Iata in cele ce urmeaza comentariile agentiilor de presa si textul celor doua scrisori trimise primului ministru Emil Boc si presedintelui Curtii de Conturi Nicolae Vacaroiu:
Vosganian a cerut Guvernului lista companiilor care care au beneficiat de sume de la buget
BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Preşedintele Comisiei economice din Senat, Varujan Vosganian, a cerut, miercuri, Guvernului o listă a companiilor care au beneficiat de sume de la buget, pe baza căreia va întocmi un raport al comisiei, pentru a se putea compara cu listele publice ale susţinătorilor din campaniile electorale.
“De la 1 ianuarie 2009, moment în care Comisia economică în actuala alcătuire îşi poate exercita mandatul, am dori să cunoaştem lista tututor companiilor care au beneficiat de sume de la buget, a tuturor companiilor care au câştigat licitaţii bugetare, pe toţi ordonatorii de credite bugetare ministere, inclusiv regiile autonome şi companiile naţionale aflate în subordinea acestora. La nivelul Comisiei economice, vom elabora un raport în care vom prezenta un punct de vedere al fiecărui membru al comisiei, pe care sper să-l putem da publicităţii într-un timp cât mai scurt”, a declarat preşedintele Comisiei economice din Senat, Varujan Vosganian.
El a adăugat că, fiind vorba de un volum mare de informaţii, Guvernul are, potrivit legilor în vigoare, un termen de 10 zile pentru a prezenta aceste informaţii şi a ţinut să precizeze că, pentru finanţările acordate, există la Ministerul de Finanţe un centralizator în care este specificat fiecare beneficiar ce sume a putut utiliza din fondurile publice.
“Noi sperăm ca, în limitele actualei sesiuni parlamentare, să putem definitiva acest raport. Acest raport va putea să informeze opinia publică în legătură cu numele companiilor şi cu structura Consiliilor de Administraţie ale acestora, care sunt partenere ale ordonatorilor de credite bugetare în activitatea investiţională, după care, fireşte, se poate compara această listă cu listele publice ale susţinătorilor din campaniile electorale, vom trage propriile noastre concluzii. (…) Amintesc că refuzul Guvernului de a prezenta datele solicitate de către Comisia economică are incidenţă de natură penală”, a mai arătat Vosganian.
El a explicat că a făcut această solicitare Guvernului având în vedere condiţiile economice generale şi reducerea resurselor pentru finanţarea politicilor publice. Potrivit acestuia, atunci când resursele sunt mai puţine există şi riscul ca legile liberei concurenţe să fie periclitate şi există o mai mare atractivitate către crearea unor relaţii privilegiate între cei care acordă şi cei care primesc aceste resurse. El a menţionat totodată că în 2009, în cele două campanii electorale pentru PE şi pentru alegerile prezidenţiale, a observat “o implicare cu totul neobişnuită de resurse financiare faţă de toate celelalte campanii”.
“Disponibilitatea pe care mediul de afaceri o are de a susţine unele partide politice aflate la guvernare poate sugera faptul că riscăm în România şi pe fundalul crizei economice să consolidăm o anumită oligarhie economico-politică. Acest risc poate să se cronicizeze printr-o înlănţuire, pe de o parte, de susţineri pe care unii reprezentanţi ai mediului de afaceri o pot da într-o măsură disproporţionat de mare unor partide politice care, la rândul lor, beneficiind de poziţia de partid de guvernământ, să le întoarcă acestora avantaje, prin diverse forme. Această suspiciune este alimentată şi de unele dezvăluiri apărute în presă”, a continuat Vosganian.
Totodată, el a trimis Curţii de Conturi o solicitare potrivit căreia cere ca, în privinţa patinoarului acoperit de la Braşov, să se verifice motivele majorării de peste patru ori în termeni nominali şi de peste trei ori în echivalent euro valoarea de execuţie.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, la începutul lunii aprilie, că liberalii vor declanşa demersurile necesare pentru constituirea unei comisii speciale de anchetă la Senat care să cerceteze informaţiile privind raporturile între sponsorii PDL şi acordarea unor lucrări publice firmelor respective.
PDL a primit în 2009, an în care au avut loc mai multe campanii electorale, din donaţii, cotizaţii şi venituri din alte surse, 41.241.293 lei.
Potrivit listei cu sumele provenite din finanţările private ale partidelor politice în anul 2009, publicate în Monitorul Oficial, conform Legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, printre personale juridice care au făcut donaţii importante către PDL se află firme precum Lukoil (143.250 lei), SC Cotroceni Park (126.081 lei), Construcţii Unu SA Iaşi ( 100.000 lei), Restaco SRL din Suceava ( 110.000 lei), Lukoil Ro, din Bucureşti ( 286.500 lei), GreenbauTehnologie SRL din Bucureşti (150.000 lei).
