Nu sunt ahtiat să ajung ministru, aşa cum sugerează unii dintre preopinenţii mei. A mulţumi pentru o propunere care ţi s-a făcut nu înseamnă o acceptare necondiţionată, îndiferent ce portofoliu ţi s-ar oferi şi indiferent de context. A dori să ajungi ministru e un gest de responsabilitate, nu o cursă cu obstacole în care cel care le ocoleşte cu mai multă abilitate ajunge primul. Oamenii intră în politică pentru a face două lucruri care nu sunt paradoxale decât dacă lucrurile nu sunt bine făcute, anume să-şi conducă ţara dar, în acelaşi timp, să se pună în slujba ei. A face politică fără să doreşti să ocupi o poziţie înaltă în administraţie e ca şi cum ai vrea să fii golgheter, doar privind meciurile de fotbal la televizor.
Istoria nominalizării mele printre posibilii miniştri liberali în viitorul Guvern USL o cunoaşteţi. Ea a fost făcută în limitele cumpătării şi ale politeţii. Dar chiar şi aşa, a stârnit indignarea unora dintre adversarii noştri politici, care au folosit, cum le e firea, expresii nelalocul lor şi argumente bizare pentru a contesta calitatea mea de „prezumtiv”.
De pildă, Sebastian Lăzăroiu mă socoteşte „fraier” pentru că i-am mulţumit lui Crin Antonescu pentru cuvintele spuse la adresa mea. Intâi, zice dânsul, Ponta nu va fi desemnat ca premier. Apoi, Crin a promis la jumătate de partid acelaşi lucru. Eu zic că dacă dl. Lăzăroiu a emis aceste ipoteze, având în vedere „performanţele” sale profetice din ultima vreme, atunci acesta e argumentul cel mai sigur că ele nu s-au întâmplat sau n-or să se întâmple.
S-au emis, apoi, opinii potrivit cărora prin această propunere s-a încercat o manevră abilă de scoatere a mea din rândurile „disidenţilor” şi de decuplare de Călin Tăriceanu. Să fim bine înţeleşi. Eu nu sunt disident în PNL. Disidentul e cel care are opinii diferite de cele ale majorităţii. Atunci când în anumite privinţe ai o opinie minoritară, nu înseamnă că eşti disident. Altminteri, la fiecare vot care nu este unanim, s-ar îngroşa rândurile disidenţilor. Da, au fost decizii cu care nu am fost de acord. Au fost, însă, şi altele cu care am fost de acord. Avem un set de principii înscrise în statutul PNL cu care suntem toţi de acord. Unde e, atunci, disidenţa? A socoti că cel care are, la un moment dat, o opinie contrară celei a majorităţii este disident înseamnă a nega esenţa însăşi a democraţiei, înseamnă a o transforma într-o joacă de-a disidenţa.
Cât despre decuplarea mea de Călin Tăriceanu, asta e o altă fantezie. Faptul că mi-am manifestat disponibilitatea de a fi membru al Cabinetului, în urma propunerii făcute în Aula Bibliotecii Universitare din Iaşi de către Crin Antonescu, nu înseamnă – ceea ce nu e deloc puţin – decât ceea ce am spus la începutul acestui comentariu. Nu înţeleg cum asta ne îndepărtează, pe mine şi pe Tăriceanu, câtă vreme chiar şi el, într-o declaraţie făcută zilele acestea, a anunţat că ar putea să accepte o poziţie ministerială, dacă i s-ar oferi. Am, însă, ceva de adăugat în această privinţă. Sunt, de multă vreme, prieten cu Călin Tăriceanu. Ne cunoaştem de peste douăzeci de ani. Tot aşa şi cu Crin Antonescu. Am făcut lucruri frumoase şi cu unul şi cu celălalt. Am avut divergenţe de opinii şi cu unul şi cu celălalt. Ne-am împăcat de fiecare dată.
Călin Tăriceanu m-a propus întâiul comisar european al României şi a combătut, înrepună cu mine, la Bruxelles, toate mizeriile care s-au spus despre mine. De altfel, a acceptat şi să vină ca martor la procesul pe care l-am avut cu tandemul Tucă-Turcu şi depoziţia lui a fost foarte importantă în configuraţia acelui proces de calomnie. Călin Tăriceanu a ignorat refuzul lui Traian Băsescu atunci când m-a nominalizat ministru şi mi-a oferit cel mai important portofoliu pe care vreun ministru l-a avut în toată istoria modernă a României. Am ţinut amândoi piept, cu succes, unei lupte politice fără scrupule şi am ajutat PNL să reziste.
