Iată o lectură obligatorie pentru protestatarii care strigau „DNA/ să vină să vă ia” și pentru toți cei care proclamau „însăși slujirea” unora dintre procurori:

Şeful Inspecţiei Judicare, judecătorul Lucian Netejoru, dezvăluie numeroase nereguli din dosarele DNA în care erau vizaţi magistraţi. În urma unui control care a durat câteva luni, IJ a descoperit că magistraţii au fost supuşi unei supravegheri intense, iar restrângerea drepturilor acestora s-a făcut de multe ori prin mijloace nelegale.

„Șeful Inspecției judiciare, Lucian Netejoru, spune că au fost multe situațiile semnalate pe lângă lege și a dat și câteva exemple. Unul dintre ele se referă la sesizarea judecătorului de drepturi și libertăți de la o instanță necompetentă, când încă urmărirea penală nu dusese dispusă nici măcar in rem, ”lucru deosebit de grav”, după cum a apreciat șeful IJ.netjoru

“Mai sunt semnalate situații în care procurorii DNA au prezentat cu întârzieri semnificative, de chiar 3 ani și jumătate, autorizațiile provizorii pe care le emiseseră în cauzele respective, le prezentaseră cu întârzierea de care v-am spus la instanță, pentru a fi confirmate și, mai mult, chiar și atunci când instanța infirma aceste autorizații provizorii, nu s-a procedat la distrugerea acestor procese verbale, de redare a înregistrărilor care fuseseră infirmate”, a declarat șeful Inspecției Judiciare.

Au mai fost semnalate cazuri în care dosare aflate pe rolul unei structuri teritoriale erau preluate la DNA central numai pentru o zi, ”numai pentru a se obține mandat pentru aceste măsuri de supraveghere, după care, în aceeași zi, erau trimise din nou la structura teritorială de unde fuseseră preluată printr-o simplă adresă”, a detaliat șeful Inspecției.

Alte situații au vizat valorificarea cu o maximă întârziere a înregistrărilor care au fost efectuate, fiind identificate cazuri în care au fost exploatate chiar și la cinci ani după ce au fost obținute.

“Pentru a se prelungi durata acestor măsuri de supraveghere, erau create succesiv dosare vizând în esență aceleași fapte la care erau aduse, pentru a justifica o astfel de solicitare, elemente minime de noutate. În fapt, respectivii magistrați care erau supuși acestor măsuri de supraveghere, în fiecare din aceste dosare erau la fel cercetați pentru aceleași fapte, dar se obțineau noi și noi mandate”, a mai spus șeful Inspecției Judiciare”, a mai spus Netejoru.

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23099077-netejoru-dupa-controlul-dna.htm

12 Responses to “Iată o lectură obligatorie pentru protestatarii care strigau „DNA/ să vină să vă ia” și pentru toți cei care proclamau „însăși slujirea” unora dintre procurori:”

  1. Hei, Tudor, Elenick etc.etc., chiar niciun comentariu? Nicio lozincă? :)

    • elenick spune:

      Despre justitie va fac un simplu comentariu. Intrebare: stiti al cui sot este Lucian Netejoru ? al partenerei de cabinet notarial al d-nei Lidia Barbulescu. despre Lidia Barbulescu – judecatoare provenind din Slatina si nasa unuia din copiii lui Bercea Mondialu – era plina presa despre faptul ca era NASA ”clanului judiciar” ce urmarea ”dirijarea” sentintelor in favoarea prea potentilor zilei (indivizi cu bani, in special, dar si oameni politici, procurori/judecatori corupti, etc) ! Memorie scurta? Nu cred… mai degraba selectiva! :)

      PS. Va plangeati ca ministri dvs. nu sunt ”evidentiati” suficient de PSD? Priviti cum s-au evidentiat ministri PSD la ”fuga de la Iasi” – ca e rusinoasa, dar mai sanatoasa :) – in ”ovatiile” si urarile ”de bine” ale iesenilor ! :) :) :) (urmariti finalul filmuletului)

      https://www.aktual24.ro/scapa-cine-poate-fuga-rusinoasa-a-liderilor-psd-de-furia-iesenilor-stefanescu-era-sa-ramana-pe-dinafara-sobolanilor-video/

      • Lasă vrăjelile. Doar nu vrei să spui că Netejoru a inventat mandatele de ascultare și dosarele penale de dinainte de mandatul lui la Inspecția Judiciară. Găsește alte argumente, astea nu țin. Decât poate la cei care aprobă orice de dragul oricui.

        • elenick spune:

          Le las, daca le lasati si dvs! :) Mandatele de ascultare, in dosarele de mare coruptie – ca de astea va doare!- au folosit la aflarea adevarului, la consolidarea mijloacelor de proba! Nu e vina procurorilor ca Mafiotii politici (si nu numai) isi coordonau furaciunile si infractiunile prin telefon! Ascultarile telefonice sunt mijloace de proba peste tot in lume, fara a fi discreditate si hulite ca la noi, pe motiv ca incalca ”intimitatea” infractorilor, ca sunt ”abuzuri” ale procurorilor cei rai, etc…! Numai de drepturile infractorilor sunteti preocupati de cand ati venit la putere! De ce oare???

  2. Alzara1918 -Sibiu spune:

    Puterea ( inclusiv cea ocuculta ) se exercita in România de către toți cei care pot inclusiv folosind Puterea Judecatoreasca prin subordonarea , manipularea sa .

  3. niko spune:

    Mde ! ….ceva cu impozitarea oualelor de sub closca….

  4. elenick spune:

    VV,

    V-am spus mereu ca in cauze pe care nu le cunoasteti/intelegeti sa cereti opinia unui prieten, specialist in domeniu respectiv, in cazul de fata pe justitie. Raportul pe care l-a prezentat Netejoru la TV si il citati mai sus NU este litera de lege, cum eronat trageti dvs concluzia, ci este un document intermediar, care se prezinta in CSM – sectia de procurori, se discuta argumentele juridice si se aproba forma finala. Abia aceea este documentul oficial si nu ”parerile” de la TV latrina ale lui Netejoru, cat se crede el de sef!

    V-ati invatat ca slugile montate de PSD ALDE in justitie – Slugarel, Ciordache, Lia Savonea, Adina Florea, politrucii de la CCR sau nentejorul asta (plus altii) – avand spatele asigurat politic, sa aiba si ”ultimul cuvant”, ca mari ”somitati” decidente in materie… NU SUNT nici somitati nici decidenti, totdeauna exista Institutii/cai de atac superioare, in tara sau la nivel european, care se pot pronunta daca sunt sesizate, conform legii. Asa ca… mai usor cu intoxicarile de Antena3! :)

    https://www.aktual24.ro/acuzatii-de-o-gravitate-fara-precedent-forumul-judecatorilor-si-amap-demonteaza-diversiunile-lui-lucian-netejoru-de-la-antena-3/