Iată declaraţia primului ministru Emil Boc, făcută în faţa naţiunii la dezbaterile Legii bugetului:
Ştiţi, domnilor colegi, care a fost programul iniţial al cheltuielilor cu personalul? Ştiţi? Şi atunci, vă miraţi unde aţi dus ţara. Aţi început, în proiectul de buget pe care l-a adoptat Parlamentul, cheltuieli de personal de 28 de miliarde de lei. Ştiţi la cât s-a ajuns cu cheltuielile de personal la sfârşitul lui 2008 în execuţie? 45 de miliarde de lei.
Întâi de toate că, in anul 2008, cheltuielile de personal nu au ajuns la 45 mld lei, ci 43 mld lei, cel puţin aşa ne spune documentul oficial de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
În al doilea rând, ce nu spune primul ministru – ori nu ştie – este că cifra iniţială de 28 mld lei nu cuprinde universităţile şi unităţile sanitare, adică cca 280 000 de salariaţi ! Veniturile salariale ale acestor categorii au fost, în anul 2008, de 9,2 mld lei. Cu alte cuvinte, primul ministru a comparat mere cu pere.
Iată care este evaluarea corectă :
Proiecţia iniţială a cheltuielilor de personal a fost de 28 mld lei, pentru un PIB de 440 mld lei. In evoluţie PIB a ajuns la 504 mld lei, ceea ce înseamnă o creştere suplimentară de 14,5%. Dacă aplicăm această creştere cheltuielilor salariale, suma finală este de 32 mld lei. Peste aceasta, dacă se adaugă sumele alocate pentru personalul instituţiilor bugetare finanţate parţial de la buget (universităţi şi spitale) şi cele plătite de către Ministerul Finanţelor Publice în contul sentinţelor definitive pierdute de statul român pentru cauze datând din perioada 2001 – 2006, ajungem la 43 mld lei.
De ce să fim corecţi, nu-i aşa, domnule prim-ministru ? O intoxicare în plus nu strică.
Iată şi o explicaţie ceva mai tehnică, pentru cine are răbdare:
Ignorarea omogenităţii în abordarea metodologică poate duce la inadvertenţe grave, care pot distorsiona înţelegerea corectă a datelor economice.
În ce priveşte alcătuirea seriei de date privind cheltuielile de personal, Ministerul Finanţelor Publice foloseşte metologii diferite pentru ani diferiţi, ceea ce duce la concluzii incorecte. În anul 2007 fondul de salarii, potrivit datelor oferite de Buletinul Ministerului Finantelor Publice, a fost de 25,5 mld lei, adica 6,5% din PIB. În anul 2008, potrivit aceleiaşi surse, fondul de salarii a fost de 43,3 mld lei, adica 8,4% din PIB. Aceste cifre au fost preluate ca atare de către primul ministru, fără să existe o minimă prudenţă în legătură cu interpretarea lor.
Dacă am presupune că aceste cifre sunt corecte, înseamnă că fondul de salarii a crescut, în anul 2008 faţă de anul 2007, cu 70%. Având în vedere faptul că în anul 2008 numărul de salariaţi a avut o creştere de sub 2% din totalul salariaţilor bugetari, înseamnă că această creştere a fondului de salarii se explică, practic, prin creşterea veniturilor salariale. Dacă media este de 70%, înseamna că numeroase categorii profesionale au avut în anul 2008 creşteri de venituri de peste 70%. Cum în acei ani creşterile salariale se efectuau de două ori, cam în tranşe egale, odată în aprilie şi a doua oară în octombrie, înseamnă că numeroase categorii profesionale şi-au dublat veniturile salariale în decembrie 2008 faţă de decembrie 2007. Ori aşa ceva nu s-a întâmplat pentru nici o categorie profesională. Cum e posibil, aşadar, ca cheltuielile de personal să crească, per ansamblu, cu 70%, fără ca nici o categorie bugetară să nu beneficieze o asemenea creştere?
Răspunsul este simplu: comparaţia s-a făcut, dacă pot să mă exprim aşa, între mere şi pere. Până în anul 2007, inclusiv, cheltuielile referitoare la învăţământul superior şi cele referitoare la sistemul sanitar se reflectau în alte capitole de cheltuieli, respectiv transferuri şi cheltuieli de capital. În anul 2009, atunci când a fost făcută centralizarea pentru anul 2008, a fost utilizată metologia europeană în clasificarea cheltuielilor de personal. O simplă analiză a datelor oferite de Buletinul MFP pe anii 2007 şi 2008 dezleagă enigma. În anul 2008, la capitolul Bugetul institutiilor finanţate parţial sau integral din bugetul de stat, cheltuielile de personal sunt de 9,8 mld lei. În anul 2007, ele sunt de numai 0,7 mld lei! De unde au apărut, brusc, peste 9 mld lei, adică 1,8% din PIB?
Enigma poate fi dezlegată cercetând evoluţia altor capitole, de pildă cel de transferuri. În anul 2008, transferurile nu au fost mai reduse decât în 2007. Ne-am fi aşteptat ca ele să-şi menţină ponderea în PIB. Dar, de fapt, ponderea lor a scăzut de la 15,6% din PIB la 14,1%.
În raportul său „Public Sector Pay Practices in Romania”, apărut în martie 2008, experţii Băncii Mondiale dau un răspuns limpede la această chestiune. Evocând, la pagina 12, procentul de 6,5% cheltuielile de personal, Raportul menţionează: „data on health and university education not available”. Ceea ce înseamnă că în anul 2008, cheltuielile de personal includ peste 300 000 de salariaţi în plus decât cele din 2007. Dacă adăugam la aceasta şi sumele plătite în anul 2008 salariaţilor, în urma unor sentinţe definite ale justiţiei, observăm că, de fapt, în perioada 2005 – 2008, ca procent în PIB, cheltuielile de personal au fost, ca procent în PIB, aproximativ lineare, în jurul procentului de 8%.
Practic, în fondul de salarii din 2008, faţă de cel din 2007, apar, în urma metodologiile diferite, cca 275 de mii de salariaţi în plus, din unităţile sanitare şi din unităţile de învăţământ superiori de stat, ceea ce anulează orice relevanţă a comparaţiilor prezentate în documentul la care facem referire.
@ Varujan Vosganian
Dacă este aşa, este un caz grosolan de manipulare a Parlamentului, respectiv se activează LEGEA nr.115 din 28 iunie 1999 privind responsabilitatea ministerială
Art. 8. – (1) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 12 ani următoarele fapte săvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor:
b) prezentarea, cu rea-credinţă, de date inexacte Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.
Domnul Boc spune practic că problemele pe care le întâmpină astăzi sunt provocate din perioada guvernării Tăriceanu. Dacă nu este aşa, atunci clar ascunde nişte fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.