Varujan Vosganian (PNL): Am solicitat Guvernului informaţii despre beneficiarii contractelor de achiziţii publice
|
Bucureşti, 28 apr /Agerpres/ – Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că a solicitat Guvernului, în numele comisiei economice din Senat, informaţii referitoare la toate companiile care au beneficiat, în perioada 1 ianuarie 2009 – 31 martie 2010, de sume de la bugetul de stat în urma unor contracte de achiziţii publice. Potrivit lui Vosganian, Guvernul are termen de zece zile pentru a transmite comisiei economice din Senat lista completă cu sumele şi companiile care au încheiat contracte cu statul, ‘refuzul Guvernului de a transmite informaţiile având incidenţă de natură penală’. ‘Termenul nu este prea scurt fiindcă la nivelul Ministerului Finanţelor există deja o centralizare, o situaţie actualizată. Toate ministerele au obligativitatea să transmită Ministerului Finanţelor, în 25 ale fiecărei luni, un formular completat cu toate datele privind partenerii, titularii fiecărui contract cu statul’, a declarat senatorul PNL. Varujan Vosganian a subliniat faptul că în urma informaţiilor pe care comisia economică din Senat le va primi de la Guvern va fi întocmit un raport, în care fiecare membru al comisiei îşi va exprima punctul de vedere. ‘Raportul comisiei va informa opinia publică cu privire la numele companiilor care s-au înscris la licitaţii şi al celor care au câştigat aceste licitaţii, cu privire la structura Consiliilor Administrative ale firmelor, dar şi a sumelor primite de la bugetul de stat prin atribuirea contractelor de achiziţii publice. După ce vom avea toate informaţiile vom face o analiză între aceşti parteneri ai statului şi cei care au susţinut financiar campaniile electorale din 2009′, a spus senatorul liberal. El a precizat totodată că senatorii din comisia economică sunt interesaţi şi de datele privind contractele cu Regiile Autonome şi Companiile Naţionale aflate în subordinea ministerelor şi nu numai de contractele semnate la nivelul ministerelor. De asemenea, Varujan Vosganian a anunţat că tot în cursul acestei zile a sesizat Curtea de Conturi cu privire la majorarea valorii de execuţie a patinoarului artificial acoperit din Braşov. ‘Valoarea de execuţie a crescut în termeni nominali de peste patru ori (de peste trei ori în echivalentul euro), de la 11,56 milioane lei în 2007 la 47,98 milioane lei în 2009. Curtea de Conturi trebuie să elucideze acest aspect’, a mai spus senatorul PNL. AGERPRES |
CURTEA DE CONTURI A ROMANIEI
Domnului presedinte Nicolae VACAROIU
Stimate domnule presedinte,
Va aduc la cunostinta urmatoarele:
- Prin Hotararea nr. 582 / 1 august 2007 Consiliul Local al Municipiului Brasov hotaraste aprobarea studiului de fezabilitate si indicatorii tehnico-economici aferenti obiectivului de investitie „Patinoar Acoperit” in valoare totala de 11.562.642 RON
- Prin Hotararea nr. 251 / 6 aprilie 2009 Consiliul Local al Municipiului Brasov hotaraste aprobarea documentatiei si indicatorii tehnico-economici aferenti realizarii obiectivului de investitii „Patinoar acoperit Municipiul Brasov – actualizare” in valoare totala de 47.987.384 RON.
In calitate de senator in Parlamentul Romaniei,va solicit domnule presedinte demararea unei verificari cu privire la motivele majorarii de peste patru ori in termeni nominali(de peste trei ori in echivalent Euro) a valorii de executie pentru obiectivul de investitii specificat.
Va anexez de asemenea urmatoarele documente:
- Hotararea nr. 492/25 iunie 2007 a Consiliului Local al Municipiului Brasov
- Hotararea nr. 582 / 1 august 2007 a Consiliului Local al Municpiului Brasov
- Hotararea nr. 251 / 6 aprilie 2009 a Consiliului Local al Municipiului Brasov
- Hotararea nr. 421 / 12 iunie 2009 a Consiliului Local al Municipiului Brasov
Cu deosebita stima,
Varujan VOSGANIAN
Senator
SENAT
COMISIA ECONOMICĂ, INDUSTRII ŞI SERVICII
GUVERNUL ROMÂNIEI
Domnului prim-ministru Emil Boc
Stimate domnule prim-ministru,
Constituția României prevede la art.111 alin.(1) că Guvernul și celelalte organe ale administrației publice, în cadrul controlului parlamentar al activității lor, sunt obligate să prezinte informațiile și documentele cerute de Camera Deputaților, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul președinților acestora.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.275/2008, cu modificările și completările ulterioare, prevede la art.5 că ordonatorii principali de credite ai autorităților și instituțiilor publice finanțate integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, din venituri proprii și subvenții acordate de la aceste bugete și integral din venituri proprii au obligația de a depune centralizat la Ministerul Finanțelor Publice, până la data de 25 a lunii curente pentru luna anterioară, situații privind monitorizarea derulării programului de investiții publice.
Pentru formarea unei imagini corecte din partea autorității legislative asupra formării, administrării și utilizării fondurilor publice, în calitate de președinte al Comisiei economice, industrii și servicii din cadrul Senatului, in baza art.6 lit e si a art.9 lit d din Regulamentul de organizare si functionare al Comisiei, vă solicit, domnule prim-ministru, furnizarea unor informații legate de finanțarea investițiilor publice în anul 2009 si primul trimestru din 2010, potrivit situației anexate la prezenta adresă, situație din care dorim să reiasă următoarele informații:
· Obiectivele/proiectele de investiții grupate pe categorii, respectiv obiective/proiecte de investiții în continuare, noi și alte cheltuieli de investiții, contractele de achizitii publice incredintate direct prin Hotarare de guvern.
