Cât despre buget, nici nu mai poate fi vorba sau o altfel de moarte a domnului Lăzărescu

Într-o ţară unde lucrurile se petrec normal, adică cu respectarea legilor şi a cetăţenilor, săptămâna aceasta ar fi trebuit să aibă loc în Guvern prima lectură a proiectului de buget pe anul 2010. Ar fi urmat ca până la jumătatea lunii octombrie el să fie depus la Parlament, în vederea dezbaterii.

 În loc să discute despre buget, Guvernul a discutat despre autobuze. Cum asupra autobuzelor cele două partide nu s-au înţeles, unii au plecat, adică cei de la PSD, care spuneau că nu mai sunt autobuze de închiriat pentru alegeri, iar ceilalţi, de la PD, care spuneau că mai sunt, au rămas.

 Dincolo de războiul autobuzelor, cu toată comedia penibilă a ultimatumurilor, a demisiilor şi a revocărilor, bugetul, total ignorat, îşi trăieşte agonia, precum personajul ghinionist din Moartea domnului Lăzărescu, filmul regizorului Cristi Puiu.

 Nu mă refer doar la bugetul pentru anul viitor care nu e doar nenăscut, dar nici măcar nu se vede încă la ecograf. Mă refer la bugetul pe anul 2009, despre care, între atâtea învolburări politice, nu mai vorbeşte nimeni.

 Deficitul bugetul administraţiei centrale (buget de stat, buget de asigurări sociale (pensii, şomaj, sănătate) pe perioada 1.01 – 31.08. 2009 a ajuns la 27 miliarde de lei, adică 5,5% din PIB!!! Spre comparaţie, anul trecut deficitul pe perioada similară era de numai 4,5 miliarde de lei. Pe întregul an 2008 deficitul administraţiei centrale a fost de 19,5 miliarde de lei, în timp ce anul acesta va depăşi, probabil, 40 miliarde de lei. Adică echivalentul sumei pe care Guvernul ne-o promitea la începutul anului că se va investi. Exact ca bicicleta lui Haceadurian, suma există, dar nu ne-a fost dată, ci ne-a fost luată, sau mai bine zis ne va fi luată pe măsură ce va trebui să plătim datoria publică pe care un astfel de deficit uluitor o produce. Şi, vorba lui Creangă, bucuria caprei nu fu proastă, căci deja datoria publică a crescut de la începutul anului cu 30 miliarde de lei şi va mai spori până la sfârşitul anului la 50 miliarde, ajungând la vreo 160 miliarde. Măcar dacă ne-am fi ales cu ceva de pe urma acestor datorii. Dar Guvernul abia dacă reuşeşte să plătească pensiile şi salariile.

 Când bugetul e într-o astfel de stare jalnică, dl. Boc hotărăşte că trebuie revocat ministrul de interne pentru că s-a referit la autobuze. Acesta e cel mai grav lucru care s-a întâmplat în Guvern!? Nu deficitul care ne cocoşează, nu cei trei sute de mii de şomeri în plus, care ne vor costa la anul 1,5 miliarde de euro, nu prăbuşirea investiţiilor străine mai jos decât 2004 ori a produsului intern brut cu vreo 10 miliarde de euro?

 Culmea este că la guvernare a rămas tocmai partidul care gestiona ministerele economice, adică cel care trebuia să plece primul! Sincer, nimeni nu se aştepta ca aceste două partide care ocupă 70% din scaunele parlamentare să producă un Guvern atât de slab, cu miniştri care frizează penibilul. Şi sub ochii cărora asistăm la moartea bietului Buget, cu Fondul Monetar Internaţional veghindu-i ultima împărtăşanie.

30 Responses to “Cât despre buget, nici nu mai poate fi vorba sau o altfel de moarte a domnului Lăzărescu”

  1. gelu spune:

    Sub 70% prezenta la vot Traian Basescu cistiga alegerile prezidentiale!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!Citi strategi de campanie electorala ai PNL, PSD, PRM si Oprescu sunt constienti de acest lucru? Nici unul, au mai ramas aproape 2 luni si toti contra candidatii nu se prea vad pe sticla cu masuri concrete pentru a face astfel ca, peste 70% din electoratul cu drept de vot din Romania sa iasa la urne si sa nu voteze Traian Basescu. Basca ca, mai ales PNL care ca, principal partid parlamentar de opozitie doarme in ghiete si nu reuseste sa-si incropeze o baterie puternica de blogisti care sa mature toate miciunile ce sunt varsate intr-o veselie de fitilistii PD-L astfel incit Cirn Antonescu sa patrunda in mintile cetatenilor cu drept prin intermediul tuturor segmentelor mass-mediei din tara si care sunt scirbiti de Traian Basescu dar care nu se duc la vot pe mina celor ca, Mircea Badea sa se prezinte la vot si sa nu-l voteze pe acesta. De bun timp i-am atentionat pe domnii Tariceanu, Antonescu, Olteanu si acum pe dumenavoastra dar parca, sfaturile mele se lovesc de un perete dupa care cad in desuitudine? Nu va inteleg, ati platit o groaza de bani pe strategii adusi din strainatate care nu cunosc realitatile Securistate=SRI vis-a-vis de aruncatul gainii in curtea altora cu care o sa ajunge la un fiasco total. Fara o propaganda electorala pe ultima suta de metri pentru a convinge 70% din electoratul cu drept de vot sa vina la urne ati pierdut partida, atit dumneavostra PNL, cei din PSD, PRM si Oprescu. Toti candidatii pot sa puna batista pe tambal si sa se retraga din competitie. E asa de greu ca, PNL sa coopteze un maestru de talia domnului Profesor Teodorescu!!!!!! si o echipa de blogisti si sa treceti la lucru cu turatie maxima in aceasta campanie electoral??? Nu o faceti, o sa iasa din nou Traian Basescu si o sa bage definitiv Romania in prapastie, actiune care va duce la disparitia tarii ca, entitate statala in viitorul nu prea indepartat. Aici se va ajunge. Iar daca nu vreti sa luati masurile cele mai concrete va rog frumos faceti cunoscut acest lucru ca, sa nu ne mai punem speranta in PNL, un partid care a avut cea mai buna guvernare in mandatul 2004-2008. Nu va inteleg, nu va inteleg, nu va inteleg, nu va inteleg pe voi liberali!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  2. Bugetul este ultima chestie la care se mai gandesc stimabilii candidati care au patronat guvernarea fesenista, cunoscuta si drept “VIsul cu ochii”.

  3. tibi spune:

    Si partea proasta este ca datoria publica este doar 3o si ceva % din PIB si pana la 60% se mai pot imprumuta asa ca nu-si fac probleme.

  4. Dan spune:

    Nici eu nu va inteleg pe voi, liberalii. Adomnitei, Qariu, David, Iorgulescu, Nicolaescu shpaga, Fenechiu si gasca. Sa mai continuu? Nu cred ca are rost.

    Din pacate pentru noi, nu exista nici o diferenta intre PSD/PD?PNL, si ma refer la cele ideologice.

    Va vedeti de afacerile voastre grase, toti sunteti milionari si va lamentati cu bla-bla-uri la televizor, ca, cica, va “doare” durerea tarii, de care, de fapt, v-ati batut joc.

    Penibililor, ar trebui sa va crape obaul de rusine.

  5. Bun. PNL unde e? Astept de o buna bucata de vreme sa comentez, sa zic, sa particip la… ceva initiat de PNL. Ceva care sa nu fie vorbe. Asadar?

  6. Maestre, bugetul e chestia aia cu multe pagini si multe cifre care seamana cu meniul de la Ciresica? :)

  7. Geonă candidează din opoziţie…la gluma zilei…

  8. gelu spune:

    Formatoare Ioana Ene nu e oripilata niciodata de ceeace face securistul Basescu la fel ca, toti formatorii de la Ziare.com si ceilalti formatori (angajati SRI in relaitate inflitrati in redactii) care-si fac meseria de mincatori de ca..ca..o in mass-media romaneasca!!!

