Archive for the ‘Interviuri’ Category
Discursul Senatorului PNL, Varujan Vosganian – Conferinta Nationala a TNL 7 mai 2011
miercuri, mai 18th, 2011Despre istorie, in soapta
marți, iulie 14th, 2009
Joi, la Muzeul Taranului Roman, s-a intamplat ceva aproape incredibil: peste 400 de oameni – scriitori, actori, politicieni, industriasi, bancheri, ambasadori, familie si prieteni, romani si straini, au ticsit o sala in care ar fi incaput doar 300 pentru a lua o frantura de istorie armeneasca si romaneasca inchisa in peste 500 de pagini intre copertile luxoase ale romanului “Cartea soaptelor” (Polirom) a lui Varujan Vosganian.
Inainte de calitatea scrierii, generos si pe drept elogiata de scriitori si critici, subiectul a fost cel care a trezit emotie, iar demersul literar, admiratie. “Am scris zilnic cate doua ore, de la 5 la 7, asa mi-am inceput ziua ani de zile, si atunci cand am fost ministru. Despre familia mea, care ar putea fi oricare familie, despre orasul si tara mea, care ar putea fi oricare altele, despre istoria poporului armean, care ar putea fi istoria oricarui popor.” Varujan Vosganian a deschis usa grea a istoriei, invocand finalmente un drept omenesc nepomenit si negarantat de nicio constitutie: dreptul la… citeste articolul >>
Interviu Cotidianul
luni, iulie 13th, 2009Varujan Vosganian, scriitorul: « Scriu pentru că mi-e frică de moarte”
După ce a numărat banii ţării ca ministru al finanţelor, Varujan Vosganian numără, vrăjeşte ani şi poveşti armeneşti în «Cartea şoaptelor».
Într-o demenţă a videolui, a larmei politice, de ce scrieţi?
Scriu pentru că mi-e frică de moarte. Nu atît de moartea trupului meu, cît de moartea ideilor mele, care n-au nici o vină că sălăşuiesc într-un vas pieritor. Demenţa din jur nu este un obstacol, ci un imbold. Scrisul apără, e un adăpost. Nu e un adăpost confortabil. Sufletul unui creator e ca o cetate care se asediază pe sine, încît nu mai ştii, între om şi scriitor, cine de cine se apără, cine pe cine cucereşte.