· Plățile efectuate se vor detalia pe luni și pe executanții de lucrări și furnizori.
De asemenea, solicităm o situație cu obiectivele/proiectele de investiții și alte cheltuieli de investiții pentru care s-au organizat licitații în anul 2009 si in primul trimestru din 2010 pentru atribuirea contractelor de achiziții publice, inclusiv din cadrul Regiilor Autonome si Companiilor Nationale aflate in subordinea ministerelor, precum si firmele care s-au înscris la aceste licitații și firmele câștigătoare.
Cu deosebită stimă,
PREȘEDINTE,
Varujan Vosganian
Domnule Vosganian,
Felicitari!
Asa da mod de a face politica in opozitie. Mult succes in continuare.
@Barosanul
Poate odata cu functionarea comisiilor ( marti am avut prima intalnire) sa avem mai multe subiecte.
Domnule Vosganian,
Astazi in parlament in camera deputatilor a fost un Circ JALNIC. Asta arata ca in Parlament sunt FOARTE multi IPMOSTORI ( vezi roberta anastase suflinduise indicatii pretioase de georgescu gindacul sef ani, numai un exemplu din sutele de azi).
Acesti impostori si ceilalti care sunt dusi cu valul si nu iau atitudine, gen Dl Orban, dau o mina de ajutor DISCREDITARII PARLAMENTULUI spre satisfactia pohtelor Dictatoriale la care Pohtesc Securitatea de astazi condusa de Basecu.
Apropos, Domnule Vosganian, acum ca e o noua lege ANI, nu trebuie sa impuneti alegera unor noi conduceri in locul SECURISTULUI Macovei si ciracilor sai?
Parerea mea e ca daca ANI e ne constitutionala noua ANI nu mai e VECHEA ANI ci o noua institutie, cea veche fiind ne constitutionala deci se impun alegera unor noi conduceri noi (care e adevarat ca pot fi si vechile persoane).
@Barosanul
Ai dreptate, Macovei a fost o alegere nefericita. Imi amintesc de incidentul cu Bogdan Chireac, inregistrari, chestii etc. ANI a devenit un subiect anecdotic. Cea mai mare realizare: cercetarea conflictului de interese al lui Mircea Diaconu.
In 6 ani la Ministerul Transporturilor, Papura Voda a facut o mare laie bucalie pentru aceasta tara!!!
A vindut 16 mineraliere pe 1 dolar bucata, a vindut mii de vagoane si locomotive diesel-electrice la fiare vechi s-a acordat contracte baietilor destepti din zona asfaltarilor. Si bineinteles s-a opus constructiei de autostrazi. Ca Primar in Capitala s-a impropietarit amanta cu parcarile Dali, a primit mita de la Luxten prin fiicele sale angajate pe mii de euro pe luna, de la Casuneanu sub forma de terenuri si mertzan, s-a impropietarit singur cu vilute din fondul statului s-a distrus efectiv parcul Bordei. Ca mare sef peste acesta tara s-a ajutat fratele in comertul ilegal cu arme, a impropietarit-o pe cea mare cu un apartament de un milion de euro de la Popoviciu, a facut-o pe cea mica europarlamentara si i-a ajutat pe marii mahari pudelei sa-si insuteasca si inmiasca averile. Si mai nou lucreaza la dezmembrarea tari pe mina bozgorilor. Asta-i marinairca, mare producator pentru buzunarele lui, a familiei lui s-a hotilor din gasca pudelista si distrugator de tara.
@gelu
Asa, Gelu, tine-o asa, poate s-o auzi intr-o zi si unde trebuie. La noi, vorba aceea, politica usilor deschise.
Foarte bună – corectă, loială faţă de alegători şi puternică – manevră de “politică autentică”. “Text-book politics”. “Politică mare”. Prezentată fain — descurajant (pentru omul mediu) de bine documentată, aşa cum trebuie, ca să fie percepută ca “serioasă”.
Necesară, fără îndoială. Şi aproape inutilă dacă nu face parte dintr-o campanie, dintr-un ansamblu de manevre.
Pentru că “tot alegătoru” ştie asta, deja. N-au nevoie de dovezi. Votanţii portocalii ACCEPTĂ realitatea de fapt. Şi nehotărâţii. Şi o mare parte din votanţii opoziţiei.
Vă rog, contabilizaţi şi vocea mea (1 buc). FACEŢI CEVA ÎN PLUS. Faceţi abstracţie de celelalte forţe politice. Raportaţi-vă bărbăteşte la realitatea pe care o trăim, singuri (!prin noi însine!) şi ARĂTAŢI-NE o realitate pe care să ne-o dorim. Construiţi-ne o imagine a unui viitor posibil în 2-3 ani.
Este un atribut elementar şi hotărâtor al “leadership-ului” să creeze şi mai ales să insufle o VIZIUNE. Nu?
