Romanul Cartea soaptelor, in limba germana, intr-o editie bibliofila
Romanul
Cartea şoaptelor (Polirom, 2009, 2012), unul dintre cele mai apreciate și premiate volume semnate de Varujan Vosganian, a apărut zilele acestea într-o ediţie bibliofilă la prestigioasa editură germană Büchergilde Gutenberg.
Prima ediţie în limba germană – traducere de Ernest Wichner – a fost publicată în anul 2012, la Editura Paul Zsolnay.
Romanul va fi publicat anul acesta şi în Norvegia, la Editura Bokvennen. Este o nouă traducere a romanului, unul dintre bestsellerurile Polirom, după publicarea în limbile: spaniolă (Pre-Textos), italiană (Keller Editore), armeană – două ediţii (Editura Uniunii Scriitorilor din Armenia şi Editura Antares), bulgară (Avangard Print), franceză (Editions de Syrtes), ebraică (Hakibbutz Hameuchad), cehă (Havran), suedeză (2244), polonă (Książkowe Klimaty), maghiară (Editura Orpheus).
Declarat bestsellerul anului 2013 in Armenia, romanul este, de asemenea, integral sau parţial, tradus în limbile engleză, rusă, arabă şi persană, acordarea drepturilor de publicare fiind în curs de negociere.
Romanul Cartea şoaptelor a obţinut Premiul „Cartea anului 2009”, acordat de revista România literară, cu sprijinul Fundaţiei Anonimul, Premiul revistei Observator cultural pe anul 2009, Marele premiu Niram Art – Trofeul Mihail Sebastian, acordat de revista multiculturală Niram Art, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Madrid, Premiul „Mihail Sadoveanu”, oferit de revista Viaţa Românească, Premiul pentru proză al revistei Argeş, Premiul „Gheorghe Crăciun”, oferit în cadrul colocviului „Generaţia 80”, Premiul revistei Convorbiri literare pe anul 2009, Premiul Academiei, acordat celei mai bune lucrări în proză a anului 2009. A fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2009.
Cartea şoaptelor a mai obţinut o nominalizare la unul dintre cele mai importante premii literare din spaţiul german, Premiul Tîrgului de Carte de la Leipzig.
Varujan Vosganian s-a născut la 25 iulie 1958, în Craiova. Este preşedintele Uniunii Armenilor din România şi prim-vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. Lucrările sale includ trei volume de poezie – Şamanul albastru (1994), Ochiul cel alb al reginei (2001), Iisus cu o mie de braţe (2005) –, precum şi volumul de nuvele Statuia comandorului (1994), pentru care a primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.
La Editura Polirom a publicat recent volumul Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri, ediţie cartonată, disponibil şi în ediţie digitală. Volumul a fost nominalizat recent în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural, secţiunea „Proză”, ediţia 2014, şi la Premiile revistei Observator cultural, secţiunea „Proză”.
This entry was posted
on marți, septembrie 15th, 2015 at 4:49 pm and is filed under Economie.
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
Both comments and pings are currently closed.
@VV
Frumos! Bravo! Să vă pup?
@VV
Frumos! Bravo! Să vă pup?
Pupa-l ma odata,da cu stil ca intre stilisti.
Cupidon!
Decat sa traiasca toata viata cu o obsesie,mai bine o descatusare…
E pofticios rau….
Păi dacă eu nu vă fac să râdeți, atunci cine?
Adame,
eu zic sa treci direct la treaba…baga un pupat frantzuzesc. De ala cu limba. Daaa ?
Si pentru ca nu o sa te saturi degraba, stai si tu o saptamana.
…dupa cum evoluiaza lucrurile in Germania, ar trebui sa fie o varinata a cartii si in limba “siriana”.
PS: nu am afirmat o secunda ca ai zis ceva de rau de Vadim Tudor.
Să stau o săptămână gură-n gură?
Dacă ne sudăm, ce ne mai facem apoi?
Drăguți căluții lui VV!
Ce era moarte pentru adulți (căluțul însemna încă o răzbunare îndeplinită), pentru copil era o jucărie frumoasă…
@ Adam Mares,
Raspunsuri:
1. care este problema mea daca te “sudezi” ??? Asta e, te pliezi si tu pe situatie…insa va trebui sa omori, cumva, restul de consiliere.
Intrebare: tu crezi ca unul la 57 de ani mai stie cum se face (k lumea) o chestie “marunta”, cum este sarutatul ?
