Tema zilei – 18 august 2010: “Economia romaneasca seamana cu magarul lui Buridan.

Prognoza economica pentru acest an se apropie de -3%, iar pentru anul viitor exista tot mai mult scepticism. Motivul este legat cu deosebire de efectul masurilor luate recent, iar dintre acestea cresterea TVAeste cel mai des evocata. Ca si teama de noi majorari de taxe si impozite.

Se dovedeste ca Guvernul liberal a avut dreptate. In lunile octombrie – noiembrie 2008 am dat o seama de ordonante de urgenta (altminteri nu se putea, caci Parlamentul era in febra alegerilor) care cuprindeau masuri de prevenire – asa era atunci, prevenire – a crizei economice. Printre acestea, reducerea CAS, bonusul fiscal pentru cei care plateau impozitele la timp, facilitati pentru cei care angajeaza someri si creeaza noi locuri de munca, reducere de TVA pentru constructii etc.etc. Noi am socotit ca prevenirea crizei se face prin masuri de relansare economica, nu prin constrangeri de tot felul.

Guvernul PD-PSD a anulat toate aceste masuri din prima zi de mandat. In schimb, de atunci incoace, atat PD cat si PSD, cat timp a fost la guvernare, nu s-au ocupat decat de cresterea taxelor si impozitelor. Au crescut contributiile la asigurari sociale cu cca 4%, a fost introdus impozitul minim, au crescut impozitele pe proprietate, a crescut impozitul pe drepturile de autor si contributiile aferente, a crescut taxa pe valoarea adaugata cu 5% etc.etc.

Masurile de crestere a fiscalitatii si de ingreunare a activitatilor economice au prevalat in fata celor de stimulare economica. Guvernului i-a fost atat de frica, in neindemanarea sa, incat nu a lasat economia sa respire, tinandu-o de lant, ca pe ursii tiganilor. Numai ca o economie careia nu-i dai facilitati si nu lasi banul sa circule, e ca magarul lui Buridan. Moare exact cand crezi ca ai invatat-o mai bine sa rabde de foame.

Economia nu se va relansa decat atunci cand va avea un mediu economic ospitalier, mai accesibil. Asta inseamna impozite mai putine, metrul patrat de constructie mai ieftin, metrul patrat de teren mai ieftin, fiecare nou loc de munca mai putin costisitor, credite mai ieftine. Ori cresterea de TVA a rapit orice iluzie ca lucrurile astea se pot petrece in 2011. Ca nu mai vorbim de faptul ca investitiile s-au prabusit si numarul salariatilor scade vazand cu ochii.

Una dintre lectiile acestei crize, aspra, e drept, e aceea ca Guvernul trebuie sa actioneze pentru producatorii de impozite si nu pentru culegatorii de impozite. La noi, de un an si mai bine se intampla invers. Si tot de-a-ndaratelea merge si economia. Fornaind melancolic, cu ochii incetosati, ca magarul lui Buridan

26 Responses to “Tema zilei – 18 august 2010: “Economia romaneasca seamana cu magarul lui Buridan.”

  1. Sfarma-Piatra spune:

    Un alt avantaj pe care il ignora aproximativii lu’ BaseBoc este ca nu facem parte din zona EURO. Asta permite o mare libertate de miscare fata de normativele europene,cu anumite limite totusi ! Asa le-a spus Stiglitz,acum daca si ala spunea prostii…….

    • @Sfarma- Piatra

      Asa este, nefiind in zona euro, putem manevra rata dobanzii si cursul de schimb. Numai ca noi nu prea folosim instrumentele astea, ca sa nu dezechilibram cu totul. In schimb bani ca in Grecia nu primim. Cu alte cuvinte, dezavantajele zonei euro, dar nici unul din avantajele celor din afara ei

  2. Coraian Zoltan spune:

    Unul din cei mai importanti factori pentru evolutia unei economii este Increderea. Increderea in viitor, ceea ce duce la consum, la productie, la miscarea intregii economii.