Faceţi plângere penală. Suntem în secvenţa cuvântul unuia contra cuvântul altuia… Plângerea penală ar trebui să dea dreptate cuiva, fie să pună sub acuzaţie pe domnul Boc, fie să reacţioneze împotriva unui denunţ calomnios. Noi, cetăţenii, rămânem veşnic la mijloc “cu ochii în soare”. Legea este clară, date false prezentate Parlamentului înseamnă între 2 şi 12 ani. Despre ce vorbim mai departe? Ce anume se mai poate negocia public? Ce rost are acest ping-pong cu date statistice? De ce trebuie să fac eu cercetări să văd cine are dreptate când este o încălcare de lege penală. Nu ar trebui toţi să spună acelaşi lucru, anume adevărul? Dacă sunteţi convins că domnul Boc a dat date eronate, faceţi plângere penală şi pistonaţi pe doamna procuror general să rezolva cu maximă operativitate acest subiect. Dacă doamna procuror general va da NUP, cereţi justificarea, adică să arate cum, în urma cercetărilor, că domnul Boc are dreptate. Este atât de simplu.
@ Bibliotecaru
Pai da, dar el a prezemntat cu rea credinta date privind activitatea altui Guvern…
Domnule Senator, acestea sunt mizerii portocalii care trebui combatute ca la Aikido, preluind forta atacului tocmai in contra atacatorului.Mergeti mai departe si acceptand jocul Bocului vedeti ce da in curtea lui continuarea “rationamentelor” sale.
Am intrat insa sa va spun ca astept totusi gestul propis – demisia in bloc a opozitiei din parlament. Nu cred ca se poate altfel sa recuperam democratia in tara asta, atat cat a fost ea pana acum in ultimii 22 de ani. Nu e nevoie sa asteptati promulgarea sau pronuntarea CC. Nu mai are nicio relevanta dupa parerea mea atat timp cat motiunea de cenzura a cazut.
UE sigur va trebui sa reactioneze cumva daca noi nu avem … sa facem asta.
@ adrian
Nu stiu daca marea massa de alegatori ar interpreta in mod corect o demisie din Parlament.
@Bibliotecaru are ca intotdeauna aprecierea mea in ceea ce spune. Dati-l in judecata oricat ar dura.
@VV
De la boc nu trebuie sa ne asteptam la orice ar putea tine de integritate, onorabilitate sau bun simt.
@adrian
S a vorbit pe A3 , dl Marga a deschis subiectul, despre necesitatea schimbarii strategiei opozitiei.
Subiectul ste cu adevarat important.
In aceasta ordine de idei actiunile opozitiei vor trebui gandite gradual; retragerea din parlament este penultima masura.
Oricum, va trebui sa se petreaca in primavara viitoare, dupa ce toate celelalte demersuri au esuat.
@ colateral
Nu stiu despre ce a vorbit Marga.
Din datele oficiale, PIB a fost de 503,9 mld. ron in 2008, 491.3 mld. ron in 2009 si de 513,6 mld ron in 2010.
In mai 2010 se declara ca nu sunt bani la buget si ca trebuie taiate cu 25% salariile bugetarilor, ceea ce a dus la economisirea a ceva mai mult de 10 miliarde (conform datelor prezentate mai sus). O socoteala simpla, babeasca (503,9-491,3=12,6mld) imi arata ca practic aproape toata “criza” a fost suportata de bugetari.
O alta socoteala simpla si la fel de babeasca imi arata ca in 2010 PIB-ul a crescut cu 22,3 mld (513,6-491,3) ceea ce ar fi permis revenirea la salarizarea anterioara taierii dar din cate stiu eu salariile au revenit doar cu 11,75% (75%*15%).
Daca datele sunt corecte (poate nu interpretez eu corect datele), bugetarii de ce nu zic nimic?
@ emi
In 2012 PIB va fi 580 mld lei si tot nu se revine la salariile din 2008. Macar in nominal, caci revenirea in nominal inseamna cu aproape 25% mai putin pe real.
@ VarujanVosganian
Stimate domn,
Chiar dacă noi, în limbaj colocvial, ne mai exprimăm spunând Guvernul Cutare pentru că dl. Cutare este premier, Statul nu se schimbă o dată cu “stăpânii”. Nu există România lui Băsescu, a lui Constantinescu sau a lui Iliescu, nu există Guvernul lui Năstase, Tăriceanu sau Boc. În faţa legii Guvernul e Guvern, oricine l-ar conduce, fără nici un fel de discontinuitate, de pe vremea monarhiei. Legea nu face nici o diferenţă, acolo scrie despre date cu privire la funcţionarea Guvernului sau a unui minister. Eu cred că este destul de clar. Sunteţi parlamentar. Dacă aveţi motive să credeţi că aţi fost minţit de premier, este obligaţia dumneavoastră, şi a oricărui alt parlament ce este în aceiaşi situaţie, să depună plângere penală (pentru că mă îndoiesc că procurorii se vor autosesiza). Dacă aveţi dovezi că a minţit, cu atât mai mult aveţi obligaţia “de serviciu”, este dreptul şi obligaţia domniei voastre, să faceţi acest denunţ. Noi ca cetăţeni nu putem face nimic, pentru că nu noi putem aprecia minciuna, dumneavoastră, ca reprezentant al cetăţenilor româniei, trebuie să faceţi asta… o spune şi jurământul depus (Jur să respect Constituţia şi legile tarii). Soluţia cea mai bună este să faceţi o plângere penală, eventual şi cu actele oficiale care definesc starea de fapt pe care o expuneţi aici ataşate… şi mai departe e treaba procurorilor. Desigur, procurorii se pot face “de băcănie”, aşa cum au hotărât că doamna Anastase (şi nimeni altcineva) nu se face vinovat de acea numărare “specială” de voturi… dar atunci este vina procuraturii iar procurorii riscă la rândul lor să fie găsiţi vinovaţi dacă la un moment dat se dovedeşte de a nu fi vrut să înceapă urmărirea penală din motivaţie politică. Repet, atunci când se dă un NUP trebuie să existe o justificare. Cu cât lucrurile sunt mai evidente cu atât NUP-ul nu va putea fi justificat… cu atât opinia publica va judeca mai corect şi va avea o reacţie pe potrivă. Chestiunea este că astfel depăşiţi un fel de “înjurătură reciprocă” la colţul Parlamentului, cu o reacţie principială şi, mai ales, conform legii. Chiar şi simplu fapt că domnul Boc va fi chemat la procuratură să dea explicaţii şi tot este un câştig, pentru că ar fi un îndemn pentru responsabilizarea declaraţiilor guvernamentale făcute în faţa Parlamentului.
Vedeţi de ce este utilă acea “lege a jurământului”? O astfel de declaraţie ar fi “case close”, vorba domnului Şoric de la poliţie.
