Fără un astfel de Pact niciun altul, fie pe sănătate sau pe educație,nu se poate realiza. Nu BNR trebuie să dicteze termenii unui astfel de Pact, ci partidele politice parlamentare care votează bugetul.

Pentru anul 2020, salariile și cheltuielile sociale vor ajunge la cel puțin 270 mld lei, în condițiile în care veniturile fiscale vor fi de cca 280 mld lei. Dacă anul viitor, în 2021, se vor aplica toate creșterile salariale, de pensii și de alocații pentru copii prevăzute de lege, lucrurile vor sta cam așa: Veniturile fiscale vor fi de cca 310 – 320 mld lei (la o creștere optimistă a PIB de 4% și la o inflație de 2%) , iar cheltuielile cu salariile și asigurările sociale de cca 330 mld lei. Cu alte cuvinte, spațiul fiscal pentru restul va fi negativ. Așadar, pentru a asigura bunurile și serviciile (cel puțin 50 mld lei), dobânzile la datoria publică (18 mld lei), investițiile publice de la buget (30 mld lei), transferurile către administrația publică, programele culturale și de sănătate etc. etc, ar trebui finanțare prin deficit, ceea ce înseamnă un deficit de cel puțin 8% din PIB, dacă nu mai mult. Cu efecte dezastruoase asupra ratingului de țară, asupra datoriei publice și asupra costurllor acesteia.

Soluția nu poate fi nici populistă, nici electorală, cifrele nu au carnet de partid și nu votează. Ar trebui ca experții partidelor, firește, dacă îi au, să se întâlnească și să găsească o formulă care să fie acceptată de toate grupurile parlamentare. Altminteri, o să trebuiască să ajungem la măsuri pe care să le regretăm cu toții

Măsura a rămas, și după un secol, principala problemă a societății românești. Mai exact, jumătățile de măsură și dubla măsură.

Jumătate de măsură înseamnă să începi o treabă și să uiți s-o mai termini.

Iar dubla măsură este ciudata judecată etică potrivit căreia aceeași faptă este rea când o comit ai lor și bună, când o comit ai noștri.

E mai sănătos să fii muritor de foame decât contaminat cu virusul corona. Dacă ești flămând, dacă ai ochii uscați de vedenii și ești numai piele și os, cui îi pasă? Foamea e o afacere pe cont propriu, păguboasă numai pentru cel flămând.

Celui flămând nu trebuie să-i faci teste, se vede cu ochiul liber cum crapă de foame, nu trebuie să-i faci ventilație, aerul, pe care-l trage cu nesaț ca singura hrană, e gratis, nu trebuie să-l izolezi, rușinea sau slăbiciunea îl face să se ascundă singur, nu trebuie să cheltuiești bani pe vaccinuri, căci vaccin împotriva foamei, altul decât pâinea cea de toate zilele, încă nu s-a inventat. Dacă-și pierde serviciul din cauza măsurilor anticovid și nu mai are din ce să-și țină familia, să plătească întreținerea sau rata la bancă, asta e, socotim că slujba i s-a luat ca expropriere pentru utilitate publică. N-are cui să ceară de pomană, nu poți să întinzi palma a miloagă pe skype sau pe zoom, la cerșetorie nu există telemuncă.

E mai sănătos să fii muritor de foame decât contaminat de COVID. Ca dovadă, despre cei atinși de molimă se vorbește întruna, se emit statistici și ipoteze, despre cei aproape 2 miliarde de subnutriți ai planetei, despre cei cca 600 de milioane de muritori de foame și despre zecile de milioane de oameni care și-au pierdut slujba nu se scoate o vorbă. Suferința lor nu îi amenință pe ceilalți, ei n-au decât să crape pe cont propriu.