    In momentul de fata in Romania Increderea lipseste cu desavirsire. Aceasta lipsa de incredere are ca saminta mult invinovatita Criza Economica Mondiala, care din pacate in Romania a cazut pe terenul fertil al guvernarilor absolut haotice, incompetente si inconsecvente ale pdl-psd si pdl, girate si conduse de facto de catre presedintele-prim-ministru traian basescu.

    Economia mondiala iese din criza, nu deoarece s-au facut corectiile macroeconomice si de sistem care au generat Criza, ci deoarece guvernele tarilor lovite au putut sa redea increderea consumatorilor.

    In Romania cifrele sunt din ce in ce mai pesimiste. Nu s-a luat nici o masura de crestere economica. Nimeni nu are incerdere ca un guvern care timp de doi ani nu a facut nimic in afara de furturi si acte de coruptie, va mai face altceva din acest moment.

    Chiar daca nici un alt guvern nu ar putea face minuni in citeva zile (probabil efectele economice ale unui program de guvernare alternativ se vor face simtite in citeva luni), insa poate sa faca cel mai important lucru: sa redea INCREDEREA.

    Avem nevoie acum de un guvern Coerent, Consecvent si Credibil.
    Oricit de rai sa fie indicatorii economici, mediul de afaceri poate produce minuni daca stie la ce sa se astepte. Consumul poate reporni instantatneu, investitiile la fel. Tot ce este nevoie sunt cei ’3C” – Coerenta, Consecventa, Credibilitate. Dupa care masurile de dreapta trebuie implementate.

    Iar deoarece nivelul de trai este legat strins de evolutia economiei reale, si increderea mediului economic poate fi redata doar cu ajutorul unui program de guvernare si a masurilor de dreapta si nu de stinga, singura iesire din actuala situatie este un guvern 3C liberal.

    Macar din acest motiv, in al 13-lea ceas, guvernul boc trebuie sa plece, sa iasa din istorie si sa ne redea tara, sa putem repara tot ce au reusit sa strice prin trecerea lor efemera prin istorie.

  3. antimarinari spune:

    EXCELENT CTP-ul

    “Moartea nu-i ca viaţa!
    Moartea nu-i ca viaţa! – asta ar fi replica lui T. Băsescu pentru mamele care îşi smulg părul din cap în faţa cadavrelor copiilor lor arşi de vii la maternitatea Giuleşti, ecou al truismului cinic Iarna nu-i ca vara! cu care d-sa a inaugurat în România Epoca Ţepei Necioplite în care i-a tras pe locuitorii acestei ţări. De Ziua Marinei, dl. preşedinte le ordonase românilor să îndure criza fără bocete, luând pildă de la marinarii militari. Deci, ce atâtea lacrimi, ce atâtea ţipete? Bebeluşii au pierit în luptă cu criza, prezentăm arma pentru onor, tragem o salvă (una, că trebuie reduse cheltuielile) în aer, ne aliniem şi mergem înainte.
    Şi bebeluşul cu septicemie care nu putea fi transportat la Bucureşti fiindcă toate autorităţile le răspundeau părinţilor Nu e treaba mea! ? Şi băiatul de 8 ani care a fost omorât în spital după ce venise să-şi panseze o lovitură la genunchi?
    Păi, zice T. Băsescu, acompaniat de sinistrul ţârcovnic Şeitan de la Muncă, dragi pacienţi, duceţi-vă şi voi după medicii şi asistentele pe care tocmai i-am dat afară din ţară spre binele lor şi al nostru, al tuturor.
    Haosul nepăsător care zguduie sistemul medical e doar mai vizibil, prin tragediile provocate; altfel, cu nimic deosebit de haosul şi delăsarea care cuprind toate instituţiile statului. Guvernul de şmecheri îmbuibaţi şi incapabili “condus” de manikinul Boc, împodobit cu podoaba Elena Udrea şi menţinut prin bunul plac al lui T. Băsescu, nu naşte în sufletele cetăţenilor decât derută, anxietate şi sentimentul abandonului, dacă nu al bătăii de joc. Naţiunea e mahmură după beţia de ură. Căci asta a oferit acum 9 luni T. Băsescu: luxul de a urî. Lux pe care ţi-l plăteşti singur şi bagi de seamă acum cât costă. Şi a primit în schimb încă un mandat ca să-şi justifice sterpitudinea gălăgioasă a primului.
    În mai 2005 publicam un articol intitulat Securism după Comunism. Cred că tot ce s-a întâmplat în România de atunci încoace se subsumează acestui titlu. Posesor al unei clasice gândiri de tip securist, pe T. Băsescu nu l-au interesat niciodată civilii – medici, bolnavi, profesori, elevi, ziarişti, artişti, muncitori sau ţărani, mame sau copii. Îşi arată acum fără reţinere, pe faţă, nepăsarea dispreţuitoare pe care o nutreşte pentru aceste categorii de cetăţeni. Personaj foarte potrivit pentru o dictatură militară, sensibil doar la grade, uniforme, disciplină oarbă, servicii secrete, lucrături politice de culise, T. Băsescu nu va vărsa vreo lacrimă pentru copiii morţi, oricât s-ar screme, căci el nu se excită decât la drapel, uniforme şi fanfară. Omul crede sincer că n-are nicio treabă cu faptul că în ţara condusă de el mor copiii cu zile, aşa că meditează intens la prinderea de către ruşi a boului SIE cu alură de bătăuş Security de Mall. Problema e cum să transforme noua prostomănie reuşită de bugetarii SIE, după ce, acum câţiva ani, au fost făcuţi muci la scenă deschisă de Nicu Gheară, într-un act patriotic de luptă cu KGB-ul pentru întoarcerea Basarabiei la patria mamă?
    N-a trecut nici măcar un an şi mi-e imposibil să-mi imaginez unde putem ajunge mergând încă patru în Epoca Ţepei Necioplite. Şi mi-e teamă deja de marja de minciună de care or să beneficieze cei care vin după ce dl. preşed’inte va ajunge în pânzele albe. Căci nu se va opri până acolo.

    • @antimarinari

      Ai dreptate cand acuzi cinismul acestei guvernari. Cum au putut ajunge amenii acestia la atatea performante politice – ca altele nu au – e un studiu interesant de caz.

  4. Bibliotecaru spune:

    Doamna Mariana Câmpeanu, “pila” mea, vorbeşte din ce în ce mai bine…

  5. radu spune:

    Off topic
    Domnule Vosganian ,
    Tocmai am terminat Cartea Soaptelor.
    Fara nici un patetism ieftin vreau sa spun ca sunt coplesit!!!
    Este cea mai buna carte romaneasca pe care am citit-o in ultimii 20 de ani.
    Aveti cateva formulari memorabile.
    Ceremonia cafelei din gradina casei din Focsani este extraordinara.
    A reusit sa faca ceva incredibil pentru mine.
    Am aruncat expresorul!
    Daca nu sunt prea indraznet am si o propunere.
    faceti o pauza cu politica si mai scrieti proza ca avem de castigat
    Asa macar temporar.

    • @radu

      As putea sa fac pauza cu politica si doar sa scriu. Insa cititorii mei sunt nelinistiti si nu doar cititorii mei ci si cei care n-au citit inca aceasta Carte a soaptelor. Dar ma bucur ca ti-a placut.

  6. Tiberiu spune:

    @Coraian Zoltan
    Toate bune,adevarate si frumoase pana la final unde ajungeti la “cuiul lui Pepelea” :
    “in al 13-lea ceas, guvernul boc trebuie sa plece, sa iasa din istorie si sa ne redea tara”
    Chiar credeti ca este posibila demisia voluntara a guvernului Boc sau numai visati cu ochii deschisi ? Credeti ca Basescu si PDL vor renunta de buna voie la parghiile puterii ?
    Hai sa fim seriosi !

