În finalul discursului pe care l-am susținut în fața Camerelor Reunite ale Parlamentului cu prilejul dezbaterii moțiunii de cenzură împotriva lui Sorin Grindeanu (că de Guvern nu mai putea fi vorba), am declarat că ALDE este prezent în sală cu toți parlamentarii săi și că ei vor vota moțiunea de cenzură. Mă bazam pe faptul că parlamentarii ALDE semnaseră textul moțiunii și că la întâlnirea pregătitoare a Biroului Permanent ALDE din preziua dezbaterii niciunul nu ridicase vreo obiecție la susținerea ei prin vot.
M-am înșelat, însă. E drept că toți erau prezenți, dar nu toți au votat pentru moțiune. Nici nu mi-am terminat bine discursul, că domnul Remus Borza a ieșit din sală și a declarat televiziunilor că nu va vota moțiunea. Îmi cer scuze că n-am prevăzut schimbarea bruscă de atitudine a colegului meu de bancă și, astfel, pentru o clipă, l-am pus într-o situație stânjenitoare față de cei cărora le făcuse alte promisiuni. Dar Remus Borza a gestionat rapid situația și și-a liniștit noii tovarăși de drum.
In ultimul timp va inselati prea des.
Eu scriam ca se ajunge la motiune de cenzura,dumneavoastra scriati ca nu………
VarujanVosganian spune:
iunie 11, 2017 la 9:39 pm
Eu nu cred că vor să-l schimbe pe Grindeanu.
VarujanVosganian spune:
iunie 12, 2017 la 8:58 am
Tocmai asta ziceam si eu cand spuneam ca ar fi o idiotenie schimbarea prim-ministrului. Asta ii da lui Iohannis o sansa nesperata sa reintre in jocul politic intern, dupa succesul american
Si ati votat fara sa clipiti o ”idiotenie” .
e lucru stiut! Maestrul este ultra conservator!
Nu-i plac schimbarile, parca are alergie la ele. La mai toate schimbarile a fost reticent, i-a ramas si o replica celebra de la caderea usl-ului: “iar o luam de la capat!…
”
La formarea PNL-ului dodolot prin unificarea PNL cu PDL nu a mai fost la fel de conservator.
Ai să fii biograful meu oficial.
1. Nu mi-am inchipuit că Grindeanu va fi att de absent (în iunie lucrurile s-au acutizat). 2. Nu credeam că Grindeanu nu va accepta să demisioneze, precum Boc in 2012.
@ All
Observ ca @ Mihail si @ Pacala sunt EXTREM de dejamagiti de ceea ce s-a intamplat cu ALDE.
Vreau sa fac un exercitiu de imaginatie.
Hai sa presupunem ca noi, aici pe Blogul acesta transformat in Forum suntem ofertele de pe piata politica.
@ Vosganian = PSD = Propaganda fara sustinere in practica = ‘Vrajeala-Politicianista’
(il pun in ecuatie chiar daca o sa spuneti ca e doar gazda. Dar cum participa actic la comentarii practic face si politica blogului)
@ Sorin = Ultras = cam un fel de PMP
@ Cris + @ Livia = cam ALDE
@ Emi + @ Adam = cam PNL+PDL
@ Liviu adica (EU
)
cred ca voi m-ati cataloga un fel de PP-DD / USR cam asa al nimanui.
Voi si @ Vosganian, ve-ti mai adauga care nu stie sa scrie ‘corect’ Romaneste, dar ma consolez ca si @ Vosganian mai gresete si foloseste frantuzismul ”A propos” inloc de Romanescul ”apropo’. Vezi: ”A propos de Ziua Națională”
ar mai fi
@ Edi = Minoritati
Pai daca asta este oferta electorala @ Mihail si @ Pacala, pe cine sa aleaga?
I-a pus ei? I-au propos ei?
NU!
NOI am FACUT partidele, NOI ne-am VOTAT.
Asa ca ori aleg intre noi sau devin Cetateni IMORALI ca nu se duc la vot si nu-si fac DATORIA de cetateni, NU?
Exact asa este si in Politica Romaneasca.
Si acum vine ”Vrajitorul” @ Vosganian si spune.
HEI, bai fraierilor! Tot Gastile ( PSD-ALDE) noastre fac legea!
Scuze! L-am uitat pe @ Filip G = PNL
Eu am fost sustinator PNL,la parlamentare am votat USR.
100% votant Johannis si pe viitor .