Crin Antonescu a fost cel care, împreună cu Laurenţiu Priceputu şi Sorin Pantiş, mi-a propus să intru în PNL şi să particip, în 1997, la campania politică din interiorul partidului, ofertă pe care, la vremea respectivă, fiind preşedintele UFD, am declinat-o. Tot Crin Antonescu, împreună cu mine, a susţinut încă din 2003, accentuarea dimensiunii de dreapta în PNL şi deschiderea unei colaborări cu democraţia-creştină şi conservatorismul din Europa. Am participat împreună cu el la campania eroică din 2009. Am susţinut împreună demersurile de realizare a alianţei politice dintre PNL şi PSD.
Am relaţii vechi, de prietenie, cu amândoi. Şi nu sunt nici „omul” unuia, nici al celuilalt. Şi nici eu nu cer altora să fie „oamenii” mei. Ăsta nu e un mod de a-i respecta pe ceilalţi. Eu nu am intrat în PNL pentru o persoană anume şi nu mă aşez în suita nimănui. Astfel încât îi rog pe preopinenţii mei să nu judece deciziile mele prin prisma unei astfel de raportări.
- va urma -

@VV
Oare de ce trebuia sa-i raspundeti lui Lazaroiu? E incredibil cum ii dati ocazia acestui sforar sa se creada important…
2) sper ca FLorin Georgescu sa ramana in continuare la Finante…Ar fi bine pentru tara…
@ epolitikon
De fapt, raspunsul la Lazaroiu era doar o mica parte a comentariului.
@VV,
Cred ca @epolitikon are dreptate! Cand am citit bizareriile lui Lazaroiu, am vrut sa comentez, dar m-am abtinut deoarece spusele unui ciudat nu merita a fi comentate, ci ignorate pur si simplu.
Eu n-am remarcat nicand a fi un disident, ci un om politic responsabil care si-a exprimat niste indoieli in anumite chestiuni. Imi aduc aminte ca am avut la inceput aceeasi rezerva,la ideea USL, sau in legatura cu Becali. Pana la urma am acceptat realitatea bizara a politicii. Dar este limpede ca declaratiile lui Tariceanu si ale lui Ludovic, nu sunt disidente ci niste arogante periculoase si de prost gust. Cu Chiliman e alta poveste:i s-a luat un scaun de sub fund si nu si-a mai putut promova niste interese obscure. De aceea i-am inteles frustarile. Chiliman, chiar un liberal autentic!
@ un liberal autentic
Am prevenit chiar in birou asupra faptului ca in campanie nu trebuie sa facem declaratii care lasa loc la comentarii, la suspiciuni.
USL e la guvernare dar nu are puterea.Din pacate semnalele trase de cetateni nu sunt auzite de guvernanti.Cum poate accepta ministrul agriculturii o initiativa de modificare a legii apiculturii din vremea ministrului Tabara.Fondurile UE au fost dirijate spre clientela PDL care au format gasti,iar acum legea vrea sa prevada ca daca nu esti in gasca trebuie sa dispari.Inca doua ,trei initiative din astea si USL pierde sprijinul simpatizantilor.Una e sa fii ministru si alta e sa si reusesti sa+ti promovezi ideile.Daca te lucreaza oamenii din esalonul secund nu ai nici o sansa.Prin luari de pozitii am reusit un ragaz pana in ianuarie 2013,ce va fi,Dumnezeu cu mila.
@ Filip G
Nu stiu despre ce initativa de-a lui Tabara e vorba. Ma mir ca dl Tabara a avut vreo initiativa.
Hotului ii e frica de hot. Adica, fiecare persoana vede in ceilalti reflectarea propriilor idei, spaime si frustrari. Un preopinent care acuza pe cineva de ceva de fapt prezinta cum s-ar comporta el in situiatia respectiva. Ca atare, cu cit mai multi, cu atit mai bine.