    Nu sunt oripilati nici chiar de lovitura mascata de stat, marca Carol al II pe carea a dat-o in aceste zile Traian Basescu cind a reusit ca, prin scoaterea PSD de la guvernare sa puna mina si pe MAI care va superviza desfasurarea corecta a alegerilor ce vin si sa-si formeze un guvern in totalitate dupa sufletului lui de smenar, guvern care are la dispozitie toate fondurile bugetului de stat si-i mai trebuie doar o Mica Adunare Uninominala ca, sa devina dictator pe viata. Deoarece avind la picioare CSAT, SRI, SIE, DNA, MAP, MAI si Mica Adunare Uninominala poate sa modifice atit prelungirea duratei mandatului prezidential la vreo 7 ani cit si numarul de mandate pe care le poate detine un presedinte. Distinsa formatoare basasciana ca si ceilalti formatori din gasca facindu-si meseria doar pentru a-i arunca in deziderat pe toti contra-candidatii marelui curmaci ce vrea sa transforme Romania inr-o mare bisnita pentru clanul lui si gasca hotilor de hoti din PD-L.

  9. gelu spune:

    PNL doarme in ghete fruntasii PNL care scriu pe propriile bloguri neluind in seama ca, pe aceste bloguri intra in cea mai mare proportie cititorii liberali in suflet si simtiri. In loc sa supervizeze si sa penetreze facindu-si propagnada electorala pe toate segmentele mediei din tara, acoperind in primul rind minciunile pe care cei din Aleea Modrogan le arunca, in mod intentionat in capul lor pe toate segmentele intr-o veselie. PNL avind de luptat inprimul rind cu acest minciuni de minciuni care in ani de zile a reusit sa scada procentele PNL ca, partid cu toate ca, in perioada 2004-2008 cetatenii au avut cel mai bun nivel de trai din aceasta tara, bunastare care se datoreaza guvernului Tariceanu.

  10. Speram să avem un week-end liniştit, cu ştiri pozitive de genul “un şoricel curajos a înfruntat o pisică şi a câştigat”. Zău aşa. No chance! Dai drumul la televizor şi îl vezi pe Becali prezidenţiabil, elucubrând asupra şanselor sale la scrutinul din noiembrie. Mai mult, îl auzi perorând asupra turului doi al alegerilor, despre posibilitatea de a intra alături de Băsescu, despre cum îl bate el pe Antonescu etc. Ce se întâmplă cu România? Asistăm la prohodul bunului simţ. Să scrie cineva repede epitaful…

  11. Băsescu şi-a anunţat candidatura, de data asta, în mod oficial. Cei care sperau că nu, au primit o certitudine. Era de aşteptat, oricum. Până şi Becali, depăşind condiţia de cal troian fără nutreţ, s-a arătat îngrijorat. Rămâne de văzut ce urmează…

  12. gelu spune:

    Voi liberalii aveti in staff-ul vostru vreun psiholog de talia domnului lui Pieleanu sau un profesor expert in relatiile interumane de talia Prof. Teodorescu, aclimatizati cu tactica zvonistica din anii epocii de aur si a realitatilor zilelor nostre? Daca nu aveti insemna ca, sunteti efectiv cu capul in nori.

    • La care expert te referi, Alin Teodorescu, Bogdan Teodorescu sau altul. Eu sunt mai confortabil cu BOgdan Teodorescu. Am fost impreuna in Uniunea Fortelor de Dreapta si impartaseam aceleasi viziuni. Atata ca el era ceva mai neiertator cu infractorii si cu analfabetii decat mine. Despre Pielescu, ce sa zic, noi, cei din politica, ar trebui sa fim primii pacienti.

  13. @Dispecer Blogosfera

    E obiceiul lui Traian Basescu. Aminteste-ti cum a fost la alegeriule pentru primarie din 2000, a intrat in cursa cu o zi inainte de termenul de depunere a candidaturilor.

    Cam multi candidati anul acesta, ei nu i-au de la Basescu, ci unii de la altii. S-ar putea, insa, ca in turul doi, lucrurile sa se complice pentru Basescu. Oricum, alegerile se mai joaca inca.

  14. @Dispecere Blogosfera

    Am fost ieri la Paris. I-am intrebat ce ar fi facut daca primarul Lyonului ar fi defilat in costul de ofiter nazist pe podiumuri. Au ramas cu gura cascata ca in Romania nu i s-a intamplat nimic lui Mazare. Tot asa si cu Becali. El e o agresiune continua la adresa bunului simt dar asta il face nostim si nu demn de dispret. Asa cum el insusi a spus, cu trimitere la Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu: “Eu pot intr-un an sa citesc toate cartile pe care ei le-au citit, dar ei pot sa faca banii mei?” Nu de ras, sa mori de plans si alta nu!

