În România nu se mai poate vorbi doar de criza economică, în ultimele luni ţara noastră trece printr-o criză mult mai profundă ce nu se referă numai la nivelul produsului intern brut sau al deficitului bugetar, ci la însuşi destinul nostru, ca naţie a Uniunii Europene. Românii nu traversează doar o criză economică, ci o criză de sens.

 Statul de drept, clătinat din toate încheieturile şi zgâlţâit în toţi pilonii săi, arată precum locuinţele lacustre din poemul lui Bacovia. Greva judecătorilor este una dintre toate dovezile de netăgăduit ale acestei realităţi.

 Lucrurile se petrec cam aşa: grefierul citează cauza, părţile se prezintă, cu avocaţi cu tot şi se constată că sunt îndeplinite condiţiile legale. După care, dat fiind că totul e în regulă, judecata…se amână. Judecătorul invocă decizia Consiliului Superior al Magistraturii privind amânarea proceselor şi anunţă un nou termen. Care ajunge, uneori, până în martie 2010!

 De fapt, „greva” magistraţilor e un termen impropriu, căci magistraţii, ca şi militarii, nu pot intra în grevă. Dar ei au găsit această soluţie care pune societatea românească într-o stare de derută: procesele civile se amână.

 Magistraţii acuză campania de denigrare dusă împotriva lor de către guvernanţi. Cum Guvernul nu admite ceea ce e, de altfel limpede ca lumina zilei, că e cam netrebnic, adică nefolositor în treburile ţării, el trebuie să găsească ţapi ispăşitori. Şi îi găseşte te miri unde: judecători şi procurori, ofiţeri la pensie, profesori universitari etc. Într-o bună tradiţie, ispăşitorii sunt oameni cu carte împotriva cărora e lesne să asmuţi pe oamenii simpli şi pentru care cea mai bună explicaţie este că nu au pentru că alţii au prea mult.

 Numai că bocăneii au întins coarda prea tare. Procurorii, care altminteri sunt avocaţi ai apărării interesului de stat, au ajuns să organizeze manifestaţii publice. Poliţiştii, alţi – teoretic – vajnici apărători ai statului, agită lozinci antiguvernamentale şi lansează cereri de armistiţiu către infractori, pe motiv că nu au cum să-i prindă.

 În locul statului de drept asistăm la un spectacol grotesc. Mandatul prezidenţial se încheie, astfel, lamentabil, ducând în cârcă şi eşecurile acestui Guvern.

 Zice că pe vremuri, când boierii împărţeau dreptatea, fiecare în ţinutul său, s-au înfăţişat la judecată un ţăran din partea locului şi un negustor turc. Cum pe atunci amiezile erau blânde, iar mesele lungi şi copioase, boierul, cuprins de o dulce moleşeală, a adormit cu palmele împreunate pe pântecul doldora. Când s-a trezit, într-un sfârşit, privind spre cei doi care terminaseră de mult să-şi spună povestea şi să ceară fiecare dreptatea lui, cântărind când iţarii unuia, când şalvarii celuilalt, boierul a exclamat, demascând împricinatul: „Turcul plăteşte”!

 Noi nu prea mai purtăm iţari, şalvari nici atât, dar plătim cu vârf şi îndesat pântecele doldora şi moliciunea boierească.