România riscă să se destructureze

Iatâ (cel puţin) yece argumente în acest sens:

Administraţia publică centrală e în comă. Miniştri, pur şi simplu, se ascund. Cei mai mulţi sunt complet necunoscuţi opiniei publice. Teama       de a semna acte care să angajeze răspunderea ministerială este de-a dreptul endemică. Această teamă contaminează administraţia până la ultimele sale nivele. O să ajungem să avem excedent bugetar, din cauză că nu are cine să semneze actele care să asigure finanţarea proiectelor guvernamentale. În aceste condiţii, o iniţiativă de privatizare sau de reformă în vreun domeniu devine un gest hazardat, pe care niciun ministru nu se mai încumetă să-l facă.

Administraţia publică locală e în stare de şoc. Aş spune că e decimată, dar ar fi doar un eufemism faţă de ceea ce se întâmplă. Multe administraţii ale judeţelor sau ale capitalelor de judeţ au conduceri interimare. Iar edilii care au scăpat teferi până acum trăiesc într-o permanentă incertitudine.

Clasa politică trece printr-un profund proces de depersonalizare. Oamenii politici care se mai menţin în dezbaterea publică nu mai au, decât cu sfială, opinii personale, există subiecte tabu şi clişee care trebuie repetate. Modificarea Constituţiei e o temă abandonată, ca şi reforma statului de drept. E greu de spus ce se înţelege azi prin reînoirea clasei politice. Nu există generaţie nouă sau veche, nu există competenţe sau incompetenţe, există doar cercetaţi şi (încă) necercetaţi.

Capitalul românesc e răvăşit. Aproape că nu există mare capitalist român care să nu fie la puşcărie sau în anticamera ei. Între administraţie şi investitorii români e un hiatus, datorat modului în care sunt interpretate susţinerile de către stat a industriilor autohtone. Estimp, micii întreprinzători au parte de echipe antifraudă deosebit de inventive şi de nostimade de tipul bonului de bacşiş. Iar banul circulă tot mai greu.

Capitalul străin e crispat. Nivelul investiţiilor străine directe se menţine la un sfert faţă de 2007-2008, iar alte mari firme ori instituţii financiare, bancare ori de asigurări, nu au mai venit în ţara noastră.

Mai mult de jumătate din oraşele României sunt oraşe muribunde. Lipsite de platforme industriale, lipsite de oportunităţi, ele trăiesc din pensii, ajutoare de şomaj şi salarii de la stat. La care se adaugă, pentru cei mai „norocoşi”, banii trimişi de rudele plecate la muncă în străinătate.

Televiziunile spun adevărul, dar fiecare televiziune are adevărul ei. Vă dau o ştire şi aţi putea să bănuiţi, cu oarecare aproximaţie ce va spune fiecare televiziune despre ea (dacă va spune).

Marile politici publice (sănătatea, educaţia) trăiesc o permanentă stare de provizorat. Prestigiul cadrelor didactice şi medicale este serios clătinat.

Sporul natural a căpătat aspecte dramatice. Dacă lucruri continuă aşă, în maxim un sfert de veac sistemele de asigurări sociale se vor afla în insolvenţă.

Pentru români locul în care s-au născut este un spaţiu al resemnării şi al deznădejdii. Multora dintre ei emigrarea le apare drept singura salvare.

 

Etc.etc.

 

Mă veţi întreba dacă „destructurare” este un termen potrivit. Cu alte cuvinte, când a fost structurare, dacă acum e destructurare? A fost, cândva, structurare, chiar dacă tergiversată şi cu jumătăţi de măsură. Să nu uităm că mişcarea revoluţionară (hai să-i spunem măcar aşa) din 1989 a dus la o revoluţie instituţională. S-a restabilit Parlamentul bicameral, s-a creat sistemul bancar în două nivele, s-a creat Curtea Constituţională, au fost înfiinţate autorităţile autonome sub control parlamentar, acelaşi control parlamentar s-a extins (legal vorbind) asupra serviciilor de informaţii, s-a înfiinţat Bursa de Valori etc.etc.

