Alegerile, fie ele locale, fie parlamentare, obligă la exercitarea deplină, neîngrădită, a drepturilor cetățenești. Nu poți face precampanie și campanie electorală cu restrângerea dreptului la întrunire. Nu poți să-ți prezinți candidații cu masca pe figură și temându-te să dai mâna cu alegătorii. Nu poți alege consilierii locali într-o comună uitându-te la televizor, cu atât mai mult cu cât Guvernul finanțează presa cu sute de milioane de lei. Nu poți muta cu totul dialogul interuman pe Messenger. Nu poți transforma comunitățile în grupuri de prieteni pe WhatsApp.
Nu poți preschimba zâmbetul în emotikon și șoaptele în sms-uri. Nu poți face din curentul electric cel mai important agent electoral.
Cum spuneam, o comunicare virtuală nu poate duce decât la o democrație virtuală. Într-o democrație virtuală ca aceea generată de comunicarea prin cyberspațiu, conduc serverele. Serverele sunt un fel de arsenale burdușite nu cu praf de pușcă, ci cu informații. Și atunci vă veți închipui cine vor fi oamenii din spatele serverelor.