Dealtfel chiar zilele trecute am citit o maxima (sincer, nu stiu de cine era semnata…), in genul: nu judeca pe cineva dupa ce spun altii despre el, ci dupa ce spune el despre altii.
@ coraian zoltan
Logica intoarsa e uneori mai buna.
@VV
Inghesuindu-se sa va conteste, preopinentii dvs recunosc faptul ca sunteti o figura care risca sa dea consistenta actului guvernarii, ceea ce nu e de dorit, nu? S-au vehiculat si alte nume de potentiali ministri, de ex Fenechiu si Manescu (dna). Nu am vazut sa le sara cineva la beregata cu atata vehementa, asa cum nu se oboseste nimeni sa atace prea tare chiar ministri in functie. Te bati cu cine merita. Asa ca multumiti-le pentru compliment :).
@ Corina
Pai asta si fac, le multumesc. In felul meu.
Iata ce raspuns da Cristi Preda pe blog
“Nu-i putem cere lui Traian Basescu sa infrunte o alta suspendare.”
Filip G
Corect,dar PDL putea evita dezastrul actual la REFERENDUM.Atunci era momentul ca PDL sa se detaseze de Traian Basescu chiar sa-l sustina la referendum.
Ori acum PDL e la pachet cu Traian Basescu,indiferent ce veti face.
Filip G
Ideea ca nu putei vedea PDL din pricina lui Basescu vadeste doar ca nu vreti sa faceti un efort pe drumul reflectiei, preferand propaganda. Va doresc mult succes, intrucat concurenta e apriga!
Ori PDL nu-si da seama ce se intampla ,ori sunt inca naivi sperand ca…………
@ Filip G
Basescu se cere iarasi afara prin comportamentul lui.
@VV
Pozitia dvs este corecta. Din pacate, la noi se gandeste numai in termeni maniheisti. Ori (cu ala), ori (cu celalalt).
@ Adam Mares
Da, culmea e ca in felul acesta ajung sa te antipatizeze, uneori, si unii, si altii.
@Filip G
Basescu are sustinatori fanatici. Chiar daca PDL-ul se scufunda, unii vor ramane cu TB pana la capat. Fie ii sunt debitori, fie sunt santajabili, fie sufera de noaptea pasiunii :-).
@Adam Mares
Atunci sa-i ARD-em la pachet!
pesurse.ro
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că evetuala desemnare a lui Călin Popescu Tăriceanu în funcţia de premier, de către preşedintele Traian Băsescu, este “o ipoteză fantezistă”.
Întrebat cum va afecta USL o eventuală numire a lui Tăriceanu ca premier,liderul PNL, Crin Antonescu, a răspuns că liberalii au “angajamente politice luate faţă de parteneri, luate în cadrul USL şi în faţa a milioane de alegători”.
“Vă reamintesc că există un congres al PNL care a adoptat decizia ca partidul să meargă în aceste alegeri şi să guverneze în USL şi ca primul-ministru să fie Victor Ponta. Ca atare, o asemenea ipoteză e fantezistă”, a spus Antonescu.
Potrivit acestuia, inclusiv Călin Popescu Tăriceanu, “întrebat despre o asemenea fantasmă, şi-a amintit” că există o înţelegere politică şi că premier va fi Victor Ponta.
La rândul său, liderul USL, Victor Ponta, a declarat, la aceeaşi conferinţă de presă, că la programul USL au lucrat atât reprezentanţii PSD, cât şi cei ai PNL şi PC, acesta fiind prezentat în faţa liderilor politici şi de faţă cu Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu.
“Povestea asta cu programul care trebuia să fie mai liberal este doar o poveste şi sunt convins că domnul Tăriceanu a fost interpretat greşit sau s-a exprimat greşit”, a afirmat Victor Ponta, adăugând că “ultima speranţă a lui Traian Băsescu şi a PDL să rămână Tăriceanu e absolut grotesc”.
Ce vremuri!
pesurse.ro
Cum arăta economia românească acum un secol: era mai tare ca Suedia, avea 220 de bănci, iar leul era cât francul elveţian
România de acum un secol se mândrea cu titulatura de “Japonie a Europei”, cu un sistem bancar bine dezvoltat, un leu la fel de puternic ca moneda Franţei şi cea a Elveţiei şi cu o bursă ce finanţa economia, scrie Ziarul Financiar .