2. tie ar fi in stare sa-ti placa si daca sta transpirat, turtit de consiliere, in 105 la ora de varf.
Ce naiba ai gasit tu frumos la caiutzii aia ?
Ai remarcat ca caiii sunt verzi ???
Intrebare: tu pana la urma ce “hram” porti: fosta iubita, fosta secretara, fosta sau una dintre actualele consiliere, esti poate chiar sotia, sau (Doamne fereste) Marioara ???
Stiu tu care, aia cu coshuletul pi scari.
Sau….poate esti Combinatul Oltchim ???
Si inca una: cum poti tu sa pupi pe unul cu par la urechi, care, in plus, te invita la o cafea ieftina si de cea mai proasta calitate ?
Bonus: Ce faci daca nu iese senator la urmatoarele alegeri si il invita diicotii ca sa doarma ceva timp la ei ??? Stii sa tragi cu prastia ? Stii sa faci sarmale si parjoale ?
PS: cacofonia cu caii a fost intentionata !
PPS: si pt. ca tot te-am obosit, hai sa-ti ofer un mic premiu, de suflet.
Enjoy !
https://www.youtube.com/watch?v=SR3A6I_f1Io
De ce să le omor? Dacă mă sudez, crezi că mă vor lua și pe mine la pachet cu VV?

Ai dreptate, sunt chimia, dar și alchimia.
Mulțam pentru piesă! Ce-i drept, sunt mulți ani de când m-am virtualizat!
http://restaurars.altervista.org/il-bacio-secondo-erich-fried-come-si-dovrebbe-baciare/#
http://www.stiripesurse.ro/tariceanu-face-ordine-i-i-da-ordine-premierului_967174.html
Interesant,foarte interesant!
Adica Tariceanu azi a incurcat rolurile.
Tariceanu nu e jupanul e sluga pusa presedinte al Senatului din partea PSD.
Rolul lui Tariceanu in parlament si guvernul Ponta se apropie de final.
Sunt alti actori pe scena politica mult mai interesanti ca popularitate si intentie de vot.
https://www.youtube.com/watch?v=Pm53beoUZ4Q
Maestre, ramane tvr fara tanase? Cum se procedeaza? Sau dvs nu mai sunteti in comisia de cultura? V-au scos peneleii de peste tot?
Mai trăiești?
Salut!
Vezi ca maestru joaca in echipa ALDE a adevaratilor liberali.
Da ce sa-i faci ca momentan sunt slugi la PSD , nu pot decide acum si in viitor….
bre Filipe, nu erai tu ala care ne baga, anu’ trecut, pi gat pe nenea Tariceanu ?
Nu erai tu ala, care ne spunea ce bun si frumos era Traiceanu, ca ce politica face el, ca ce buna alegere este ?
…amu gata, s-a gatat amorul ?
Citeste ce am scris eu aici pe blog dupa demisia lui Crin din functia de presedinte a Senatului.
Filip g spune:
martie 9, 2014 la 3:18 pm
Calin Popescu Tariceanu. La el e o situatie paradoxala. Multa vreme a reprezentat liberalul adevarat, care a reinfiintat partidul, care i-a tinut piept lui Basescu, care s-a opus aliantei liberalilor cu PSD, pentru ca el credea intr-o ideologie liberala. Tocmai atuul acesta, daca ar candida din partea PSD, pe de-o parte n-ar mai putea sa fie votat de cei care nu agreeaza PSD, pe de alta parte simpatizantii social-democratilor il vor simti ca pe un corp strain. Ei de fapt erau frustati ca vor trebuie sa sustina un presedinte care nu este membru al partidului lor
http://www.stiripesurse.ro/analiza-lista-scurta-psd-la-prezidentiale/
VarujanVosganian spune:
martie 9, 2014 la 7:20 pm
@ Filip g
Calin Tariceanu trebuie sa aiba abilitatea de a nu se lasa folosit de altii.
si in locul lui vine Mădălin Voicu!
Crezi ca daca ajunge un etnic room la TVR ,o sa educe etnia?
Eu stiam ca ajunga in Bonn…..
http://www.gandul.info/politica/madalin-voicu-numit-consul-general-al-romaniei-la-bonn-14627139
http://www.stiripesurse.ro/exclusiv-madalin-voicu-va-fi-noul-pre-edinte-al-tvr-surse_967199.html
Filip g spune:
martie 8, 2014 la 4:54 pm
Maestre,trebuie anuntata o nominalizare Senator PNL pentru functia vacanta de presedinte a Senatului ,altul decat Tariceanu fost PNL.
