură, cu ambiguități și populisme, cu infrastructuri precare și politici publice sinuoase, totuși, realitatea arată că și la noi se poate. Ca dovadă,  decalajele față de media europeană s-au reduc treptat, așa cum o arată paritatea puterii de cumpărare.

 

Nici gând, însă! Corectitudinea politică proclamă că țara noastră trebuie să rămână un spațiu al deznădejdii și al dezolării. Încrederea în propriul destin, sentimentul că și la noi se poate, este cel mai aprig dușman al corectitudinii politice. Încrederea trebuie zdruncinată și zădărnicită. Putem încheia tot felul de parteneriate strategice, alții ne pot monitoriza la nesfârșit, ne pot controla și verifica, asta e foarte bine. Cel mai periculos parteneriat este cu noi înșine. Românii nu trebuie să aibă încredere în destinul țării lor.

 

Acest fel de parteneriat, al neîncrederii în viitor, al dezrădăcinării și al umilinței, propovăduit de corectitudinea politică, devine cea mai incorectă atitudine cu putință.

30 Responses to “Incorecta corectitudine politică”

  1. Adam Mareș spune:

    Unii români o duc foarte bine, și în absolut, și raportat ceilalți europeni: politicienii români și apropiații lor.

    • De exemplu eu o duc foarte bine în raport cu ce din vestul Europei?

      • Adam Mareș spune:

        Nu știu eu ce averi aveți sau nu. Dar, după venituri, o duceți foarte bine, față de majoritatea românilor.
        Alți foști și actuali politicieni au însă averi mult mai mari decât unii politicieni din Vest. Numai dacă vezi ce mașini conduc, nu mai zic de alte conace, domenii, vacanțe etc.

        • Marga Maggie Gigi spune:

          Dar vai, Varujan, dar vai, cum iti mai place sa-ti tragi palme singur. Esti sado-maso, cumva ? :)

        • Întotdeauna unii oameni politici dintr-o țară or s-o ducă mai bine decât alți oameni politici din alte țări. Întotdeuna unii dintr-o țară or s-o ducă mai bine decât alții din alte țări. Nu înțeleg formularea. Ai vrea ca toți oamenii politici din România s-o ducă mai prost decât toți oamenii politici din vest?

          • Adam Mareș spune:

            Păi, conform indemnizațiilor, așa ar fi logic, nu? De unde rezultă că, dacă politicienii români o duc mai bine decât cei din Vest, este pentru că fură, nu pentru că ar avea venituri mai mari din funcțiile lor.

          • Dacă politicienii români o duc mai bine dect cei din vest cu indemnizații și venituri declarate mai mici, atunci ar fi cum spui tu. Rămâne să demonstrezi că majoritatea oamenilor politici români o duc mai bine decât similarii lor din vest.

  2. livia spune:

    Nu este o noutate influența mafiei imobiliare în legislația din România. De curând, în Parlament, în ajunul Crăciunului, în ultima zi de plen, pe 19 decembrie 2018, a fost adoptată modificarea legii nr. 50/1991, eliminând sancțiunile privind faptele penale pentru construirea fără autorizație. În consecință, oricine construiește fără autorizație, conform noului act normativ, este pasibil doar de amendă contravențională.
    Ne închipuim ce dezastru ar produce un seism cu magnitudine de peste 7,4 pe Richter, similar celui din 1940. Această lege permite chiar și construcții peste rețelele de alimentare cu gaz metan, energie electrică sau termică, fără sancțiuni penale.
    Dispar sancțiunile penale și în cazul lipsei unui aviz ISU. Căile de acces vor deveni inutilizabile în caz de calamitate, să ne amintim de tragedia de la clubul Colectiv!
    Vorbim clar despre o lege cu dedicație. Procesele penale aflate acum pe rolul instanțelor se vor încheia în favoarea inculpaților. Cu siguranță, zonele scumpe sunt vizate de mafia imobiliară.
    Exemplific cu mastodontul de lângă Catedrala Sfântul Iosif. În ciuda unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de a-l demola, din 2013, și a presiunilor Vaticanului, autoritățile stau în genunchi în fața dezvoltatorului imobiliar, mai tare decât legea (Marius Marinescu) ,