“România avea la 1918 o moştenire extrem de importantă: cea a lucrului bine făcut, dobândită pe parcursul a cinci decenii, din 1866 până în 1913, când s-au construit şcoli foarte bune, drumuri, căi ferate şi mari construcţii asemeni podului de Cernavodă construit de inginerul Anghel Saligny. Atunci când a trecut primul tren, Saligny a stat sub pod, într-o barcă alături de familia sa, pentru că garanta cu viaţa buna execuţie”, a spus Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.
Economia României deţinea în 1913 o pondere de 0,8% din PIB-ul mondial (locul 11 în Europa), fiind foarte aproape de Austria care deţinea o pondere de 0,86% şi de Olanda cu 0,91%. România deţinea o pondere mai mare în PIB-ul mondial decât Suedia, Ungaria şi Danemarca.
În 1990, economia României a coborât vertiginos în clasament până pe locul 17, deţinând o pondere de 0,3% din PIB-ul mondial, fiind devansată de Grecia, Danemarca şi Finlanda, ţări cu o populaţie mult mai mică. În prezent, ponderea României în PIB-ul mondial a coborât la 0,2%. În primele decenii ale secolului trecut funcţionau 220 de bănci. Cea mai mare era Banca Naţională a României, listată la Bursa de Valori Bucureşti, urmau apoi Banca generală română (cu capital german), Banca de credit român (capital austriac), Banca Marmorosch, BlankCo (capital ungar, german şi francez), dar şi bănci cu capital românesc- Banca agricolă. În 2012, sistemul este format din 41 de bănci, din care 85% sunt controlate de grupuri străine.
În 1914, leul era echivalent cu francul elveţian şi cu francul francez, iar o liră sterlină se cumpăra cu 25,5 lei, în timp ce dolarul american costa circa 5 lei. La aproape o sută de ani distanţă, în noiembrie 2012, un franc elveţian este echivalent cu 3,74 lei, lira sterlină “costă” 5,55 lei, iar dolarul american este cotat la 3,4 lei. Până la Primul Război Mondial, România nu a cunoscut fenomenul inflaţiei. La menţinerea solidităţii leului au contribuit la acea vreme stabilitatea politică, balanţa comercială activă şi permanenta expansiune economică. În octombrie 2012, inflaţia a ajuns la 5%.
În 1915 activau puţin peste 1.100 de întreprinderi industriale, cea mai mare fiind Căile Ferate Române. În urmă cu aproape o sută de ani, producţia de petrol era de 1,8 milioane de tone, în prezent este de 4 milioane de tone.
În România de acum o sută de ani, formată din Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, locuiau 7,2 milioane de persoane faţă de 19 milioane de români în prezent. Salariul mediu lunar pe care îl câştiga un muncitor industrial era de 60,8 lei (leul era acoperit în aur). Un bancher de top câştiga şi 900 de lei pe lună. În prezent salariul mediu în economie e de 1.600 lei. Acum, un bancher de top câştigă peste 60.000 lei pe lună.
@ Adam Mares
Da, Adam, da prin 1910 aproape 90% din populatie traia la tara.
@katrina
Sigur ca era saracie si atunci pe la noi. Dar pornisem bine pe drumul dezvoltarii.
In conditiile in care acum o amarata de autostrada (a soarelui) are durata de constructie 25 de ani… Cred ca asta spune foarte mult despre ce este azi.
Ma uit in orasul meu si vad ce s-a construit la inceputul secolului XX. Stiu si ce cladiri erau banci, pe vremuri. Veneau aici investitori straini si faceau treaba.
Acum stam si carpim niste strazi. De 20 de ani.
Cateva lucruri sunt neclare si cred ca ar trebui sa le lamuriti.
1. “Avem un set de principii înscrise în statutul PNL cu care suntem toţi de acord.” Ati putea sa le sintetizati in cateva fraze? Nu de alta, dar mie unuia imi e greu sa inteleg care sunt principiile pe care se bazeaza astazi PNL.
2. Tot vorbim despre experienta si responsabilitate. Domnule Vosganian, sunteti in Parlamentul Romaniei cam de cand s-a infiintat acesta. Pe cine reprezentati acolo? Care sunt principalele infaptuiri? Cand ati fost sincer: atunci cand emiteati principiile verticale ale UFD sau cand ati acceptat sa va aliati cu Dan Voiculescu? Va urma…
@ Paul Grigoriu
Principiile sunt inscrise in statutul PNL. Cat despre PC, nu inteleg intrebarea. Eu am votat impotriva acelei aliante. Desi, iti marturisesc, in teritoriu oamenii lor sunt cumsecade.