Asa nu ramane loc de interpretari,normal ca nu convine si nu ajunge sa fie votat.Dar nu ramane loc de interpretari.
VarujanVosganian spune:
martie 9, 2014 la 9:32 am
@ Filip g
E greu sa gasesti un senator care sa candideze doar asa in dorul lelii.
@
Daca va era dor de Baconschi, iată-l in toată splendoarea sa:
“Eu vad lucrurile altfel: islamofobia este legitima, pentru ca islamul si democrația sunt ireconciliabile. Islamul e o religie politica. Saria e totuna cu legea fundamentala: nu poate exista o alta constituție in afara Coranului însuși, pe care anumite secte il considera chiar „increat”, adică picat din cer. Femeile nu au si nu vor avea niciodată drepturi egale cu bărbații: sunt unelte reproductive si sclave domestice. Jihadul este obligația perpetua a musulmanului. Poate fi o lupta spirituala, dar poate fi si sabia gâdelui care decapitează barbar vreo câteva zeci de creștini („necredincioși”) si pune filmul pe YouTube.”
http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/baconschi-islamofobia-crima/
si pentru cine mai avea dubii, ca mai sunt unii, asupra mecanismului unor astfel de pozitiii va recomand sa-l cititi pe Robert Strausz-Hupé (intemeietorul Foreign Policy Research Institute), dar si analiza ontogenezei acestui Institut facuta in articolul: “PROTRACTED CONFLICT” The Foreign Policy Research Institute “Defense Intellectuals” and Their Cold War Struggle with Race and Human Rights -M.A. Platon
http://journals.cambridge.org/action/displayAbstract?fromPage=online&aid=9946497&fileId=S1742058X15000119
lord j,
de necrezut! individul asta, nu prost dar lipsit total de caracter si bun simt, a fost Ministrul de Externe al Romaniei! A purtat inafara tarii interesele si “vorbele” tarii, la nivelul cel mai inalt posibil!
O, pe ce maini a ajuns Romania! pana nu vom sti/judeca cine sunt papusarii care ii propulseaza pe acesti NIMENI la varful politicii, ca ei din spate sa poata manevra deciziile in favoarea lor, tara asta nu poate avea un viitor favorabil!
Iata un alt mod de abordare a problemei, de la un fost ministru de externe venind, deasemenea. Diferenta e de la cer la pamant, dar ne aducem aminte ca pe A. Marga gasca securista din Guvern si Min de Externe l-a izolat si indepartat cu viteza luminii! Gandea cu propriul cap, asadar era periculos. Out, deci; iar Baconschi a fost considerat bun pana spre sfarsitul guvernarii Boc (si indepartat doar de frica protestatarilor din P-ta Universitatii).
Asta e selectia valorilor astazi, asta avem la putere, astea sunt rezultatele!
http://www.cotidianul.ro/ce-fel-de-europa-268050/
Gașca securistă? Dar Marga ce e?
cu tot respectul, daca nu vezi diferentele si incompatibilitatea lui Marga cu actuala clasa politica- motiv pentru care a parut totdeauna un CIUDAT printre ei – atunci nu are rost sa mai discutam… confuzii din astea si uniformizari – gen “toti sunt la fel”, nu te limpezesc ci relativizeaza totul : adevarul, istoria, ce e drept, ce e moral… de aici pana la a le “potrivi” ca nuca in perete, nu e decat un pas!
https://levantin54.wordpress.com/2015/03/18/agurida-de-la-desert-andrei-marga-turnator-dovedit/
fata de dl. Marga am si eu rezervele mele!
eu ma referem in primul rand la eruditia, cultura si inteligenta vie a domniei sale. Profunzimea ideilor nu ii poate fi contestata de nimeni si s-a dovedit deasemenea a fi un bun Manager de Proiect, punand in practica o parte din ideile sale.
Ca a fost sau n-a fost…, eu cred ca este unul dintre putinii oameni de valoare pe care ii avem, intr-o mare de mediocritati si “aventurieri” arivisti, o resursa intelectuala care ar trebui exploatata, nu data la o parte….
Apropo de valul de imigranți, am înțeles că urmează să asimilăm și noi vreo câțiva. Cred că e destul de nostim să ne închipuim răspunsul la întrebarea din banc, cum te cheamă pui de dac. Ceva de genul Abdul Ahmed Jalal Amir Hassan ben……
Atunci ce sa zica turcii care au peste 2,5 milioane de emigranti de mai bine de un an? Ei s-au trezit peste noapte cu mai multi arabi decit avem noi unguri!