 

De o bucată de vreme nu se mai structurează nimic, ci se destructurează. Se compromit instituţii, se nasc ambiguităţi în relaţia dintre ele. Aşadar, nu e vorba de distrugerea creativă de care vorbea Joseph Shumpeter, ca o şansă a modernizării, ci de destabilizarea celor existente, fără a se pune nimic în loc. Singurele instituţii a căror activitate este tot mai febrilă sunt serviciile secrete şi parchetele, într-o manieră, însă, pe care teoriile tradiţionale ale separaţiei puterilor în stat nu sunt pregătite să o înţeleagă.

 

Trebuie să existe, cumva, o ieşire din această situaţie. Ea însă nu mai poate veni, aşa cum ne-am obişnuit, din afară. Ba aş spune că tocmai cronicizarea monitorizărilor de tot felul ne-a adus în această situaţie de a nu ne mai putea identifica cu propriul destin.

98 Responses to “România riscă să se destructureze”

  1. Emil Mihai spune:

    Parafrazind o replica dintr-un film din anii ’90: “esti organ , te implici! Avem incredere!”
    Varujan , iesiti din acordurile Mioritei si fiti barbati (de stat); poporul v-a dat posibilitatea sa legiferati (imperativ) ; asa ca intoarceti dorsalul spre CSM , deontologi si tot felul de “virgine” politice si faceti legi normale; chiar daca trebuie sa scrieti 1000 de pagini la o lege; scrieti mare ca atunci cind un ministru ia o masura (si nu a luat spaga) este o masura politica prin care raspunde la vot; daca Parlamentul nu e de acord sa trinteasca guvernul care a fost de acord cu acea masura; explicati pentru toti prostii si toate virginele ca daca Parlamentul nu voteaza o aberatie a Justitiei asa ramine (ca nu are Justitia 5 oua) si in general faceti legi de control si a SRI-ului si Justitiei pentru ca trebuie sa primeze libertatea individului nu spaima de virginele justitiei!

    • Mi-e teamă că ce vrei tu nu se poate. PNL, urmand recomandările preşedintelui, nu va face niciodată aşa ceva. Iar PSD nu o face singur, să nu se zică uite, ăştia apără hoţii. Suntem intr+un populism atroce si victimele unei propagande demne de anii 50.

  2. lordul john spune:

    @VV

    Ce vine din afara am văzut! Ce vine din țară am văzut! Nu am prea văzut ce vine din noi!

  3. lordul john spune:

    @VV

    Am gasit o lucrare intresanta a lui Pierre Nora, “Between Memory and History” din care citez:

    “Memory and history, far from being synonymous, appear now to be in fundamental opposition. Memory is life, borne by living societies founded in its name. […] History, on the other hand, is the reconstruction, always problematic and incomplete, of what is no longer. Memory is a perpetually actual phenomenon, a bond tying us to the eternal present; history is a representation of the past. Memory, insofar as it is affective and magical, only accommodates those facts that suit it […] (8) History, because it is an intellectual and secular production, calls for analysis and criticism.”

    http://www.timeandspace.lviv.ua/files/session/Nora_105.pdf

  4. Adam Mares spune:

    Iar vă cert: la cămașa asta nu mergeau adidași. Nu puteați să vă luați un tricou? :P :P :P
    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=772471699534806&set=pcb.772473092868000&type=1&theater

  5. Adam Mares spune:

    Iar vă cert: la cămașa asta nu mergeau adidași. Nu puteați să vă luați un tricou? :P :P :P
    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=772471699534806&set=pcb.772473092868000&type=1&theater

  6. alexis spune:

    S-ar putea sa mai fie oarecari sanse. Cazul Rarinca este gestionat prost de lacheii si deontologii fosti basisti. Am impresia ca este declicul care va declansa declinul increderii publice in false simboluri precum Kovesi si Stanciu. Poate vor fi din ce in ce mai multi oameni care isi vor da seama ca imparatul e gol, inclusiv presedintele Iohannis. Poate va intelege dl. presedinte si unii dintre sustinatorii acestuia, inclusiv unii ambasadori care au venit aici sa isi odihneasca creierele obosite, ca intr-o democratie nu poate fi acordata nici o prerogativa de putere fara a fi stabilite responsabilitati clare si penalitati pentru utilizarea incorecta a acesteia. Justitia, pentru a functiona corect, de asta are nevoie: de responsabilizarea magistratilor pentru masurile pe care le iau. Si mai are nevoie de ceva: de criterii clare si exigente pentru accesul in functiile de conducere, inclusiv in CSM. Cand ai in structura care conduce justitia si ar trebui sa vegheze la buna ei functionare tot felul de bubuline si pe “Alfonso de la discoteca” nu poti sa te astepti la nimic bun. In rest ar trebui sa ne preocupe sa nu mai dam atat de mult de lucru justitiei, iar asta se face prin reformarea administratiei.

  7. emi spune:

    Sabotarea firmelor cu pasiune, a fost politica se stat inca din 1990.
    In acest timp puterea spionajului si a “justitiei” a tot crescut, privatizatii au fost incet si sigur exterminati. Nemaiavand ce devora, monstrul “dreptatii” a atacat tocmai Statul, pe care trebuia de fapt sa il protejeze. Asa se intampla cand ajung mai multi bani la servicii decat la reindustrializare. Si asta poate fi un motiv pentru care sunteti atacat permanent de servicii… probabil le-ati refuzat vreo marire si acum se razbuna.
    SUNTEM SUB OCUPATIA SERVICIILOR, SI HABAR NU AVEM CUM NE PUTEM ELIBERA.

    • Ca sa fiu sincer, nu am avut niciun conflict cu serviciile cata vreme am condus economia si finantele. Am cerut, e drept, CSM sa regleze chestiunea cu CEDO, adica am considerat ca nu e normal ca statul sa plateasca pentru erorile judiciare. Am avut chiar si discutii cu conducerea CSM. Dar legea spunea ca un judecator nu poate fi tras la raspundere decat de CSM si legea nu s-a mai schimbat de atunci.

  8. Adam Mares spune:

    La mulți ani, copilași! :P

    • mihail spune:

      Pana la urma, cumva, mi-ai dat dreptate cu “adidasii” armenesti. Chit ca erau Nike.
      Nu putea aborda un tricou, asta deoarece se evidentia respectuasa burta senatoriala.
      Ce-i asa de greu de inteles ?

  9. emi spune:

    Mihail si AM, aveti si seminte, pitiponcilor?!?

  10. mihail spune:

    Bine, daca ti-ai cerut scuze ca ne-ai gratulat cu titlul de “pitziponci”….te iert !
    :P

  11. mihail spune:

    @ emi,
    Defapt denumirea corecta la ceea ce ai spus tu este de metrosexual .
    In rest…..

  12. Mihail spune:

    deci, daca vorbim despre “ooooo ce corp misto” si despre haltere totul poate fi okay. Insa, daca pomenim despre satana(adica burta) si alte elemente vestimentare ce pot fi, mai mult sau mai putin, potrivite(chestie de gust) atunci precis discutia este “penibila”.
    …si uite asa se destructureaza o “imagine”.

    :P

  13. Adam Mares spune:

    @VV
    Păi dacă parlamentarii care trebuie să controleze Serviciile sunt ei înșiși controlați de Servicii, despre ce vorbim???
    Dacă parlamentarii care trebuie să dea legi pt buna funcționare a Justiției sunt ei înșiși, destui, anchetați, despre ce vorbim???
    Înțeleg că tema e serioasă, dar, practic, ne depășește.

