Archive for aprilie, 2013

Interviu acordat CNN de catre Ministrul Economiei, Varujan Vosganian

marți, aprilie 30th, 2013

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a acordat un interviu postului de televiziune CNN International cu ocazia reprezentarii Romaniei la Reuniunea Anuală pentru Investiţii – „Anual Investment Meeting – AIM 2013”, care se desfăsoara în perioada 29 aprilie – 2 mai a.c, în Dubai/Emiratele Arabe Unite.

 Interviul poate fi urmarit aici:  Interviu acordat CNN- Varujan Vosganian 30.04.13

O stafie bântuie prin Europa: ANI

duminică, aprilie 28th, 2013

Afacerea Cahuzac a stârnit înverşunate dezbateri pe malurile Senei. Ministrul socialist pentru buget, un fervent luptător împotriva evaziunii a recunoscut că deţine, de vreo două decenii, un cont nedeclarat în Elveţia. Ministrul în cauză  a demisionat, iar preşedintele François Hollande şi-a continuat căderea pe toboganul popularităţii. În disperare de cauză, preşedintele francez a cerut o lege a transparenţei. Potrivit prevederilor proiectului, parlamentarii vor depune declaraţii de avere care vor fi făcute publice de către o Înaltă autoritate a transparenţei vieţii publice. Vă sună cunoscut, nu? (more…)

Agerpres: Rezumatul discursului de la Conferinta de alegeri de la PNL Botosani

vineri, aprilie 26th, 2013

/Agerpres/ – Vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), ministru Economiei, Varujan Vosganian, a susţinut, vineri, la Botoşani, necesitatea unei ‘alianţei trainice’ între PNL şi PSD, nu din ‘din drag de PSD’. El a afirmat că Uniunea Social Liberală a fost creată din ‘drag pentru poporul român’. (more…)

Ce-a înțeles România Tv din comentariu: “Ai noștri sunt buni, PSD…Dumnezeu cu mila!” Unde or fi citit așa ceva?!?

luni, aprilie 22nd, 2013

Ce plină de farmec e limba româna! In limba asta a noastră indiferent ce spune celălalt, tu poti înțelegi, netulburat, numai ce vrei… De pilda, Romania Tv vede peste tot liberali care ataca (de fiecare data… fara precedent) PSD si guvernarea. Si astfel se transforma televiziunea in telefictiune.

Înainte şi după şase seara

duminică, aprilie 21st, 2013

Înţeleg că PSD va merge singur la alegerile europene de anul viitor şi că pentru acest partid campania electorală începe chiar de mâine. E un gest curajos, al unui partid care are încredere in forţele sale şi nu putem decât să luăm act de el, ca atare. (more…)

Discursul Ministrului Economiei, Varujan Vosganian, din cadrul Forumului Economic regional Oltenia- 11 aprilie 2013

marți, aprilie 16th, 2013

Strategia de reindustrializare: prioritatea comunicării

duminică, aprilie 14th, 2013

Ministerul Economiei a pornit o acţiune fără precedent, anume aceea de a consulta reprezentanţii industriei româneşti în vederea elaborării strategiei în domeniu. Este o acţiune de anvergură, ce are în vedere consultarea a cca o mie de firme româneşti din 25 de ramuri industriale. (more…)

În 2013, ar trebui să vorbim serios de reducerea TVA- Ministrul Economiei, Varujan Vosganian (interviu Capital, aprilie 2013)

miercuri, aprilie 10th, 2013


Relaxarea fiscală – un vis sau o realitate? Poate actualul guvern să îmbine măsurile de stânga cu cele de dreapta? Ministrul Economiei spune ca a sosit momentul pentru reducerea CAS şi pregătirea terenului pentru micşorarea TVA  (more…)

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian-invitatul emisiunii Income Magazine, Antena 3 (transcript emisiune, 6 aprilie 2013)

luni, aprilie 8th, 2013

PREZENTATOR: Buna ziua. Sunt Adrian Maniutiu si va invit sa cautam impreuna raspunsurie unor intrebari capitale. Stim a aplica o strategie inteligenta de reindustrializare a Romaniei sau mai bine vindem totul la fier vechi? Stim sa fim competitivi asa cum am fost odata in perioada interbelica sau stim sa stingem lumina dupa lumina in economia nationala? Ramaneti alaturi de noi, va promit o ora foarte interesanta. (more…)

Nepoţii domnului Vernescu

sâmbătă, aprilie 6th, 2013

M-am numărat printre susţinătorii fără echivoc ai garantării proprietăţii şi ai reparării abuzurilor comise de regimul comunist împotriva proprietăţii private. Aşa am făcut ca parlamentar, aşa am făcut ca ministru. In timpul mandatului meu de ministru al economiei şi finanţelor am acordat persoanelor îndreptăţite şi moştenitoarelor acestora despăgubiri de miliarde de lei. Consider că e un gest de onoare al statului român să ofere aceste compensaţii care, chiar şi aşa, nu pot acoperi suferinţele şi umilinţele îndurate de atâţia români.. (more…)