Ca să vezi cum se întoarce roata. Strămoșii turcilor au invadat toate țările din jur, acum s-a schimbat situația.
…bine ca nu vin armenii !
Na beleaua, l-au acuzat oficial pe Ponta. Niște indisciplinați, nu știu ce păzește Cazancioc ăla. Dacă nu iau măsuri srioase mâine-poimâine îl și arestează. Atunci să vezi bătaie de cap. Sunt foarte curios cum o să se organizeze guvernanții pentru a fi conduși de un primministru obligat să stea în închisoare. Om vedea.
Pe de altă parte ungurii ce-au să zică, apropo de contrele lui Ponta? Au să se lege oare de faptul că sunt ziceri ale unui politician trimis în judecată? Dacă ar fi fost ai noștri în opoziție m-aș fi bucurat, pentru că situația premierului le șubrezește rău de tot poziția pesedeilor, dar acum sunt liberali peste tot și niciunde, așa că n-are cine să profite de degringolada iscată de căpoșenia lui Ponta.
Privitor la țâfna unora de a nu accepta sporirea numărului de refugiați acceptați în România, haida-de, oare de când a ajuns o colonie să se împotrivească metropolei? Dacă cei de la Bruxelles zic că da, așa va fi. Mă gândesc cu groază ce-ar fi făcut ai noștri dacă s-ar fi trezit în situația ungurilor. Cred că n-ar fi fost în stare să facă nimic, eventual să-și dea demisia în bloc, mai puțin Ponta. Noroc că noi avem refugiații noștri naționali, de care bănuiesc că arabilor le e puțin teamă că-i lasă fără portofele.
ASituatia sta astfel:
Deficitul de forta de munca e colosal in Romania si Europa.Cum reuseste Guvernul Roman sa acopera acest deficit?
Sunt multe tari in lume pentru care salariul minim din Romania transformart in Euro ori Dolari inseamna ceva.
Da cum Guvernul Romaniei nu a facut nimic pentru cetatenii romani o sa faca ceva pentru emigraniti?
Sigur ca o sa faca daca coana Europa bugeteaza emigrantul din Siria cu 6000 Euro.
Si uite asa avem ”puscariasi de lux”a caror costuri ajung la 2500 lei pe cap de incarcerat,emigranti……….Da cetateanul asta onest roman o fii important?
Ei vezi, de-asta sunt eu îngrijorat în privința protecției nostre, a românilor în general.
Într-o țară normală grija guvernanților trebuie să se concentreze pe protecția populației. Singuri am fi în stare să ne descurcăm și fără ajutorul unui sistem statal, dar când ajungem în situația de a fi invadați de un număr peste limită de indivizi, care și-au lăsat casă și masă și au sosit în curtea noastră, doar solidaritatea națională ne mai poate salva. Iar guvernanții ce fac? Pe lângă faptul că dijmuiesc la greu resursele care le-au fost date pe mână, nici nu se sinchisesc să ne asigure protecția. Sistemul sanitar, elementul cheie în orice situație, fie pace fie război sau calamitate, este șubrtezit până la colaps. Poliția este subfinanțată sever și suferă de o corupție accentuată, iar armata este împănată de cadre superioare făcute la apelul de seară, care în caz de criză își vor arăta urgent incompetența. Doar cu 2-3 unități operative antrenate prin cele fronturi ale NATO nu poți să echilibrezi un sistem care îl are în frunte pe acest Moș Teacă numit Gabriel Oprea, reprezentantul cel mai ciudat al unei faune de ariviști politico-militare, capabil în situații de criză să ia cele mai proaste decizii atunci când interesul personal îl obligă. Nu mai vorbesc de serviciile secrerte, care au ajuns mai rău ca pe vremea comuniștilor să fie folosite pentru ascultarea propriilor cetățeni la comandă plolitică.
Când câinii de la turmă umblă după mâncare, turma este la cheremul oricărei jivine ieșite din pădure.
Pana una alta nu suntem invadati de nimeni. Daca primim cateva mii de oameni cu de-a sila asta nu inseamna invazie.
De unde ai scos-o ca deficitul de forta de munca e colosal in Romania? Ia cauta un loc de munca…
Toti oamenii cu aptitudini pleaca la lucru in strainatate.La tara toti cetatenii harnici pleaca la munca in strainatate sezonieri.
