Campania electorală s-a dezlănţuit, chiar dacă unii dintre protagonişti nu se încumetă încă să-şi anunţe candidatura, aşteptând, drept imbold, ovaţiile ori implorările mulţimii. Fiecare îşi desfăşoară campania în felul său, după cum îi sunt obiceiurile şi rangul. Sau, în unele cazuri, năravurile.
De ce liberalii nu se văd mai mult? am fost întrebat. Crin Antonescu să apară mai des la televizor…Apar şi editoriale care se intitulează „Dorul de Crin”, altminteri frumos spus, chiar dacă, în opinia autorului, dojenitor.
Ieri, una dintre televiziunile de ştiri mă ruga insistent să particip la o dezbatere. Ce subiect merită atâta stăruinţă? am întrebat. Traian Băsescu a luat masa la Băileşti cu reprezentanţi ai lumii interlope, a venit răspunsul. Triumfător, cu alte cuvinte ăsta da subiect. Am refuzat, politicos. Acum două săptămâni am participat la tot soiul de dezbateri despre una dintre protejatele lui Traian Băsescu, doamna ministru a Turismului. Săptămâna trecută am dezbătut înclinaţiile pirotehnice ale familiei prezidenţiale, prin persoana fratelui său, Mircea. Săptămâna asta începe tot cu dreptul, după opinia jurnalistului, cu masa interlopă de la Băileşti şi cu preşedintele în capul mesei.
Ăsta da, candidat. Se vede. Hai să facem un exerciţiu. Mai întâi cu bucureştenii. Ce amintiri au dânşii despre perioada în care Traian Băsescu era primar? Urgisirea buticarilor şi goana după câinii vagabonzi, cel puţin în ce-i priveşte pe cei din urmă, judecând după haitele din cartierele mărginaşe ale Capitalei, cam fără folos. Şi, bineînţeles, certuri nesfârşite. Acum, să analizăm perioada de mandat prezidenţial. Gândiţi-vă, dragi români, la viaţa noastră de zi cu zi şi întrebaţi-vă ce anume din ceea ce vi s-a întâmplat a fost efectul vreunei acţiuni duse la bun sfârşit de preşedintele Traian Băsescu. V-a ajutat el să vă crească bunăstarea? A ajutat România în plan internaţional să fie mai respectată? A contribuit, prin mijloacele ce-i stăteau la îndemână, la siguranţa cetăţeanului? Fiecare va da răspunsul său, dar eu cred că avem o simplă concluzie, că , de fapt, Traian Băsescu nu a influenţat agenda cetăţeanului ci doar, prin certuri copioase, dezbaterea publică. In schimb, ziarele şi televiziunile, o, da! O mare parte din trunchiurile jertfite pentru producţia de hârtie poartă pecetea inconfundabilă a năzbâtiilor prezidenţiale. Eterul patriei este atât de plin de ştirile televizate încât să nu vă mire dacă într-o bună zi norii vor lua înfăţişarea lui Traian Băsescu şi picăturile de ploaie vor cădea, purtând chipurile uşor alungite şi candide ale protejatelor sale.
Alături de domnia sa, precum în nemuritoarea scenă din Dictatorul lui Charlie Chaplin în care cei doi dictatori se concurau care să se înalţe cu scaunul său în dauna celuilalt, ignorând riscul de a se izbi cu capul de tavan, Mircea Geoană, şade la aceeaşi masă, se înfruptă şi pe urmă se apucă de fugărit chelnerii şi bucătarii, hulind banchetul la care tocmai şezuse. Şezum, dar, fireşte, nu plânsem, ca la apa Vavilonului. Bravo vouă, Traian Băsescu şi Mircea Geoană, că mai găsiţi, după toate care ni se întâmplă, români care să vă creadă!
Auditoriul priveşte această uruială de tunete şi trâmbe de fum născute din maşini de bubuit şi înceţoşat din recuzita teatrului şi se miră, totuşi, de ce liberalii nu se văd destul. Dar în ce mod? întreb. Ca un urlet mai tare decât alte urlete? Ca o nălucă printre perdelele de ceaţă? Nu cumva scena spre care privim este o însăilare de tropăieli, de decoruri inutile şi cu atât mai costisitoare?
Crin Antonescu are însuşirile de a fi altfel decât ceilalţi. Dar, odată cu un altfel de mesaj, e nevoie, din partea noastră, a celorlalţi, şi de o altă înţelegere, de o altă receptivitate a lumii în care trăim. După atâta buluceală de zavergii, să ne gândim că tocmai ceea ce este mai decent şi mai aplicat şi, poate că de aceea, mai discret, merită cu adevărat să se vadă.
