Dinu Patriciu a murit. Ultimii săi ani de viaţă au fost marcaţi de numeroase controverse şi, probabil, pentru mulţi români, Dinu Patriciu este imaginea omului de afaceri lipsit de scrupule şi certat cu justiţia. Va veni o zi, probabil, când, văzând cât de greu se dezvoltă industria cu provenienţă de capital românească, câte locuri de muncă a salvat ea, vom înţelege cât datorăm acestor deschizători de drumuri care au fost industriaşii români ai tranziţiei.
Dar nu despre asta doresc să vorbesc acum. Ci despre rolul pe care l-a jucat Dinu Patriciu în viaţa politică românească. L-am cunoscut în 28 ianuarie 1990, în Sala Rondă din Palatul Victoria, pe când înăuntru se discuta despre legitimitatea înfiinţării Frontului Salvării Naţionale ca partid politic iar afară, în piaţă, manifestanţii partidelor istorice erau agresaţi de detaşamentele “muncitoreşti” ce coborau dinspre Banu Manta (Bd. 1 Mai). În faţa ezitărilor lui Radu Câmpeanu de a lua parte la manifestaţie, Dinu Patriciu a reprezentat, împreună cu Călin Tăriceanu, PNL la acele discuţii ce s-au finalizat prin crearea Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională.
A fost unul dintre cei mai inteligenţi şi mai cultivaţi oameni pe care i-am cunoscut. Avea o viziune clară despre necesitatea desprinderii de comunism şi despre căile prin care s-ar putea face acest lucru. Ideile sale speriau uneori, erau curajoase, alegeau terapia fermă în faţa tergiversărilor şi a jumătăţilor de măsură. Rar am întâlnit un om care să respingă cu atâta vehemenţă concesiile populiste. Poate că de aceea a fost destul de impopular, dar, spre deosebire de mulţi alţii, la el ăsta a fost un merit, căci a preferat să-şi promoveze ideile decât să fie demagog. Astăzi, când vorbim de coagularea dreptei, ar trebui să-l amintim cu recunoştinţă, căci a fost unul dintre foarte puţinii, în primul deceniu de după tranziţie, care a avut o atitudine politică de dreapta, fără ocolişuri. Alături de el trebuie amintit şi Horia Rusu, un alt co-preşedinte (cel de-al treilea era Dinu Zamfirescu) al Partidului Liberal ’93. Îmi amintesc că, la lansarea Manifestului Dreptei din România, în iunie 1998, am găsit un aliat în Dinu Patriciu şi, dacă Horia Rusu nu ar fi dispărut tragic în anul 2000, am fi devansat cu peste un deceniu coagularea dreptei.
Înr-o perioadă tulbure, plină de ambiguităţi şi de jumătăţi de măsură, cum a fost tranziţia românească, Dinu Patriciu rămâne o figură proeminentă, cu gândire clară, vizionară şi curajoasă. Mai mult chiar, cum spune poetul, decât vremurile puteau să-l încapă.
Apilarnil totul este ciudat la tine , modul cum gandesti si vorbesti cu atata reacredinta si neavizat pentru un om care a lucrat in subteran unde se stie ca liftul este o instalatie esentiala pentru salvarea din subteran
1)Cand un om este blocat in lift in intuneric firesc este pentru un om normal sa incerce sa ajute( parca ziceai ca erai in echipa de slavare).Pentru ca eram responsabil de scara inainte sa apara situatia m-am gandit la o asemenea situatie si am discutat cu mecanicul de intretinere al liftului ce este de facut.El m-a instruit cum sa decuplez roata de cablu ,,care ridica liftul, de motor si cum o pot actiona manual pentru a aduce cabina liftului in dreptul unei usi.Am facut acea operatie pe intuneric total cu o lanterna.Nu eram obligat sa fac acea operatie de descarcerare, puteam apela la societatea de intretinere a liftului sa trimita pe cineva,dar ar fi durat ore pana ajungeau ajutoare.Reactia normala a unor parinti carora le-am salvat copilul,desi nu era sarcina mea ,era sa-mi multumeasca ba poate sa-mi faca un cadou( nu ca am nevoie)dar asa omeneste, in niciun caz sa sara cu gura pe mine care le-am facut un MARE BINE
2)Eu sa ” gandesc” un generator ?! Habar despre ce vorbesti.Un generator care sa asigure curentul pentru un lift si pentru lumina pe casa scarilor SE CUMPARA ,nu este chiar o jucarie si costa o suma consistenta care evident nu poate fi acoperita din intretinerea curenta,necesita un mecanic de intretinere care sa-l mentina permanent in stare de functiune pentru eventualele pene de curent.Cand este vorba ca sa strangi bani de la locatari pentru o investitie comuna este o mare problema.
3)Habar n-aveti voi ce inseamna sa strangi plata intretinerii de la apartamente,paltile curente, gradinar,asigurari si multe,multe alte alte lucruri care necesita mult timp si energie…si totul pe gratis numai din placerea mea de a trai intr-un bloc civilizat.
Dar cand am vazut ca vecinii nu inteleg ca eu le fac o favoare,am demisionat si le-am aruncat dosarele in poala.
