Tema zilei -28 septembrie: ” Administratia Nationala a Penitenciarelor roaga pe Traian Basescu sa priveasca cu incredere spre viitor, calitatea serviciilor din puscarii fiind excelenta!”

Acest comunicat al Federatiei Nationale a Administratiei Nationale a Penitenciarelor, remis ieri, este antologic. El rezuma intreaga tacneala a vremurilor pe care le traim:

“Mulțumim, Tovarășe Președinte!

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP), in numele celor peste 500 de agenti, ofiteri de penitenciare si personal civil participanti la protestul din 24 septembrie 2010 si in numele celorlalti membri de sindicat din sistemul penitenciar care nu au participat fiind in serviciu, MULTUMESTE excelentei sale, domnul Traian Basescu, Presedintele Romaniei pentru ca nu a renuntat si la serviciile penitenciarelor.

Ar fi fost o decizie regretabila si lipsita de intelepciune, chiar si in aceste momente in care reprezentanti ai Executivului simt nevoia sa modifice unilateral atributii stabilite in mod democratic de catre Parlamentul Romaniei pentru Jandarmeria Romana si Politia Romana.

Ne bucura prudenta Presedintelui Romaniei si semnalul de stabilitate dat pentru sistemul penitenciar. O decizie politica laudabila si care dovedeste ca domnul Traian Basescu se gandeste serios la viitor. Constatam cu deplina satisfactie ca domnul presedinte nu respinge serviciile penitenciarelor. Apreciem sincer aceasta atitudine si il asiguram pe viitor de calitatea serviciilor noastre.

Cu toate acestea, suntem si vom fi alaturi de colegii nostri din sectorul de aparare, ordine publica si siguranta nationala si respingem hotarat decizia presedintelui Traian Basescu si a prim-ministrului Emil Boc de a renunta la serviciile Politiei si Jandarmeriei. Un astfel de demers este ilegal si depaseste prerogativele legale ale Presedintelui Romaniei si Primului Ministru.

In perioada urmatoare vom participa la toate actiunile organizate de catre Confederatiile Sindicale, inclusiv la actiunile anuntate pentru data de 07 octombrie 2010.

FSANP – Multumiri catre Presedintele Romaniei pentru ca nu a renuntat la serviciile penitenciare Publicat în 27 septembrie 2010 de Sorin Dumitrascu, presedinte FSANP sursa http://fsanp.ro/?p=1593

 

 

33 Responses to “Tema zilei -28 septembrie: ” Administratia Nationala a Penitenciarelor roaga pe Traian Basescu sa priveasca cu incredere spre viitor, calitatea serviciilor din puscarii fiind excelenta!””

  1. tiberiu spune:

    @Vv
    Bascalia care o face Administratia penitenciarilor de presedinte este binevenita dar nu prin bascalie poate fi schimbata situtiua in Romania.

  2. Tiberiu spune:

    @Vv
    Bascalia Administratiei Penitenciarelor la adresa presedintelui este binevenita dar nu prin bascalie se va putea schimba situatia in Romania

  3. Calinescu Mihail spune:

    Cred ca-l asteapta cu mare bucurie pe post de chirias!

  4. Cred ca d-l Basescu a’r trebui sa dea mai multa importanta puscariilor, si sa le asigure conditii, caci Doamne fereste. La cate i s-au adunat lui T. Basescu in ultima vreme si multe bube din trecut ce da sa se coaca, ii poate fi oricand casa si actualului presedinte.

  5. corina chiriac spune:

    Si ca sa punem capac va mai trimit ceva spre lectura: http://www.catavencu.ro/traiane_si_noi_am_iubit_o_pe_romania_dar_platonic-15185.html
    Stiu, e trivial, nu l-as pute reproduce aici, dar stiti ceva? E la fel de
    trivial precum guvernarea actuala!

  6. corina chiriac spune:

    Scuzati, putea…

  7. MARIN spune:

    Probabil, nu s-a atins de cei din sistemul penitenciarelor deoarece este constient de faptul ca, actualele masuri antipopulare vor determina o crestere a infractionalitatii (in special mica infractionalitate) si inca mai are nevoie de acest corp profesional pentru a-l feri de ceea ce s-ar putea intampla daca acestia si-ar parasi spontan locurile de munca.