Da, Crin este ALTFEL sau ALT FEL de “homo politicus”, liberalii în general, am spune noi, simpatizanţii.Dar pentru ca românii sa “guste” tipul acesta de politician care nu e tributar de “zoaie!!!!!!!!!”(ca sa citez un clasic in viaţă)pe fereastra speranţelor plebeie, trebuie sa inceapă să se regăsească în modelul Crin, tipologia de intelectual şi nu de “lătrău”intrigant, de câine de mare ca Băselu’.Până atunci însă va mai trece apă pe Dâmboviţa, pe Dunăre, pe Siret iar noi, cei mulţi “…acolo şedem şi plânsem…/La voroavă de ne strânsem…/.
Cand esti normal, devii greu de digerat pentru o societate anormala cu o vointa slaba de a reveni la normalitate.
Trebuie sa depasim stadiul abulic pentru a putea progresa!
Una peste alta, in ultimul sondaj Crin Antonescu a devenit din nou numarul doi, favorit pentru a intra in turul 2 si a castiga: http://codrinscutaru.blogspot.com/2009/09/sondaj-bcs-traian-basescu-pe-primul-loc.html
Ce imi doresc e sa depasim starea de sila de politica din prezent. Sa pot vorbi senin despre politica cu parintii mei, cu batranii, cu vecinii si oamenii de pe strada. Sa nu mai traim in curvasareala si invidie gaunoasa.
Sunt total de acord cu ultimul paragraf. Aveţi perfectă dreptate.
Cu restul însă… De ce este nevoie în campania electorală să se apeleze la desfiinţarea adversarului. Este ca şi cum ai alerga la maraton şi cei din spate ar trage câte un glonţ în spinarea celui din faţă… Un astfel de câştig nu poate fi onorabil. Modelul acesta de luptă îi este reproşat foarte des domnului Traian Băsescu. Este normal să apelezi la aceleaşi mijloace pentru a învinge?
traian basescu: ooooo nuuuuuuu!
geaona: daaaa dar nuuuu!
crin: ALTFEL!
Crin Antonescu nu numai ca este ALTFEL si propune un model de campanie electorala care sa nu se mai bazeze pe mersul la tot felul de balciuri,pe imagini false sau pe mita electorala, dar el este singurul care merita sa castige presedentia tarii. Cat despre Traian Basescu, domnule Vosganian, nu cred ca cineva putea sa prezinte mai bine ca dumnevoastra “realizarile” presedintelui.
Oare romanii sunt pregatiti pentru o altfel de campanie si pentru un altfel de presedinte? Nu stiu ce sa cred. Romanii s-au invatat cu atacul la persoana, cu circul mediatic…
singurul candidat compentent din cei care se presupun ca vor candida anul acesta la alegerile prezidentiale e Crin Antonescu. el pare singurul capabil sa mai schimbe in bine fata romaniei si situatia romanilor, care tre sa recunoastem a avut mult de suferit decand basescu si ai lui au pus stapanire pe intreaga putere. pnl-ul a convins si a demonstrat in multe randuri ca este cel mai corect partid politic prin ceea ce a facut si prin promisiunile facute de candidatii, promisiuni ce au fost in mare masura daca nu chiar toate duse la bun sfarsit. toti ceilalti contracandidati care vor fi, sigur vor veni iar cu promisiuni ce vor suna exceptional la prima vedere dar nu vor fi puse nici odata in practica iar apoi se vor cauta scuze. e momentul oportun ca la aceste alegeri sa se dea o oportunitate si lui Crin Antonesu de a demonstra ca valoare nu sta in promisiuni desarte ci in fapte.
Spre deosebire de Base,sau ce Geoana,Crin vorbete oamenilor intr-o maniera sincera,deschisa.Probabil de asta il si criticati atat…adevarul nu e intotdeauna placut auzului,nu-i asa?Cat despre greseala in exprimare,fratilor,este normal..si eu gresesc..si voi gresiti..toti gresim uneori.Crin nu este un analfabet precum Vanghelie,si nici o cocota masculina,precum marinarul Base.V-ati obisnuit cu false promisiuni si va place sa traiti in mediocritatea voastra confortabila,nu puteti percepe un om valoros,un om care poate face schimbari in bine in aceasta tara.
Ne-am saturat cu totii de afacerile familiei Basescu, de averile lor facute din banii nostri. E timpul pentru un altfel de candidat…cineva precum Crin Antonescu !
Sunt de acord cu faptul ca domnul Crin Antonescu este altfel.Si cred ca tocmai de asta avem nevoie, de o schimbare, pentru ca vede toata lumea cum ne merge in momentul de fata.Eu cred ca domnul Antonescu este capabil sa aduca acea schimbare de care este mare nevoie pentru Romania!