4)Voi gruparea de basisti naimiti ati navalit cu aceasi nesimtire pe blogul personal al unui om de elita si va varsati mizeriile aici.Eu in locul lui @VV va curatam de pe blog la primele mizerii.
Sunteti niste oameni de nimic demni numai de dispret,vanduti dusmanilor neamului.V-as spune “sa va fie rusiner” dar stiu ca nu cunoasteti notiunea de “rusine”.
@VV
V-as sfatui sa nu radeti de TB si Udrea,niste oameni de nimic ,dar f. periculosi,pana cand in locul lui TB nu vine un presedinte normal( Tariceanu sau Ponta).Cu parere de rau nu pot sa-i dau credit lui Johannis desi am fost un mare sustinator al primului “proiect Johannnis”.Acum el este coada de topor al probasistilor din PPE care au demonstrat ca sunt dusmanii Romaniei si ai democratiei la referendum.
@VV
Foarte adevarat. Tocmai de aceea am ales Tariceanu. Dar sa va mai spun ca marea majoritatea a membrilor sunt total dezorientati de ce se intampla? Primari, consilieri, membrii din birou- din conducere? Intebarea lor este pe buna dreptate: Pai 4 ani de zile am mers cu Crin Antonescu Presedinte, am spus in teritoriu asta, la oameni, etc, si acum? Johannis? Cine e omul asta?
Liberalul
Johannis este coada de topor a probasistilor din PPE ,cei care si-au dovedit la referendum ca sunt dusmanii Romaniei si ai democratiei
@Tiberiu,
1Nu pune la suflet tot.Cand faci o fapta buna,chiar daca toti te critica, asta e.Iti asumi riscuri.
2Si strainii is rai de plata?
3 A mai fost unul ce zicea !Sa-ti fie rusine Dinu Patriciu !”
Trage aier in piept ,o perioada te las in pace,am treaba de facut………..
1)Rai platnici sunt peste tot, mai sunt si persoane cu probleme materiale .In faza cu liftul m-a afecat lipsa de bun simt si recunostiinta si de aceea am demisionat si mi-am facut astfel un mare serviciu ca nu mai imi bat capul si nu-mi mai pierd timpul cu problemele altora,iar acelei familii nu-i mai dau buna ziua.
2)@VV face ca si mine, cand eram responsabil de scara, o activitate publica voluntara pe blog si este o mare magarie din partea unora ca voi care va folositi in mod abuziv de un spatiu virtual personal pentru propaganda ostila si denigrare. Eu v-as fi ras de pe blog unul cate unul,fiecare pe motive superintemeiate ca sa va invatati minte ca nu va merge cu magarii.
@tiberiu
Tampitel, eu sunt de 10 ani si nu m-a dat nimeni afara, nici nu m-a înjurat, nici nu mai sunt scandaluri in bloc, au si facut munca in folosul condominiumului (gratis si cu vorba buna) si nici nu ma lasă sa demisionez (ca nu mai am timp).
Asa ca nu ma mira ca pe tine te-au alungat cu lovituri de matraque la cate paie ai in cap.
Esti din alt film.Ai darul incontestabil de a fabula,de a abera si de a mistifica specific basistilor, sau mai pe romaneste de a minti cu nerusinare.Dar la ce sa ma astept de la unul ca tine a carui cultura politica nesocoteste fundamentele democratiei si cultiva doctrina inselaciunii. Cat despre cultura ta generala a fost ilustrata edificator de definitia SF a perpendicularelor ( ce te-o fi apucat sa vorbesti de nitam-nisam de notiuni de care habar n-ai greu de inteles !).
Nimeni nu te poate imptedica sa-ti debitezi enormitatile ca si colega ta emi care a desfiintat notiunile de robotica si hidraulica din dex dintr-o trasatura de condei.
Comunistii foloseau notiuni diferite de “capitalisti”.
Daca erai student la Politehnica pe atunci ai fi stiut…
@tiberiu
Tampitel, alte cuvinte mai știi, sau ti-au pus ăștia limitator?
Dle Vosganian,
Aici gresiti. Daca ar fi sa facem o lista cu cei care i-au facut rau lui Tariceanu si implicit guvernarii PNL in perioada 2005-2008, Patriciu (despre morti numai de bine, Dumnezeu sa il odihneasca) ar fi in top 5. Ce rost au avut toate smiorcaielile sale si insistenta de a fi ajutat in relatia cu justitia? Nu stia cu cine are de a face? A cerut ca Tariceanu sa il sprijine in interventiile sale pe langa Basescu si Macovei. Nu stia ca sunt lipsite de sens si perspective? Majoritatea atacurilor basistilor la adresa lui Tariceanu s-au bazat pe nefericitele si inutilele initiative ale lui Patriciu.
Inca un amanunt. Vad ca in aceste zile un alt personaj toxic, care a fost din nefericire (inexplicabila decizie a lui Antonescu) inclus pe listele parlamentare ale PNL si a ajuns in Parlament gratie PNL (este vorba de SRS) se erijeaza in mostenitorul moral al lui Patriciu. Adevarul este ca cei doi lasa Romaniei o trista mostenire: santajul prin presa.