nu stiu de ce ii mai raspundeti ipochimenului asta! Rar am vazut o asa combinatie de ipocrizie, smecherie ieftina, tafna fudula, rautate si invidie, toate date cu un damf (de odicolon) de superioritate in life style…Puah!

Nu ati observat ca vi se adreseaza preponderent “la misto” si nu scapa nici o ocazie sa lanseze fumigene ca sa va intepe sau sa lanseze semne de intrebare in ceea ce va priveste?

o jigodie fara staif – nu merita nici macar citit! daca toti pe care i-a jignit – si sunt cam toti cei care scriu pe aici- l-ar ignora, ar muri axfisiat in propria otrava!

“Cine a cîştigat alegerile?

Nevoia de explicaţii a fost uriaşă încă din seara alegerilor. În contextual emoţional al surprizei, prima etichetă a fost că alegerile au fost…emoţionale. Întrebarea chinuitoare era însă cine a cîştigat alegerile, răsturnînd handicapul din primul tur? Au fost lansate cîteva formule mediatice care au prins:

Dreapta. Dar care “dreaptă”? În România nu mai există de mult o reală distincţie între stînga şi dreapta. Dreapta anti-comunistă – au clamat unii chiar în timpul alegerilor, reanimînd “fantoma anti-comunismului”, ceea ce probabil că a fost de natură să scoată la vot un procent mai mare al unei clase de mijloc tradiţionale care s-a simţit ameninţată de “fantoma comunismului” întrupată de Ponta[1]. Nu dreapta a cîştigat, de fapt, ci stînga a pierdut în mod lamentabil, au mai spus alţii, votul fiind în esenţă unul negativ, de respingere a PSD. Poate, dar dacă PSD-ul a fost responsabil de disperarea populaţiei, Iohannis, un neamţ tăcut şi neutru ca un perete alb pe care poţi să-ţi proiectezi toate visele, a oferit, involuntar, speranţa[2].
România „harnică”. Hărţile electorale difuzate de media erau bicolore: Transilvania era albastră (liberală), celelalte două regiuni istorice, Moldova şi Muntenia fiind roşii („comuniste”). Mitul celor două Românii părea confirmat încă o dată. (Slavă Domnului, raţiunea a trecut Carpaţii! – mi-a scris un coleg ardelean după alegeri.
Diaspora. Vizibilă masiv pentru prima dată pe scena politică a României, aceasta a impresionat pe toată lumea; dar ce s-a aflat dincolo de această „impresie”?
Generaţia internet. Utilizatorii de internet s-au văzut astfel agregaţi într-un subiect politic distinct şi unitar. Ştim însă din multe alte cazuri că ceea ce a ajuns să se cheme clicktivismul nu este totuna cu mobilizarea din lumea reală. Vorba colegului Bogdan Iancu: netul este precum seringa, nu ea te vindecă, ci ceea ce pui în ea…”
http://www.contributors.ro/politica-doctrine/o-revolta-morala/

http://gandeste.org/general/un-nou-razboi-in-europa-nu-in-numele-nostru-apelul-intelectualitatii-germane-in-frunte-cu-gerhard-schroder-la-diplomatie-in-relatia-cu-rusia/48475