@ Bibliotecaru
Dragul meu,cifrele prezentate de Boc sunt aparent corecte. (cu exceptia confuziei dintre 43 mld si 45 mld). Numai ca ele, desi se numesc la fel (cheltuieli de personal) se refera la numere diferite de salariati. Dar poate ca ai dreptate…
Domnule Vosganian, parerea mea este ca va pierdeti timpul daca il actionati pe Boc in instanta, nu in ultimul rind , datorita faptului ca, desi a incercat sa induca publicul in eroare , tehnic vorbind a spus lucruri apropiate de adevar. Va sa zica proiectia a fost de 28 de miliarde si, “de facto “, s-au cheltuit 43 miliarde. Cea ce nu explica domnul Boc este cum s-a ajuns la aceasta cifra. Adevarul pe jumatate este tot minciuna , numai ca dpv ” tehnic” nu poate fi sanctionat in justitie. Despre adevaratele intentii demagogice ale afirmatiilor lui Boc chiar ca nu merita discutia….
PS. Domnule Vosganian, incepind din data de 21 decembrie ECB-ul a inceput cel mai mare program de ” impropietarire ” a clasei bancherilor, din istoria omenirii, prin acordarea de imprumuturi bancilor din zona euro, cu 1% rata de interes, in sume NELIMITATE , in perioada urmatorilor 3 ani. De unde credeti ca provin aceste sume ” nelimitate” ???? Din burta, creditul nelimitat acordat de singura institutie monetara a celor 17 nu vine din savings sau echivalentul producerii de valori, ci ” din burta” fara nici o acoperire !!! Apropo, o comisie a Congresului l-a fortat pe Bernake sa dea cifre exacte in cea ce priveste creditul ” din burta” dat de Federal Reserve bancilor americane intre anii 2007-2009 . Cifrele sint ametitoare : 7,2 triloane de dolari. La care se adauga cele 5 trilioane date bancilor europene de curind. De fapt in mediul academic se vorbeste de cifre in jurul a 16 triloane de dolari pe care, Fed le-a produs ” din burta” din 2007 incoace. Halal onestitate a sistemului monetar international, bazat pe FIAT money !! La ce sa ne asteptam de la bezmeticii astia de bancheri europeni ??? ” Burta si mai multa burta” , asta daca nu or sa crape nemtii de ciuda…..
@ Sorin Muncaciu
Astfel de imprumuturi din burta ar putea fi date in Europa doar daca BCE autorizeaza asa ceva. Ori o astfel de emisie de credite ar fi fatala sistemului monetar european. Daca ar fi asa, totusi, de ce nu se vede asta in inflatie?
@VV
Cred ca dl Marga se gandea in primul tand la un plus de creativitate si profesionalism.
@ colateral
La un plus de creativitate si de profesionalism ne tot gandim si noi pe blogul acesta. Cred insa ca suntem cam singuri.
@VV
E in traditia romaneasca sa vorbesti despre “dezastruoasa mostenire”. De regula se practica doar in primul an de guvernare. Doar comunistii si pedistii au mentinut si mentin acest soi de declaratii pentru a se legitima oarecum la guvernare.Comunistii au castigat alegerile prin frauda masiva, pedistii prin santaj au dezechilibrat majoritatea parlamentara. Lipsa de legitimitate se observa la motiunile de cenzura cand isi tin parlamentarii in banci pentru a nu risca vreo defectiune.
Acum ma intreb daca acest tip de propaganda este si eficienta. Este limpede ca scaderea veniturilor bugetarilor(nu cu 25%, ci mult mai mult) si a pensionarilor a dus la scaderea veniturilor in toata economia. O duc bine evazionistii si cei cu comenzi de la stat. Dar cat la suta din electorat reprezinta acestia?
@ un liberal optimist
Ei ataca tot timpul guvernarea liberala ca sa dovedeasca faptul ca reducerile lor sunt responsabile. In nominal, totusi, e greu de inteles cum in 2012 cu un PIB de 580 mld lei nu poti da aceleasi salarii ca pe vremea unui PIB de 504 mld lei.
Ca domnul Boc a mai facut aceasta afirmatie si ca poate prima data nu a stiut ce spune, o stim cu totii. Grav este ca desi i s-a explicat deja de ce este atat de mare diferenta, continua sa repete aceeasi enormitate. Sa-l banuim de prostie sau de rea intentie? Eu il banuiesc de amandoua. Nici n-a priceput explicatia si desi stie ca exista una, repeta ca un disc stricat aceeasi minciuna, pentru a ascunde ca de fapt prin taierea salariilor bugetarilor cu 25% in 2010 (timp de 7 luni) si cu diferenta care a ramas neacordata de 13,25% in 2011 (tot anul) practic toata “criza” a fost suportata de bugetari. Si atunci, imi pun si eu intrebari simple:
1.Daca bugetarii au suportat criza pe concret, de ce a fost nevoie sa se imprumute statul de la FMI?
2.Daca guvernarea Tariceanu a adus sute de mii de bugetari care nu trebuiau angajati, de ce domnul Boc nu i-a dat afara?
3.De ce nu poate fi schimbat Emil Boc cu un prim-ministru mai competent?
@ emi
Eu am explicat ]n plen si i-am atras atentia lui Gherghina si lui Ialomiteanu ca masluiesc cifrele. Zadarnic, dupa votul final, Boc a repetat tampenia asta.
http://www.cotidianul.ro/asemanari-izbitoare-1946-2012-167405/
@ emi
A propos de art lui Dinu Giurascu, trebuie sa ne pastram cumpatul si luciditatea.
@VV,
Dupa parerea mea inflatia nu creste din cauza scaderii consumului gospodariilor, dar si a lipsei de apetit pentru credite. In Romania, cel putin inflatia statistica este mica din cauza autoconsumului din care se alimenteaza peste 60% din familii(gospodariile rurale alimenteaza si o parte a gospodariilor urbane). Asta in ciuda cresterii preturilor administrate si a spagilor incluse in preturi.
@ un liberal optimist
Cand sunt bani atat de multi, gandeste-te ca bancile nu-i pot tine, caci trebuie, la randul lor, sa plateasca pentru ei, chiar si acel 1%. Banii nu se ingroapa, precum cocoseii, sub cotetul cainelui.
@VV,
De acord, dar nici in economie nu merg. Sunt bani virtuali. Aud ca deja trei sucursale de banci isi cauta cumparatori, adaugandu-se RBS-ului care asteapta de vreo doi ani.De asemenea observ ca multe sedii de banci de prin cartiere au disparut.
@ un liberal optimist
Sistemul bancar e ultimul reper de stabilitate. Nu neaparat pentru ca e mai bun ca restul, ci pentru ca pana acum restul societatii a preluat riscurile sale.
Domnule SENATOR,
Aceasta “intoxicare” nu stiu cui ii este adresata sau, mai bine zis, cui cred ei ca este adresata din moment ce marea majoritate a romanilor recunosc ca, in Guvernarea Liberala nivelul de trai (si implicit punga cu banuti a fiecaruia) genera un grad de satsfactie multumitor populatiei.
Scuzati-mi termenul neacademic dar, acest MIC DOBITOC, in neputinta lui de a atinge standardele Guvernarii Liberale, vrea sa ne explice ca atunci cand ne-a fost bine, de fapt ne-a fost foarte rau si acum cand suntem cu ambele picioare in groapa (pana la genunchi) suntem intr-un extaz interminabil de fericire ?
