Comunicatul Institutului National de Statistica privind rezultatele economice ale trimestrului al doilea este o incalceala de procente si de ajustari din care trebuie sa fii mare specialist ca sa poti pricepe ceva. Pe ansamblu comunicatul ofera o nota de optimist, am iesit din recesiune, ne vom incadra in tintele de crestere prognozate, vor veni si investitii straine etc.etc. O anumita cifra, strecurata fara nici un comentariu, ne da, totusi, imaginea necrutatoare: cresterea economica reala pe primul semestru 2011 fata de perioada similara a anului trecut este de numai 0,3% , ceea ce arata cat se poate de clar ca aceasta perioada nu a fost una a reluarii cresterii, ci una a stagnarii. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca ceasta “performanta” de numai 0,3% se situeaza in marja de eroare si ca Romania se situeaza la coada Europei, aflata, ea insasi, in dificultate.
De altfel, faptul ca suntem in stagnare economica este confirmat de majoritatea indicatorilor economici. La nivelul ocuparii, al investitiilor, al veniturilor nu se intrevede nici o relansare economica. Mai mult decat atat, investitiile straine merg si mai prost decat anul trecut, cand s-au situat la nivelul dezastruos de 27% din nivelul anului 2008 (2,6 miliarde de euro fata de 9,5 miliarde de euro). Cat despre mult laudata consolidare fiscala proslavita de FMI, s-o lasam balta. Daca nu ar fi fost cresterea de TVA de la 19% la 24%, veniturile bugetare pe primul semestru ar fi fost, in termeni reali, cu vreo 3-4% mai mici decat in 2010!!! Pai asa sa tot consolidezi bugetul, reducand cheltuielile prin taieri de salarii si ignorarea responsabilitatilor statului si majorand veniturile prin cresteri de impozite! Atata stie FMI sa invete un scolar mediocre cum e Guvernul PD? Ba sa-l mai si laude apoi la mam’mare si la mamitica?
Aflam de la Guvern si de la Banca Nationala ca tintele raman neschimbate. Si ca sansa indeplinirii lor sta in anul agricol bun. Guvernul nu mai e in stare sa asigure cresterea economica, o vor face, in locul lui, Rapciune si Brumarel! NImeni nu spune ca productia agricola, mare binecuvantare, altminteri, nu duce nici la slujbe noi, nici la salarii mai mari, nici la investitii ori impozite, dat fiind ca cea mai mare parte a agriculturii se afla la noi in stadiul economiei naturale. Sa ne rugam, asadar, sa nu dea cu ploi si cu bruma, iar gandacul de Colorado si paduchele de San Jose sa aiba indigestie. Caci acestea, impreuna cu alaiul paparudelor, aducatoare de ploaie primavarateca, au ramas sperantele noastre in reluarea cresterii economice.
@d-l senator Vosganian,
Problema Romaniei nu este una conjuncturala, provocata de incompetenta guvernului Boc, adica de vreo 3 ani, este una sistemica, capitalismul romanesc este un capitalism “de cumetrie”, adica un capitalism bazat pe relatii familiare, spaga, coruptie, nu pe competitivitate si concurenta si aici ma refer de la simplul angajat al unei multinationale pana la patronii de diferite trusturi, sistemul nepotismului functioneaza perfect, inclusiv la seful statului.
Cum putem sa pretindem o crestere solida a economiei romanesti cand isi incalca fragrant propiile reguli ?
V-ati gandit vreodata la gloata de functionari publici, dublata chiar in perioada chiar intre 2004-2008 ? Nu, la prime, stimulente si lefe grase sa nu le zic altfel. Din ce sa fie platite din vanzariile de logan ?
@VV
Guvernul se comporta ca acei domnitori romani de 2-3 ani domnie, care deposedau locuitorii de tot ce aveau sa plateasca haraciul, peschesul si sa le mai ramana ceva dupa mazilire. Cand sultanul sau pasa de Vidin vedeau ca tara era saracita il mazileau si investeau ei in Tarile Romane punand domni gospodari, sa refeca tara. De la ei au si ramas cele 2 vorbe celebre:”Oaia se tunde si mulge, nu se beleste” si “turcul plateste”. Bineinteles ca o productie agricola nu aduce beneficiu nimanui. Ruineaza producatorii si consumatorii, se imbogatesc intermediarii( care nu platesc taxe) si politicienii cu care sunt mana in mana. Anul viitor o sa vedem tot mai putine hectare lucrate si preturi foarte mari la produsele agricole.Pana nu se creeaza conditii pentru cresterea consumului intern, guvernul nu mai are ce incasa. Vor continua taierile de orice fel si cresterea de taxe pana la insuportabilitate.
@ un liberal optimist
Productia agricola ajuta pe cei foarte saraci, reduce preturile la produsele alimentare. Ajuta si BNR in ce priveste inflatia.
Va mazili FMI acest guvern? Eu cred ca trebuie, altfel pierd banii investitorului. Pentru ca de la anul char n-au ce sa mai taie iar taxele n-are cine sa le mai plateasca.Mai este o singura varianta:poporul.