“Fa ceea ce iti spune inima ca este corect sa faci – pentru ca oricum vei fi criticat. Vei fi condamnat indiferent ce vei face.” – Eleanor Roosevelt
“Lucrul important este acesta: Sa fii capabil in orice moment sa sacrifici tot ce ai pentru ce ai putea sa devii.” – Charles Dubois
“Poti sa descoperi criticul prost cand incepe sa discute poetul si nu poezia.” – Ezra Pound
“Un critic este un om care cunoaste drumul, dar care nu poate conduce masina.” – Kenneth Peacock Tynan
@VV,
Maestre, fac un joc de logica, presupunere. Sa zicem ca primiti portofoliul economiei. Profesional cum sunteti ma astept sa prezentati niste documente de care ati amintit aici: strtegie multianuala de dezvoltare economica, detaliat pentru fiecate societate la care statul este actionar cum va face sa ajunga pe profit, vreau sa aud ca la dvs nu exista canapele, vreau sa vad de la a la z care sumt numiri politice si care tehnocrati. Spuneti romanilor adevarul in ceea ce priveste totul
@ Pacala
Nici nu mai e nevoie sa inventez ceva, strategia am scris-o inca din 2007. Ea trebuie doar actualizata.
Din punctul meu de vedere in acest moment PNL are trei dintre cei mai puternici lideri din politica romaneasca. Se incearca incaierarea dumneavoastra din toate partile (pe fata sau din umbra) pentru ca este evident ca impreuna sunteti de neoprit. Consolidati-va amicitia si faceti zid; in jurul dumneavoastra se va strange tot ce are mai bun, mai inteligent si mai curat Romania.
@ emi
Eu nu m-am lasat de loc atras in incaierari. Mai mult, am cautat sa absorb eventualele conflicte, sa arunc haina pe foc. Nu stiu cum e cu ceilalti doi.
@VV
va urez sa ajungeti ministru de finante, si sper ca si domnul Tariceanu sa obtina un ministeriat, cel al economiei ar fi indicat, dar… totusi nu voi mai vota cu USL. Imi pare rau, am analizat, am rasanalizat, cei din PDL sunt raul maxim al acestei tari, dar eu nu voi mai vota negativ niciodata. USL nu m-a convins cu nimic, dimpotriva. A luat fara a tine seama de niciun principiu moral tot ce a putut din partea cealalta, ceea ce ma face sa cred ca nimic nu se va schimba radical dupa alegeri. Sistemul care e in functiune acum, va fi in functiune si peste 4 ani, smecherii vor fi tot smecheri si se vor lipi intotdeauna de cei mai bine plasati. Eu asta NU VOTEZ ! Foarte probabil voi pleca din tara asta definitiv anul care vine, faceti ce vreti cu ea, si sa fiti sanatosi.
@ sorin gyorgyfalvi
Voteaza atunci, la cam dep., cu Uniunea Armenilor. Avem nevoie de orice vot.
Domnule Vosganian, daca veti fi numit ministru de finante sau al economiei, veti avea foarte multe de tras, climatul european se contureaza a fi unul de criza profunda prelungita. Interesele Romaniei nu vor fi todeauna cele ale Uniunii si, din acest motiv, veti avea multe momente in care constiinta va va dicta una si , circumstantele va vor forta spre alta directie !!
Sper ca stiti ce va doriti, caci, s-ar putea sa se indeplineasca !!
Sant convins ca, din cand in cand, veti cantari si sugestii venite de peste ocean !!
Sa auzim numai de bine !
@ Sorin Muncaciu
Salut, pesteoceanule! Adica over the ocean, nu oceanfish.
Domnule Vosganian,
Ma intreb si eu ce calitati, afara de a fi fata cui trebuie sau a desface picioarele cui trebuie, are candidata USL Catalina Stefanescu, la 23 de ani sa fie facuta parlamentara? O sa fie cumva Fufa sub acoperire in Parlament
alias Udrea 2 reloaded?