Ar trebui sa-l intrebati si dvs.:
“Mai Boculet, tot ii dai cu crearea de locuri de munca dar, asta nu presupune si salarii ?” Sau, el se bazeaza ca economia in 2012 va bubui si se vor crea locuri de munca doar in mediul privat si, neputinciosi, vom asista la o goana nebuna a oamenilor muncii dispre mediul bugetar catre mediul privat ? Te pomenesti ca, in 2012, vom aduce specialisti din strainatate sa-i angajam in administratia publica caci nu vor mai vrea romanii sa munceasca ca bugetari !
HAI SIKTIR, BOC !
Iertati-ma dar, efectiv nu ii mai suport !
@ PAPASTRATOS
Boc vrea sa spuna ca atunci cand ne era bine, ar fi trebuit sa ne fie, de fapt rau, adica sa fie ca acum.
@VV,
Nu stiu daca ati avut timp sa urmariti bilantul MFP dupa amiaza. Parca asistam la un bilant pe timpul comunismului. Stiti cu ce an isi comparau realizarile? Cu 2004! In sensul ca au reusit sa revina la saracia din 2004. Au ce au cu bugetarii. Nu stiu cu cei incurca. Pe la inceputul deceniului trecut era exod dinspre stat spre domeniul privat. Se organizau concursuri pentru completarea posturilor la stat in toate domeniile, iar presa reflecta succesele in completarea acestor posturi. Era si normal:se infiintau institutii noi, se dezvolta si moderniza baza educationala si sanitara, precum si pentru siguranta nationala. Pentru a-i atrage s-au inventat tot felul de sporuri si bonusuri. Acum sunt huliti, dati afara, lasati sa moara de foame, luandu-le drepturile si taindu-le si salariile de baza cu 25%(temporar!-acum nu vor sa le mai dea inapoi).Blejnar se lauda ca anul asta a pus sechestru asigurator de 4 mld lei pe bunurile firmelor datoare la stat. Practic le-a pus pe butuci. Asta dupa ce au omorat cateva sute de mii de firme mici cu “faimosul” impozit minim.E uluitor cum se lauda cu toate idiotenile de care unui guvern normal cap i-ar fi rusine numai sa le declare nu sa le si infaptuiasca.In schimb se lauda cu investitiile. Care investitii? Unde sunt locurile de munca aferente?
Evident, pana si Gherghina a prezentat un bilant triumfalist! In sensul saraciei lucii. Aveai senzatia ca retraiesti atmosfera Congresului XIV PCR din ’89.
@ un liberal optimist
Nu am vazut acel bilant, am sa ma uit pe google.
@VV
Din fericire, aveti dreptate. Din pacate, subiectul este prea tehnic si cei mai multi alegatori nu il inteleg. Trebuie formulat mai simplu, sa priceapa tot omul. N.B. Ialomitianu este ministrul de finante al anului in galaxie, deci are ceva credit, mai nou. Adica, chiar daca nu intelege, de ce l-ar contrazice cineva pe laureatul premiului Nobel sau pe cel mai inteligent ministru de finante? (cred ca s-au tampit si astia de la The Banker).
Pe de alta parte, din decembrie 2008 pana astazi, liberalii n-au apucat sa-si comunice doua idei constructive clare pentru ca PD i-a tinut ocupati cu datul de explicatii.
In contabilitatea firmelor, in caz ca se schimba standardul de raportare, se retrateaza anul precedent conform noului standard pentru comparabilitatea datelor. Cred ca un tabel cu cateva randuri (nr angajati, total costuri salariale etc) pentru anii 2005-2008 cu datele culese dupa aceeasi metodologie ar fi foarte relevant si poate fi aratat ori de cate ori este deschis subiectul. Ar fi util si un grafic cu evolutia salariului mediu in economie calculat la paritatea puterii de cumparare, ca sa vedem cum traia un roman in timpul unui guvern neperformant (PNL) si cum traieste astazi. Si nr. de job-uri in economie in valoare absoluta ar fi util, pentru ca rata somajului se calculeaza mai ciudat. Romanii trebuie sa inteleaga ca au fost sacrificati fara mila.
@ Corina
The Banker da premii numai ministrilor tarilor din lumea a treia (Coasta de fildes, Filipine etc.) care platesc pentru asta publicitate la suplimentele Financial Times.
@ VV
Referitor la prima fraza din postarea Corinei, pentru ca am avut acelasi gind.
Minciuna lui boc, datele trunchiate, prind pentru ca sunt o afirmatie simpla si adresata unor oameni care nu gindesc ci inghit informatia cu lingurita. Prin definitie propaganda produce explicatii simple, usor de inghitit ( propagandistul gindeste in locul tau, foarte eficient tinind de tendinta spre confort a omului), bazate pe date reale si folosind tendinte deja existente in mintea oamenilor, prelucrate in asa fel incit sa impuna o atitudine favorabila celui care vrea sa formeze o anume opinie. In acest caz, doua vorbe doua cifre, partial reale, predigerate – nefundamentate cu vreo explicatie, si care vin in intimpinarea unei dorinte/instinct normal al oamenilor – cel de a gasi un vinovat pentru ceea ce li se intimpla.
Raspunsul trebuie formulat la fel de simplu si percutant, stilul este numit deductiv, sau piramida inversata, este stilul jurnalistic si cel folosit de avocati: teza – domnul boc minte, si un summary simplu al motivelor in sensul descrescator al impactului, explicatiile ulterior.
@ Corina
Somajul prezentat in Ro ca cifre este somajul frictional , orice stat responsabil se refera la somajul structural, pentru ca acesta este oglinda adevaratei stari economice (ii include pe cei iesiti din sistemul de ajutor de somaj dar ramasi fara lucru – se face sociologic, prin interviu, nu doar bazat pe cifrele de la agentiile de somaj), de asta cifrele de somaj din Ro sunt mult mai mici si de-a dreptul de necrezut, comparat cu alte tari. Adica o alta minciuna, alta manipulare a datelor care nu are de a face cu starea reala – chiar Eurostatul precizeaza ca ratele de somaj din Ro se refera la somajul frictional nu la cel structural, dar cine are timp sa se uite si sa priceapa, nu? Se tot fac poll-uri cu cine ce procentaj din alegatori are. Oare e atit de greu sa se faca un sondaj pe tipicul celui pentru somajul structural mai degraba?
@ cris
Crezi adica, intr-un limbaj simplu, ca ar trebui sa incep sa-i fac mincinosi, hoti, impostori etc.etc.?