@ un liberal optimist
In legatura cu mazilirea, vezi si urmatorul meu comentariu pe blog.
@liberal optimist
Eu sincer sper ca noul sef FMI Lagarde sa mazileasca echipa lui jeffrey ca sunt nuli. Poate sunt naiv.
@ Shadow
Corb la corb nu scoate ochii.
@Shadow,
Cu siguranta! Doamna Lagarde stie ca o tara care se concentreaza doar pe export va avea candva mari dificultati. De aceea Franta duce o politica de incurajare a consumului intern prin mentinerea unor venituri decente la nivelul bugetarilor si pensionarilor, categorii cu nevoi de prima necesitate, care de regula sunt satisfacute de o retea densa si complexa de IMM-uri(aducatoare de multe milioane de locuri de munca).Si iar cu siguranta nu priveste cu ochi prietenosi nici echipa lui Franks si nici cea a lui basescu. Vom trai si vom vedea.
@ un liberal optimist
Romania a avut mai mult export datorita lohnului si datorita faptului ca in CHina pe acest tip de activitate salariile au inceput sa creasca, ceea ce face ca ind. confectiilor sa se reintoarca si in Romania.
@all,
Nu va faceti iluzii ca ne scapa cineva de ciuma portocalie, cand esti slab toti incearca sa profite de pe urma ta ce naiba, acuma unii pot lua intreaga tara pt cateva luni de supravietuire a guvernului Boc.
@ maca
Stii bine ca PD va fi schimbat, ce tot spui acolo? Daca socotesti ca e o ciuma, te intreb, care molima nu s-a incheiat la un moment dat?
@ Varujan Vosganian
La ora care scriu aceste rânduri, domnul Voinescu vă contrazice cu talent şi voioşie.
Eu propun un duel cu lance şi spadă ca să vedem cine are dreptate.
Oare noi românii nu putem să ştim nişte date lipsite de echivoc?
@ Bibliotecaru
Nu oate sa ma contrazica nimeni, decat daca doar INS isi retrage cifrele si aduce altele.
@Bibliotecaru
Domnul Voinescu, din pacate, a incetat de multa vreme sa mai fie un personaj credibil (nu pot sa uit ce fata mirata avea cand Roberta Alma Anastase a anuntat ca votasera 170 de parlamentari Legea Pensiilor). “Imparatul e despuiat!”
@Shadow
Revenind la analizele din postarea anterioara privind situatia pieteie muncii: PD-ul vrea reducerea ajutoarelor sociale in situatia in care ei au introdus in 2009 (pentru alegerea lui TB) venitul minim garantat de 350 RON. Cu alte cuvinte o persoana care nu a muncit o zi in viata ei ia ajutor de 350 lei de la stat, iar o persoana care a muncit 12 ani ia pensie de 400 lei (am caz concret in familie). In consecinta, numarul asistatilor social a fost crescut de PD in 2009, iar acum se plang ca sunt prea multi si critica populismul. Al cui? Al lor! Trist este ca in continuare exista 20% din populatie care inca i-ar mai vota.
In ceea ce priveste numarul persoanelor apte de munca si de vot (peste 18 ani) este de circa 16000000 persoane din care 5,5 milioane sunt pensionari, deci undeva in jur de 11 milioane. Din cei 10,5 milioane, circa 4.5 milioane platesc taxe si impozite, deci restul de 6 milioane nu exista din punct de vedere fiscal. Dintre acestia 2 milioane platesc taxe si impozite in afara granitelor. Raman 4 milioane de romani care pot apartine urmatoarelor categorii – someri in plata sau iesiti din plata, beneficiari ai unor forme de ajutor social sau lucratori la negru. Oricum pentru o tara de asistati sociali mi se pare cam mare agitatia si spargerea in figuri de pe litoral.
@ lorduljohn
Foarte corecta referirea la pensia minima garantata. Atata doar ca ea se refera la persoane care nu mai au capacitate de munca, in timp ce reprosul lui Lazaroiu se referea la finantarea prin ajutor social a persoanelor apte de munca.
@
MACA
“Nu, la prime, stimulente si lefe grase sa nu le zic altfel. ”
Zi-le ma tampitule altfel!!!!
@ alex.dumitrascu
Ce e cu limbajul asta, Alex? De ce vorbesti asa cu Maca?
@ LordulJohn
O nota referitor la cum se calculeaza somajul – miraculos de mic in Romania.
Conform definitiei Biroului International al Muncii someri sunt persoanele cu vârsta de cel putin 15 ani care în demersul perioadei de referinta îndeplinesc simultan urmatoarele conditii:
- nu au un loc de munca si nu desfasoara o activitate în scopul obtinerii unor venituri.
- sunt în cautarea unui loc de munca, utilizând în ultimele patru saptamâni diferite metode pentru a-l gasi: înscrierea la oficiul de forta de munca si somaj sau la agentii particulare de plasare, demersuri pentru a începe o activitate pe cont propriu, publicarea de anunturi sau raspunsuri la anunturi, apel la rude, prieteni, sindicate etc.