    • Vorba unuia, fereste-ne, Doamne, sa ramanem in grija noastra.

      • lordul john spune:

        Pana la urma si Crin si dvs. ati pus punctul (greu punct) pe i. Un lider este ales in primul rând pentru curaj! Deocamdată nu prea sunt semne de curaj nici macar pentru o dezbatere, darmite pentru o decizie. Si Bratienii, si Maniu, si Marghiloman si-au asumat curajos inițiativele. Dar vorba poetului: Alta gâscă-n ceea traistă!

        • Mihail spune:

          @ Lordule,

          eu zic s-o lasi mai moale cu alaturarea celor doi deoarece “cauzeaza grav sanatatii”.
          1. Adica, Crin este Crin, nu poate fi “alipit” nimanui din Romania. Este unic.
          Lui, atunci numai cind, fiind in plenul Senatului, i-a strigat un senator ca sa-si dea demisia, s-a ridicat de la prezidiu si s-a dus intins la microfon unde si-a prezentat-o pe loc, verbal.
          Nu a trebuit ca sa i se spuna si a doua oara, nici nu a mai fost timp, Domnia sa s-a executat !
          …pe cand celalalt exemplu al tau este si acum acolo.
          2. Nimeni nu-l poate auza de lipsa de curaj pe domnul Crn Antonescu. Daca tu ai vreun argument, spunemi-l.
          In schimb, degeaba ei masuri “curajoase” ca ministru, daca intr-un alt moment de cumpana, atunci cand trebuie sa fii curajos, barbat, cazi in genunchi, te miruiesti intens si tragi cu acatiste, dar te acoperi, te “blindezi” cu imunitatea parlamentara.
          Unde-i curajul ?

          Este “tentant” ca sa ei un sfant si sa-l cobori langa un om obisnuit, dar asta nu se face. Sfintii au locul lor.
          Identic ai procedat si cu afisul acela “restrans” de la Festivalul de poezie de la Iasi.
          Ce-ti mai place sa fii pupincurist.

          PS: am pus masuri “curajoase” intre ghilimele, deoarece erau defapt niste masuri populiste. Orice, numai curajoase nu.

          • emi spune:

            Crin a plecat din functia de sef, nu a plecat din Senat.
            VV a plecat din PNL, nu a plecat din Senat.
            Plecand din Senat ar fi restructurat Senatul, orice vot lipsa conteaza.
            Sunt senatori alesi cu peste 50%, nu au fost votati ca sa o rupa la fuga atunci cand are chef PSD sau PD-l.

          • Chestia asta cu demisia din Senat vine de la vrajmasii nostri care ne vor dusi cat mai departe.

          • lordul john spune:

            Practic dialogul cu tine este inutil! Tu trăiești in lumea fantasmelor si angoaselor tale, acrit ca borșul de tarate si, iremediabil, analfabet funcțional.

        • Curajul a disparut in zona dreptei politice. I-a locul un tip de disciplina oarba, un fel de fundamentalism care nu este propriu liberalismului si conservatorismului, dreptei , in general. Oamenii politici de tipul high political profile incep sa dispara.

  14. Lordul John spune:

    @VV

    Ca tot vorbim despre destructurare, iată ca o polemica academică (cu câteva excese de limbaj) a ajuns sa constituie motiv de linșaj mediatic asupra lui Buzura sau Breban. În fond, B1 preia modelul linsajului de la A3.
    În asemenea condiții o dezbatere serioasa despre noi direcții culturale pentru România este înlocuită de o dezbatere despre adidași, puști și burți!

    • Buzura e un om educat si ponderat. Cred, totusi, ca Nicolae Breban a intrecut masura. L-a pus pana si pe Radu Boroianu intr+o situatie delicata. Indiferent de argumente, nu poti folosi un astfel de limbaj impotriva unor colegi de breasla. Nu face bine nimanui.