@ VV, @ all
Tot citesc si recitesc la cartea lui Brian Anse Patrick – The ten commandments of propaganda – se poate face download de pe Amazon ( nu e nevoie de un kindle, merge pe PC – software-ul de kindle se descarca gratis si pe PC-, pe Ipad, pe o Iconia, cartea cred ca e vreo noua dolari). Tocmai citesc capitolul despre diz-ambiguare, Interesant dau si peste puterea imaginii si a juxtapunerii – modul in care nazistii au creat o opinie publica anti-evreiasca – cu un filmulet numit Der ewige Jude ( eternul evreu) – se poate vedea pe youtube-, mi-a amintit puternic de clipurile lui basescu despre parlament inainte de referendum ( mda, domnul profesor Marga vorbea ieri despre similitudinile cu anii ’33).
Mi-am pus intrebarea cum de este posibil ca istoria sa se repete in asemenea masura, tinind cont ca marii monstri ai omenirii nu sunt tocmai cititi. E vorba probabil de similitudini in situatii istorice, economice, etc dar si de similitudini in slabiciunile societatilor democratice care se repeta.( In martie 33 Hitler trecea Gesetz zur Behebung der Not von Volk und Reich, practic, dreptul cancelarului, al sefului guvernului, de a trece legi fara aprobarea corpului legislativ, si chiar impotriva constitutiei. Pentru boc, care si el “salveaza” natiunea din dezastru ca si Hitler, nu e nevoie sa inventeze o lege, are “asumarea raspunderii” prin care tot trece legi dupa cum il taie capul. E o alta similitudine ingrijoratoare).
Noi suntem cei care trebuie sa invatam din istorie pentru ca aceasta sa nu se repete, ei n-au nevoie sa invete, au instinctul pradatorului, e de ajuns. Revenind la propaganda, ei nu au nevoie poate sa stie despre acel clip, Der ewige Jude, noi trebuie sa stim, si mai ales sa intelegem ca modul in care transmitem informatia trebuie sa tina cont de aceste coordonate ale unei societati, de asteptarile ei, de posibilitatea sa de a digera informatia si a fi influentata. Repet, si daca ma dati afara de pe blog, trebuie sa va organizati o comisie pe informatie si PR, cu oameni care sa inteleaga si sa stapineasca aceste metode – noi avem un avantaj enorm fata de ai lui boc & basescu: CITIM.
@ cris
Noi am facut in campanie comparatie intre mesajele lui Basescu si campaniile naziste antievreiesti. Zadarnic, insa.
@VV,
Eu l-am vazut Live pe TMC. A fost fabulos de rusinos.
@ un liberal optimist
Am vazut si eu cate ceva. O sa avem o postare pe tema asta.
@un liberal optimist
Ce au cu bugetarii ? Foarte simplu, ei nu vor sa-si bata capul cu gestionarea institutiilor si (mai ales)nu vor sa plateasca nimc din banii lor( d.p. lor de vedere bugetul tarii sunt banii lor personali).
Base vrea sa incaseze bani din impozite fara batai de cap si sa-i toace el siUdrea dupa cum au chef.
@ tiberiu
In 2012 PIB este de 580 mld lei. In 2008 PIB a fost 504 mld lei. Si totuşi, în nominal, salariile vor fi cu 25% mai mici. Asta ca să ştim de ce va pierde PD alegerile.
Domnule Vosganian, eu nu glumesc este un program al ECB care a inceput pe 21 dec. 2011 !! Motivatia domnului Draghi a fost necesitatea unui ” emergency liquidity assistance” prin care ECB ofera credit nelimitat bancilor cu 1% rata timp de 3 ani. domnul Sarcozy nu este strain de program atita timp cit , de la Bruxelles , a recomandat bancilor tarilor in criza sa imprumute bani si sa cumpere bondurile ( potential fara valoare) a tarilor respective. toata tevatura asta este solutia ” baietilor destepti” de la Goldman Sachs, adica domnul Draghi, de a evita incalcarea articolului 123 din tatatul european prin care se interzice ECB finantarea guvernelor in criza. Astfel, bancile comerciale preiau imprumuturi de la ECB sa finanteze datoria tarilor in mod indirect si , foarte important, facind si un mic ghiseft diferenta dintre rata de interes a bondurilor si 1% rata cu care iau credit de la ECB. Manevra aceasta a fost deja executata de Federal Reserve care, in 2007 dupa prabusirea gigantului Lehman Brothers a “imprumutat” bancile americane cu 1,4 trilion dolari pentru inghitirea MBS si FBS swaps . Asa ca nimic nu e nou sub soare… Nu se stie insa daca bancile vor inghiti ” ciupitul” si vor pune botul la mirsavia executate deja de domnul Draghi , peste capul nemtilor ortodaxi de la banca centrala germana…..
@ Sorin Muncaciu
Asta e altceva. Sa dea bani bancilor cu obligatia ca ele sa cumpere titluri de stat. Asta nu inseamna decat partial emisie de credit, caci se sting alte datorii.
@ Sorin Muncaciu
Oricum, e o solutie disperata pentru ca statele sa nu ajunga in faliment, ca Grecia.
@VV
1)@Cris are dreptate trebuie sa infiintata URGENT o echipa specializata in comunicare care sa coordoneze aceasta activitate.Nu intrezaresc nici o strategie unitara de comunicare.
2)Nu intrezaresc de asemenea nici o strategie prin care USL vrea sa castige viitoarele alegeri. Am propus si in trecut crearea unui “comandament USL”.
Consider ca in ultima vreme ati actionat mult mai energic si mai inspirat decat in trecut dar inca insuficient de perseverent.De ce l-ati lasat pe TB din “focuri” pe tema minciunilor lui marsave? Repetati intrebarea la infinit, cine a mintit cu nerusinare,cine a semnat contractele de energie ieftina (si nu numai in aceasta problema)?
Trebuie atacati in permanenta fara sa le dati o zi de ragaz.
Nu vad “colectivul USL” actionand in echipa.Vad numai individualitati actionand parca fiecare dupa capul lui.Actionand individual nu se pot obtine rezultatele dorite.
@ tiberiu
Am zis de mai multe ori la USL ca trebuie comisii profesionale comune. Eu am zis, eu am auzit.
@VV
Spuneti ca suntem cam singurii care ne gandim la necesitatea unui plus (major) de creativitate si profesionalism.
Bine ca suntem, as zice.
Si daca suntem, sa procedam ca atare.
Intr adevar, asa cum remarca cineva, pnl ul are deficiente majore de comunicare si PR.
In general acestea sunt induse de neclaritati la nivelul conducerii,
Cum nu se recomanda schimbarea generalilor inaintea bataliei, acestia ar trebui ajutati.
Istoria demonstreaza, totusi, ca schimbarea acestora , in foarte multe cazuri, ar fi fost benefica (Varro, Grouchy, Gamelin etc).
Din februarie usl ul scade implacabil in sondaje.
Aproape 20%.
Evident, acest trend trebuie schimbat.
Ce propunem?
@ colateral
Nu te lua dupa Boc. USL nu a avut niciodata 67%.