  3. Ieseanul spune:

    Corectitudinea politică înseamnă, din câte știu eu, grija de a nu face referiri ofensatoare vizavi de minoritarii de orice fel, de discriminați ș.a. Ce legătură are asta cu faptul că unii politicieni sau oameni de rând se plâng de sărăcie? După cum ai văzut, nu sărăcia a scos în stradă, în ultimii doi ani, sute de mii de români. Oamenii au protestat și protestează în continuare împotriva corupției și a încercărilor clasei politice de a pune justiția cu botul pe labe.
    Postarea ta face parte din ciclul “Ce dacă mai furăm și noi, politicienii, din banii publici, v-am dat destul și vouă; așa că ciocul mic!”

    • Iar răspunsul tău, Ieșene, din categoria obsesiilor de care nu ne putem, unii, dezbăra. Până una alta, în Justiție, unii se pun singuri cu botul pe labe, se înregistrează unii pe alții, se jignesc unii pe alții etc.etc. Dacă ție îți place tot ce se întâmplă în Justiția română, e libertatea ta, chestie de gust. Cât despre ciclul de care spui, nu mă include, păstrează-l pentru alții.

  4. Adam Mareș spune:

    Corina Crețu:
    “De pilda, legat de spitalele regionale, știți de unde a pornit, de la faptul ca s-a spus că studiul de fezabilitate costă 250 de milioane.
    Eu totuși sunt obligată, sunt comisar european, să spun: nu, studiul de fezabilitate costă doar 1,8 milioane.”

  5. Adam Mareș spune:

    În 2013, diferența dintre brutul și netul salariului mediu pe economie era de 569 lei, iar în noiembrie 2018 acest decalaj a ajuns la 1.866 lei, conform datelor INS analizate de Revista Patronatelor.

    Iar paradoxul – sau nu – vine din faptul că deși PSD se consideră un partid de stânga, statul ia mai mult din banii angajaților cu salarii mici.

  6. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    mda, asa e, romanii in medie nu o duc asa de rau … :D :D :D

    Daca esti bugetar sau lucrezi in strainatate o duci chiar bine, o treime din populatie se incadreaza aici, iar la polul opus mai mult de o treime sunt ca astia:
    https://www.romania-insider.com/eurostat-romanians-risk-poverty-2016/

    Dar ne mai luam de la atita lucru? Noi sa fim sanatosi, sa ne simtem bine! :D :D :D :D :D

    • Sunt de acord că există o largă categorie de oameni care o duc greu. E de văzut, totuși, cum a evoluat pragul de sărăcie în ultimii zci de ani în aceste evaluări. Din moment ce și în țările dezvoltate unde salariul minim urcă uneori la peste 1000 de euro sunt până la 20% oameni sub pragul de sărăcie, înseamnă că standardul este relativ și se raportează la medie, nu la un prag absolut. Dar, într-adevăr, în România, mai ales în mediul rural, sunt mulți oameni săraci.

      • sorin gyorgyfalvi spune:

        @ VV

        Cum a evoluat pragul de saracie in ultimele zeci de ani? Pai “enigma” asta e chiar simpla de rezolvat: s-a tot dat la unii, iar altii au fost ignorati cu desavirsire ca si cum n-ar fie existat! Si de regula s-a dat la birocratii de orice fel! S-a sprijinit formarea acestei clase sociale de birocrati care nu produc altceva decit hirtie imprimata in detrimentul celorlalti carora prin activitatea celor dintai li se creau noi si noi pierderi de timp si bani cu birocratia!

        • E o explicație prea simplă. Nu se pot crea falii în societate prin creșteri de salarii în sectorul bugetar. Prin salariu, înclusiv la buget, nu se pot face averi. Ci numai prin succes în afaceri, prin eludarea legii sau, eventual, prin moșteniri. Sau prin descoperiri senzaționale, ca internetul sau Facebook-ul. Birocrații nu pot, prin salariile lor, să creeze mari inegalități, atunci cțnd salariile birocraților nu pot depăși două0trei mii de euro.

  7. Ieseanul spune:

    In sfârșit, sunt și eu total de acord cu un mesaj de-al tău ;) Și, dacă nu mă înșel, e primul mesaj în care nu vorbești de securiști!