Cati someri ar trebuii sa aiba romania dupa mii de intreprinderi inchise,elevi trecuti direct in somaj fara o zi de munca,etc
Pai daca socotim ca in 1989 erau vreo noua milioane de salariati si acum patru milioane jumate, fa socoteala.
Acum o sa lansez in dezbatere un subiect interesant.
Primarul capitalei Sorin Oprescu e istorie,ce ramane in urma e interesant de analizat.
Cum de PNL a refuzat postul de primar al capitalei prin demisia viceprimarului PNL?
Sa fie frica de un esec in gestionare pana la alegerile generale?
Sa fie strategie?
Eu merg pe varianta a doua cu strategia,o sa explic:
Daca primaria capitalei a fost cedata UNPR-ului partid aflat la guvernare,cred ca si postul de premier poate ajunge in curtea UNPR dupa demisia lui Ponta in urma unor negocieri punctuale.
Trantirea in parlament a lui Predoiu deschide orizonturi pentru acceptarea lui Oprea la a doua strigare.
Ramane de vazut daca Predoiu accepta sa fie propunerea de sacrificiu.Nu ca ar fi singurul nominalizat dar necofirmat.
Filipe…tu vrei acum ca cei de aici sa te aplaude, sa-ti aprecieze viziunea clara de fin si rafinat prezicator politic ???
Eu, decand tu tot ai prorocit cu Tariceanu, ca cat de bun este el, nu te mai contrazic.
Esti tare dom’le.
…in rest, trebuie sa fiu tampit ca sa ma mai intereseze ceva din asa zisa viata politica a tarii.
Ce avem ? Un presedinte acuzat de fals, un shpagar, un Prim Ministru cu dosar si chemat in instanta, un parlament cu peste 2/3 penali, cu dosare, un Primar General dovedit ca a luat shpaga, alti multi primari si prefecti dovediti ca au luat mita, un mediu de afaceri bazat pe shpaga, un senator care a fugit “religios” din fata justitiei.
Si tot asa.
Acestia sunt cei care ne reprezinta.
Jurnalistul Victor Ciutacu îl urzică pe preşedintele Klaus Iohannis. Legătura dintre şeful statului şi înhumarea lui Corneliu Vadim Tudor.
Într-un status publicat, joi, pe Facebook, Ciutacu susţine că Iohannis nu a făcut declaraţia de după reuniunea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) înainte ca Vadim Tudor să fie îngropat, pentru că ar fi riscat să nu fie preluat de televiziuni.
„Neamțu’ a fost inspirat că s-a abținut să facă declarația de după CSAT până au reușit groparii să-l înghesuie pe Tribun. Nu l-ar fi preluat nici o televiziune care trăiește din audiență. Dar ce făcea dacă avea de anunțat că intrăm în război cu ungurii și meseriașii lu’ Tamango (patronul unei firme de pompe funebre – n.r.) se mișcau tot atât de lent?” este mesajul ziaristului.
Pana si Cristoiu ,idolul lui Mihail incepe sa inteleaga ca Ponta e doar o paiata in mana sforarilor.
E mortul pus in geam pentru a incasa pensia,nu poate decide ,nu e credibil pe plan national si international.
Cand esti trimis in judecata pentru evaziune si esti si premier,lupta impotriva coruptiei suna ca dracu.
Exista o vorba din batrani:
Lucrurile nefacute la vremea lor incep sa puta.Ori PSD e azi intr-o postura ingrata,nu a transat lucrurile dupa prezidentiale.Apoi s-a mers pe improvizatii.Ponta isi da demisia din postura de presedinte de partid incercand sa-si impuna omul (femeia noastra)cum au spus unii pe Rovana.Cu Rovana de fapt tot Ponta ramanea sa conduca partidul.
Prin alegerea lui Dragnea lucrurile se complica,Dragnea nu accepta sa fie un lider de fatada.
Ramane de vazut cat timp Dragnea si PSD ii acorda sprijin politic unui ”tehnocrat” fie el si membru PSD.
Daca Dragnea bate palma cu Oprea pentru sustinere totala,Ponta e istorie…..
http://www.dcnews.ro/demiterea-lui-victor-ponta-in-mainile-lui-iohannis-ce-spune-un-sentaor-psd_484771.html
Ditamai partidul nu poate lua o decizie,sta la mila lui Johannis sa le rezolve dilemele existentiale.
Johannis poate respecta Constitutia doar dupa DEMISIA lui Ponta.