@ VV
Nu ati exagera citusi de putin, dimpotriva cred ca a-i numi mincinosi e prea blind. E foarte posibil ca acea paralela facuta in campanie sa fi fost facuta prea devreme – in legile propagandei trebuie sa vorbesti pe asteptarile populatiei si pe experientele sale – ei, acum are experienta a doi ani de boc, basescu, taieri, furt si masluiri, si mai ales perspectiva ca ce va veni va fi inca si mai rau, va fi deci mult mai permeabila la un asemenea mesaj.
@ cris
Daca tu creyi ca e bine, o sa inasprim tonul pe blog.
@ Tiberiu
Daca ai urmarit Editie speciala ieri, foarte interesant, pentru prima data domnul profesor Marga si doamna Andronescu au fost mult mai taiosi si mai chematori la actiune decit oricind altcindva. A fost o surpriza placuta, sper sa fie un curent din ce in ce mai puternic si nu doar o surpriza intimplatoare.
@ cris
E bine ca Marga si dna Antonescu se inteleg.
Domnule Senator, nu stiu ce vreti sa spuneti cu indoielile referitoare la perceptia populara a unei eventuale demisii in bloc din parlament a opozitiei …
Nu numai ca e singura varianta de a mentine o coloana vertebrala mai putin cocosata dar a mai si fost promisa de liderii USL in caz de esec a motiunii de cenzura si acceptare a comasarii alegerilor.
Vreti sa spuneti ca acea promisiune trebuia formulata asa: “demisionam in bloc IN 5 MINUTE dupa comasarea alegerilor” !!????
Darea in judecata a lui Boc pe temeiurile invocate de @Bibliotecaru ar fi o minima formula de a arata ca opozitia face si altceva in afara de “a face gat”. Parerea mea. Oricat de liberal m-as considera, o astfel de inactiune si retractare a propriilor promisiuni ma va face sa merg la vot dar sa votez cu altcineva, oricine altcineva in afara de spectrul politic actual. De fapt chiar am senzatia unei totale lipse de orizont a USL in acest moment, o impotenta cu totul inacceptabila. Gargara la tribuna parlamentului deja mi-e insuficienta dupa 22 de ani de pasi inapoi in ce priveste democratia. Fie ea si originala cum e cea de pe teritoriile astea ale lui Papura Voda.
@ adrian
Daca demisionam, se va spune: In sfarsit Antonescu are un motiv sa nu mai vina deloc la Parlament. Se vor organiza rapid alegeri anticipate in colegiile noastre. Ce facem, participam? Nu participam. Te trezesti cu un UNPR de 25% in Parlament. La alegeri, potrivit legii, partidele parlamentare au membri in sectie, celelalte partide doar prin tragere la sorti. Sa continui?
Eu vreau sa stiu de ce Emil Boc este indispensabil lui Traian Basescu. Sunt siamezi? S-au blocat? Spiridusul santajeaza? Si sa nu aud iar ca motivul ar fi ca ala mic si cazut in cap, este la datorie zi si noapte, cu capul plecat, pentru ca mai sunt si altii in aceeasi pozitie (cine s-a gandit la ce m-am gandit eu, sa-i fie rusine 5 minute). Eu nu pot dormi noaptea daca nu aflu acest secret, pe voi nu va intereseaza?
@ emi
Indispensabil adica necesar, sau indispensabil adica izmană?
Deci daca PD-L promite iar ca majoreaza ceva cu x%, asta inseamna ca venitul respectiv va scade cu (x:2)%.
@Cris
Nu am urmarit emisiunea, dar in loc sa cheme pe altii la actiune parlamentarii opozitieio ar trebui sa dea populatiei un exemplu personal de combativitate in Parlament. Sa faca scandal monstru,sa tipe, sa urle ca apucatii, cu trompete,cu tobe sa impiedice desfasurarea activitatilor unui Parlament docil aservit Basescului pentru a fi aureolat ca unu democrat get-beget si ca un conducator puternic. Prin comportarea lor de convenienta parlamentarii USL fac o “figuratie” penibila in scenariile cotroceniste de inrobire a tarii camarilei basiste.
Am urmarit asta seara la Protvint o emisiune cu Nicu Covaci(Phoenix) care le-a urat roamnilor sa invete cum sa spuna NU !
@ tiberiu
Aici sunt de acord cu tine. Nu trebuie neaparat sa tropaim, dar mai multa combativitate nu strica.
@VV
Demisia in bloc din parlament e o tampenie.Dar SCANDAL puteti face , pentru ce nu faceti scandal monstru ???????????????
Atunci sa demisioneze Antonescu daca a promis ceva ce nu e fezabil … Daca ori demisionati ori ramaneti rezultatul e acelasi, actiuni legale impotriva abuzurilor nu vad, un fel de fatalism neputincios balteste in cadrul USL, atunci la ce mai serveste tot circul asta numit parlament? Va mai mirati ca oamenii stau si mananca seminte uitandu-se la OTV?
@ adrian
Hai ca nu e chiar asa, USL nu balteste. Si nici nu e vreun fatalism. Dimpotriva, multi sunt convinsi ca ii batem mar.
@VV
Nu cu argumente seci veti convinge populatia sa va urmeze ci numai prin ATITUDINE COMBATIVA !
SCANDAL MONSTRU imediat in Parlament impotriva comasatrii alegerilor si pentru demiterea lui Anastase pentru frauda grosolana!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
N-ar fi frumos sa descoperim ca indispensabilul il tine in sah pe Bula?
Domnule Vosganian, dupa informatiile pe care le-am consultat nu exista nici o obligativitate pentru banci de a cumpara bondurile tarilor in criza. La acest punct este si slabiciunea masurii extreme luate de Draghi, s-ar putea ca bancile sa nu mai riste cu bondurile tarilor falite desi, ar parea profitabil. In alta ordine de idei insa, facilitatea ca bancherii sa primeasca cadou de Craciun imprumuturi nelimitate cu 1% in timp ce in economiile reale ,aceeiasi bancheri, acorda credite cu peste 5% este, in opinia mea , un aspect nepermis de “improprietarire frauduloasa” a clasei bancherilor folosind criza datoriilor nationale drept perdea. Sint foarte surprins, insa, ca nemtii, cei vajnici aparatori ai inflatiei nu au reactionat inca…dar mai e timp…
@ Sorin Muncaciu
E ceva straniu in ce spui. Poate ca e vorba de acele banci care au expunere pe bondurile grecesti.
@VV
Fata de alegerile din alti ani, importanta celor din 2012 imi pare a fi cu totul speciala.
Mai multi dintre cei pe care i cunosc mi au spus ca daca din 2012 se mentine actuala formula de putere intentioneaza sa plece din romania sau se vor gandi serios la asta.
De aceea consider ca responsabilitatea opozitiei este uriasa.
Altfel, chiar si fara o majoritate parlamentara, politicienii opozitiei vor continua sa si vada senini de ale lor, isi vor promova in continuare interesele, neamurile si amantele, vor aparea la tv si vor combate puterea cu mai mult sau mai putin talent.
Ce e drept, la impartirea cascavalului vor fi obligati sa lase “ciocul” ceva mai mic , ca (deh!) asa e n opozitie!