- sunt disponibile sa înceapa lucrul în urmatoarele 15 zile, daca s-ar gasi imediat un loc de munca.
Atentie la linia a doua a definitiei – numarul de someri nu se limiteaza la cei inregistrati la agentiile de somaj.
Am inteles mai departe ca exista un somaj frictional, temporar, normal, si un somaj structural care tine de deficitele macrostructurale ale unei societati. In tarile europene si Statele Unite,Japonia, rata somajului nu se calculeaza pe baza datelor agentiilor de somaj (acesta ar fi doar somajul frictional) ci pe baza de recensamint/sondaj pentru a prinde trendul cel mai important in ce priveste economia – somajul structural. Somajul structural are si ponderea cea mai mare intr-un stat ca Romania. INSSE insa obtine datele referitoare la somaj nu prin recensamint ci exclusiv de la agentiile de somaj si raporteaza astfel si romanilor si la eurostat doar o fractiune din rata de somaj – ar trebui raportati la eurostat pentru minciuna (ca asa se numeste si adevarul spus pe sfert).
N-ar fi o idee rea daca USL ar face nu doar statistici legate de preferintele politice ale romanilor ci si o rata a somajului real de tip sondaj, ar cam da peste nas festivismului stil boc (“spart in figuri”, milord, ce expresie e aceasta?, coming from your lordship? – smiley). Date legate de somajul structural ar spune volume despre eficienta unui guvern boc, pentru ca se refera la politicile sale macroeconomice, nu la cit de “asistati” social sunt romanii.
Sursa de informare despre cum se face un calcul real al somajului – la virful nasului, la ASE.
http://www.asecib.ase.ro/Roman/am/cap6.pdf
@ cris
Iti aduci aminte ca chiar pe acest blog am facut cateva referiri la lipsa de relevanta a ratei somajului…
@ Tudor
Raspundem ascultatorilor: Spicuiri din programul oranj referitor la munca, adicatelea pe ce au cistigat alegerile (sic), juma de pagina nu mai mult cu totul:
“Directii de actiune
• Cresterea gradului de ocupare de la circa 59%, in prezent, la minimum 65%, in anul 2012.
• Cresterea participarii la formarea profesionala continua de la 2% la minimum 7% din populatia in varsta de munca intre 25-64 de ani;
• Cresterea salariului minim brut pe economie astfel incat sa atinga 50% din salariul mediu brut pe economie pana la sfarsitul anului 2012.
• Cresterea salariului mediu brut nominal pe economie in perioada 2009-2012 cu 55%.
• Absorbtia eficienta a resurselor financiare europene destinate dezvoltarii resurselor umane, astfel incat sa se asigure suportul de formare profesionala si ocupationala. .
• Stimularea ramanerii pe piata muncii a persoanelor care au implinit varsta de pensionare, precum si atragerea in activitate a persoanelor pensionate apte de munca.
• Revitalizarea dialogului social, inclusiv prin participarea companiilor multinationale. ”
http://www.pdl.org.ro/index.php?page=programGuvernare&textPag=07
In ce priveste gradul de ocupare INSSE spune ca in 2011 este 60% – si daca il calculeaza cum calculeaza somajul ne-am lamurit. Salariile sunt o splendoare, datul afara al celor aflati la virsta de pensionare am vazut-o de curind mai ales in educatie, absorbtia fondurilor europene – sa-i intrebam pe lazaroiu si pe predecesorul sau uitabil. Cit despre dialogul social, l-au stimulat, e adevarat, pina la nebunie sau tacere, urcat pe stilpi, aruncat de la balcon, sinucideri. Ca sa ne pastram in acelasi spirit radio, raspundem ascultatorilor: nu era masina ci bicicleta si nu i s-a dat i s-a luat.
@ VarujanVosganian

Nu m-aţi înţeles. Eu spuneam că cetăţenii români se află în faţa a doi parlamentari care spun lucruri diferite despre o singură realitate. Problema despre care vorbeam acolo era… “Oare noi românii nu putem să ştim nişte date lipsite de echivoc?”
Dumneavoastră vorbiţi despre creştere zero pe primul trimestru, domnul Voinescu vorbea despre încă o victorie a statisticii româneşti şi despre creşterea economică în limita parametrilor negociaţi cu FMI.
Cum spunea poetul, “în lume nu-s mai multe Românii”. Ei bine… se pare că sunt.
Depinde pe cine asculţi.
@ Bibliotecaru
Dragul meu, eu nu vorbeam despre nimic, eu reproduceam datele din buletinul statistic. Chestiunea intre mine si Voinescu nu e ca folosim date diferite, ci ca el fie nu le intelege, fie le omite pe cele care nu-i convin. Cresterea de 0,3% pe semestrul I este oferita de statistica nu e inventata de mine. Dar mai am o surpriza pentru Voinescu si pentru PD in comentariul pe care o sa-l criu azi.
@cris
Da, sunt de acord cu irelevanta indicatorului rata a somajului si as fi mai degraba adeptul indicatorului “grad de ocupare” care este mult mai relevant.
