“Cartea poemelor mele nescrise”, singurul volum de poezie care se găsește în topul celor mai vândute cărți ale anului 2015

Deși apărută spre sfârșitul anului 2015 , “Cartea poemelor mele nescrise” se numără printre titlurile cele mai vândute în anul trecut. Apărută în luna octombrie a anului trecut la Editura “Cartea Românească”, “Cartea poemelor mele nescrise” este, din păcate, singura carte de poezie inclusă în aceste clasamente. Tranziția noastră face, ca și monsieur Jourdain al lui Moliere, mai ales proză.

http://www.mediafax.ro/cultura-media/topul-celor-mai-vandute-carti-in-2015-foto-14943347

43 Responses to ““Cartea poemelor mele nescrise”, singurul volum de poezie care se găsește în topul celor mai vândute cărți ale anului 2015”

  1. Kronstadt an der Graft spune:

    Păi vreți să vă puneți cu marii scriitori ai penitenciarelor, care fac legea la ora actuală? Ați ratat ocazia, Doamne ajută.
    Știți că după 89 s-a tot vorbit de așa-zisa literatură de sertar, care n-a prea apărut așa cum era trâmbițată. Acum am trecut la literatura de penitenciar. Până una-alta cea mai prolifică e literatura de tomberon, din păcate.

    • Ca orice lucru bun, si asta s-a stricat prin exces. Nu e un lucru rau ca cineva s-si foloseasca perioada de detentie pentru a citi, a invata limbi straine sau a așterne ganduri pe hartie. S-a ajuns, insa, din pacate, la forme comice. In ce priveste literatura de sertar,am publicat dupa 1990 doua volume care fuseseră scrise inainte. Din păcate, fiind publicate la Editura Ararat, editura care nu avea distributie, ele au trecut aproape neobservate. E drept ca cel de nubvele a luat premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti dar atat. Volumul acesta de nuvele, Statuia comandorului, va fi republicat de Editura Polirom, dupa ce o sa apara noul meu roman, in a doua jumatate a lui 2016.

  2. Kronstadt an der Graft spune:

    Apropo de cele care se petrec la Complexul Hunedoara, oare nu există posibilitatea ca Parlamentul să numească o comisie palamentară care să facă un control al situației de la respectiva societate? Având în vedere faptul că parlametarii sunt aleșii noștri, deci reprezintă populația din România, ar fi cei mai îndreptățiți să ceară socoteală atât guvernului cât și instituțiilor plătite din banii noștri pentru a preveni și stopa orice neregulă în bunul mers economic. Dl Tăriceanu ar putea să-și arate un pic mușchii cu ocazia asta.
    Legat tot de dl Tăriceanu, am citit zilele astea că e o problemă cu casa de la Florica a Brătienilor. Ar fi de vânzare și instituțiile statului nu se sinchisesc de dreptul de preempțiune. Uite, eu personal aș dona ceva bani pentru ideea de a fi cumpărată de liberalii cu suflet. Cred că ar fi interesant dacă liberalii din ALDE s-ar ocupa să rezolve această situație.
    Domnilor, electoratul se atrage cu acțiuni concrete, nu cu promisiuni!

  3. alexis spune:

    Si eu inca nu am cumparat-o.

  4. Mihail spune:

    Sa ne intelegem, daca despre mine este vorba, chiar nu am volumul de poezie in biblioteca, ori pe masa, la citit.
    Acum, ma gandesc serios, poate este o greseala, o defectiune.
    Astazi plec din tara, insa luni, atunci cand ma intorc, o sa merg prin Iasi sa o gasesc si apoi sa ma pun pe frunzarit.
    Daca ma cucereste, de ce nu ? O cumpar pe loc.
    Nu ar trebui sa fie greu, deoarece, in mod logic, ar trebui sa fie la vanzare in librariile Polirom, aceasta fiind editura “traditionala” a armeanului.
    Aferim.

    PS: nu am mai citit de multishor poesie. Poate, chiar, nu ar fi o idee rea ca pe drum, cat ma deplasez dincolo, stand cu castile in urechi, (Pink Floyd ori Buddha Bar) sa citesc nitzica poesie. Daca poesiile sunt scrise meshteshugit, s-ar putea sa se potriveasca si “Anotimpurile”. Eventual dau sunetul ceva mai tare, ca sa se auda cate ceva dincolo de casti, iar persoanele de pe langa mine, auzind cam ce ascult, sa traga concluzia(falsa) ca sunt o persoana elevata. Hi-hi-hi.
    Cat despre negrul de sub unghii ( “deformatie profesionala de la plantarile din aceasta saptamana) nu-mi fac probleme, ieri mi-am vizitat maniuchiurista.
    Pot juca lejer in “Cu mainile curate”.

  5. Kronstadt an der Graft spune:

    Legat de conacul Brătienilor, ALDE ar putea organiza o colectă națională pentru cumpărarea acesteia. Ar putea să se ocupe de toate fazele, începând cu colectarea banilor, cumpărarea, amenajarea și cedarea acesteia statului român. Cam așa văd eu o formă de campanie electorală concretă.

  6. Adam Mares spune:

    MINÍSTRU – Înalt funcționar de stat, membru al guvernului, care conduce un minister. – Din latină: minister.
    În limba latină, minister (sinonim cu famulus, satelles etc.) înseamnă, în primul rând, servitor, păzitor. În antichitate, îngerilor păzitori li se spuneau „miniștri”. Există sintagma „angelis ministrantes” – îngeri servitori.