Oare cine a vazut politicieni emigrand?
@ emi
Pai daca socotesti ca acum opozitia se ocupa doar cu hotii, cumetrii si amantlacuri, de ce crezi ca ar mai trebui sa-i schimbam pe cei de acum, care se pricep asa de bine la toate astea?
@VV
Nu vreau sa polemizam pe mize mici, dar chiar inainte de constituire, acd si psd aveau, adunat, 67%.
Dupa putin timp crin a comentat ca , in ciuda celor ce previzionau altceva, usl ul este la 65&, ca dovada ca initiativa constituirii sale a fost bine primita.
Asadar, 65. nu 67%.
Trendul ar trebui sa va ingrijoreze.
@ colateral
Adic[ PSD avea 40% si PNL 27%? Ori 35% – 32%? Bine ar fi fost…
Domnule Vosganian,
Sa inteleg ca nu va mai plac opiniile contradictorii? Vad ca ultimele mele postari nu au aparut.
Sa inteleg ca daca nu sunt intodeauna aplaudac nu mai am ce posta pe blogul dumneavostra?
@ barosanul
Nu stiu ce s-a întâmplat. Țin la opiniile tale.
@ VV
Nu va vad inasprind tonul altfel decit cu eleganta. Si nici nu astept altceva. Intre eufemism si disfemism stau simplitatea, eleganta si fermitatea adevarului – regele e gol.
@ cris
Asta e chestiunea, Cris, cand esti elegant, unii zic ca nu vorbesi pe limba poporului…
@VV
38 – 29, daca nu erau masluite, desigur
Dincolo de asta …
Toate actiunile puterii vizeaza fraudarea sau vicierea masiva a viitoarelor alegeri.
Va intreb: ce actiuni desfasoara opozitia, institutionalizat, pentru contracararea acestei adevarate strategii furacioase?
Acum cateva luni a aparut o stire interesanta.
Am intentionat, initial, sa provoc o dezbatere a respectivei stiri pe acest blog.
Ulterior m am razgandit: ia sa vedem cum foloseste opozitia chestia asta!
A trecut timpul si m am lamurit (chiar consider ca ar fi fost o oportuntate) : in nici un fel.
Textul de mai jos este cel pe care am intentionat sa l postez aici la momentul aparitiei stirii in cauza.
Asadar:
Fapt divers:
Directorul Garzii de Mediu din judetul CS, MC, a angajat , in numele si fara stiinta angajatilor a doua societati comerciale pe care le administra , credite in valoare de doua milioane de euro. Suma in cauza a fost cheltuita de dl MC in campania electorala pentru primaria oraselului B, campanie pe care nu a castigat o, pierzand inca din primul tur.
Operatiunea s–a desfasurat in complicitate cu directorul filialei locale a unei banci ; ulterior, bancherul in cauza s a sinucis.
Stirea a ocupat fix doua jurnale, apoi a trecut in uitare.
Intrebari:
- care sunt sumele reale care se cheltuiesc intr-un ciclu electoral in Romania?
- ce fac institutiile statului ( SRI, Ministerul Administratiei si Internelor, Garda Financiara, Autoritate Electorala etc) impotriva acestui fenomen?
- fata de tendinta ingrijoratoare si ingrozitoare de crestere exponential a mitei electorale, este societatea romaneasca capabila sa genereze anticorpi?
- Aceasta este reforma clasei politice despre care ne-a tot vorbit presedintele Basescu?
Intrucat nu mi fac iluzii despre capacitatea actualei opozitii parlamentare de a provoca societatea romaneasca – in primul rand pentru ca nici ea, opozitia, nu si-a clarificat nimic – intentionez sa aduc in spatial public un apel .
@ colateral
Interesantă stirea asta. Sa Verificam.
mda
Dumnezeu sa l ierte pe Ion Boc!
Domnule Senator, cu sinceritate va spun ca dupa cum vad ca se misca (mai bine zis cum sta) USL “pe esichierul politic”, incep deja sa ma tem ca o sa-i bata mar pe PDL (ceea ce e posibil pana la urma) …
Pare ca-n bancul ala in care ar fi bine sa declaram razboi americanilor pentru ca dupa ce vor castiga va trebui sa aiba grija de noi. Si in care urmeaza intrebarea “da’ daca-i batem noi pe ei ce facem ?”
@Colateral: in primul rand sa-l ierte pentru ca l-a produs pe Emil!
@ Adrian
Lasa misto-utile. Oricum ai lua-o, USL are prima sansa.
Pentru că la fotbal şi la politică toată lumea se pricepe, aşa cred cei mai mulţi, şi-ntr-un caz şi-n celălalt s-au aciuat la conducerea acestor fenomene de masă tot felul de panglicari puşi pe căpătuială. Din cauza asta cei mai mulţi dintre participanţii la cele două activităţi sunt ajunşi acolo cu alte treburi decât cele normale. Dacă USL ar dori să schimbe ceva în acest sens, ar putea face o figură istorică făcându-şi curăţenie în propriile rânduri şi încercând să dea un semn de maturizare politică. E greu pentru că asta presupune amputări dureroase, dar numai aşa organismul politic rezultat ar avea sorţi de însănătoşire. Cât depre convingerea că deja Băsbocii sunt scoşi din cărţi am mare îndoială că este aşa. Şi Maniu prin 46 credea la fel şi a păţit ce a păţit. Cu nelegiuiţii nu-i de glumă.