De ce nu-i faceti parlamentari de la Gradinita ca pe vremuri Soimii Patriei?
@ Barosanul
Nu o cunosc pe Catalina Stefanescu. Poate ca 23 de ani e un pic prea devreme pentru a reprezenta zeci de mii de oameni.
Domnule Vosganian,
Imi pare EXTREM de Rau sa aud ca se zvoneste/inatreste ideea ca ve-ti fi viitorul Ministru de Finante al Romaniei.
Asta se face cand vre-i sa-i rupi gatul cuiva si sa-l bagi in atentia media.
Sunt absolut sigur ca a-ti fi un excelent Ministru de Finante, cum a-ti si fost dealtfel, dar din pacate, in politica Romaneasca pronuntarea numelui unui potential ministru inseamna indemnul la ponegrirea acestuia.
Asa ca dl Antonescu trebuia sa-si tina pliscul si sa faca nu sa trancaneasca.
PS. Numai faptul ca a-ti scris acest articol v-a pus intr-o postura defensiva.
@ Barosanul
Ai dreptate, de obicei numele vehiculate nu ajung sa fie desemnate. Oricum, in campanie imi prinde bine.
Maestere, eu zic sa nu va faceti iluzii daca nu vreti sa aveti deceptii.
Daca nu faci parte din “gasca” vor gasi un inlocuitor.
Acum au vehiculat numele ca sa atraga voturi, pentru ca este campanie.
Dupa camapanie vom ave asurprize cu migrarisi emigrari de parlamentari. Nu se stie cum va arata noua structura electorala, chiar daca USL-ul castiga la scor, pentru ca nu se stie “cati purici are in cojoc”
@ Deceneu
La drept vorbind, si mie imi prinde bine in campanie. NU imi fac iluzii, par, cumva, ca topai intr-un picior de bucurie? Incerc sa iau lucrurile exact asa cum sunt.
Zambetul ascuns
Varujan Vosganian
Eu sunt o scoica alcatuita de-a-ndoaselea.
Miezul cel moale si cald il port invelis.
Ceea ce e puternic – calcarul, visul -
e asezat adanc inauntru.
Cum bine se vede
viata a uitat, odata cu mine, sa se apere.
Osuarul cu numele stramosilor mei
se cladeste in mine.
Sub umarul cel puternic
e omoplatul lat al parintilor mei, pastori si soldati.
Umarul celalalt, de carne frumos rotunjita,
fara omoplat, cel felin,
e al femeilor, maicele mele.
Trec prin viata cu zambetul acesta
de os nedezvelit.
Carnea, cu suferintele ei, il ascunde.
http://www.scribd.com/doc/24033414/Dansul-cu-moartea
@ emi
Si mie imi place poezia asta pe care am scris-o acum aproape zece ani.
@emi
Cartea, iar nu persoana – spunea si Kogalniceanu, in programul Daciei literare, la pasopt :-).
@emi
Osuarul, identificarea cu stramosii mi-aduc aminte de poemul Arheologie de T. Arghezi.
@Adam Mares
Si cu critica politica e cam la fel… Normal ar fi sa criticam ce face (si nu ne place) un om politic. Ca un om multumeste altuia ca are incredere in el, mi se pare un gest de politete si nu un motiv de critica. Dar probabil cei care critica nu stiu sa spuna multumesc.
@Adam Mares
Tu nu te poti bucura de un opera literara (poezie sau proza) fara sa vanezi asemanarile de idei, forme, etc., cu alte creatii? Ar trebui inventata o noua limba pentru a putea scrie ceva absolut nou. De aceea eu prefer doar sa inteleg ce vrea sa spuna scriitorul/poetul; a-i analiza o opera mi se pare o “disectie”. Dar in cazul tau cred ca e “deformare profesionala”. Nu uita sa te mai si bucuri de ceea ce citesti.