Altfel sa se spele PSD cu Ponta pe cap.
PSD sa spuna clar il sustine si il asuma ori nu-l sustine si se dezice de el retragandui sprijinul politic.
PSD asteapta din partea lui Johannis un fel de ”pact de coabitare”.
Johannis greseste daca intra in jocul PSD.
Prin acceptarea propunerii PSD ,Johannis nu difera de Basescu care a folosit Constitutia fortand-o la limite.
Acesta e testul prin care Johannis demonstreaza ca nu-si doreste un guvern acceptand compromisul.
@ Filipe,
gresit, Ion Cristoiu nu este absolut deloc idolul meu. Tie ti-am mai explicat, doar imi place uneori cum se “joaca” cu ideile, cu interpretarile.
Ma rog, tu ba fiind, ba nu fiind cu Traiceanu, dupa cam iti bate vantul in bolta palatina, nu ma pun la discutii cu tine.
…Cat despre ce a inteles Cristoiu din tarasenia cu Ponta, el spune acelasi lucru de vreo 2-3 luni.
Mai este ceva, esti pe marginea drumului mai rau decat un transfug sirian pierdut la granita dintre Ungaria si Serbia.
Atat Cristoiu cat si Dragnea, au explicata seara de ce nu demisioneaza Victor Ponta.
PSD-ul nu cauta sa cada la pace , ori la vreo intelegere cu nemtzalaul.
Daca ala(nemtzalaul) declara public ca noul Prim Ministru va fi tot de la PSD, atunci PONTA demisioneaza.
Cat despre gheneral, acesta nu va fi nicioadat Prim Ministru din parte coalitiei din care face parte PSD-ul.
Dragnea a spus asta fara ehivoc.
Eu te sfatuiesc ca sa nu o mai faci pe interesantul si sa renunti sa consumi in nestire tulburel, sau alte bauturi trecute prin felia de paine.
Ce face acum Ponta e un fel de curveala.
El este premierul sustinut de PSD dar aflat in exteriorul PSD prin titulatura de ”tehnocrat”.
Prin discurs se plaseaza in zona extremista mai apropiat de discursul lui Bogdan Diaconu.
Dragnea nu e in masura sa decida ,fara sustinerea lui Oprea sunt nimeni…..
Ponta a spus zilele trecute cum ca a achitat datoria la FMI.
Este adevarat sau minte?
Rog specialistii sa se pronunte
La liber am gasit aceste informatii:
La data de 24 martie 2009, Guvernul României a semnat un acord de împrumut cu Fondul Monetar Internațional (FMI), Comisia Europeană (CE), Banca Mondială și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în valoare de 19,95 miliarde de Euro
România a parafat un împrumut stand-by pe 24 de luni în valoare de 12,95 miliarde de euro cu FMI, parte a unui pachet de sprijin de 19,95 miliarde acordat de FMI, UE şi Banca Mondială.
Din acest aranjament cu FMI, România a intrat în posesia a şapte dintre cele opt tranşe prevăzute, în sumă de 10,57 miliarde DST (aproximativ 11,9 miliarde euro).
Cea de-a opta tranşă a fost considerată, la solicitarea autorităţilor române, de tip preventiv şi, în contextul evoluţiilor macroeconomice favorabile, nu a fost utilizată. Banii de la Uniunea Europeană şi Banca Mondială au fost luaţi integral.
…………………
Din totalul de circa 12 miliarde euro 7,1 miliarde euro au mers direct la BNR pentru consolidarea rezervei, iar 4,9 miliarde euro au mers la bugetul de stat pentru acoperirea deficitului bugetar.
12 miliarde de euro de la FMI, restul până la 20 de miliarde de euro fiind luate de la Comisia Europeană şi Banca Mondială.
Din “Centura de siguranţă” de 20 de miliarde de euro, BNR a avut de ramburat din rezerva valutară numai împrumutul de la FMI, iar Finanţele vor avea de achitat banii împrumutaţi de la CE şi Banca Mondială
Așadar, se pare că Ponta iar minte. Își arogă un merit pentru ceva tehnic, de care el oricum nu era responsabil.
Nu Guvernul a plătit împrumutul de la FMI, ci BNR. Bani care nici măcar nu au fost cheltuiți, fiind ținuți ca rezervă valutară pentru a consolida moneda în fața posibilelor atacuri speculative pe leu, ori a unor alte posibile evenimente care ar fi declanșat o panică pe piața valutară, apoi retunați la termenele din acord. De aceea se numește ”împrumut standby”. Pentru că chiar stă nefolosit (în standby) pentru a fi acolo ”just in case”.
