Archive for octombrie, 2009

Lucian Croitoru – ultimul imparat al Chinei

luni, octombrie 26th, 2009

Probabil ca multi dintre dumneavoastra isi amintesc de prestatia sclipitoare a lui Peter O’Toole in rolul lui sir Reginald Johnston, tutorele ultimului imparat al Chinei, Pu Yi, unul din rarissimele cazuri cand unui european i s-a permis sederea in Orasul Interzis. Filmul s-a numit chiar asa: Ultimul imparat. Povestea lui Pu Yi, ajuns pe tronul imperial, in 1908,  la trei ani, detronat de fortele republicane ale lui Sun Yat-sen si folosit apoi de japonezi, intre 1934 si 1945, drept imparatul-marioneta al tinutului Manciuko (Manciuria de azi), este trista si pilduitoare.

 

Pilduitoare dar, uneori, tot degeaba. Intotdeauna se gasesc dintre aceia care, precum sarmanul Pu Yi, se lasa folositi, punandu-se in slujba unor cauze care le sunt straine. Nici macar nu mai conteaza cine va invinge pana la urma, ei vor fi primele victime, fara a fi elogiati ori cainati nici de invinsi, nici de invingatori.

 

Pu Yi acceptase cu resemnare pozitia de papusa imperiala. Nu acelasi lucru se poate spune despre Lucian Croitoru. El se mandreste cu asta, declara chiar ca guvernul pe care il prezinta in Parlament e alegerea domniei sale. Fara a sesiza, totusi, ridicolul in care se cufunda.

 

Atunci cand si-a explicat optiunea, presedintele a motivat respingerea lui Klaus Johannis si alegerea lui Lucian Croitoru pe motiv ca cel din urma este specialist in finante si tara aflata in criza tocmai de asta are nevoie. Dar Croitoru vine in Parlament cu un Guvern care nu are niciun economist la ministerele economice, adica o persoana barem cu studii economice, daramite un specialist in finante! Presedintele clama independenta politica, dar majoritatea ministrilor acestui cabinet manciurian sunt membri PD-L si, in orice caz, mai toti au fost membri ai unuia sau altuia dintre partidele tranzitiei. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca sapte dintre ei au mai fost demisi odata acum cateva saptamani.

 

Trista realitate, in ce-l priveste pe Lucian Croitoru, este ca a trebuit sa accepte ce i s-a dat, intai ca e obligat sa faca ce i se spune, neavand precautia de a cere garantii prealabile, si, in al doilea rand, ca nici macar cei care il manevreaza n-au avut de ales. Toti cei invitati sa faca parte din Guvern, experti, analisti, universitari, au refuzat. Ba unii, cum e ministrul desemnat al agriculturii, fost director de cabinet in Guvernul Tariceanu, a marturisit, incurcat, ca atunci cand a acceptat i s-a spus ca e un cabinet tehnocrat, nu stia, sarmanul, ca va face parte tot dintr-un fel de Guvern PD-L.

 

Nu cunosc motivul pentru care a acceptat Lucian Croitoru aceasta misiune. Nu vreau sa reiau zvonurile privind biografia sa, eu insumi am trecut printr-o campanie de defaimare si stiu ce inseamna sa fii acuzat fara dovezi. Poate ca l-a impins la asta Mugur Isarescu, ca sa evite presiunile asupra propriei persoane. Poate ca domnul Croitoru si-a facut socoteala ca, respins de Parlament pentru Consiliul de administratie al BNR, ar trebui sa mai astepte pana la aproape saizeci de ani o alta oportunitate si nu a mai avut rabdare. In toate aceste ipostaze, cred ca a facut o alegere gresita. Orice alegere, cand altii opteaza, in realitate, pentru tine, e gresita, se termina prost. Iar cand Coppelius care manuieste marionetele se cheama Traian Basescu, esecul personal este garantat.

Lucian Croitoru, alti oameni ca el, sunt necesari intr-o Romanie atat de lipsita de resurse umane. Pu Yi, izolat in Orasul interzis, a hotarat sa fuga si s-a refugiat in tabara japoneza. Chiar daca aparenta izolare pe taramul expertizei nu ofera functii publice ori cariere rasunatoare si nu hraneste indeajuns orgoliul, Lucian Croitoru nu ar fi trebuit sa treaca aceasta frontiera, pentru a se transforma in seful unui iluzoriu si ridicol Guvern manciurian.

