Nu doresc ca acest comentariu să fie ofensator pentru cineva. El constată doar o stare de fapt şi o semnalează ca atare. Poate că, într-un anumit fel, odată cu aceste alegeri prezidenţiale, tranziţia se va încheia. De unde şi încotro, poate că nu ştim cu exactitate. Avem, însă, câteva jaloane care să ne ofere o anumită imagine a drumului pe care l-a parcurs tranziţia şi a perspectivelor care se deschid. Iar unul dintre aceste jaloane este Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat. Iată şi reperele înlăuntrul cărora putem să desluşim sensul tranziţiei: la început, în 1990, preşedintele PNŢCD era Corneliu Coposu şi candidatul la preşedinţia României Ion Raţiu. Acum, preşedintele PNŢCD este Aurelian Pavelescu iar candidat la preşedinţie Elena Udrea.
Archive for august, 2014
PNŢCD – etalon al tranziţiei
duminică, august 31st, 2014Se deschide sezonul la transferuri
joi, august 28th, 2014Apariţia OUG privind amnistia pentru migraţia politică este o expresie elocventă a crizei în care se află societatea românească. Şi anume o criză a lipsei de sens. Cerul României este un cer fără Steaua Nordului, care să dea reper unei busole.
Cel mai rău lucru nu este lipsa legilor. Dacă nu sunt legi, măcar ştii o treabă, te descurci după cum te taie capul. Şi dacă nu ai inspiraţie, te uiţi la un film cu John Wayne, afli cum se petreceau lucrurile în Vestul sălbatic şi le faci aidoma. Cel mai rău lucru este ambiguitatea şi neorânduiala legilor. Cele mai proaste legi nu sunt acelea care au prevederi greşite, măcar ştii ce greşeli au şi cauţi să te fereşti. Cele mai proaste legi sunt cele care se schimbă întruna. (more…)
Cerul s-a rotunjit iarăşi
miercuri, august 27th, 2014Iată că blogul nostru a trecut printr-o mică aventură. Din motive necunoscute – aşadar fără o comunicare prealabilă – el a fost suspendat timp de 20 de ore. Poate fi un avertisment, cine ştie… Oricum ar fi, mulţumesc tuturor celor care – nu puţini – mi-au trimis mesaje îngrijorate, neştiind ce s-a întâmplat (cu mine sau cu noi). Iată că legătura s-a restabilit. La marinari se spune “vânt din pupa!”, la mineri “noroc bun!”, la bloggeri nu ştiu cum se spune. Poate “văzduh limpede!” sau “conexiune rapidă!”. Oricum ar fi, bine că ne-am regăsit…
Statornica migraţie
luni, august 25th, 2014Una din marile teme de dezbatere în perioada următoare e cea legată de ipoteza unei ordonanţe de urgenţă care să permită, pentru o anumită perioadă de timp, primarilor să aleagă pertidul în care doresc să activeze în continuare. Cu alte cuvinte, dacă doresc să-şi schimbe partidul nu vor fi obligaţi să renunţe la fotoliul de primar. Este, ca să folosim un termen la modă, un fel de amnistie pentru migraţia politică. (more…)
Incredibil!!! În 2014, cu TVA de 24% se colectează mai puţin decât în 2008 cu TVA de 19%!!!!!
sâmbătă, august 23rd, 2014Ne rupem în figuri înaintea campaniei electorale care se apropie. În acest timp, ţara se rupe sub noi. DNA e de folos doar pentru diplomaţii străini şi pentru cei ce vor reality-show cu Moţoci. Estimp, în lipsa unor perspective economice, a măsuri clare de prevenţie, a unui dialog cu mediul privat şi a informatizării sistemului fiscal, evaziunea fiscală a atins cote nemaintâlnite în economia românească. (more…)
Astăzi, 21 august 2014, orele 19,00 Sandra Stoicescu ne-a invitat la Antena 3. Mergem?
joi, august 21st, 2014Astăzi, 20 august, orele 17,00, la România Tv, ne revedem împreună cu Cristina Şincai
miercuri, august 20th, 2014Dreapta românească datorează mult lui Dinu Patriciu
marți, august 19th, 2014Dinu Patriciu a murit. Ultimii săi ani de viaţă au fost marcaţi de numeroase controverse şi, probabil, pentru mulţi români, Dinu Patriciu este imaginea omului de afaceri lipsit de scrupule şi certat cu justiţia. Va veni o zi, probabil, când, văzând cât de greu se dezvoltă industria cu provenienţă de capital românească, câte locuri de muncă a salvat ea, vom înţelege cât datorăm acestor deschizători de drumuri care au fost industriaşii români ai tranziţiei.
Dar nu despre asta doresc să vorbesc acum. Ci despre rolul pe care l-a jucat Dinu Patriciu în viaţa politică românească. (more…)
Răspuns unor texte publicate de Dorel Şandor în adevărul.ro (III)
joi, august 14th, 2014Am încă două completări de făcut la tematica indicată de Dorel Şandor privind profilul candidatului prezidenţial. Cea dintâi, asupra căreia n-am să insist, pentru că m-am exprimat deja, (inclusiv îmbrăcat în costum naţional armenesc :)) se referă la faptul că, din păcate, campania va fi marcată de teme corecte, cum ar fi dimensiunea naţională sau conştiinţa religioasă, dar greşit puse. (more…)
Noi, cei din PNL, pentru a putea să fim prin noi înşine, trebuie să fim , întâi de toate, noi înşine.
luni, august 11th, 2014Ca în oricare alt domeniu, în politică cel mai important este să fii autentic, să fii tu însuţi. Ceea ce înseamnă că trebuie să ai propria viziune despre lume, propriile convingeri şi aceeaşi unitate de măsură pentru tine şi pentru ceilalţi. Când vrei să înţelegi, nu trebuie să te uiţi doar la ceas, care îţi arată timpul de acum, ci şi la calendar, care arată timpul mai lung, astfel încât să nu cazi în pericolul de a gândi în fiecare clipă altceva. Istoria e ca un râu. Dacă ţii doar curburile malului, nu vei traversa râul niciodată. Tot astfel, dacă îţi schimbi drumul şi convingerile după meandrele istoriei, nu vei reuşi niciodată, cu adevărat, să te întâlneşti cu istoria. (more…)