  8. adrian spune:

    @VV la propunerea mea referitoare la aprecierea presedintelui mi-ati spus ca totusi “un fost presedinte e un fost presedinte” si nu e cazul unei evaluari populare care sa confirme sau infirme onorurile la iesirea din functie.
    Corect din punct de vedere politic as putea spune. Dar daca, sa presupunem prin absurd, Ceausescu ar fi supravietuit pana acum, ar fi fost corect ca aprecierea sa se manifeste si pentru el, alaturi de ceilalti fosti presedinti si de Majestatea Sa Regele Mihai? Caci Ceausescu a facut mult mai multe lucruri apreciabile pentru un conducator al Romaniei decat Basescu, fie si daca ne referim la rolul Romaniei in lume pe vremea lui comparabil cu felul in care ni se scuipa seminte in cap in prezent.
    Eu cred ca nu s-ar fi cuvenit niciun onor pentru tot ce a facut ca exponent de sistem! E adevarat ca si gloantele primite in dar de Craciun au fost un pic prea mult dar nu se poate spune ca n-au fost meritate pentru anii de umilinta indurati.

  9. corina chiriac spune:

    Dincolo de tot circul, de toate glumele care se pot face ramane o mare durere: institutii fundamentale ale statului sunt injosite, decredibilizate, Romania e reprezentata la acest nivel!!! Vorba unui jurnalist:
    ,,Ah, dacă ar avea gură să vorbească instituţia preşedinţiei! Să ne spu­nă instituţia asta cum se simte ea aso­ciată cu Traian Băsescu, să zică sărăcuţa ce-o fi în sufleţelul ei!”

  10. cris spune:

    @ VV
    @ all

    Pai pdiststii au de ce sa fie paranoici, cele de mai jos se pedepsesc cu inchisoare de la 5 la 15 ani, ca tot am vorbit de codul penal: ARTICOLUL 166. – Actiuni împotriva ordinii constitutionale: Întreprinderea oricãrei actiuni pentru schimbarea prin actiuni ilegale….a ordinii constitutionale . Ordine constitutionala inseamna ca legile unei tari se bazeaza pe constitutie si se adopta prin proceduri constitutionale, nu? Constitutia Romaniei: ARTICOLUL 76 (1) Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere. De cind 80 inseamna majoritatea parlamentului?

    Pentru ceilalti pd care s-au grabit a doua zi sa valideze prin vot frauda precedenta: ARTICOLUL 173. – Tainuirea si favorizarea privitoare la infractiunile din acest titlu (include art 166) se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.

    ARTICOLUL 170. – Omisiunea de a denunta de îndata savârsirea vreuneia dintre infractiunile prevazute în art……, 166 si…. se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani. Adica, tacerea nu e intotdeauna de aur. Iar in privinta domnului presedinte care considera ca doamna anastase are dreptate sa-i acuze pe cei de la psd si nu se pronunta cu privire la validitatea votului: un cetatean obisnuit poate sa se abtina de la comentarii, presedintele nu, e rolul sau : ARTICOLUL 80 (2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. Cam asa inteleg, ca a veghea la respectarea Constitutiei este incompatibil cu omisiunea, cu inchisul ochilor la nastrusniciile anticonstitutionale ale doamnei anastase, domnului voinescu si celorlalti. Nici macar nu e nevoie sa promulge legea pensiilor, care e evident anticonstitutionala, e suficient ca favorizeaza o infractiune impotriva ordinii constitutionale: ARTICOLUL 95 (1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie – favorizarea, fie si numai prin omisiune, a unor actiuni ilegale impotriva Constitutiei nu e grava? Sau o face mai putin grava bosumflatul public la adresa politistilor?