Un Premiu Nobel pentru pamantul romanesc. Pe cand si pentru literatura romana ?

marți, octombrie 20th, 2009

Pentru cultura romana, atata vreme ignorata pe nedrept de catre juriul suedez, acordarea Premiului Nobel Hertei Müller a starnit o indreptatita emotie. Evocarea locului sau de bastina, anume Nitchidorf, un sat svabesc de langa Timisoara, a lasat sentimentul, amestec de melancolie si mandrie, ca, intr-un fel sau altul, pamantul romanesc a fost onorat de aceasta distinctie. E drept ca declaratiile ulterioare ale Hertei Müller nu erau elogioase la adresa Romaniei, ba dimpotriva, distinsa laureata critica sever realitatile romanesti si facea declaratia transanta potrivit careia nu doar ca nu este recunoscatoare locului in care s-a nascut dar regreta ca nu a reusit sa plece mai devreme.

Intrebarea pe care o pun interlocutorilor mei de pe acest blog este urmatoarea : daca Herta Müller nu ar fi emigrat, ci ar fi ramas in Romania, ar mai fi fost astazi recompensata cu Premiul Nobel pentru literatura?

Modul in care s-a impus cultura romana in lume este pilduitor, o lectie trista pentru noi. Cei mai cunoscuti oameni de cultura romani sunt cei care au ales exilul ori au petrecut o lunga perioada din viata lor in strainatate. Exemplele sunt numeroase si binestiute : Constantin Brancusi, George Enescu, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Tristan Tzara, Mircea Eliade, Sergiu Celibidache, pentru a nu enumera decat cateva dintre acestea. Singurul roman laureat al Premiului Nobel a fost ieseanul George Emil Palade, emigrat imediat dupa al doilea razboi mondial in Statele Unite. Noi stim ca cel mai mare pictor roman este Nicolae Grigorescu. Dar pentru casele de licitatie internationale cel mai atractiv pictor roman este Victor Brauner, care a trait a doua jumatate a vietii in Franta. Cei mai cunoscuti scriitori romani in strainatate sunt, dintre contemporani, Norman Manea ori Matei Visniec, exilati ei insisi.

Ce s-ar fi intamplat daca Lucian Blaga nu s-ar mai fi intors in Romania dupa periplurile sale diplomatice si ar fi ales sa se stabileasca intr-o tara europeana, probabil de limba germana?

Daca pentru literatura avem o explicatie ce tine de aria mai restransa de raspandire a limbii romane, ce explicatie gasim pentru artele non verbale ? Ramane o consolare, totusi, cinematografia tanara, cu succese rasunatoare in ultimii ani.

Sa ne intoarcem, insa, la literatura. Litaratura romana a dat mari scriitori care, evaluand optiunile juriului suedez din ultimele decenii, ar fi meritat cu prisosinta Premiul Nobel : Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu, Marin Sorescu ori Nichita Stanescu, pentru a nu evoca decat pe cei disparuti. De fiecare data, insa, au existat reactii, fie din partea Guvernului roman, fie din partea unor binevoitori din breasla si care au compromis sansele acestora. Ce sa mai vorbim de cazul Vintila Horia, exilat in Franta, cu mari sanse de a obtine aceasta distinctie, laureat in 1960 al Premiului Goncourt ce nu i-a mai fost inmanat din cauza  uneltirilor Securitatii ?

Nu ne respectam atat cat ar trebui oamenii de cultura. Cum sa ne respecte altii creatorii, pe masura valorii lor, daca ei sunt defaimati in propria tara ? Herta Müller a fost sustinuta de trei ori la rand de Guvernul german in fata juriului suedez. Probabil ca, pentru a face acelasi lucru, Guvernul roman ar cauta, daca ar avea timp si pentru cultura, dintre autorii de osanale. Dezbaterea publica de la noi este un malaxor care macina totul, fara o minima protectie fata de valorile nationale. Un creator este la fel de important ca orice alta resursa. Ne protejam pelicanii din Delta, dar nu ne protejam creatorii. Pana si Eminescu este repus in discutie iar polemica privind editarea manuscriselor sale este dezagreabila.

Nimeni nu ne va respecta daca nu o facem noi mai intai. Nimeni nu va identifica, selecta ori promova valorile romanesti in locul nostru. Este exilul o conditie obligatorie a consacrarii internationale ?