  7. Tiberiu spune:

    @VV
    Problema este alta : chiar daca, prin absurd,trece motiunea Basescu il poate desemna tot pe Boc. Deci problema este tot Basescu mincal-ar puricii !
    Si atunci…?

  8. Coraian Zoltan spune:

    @Tiberiu

    N-am spus ca vor pleca singuri. In acest comentariu am expus parerea mea despre motivul pentru care trebuie sa plece.
    Cum pot fi facuti sa plece, e alta discutie, alt comentariu.

    PS: Dupa vorbele de duh scapate prin toata Cartea Soaptelor, cel mai mult si mie mi-a placut ritualul cafelei. N-am aruncat espresorul, dar mi-am luat ibric :D

  9. radu spune:

    On topic
    Sa plece singuri?
    Asta nu se va intampla
    Cred ca noi toti ne-am cam inmuiat.
    Ar fi cazul sa ne aducem aminte de cum se reactiona in 90.

  10. radu spune:

    @tiberiu
    Aia cu aruncatul expresorului era o figura de stil.
    A ramas in casa dar il foloseste familia.
    Eu sunt mare cafegiu sau mai bine zis mare amator de cafea.
    Dupa cea am citit episodul din Cartea Soaptelor mi-am dat seama ca nu prea stiam mare lucru despre ceremonialul cafelei.
    Cred ca e cel putin echivalelenta aceasta ceremonie cu ceremonia ceaiului la japonezi

  11. Dorin spune:

    Extrem de bine venita precizarea ca guvernul trebuie sa tina partea platitorilor, si nu culegatorilor de impozite!

    Exista un concept pe care multi dintre crestinii de duminica ai zilelor noastre nu l-au inteles decat superficial: acela al bunului samaritean. Din pacate, nimeni n-a stat sa le explice acestora ca samaritenii erau o ramura a poporului evreu care au colaborat cu stapanitorul roman. Astazi le-am zice, folosind un termen din Franta ocupata de nemti, “colaborationisti”. Samaritenii erau in special vamesi, adica perceptori, oamenii care adunau birurile pentru Cezar. Evident, in aceasta postura nu erau deloc iubiti de poporul evreu, si numai prin prisma acestui mod de a-i vedea putem intelege parabola “bunului” samaritean.

    Cred ca ilustra noastra gazda stie mai bine decat oricine postura ingrata in care se afla un ministru de finante, catre care se indreapta majoritatea “zicerilor de bine” spuse marunt din buze de populatie atunci cand isi platesc darile. Exact in acelasi fel isi indreptau gandurile evreii din vechime asupra samaritenilor.

    Poate tocmai de aceea unul dintre ministrii de finante ale perioadei de dupa decembrie 1989 declara, vorbind despre aceasta postura ingrata, ca job-ul sau este doar acela de a asigura o colectare cat mai buna a darilor. Caci de modul cum SE CHELTUIE acesti bani nu este responsabil ministrul de finante, ci intregul guvern, directiile principale fiind cele asumate conform programului de guvernare.

    Daca am reprosat guvernarii liberale in momentul in care ea era in plina desfasurare, a fost exact faptul ca n-au micsorat haosul legislativ si procedural privind modul de colectare al birurilor, modul greoi de adunare al diverselor raportari lunare/trimestriale, faptul ca n-au simplificat si n-au sistematizat jungla respectiva. Cred ca toti oamenii care au o mica firma stiu despre cozile interminabile la care trebuie sa stea pentru a depune o amarata de declaratie si despre toate bataile de cap prilejuite.

    Asa judecam atunci. Astazi stiu ca n-au mai apucat s-o mai faca si pe asta. Stiu acum ca o asemenea munca este asemanatoare curatarii miticelor grajduri ale lui Augias. Dar tot cred ca trebuie facuta. Un capitol special al programului de guvernare liberal ar trebui consacrat simplificarii, sistematizarii, organizarii pe criterii clare si logice a legislatiei dupa care sunt urmarite din punct de vedere fiscal firmele din Romania, eventual cu forme simplificate de organizare pentru firmele mici, sub 10 angajati, astfel incat orice cetatean cu initiativa sa-si poata deschide, cu minime batai de cap, propria firma mica.