Filip pnl? Mai greu un pic! Apoi sa ma faci pe mine pmp-ist… se vede ca n-ai fost pe blogul asta de mai demult…
Pentru cultura ta generala, eu n-am mai votat din 2009… si am declarat ca nu mai votez niciodata pe vot negativ, si probabil niciodata pentru ca eu sunt mult prea pretentios cu votul meu.
Si cine ai vrea sa faca legea daca psd si alde au cele mai multe voturi? pnl? usr?
@ Sorin
N-ai inteles prea multe.
LEGEA o fac si au facut-o din 1989 in coace Gastile Securisto-Mafiote.
ele fac si desfac majoritati indiferent cate voturi au partidele
acum PSD-ALDE
Fuck you….ai dreptate !
@ VV
pai Remus Borza ce ar fi vrut? Nu stia unde s-a inscris?
Probabil ca la inscriere a primit asigurarea ca ajunge ministru.Cum acum aflam ca ALDE merge cu aceiasi ministrii si intr-un viitor guvern…….cat sa astepte si sa spere?
Daca toata ziua se convoaca CEx-ul pentru excluderi in curand raman fara majoritate.
Eu intreb :
E mai bun un traseist coptat in partid fata de un parlamentar cu opinii si principii?
@ Filip
pai e chiar bine zic eu ca s-au mai rarit dintre cei cu altfel de principii, ca sa ma exprim elegant…
Dar tu la care parlamentar cu principii faci referire aici?
La cei din conducerea partidelor care gandesc ca un tradator e mai valoros fata de un membru de partid cu vechime.
Nu te supara dar eu nu inghit oamenii tip ”Nero”,sa dam foc tarii sa construim ceva maret.
Actuala criza a fost generata de Dragnea cu sprijinul lui Tary.
Deci pentru mine Dragnea si Tary sunt la fel de vinovati.
Generezi o criza dupa care incepi sa excluzi membrii de partid care nu sunt de acord cu tine.Asta e dictatura.
Pentru mine ALDE nu reprezinta un partid liberal e doar un ”satelit”Psd si asta s-a vazut zilele astea………
Hehehe
Pai asta au spus si in campanie, dar n-ai inteles tu.
”Alianta PSD-ALDE, vor guverna Romania”
au spus-o pe Shleau ‘Vor Guverna’ ca vatafii de Puscarie, nu au spus ”Vor Conduce Romania”.
Ehee, pt a conduce trebuie sa fi ales pe competente, pe principii sanatoase si transparente.
La ei se numesc oameni ”Noaptea ca Hotii”
Cred că ai dreptate in legătură cu Borza.
Sigur că știa. Dar mai știau și alții…
https://www.dcnews.ro/olgu-a-vasilescu-ne-retragem-demisiile_547108.html
Asta e halucinatia maxima.
Sa-ti dai DEMISIA care e un act unilateral de vointa.OK
Azi votezi impotriva guvernului Grindeanu din care ai facut parte…..
Maine iti retragi DEMISIA si mergi inainte ca si cand nimic nu s-a intamplat.
Totusi de ce trebuie sa te umilesti pana acolo ……..eu nu pricep.
Gestionarea situatiei curente e obligatie de serviciu.
Mai ramane sa faca parte din viitorul guvern……..adica un guvern incompetent unde doar premierul e vinovat.
De noaptea mintii
Imi pare rau ca trebuie sa-dau dreptate.
Sunt jalnici cu totii !
Avem conducatorii pe care ii meritam.
Sa le fie rusine.
Nu-i asa ca ALDE, este alaturi de PDD, ca sunt o coalitie doar ? Nu-i asa ca nu au nimic de comentat, ca le sunt fideli ?
de luat aminte !
http://www.cotidianul.ro/motiunea-care-ingroapa-psd-ul-302692/
Foarte bun srticolul si trist de adevarat.
Defapt nu PSD a castigat alegerile ci PNL le-a….pierdut.
Uite si parerea unui iesean de-al tau, Liviu Antonesei :
http://www.romaniacurata.ro/ntoneseis-blog-dragnea-a-infrint-psd-intra-in-era-post-dragnea/
PS Observi ce calitatea a articolelor iti recomand, da?! Poate renunti la Ion Cristoiu…
@ VV
a fost tare ieri Tariceanu, intransigent cu secundele alocate pentru partide: “va rog sa taiati microfonul doamnei Turcan!”