Ne intoarcem la subiectul de la inceput. Despre cei care au infruntat fosta Securitate noi stim ca, atunci cand nu au fost defaimati ca fiind ei insisi turnatori, au fost, dupa 1989, izolati si priviti ca niste ciudatenii. Poate ca Herta Müller ar fi fost un jurnalist onorabil la un ziar de limba germana, asteptand zadarnic bunavointa vreunul primar ori a unui presedinte de Consiliu Judetean sa finanteze redactia de unde isi lua leafa. In Romania, pana in momentul anuntarii deciziei juriului Nobel, se vandusera trei sute de carti ale Hertei Müller, traduse de Polirom. In limba romana autoarea a fost tradusa abia in anul 2005. Drept e, totusi, ca asta nu justifica atitudinea ei fata de spatiul romanesc.

Asadar, dragii mei interlocutori, sa vedem ce parere aveti : ar fi luat Herta Müller premiul Nobel daca ar fi ales sa ramana in Romania ? Nu ar trebui o schimbare la fata, vorba lui Cioran, a noastra in noi insisi ?

Stimati PD-isti, oare cine se cearta de dimineata departe ajunge?

luni, octombrie 12th, 2009

Cel mai bun mijloc prin care poti explica realitatea este realitatea insasi. Iar in privinta asta, un proverb oriental spune asa: daca se intampla o data, a doua oara nu se stie, daca se intampla de doua ori, atunci sigur o sa se intample si a treia oara.

 Sa cercetam, inarmati cu aceasta intelepciune orientala, viata politica romaneasca a ultimilor douazeci de ani. O singura guvernare a mers de una singura, cea a anilor 1990-1991, cu un FSN zdrobitor in Parlament. Apoi, am avut numai guvernari de coalitie. In general coalitiile au functionat, nu in sensul ca au fost neaparat benefice pentru Romania, dar cei care au inceput impreuna, au ramas impreuna pana la incheierea sorocului. Asa s-a intamplat in 1991-1992 cu FSN-PNL-PDAR. Apoi in 1992-1996 cu FDSN, sustinut de PUNR-PRM-PSM. Apoi in 2001-2004 cu PDSR-PC-UDMR. De asemenea in 2007-2008 cu PNL-UDMR, cu sustinere parlamentara PSD.

 Sa vedem acum ce coalitii s-au rupt. In perioada 1997-2000 coalitia CDR-PD-UDMR, si nu o data, ci de mai multe ori. Apoi, decembrie 2004 – martie 2007, coalitia PNL-PD-UDMR-PC a sucombat cu aproape doi ani inainte de termen. Cat despre coalitia PSD-PD, marea alianta pentru Romania, n-a apucat nici primul an pe de-a-ntregul.

 Concluzia este fara echivoc. De cate ori s-au realizat intelegeri intre partide, dar fara PD, ele au mers, mai mult sau mai putin poticnit, pana la capat. De cate ori PD a  fost parte a intelegerii, certurile au dus la praf si pulbere coalitiile. Ca „meritul” principal apartine conducerii PD, in ansamblul ei, ori numai unora dintre conducatorii sai, e o tema de discutie. Dincolo de asta, insa, ramane invatatura celor doua decenii: PD este un partid cu o vocatie conflictuala certa, fara prea multe scrupule cand e vorba de respectarea cuvantului dat si mai preocupat sa se catere ca pe o catarca pe spinarea aliatului decat sa duca la bun sfarsit o guvernare.

 Aviz UDMR-ului care se poate lasa tentat sa adauge o noua pagina in palmaresul intelegerilor nerespectate de PD. Si subiect de meditatie pentru PD, daca nu doreste sa ramana izolat in viata politica romaneasca, asa cum, din pacate, a reusit, in anul 2009, cu Romania intreaga in plan international.

Euro a primit ordin de la Băsescu să ia poziţie de drepţi. Din păcate, euro nu e marinar…

luni, octombrie 5th, 2009

Avem un nou purtător de cuvânt al Guvernului şi al Băncii Naţionale: Traian Băsescu.

Suntem liniştiţi. Autorităţile statului s-au hotărât să menţină cursul la un nivel rezonabil de 4,2 – 4,3 lei/dolar. Aşa ne-a spus astăzi, aflat în campania electorală, călare pe elicopter, preşedintele Traian Băsescu.

