O delegaţie a Uniunii Armenilor din România, condusă de senatorul Varujan Vosganian, preşedinte al UAR, participă, în aceste zile, la Erevan, la festivităţile prilejuite de împlinirea a două decenii de la dobândirea independenţei Republicii Armenia. Din delegaţie fac parte Hacik Garabet, vicepreşedinte UAR şi şeful filialei Dobrogea, dr. Zareh Nazarian, vicepreşedinte şi şeful filialei Iaşi, Ioan Esztegar, vicepreşedinte şi şeful filialei Transilvania, Lucian Simion, şeful filialei Tulcea precum şi Ioan Călinescu, şeful filialei Dumbrăveni.
În cadrul festivităţilor, a avut loc o ceremonie în cadrul căreia preşedintele Republicii Armenia, Serj Sarkissian, însoţit de preşedintele Republicii Karabagh, Bako Sahakyan, de Sanctitatea Sa Karekin al II-lea, Catolicos al tuturor armenilor, precum şi de Sanctitatea Sa Aram, Catolicos al Marii Case de Cilicia, a oferit înalte distincţii unor lideri ai diasporei armene. Pentru “activitatea rodnică şi indelungată depusă pentru menţinerea identităţii poporului armean, pentru promovarea culturii armene precum şi pentru sporirea prestigiului Republicii Armenia printre statele lumii”, senatorului Varujan Vosganian i-a fost conferită, prin decret prezidenţial, medalia “Movses Khorenaţi”.
Movses Khorenaţi (Moise din Khoren), este unul dintre marii cărturari ai lumii. A trăit în perioada secolului de aur al culturii armene (cca 410 – 490), a fost primul autor al unei Istorii a armenilor şi este evocat în calendarul armean gregorian printre Sfinţii Traducători ai Bibliei, alături de călugarul Mesrob Maştoţ şi patriarhul Sahag Partev. Moise din Khoren este unul dintre primii istorici care în lucrările lor pomenesc de vlahii trăitori pe malul stâng al Dunării. Medalia :Movses Khorenaţi” se acorda pentru contribuţia adusă pe tărâmul culturii şi civilizaţiei armene, a păstrării identităţii armene şi a promovării valorilor fundamentale ale umanităţii.