Mai trebuie conturat şi “drumul către”. Arătaţi că la fiecare 2 săptămâni puneţi în discuţie altă “decizie, acţiune liberală” pentru dezvoltare durabilă. Sectorială. Sau parte dintr-un lanţ de acţiuni. Daţi-ne CE să discutăm cu cei din jur în cele 30 min/zi în care ei obişnuiesc să se plângă sau să înjure politica şi politicienii (“la grămadă”).
Dar trecutul e repede uitat celui care CREEAZĂ VIITOR, încredere, SCOP. Ne trebuie “căpitani de piraţi” nu “moralişti”, leaderi şi nu simpli şefi.
Sincer să fiu vă urmăresc cu o ascunsă strângere de inimă. Percepţia superficială şi haotică, bat-o vina, generată de “sticla noastră cea de toate… serile”. Singurul om politic de la noi care-mi inspiră încredere-fără-rezerve este Crin Antonescu. Alegătorul nu “vă cunoaşte”, “vă percepe” doar.
Şi nu vă văd bine.
Mulţumesc oricum.
Alin
@Alin B m.PNL sect6
Trebuie sa fie o actiune concertata, ai dreptate. Odata cu lansarea comisiilor de specialitate sper sa avem mai multe mesaje. E bine ca ai ncredere in Crin, dar trebuie sa ai incredere si in cei de langa el, altminteri nu crezi cu adevarat in sansele lui.
@VV
N-ar fi lipsit de interes ca fiecare coordonator de comisie sa aiba un blog pentru a putea fi online.
@lorduljohn
Comisiile vor avea un site care va fi functional in cateva zile. Dar tu ai dreptate, n-ar fi rau ca fiecare sef de comisie sa aiba propriul blog. O sa le spun.
Da, asta e de fapt rolul opozitiei. Cat priveste deosebita stima…m-as abtine. Pana la urma n-are legatura cu diplomatia…
Eu zic să cereţi direct lista celor care au furat în doi ani… poate că o veţi primi.
@Bibliotecaru
Buna. Dar ei zic ca nu fura. Va trebui sa-i prindem noi cu rata-n gura.
“Evrika, evrika!”
http://uk.news.yahoo.com/5/20100429/twl-man-survives-without-food-for-70-yea-3fd0ae9.html
am gasit Conceptul de iesire din Criza a Guvernului Boc cel Mare. Romanii nu vor mai trebui sa manince si sa bea apa 70 de ani de acum in colo.
SE POATE! Daca va uitati pe link un Indian traieste de 70 de ani fara apa si mincare, nu se duce la toaleta si deci nu folosete nici hirtie Higienica.
Maretul Conducator Basescu prin umila sluga Boc vazind o asemenea maretiie a decis sa aplice solutia intregului popor Roman.
@Barosanul
Adica sa ajungem ca magarul lui Buridan. Stii ce-a patit vietatea aceea…
@ VV
M-am uitat la stirile legate de CFR 2. Iar din perspectiva mea stam cam asa:
Scena 1. In ’89 am avut un activist de partid care a venit pe sectia de chirurgie si ne-a invatat cum sa ascutim acele de seringa cu piatra ponce pentru refolosire.
Scena 2. Dupa ’90: 10.000 de copii cu AIDS din cauza utilizarii acelorasi ace pentru vaccinare la indicatiile de partid inainte de ’90.
Scena 3. 20 ani dupa: un virfulet de iceberg, cazul de la CF 2. Cert cazurile de infectii nosocomiale sunt multe: lipsa de bani, lipsa de personal. Actiune de corectare dupa mintea guvernantilor – dam afara doctori pocnind din degete ca suntem puternici si le stim pe toate, facem circ.
Nu vad mare diferenta intre scenele 1 si 3. Consecinte: scena 2.
Prin comparatie: In orice spital normal exista o comisie de control/echipa interdisciplinara (administrativ, nursing, infectioase, laborator, etc) care analizeaza lunar rata si tipul de infectii nosocomiale, sursa, raportare fata de alte spitale (benchmarking), stabileste protocoalele de infection control si le revizuieste periodic. Se investesc multi bani in spital pentru curatenie, sterilizare, etc. Asta pentru ca infectiile nosocomiale sunt o realitate -9% din pacientii hospitalizati in UK, 5% in US-, si este o lupta continua, acerba, a spitalelor pentru a le controla si reduce. 1.5 milioane infectii nosocomiale in US in 2002, cost in US $ 33 miliarde/an, cheltuielile ca sa se mentina o rata atit de scazuta a infectiilor (5%) – sute de miliarde dolari/an.
Domnii Boc, Berceanu, Basescu se imbata, sau ne imbata, cu apa rece? Cer iertare dar raspunsurile guvernantilor actuali sunt cele ale unor imbecili pomposi, nesimtiti si criminali. Incep si eu ca gelu si ca barosanu: si cit o sa-i mai rabdati?
@ VV
Mi-a placut raspunsul Dr. Astarastoae, desi, in locul lui, as fi turnat mai multe cifre si acid (deh, sunt un om rau, vorba lui Gheorghe Dinica, bat betivi). Sper sa aveti in blogul comisiilor si un loc pentru sanatate.