Nu cred să mai fie vreo ţară pe glob, poate cu excepţia Cubei şi a Coreei de Nord, unde preşedintele ţării să prezinte prognozele privind evoluţia cursului de schimb. Ca să nu mai vorbim de faptul că, precum observaţi, nu mai e vorba de o piaţă valutară, ci de un Mercurial, ca în pieţele comuniste, unde starostele scria cu cretă pe o tablă de lângă cişmeaua pieţei care vor fi preţurile în ziua aceea şi ţăranii trebuiau să le respecte sub straşnică poruncă.

Aşadar, în privinţa cursului de schimb e clar. Nu vom avea volatilitate, nu vor fi speculaţii, Banca Naţională are extinctoarele cu bani de la FMI cu care stinge orice incendiu. Mai puţin inflamarea datoriei publice, care îşi urcă vertiginos limbile scăpărătoare până la cer. La sfârşitul lui 2008 datoria publică era de 109 miliarde de lei. Ne apropiem de 150 miliarde şi e probabil ca volumul total al creşterii datoriei publice în acest an să fie de 50 miliarde de lei, adică vreo 12 miliarde de euro. Cu cât Banca Naţională aruncă mai mulţi euro pe piaţă, ca să urmeze prognozele prezidenţiale, cu atât datoria publică se măreşte.

Guvernarea liberală lăsase o datoriei externă extrem de redusă, de sub 10 miliarde de euro iar datoria publică totală, internă şi externă, în procente de PIB, era mai mică decât cea lăsată de Guvernul PSD, în condiţiile în care puterea economică a ţării crescuse de la simplu la dublu. Acum e invers, puterea economică scade iar datoriile cresc.

Ne mai spune ceva preşedintele. Că deficitul bugetar va fi de 7,6% din PIB. A fost 4,6% în martie. În iulie se făcuse 7,3%. Acum a mai crescut cu vreo 400 de milioane de euro. Nu mai vorbim de faptul ca in Monitorul Oficial din 22 septembrie, in forma finala a Memorandumului cu FMI, deficitul bugetar a crescut iarasi, la 8,1% din PIB. Fata de aceea cifra, Basescu reteaza din deficitul bugetar, dupa cateva zile, vreo 700 milioane de euro. Nu-i asa ca cifrele va joaca dinaintea ochilor, cu deficitele lor tot mai ametitoare? De revocat a fost revocat doar ministrul de interne, pentru că ameninţase să confişte autobuzele care fac turism. Miniştrii economici, care aparţin PD, şi care lasă în urmă datorii, deficite şi şomaj sunt buni şi trebuie păstraţi.

 PNL lucrează la textul unei moţiuni de cenzură. Cei desemnaţi cu redactarea ei nu mai prididesc cu argumentele pentru a sublinia neputinţa şi lipsa de caracter a acestui guvern PD-PSD. Să scrii despre minciunile şi greşelile acestui Guvern, istovitoare îndeletnicire! Incercăm să scurtăm textul la cincizeci de pagini, căci altminteri istoria erorilor acestui Guvern pot face subiectul unei epopei. Mai puţin faptele glorioase specifice întinderilor epopeice.

 Azi se declanşează şi grevele. Dar preşedintele e în miezul evenimentelor. El a prevenit pe colegii săi că se va situa de partea sindicatelor. Il vom avea, aşadar, pe Băsescu şi portavocea sindicatelor. Fără nici o jenă. Nu mai vorbim de PSD care va căina cu lacrimi de crocodil, ca şi cum n-a trecut pe la palatul Victoria în ultimul an decât ca să-şi ia ceaiul de la ora cinci.

Băsescu e vizionar şi, fireşte, nu e de vină nici el, nici Guvernul,  ci criza internaţională. Nu putem face decât să aşteptăm decât să se facă bine occidentalii. Deşi, domnule preşedinte, vă previn că numai bolile sunt contagioase, sănătatea nu.

PSD e în opoziţie şi, fireşte, nu e de vină pentru nimic. PD nu e de vină, căci a rămas să lupte, când PSD a dat bir cu fugiţii. Fiecare acuză pe celălalt că a lăsat ţara în haos.