In ceea ce priveste expresia incriminata, te rog sa ma ierti daca a avut efect oripilant, dar descrie perfect situatia. Orice alta descriere ar fi fost saracita de continut.
@Vosganian
Corect, aveti dreptate, insa ceea ce omite a spune dl. Fratii Grimm este ca ajutorul cel mai bun pentru cineva care este apt de munca este sa-i creezi unul.
@ lorduljohn
Adica un loc de munca Total de acord. Cand eram ministru, i-am propus primului ministru sa reducem ajutoarele in judetele unde rata somajului era sub 3%. Eram in minoritate in arlament, din pacate, PD si PSD nu ne-ar fi permis asa ceva.
@Dle Vosganian
Referinta dvs la “corb” e referitoare la Lagarde si franks? E o diferenta colosala intre cunostintele economice ale uneia si ale celuilalt. Daca insa referinta este la UMP si PDL ca membrii ai PP pot sa cred partial pt ca au inceput incet sa se mai trezeasca si nu numai francezii dar si nemtii.
Din pacate PNL nu are deloc loby sau are loby “mediocru” in PE. In timp ce pdl a ajuns sa scrie articole ale comisiei europene referitoare la “justitia” din Romania de exemplu. Este pozitie evidenta de “abuz de functie”.
@ Shadow
Nu stiu ca PNL sa aiba vreo strategie a grupului parlamentar din PE. NU stiu ca presedintele partidului sa se fi intalnit vreodata cu cei cinci parlamentari liberali pentru a elabora o strategie. Cel putin noi biroul, nu ne-am intalnit.
@ LordulJohn
glumeam, daca mai statea radoveanu mult pe blog ai fi fost tu oripilat de cit de bine injur – la injuraturi prefer germana, precis anatomica si foarte nobila: orice injuratura se incepe cu Sie (dumneavoastra) si se termina cu Hochactungsvoll (cu inalta consideratie).
Rata de somaj este totusi foarte importanta, daca e calculata asa cum trebuie si daca se refera la somajul structural; intr-adevar am mai discutat despre irelevanta, dar despre irelevanta ratei somajului asa cum e calculata de boc. Mi-a rams ca un biziit pe linga urechi pentru ca nu reuseam sa-mi dau seama cum manipuleaza datele – ce am scris mai sus spune cum.
@ cris
Interesant e ca m-a sunat un tip care s-a dat drept Radoveanu, numai ca vorbea bine romaneste, nu ca cel care scria. A fost obraznic si i-am inchis. Cat desre mesajele lui, gata, nu mai intra. Poate sa scrie oricat si orice.
@cris
Evident ca glumeai. Ne cunoastem de multa vreme si ne stim capabilitatile. La cat de onctuos era switzeru’ m-am gandit ca nici macar sa-l imping nu are rost, ca ma murdaresc. Si eu sunt de acord ca o injuratura buna trebuie spusa cu eleganta pentru a nu-si pierde efectul corectiv.
Referitor la cifre si la modul in care se manipuleaza si se interpreteaza am asa o stare de mahnire ca nici cifrele nu mai sunt ce erau odata. Bine, totul se bazeaza pe gradul foarte scazut de instruire al celor care asculta.
Cifrele prezentate consfiintesc ceea ce orice minte deschisa a prevazut incepind cu 2009: dezastru economic si social, lipsa de perspectiva, lipsa de incredere, transformarea crizei economice intr-una de sistem.
Nu ne puteam astepta la altceva, si din pacate nici in viitor nu ne putem astepta daca ramine aceasi conducere. Lipsa unei politici 3C – coerente, consecvente, credibile – duce inerent la prabusirea intregii economii.
Noi in acest moment avem doua mari probleme, amindoua fiind efectul amatorismului si politicianismului guvernarii: Prima problema este cea a politicilor adoptate de actualul guvern: mariri de impozite si taieri de cheltuieli fara a intelege efectele acestor masuri asupra economiei, fara a privi economia ca un sistem care reactioneaza la orice impuls extern. Insa chiar si cu un nivel de taxare exagerat, cu un nivel minim de venituri ale populatiei, economia ar functiona. Afacerile si-ar face planurile in functie de aceste conditii, Insa la noi intervine problema a doua, cea mai importanta si periculoasa: lipsa predictibilitatii, lipsa increderii, lipsa celor 3C. Acest aspect este cel cu adevarat destructiv, cel care duce la cifrele prezentate de INS. Si aceasta problema este strict una politica.
Si cu toate ca imi place sa termin in registru optimist, cu un mesaj constructiv, referitor la acest subiect nu pot: din pacate ceea ce a facut aceasta camarila portocalie in cei 3 ani de guvernare va avea efecte pe termen lung, calculat in generatii, deoarece s-a distrus increderea in stat. Din momentul in care statul si-a incalcat obligatiile, eu contribuabil ma voi simti indreptatit sa-l fur cum pot, sa-mi ascund veniturile, stiind ca nu ma pot baza pe pensia de stat, pe sistemul de sanatate, pe invatamint, si in general nu pot avea nici o asteptare de la stat. Practic prin plata taxelor si impozitelor nu platesc beneficiile mele de cetatean, ci platesc doar o taxa de protectie catre un inamic. Si aceasta gindire, chiar daca nu-i asa clar exprimata, exista in intreaga societate romaneasca, si va razbate cel putin o generatie…..