@ Cris
Dupa cam 25 de ani m-a nefericit si pe mine soarta sa ajung pt putin timp intr-un spital, slava domnului ca nu unul din Romania. Pina acum nu am realizat dedicatia, profesionalizmul si in special organizarea care exista intr-un spital.
Eu avind o profesie care implica evaluarea persoanelor si sistemelor am ramas foarte placut surprins de ceea ce se intimpla intr-un spital. Totul ca uns. Multe pot fi invatate (transferable skills) care pot fi aplicate in alte ramuri de activitate.
E adevarat ca exista potential de imbunatatire dar daca toate ar merge in Romania ca intr-un spital inclusiv cu rata de rateuri ce minunatie de tara ar fi.
Te felicit ca esti parte a unei astfel de clase profesionale.
@ Barosanul
Iti multumesc sincer, imi mai alina sufletul. Fiindca, marturisesc, citind ultimele articole despre “spitale ucigase”, doctori criminali, etc – de ce? ca sa-si justifice Boc, Basescu si altii ca ei nesimtirea fata de viata si sanatatea oamenilor – sunt undeva intre furie si jale. Pentru ca pot face o comparatie nu am nici cea mai mica reticenta sa-i numesc pe guvernantii actuali criminali. Ca om de cifre, urmatoarele ar putea sa te lamureasca.
“The first study found that each additional patient per nurse was associated with a 7% higher likelihood of dying within 30 days of admission… In the 168 hospitals with a mean patient-to-nurse ratio ranging from 4:1 to 8:1, 4,535 of 232,342 patients died within 30 days of being admitted. If the patient-nurse ratio had been as low as 4:1 then only 4,000 patients might have died, and had the ratio been as high as 8:1, more than 5,000 might have died.”
E un citat dintr-un studiu al HHS (“ministerul sanatatii” american) ca exemplu de ce inseamna lipsa de personal vis-a-vis de potentialul complicatiilor in timpul spitalizarii. Ratia pacient – asistenta e prezentata la nivel mediu 4:1, 8:1. Iti amintesc ca in incidentul de la neonatologie cu copilul ars in incubator, ratia pacienti/asistenta era 27:1. Daca rata de crestere a mortalitatii este de 7% pentru fiecare un pacient peste ratia de 4:1 (si asta in conditiile unui spital american), te las sa calculezi singur rata de mortalitate la 27:1 in cazul unui spital romanesc. Ca nu mor atitia este un miracol, si nu se datoreste ministerelor lui Boc ci efortului cumplit pe care il fac cei care lucreaza in spitale.
Am si eu de zis ceva cu spitalele. De fapt unul singur. E adevarat, unul de elita, din Bucuresti. Am ajuns acolo , dupa o zi din cauza unei rude care a avut o fractura de femur. O interventie de salvare de 2 minute care a transportat-o neconditionat la acel spital (chestie de raza teritoriala!). Cand am ajuns, am gasit-o operata, ingrijita, cu o gramada de cadre medicale la patul ei. Am asistat bolnava inca 9 zile. Ce-am constatat? Spitalul lucra cam cu o treime din personal din cauza liberelor “impuse”. In afara de apa minerala si pempersi nu am adus nimic. Medicii pe liber ma sunau cum se simte bolnava. Alte experiente n-am avut, dar chiar nu stiu unde e problema crizei medicale. Poate am nimerit eu in alt film!
Da… numai să nu mănânce raţa între timp… aşa, ca să dispară urmele.
@ Barosanul
Am mai facut un calcul pornind de la datele dr Astarastoae din interviu – Sf Spiridon in Iasi are 30 milioane pentru 1000 paturi din care 85% se duc pe salarii. Ii ramin 4.5 mil, deci 4500/pat/an. Nu stiu care e nr de admisii pe an, ca sa impartim si acesti 4500 mai departe. Hai sa calculam fiecare admisie la 1 saptamina/pacient. Sa zicem nu 52 pacienti/pat/an, sa zicem 30: inseamna 150 euro/pacient/ pentru o spitalizare de cca 1 sapt, destinati sa acopere medicamente, laboratoare, radiologie, proceduri, materiale dispozabile, curatenie, caldura, apa, electricitate, mincare etc. Intr-un spital american numai costul cazarii este calculat la $300 – 1000/day (depinde unde e pacientul: sectie, telemetrie, terapie intensiva). Repet: 150 euro/saptamina pentru toate aspectele spitalizarii, fata de 300-1000dolari/zi numai cazarea. Cum de sistemul de sanatate din Romania este numai la pamint si nu sub pamint? Si cum poti diagnostica si trata oamenii cu nimic?
Pardon, Boc si Basescu fac economie si noi nu-i intelegem: important este pretul hirtiei igienice la parlament – facem parlament unicameral ca sa scadem cheltuielile pe hirtie igienica, caci costa 100.000 lei conform ziarelor. Sa vedem noi, barosane, cum se va imbunatati calitatea serviciului medical din Romania cind se vor investi banii salvati de pe hirtia igienica de la parlament in sanatate…. De fapt, medicina romaneasca se poate descurca si fara acesti 100.000, mai bine ii cheltuie basescu pe masinute electrice boc si papusele udrea.