  15. @gelu

    O fi cum spui cu blogurile, un fel de terapie de grup intre liberali, dar macar comunicam intre noi si, ce e mai important, ne asezam ideile. Cat despre mass-media, daca e dupa care urla sau injura mai tare, e greu sa tii pasul.

  16. @Cetateanul Popescu

    Cetateanule Popescu, astepti initiative ale PNL?Dar initiativele de cand PNL era la guvernare comparativ cu cele ale guvernarii PSD-PD nu-ti sunt de ajuns? Ce iniative ai dori, din opozitie? Marsuri, greve japoneze sau ale foamei? Ca toate initiative noastre legislative ori amendamentele la legi cad ca taiate de secure. Sa vedem ce-o fi cu motiunea asta de cenzura pe care o pregatim.

  17. @Alexcandru Marin

    A zis Ministerul Finantelor ceva ieri de bugetul pe anul viitor, cum ca ar fi gata. Dar cum arata si, mai ales, de ce ministrii nu au prezentat public bugetele ministerelor, e o enigma. Sau, ma rog, o noua minciuna.

  18. @tibi

    Nu e chiar asa, Tibi. Una e sa te imprumuti ca sa faci investitii si sa ai din ce plati, si alta e sa te imprumuti ca sa toace banii Banca Nationala pe piata valutara ori Guvernul pe salarii si pensii.

  19. Bibliotecaru spune:

    @ VarujanVosganian
    Domnia voastră cam cum credeţi că se vor plăti datoriile acumulate cu ocazia acestor alegeri?

  20. Domnule Vosganian,

    cu scuze pentru lipsa claritate: aveam in cap trecerea PNL de la reactiune la actiune. TB face agenda publica, lansand teme peste teme, iar asta satureaza media si face ca restul lumii politice sa ramana reactiva. Din perspectiva mea (care, admit, e incompleta si fragmentara – dar asa e a tuturor oamenilor simpli, carora va adresati) TB conduce, restul se ia dupa ce zice el. Un nebun arunca o piatra… stiti Dvs.

    Eu astept ceva in plus. De exemplu, astept sa treceti de la “TB nu face bine” la “TB nu face bine, pentru ca noi am determinat ca treaba asta se face mai bine _astfel_”. Sa treceti de la _reactiv_ la _proactiv_.

    Stau intr-un oras mare, in Brasov. Urmaresc oarecum zilnic TV si media online, ca si cele cateva bloguri PNL. N-am vazut inca vreun fruntas liberal la mine acasa, sa-l pot pipai si sa strig: ESTE!, if you know what I mean.

    Resimt o oarecare lipsa de vlaga a PNL in privinta actiunii publice, fie ea si de imagine. Resimt lipsa propunerilor. Critica o fi ea buna, dar te pune in defensiva; or acum mi se pare ca e nevoie de ofensiva. Fie ea si numai pentru imagine, caci nu asta e tinta: imaginea care atrage voturi?

    Sper ca am reusit sa fiu mai clar.

  21. Filip G spune:

    Basescu prin lansarea sa la rugamintile CETATEANULUI e clar ca va fi tema de campanie.
    Basescu se va adresa CETATEANULUI rugandul sa mearga la VOT si la Referendum.Fara prea multe promisiuni,fara sa arate realizari fiindca nu sunt.
    Crin trebuie sa abordeze urmatoarea tema.
    HAI la VOT!
    Sa VOTAM DEMOCRATIA nu DICTATURA!
    Sa sustinem PARLAMENTUL cu doua camere,iar in privinta parlamentarilor sa fie redus numarul lor se poate discuta DEMOCRATIC dupa alegeri.

  22. @Flip G

    De acord, va fi o tema de campanie.

  23. @Marius Diaconescu

    Bugetul are intr-adevar multe pagini dar nu seamana cu meniul de la Ciresica. Mai ales ca acolo la urma vine desertul, in timp ce la buget la urma vine deficitul.

  24. @Cetateanul Popescu

    Ganditi-va ca ne greu cu un presedinte naravas, cu un guvern care vorbeste intruna, chit ca 90%e cearta, cu 70% in Parlament PSD si PD sa ne auzim mai tare ca toti. Dar nu e adevarat ca nu avem initiativenumai ca suntem in opozitie si initiativele noastre se rezuma la idei si la proiecte de legi respinse in Parlament. Pe de alta parte, a acuza ca nu facem ni e frumos, caci atunci cand am guvernat am facut. Putem fi mai convingatori decat cei de acum chiar si prin faptul ca ne-am indeplinit promisiunile si cand am simtit ca nu se mai poate am spus-o chiar cu riscul de a pierde voturi. Uitati-va la astia, si-ar vinde si parintii pentr un pumn de voturi.