  11. tiberiu spune:

    @VV
    Scrisoarea Administratiei Penitenciarelor este (in opinia mea) un gen de bascalie publica ieftina si in plus total neavenita. Intr-o scrisoare publica adresta oficial presedintelui de catre unul din compartimentele Ministerului de Interne angrenat in actiuni de protest era de asteptat o pozitionare cu mult mai seriasa si mai incisiva in actuala conjunctura. Fata de amenintarile de represiune administrativa abiua voalate adresate de presedinte protestatarilor din Politie ar fi fost de dorit o scrisoare de solidarizare fara echivoc cu colegii protestatari si amenintari de extindere a protestelor si in Administreatia Penitenciarelor in cazul in care revendicarile legitime nu vor fi satidfacute ,iar nu o astfel de reactie penibila de un umor indoielnic si ieftin.

  12. tioberiu spune:

    @Cris
    Evident faptul ca presa i-a prins de PDL-isti cu “chilotii jos” in timpul celebrului vot pentru legea pensiilor este un avantaj poltic major pentru opozitie.Intrebarea este insa daca opozitia are forta sa exploateze juridic situatia “delicata” atita timp cit justitia este manipulata de guvern. Indoielnic.
    Mai verosimila este folositrea acestui moment jenant ca pirghie mediatica pentru delgitimarea publica si internationala definitiva a coalitiei aflata la putere.

  13. corina chiriac spune:

    @tiberiu
    Scrisoarea nu e din partea Administratiei Penitenciarelor cum spui, ci din partea Federatiei Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor, ceea ce e alta poveste. Poate fi considerata forma lor de protest, mult mai inspirata decat dansul pinguinului. De fapt nu este singura si, daca citesti cu atentie, se precizeaza ca o parte din membrii federatiei au participat la protestul din 24 septembrie, ceilalti fiind in serviciu. Iar in partea a doua a scrisorii tonul devine foarte serios:
    ,,Cu toate acestea, suntem si vom fi alaturi de colegii nostri din sectorul de aparare, ordine publica si siguranta nationala si respingem hotarat decizia presedintelui Traian Basescu si a prim-ministrului Emil Boc de a renunta la serviciile Politiei si Jandarmeriei. Un astfel de demers este ilegal si depaseste prerogativele legale ale Presedintelui Romaniei si Primului Ministru.

    In perioada urmatoare vom participa la toate actiunile organizate de catre Confederatiile Sindicale, inclusiv la actiunile anuntate pentru data de 07 octombrie 2010.”

    Este o contrapondere la sloganul ,,Iesi afara, javra ordinara!”. Bine gandita, bine redactata si cu efect maxim!

  14. tiberiu spune:

    @Corina Chiriac
    1)Ai dreptate ca este vorba de Federatia Sindicatelor din administratia penitenciarelor(am vrut sa scurtez textul)
    2)Fraza pe care o citezi continind o declaratie de solidarizare cu actiunile de protest are o pondere minora in ansamblul scrisorii, a carei frazeologie este in opinia mea de un “misto” total neavenit.

  15. corina chiriac spune:

    @VV
    Nu va mai jucati cu cuvintele… :-)

  16. cris spune:

    @ VV

    Ma uit la comentariile pdistilor, la seninatatea cu care sustin ca frauda trebuie “dovedita”. Este orwellian modul in care pdistii si basescu sustin ca trebuie sa dovedesti ca 2+2=4 nu 5. Ma intreb daca si CC va da girul ca in Romania 2+2 = 5. Daca CC spune ca votarea a fost constitutionala aceasta deschide drumul pentru ca orice lege sa fie votata numai de o minoritate pd dupa bunul plac in complet dispret fata de lege si constitutie. Daca CC spune ca nu e constitutional, oricum aceasta situatie nu poate fi rezolvata doar prin reluarea votului – in mod cert pdistii se vor mobiliza sa fie in sala – ar fi doar o noua palma: si ce daca e neconstitutional, mai votam o data si tot asa iese, putem face ce dorim oricum aceasta nu are nici o consecinta, si din nou deschide drumul spre o atitudine cu nimic diferita de cea rezultata dintr-un vot aprobator al CC.