@ Coraian Zoltan
S-a pierdut increderea in tara. Romania a devenit , pentru romani, din nou, un satiu al resemnarii si al dezolarii. Acesta e , de altfel, chiar subiectul primului editorial, cel care a deschis acest blog acum aproape doi ani.
@ LordulJohn
tot e bine ca ne incapatinam sa spunem 2+2=4, daca am spune si noi cinci nu ar mai fi decit un pas pina la a izbucni in lacrimi dindu-ne seama cit de mult il iubim pe BB, Big Brother adica.
@ Corzo
Imi place 3C – coerenta, consecventa, credibilitate, poate asta ar trebui sa vina dupa 3B: basme, baloane si batjocura.
Stagnarea asta face oare parte din “surpriza placuta” facuta Europei despre care am aflat zilele trecute ? :))
@ adrian
Chiar nu stiu de ce au spus unii ca Romania e o surpriza placuta. Poate pentru cei care o ocolesc.
@Bibliotecaru
Hai ca nu “interpretii” dau neaparat “masura” unei tari :-). Si s-a intamplat ani de zile si la case mai mari. Ce nu ati auzit pe la altii de ceva vreme de “oximoronul” crestere negativa?
@VV,
Maestre, nimeni nu castiga din supraproductia agricola decat daca se implica Guvernul. Azi am fost la piata. Dupa fericirea de pana acum o saptamana a urmat tristetea. Piata era goala cu preturile de acum o luna. Si-i inteleg pe agricultori.De ce sa cheltuie cu recoltarea(mai ales ca au nevoie si de angajati), cu transportul si sa se pomeneasca fata in fata cu mafia pietelor care-i obliga sa vanda pepenele cu 0.2 lei. Sigur ,la anul se vor lasa pagubasi. Pana nu construim suficiente piete de gros asa se va intampla in Romania an de an.Si nici nu vom scapa de importuri pana cand hipermarketurile nu vor avea o sursa sigura de produse alimentare. Si , astfel, vom scapa si de mafia pietelor intretinute de mafiile consiliilor locale.
@ un liberal optimist
Si mai trebuie depozite standardizate pentru cereale, adica bursa, operatiuni futures, asa cum se facea in America inca de acum 170 de ani.
@un liberal optimist
Taranul (care taran?) trebuie sa inteleaga ca trebuie sa se uneasca pentru a avea forta. Evident ca si guvernul trebuie sa stimuleze asocierea agricultorilor. Evident ca si consiliile locale trebuie sa stimuleze asocierea producatorilor agricoli. De exemplu, in pietele din orase nu ar trebui sa aiba acces decat Asociatia crescatorilor de vite/oi/pasari/etcm Asociatia legumicultorilor, pomicultitorilor, etc, Si atunci vom termina cu mafia pietelor
@cris
Da, trebuie sa ne incapatanam sa spunem ca 2+2=4 si mai ales sa stim de ce fac 4 si nu cinci, altfel se duce totul pe pustie.
Ca arendator sunt foarte ingrijorat de superproductia agricola. Ar fi trebuit sa ma sune arendasii de vreo luna. Inseamna ca au probleme. Noroc ca au spatii de depozitare suficiente, utilaje performante de aerisirea si intretinerea cerealelor, utilaje de productie de samanta. Stau si asteapta, nu sunt la mana speculatorilor. Sigur, am contribuit si noi la succesul lor cand multi ani am renuntat la arenda pentru a-i capitaliza. Toti acesti arendatori am fost si suntem niste liberali optimisti.Ca si arendasii. De aia va spuneam ca ar trebui ca PNL sa aiba alt target in recrutarea membrilor si sustinatorilor de partid.
@ un liberal optimist
Arendatorii sunt destul de putini si, din pacate, cel mai adesea nu simpatizeaza cu PNL . In consecinta nici arendasii. Ai dreptate ca ei trebuie mai bine tintiti de politicile liberale.
@ Shadow
Nici eu nu mai ştiu ce am auzit şi ce nu, că parcă toate se bulucesc. Cum spuneam şi pe firul trecut, am început să-mi pun ordine în noţiunile de economie…
http://bibliotecarul.blogspot.com/2011/08/sinteza-practica-pentru-uzul.html
@VV,
Maestre, ca senator de Iasi, sigur aveti un birou senatorial cu angajati de buna calitate.Ma intreb de ce nu-i puneti la treaba sa printeze tot ce spun prietenii acestui blog? In final va rezulta o excelenta doctrina de guvernare pur liberala. Pai nu spuneati DVoastra ca principala conditie ca sa guvernezi tara trebuie intai s-o cunosti?Iata, oameni astia chiar stiu cum sa guverneze o tara chiar daca au fost nevoiti s-o paraseasca. Chiar lasam tara asta la mana unor repetenti?