  25. @Bibliotecaru

    Alegerile nu inseamna atat de mult in termeni de cheltuieli. Cred ca 20 de milioane de euro sunt de ajuns, adica un euro de roman. Mai grav e ca datoria publica a tarii a crescut enorm, cu 30 miliarde de lei in primele sapte luni, probabil vreo cincizeci de miliarde pana la sfarsitul anului.

  26. gelu spune:

    Intrati mai care sunteti buni in a scrie versuri, vorba vine, pe forumuri si combateti toate lighioanele pedeliste care de cele mai multe ori te jignesc doar pentru ca, nu esti pe linie cu ei. Ei avind doar o singura sarcina sa discrediteze tot ce nu e pro-Basescu si pro-PD-L si sa arunce o groaza de minciuni la adresa contra-candidatilor si a partidelor pe care le reprezinat acestia dar in special a PNL. Demontati-le minciunile cu date concrete,iar raspunsurile voastre adresate acestor mincinosi inmagazinati-le in mape, in memoria computerului pe grupe legate de tematica minciunilor lor ca, sa fiti operativi in munca depusa, copiati si postati cele postate de mine mai departe pe toate forumurile cu trafic mare de cititoti si ziarele on-line, daca nu sunteti asa buni in exprimare ideilor. Va jignesc, jigniti-i la rindul vostru de zece ori mai mult, va jignesc din nou jigniti-i din nou de o suta de ori mai mult si uite asa in scara exponetiala pina se vor satura sa va mai jigneasca. Ca sa va convingeti intrati pe Ziare.com si vedeti cum ma comport eu cu ei. Cititi de asemenea tot ce am postat eu aici vis-a-vis de fraudarea alegerilor si tactica folosita de Traian si formatorii de opinii din presa-romaneasca si raspinditi ideile mele mai departe in special combateti tactica acelora care l-au votat pe Traian in 2004 dar care acum sunt oripilati de toata clasa politica romaneasca incit nu se mai duc la vot cum ca, nu au cu cine vota. Exem. Ioana Dobre, CTP si Mircea Badea. Toti acesti fiind platiti contant sau cu cecuri in conturile lor din strainatate, acestia stiind ca, in lipsa masiva la vot va iesi Basescu care are ultrasii lui de 30% din electorat iar pentru a-l bate pe Traian este nevoie de o prezenta de 70% din tot elctoratul la vot. Va implor sa faceti acest lucru pentru ca, la ora actual Traian Basescu si cu securistii lui din spate sunt cea mai mare belea pentru aceasta tara. Si inca un mandat cu el in fruntea tarii, Romania va ajunge efectiv sa fie dezmembrata ca, entitate statala. Nu e de glumit, Basescu este marinar prin pregatire profesionala si mai apoi securist prin clivaj, caracter ce este format din zeci de straturi dupa trebuinta momentului, profun imoral in caracterul cu care s-a nascut dar si bisnitar si nu unul de rind ci unul care a strins 1 milion de lei inainte de Dec. 89 din buf cind o Dacia costa 70.000 de lei. Si cine numai n-a cunoscut un bisnitar in viata sa nu poate sa inteleaga ce caracter poate avea un asemenea specimen inuman. Deci cu dragoste pentru viitorul acestei tari urmariti-mi sfaturile copiindu-mi strategia mea de pe Ziare.com dar mai ales sfaturile postate de mine pe acest blog si invadati netul, de dimineata pina seara, noaptea cind nu puteti dormi, cind aveti timp liber , lasati berica sau alte cele, stati pe net, fiti bine crescuti in limbaj, propagati numai adevarul, nu folositi niciodata minciuna si nu jugniti pe nimeni in mod arbitrar. Raspundeti minciunii cu adevarul dar nu va lasati calcati in picioare si intoarceti jignirile insutit si inmiit asupra celora care va jgnesc in mod gratuit. Si n-o faceti in primul rind ca, liberali chiar daca sunteti liberali in simtiri, faceti-o ca, romani iubitori ai Romanie prezente si viitoare si ca, iubitori de dreptate si adevar. In speranta ca, imi veti urma sfaturile spor la treaba si ginditi-va, va rog sa faceti ceeace faceti din dragoste de tara, pentru viitorul nostru si al urmasilor nostri. La ora actuala Traian Basescu si PD-L reprezinta dusmanii natiei romane si a statului unitar si indivizibil Romania. Deci acesta nu trebui sa ajunga in turul doi iar daca ajunge in turul doi nu trebuie sa ajunga presedinte. De aceea convingeti-va prietenii, cunoscutii, rudele, colegii de serviciu cum ca, sa se duca masiv la vot si sa nu-l voteze pe Traian Basescu nici picati cu ceara. Cu dragoste de tara cu credinta in Cel de Sus inainte. Si schimbati canalul in momentul cind Badea in Gura Presei o ia pe aratura cu clasa politica de care este oripilat si nu se duce de aceea la vot. Toate cele bune gelu cu g mic.