Intr-adevar, avem nevoie de o noua atitudine, de o noua gandire, de noi metode de a face politica. Ne-am saturat de infinitele scandaluri! Ne-am saturat de corupti si incompetenti! Ne-am saturat de Basescu si ai lui!
Crin este singurul ALTFEL! Mai bine mai tarziu decat niciodata! Este nevoie de un om precum Crin Antonescu in fruntea tarii.
Din păcate, vulgul are ultimul cuvânt. Ştiţi doar că, în democraţie, chiar dacă de multe ori minoritatea are dreptate, întotdeauna majoritatea decide… În democraţia noastră carpato-danubiano-pontică însă, până la dezmeticirea vulgului, lucrurile pot lua o turnură mai mult decât periculoasă. Direcţia nu-i greu de ghicit…
Asta e adevarul Traian Basescu are o popularitate prea mare pentru ce rezultate a avut in toate functiile detinute.
Aveti mare dreptate, imi place ultimul paragraf, insa acea “alta intelegere” sau “altfel de intelegere” se educa in timp. Mai e timp de-ajuns pana la alegeri?
Pai, sa fiu iertat, dar presa da ce are trecere. Dintre multele probleme ale natiei, pot liberalii sa aiba un auditoriu cu problemele serioase ? Poate rezista concurentei si ratingului o problema de economie consecinta a guvernarii (ca sa dau un exemplu) expusa de liberali vizavi de o iesire tumultoasa cu clovnerii de fita in fata ziaristilor a Elenei Udrea ? Nu.
Daca insa problemele serioase sunt prezentate altfel decat scortos si cu trimiteri repetate la vinovatii ce se cunosc deja, exista posibilitatea ca publicul ascultator sau privitor sa fie interesat in a le intelege.
Personal, am o mare apreciere fata de modul in care prezentati problemele pe la diferite emisiuni. Dar eu sunt singur. Altii au alte optiuni.
In orice caz, daca il sprijinim pe Crin vom castiga.
Intr-adevar , Crin Antonescu se anunta a fi un ALTFEL de om ce ar putea veni la presedintia Romaniei, o persoana cu o larga cultura, cu studii in acest sens si cel mai important principii morale.Probabil acesta este motivul pentru care nu este crezut INCA de toata lumea,pentru ca este un om diferit intr-o mare de politicieni identici.
Am înţeles că sunteţi regretat în minister. Plateati oamenii la timp si nu aveati ca hobby economia…
@Dispecer Blogosfera
Am socotit intotdeauna ca relatiile de serviciu trebuie sa fie si corecte din punct de vedere uman. In fond eu eram doar temporar ministru, lucrasem cu multi dintre ei ca membru al Parlamentului si ii respectam. Ma bucur sa aud de la dvs ca acest mod de a intelege comunicarea profesionala a dat roade. Cat despre plata la timp, e mare lucru sa te bazezi pe oameni care sunt multumiti cu stabilitatea si cu consistenta salariului pe care il primesc. Ceea ce, din pacate, nu e cazul astazi. Efectele se vad.
@Valy
Ma bucur ca ai astfel de opinii. Mai ramane acum sa vii la vot si sa convingi si pe altii de justetea ideilor tale. Te asteptam cu noi in campanie.
@@Cepeca
Sa-l sprijinim, asadar, pe Crin!
Crin Antonescu reprezinta pentru noi speranta unui nou inceput pt aceasta tara mult prea mult furata!Cred in domnul Crin Antonescu si am siguranta ca numai alaturi de dumnealui putem duce o viata mai buna!
Crin? De departe cel mai curat om din politica are carisma necesara pentru a reprezenta Romania peste hotare cu alti sefi de state si mai CRED ca nu se va face de ras ca si Basescu.
Eu l-am perceput întodeauna pe Crin Antonescu ca pe un mare lider informal al partidului. Prin firea sa deschisă, prin empatia sa, prin discursul lui plastic şi mobilizator, prin modul în care a acţionat până acum, fără aranjamente şi conspiraţii, Crin Antonescu a fost omul care a cucerit membrii partidului fără să vrea conştient acest lucru.
Eu cred ca Antonescu,incearca Marea cu degetu…..are o pranoea,…..si Ceausescu credea ca il iubeste Poporul… nu-i asa?
@arsine
Se spune paranoia, Arsine. Asta e un nume armenesc, Arsine, se pronunta cu accent pe ultima silaba. Asa ca scrie corect, sa nu-mi faci neamul de ras. Cat despre comparatia cu Ceausescu, mai bine cauta alti musterii de comparat, oferta e generoasa.