@ un liberal optimist
Asta ar fi o idee. Ei mi-au printat, pana una alta, articolele mele, care insumeaza vreo cinci sute de pagini. Dar ai dreptate, comentariile voastre s-ar putea sa fie mai pline de miez. Avem, atunci, mii de pagini.
@liberal optimist
Dle draga dl Vosganian m-a intrebat odata de ce nu intru in partid daca vreau sa fac ceva si avea dreptate(nu nu sunt membru pnl si a nici unui partid). Simpla “chibiteala” a noastra de pe margine este mult prea “neasumata”. Stiu ideile se nasc si aici ca si in cazul oricarei dezbateri. Curajul insa de a le sustine si a le asuma ar trebui sa dea si imboldul acestor oameni de a intra in PNL sau in alte partide functie de crezul fiecaruia.
Doar asa cineva cu foarte multe bune intentii si idei va putea sa vada ca nu este asa usor nici macar in partid sa faci sa mearga lucrurile, sa convingi, sa “tragi dupa tine”. Eu zic ca noua ne este usor pe forum. Pt dl Vosganian insa e mult mai greu. Sunt “batalii” care se dau cu mult inainte de a apare ceva in public doar in cadrul partidului.
Daca viata ar fi asa de simpla….
@d-l senator,
Cred ca va referiti la comunism, desi in Romania in ultimii 25 de ani de comunism a fost mai mult un tip de fascism, combinat cu un puternic cult al personalitatii. Unii considera ca s-ar datora influentei asupra lui Ceausescu a cultului maresarului Antonescu, a copiat si el ce a vazut in copilaria sa, sau poate subconstientul.
@ maca
Auzi, apropos de comunism, ca ministrl turismului vrea sa faca un circuit in China : Pe urmele familiei Ceausescu? A innebunit lumea.
@Shadow,
Intrebati-l pe Maestru daca are vreun carnet de partid de pe la vreo organizatie sectoriala. Poate acum de cand e vicepresedinte sa fi venit vreun valet sa-i aduca carnetul de membru. Nici eu nu am carnet pentru ca mi-a fost prea lene sa suport prostiile de pe la vreo organizatie de sector. Asa ca prefer sa fac cat ma pricep pentru liberalismul autentic. Eu zic ca pana acum a fost bine. Am la activ cate organizatii liberale intr-un fief socialist. Si fara efort.
@ un liberal optimist
Daca stau sa ma gandesc bine, nu am carnet de partid. Nu mi l-a dat nimeni.
@
vv
De la ‘lefe”, “succesuri” si “almanahe”
Asa le zic eu la astia, tampiti. Ii scoate scoala romaneasca
@ alex.dumitrascu
Lefe inca mai merge. Cu doi de “f” e o bere belgiana.
@shadow
Viata nu e simpla, e drept, dar daca ar fi simpla n-ar avea nici un haz. E adevarat ca ceea ce facem noi aici poate fi tratat si ca o “chibiteala neasumata” insa e sincera, e bine intentionata, nu cere functii, nu cere nimic in schimb si e de la firul ierbii.
@Shadow
Chibiteala despre care vorbiti cu o doza de repros pentru cei in cauza este determinata, in buna masura, si de lipsa de apetenta a partidelor pentru figuri noi.
Teoria politica constata, inca de acum o suta de ani, tendinta de osificare si de birocratizare a partidelor politice; nimic nu s a schimbat.
In acelasi timp, exista si o doza buna de comoditate din partea unora dintre noi, care ar avea timp si resurse.
Ar fi trebuit sa l intrebati pe dl senator, cand v a facut invitatia, daca va acorda si niste parghii, altfel, in orice partid poti vorbi la fel de bine in pustiu ca si oriunde in alta parte.
@Cris
Multumim frumos pentru radioerevanul (fara apropos, maestre) oranj care cica nu va mai fi oranj: verde sau alb – de la alba ca zapada, clar!
Dar, zice dl cristian preda, de vina ar fi culoarea oranj, nu se stie din ce cauza oamenii fac alergie la ea.
Mda
@ tudor
In campania din Neamt PD foloseste culoarea verde. A lasat-o moale cu oranjul.
Domnule Vosganian, eu ramin sceptic fata de toate datele statistice elaborate de un institut al statului, mai ales daca sint luate in brate de reprezentantii IMF, intr-o incercare abjecta de a lauda politica guvernului Boc. In istoria recenta, guvernele au folosit datele statistice pentru a justifica interventia birocratiei statului in economie. Abureala aceasta cu datele statistice a facut ca bazele stiintifice ale economiei sa fie serios zdruncinate de faptul ca : desi instrumentele stiintifice ale stiintei statistice economice au evoluat exponential totusi, fenomenele economice sint inca intr-o ceata deasa pentru marea majoritate a economistilor de valoare. Un exemplu este criza economica mondiala pe care foarte putini au prevazut-o ca aparitie si gravitate. Deasemeni, bilbiala generala in domeniul masurilor economice pentru combaterea crizei , de la prestigioasele think tank la ” birourile de expertiza ale ” bancilor centrale FR, ECB, Bank of England, banca centrala germana,olandeza , franceza etc.etc. care au adoptat masuri care s-au dovedit ulterior inutile sau chiar nocive climatului economic. Discutiile despre constituirea unui ” Guvern European de facto” dovedeste confuzia generala despre interventia statului si chiar a unei birocratii suprastatale in economie. In acelasi timp , actiunea creaza reactiune, s-a constituit un curent in mediul academic american care studiaza posibilitatea ca birocratiile suprastatale cum au fost URSS si cum este acum administratia federala a USA sau UE sa devina opresive pentru cetatenii statelor respective si , in consecinta , sa favorizeze secesiunea si atomizarea acestor colosi in state mai mici.