Multumesc ca membru al breslei medicale pentru suport. Din seriozitate si profesionalism mai aduc niste date din Euro Health Consumer Index, 2009 Report. In Romania se dau numai 400 PPP (power purchasing parity) $ per capita pentru sanatate, fata de aproape 4000 in Austria dar, hai sa ne referim la vecini – aproape 1500$ Cehia si Slovakia. Adica suntem pe locul 2 din coada. Si la numarul de doctori tot acolo suntem cu 170 doctori la 100.000 locuitori, fata de 380 in Austria (ca tot ziceau guvernantii ca avem prea multi doctori). Iata raspunsul: de asta e medicina romaneasca in criza.
In consecinta avem cele mai joase scoruri la alti parametri ca mortalitate cardiaca, mortalitate infantila ori acces la medicatie.
Sursa: http://www.healthpowerhouse.com/files/Report%20EHCI%202009%20091005%20final%20with%20cover.pdf
@cris
Am cerut nou infiintatei comsii pentru sanatate din PNL sa verifice aceste date: pentru bolnavii de SIDA s-au sistat tratamentele, iar pentru chimioterapie, de asemenea, bolnavii trebuie sa-si procure singuri substantele, care sunt foarte scumpe si cei mai multi dintre bolnavii de cancer nu au aceasta posibilitate. Lipsesc, de asemenea, tot mai mult, anestezicele si antibioticele necesare operatiunilor de terapie intensiva. Sapt viit ma intalnesc cu Vasile Astarastoaie si o sa-l intreb si pe el daca aceste informatii cutremuratoare sunt reale.
@Cris,
Sigur nu-i politic ce-am postat, dar trebui sa recunosc ca sistemul medical nu-i chiar asa de mizerabil cum ni-l prezinta binomul Basescu- Boc. Am mai ajutat bolnavi prin provincie ducandu-i de urgenta pe la policlinici si spitale.Mie personalul medical mi s-a revelat ca fiind foarte politicos si profesionist. Chiar nu stiu detalii de culise. In schimb, de ex. prin instante gasesti niste toalete ca la inceputul sec 20.!Aaa, sa nu-i uit pe baietii si fetele de SMURD si AMBULANTA. Super! Si or fi saracii niste fomisti.. Dumnezeu sa ma ierte..
Am reusit sa va prind pe a 2-a jumatatea a emisiunii lui Stelian & Iaru. Un vecin devenit brusc liberal (nu-i prea inteleg motivele?) m-a sunat. Nu ati prea reusit sa va duceti ideile pana la capat. Atunci cand v-am sugerat sa transformati ideile din Program in intelepciuni simple de macro si micro economie m-ati luat putin peste picior ( pe principiul: ” Lasa domnule ca rezultatele economice obtinute de noi vorbesc”). Ati vazut probabil ca si un neica nimeni ca Soviani isi permitea sa va contrazica?Eu imi imaginam ca sunteti prin Moldova sa consolidati pozitia PNL. Va intelegeam chinul prin care treceati , ba intervenind Tanase, ba Iaru, ba in timpul legaturii cu acest anestieziat economic, numit Soviani care traieste ,presupun, doar din salariul de la Vantu. Macar Iaru (presupun ca si Tanase!) chiar au niste firmulite prin care isi castigau- si isi castiga- un venit decent si pentru ei si pentru stat..Si eu platesc 1000 E anual pe 2 firme aiurea pe care chiar nu vreau sa le suspend activitatea. Dar inchipuiti-va niste amarati ca frizerii, buticarii, cei cu internet de cartier, cei cu reparatii de 2 lei sa plateasca suma asta absolut sinucigasa!
De aceea va sugerez sa va concentrati putin pentru a sintetiza cateva “porunci” extrem de simple sa inteleaga toata lumea cat de simplu ar fi sa iesim din aceasta situatie stupida in care toata lumea vorbeste de criza in Romania, dar de fapt nu prea se vede. Eu n-am vazut pana acum oameni tavalindu-se in chinuri de foame.In schimb vad un stat schilod si care schilodeste o tare intreaga. Nu prin mitinguri de protest se solutioneaza lucrurile prost gandite ci prin idei eficiente.
@un liberal optimist
Nu mi-aduc aminte, de data asta, sa fi avut vreo contrazicere cu Soviani. Iar despre idei, cred ca am reusit cate ceva, cel putin din reactiile de dupa emisiune. Nici nu cred ca te-am ironizat in dorinta de a simplifica mesajul in cateva idei simple. Dar trebuie sa te contrazic vehement la chestia cu oamenii necajiti. Eu tot intalnesc oameni care dau inapoi masini neplatite la leasing sau nu mai au de lucru. Ce-i drept, oameni morti de foame pe strazi, ca in India, n-am vazut, dar, totusi noi avem criza, nu molima.
@ Cris
Sunt cu totul de acord cu tine si iti apreciez foarte mult expunerea. Statisticile sunt zdrobitoare.
Cu un singur lucru nu sunt deloc de acord.
UDREA nu e papusa lui Basescu. Asta sa-ti fie clar!