    L-am auzit pe domnul Vladescu spunand, literal, ca din punctul domniei sale de vedere firmele mici nu au nici o valoare pentru stat si ar trebui inchise. Un mod de gandire care a facut pui si iata, acum culegem roadele acestei gandiri “intelepte”, caci fiecare firma mica inchisa nu a facut decat sa arunce pe piata muncii inca unul sau doi someri, care din proprii lor angajati au devenit candidati la mila statului.

    De aceea, statul roman modern, atunci cand se afla in postura Cezarului din vechime, va trebui sa tina nu numai partea samaritenilor, ci partea intregului popor.

    Si apropo de ritualul cafelei de la Focsani, asa cum apare in “Cartea soaptelor”: eu, care nu beau cafea (doar ceai dupa obiceiul englezesc) cred ca nu e vorba neaparat despre cafea, ci despre un intreg mod de viata care in ultima vreme in occident s-a cristalizat in ideile SLOW FOOD de sorginte nordica. Dar, desigur, ar putea sa fie la fel de bine mediteraneeana sau bizantina, fiindu-ne deci foarte aproape de suflet aici in Romania, acest “Bizant dupa Bizant”.

    • @Coraian Zoltan

      Asta e o teorie veche privind imboldul de investitii. A inceput odata cu marginalismul economic, Marshall, Edgeworth, Pareto si reluata de John Maynard Keynes.

  12. antimarinari spune:

    @Dorin
    “Un capitol special al programului de guvernare liberal ar trebui consacrat simplificarii, sistematizarii, organizarii pe criterii clare si logice a legislatiei dupa care sunt urmarite din punct de vedere fiscal firmele din Romania, eventual cu forme simplificate de organizare pentru firmele mici, sub 10 angajati, astfel incat orice cetatean cu initiativa sa-si poata deschide, cu minime batai de cap, propria firma mica. ”
    Firmele mici cu o cifra de afaceri de sub 100.000 e/an , le-as pune sa tina contabilitatea in partida simpla si atat .

    s-ar degreva si nevoia de functionarime si nevoia de contabili si supracontabili/cap de firma .
    evidenta unei societati care ar tine evidenta in contabilitate simpla, ar putea fi facuta si de un licean ( e drept , din acela mai organizat si atent)
    cat despre hartogarie , sunt incercat suficient ….
    o mare belea pe capul comerciantului

  13. Dorin spune:

    @antimarinari: Pai, sa te-auda Dumnezeu… cam asta voiam sa zic si eu, nu-i nevoie de o armata de functionari care sa tina sub control o firma mica.

    Actualul stat este un soi de stat politienesc, gandit in ipoteza ca fiecare mic intreprinzator este un potential infractor si nu-s niciodata suficienti ochi ca sa-l controleze ce face.

    In plus exista ideea asta tembela ca “un SRL de apartament” nu e o afacere serioasa.

    De parca, pe de o parte, ai putea sa incepi o afacere altfel decat cu ceea ce ai, ca in definitiv nu toti au furat pe rupte de la CAP, de la IAS sau au avut acces la fondurile fostei Securitati.

    Pe de alta parte, de parca ai putea sa asamblezi rachete nucleare pe masa din bucatarie!

    De aceea un stat cu adevarat liberal ar trebui sa-si transforme cetateanul de rand din inamic, in aliat, ceea ce ar fi atat in avantajul functionarii statului, cat si in avantajul cetateanului!

  14. Ciprian spune:

    Din punctul meu de vedere cred ca sistemul trebuie revigorat de principiu de la cap…nu de la coada…deoarece e deja imputit..parerea mea, de ce nu se fac astfel de controale inainte de intamplarea unor tragedii precum cazul nefericit din maternitatea Giulesti?