Discurs în cadrul dezbaterii privind retragerea calităţii de senator a domnului Mircea Diaconu (din stenograma şedinţei Senatului din 29 octombrie 2012)

„ El este, în conştiinţa colectivă, prototipul omul bun. Noi nu vorbim aici de un om care după ce-şi încetează activitatea politică sau după un mandat în care eşuează în alegeri dispare. El este parte a conştiinţei publice.
Este prototipul omului bun. Mircea Diaconu chiar este omul pe care l-a întruchipat în rolurile sale.”
1989_Revolutia_Mircea_Diaconu

Iată stenograma integrală a discursului meu:

„Sunt în politică de foarte multă vreme. Sunt, cum s-ar spune, vechi fără a fi bătrân. Am fost chiar şi membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională. Am rămas foarte puţini dintre cei care au fost şi membri ai acelui protoparlament.
 
De aceea, experienţa îmi dă curajul de a vorbi astăzi.
 
Sunt mulţi colegi de-ai noştri care socotesc că orice atitudine circumspectă a Senatului într-o astfel de situaţie înseamnă a pune obstacole în calea justiţiei. Pentru respectarea echilibrului puterilor în stat, Senatul trebuie să lase justiţia să-şi urmeze cursul. Este o opinie, în principiu, corectă. Dar, în virtutea experienţei de care vă vorbeam, aş vrea să vă semnalez doar un singur caz. Îmi amintesc de colegul nostru Paul Păcuraru care era ministrul muncii. Dosarul său a fost înaintat Senatului pentru a decide cercetarea penală. Am avut, atunci, lungi. Colegii noştri de la Comisia juridică ne-au avertizat în legătură cu inconsistenţa acelui dosar. Am avut discuţii şi în conducerea PNL. Atunci am decis, pentru a nu obstrucţiona justiţia, să permitem declanşarea cercetării penale. Ce s-a întâmplat? Acest om a fost hărţuit timp de patru ani. El a demisionat pentru a nu face de râs tagma oamenilor politici, iar după patru ani a fost declarat nevinovat de instanţele în drept. Cine-i dă înapoi aceşti ani irosiţi în hărţuială? Cine-i dă înapoi două decenii de carieră politică, pe care eu aş socoti-o mai mult decât onorabilă?
 
Aţi văzut dumneavoastră în raportul procurorului general ad interim vreo scuză faţă de Paul Păcuraru? Nu. Pentru mine este o culpă colectivă a noastră, pentru că am cedat atunci prea uşor.
 
Suntem, astăzi, într-un caz nu întrutotul diferit. Vorbim despre reforma clasei politice care înseamnă, în primul rând, împrospătarea clasei politice cu oameni care vin cu o zestre, care nu folosesc politica ca pe un tertip, în care să obţină prin politică ce n-au fost în stare să obţină altminteri, oameni care dau onorabilitate clasei politice prin propria onorabilitate.
 
Mircea Diaconu a fost un câştig real, nu doar pentru partidul în care a intrat, ci, pentru felul în care, prin prestaţia sa, prin sentimentul civic care l-a animat, pentru întreaga clasă politică.
 
Cum răspundem noi? Mircea Diaconu devine singurul dintre noi pe care-l expulzăm ca fiind un om corupt, un om care a abuzat de funcţiile sale pentru a obţine câştiguri necuvenite, care s-a strecurat pe lângă lege.
 
Tocmai Mircea Diaconu, omul care ne-a bucurat adolescenţa, tinereţea cu filmele sale, care a fost întruchiparea omului bun, de la „Filip cel bun” şi până la „Buletin de Bucureşti”.
 
El este, în conştiinţa colectivă, prototipul omul bun. Noi nu vorbim aici de un om care după ce-şi încetează activitatea poloitică sau după un mandat în care eşuează în alegeri dispare. El este parte a conştiinţei publice.
Este un prototip. În virtutea acestei atitudini şi a acestei imagini care din fericire, în acest caz, concordă (nu vreau să spun că, Dumnezeu să-l odihnească, Gheorghe Dinică era un om rău, aşa cum erau personajele pe care le-a jucat), dar Mircea Diaconu chiar este omul pe care l-a întruchipat în rolurile sale.
 
El a venit şi a cerut acordul Senatului pentru cumul de funcţii. Acord pe care Senatul i l-a dat. Nu se poate ca după câţiva ani să-ţi aduci aminte de Mircea Diaconu, pentru că devine incomod, dar să uiţi că alte persoane care în declaraţiile de avere au nepotriviri de sute de mii de euro, care au cumpărat case subevaluate continuă activitatea nestingherit, iar Mircea Diaconu pentru că a fost director de teatru (ce blasfemie!), membru în Parlament, şi apoi ministru, trebuie să se retragă din toate poziţiile acestea.
 
Nu vreau să mai greşesc a doua oară. Un proverb vechi armenesc spune: „Dacă greşeşti o dată, nu se ştie a doua oară, dacă greşeşti de două ori, precis greşeşti şi a treia oară”.
 
Am greşit cu ministrul şi senatorul Paul Păcuraru. Nu vreau să mai greşesc la fel cu fostul ministru şi actualul senator Mircea Diaconu.
 
De aceea, cu tot respectul pe care-l am pentru autorităţile acestei ţări care împart dreptatea, eu voi vota împotriva oricărui atentat la statutul de senator al lui Mircea Diaconu şi deplâng hotărârea lui de a nu candida pentru Senatul viitor.
 
Vă mulţumesc. (Aplauze)”

2 Responses to “Discurs în cadrul dezbaterii privind retragerea calităţii de senator a domnului Mircea Diaconu (din stenograma şedinţei Senatului din 29 octombrie 2012)”

  1. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ all

    Doi militieni din astia fabricati la 3 luni erau in patrula cu masina. La un moment dat unu intreaba:
    - Ce te-a facut sa vrei sa devii politist? Uite, eu am facut-o pentru stabilitate financiara.
    - Eu? Pentru ca-mi place sa conduc!
    - Si? Ce faci mai departe, te insrii la examenul de grad?
    - Eu? Pai daca stiam eu sa scriu, mai eram eu aici?
    - Nu? Da ce faceai?
    - Imi luam permis de conducere! :D

  2. gelu spune:

    VV, chiar daca-mi stergi postarile tot virme ramai si tot vierme vei muri.