In concluzie, marile ratari pe care stiinta economica bazata pe statistica le-a suferit in ultimii ani ar trebui sa ne faca sceptici in interpretarea oricaror date statistice, mai ales , cind acestea sint un produs al unui institut al statului. Aceiasi atitudine ar trebui sa o adoptam si fata de companiile imputernicite de state , cum sint cele de rating, cind este vorba de estimarea performantelor economice.
@ Sorin Muncaciu
Cata vreme INS e singura institutie, de stat ori privata, care are calacitatea de culegere si evaluare a cifrelor statistitice, suntem nevoiti sa le acceptam ca atare. Nu avem capacitatea de expertiza de a le contrazice, ci doar de a le interpreta. Si, pe urma, daca nu acceptam chiar nici un reper statistic, iti dai seama ce dialog al surzilor iese din asta?
@VV
In ceea ce priveste europarlamentarii PNL din pacate am incercat sa comunic cu ei in legatura cu niste dezbateri parlamentare care ne priveau si nu am reusit. Am reusit in schimb cu un europarlamentar PD si cu niste europarlamentari britanici. Chiar si acum avem o problema legata de noua Politica Comuna de Pescuit si Acvacultura si cu Regulamentul privind organizarea comuna a pietei produselor pescaresti si nu stiu daca sa mai incerc la europarlamentarii liberali sau sa merg tot cu cei care ne-au ajutat pana acum.
@ lorduljohn
Poate ca nu ei sunt de vina, in PNL nu exista o formula de cooperare cu parlamentarii europeni, sa zicem intalniri periodice cu biroul permanent, cu comisiile de specialitate (cate or mai fi ramas) ori cu presedintele partidului.
@VV,
Eu am trei arendasi. 2 sunt liberali pe fata. Al doilea e liberal vechi dar se da pesedist ca sa-l lase primarul sa fac arendasie( plus facilitatile de care va spuneam pentru stocarea cerealelor).Faptul ca nu sunt la mana intermediarilor este un succes pentru ei.Acum vreo doi ani, unul dintre ei, la o recolta record ma ruga sa-mi trimita vreo doua camioane de grau sa mi le valorific, ca deh, fiind de la Bucuresti, cu siguranta am relatii. Cam asta e treaba cu agricultura. Sunt multe interese oculte(chiar de la nivelul UE!!) sa nu punem pe picioare o agricultura perfomanta pe tot lantul.Teoria cu romanul lenes satisface pe toata lumea.Oricum trebuie o lege clara privind incurajarea depozitelor de produse agricole care pot intra oricand pe bursa. Si inca una pentru incurajarea agricultorilor pe categorii de produse unde importul de produse subventionate din alte tari e prea mare. Sigur, se pot gasi portite legislative pentru a nu fi tamponati de UE( va amintiti ce-ati patit cu taxa de prima inmatriculare!).UE, UE, dar trebuie sa ne protejam economia nationala, Asa cum fac toate tarile membre.
@un liberal optimist
Asta e tema, intr-adevar Depozitele, warantul, optiunile de tip futures si bursele.
@d-l senator,
Cel mai rauca suntem condusi de unii ministri care au fusta ceva mai lunga decat mintea. Nu ajunge ca ne fura pe fata, mai sunt si complet incompetenti.
@ maca
Daca te referi la cine cred eu, trebuie sa adaugi si ca poarta minijupe, altfel nu merge ironia.
@tudor
reprosul era in primul rand pt mine nu neaparat pt ceilalti. Ca nu fac mai mult.
@ VarujanVosganian
Stimate domn,
Nici nu spuneam altceva.
Chestiunea este că cetăţeanul obişnuit (adică majoritatea societăţii româneşti) nu are neapărat acces la date, pentru că nu stă să caute aceste rapoarte pe internet, mai mult nu are nici capacitatea (pregătirea) de a le analiza şi a trage concluzii. Ei bine, aceşti cetăţeni sunt la mâna comunicărilor politice.
Acest cetăţean, despre care vorbeam mai sus, culege o reacţie a unui partid neguvernamental care spune că România nu merge spre mai bine şi o reacţie a unui partid guvernamental care spune că România merge exact aşa cum era programat să meargă spre binele tuturor.
Personal aş merge şi mai spre rău, adică spre scădere economică (aşa cum ar fi logic din moment ce se iau credite de consum în lipsa creşterii consumului şi a veniturilor) şi aş crede că situaţia este “coafată la greu”.