Banii pe care i-a luat guvernu nu sunt plătiți integral. Guvernul nici măcar nu rambursează din încasări tranșele de care este responsabil. Face alte împrumuturi din care plătește îmrpumutul către CE și BM.
În orice caz, este impresionantă nonșalanța cu care minte în direct. Uitați cum arată declarația sa:
“Anul ăsta am plătit ultimii bani din împrumutul făcut de Băsescu şi Boc (…) Am terminat. Nu mai avem datorii la FMI. Eventual, facem un acord preventiv, dar bani nu mai luăm”,
a declarat Ponta la Antena 3.
Și uitați cum arată realitatea:
Cea mai mare parte a banilor, adica 12,9 miliarde de euro, vin de la FMI si vor intra in rezerva valutara a Bancii Nationale, pentru sprijinirea leului.
Doua treimi din suma imprumutata vor folosi pentru stabilizarea cursului si pentru deblocarea creditarii.
Cat a crescut datoria tarii in mandatul lui Victor Ponta?
Am intalnit romani care fac imprumut la banca X sa plateasca imprumutul la banca Y.Sa platesti de doua ori dobanda doar pentru a te bate cu pumnul in piept ca ai achitat imprumutul la FMI e o tampenie.
Iar chestiunea lansata de Daniel Constantin privind un nou acord cu FMI fara sa luam bani,e praf in ochii oamenilor.
Tot el spune ca asta ajuta Romania sa se imprumute in piata.
Adica nu ma imprumut la Tanda,ma imprumut la Manda.
Suntem o tara care face crestere economica fara investitii ,traind pe imprumut.
Brabos,Natiune cu falitii tai!
Da, s-a transferat datoria publica a statului in datorie privata. S-au schimbat doar proportiile, in realitate datoria totala a tarii, publica plus privata a ramas constanta, undeva la 100 miliarde euro.
Efectul nu poate fi decit scaderea ratingului de tara referitor la atractibilitatea pentru investitori straini, deoarece e foarte clar cind intri intr-o economie unde riscul de faliment privat e mare… exista riscul sa faci afaceri si sa nu-ti incasezi banii (preluind astfel riscuri total inutile).
Numai ca nu Ponta e de vina pentru asta, efectul a inceput in secunda cind a venit boc la putere. In 2009-2012 s-au perfectat o serie de legi care favorizeaza statul in detrimentul investitorului privat. Ponta si USL-ul are si partea lui de vina, in sensul ca venise la putere promitind ca va elimina aberatiile adoptate in perioada boc, si defapt n-au facut altceva decit sa transforme in legi toate ordonantele emise in vremea lui boc. Am protestat vehement exact la vremea cind faptele astea se petreceau, dar am fost puternic dezavuat chiar si de catre VV.
Asa ca…
Sa-ti spun una buna. Ma intelnesc ieri cu o persoana suferinda si fara serviciu, fara ajutor de somaj si, deci, fara venituri. Imi spune cu bucurie ca un frate i-a platit asigurarea de sanatate potrivit legii si astfel poate beneficia de asistenta medicala gratuita chiar daca nu are serviciu. I-am zis sa nu cumva sa-ti spuna si tie asta.
Si daca altii ii platesc contributiile la sanatate inseamna ca are venituri?
Sa fim totusi seriosi sa nu devenim ridicoli.
Toti suntem platitori de TVA deci toti contribuim dupa buget la bugetul statului.
Statul ar trebuii sa se ingrijeasca de cei fara posibilitati financiare nu sa devina o povoara pentru familie si apropiati.
Multe decizii luate de guverne au lasat oameni pe drumuri fara servicii si venituri………
Nu inteleg ce spui. Adica statul sa plateasca in locul celor care nu au venituri? Adica, de pilda, pentru cei 1,6 milioane de oameni care in sondajele AMIGO arata ca au venituri, dar care nu au carte de munca si nu platesc impozite trebuie sa primeasca bani de la stat? Unde, asta? In Utopia lui Tomaso Campanella? Si tu zici ca esti de dreapta? Nu mai bine statul da stimulente economice ca toti sa aiba loc de munca?
