Am participat, aseară, la o dezbatere televizată moderată de Andreea Creţulescu şi de Adrian Cioroianu. Cum aţi observat, eu nu comentez pe blog apariţiile mele televizate, ce am de spus spun atunci şi nu încerc să adaug apoi din ce-mi mai vine sau n-am avut destulă inspiraţie să spun în emisiune. N-am să o fac nici de data asta. Subiectul acestui comentariu nu este ceea ce s-a spus acolo cât, mai degrabă, cum şi de către cine s-a spus.

Preopinentul meu în acest dialog a fost Cristian Preda, din partea PDL. Il cunosc de foarte mulţi ani pe Cristian Preda. Dacă ar fi să enumăr zece cunoscători ai fenomenului politic românesc şi drumeţi printre bibliografiile de specialitate, Cristian Preda e unul dintre ei. Mai mult decât atât, este un adept sincer al dreptei şi mi-a fost de ajutor, acum mai bine de un deceniu, când am scris Manifestul Dreptei Româneşti. Nu am, pornind de la aceste amintiri, decât cuvinte de laudă despre Cristian Preda.

Aseară am întâlnit un alt Cristian Preda. Nu mai avea zâmbetul lui, cald dar şi ironic, de odinioară. Nu mai avea gestica lui expresivă şi nici vocea de profesor care, obişnuit ca studenţii să fie atenţi, păstrează tonul scăzut. Avea o voce stinsa, ca dintr-un gâtlej răguşit, avea trăsăturile rigide şi uitase să mai zâmbească. Nu mai vorbea din ceea ce ştia din cărţi şi adăugase cu inventivitatea lui, ci din sloganurile de partid. Era agresiv în limbaj, ceea ce nu fusese năravul lui de până atunci.

Iar cele pe care le rostea ar fi putut fi rostite, cu tristeţe o spun, de oricare dintre colegii săi din corul antic pedelist. Cum ar fi: USL critică unele excese procedurale ale procurorilor prin satele patriei pentru că nu vrea să se afle adevărul despre referendum. Am vrut să-l demitem pe preşedinte ca să ne apărăm puşcăriabilii, destul de mulţi la PNL Liberalii hulesc (exact acest cuvânt l- a folosit) justitia română. Care justiţie nu a fost niciodată mai independentă ca acum, după cum o dovedeşte susţinerea internaţională pentru capii Parchetului. Referendumul a fost fraudat, ca dovadă că peste un milion şi jumătate (!?) de voturi au fost măsluite. Etc. etc. Orice argument, orice posibilă comparaţie s-au lovit de mimica rigidă a lui Cristian Preda ca de un zid.

Nu vreau să reiau arguentaţia împotriva unor astfel de aserţiuni. Am făcut-o cu prisosinţă pe acest blog, nu doar eu dar şi imensa majoritate a membrilor clubului nostru de bloggeri. Întrebarea mea este ce anume transformă pe aceşti oameni? În galeria celor care protejează pe preşedinte, sau, mă rog, îl dojeneşte de circumstanţă, şi utilizează argumente ce frizează absurdul, acuzând cu aceeaşi tenacitate pe cei care îi stau preşedintelui împotrivă se numere personalităţi ale culturii române, ale mediului academic. Noi speram ca intrarea unora dintre aceştia în politică să ducă la reformarea clasei politice şi nu să se lase dânşii contaminaţi. E drept că dacă un om sănătos se aşază lângă un bolnav, şansa ca bolnavul să se “contamineze” de sănătatea celuilalt e egală cu zero, dar invers contagiunea e aproape sigură. Dar asta e valabil la trupuri., Duhovniceşte vorbind, un suflet sănătos le poate ajuta pe cele bolnave să se smerească şi să se mântuiască. Întrebarea pe care o pun eu, însă, după întâlnirea cu altădată gentilul şi subtilul Cristian Preda este: ce se întâmplă cu aceşti oameni? De ce, din unicatele care au fost, devin parte a unui astfel de cor demagogic, punându-se în slujba unor oameni şi a unor idei pe care cu ani în urmă le respingeau cu înverşunare? Ce fel de molimă este aceasta care îmbolnăveşte sufletele cărturarilor?

This entry was posted on joi, august 30th, 2012 at 3:28 pm and is filed under Economie. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.