  15. Lordul John spune:

    Adică, toți se fac a nu vedea ceea ce scria HRP în 1996:
    “Din păcate, nu cred în violență, altfel ar fi trebuit de mult să trec la execuțiile de tip Neceav. Numai violența, numai sângele mai pot trezi acest popor de grobieni din enorma-i nesimțire” (Politice, Humanitas, 1996, pp. 62-63).

    Și nu spunea sa împuște un om, ci un întreg popor. Și acum striga după mamitica, după ajutor. Slabe caractere!

    • lordul john spune:

      Foarte buna interventia lui Alex Racu:

      “Desigur, relația dintre Nietzsche și naziștii care s-au inspirat din gândirea lui este mult mai complexă decât au pretins aceștia din urmă, tot așa cum, dacă e să-i dăm crezare domnului Breban, există o deosebire semnificativă între ceea ce a afirmat domnia sa și ceea ce afirmă domnul Liiceanu că a afirmat domnia sa. Tot așa, sunt dispus să admit și complexitățile relației dintre afirmațiile antisociale și antidemocratice făcute de „rafinatul” H.R. Patapievici de-a lungul anilor (autor care, desigur, își păstrează rafinamentul chiar și atunci când recurge la discursul scatologic sau la instrumente de luptă politică precum înregistrările porno) și expresiile grobiene de rasism social care populează tot mai mult discursul dreptei românești. Ceea ce însă am obosit deja să semnalizez este ipocrizia și lipsa oricărui criteriu, altul decât interesul de grup, ce caracterizează discursul așa-zisei elite intelectuale, care pur și simplu pare incapabilă să mai învețe și altă poezie în afară de cea pe care o repetă, ad nauseam, de douăzeci și cinci de ani încoace.”

      https://alexandruracu.wordpress.com/2015/06/01/nici-eu-nu-sunt-de-acord-ca-patapievici-sa-fie-aparat-de-breban-invocandu-i-pe-nietzsche-si-cioran/

    • La drept vorbind, sa stii ca si Cioran era neindurator cu poporul roman. Cred ca Patapievici era pe atunci si putin teribilist. Poate ca daca ar fi stiut ca va ajunge demnitar ar fi fost mai atent cu adjectivele.

  16. emi spune:

    Asta cu destructurarea, depinde si din ce unghi o privesti.
    Americanii vor sa faca curatenie, inclusiv in SRI, rusii vor sa-si conserve dinozaurii. Mie mi-ar conveni un pic de echilibru, sa mai poata respira si romanul. :)

    • Mihail spune:

      …in plus, sa decimam si blondele(vopsite) cu varsta de peste 50 de ani si care au pana in 1.60 metri inaltime.
      Sa fie o treaba ! :P

      • emi spune:

        Sa inteleg ca nu esti roman?!?

        • Mihail spune:

          @ emi,

          eu pot “respira”, nu am nicio problema cu chestia asta.
          Dimineata, intre orele 5 si 9 stii ce bine puteam respira printre Schennewittchen si Judit. Diamant si Apache. Ce parfum delicat pot sa-l “genereze” cei peste doua mii de trandafiri.
          In rest…glumeam !
          Se stie ca prezenta simtului umorului este un semn de inteligenta avansata. :P

      • emi spune:

        Conform DEX, “blonda” are doua intelesuri:
        -adjectivul blond/blonda determina substantivul par, si se refera doar la culoarea acestuia,
        -substantivul blond/blonda se refera la caracteristicile complete ale persoanei, culoarea parului, a pielii, a ochilor, toate in nuante deschise.
        Eu cand spun blonda, nu ma refer doar la culoarea parului, acesta oricum are culoare diferita in functie de puterea soarelui, ci la suma de caracteristici definita de substantiv. Mai exact iarna culoarea parului este mai curand satena iar vara se blonzeste la suprafata, intotdeauna natural, decolorata doar de soare.
        Considera ca m-ai decimat, pentru ca nu-ti voi mai raspunde.