Ma faceti sa rid…
Da nu-i nimic, ramine sa-i convingeti pe restul pina la 4.5 milioane
Pai dupa parerea mea, cu exceptia ta, restul par destul de convinsi. NU am vazut pe nimeni sa protesteze. Si ca sa te bucuri, sa stii ca masura asta nu a fost introdusa acum, era si inainte. Si probabil ca o sa fie aplicata la fel ca si pana acum. Asa ca poti sta linistit. Numai sa nu te imbolnavesti.
@ Filip
ai punctat extrem de corect, TVA-ul e in sine o taxa pentru incompetenta conducatorilor, pentru ca vezi tu, desi suntem o tara bananiera taxele astea le avem ca si cum am duce-o bine!
De unde ati scos-o pe asta cu TVA care e o taxa a incompetentei? Deci toti conducatorii lumii, cu exceptia ta si a lui Filip, care sunteti intelepti, sunt incompetenti. Ma intreb cum ar fi aratat Romania, daca ar fi fost condusa de voi doi:)
@ VV
nu stiu ce anturaj aveti dumneavoastra, ca mereu gasiti din astia! In 2013 la Iasi nu gasiserati niciunul care sa aprobe ruperea USL…
Eu nu am dorit ruperea USL. A fost incorect fata de cei care au votat-o. Si a bagat Romania intr-o situatie extrem de complicata.
@ VV
si sa va spun si eu una buna: persoana aceea suferinda si fara ajutor de somaj putea sa-si convinga fratele sa plateasca taxa si fara sa existe legea!
Pai asa a si facut, pentru ca noul cod nu e inca in vigoare. Dar reglementarea exista.
@ VV
De la povestirea dvs mi-au venit in minte coreenii de nord la tv, era unu care zicea: @pling si ursii din padure de durere pentru moartea tovarasului Kim Ir Sen@
FIlipe, oesti rau pe langa drum.
MNu-mi dau seama daca din cauza beuturii sau…a dotarii intelectuale.
O buan perioada te-ai erijat in Brucan, facand tot felul de preziceri, de estimari, de numiri politice ca sigure.
Anul trecut te-ai indragostit de Triceanu, ca acum sa-l scuipi.
Mai mult, esti atat detare pierdut in meandrele vietii incat sustii cu mare mandrie ca tu vei vota cu UDMR-UL.
…Acum, hai sa-ti explic eu cum sta treaba cu gheneralul.
Asta este acum balama, este adevarat, dar la alegerile de anul viitor, cat si la paralamentare este mort si neingropat.
El niciodata nu a participat la alegeri. UNPR, nu are votul populatiei.
Doi, este finul lui Victor Ponta. Asa ceva, adica o tradare, in familie nu se face.
Ca-ti convine sau nu, PSD-ul chiar exista, tu de ce crezi ca Antonescu s-a cuplat cu ei ?
Exista un soi de paianjeni”Vaduva neagra” dupa ce se ”cupleaza”femela devoreaza masculul.
In culmea fericirii Crin a fost devorat de PSD fara sa simta primind asigurari din partea ”prietenului” Ponta ca totul o sa fie bine.
Acelasi scenariu putin diferit:
Oprea ar fi bun de premier da poporul PSD nu poate sa-l accepte.
Daca nu mai exista corespondenta biunivoca (necesitate si suficienta, injectivitate si surjectivitate), “daca si numai daca este necesar, daca si numai daca este suficient”, pare ca insasi existenta politicianului roman este pusa sub semnul intrebarii…
Asta cu asigurarea boschetarilor este precum aia cu asigurarea bordeielor, este necesara dar nu o fac asiguratorii nici daca ar vrea proprietarii de bordeie. In primul rand boschetarii nu prea au documente…
In alta ordine de idei mi-ar fi placut ca acest nou Cod Fiscal sa aiba si preventie contra risipei de fonduri. Poti sa indesi intr-un sac (fie el Bugetul de Stat sau Bugetul asigurarilor de sanatate) zi-lumina, daca e mancat de molii si curge din el prin zeci de gauri, nu se va umple niciodata. Ceva anti-molie/anti-mafia din sanatate-farmacie (si nu numai) nu se poate pune pe hartie?
Exista si preventie contra risipei de fonduri in Legea Curtii de Conturi. Teoretic, cel putin.
Cred ca intre multimea votantilor si cea a votatilor exista ba injectivitate (votanti care nu merg la vot) ba surjectivitate (mai multi votanti voteaza cu acelasi votat). De unde stii tu atata matematica?
Algebra superioara mi-a placut cel mai putin, mi se parea prea “teoretica”.
Cred ca incep sa-i sondez profunzimile.