    O hotarire de neconstitutionalitate asupra votarii acestei legi ar trebui sa aiba consecinte mult mai serioase decit o revotare pentru ca tot ce inseamna vinzoleala din jurul acesteia (de la o numarare falsa, la omisiumile/negatiile pdistilor la justificarile aberante sustinute de anastase si basescu) este o tentativa de uzurpare a ordinii constitutionale. In ce masura CC ar putea face recomandari in acest sens impreuna cu un verdict negativ la adresa legii pensiilor?

    In ce priveste votarea legii pensiilor, asa cum s-a desfasurat, nu mai e vorba de o greseala scuzabila de interpretare a legii/constitutiei in care ai nevoie de sustinere si de o corectura normala din partea specialistului (cum e in cazul problemelor de fond). Daca doamna anastase si pdistii nu stiu sa numere, sa se duca la gradinita, pentru ca o tara nu poate fi condusa de oameni care nu stiu sa numere macar de la 1 la 100. Daca stiu sa numere si numara strimb, stiind ca ceea ce fac este ilegal si neconstitutional, atunci aceasta trebuie sa cada sub incidenta codului penal.

    • @cris

      Totul a inceput de la faptul ca s-a permis sa se voteze, cand instalatia electronica era “stricata”. Toate dovezile indica foarte clar frauda. La alegeri n-a fost la fel? Cu votul de la sectiile de la ambasada Frantei, de pilda… Ne-ar trebui ziaristii de la Cazul Watergate.

  17. tiberiu spune:

    @VV
    Pentru demascarea fraudarilor PDL-iste nu ziaristii ne lipsesc(in opinia mea) ci 200 de ani de exercitiu democratic si de constiinta civica amercane(ca in cazul demascarii afacerii Watergate).
    Daca nu 200 de ani macar 50-60. Asa la 21 de ani de exercitiu democratic Romania de abia a trecut de adolescenta.
    Daca o persoana particulara are nevoie de cca 30 de ani pentru a se maturaiza credeti ca un popor se poate maturiza mai repede ?

  18. cris spune:

    @ VV

    diferenta este ca aici vorbim de o dovada clar inregistrata pe camerele de luat vederi, si unde nu poate fi vorba de pixeli nici albastri, nici mov, nici portocalii (pixelul portocaliu nu e pe banda inregistrata ci pe creierele celor care refuza sa recunoasca o evidenta) in timp ce despre ambasada Frantei sunt marturiile verbale. Si chiar fara sistem electronic, a numara de la 1 la 100 este la nivel de gradinita.

    Ii dau dreptate lui tiberiu aici, e vorba de curaj si civic si politic, si in fond de maturitate pentru ca acesti pdisti nu sunt nimic mai mult decit niste bullies, iata, de gradinita: de la ba tu, ba tu ( hai sa fim noi maturi daca dumnealor se joaca inca in groapa cu nisip: tu quoque), la tonul si aratatul cu degetul al lui anastase cind “demasca” marele aranjament al psdului (penibil!) si isonul smecheros al lui basescu. In ce priveste Watergate, tot respectul pentru Radu Tudor, dar si el trebuie sustinut puternic, asa cum nici Watergate-ul nu a fost facut de numai doi ziaristi.

  19. corina chiriac spune:

    @VV
    Eu? Da! Culmea ca si ei. Noroc ca si dvs. Altfel nu mai deschideam gura. :-)

  20. gelu spune:

    Pentru furtul grav din Parlament, comis de Roberta in timpul votarii Legii Pensiilor, nu exista nici o portita legala de dare a ei in judecata? PNL are o seama de juristi bine pregatiti care ar trebui sa ia missa-portocalie de codite. Daca da, nu inteleg de ce n-o faceti?

  21. Un liberal optimist spune:

    Cica, pe surse, pedeleprele deja cer insistent debarcarea borfetei. Cand s-o trezi betivul din mahmureala o sa mai inventeze un scenariu s-o alunge la Ploiesti. Aveti rabdare.

  22. tiberiu spune:

    @Un liberal optimist
    Chestia cu debarcarea borfetei mi se pare o bariera psihologica
    imposibil de trecut pt. unul ca el. Si-ar pierde orice respectul fata de el insusi.

  23. Cristina spune:

    Genial comunicatul. Am crezut ca e gluma prima data.