  17. Mihail spune:

    @ emi,

    pentru cultura ta tehnica:

    Domnul Crin Antonescu era la prezidiu cand cineva din sala i-a strigat ca sa-si dea demisia. In secunda urmatoare, nici macar “secunda doi” si-a dat-o !
    Ce vrei mai mult ?

    Conteaza principiul.
    Sa nu vina mei sa-mi spuna cineva ca nustiucine este la fel de curajos ca domnul Crin Antonescu, daaa ?

    • emi spune:

      Iar cand domnul Tariceanu i-a propus un minister, CA a zis “pas”.
      De decizii politice ministeriale, nici nu se punea problema, era prea greu.
      VV a luat decizii economice si politice insutit mai curajoase.
      In plus a scris o carte care lupta cu un Imperiu, asta n-o fi tot curaj???
      Si sinucigasul se da curajos cand renunta sa traiasca, dar mie imi pare mult mai curajos cel care infrunta viata cu responsabilitate, asa cum e.
      Tu Mihail nu ai idee ce este responsabilitatea, altfel ti-ai masura vorbele.

  18. Mihail spune:

    La tate posturile de televiziune se dezbate, se comenteaza, se analizeaza actiunea din Senat cu dl. Sova, votul de acolo.
    peste tot, dar absolut peste tot, se invoca si numele de Vosganian, un alt senator, care a scapat datorita votului din Senat.
    Comentariile sunt mult mai acide, dar le ocolesc cu eleganta.

    • Lordul John spune:

      Eleganta ta e aidoma celei a elefantului în magazinul de porțelanuri. Tu nici acum n-ai înțeles ca la Varujan e alta speță?

    • emi spune:

      Daca maine posturile tv iti zic sa te impusti ca esti prost, tu ii crezi?

  19. Mihail spune:

    @ Lord.

    multumesc esti dragut !

    Ai dreptate, a intrat elefantul in magazinul cu portelanuri, dar cum se numeste specia de animal care posteaza fotografia unui afis care contine zece poeti din cei peste 90 care particpa la un eveniment ?
    Sa te ajut in determinarea animalului, acel afis avea in zona principala pe un anumit senator scriitor si poet.
    Si ca determinarea ta sa fie facila, “seful de grup” nu era senatorul tau.
    Animalul identificat de tine, trebuie musai sa fie si pupacios.

    Revenind la subiect, ai dreptate, eu sunt la ciordit. Este, zici tu, alta speta.
    Una care s-a intamplat acum zece ani, atunci cand nenea Sova era doar avocat.
    Inca ceva, eu nu am pomenit nimic despre speta, nu am facut nicio alaturare, doar am spus ca astia trancanesc despre Sova, pomenindu-l de fiecare data si pe domnul Vosganian.
    Adica, zic ei, amadoi au scapat prin votul colegilor senatori…ceea ce cauzeaza grav Romanicei.
    Eu doar am mentionat chestiunea. Pricepi ?

    • Lordul John spune:

      Ti-am mai spus ca ești analfabet funcțional, dar nu vrei să mă crezi! Cap de rumeguș dacă te-ar fi interesat cum este organizat festivalul probabil, nu bag mâna în foc, ai fi înțeles. Uneori am impresia ca pe lângă prostie sta și o apetenta maladiva către manipulare. Ti-am dat sursa, imbecilule, unde erau cele peste 30 de afișe ale grupelor coordonate de cei câțiva moderatori. Tu chiar ești prost cu bulbuci! Nu înțelegi nu doar propoziții simple, dar nici măcar cărți de colorat. Nu mai am de gând sa pierd vremea cu analfabeți de inconsistenta ta!

  20. Mihail spune:

    Blatter si-a dat demisia !