Basescu, e PAPITOIUL lui Udrea asemena Nicolae, Elenei Ceausescu ca tot Elena e si ia.
@VV
@liberal optimist
Am urmarit si eu emisiunea, tot de la jumatate, pentru ca nu ne mai anuntati pe blog ca odinioara. :-). Nu subscriu la cele spuse de liberalul optimist dar as vrea sa-l intreb ceva: Ce a vrut sa spuna cu ,,Un vecin devenit brusc liberal (nu-i prea inteleg motivele?)” ? Mi se pare un ton mai degraba pesimist decat optimist. Eu intalnesc zilnic oameni care isi doresc sa devina liberali si chiar le inteleg motivele!
@corina chiriac
Ca sa fiu sincer, in ultimele doua saptamanai am evitat sa mai merg la televizor pentru ca nu-mi plac emisiunile in care sunt invitati 5-6 oameni in platou si care, inevitabil, sunt nevoiti sa se contrazica sau sa-si ia unul altuia vorba din gura. Am spus ca merg doar la emisiuni cu cel mult trei participanti.
@ un liberal optimist
Ai inteles gresit ceea ce am spus. Calculeaza cresterea mortalitatii de la 4:1 la 27:1 pacienti/asistenta cu 7% pentru fiecare un pacient peste 4 si ai sa realizezi urmatoarele: faptul ca a fost NUMAI 1(unu) copil cu complicatii o data la nu stiu cite sute, in loc sa fie toti morti, este incredibil. Intelege ca efortul acelei biete asistente sa aiba grija de 27 de copii e supraomenesc, ca nu e un “bine ca au scapat restul”, ci ca restul traiesc TOCMAI din cauza muncii si profesionalismului acelei asistente duse la extrem. Dar intelege si ca infaptuitul miracolelor de acest fel are o limita. Nerspectarea unor norme internationale in ingrijirea pacientilor, de exemplu nu mai mult de 4-8 pacienti in grija unei asistente, poate si are consecinte grave indiferent cit de mult se chinuie un personal medical decimat sa fie Superman.
Ca sa-mi intelegi concluziile: Rata de complicatii si mortalitate e mare – este, dar tinind seama de conditii (obiectiv, bazat pe studii de risc facute de ani de zile in alte parti) ar trebui sa fie de cel putin 10 ori mai mare (romanii ar trebui sa moara pe capete in spitale si sa dea toate molimile din lume in ei ca in Africa daca ar fi pentru citi bani se aloca sanatatii). Ca nu e asa, e meritul personalului medical, dar si supraomenescul si miracolele au o limita.
Problema sistemului medical romanesc este nesimtirea criminala a unor hoti si derbedei de guvernanti care obliga medicina romaneasca sa functioneze in asemena conditii. Prin comparatie cu niste standarde europene si americane, am incercat doar sa-ti arat de ce.
@ VV
O sa va spuna si ca oamenii trebuie sa se duca sa-si cumpere pacemaker-ele si stenturile, de exemplu.
@ Cris
Lasa Cris nu-i plinge pe cei din Romania acum. Acum e bine! Plinge-i pe Romani peste 6 luni cind vor trebui sa aduca: ac, seringa, medicamente, stetoscop, Doctor si Spital cu totul daca vor sa fie tratati.
Aaaaaaa nu stiai?
PS1
Spitalele ne performante vor fi transformate in azile de batrini, iar azilele de barini in morga.
PS2
Sunt in floare afacerile Imobiliare cu Cimitire. Cica vin vremuri propice.
PS3
Calculele guvernatilor arata ca reducerea pensionarilor la jumatate ar scoate Romania din criza.
Ooooops, problema e ca 90% dintre ei voteaza. ERATA…. s-a rezolvat si asta. A fost inventat autobuzul votant si B.E.C.-ul (biroul electoral central).
@ VV
Va rog sa va uitati la urmatorul reportaj (Deutschewelle) de la un capat la altul, ca sa stiti cum se cumpara si protezele valvulare cardiace si cit costa. http://www.youtube.com/watch?v=rnxZ23MptxQ
Si am sa mai spun ceva ce nu stiti: cind Ceausescu a sistat importul de proteze valvulare cardiace, chirurgii de la Fundeni s-au dus la vinatoare de mistreti pe Dunare, ca sa recolteze valve biologice pe care le-au preparat si le-au cusut cu minutele lor. Ca sa nu lase oameni disperati sa moara. La un moment dat se gindeau si cum sa fure cangurii de la gradina zoologica Baneasa – si valvele de cangur merg bine la om. Daca asemenea oameni, care se pricep sa scoata apa din piatra seaca, au ajuns sa nu mai aiba cu ce sa lucreze, e mai mult decit cutremurator.
(e nevoie de o rectificare la reportaj: Dr Suciu nu e singurul specialist de boli cardiace congenitale. A fost Dan Fagarasanu, Nasu, la Fundeni, pentru vreo 40 de ani; s-a prapadit…nu-i nimic ii traiesc pacientii si alti chirurgi care au invatat de la el)
@cris
Practic, deficitul nostru nu e cat scrie pe site-ul finantelor, ci e mult mai mare si tot ce spui tu e practic tot un deficit. Am sa-i vorbesc lui Astarastoaie din nou despre tine.