Domnule Vosganian, programul ECB care a devenit activ pe 22 decembrie se numeste LTRO ,” long term refinancing operation” . Deja intr-o saptamnina, mestesugit aleasa de sarbatori, ECB a dat la 523 de banci 487 bilioane de euro cu 1% rata de interes. Bancile au inghitit banii si au inceput sa depuna “overnight” surplusul lor de cash la ECB cu o rata de 0,25%. Conform cu Bloomberg report, depozitele la ECB au atins un maxim acum doua zile de 452 bilioane de euro record care il bate pe cel inregistrat cu o zi precedenta , care a fost de 412 bilioane. Deci , Domnule Vosganian, bancile nu inghit ciupitul cu bondurile ci folosesc banii in alte scopuri . Pentru bancheri care au shareholderi cu ochii pe ei nu mai merge specula cu bondurile tarilor in criza. De fapt daca stam sa ne gindim mai bine nu a fost nici o criza a “datoriei nationale”, guvernele sint intotdeauna capabile sa acopere datoria fie prin credit creat din burta, fie prin cumpararea bondurilor proprii , cum este cazul USA la acest moment. De fapt, toata manipularea pretului bondurilor pe piata este o perdea de fum care sa serveasca intereselor oligahilor, prin reprezentantii lor domnul Draghi, Monti etc… profitind de faptul ca guvernele au cedat controlul asupra politicii monetare, unor derbedei de la ECB care arunca banii pe fereastra prietenilor lor bancherii. Uitati cum sta treaba datoriilor nationale :
In mod normal cumpararea bondurilor se face, nu pentru surplusul monetar ci , pentru ca bondurile sint sigure, guvernele fiind capabile gatanteze bondurile ,fie sa inflationeze masa monetara sau sa cumpere propriile bonduri. Problema este ca cedind independenta politicii monetare ECB-ului , guvernele nu mai pot garanta bondurile, derbedeii de la ECB refuza sa garanteze bondurile nationale si asfel dau verde speculei cu bonduri. Astfel, bancherii manipuleaza pe piata rata de interes a bondurilor, sanki, guvernele sint in imposibilitate de plata, si astfel, santajeaza politicienii sa introduca politici de austeritate care sa sacrifice nivelul de trai al populatiilor lor, pentru ca domnul Draghi sa faca cadou bancherilor aproape 500 de bilioane de euro dintr-un foc. Concluzia este ca : a ceda controlul asupra politicii monetare adica a emiterii de moneda , unor derbedei ca astia de la ECB, alias Goldman Sachs, inseamna ca guvernele nationale au pierdut controlul asupra averii nationale si a nivelului de retribuire a salariatilor pe piata muncii . Domnii bancheri si speculantii nu pot suporta consecintele investitiilor lor proaste deoarece, derbedeii care au pus mina pe masina de bani, ECB, ii scot din rahat si baga in schimb popoarele in austeritate. Partea cea mai sinistra este ca desi natiunile (17) au fost furate de 500 miliarde de euro, nici macar pe prima pagina a ziarelor nu se afla jaful !!
In concluzie, domnule Vosganian, verificati informatiile pe care vi-le-am furnizat si , daca va veti convinge, incepeti o campanie de ” ridicare a perdelei de fum” din ochii romanilor si strigati din toti bojocii contra aderarii Romaniei la zona monetare euro, aflata pe miinile papusarilor din oligarhia financiara !!!
@ Sorin MUncaciu
Nu e chiar asa. Costul bondurilor m[reste deficitul bugetar si escaladeaza datoriile. Romania platea in 2008 700 milioane euro dobanzi, in 2012 va avea 2,7 mld euro, cel putin. Doua miliarde de euro e enorm pentru o tara ca Romania.
Domnule Vosganian, pai este exact ce spun eu, costul bondurilor este manipulat de “piata” , adica de bancheri, cu scopul de a obtine cit mai multi bani ca dobinda. Perdeaua de fum este ridicarea garantiei guvernelor asupra propriilor bonduri executata prin politica monetara a ECB, pentru tarile din zona euro. La noi , prin tratatul de aderare la UE, pe care dumneavoastra il cunoasteti foarte bine, banca centrala a Romaniei fiindu-i interzisa monetizarea datoriei nationale si creera de credit aduce , de fapt, Romania in aceiasi situatie ca statele din zona euro. Mai departe, daca deficitul va fi la o valoare fixa( impusa de noul tratat european cu penalitati) atunci guvernul nu va mai avea nici o posibilitate de manevra si va fi fortat sa reduca bugetul in favoarea platii datoriilor , cea ce, va agrava si mai tare situatia veniturilor populatiei in favoarea derbediilor de bancheri oligarhi. Noul tratat european suspenda autoritatea guvernului roman asupra propriiului buget .
Domnule Vosganian, eu vorbesc cit se poate de serios, luati taurul de coarne si explicati romanilor minariile si manipularile la care bugetul national al Romaniei va fi supus prin aderarea la euro !!! Bezmeticii astia din guvenul actual sint atit de prosti ca, nici macar, nu stiu cum baga Romania cu capul in gard !! Dar dumneavoastra , aveti o datorie patriotica sa dezvaluiti adevarul si sa va opuneti minariilor bancherilor europeni. Miine poimiine veti fi ministru de finante intr-un guvern USL si nu veti mai avea luxul sa taceti !!! Uitati-va ce diferenta este intre tarile care au mentinut controlul politicii monetare si, cele care l-au pierdut prin aderare la zona euro : sa zicem Irlanda, Portugalia, Grecia, tarile baltice comparativ cu Turcia, Polonia, Slovenia….
@ Sorin Muncaciyu
La asta sunt de acord cu tine, ca pretul bondurilor poate fi urcat speculativ. Vad, totusi, ca in ultima vreme, dobanzile au mai inceput sa scada. O fi si datorita infuziei marca Draghi?
PS ma iertati , nu Slovenia mi-a fost intentia sa citez ci Croatia.
Domnule Vosganian, este mai mult decit atit. Acum citeva minute am urmarit pe reteaua americana c-span financial bank comisie a Congresului audiind doi de la Fed si secretarul trezoreriei. Seful Fed New York a confirmat infuzia Draghi de fonduri nelimitate pe durata de 3 ani si , cu mult tupeu, a spus ca bancile europene pot pune colateral la imprumuturi de la ECB (programul Draghi) bondurile natiunilor aflate in” criza”. Mai rau, ala de la Fed responsabil cu “pietele internationale” a spus ca : este drept ca tratatul european de constituire a ECB impiedica finantarea datoriilor nationale , art. 123 dar ca, daca ECB nu poate cumpara bonduri direct de pe piata primara a bondurilor, totusi poate cumpara de pe ” piata secundara” , adica nu direct ci printr-un interpus cum ar fi bancile sau alte institutii financiare !!! Aceasta afirmatie face din prohibitia de a finanta datoria tarilor , art 123, o interdictie fara nici un efect daca, “baietii destepti” au gasit o formula sa o anuleze de facto, asta este gaselnita oligarhilor ca sa arunce praf in ochii nemtilor si europenilor de rind….Tot acesti vasnici aparatori ai ordinii financiare internationale au recomandat ” calduros ” folosirea serviciilor IMF, in situatia data, adica alte mijloace de a suspenda democratia, vointa guvernelor alese asupra bugetelor nationale. Ce sa mai vorbim , erau suparati ca mecanismele ” reformei” noului pact european necesita mult timp de ratificare politica si asta impiedica pentru un timp pe colegii lor, derbedeii de la ECB, sa puna capastru pe finantele natiunilor europene !! Pe de alta parte, se pare ca, tratatul Chinezo-Japonez este destinat sa elimine influenta dolarului in Asia, cea ce a facut pe “domnii” de la Fed sa fie vehementi impotriva “manipularii” valutei chinezesti.
Domnule Vosganian, va rog sa propuneti comitetului PNL care se ocupa cu economia si finantele sa monitorizeze evolutiile la nivel mondial in domeniul monetar, mai ales pe plan european( informatia este pretutindeni ), deoarece in secolul 21 nu mai este permis ca sa traim in gagaland , chiar daca Presedintele Romaniei si prim-ministru sint niste bezmetici si habar nu au la ce angajeaza Romania !!
@ Sorin Muncaciu
Oricum, in ianuarie comisia economica si cea de finante vor lucra intens. Trebuie sa descalcim si chestiunea deficitului structural ai a angajamentelor Romaniei.