Aveti rabdare mari morometi, lucrurile se intampla, schimbarea vine si derbedeul nu va avea acces la… cucuvea pentru simplu motiv ca a fost acolo (deci si-a indeplinit obiectivul) mai ales el dar si Felix, acum va fi randul lui Kuki sau poate altul… Apropo de obiective, cineva, un mare maestru in management international imi spunea ca oamenii, mai ales cei politici care au obiective, ca multi, foarte multi din pacate nu au niciun obiectiv, cat si cei tineri din multinationale, din pacate se formeaza in promiscuitatea indeplinirii de obiective, pe cand ei ar trebui invatati sa aiba un IDEAL, asta ar fi salvarea noastra de natiune de struti…
Imi amintesc de vorbele lui Amadeo Lazarescu in micuta camaruta de la demisolul casei venerabilului Paleologu, trecut la etern, unde se punea la cale viitorul lui Kuki…
Maestre jucam pana la capat, si stati mai des si mai mult langa maestrul Campeanu, pentru ca nu cumva sa va viruseze ceilalati cu… jigodie
hermann spune:
noiembrie 28, 2012 la 12:47 am
Am ramas stupefiat in seara asta cand am vazut ca prietenii si colaboratorii mei de la TV-uri au descoperit ca in tara exista romani. Erau asa de bucurosi si mirati ca lumea isi doreste tricolorul, pai mai fratilor cand v-am zis ca habar nu aveti ce se intampla in tara, ca este alta lume cand iesi din satul ala cu ministrii, ca aici in provincie exista onoare si omenie! Pentru cei ca nu stiu ce sunt astea, vedeti va rog Dex-ul, iar pe cei care nu le-ati simtit niciodata chiar ca nu stiu ce sfat sa va dau…
Pai in Maramures, Moldova, Transilvania oamenii numai asa traiesc fratilor cu stergarul neamului la cap, in 1 Decembrie este sarbatoare Sfanta in zona rurala, ei isi spala si pregatesc tricolorul ca pe icoane, se aduna si isi impartasesc faptele de vitejie din razboaie parca retraindu-le si multe, multe altele…
Iesiti fratilor din zona aia obscura si viermanoasa si veniti pe la noi pe la vatra, sa cunoasteti Romania adevarata si autentica, imi amintesc ca zilele trecute la XFactor a venit o concurenta din Bihor cu un cos plin de bucate pentru juriu, asa-i legea pe la noi ziceau batranii…
@ hermann
Da, si mie mi se par unele emisiuni cam patriotarde. Patriotismul e mai cumpatat si mai profund.
@emi
Ma pot, totusi, bucura de artă, sa stii.
Nu vanez, dar nu pot sa-mi efasez memoria culturala. E drept ca si uit/am uitat multe lucruri, din motiv de supraaglomerare a creierului.
La vivisectii sunt si mai atroce (e ca si cum as avea un laser care sectioneaza oamenii: vad tot :-)).
- imi doresc mult sa ajungeti in acel minister pentru ca stiu ca aveti “cumsecadenia” necesara sa conduceti un minister cu multe “robinete
”
-aveti insa in aceasta calitate o datorie imensa fata de tara asta care asteapta sa se restaureze o data pentru totdeuna normalitatea si bunul simt in materie de “mana din buzunarul contributorilor “… ajunge cu amanarile nesfasite …
- aveti insa in calitate de membru PNL si o datorie fata de acesta , si anume ca prin comportamentul dvs al tuturor ministeriabililor liberali , sa ramana pentru totdeuna in inima romanilor acest partid , … esecul inseamna as spune “crima “fata de istoria sa …
- imi doresc mult sa ajungeti in acel minister pentru ca stiu ca aveti “cumsecadenia” necesara sa conduceti un minister cu multe “robinete
”
-aveti insa in aceasta calitate o datorie imensa fata de tara asta care asteapta sa se restaureze o data pentru totdeuna normalitatea si bunul simt in materie de “mana din buzunarul contributorilor “… ajunge cu amanarile nesfasite …
- aveti insa in calitate de membru PNL si o datorie fata de acesta , si anume ca prin comportamentul dvs al tuturor ministeriabililor liberali , sa ramana pentru totdeuna in inima romanilor acest partid , … esecul inseamna as spune “crima “fata de istoria sa …
In poezia “Zambet ascuns” poetul descrie nevoia de siguranta si de raspunsuri a omului (“Cum bine se vede / viata a uitat, odata cu mine, sa se apere.”)