@ Barosanul
Da, dar vor fi cimitire cu borduri marmosin, parcari de lux si festivaluri ale placintei brand udrea, coasa marca boc, si multa, multa hirtie igienica basescu.
@Cris,
Poate am fost eu prea subtil. Exact acest lucru vroiam sa-l scot in evidenta: profesionalismul si daruirea personalului medical, batjocorit de o putere egoista si criminala. La fel se intampla si cu profesionistii din alte institutii bugetare. De cam o luna merg prin institutii sanitare sa rezolv diverse proceduri pentru bolnavul meu de acasa. Pana in prezent chiar ma simt confortabil pentru ca lucrurile decurg normal.E adevarat, am observat diverse anunturi cu care nu eram obisnuit:tarife gen co-plata cu care nu eram obisnuit, anunturi gen- incepind cu data… nu se mai efectueaza diferite tipuri de analize… etc. Ca om din sistem- presupun- stiti mult mai multe detalii ca mine.
@VV
Chiar nu m-am simtit ironizat! Doar putin frustat pentru ca mi-am dat seama ca vroiati sa spuneti mai multe lucruri in emisiune ( nu atat pentru mine cat pentru cine trebuia sa auda) dar asta e: moderatorul e suveran!
@un liberal optimist
Cred ca Florin Iaru a fost mai intempestiv, dar asta e felul lui de a fi, altfel e de-al nostru, dupa cum gandeste.
@corina,
Exact asta vroiam sa spun: multi se uita la liberali ca la panaceul Romaniei, comparandu-si puterea de cumparare de azi cu cea de alaltaieri ( de pana in 2008).Acum, cand nici un alt partid parca nu mai are solutii… Toti se uita cu groaza ce o sa mai propuna FMI. De parca nu mai suntem guvernati de nici o putere nationala.
@un liberal optimist
FMI nu propune nimic, decat sa nu mai creasca deficitul. Asteapta solutii de la Guvern, care insa nu vin.
@VV,
Exact asta vroiam sa spun! FMI spune:”Echilibrati-va naibii bugetul” Nu da solutii. Dar cine sa asculte? Niste anesteziati?Nu spun cuvinte mai grele sa nu va compromit blogul.
@un liberal optimist
Iata, de pilda, declaratiile lui Radu Berceanu de azi dupa intalnirea cu FMI. Exact asta le-a spus FMI, echilibrati-va bugetul. N-au folosit si fuck’n…
@VV,
Pai si bietul Stelian si bietul Florin, daca tot l-au prins pe magicianul economiei romanesti, tot incercau si ei sa va traga de limba, doar, doar le veti da ceva solutii. Numai ca v-au cam bruiat. Presupun ca in off i-ati mai scos din confuziile economice ale vremii….
@un liberal optimist
Cand cineva te intreaba de solutii, adeseori nu le vrea, ci cauta doar un argument de a te pune in incurcatura. Pentru ca dupa ce le dai solutii, continua sa te intrebe de ele…
@VV,
Absolut corect! Oamenii in general raman incremeniti in proiect. Pur si simplu nu au flexibilitate in gandire. Ii iert pe Stelian& Florin, ca deh, nu ei conduc Tara.Dar ce ne facem cu astia care au castigat alegerile prin frauda si acum stau ascunsi prin vilele lor de prost gust, undeva unde rahatul o sa le ajunga in patul conjugal? Sper ca nu v-am stricat onorabilitatea blogului…
Apropo, mai zilele trecute am facut Calea Victorie per pedes. Stiti ce-am vazut? O sumedenie de locatii de artisti inchise! Mai tineti minte ce era Calea Victoriei pe vremuri? Ehehee..
@un liberal optimist
Cred ca erau si multi securisti pe Calea Victoriei. Dar, intr-adevar, locatiile acelea au cam disparut. Artistii o duc foarte greu cu atelierele.
@Itzic Baseanu
Suma forfetara atat la deputati cat si la senatori este de cca 10 000 ron. Din aceasta suma se finanteaza biroul parlamentar si activitatea in teritoriu. Eu, de pilda, am un colegiu format din 42 de comune ( vreo doua sute de sate) si cca 200 000 de locuitori. Am un director de cabinet, o secretara si un sofer. In comparatie, un senator american are peste cincizeci de salariati ai birourilor senatoriale din circumscriptie si de la Washington. Trei salarii medii pe economie, impreuna cu impozitele aferente, fac aproape 7000 ron. Adauga intretinerea masinii, combustibilul, chiria sediului ( la mine e de vreo 1500 ron), lumina, intretinerea, internetul, protocolul pentru conferintele de presa (apa, cafea) si socoteste cat trebuie sa mai aduc de-acasa in fiecare luna. Asa ca nu ne mai invidia pe degeaba. Sau crezi ca ar trebui sa inchidem birourile parlamentare? Eu zi sa inchidem parlamentul de tot, sau sa-l facem nu parlament unicameral, ci unipersonal, format dintr-o singura persoana. Tot nu te lasi de prostii domnule Itzic. Si eu zic sa renunti la pseudonimul acesta, nu mai jigni poporul evreu.