  27. cetatean european spune:

    Stimate domnule Vosganian,

    Va cunosc si va urmaresc cariera politica si profesionala de peste 31 de ani si din acest motiv imi permit sa remarc ca desi sunt cateva progrese in abordarea campaniei electorale a candidatului Crin Antonescu inca mai sunt multe de facut.
    Coborarea dialogului politic la nivel sub-urban sau chiar semi-urban nu poate fii o solutie, intr-o tara normala candidatii se adreseaza in special grupurilor sociale ale caror interese le reprezinta.
    Partidul Unic care stie sa se ocupe de toate si reprezinta interesele tuturor claselor sociale a fost o utopie politica care s-a dovedit neviabila pe termen mediu si a costat viata a milioane de victime nevinovate.
    Liberalismul este traditional opitunea doctrinara a clasei de mijloc careia ar trebui sa-i apere intresele. Un discurs abundent populist ar parea neveridic pentru cei care cauta raspunsuri in partea stanga a esicherului politic si ar putea in acelasi timp dezamagitor sau chiar usor infricosator pentru ceilalti.
    Chiar daca pana acum in multe mari democratii votul popular a fost castigat nu atat de oameni si ideile lor ci mai mult de imaginea pe care formatorii de opinie au indus-o electoratului despre acestia, cred ca marea criza care a lovit si pe cei puternici si pe cei mai slabi poate sa ne aduca intr-o stare de normalitate.
    Cred ca solutia este normalitatea in sensul readucerii discursului politic in realitate, demontarea miturilor si a aberatiilor pe care ceilalti candidati le propun si demonstrarea prin lideri de opinie credibili cum este domnul Theodor Melescanu a anormalitatii vietii politice si economice pe care le traim in viata de zi cu zi.
    O sugestie ar fii de exemplu demontarea mitului fondurilor de la Uniunea Europeana prin urmarirea atenta si dezvaluirea adevaratilor beneficiari si a destinatiei acestora.
    Cu stima,
    un cetatean european care vrea sa traiasca in Romania

  28. Bibliotecaru spune:

    @ Varujan Vosganian
    Cum v-aţi putut imagina că eu înţelegeam prin cheltuieli de alegeri, cheltuielile cu cabina de vot, adică 20 de milioane de euro? Eu vorbeam despre cheltuielile pe care guvernul le face pentru a cumpăra votul cetăţenilor, adică tocmai la împrumuturile acelea astronomice menite să dea senzaţia românului că nu este chiar atât de rău…

    Din câte ştiu eu, e drept că nu sunt foarte documentat, datoria publică totală este cu mult mai mare decât 50 de miliarde. După calculele mele era vorba cam de 60 – 70 de miliarde când eraţi dumneavoastră ministru.

    Dacă datoria publică a României va ajunge, în curând, pe la 100 de miliarde de euro. Cum anume vor putea fi plătiţi aceşti bani de români? Eu unul nu pot să achit cei aproximativ 5000 de euro care îmi revin, nici măcar în rate pe 30 de ani.

  29. Groza spune:

    Geoana in confruntarea dela ANTENA 3 a afirmat ca nu stia si de acea a facut promisiuni.Trebuie ca CA prin dvs. sa lamureasca publicul ca masura PSD-ului a fost in cunostinta de cauza si populista.