Or fi liberalii de vină…

Cât despre buget, nici nu mai poate fi vorba sau o altfel de moarte a domnului Lăzărescu

vineri, octombrie 2nd, 2009

Într-o ţară unde lucrurile se petrec normal, adică cu respectarea legilor şi a cetăţenilor, săptămâna aceasta ar fi trebuit să aibă loc în Guvern prima lectură a proiectului de buget pe anul 2010. Ar fi urmat ca până la jumătatea lunii octombrie el să fie depus la Parlament, în vederea dezbaterii.

 În loc să discute despre buget, Guvernul a discutat despre autobuze. Cum asupra autobuzelor cele două partide nu s-au înţeles, unii au plecat, adică cei de la PSD, care spuneau că nu mai sunt autobuze de închiriat pentru alegeri, iar ceilalţi, de la PD, care spuneau că mai sunt, au rămas.

 Dincolo de războiul autobuzelor, cu toată comedia penibilă a ultimatumurilor, a demisiilor şi a revocărilor, bugetul, total ignorat, îşi trăieşte agonia, precum personajul ghinionist din Moartea domnului Lăzărescu, filmul regizorului Cristi Puiu.

 Nu mă refer doar la bugetul pentru anul viitor care nu e doar nenăscut, dar nici măcar nu se vede încă la ecograf. Mă refer la bugetul pe anul 2009, despre care, între atâtea învolburări politice, nu mai vorbeşte nimeni.

 Deficitul bugetul administraţiei centrale (buget de stat, buget de asigurări sociale (pensii, şomaj, sănătate) pe perioada 1.01 – 31.08. 2009 a ajuns la 27 miliarde de lei, adică 5,5% din PIB!!! Spre comparaţie, anul trecut deficitul pe perioada similară era de numai 4,5 miliarde de lei. Pe întregul an 2008 deficitul administraţiei centrale a fost de 19,5 miliarde de lei, în timp ce anul acesta va depăşi, probabil, 40 miliarde de lei. Adică echivalentul sumei pe care Guvernul ne-o promitea la începutul anului că se va investi. Exact ca bicicleta lui Haceadurian, suma există, dar nu ne-a fost dată, ci ne-a fost luată, sau mai bine zis ne va fi luată pe măsură ce va trebui să plătim datoria publică pe care un astfel de deficit uluitor o produce. Şi, vorba lui Creangă, bucuria caprei nu fu proastă, căci deja datoria publică a crescut de la începutul anului cu 30 miliarde de lei şi va mai spori până la sfârşitul anului la 50 miliarde, ajungând la vreo 160 miliarde. Măcar dacă ne-am fi ales cu ceva de pe urma acestor datorii. Dar Guvernul abia dacă reuşeşte să plătească pensiile şi salariile.

 Când bugetul e într-o astfel de stare jalnică, dl. Boc hotărăşte că trebuie revocat ministrul de interne pentru că s-a referit la autobuze. Acesta e cel mai grav lucru care s-a întâmplat în Guvern!? Nu deficitul care ne cocoşează, nu cei trei sute de mii de şomeri în plus, care ne vor costa la anul 1,5 miliarde de euro, nu prăbuşirea investiţiilor străine mai jos decât 2004 ori a produsului intern brut cu vreo 10 miliarde de euro?

 Culmea este că la guvernare a rămas tocmai partidul care gestiona ministerele economice, adică cel care trebuia să plece primul! Sincer, nimeni nu se aştepta ca aceste două partide care ocupă 70% din scaunele parlamentare să producă un Guvern atât de slab, cu miniştri care frizează penibilul. Şi sub ochii cărora asistăm la moartea bietului Buget, cu Fondul Monetar Internaţional veghindu-i ultima împărtăşanie.

Basescu cheama in ajutor, precum Ceausescu, Marea Adunare Nationala

joi, octombrie 1st, 2009

 

Prima dragoste nu se uita. In momente grele, precum Nicolae Ceausescu, Traian Basescu, epigonul sau, se reintoarce la Marea Adunare Nationala si se agata de ea cu disperare.

 

Senatul Romaniei a fost infiintat in 1864, prin referendum. Fireste, insa, ca Alexandru Ioan Cuza nu e nici la degetul cel mic al stra-urmasului sau Traian Basescu iar Romania de azi e mult mai mica si mai saraca decat Principatele Unite din vremea lui Cuza. Astfel incat biata Romanie de azi nu-si mai poate permite ce-si permiteau atunci  Moldova si Tara Romaneasca.