  7. emi spune:

    Dar nu e si in topul cartilor furate din librarii:
    http://www.mediafax.ro/cultura-media/topul-celor-mai-furate-carti-din-librarii-in-anul-2015-14930686
    Ca sa vezi, moralitatea este o energie care emana si din textul scris, iar imoralii o ocolesc sa nu se molipseasca. :)

    • NU, ca e ieftina, costa pana in 20 de lei.

    • Mihail spune:

      @ emi,

      poate o sa te gandesti si ca volumul armeanului nu este chiar ceva pentru care sa te risti, furandu-l.
      Cine fura poesie ?
      Una e Cartarescu si cu totul alta Vosganian.
      …Ei daca “Adulter” ar fi fost semnata de catre domnul senator, alta ar fi fost treaba. Chiar ma mir cum de a ratat un asemea volum.

      In alta ordine de idei, emi tu ti-ai cumparat “Suge-o Ramona”…sau ai ciordit-o ?
      Cat despre “Pas cu pas” nu-mi spune, stiu precis ca dormi cu ea in pat, tinand-o strans intre picioare.

  8. Mihail spune:

    @ alexis,

    daca tot tatal tau “se pricepe mai bine” mai invata ceva in plus: premiul Nobel nu se acorda pentru un volum, ci pentru intreaga opera.
    INVATA !

    PS: in rest, sunt curios, asa esti tu deobicei, aplici pupici pe funduletze, sau te-a “rugat” un “om de bine” ?

    • elenick spune:

      hai siktir, spurcaciune! cum are cineva cuvinte de lauda pt talentul REAL al d-lui Vosganian, hop, sari tu cu mizeriile, sa-i tragi pe toti in jos, la “nivelul” tau de NIMIC frustrat, batran si mai SINGUR ca Steaua Polara!

      basti de aici!

  9. elenick spune:

    scuze pt off topic dar merita, cred eu. ipoteza e destul de plauzibila desi greu/imposibil de dovedit:

    http://www.stiripesurse.ro/acuzatii-grave-din-pnl-de-ce-a-sters-ponta-datoriile-rompetrol_978454.html

    D-le Vosganian, scriam si la postul precedent, in raspunsul lui @filip, poate ii sfatuiti pe colegii de partid (D. Constantin sau chiar Tary) sa nu se mai expuna atat de mult prin relatiile cu Ponta – fie si legate de o ipotetica “fundatie” pt proiecte si cooperare regionala. Este ff riscant electoral pt ALDE in an cu alegeri!

    • Nu am prea inteles treaba cu tichetele si ce legatura are cu devalorizarea monedei din Kazahstan. Cat despre fundatie, impartasesc opinia ca nimeni din conducerea ALDE nu trebuie sa intre intr-o fundatie condusa de un om politic din alt partid.

      • elenick spune:

        ei, peiorativ, in sensul ca din cauza actiunilor lui Ponta, Cabinetul Blair s-a umplut de bani (la fel si in cazul interventiei in favoarea Mittal la guv. Nastase) si ca, lucrand pt. guv. Kazah, le-a produs alora devalorizarea monedei :) ….

        E prea “subtil”, dl Isar, pt un economist ca dvs, nu-i asa?! :)

  10. Filip G spune:

    VarujanVosganian spune:
    ianuarie 10, 2016 la 7:56 pm
    Filip, vai de capul nostru. Cum poti sa spui cu atata senitatate ca politica poate fi reglata prin cateva probleme cu justitia?!? Adica justitia decide, nu alegatorii? Ti se pare normal ca dupa sapte ani Tary sa fie implicat in cercetari, intr-un an electoral? Oare o luam cu totul razna? Si, culmea, tu astfepti cu satisfactie ca asta sa se intample!”
    Stau si ma gandesc la oamenii politici aflati in functii,cum isi pregatesc ei terenul atunci cand guverneaza,
    Pe unii ii iarta de sute de milioane de euro,la altii pune taxe desi nu au venituri.
    Sa luam cazul Ponta,cat a fost premier a dat cu scutiri si ajutoare in toate partile in exteriorul Romaniei,a se vedea inclusiv Moldova unde dispar miliarde de euro din banci fara probleme,iar Ponta e un bun samaritean ii ajuta……
    Apoi dupa ce nu mai esti ministru incerci sa devii”lider regional al Marii Negre”fructificand facilitatile pe care le-ai creeat.
    Nu e normal si DNA trebuie sa elucideze toate aceste deturnari de fonduri in scop personal ori de gasca.
    Apropos,oare de ce vrea Ponta sa implice ministrii guvernului sau in acest proiect?
    Deci domnule Vosganian,grija mare ati fost ministru in guvernul Ponta!!!

  11. Filip G spune:

    http://www.sroscas.ro/site/2016/01/11/epurare-si-recuperare/
    Se pune intrebarea de ce ar vota cetatenii cu Alde care face un joc la doua capete?
    Cei nemultumiti care pleaca din PNL si PSD au probleme cu justitia ori probleme cu partidul din care pleaca.
    Solutia pentru cei nehotarati e ”partidul prezidential” altul decat PNL,un partid care sa nu semnalizeze spre dreapta si sa vireze spre stanga precum ALDE.
    In lunile viitoare o sa apara ”partidul prezidential”,un partid cu oameni noi,acesta o sa scoata din jocul parlamentar Miscarea Populara si Alde.Rolul ”partidului prezidential” e captarea voturilor celor care nu se regasesc in actualele partide si stoparea acestora de a migra spre partide extremiste. :D

    • Uit-o pe asta cu partidul prezidential Partidul prezidential e PNL. Care si el ar avea nevoie de aliati ca sa guverneze. Ideea asta cu aliantele nocive ma face sa rad. Pana acum toti s-au aliat cu toti.