Personal nu pot să cred nici faptul că pe anul trecut nu avem o creştere negativă de cel puţin -20%, desigur, corelat şi cu miliardele de euro intrate ca “venituri” în economie, deci producătoare de creştere economică aparentă.
De-a lungul acelor episoade (deja am postat cel de al doilea episod, http://bibliotecarul.blogspot.com/2011/08/sinteza-practica-pentru-uzul_18.html) am să încerc să postez relaţiile economice, aşa cum se “agită” în capul meu, ca să explic cum ajung la concluziile pe care le trag în legătură cu realităţile României.
@ BIbliotecaru
Asta cu -20% nu merge, totusi, oricat ai nuanta cu veniturile aparente.
@VV
Pai, daca nu exista o forma de colaborare si coordonare prin care europarlamentarii romani sa reprezintele interesele Romaniei in PE, mai ales ca pe ei, tot noi i-am votat, nu au fost votati de extraterestii, pentru ce ii mai trimitem acolo. De bine, de rau parlamentarii din Parlamentul Romaniei se intalnesc in permanenta cu alegatorii, raspund la solicitari, sunt activi, sunt laudati, injurati, sunt vii. Cei din PE cum relationeaza cu alegatorii?
@ lorduljohn
PNL are , in general, o problema interna de comunicare, nu numai cu europarlamentarii.
@ Varujan Vosganian
Domnule Vosganian, problema cu estimarile eronate merge pina sus unde o lume intreaga intra intr-un “dialog al surzilor”. Ultimul exemplu este graitor : Standard $ Poors au redus ratingul bondurilor trezoreriei americane pentru prima data in istorie. Intrebat despre aceasta Warren Buffet a spus :” nu mi-am schimbat parerea despre bondurile trezoreriei ci mi-am schimbat parerea despre Standard @ Poors”. A doua zi S@P au anuntat intentia de a “downgrade” ratingul companiei lui Buffet, mai ales ca aceste detine majoritatea si in compania rivala lui S@P, numita Moody. Colac peste pupaza congresul american a hotarit ” investigarea ” companiei S&P. Companiile de rating au fost “imputernicite de catre state” sa vegheze la solvabilitatea companiilor listate la bursa . Pentru ca o companie sa fie tranzactionata la bursa trebuie sa aiba “ratingul” companiei de rating. Toate companiile de rating si-au dat cu stingul in dreptul dind ratinguri de AAA derivativelor care au cauzat prabusirea pietei imprumuturilor in realestate, au dat rating maxim companiei Enron, bancilor BernStern, Washington mutual, Lehman Brothers chiar inainte de falimentul acestora. Despre ce fel de repere economice vorbim cind, la case mai marei e vraiste si manipulare cit cuprinde ?? Va amintesc ca aia din opozitia greceasca au cerut prin lege un inventar( audit) pentru a cunoaste exact marimea datoriei Greciei. Ce sa mai vorbim de ametitii astia de la UE care nici acum nu sint in clar cit de mare este datoria sectorului privat, fata de, datoria guvernelor PIIGS. Tot astia vorbesc de o supraguvernare a finantelor celor 17 tari din euro dar, habar nu au cum poate fi implementata in practica un asemenea sistem deoarece , sint constiienti ca cifrele folosite ca reper ( trigger) sint calculate in protocoale diferite in aceste tari. Unificarea metodologiei de calcul este o alta gisca in alta traista. In orice caz situatia actuala este o ceata groasa in care ” razboiul surzilor” este regula. De ce sa ne miram de manipularile de tip Boc-FMI ???
@ Sorin Muncaciu
Ar trebui sa creem in Romania un institut deprestigiu economic, fara control politic, si care sa poate da evaluari paralele. Altminteri, chiar daca vom contrazice, nu avem datele proprii, deci vom fi acuzati de politicianism.
@VV
Felicitari pentru revenirea pe sticla, Domnule Senator, ne a facut multa placere.
Sa auzim (si sa vedem) de bine, in toamna ce vine, Domnule!
@ VarujanVosganian
Domnul Vosganian,
La cât apreciaţi creşterea PIB-ul pe seama tranşelor FMI? În miliarde euro.
As avea o intrebare pentru dl lazaroiu, dar neavand acces, poate l intrebati dumneavoastra:
E vorba de 800 net, sau brut?
Sa stie oamnenii cu exactitate daca s bogati sau nu,
adica bogati impozabili si bogati neimpozabili.
Mare idiot!
@VV
Am vazut o pe doctorita roxana marinescu , la otv.
O cunoasteti si dumneavoastra.
A prezentat anunturile de atribuire a unor lucrari la spitalele din bucuresti: reparatii curente spital coltea = 170 milioane lei, renovare colentina , tot cam asa (preturi fara tva).
Plus multe altele.
Niste cifre absolut aiuritoare.
Ma intreb de ce pentru a afla asa ceva este nevoie ca un liberal sa mearga la otv.
Dl Ponta anunta acum vreo trei luni ca usl ul va face un site cu furaciunile puterii.
Mai bine puneam mana de la mana si l faceam noi …