In istoria moderna a Romaniei, de cate ori Romania a fost democratica, a avut sistem bicameral. Cand a devenit comunista, a trecut la unicameralism si a fost infiintata Marea Adunare Nationala. Traian Basescu ne spune, cu alte cuvinte, ca Alexandru Ioan Cuza, Carol I si Ferdinand I au gresit. Pentru Romania e mai bine ce ne-a dat Gheorghe Gheorghiu Dej si Nicolae Ceausescu.

 

De altfel, Traian Basescu are dreptate. Tari profund democratice, precum Iran, Libia sau Belarus, au sistem unicameral, in timp ce altele, decadente si dictatoriale, precum Italia, Franta, Spania, Germania ori Marea Britanie ratacesc inca prin hatisurile risipitoare ale bicameralismului.

 

Traian Basescu nu stie ce inseamna traditie. Singura traditie pe care o cunoaste se intemeiaza pe comunism si pe comportamentul cunostintelor intamplatoare din porturi. El nu aflat ca nu exista nici o tara de marimea Romaniei, cu democratie consolidata, care sa nu aiba sistem bicameral. Tari care au trecut de la unicameralism la bicameralism s-au mai vazut dar tari care sa treaca de la bicameralism la unicameralism, pe cai democratice, nu s-au inventat inca decat in fanteziile cu arome tari ale presedintelui.

 

Emil Boc, caruia i se spune acum – oare de ce? – Umil Boc, s-a si grabit sa anunte ca Guvernul, prin ordonanta de urgenta, va sili Parlamentul sa dea aviz consultative. Presedintelui pentru convocarea Referendumului. Si asta pentru a inabusi in fasa orice tentativa de tergiversare din partea Parlamentului ticalosit.

De ce atata graba cand chiar comisia infiintata de presedinte in acest scop a concluzionat ca sistemul unicameral nu e potrivit pentru tara noastra? Tocmai pentru ca presedintele se duce la vale. Guvernarea e un dezastru, perspectivele sunt sumbre. Datoria publica si deficitele sunt mai mari decat in vreme de razboi. Trebuie un ajutor electoral rapid. Presedintele stie ca democratia nu e inca la ea acasa in Romania si ca oamenii privesc Parlamentul ca pe un caraghioslac mancator de bani. Cei care vor Parlament unicameral sunt mai multi decat oamenii presedintelui. Atnci sa trantim un referendum, sa creasca, prin contaminare, si iubirea de presedinte. Eu cred ca si daca s-ar intreba romanii daca vor desfiintarea intregului Parlament, majoritatea ar vota pentru.

 

Ca referendumul nu duce la nici un rezultat, n-are nici o importanta. Ca el sa fie valid, e nevoie de jumatate plus unu din numarul cetatenilor cu drept de vot. Cum din acestia peste doua milioane sunt in strainatate, ar trebui sa vina la vot cel putin 60% din romani si ei, in proportie de 100%, sa voteze nazbatiile prezidentiale in care nici Basescu insusi nu crede. Sau Emil Boc, profesor de drept constitutional, care si-a dat si ceva titluri academice cu o teza privind binefacerile sistemului bicameral. Si daca totusi, prin absurd, referendumul da un raspuns favorabil sistemului unicameral, urmeaza procedurile de revizuire a Constitutiei: Comisie de revizuire, votul a doua treimi dintre parlamentari, un nou referendum. Cale lunga…

 

Motivul lui Traian Basescu? Bicameralismul costa mult. Dar la acelasi rezultat, adica reducerea costurilor, s-ar putea ajunge prin reducerea numarului parlamentarilor, pastrandu-se bicameralismul. Si nici n-ar mai fi nevoie de referendum, ci doar de modificarea legii electorale. Dar asta nu l-ar ajuta pe Traian Basescu, tot mai impleticit pe cararile electorale.

E posibil ca invocarea idilica a Marii Adunari Nationale sa-i foloseasca lui Traian Basescu in fata unui popor inca nedezmeticit dupa patruzeci si cinci de ani de comunism si inca douazeci de tranzitie beteaga. S-ar putea insa sa-i fie potrivnica, asa cum i-a fost si lui Nicolae Ceausescu.  Ca sa nu mai spunem ca Ion Iliescu traieste inca.