Cand drumurile se intersecteaza si nu stim incotro sa apucam, apelam la intelepciunea inaintasilor, scrisa parca in ADN, asemeni vietii: “Ceea ce e puternic – calcarul, visul – / e asezat adanc in launtru”. De aceea ne iubim si respectam stramosii, pentru ca sunt “umarul puternic”, sistemul de referinta “omoplatul lat” la care ne raportam: “Osuarul cu numele strabunilor mei / se cladeste adanc in mine. / Sub umarul cel puternic / e omoplatul lat al parintilor mei, pastori si soldati” (in primul rand pastori pasnici si doar la nevoie, soldati).
“Carnea cu suferintele ei”, bagajul bogat de sentimente si simtiri, sunt mostenire a “femeilor, maicele mele.” Aceasta parte este “frumos rotunjita”, “fara omoplat”, “felin”(a), “miezul cel moale si cald”, pentru ca sentimentele ne infrumuseteaza viata dar ne fac si vulnerabili.
Mostenirea spirituala cu care ne nastem ne ajuta sa traim cu fruntea sus, indiferent de greutatile pe care le intalnim: “Trec prin viata cu zambetul acesta / de os nedezvelit. / Carnea cu suferintele ei il ascunde.”
Astazi avem un motiv in plus sa ne amintim cine suntem.
Poezia, ca orice arta, comunica prin simboluri. Ca sa iti placa, trebuie sa o intelegi. Ca sa o intelegi, trebuie sa ii acorzi ceva timp. Voua ce va “sopteste” “Zambet ascuns”?
Erata: nu a mers copy-paste si am copiat cuvant cu cuvant, am scris “inauntru” desi poetic era “in launtru”. Scuze!!!
Veti intreba unii care e diferenta. Inauntru = in interior; “in launtru” = forma arhaica care vrea sa sublinieze profunzimea spirituala. In plus e dovada de respect sa pronunti/scrii cum si-a dorit autorul.
O atitudine corecta a unui liberal de dreapta autentic!
…te apuca rasul-plansul cum, vorba ceea, “pro(st)basistii mor de grija urmasilor bratienilor”
Si o intrebare-provocare pentru un viitor ministru de finante: in cat timp se poate introduce in administratia fiscala din Romania o “adevarata si completa e-administratie” – cea mai eficienta arma impotriva evaziunii si coruptiei, dar si instrumentul complex de “administrare inteligenta intru prosperitatea tuturor cetatenilor Romaniei” ?
Am sa-l votez pe Pambuccian , o idee excelenta. Eu am de votat numai PSD-isti dintre care unul fost tractorist (acum si-a cumparat
doua diplome) ,primar de comuna dar pupincuristul sefului PSD judetean (bun preite cu Dragnea) . Asta zice ca va fi vocea mea in SEnat! Un golan care terorizeaza comuna unde este jupin si unde nimeni nu are curajul sa candideze impotriva lui pentru ca va fi terorizat de tot felul de haidamaci.
Ma amuza Varujan , ce dialog o sa ai tu cu individul asta in Senat
(deoarece BOUL va intra in Senat cu cel putin 65%, este un colegiu in care PDL- ul are doar 2 primari in rest este USL).
Incerc sa-i aduc lui Pambucccian citeva sute de voturi ! Sa ma caute la telefon!
Pentru Traian Basescu capitan de nava exista comanda Dreapta-n-prejur?
La Iasi, prin Iasi, am vazut in ultimele doua zile, doua dube “inscriptionate”/infoliate cu poza dl. Varujan.
Priama era o duba alba, cam rapciugoasa.
A doua, cea de ieri (un Mercedes argintiu), era in parcare la Baumax, avea si doua ori patru difuzoare deasupra. I-am intrebat ce cauta in Iasi, daca “fotografiatul” candideaza la Raducaneni. Nu am inteles raspunsul.
…M-am gandit bine, nu se poate ca basescu sa ia premiul Nobel pt. Pace iar frumusica nimic. De aceea o propun pe madam Udrea pt. premiul Nobel pt. Chimie.
Evident ma gandesc la “chimia maselor” de la Roman.
S-a strigat Bingo !
Dac-ar fi dupa mine, daca as fi Mos Craciun, Ponta, Cel de Sus….ori Scaraoschi, l-as numi pe dl. Varujan….ministru la Interne.
Nu la “Finante”, nu la “Industrie”, trebuie ceva mai barbatesc.
@Mihail
Asta ai inteles tu din “Zambet ascuns”?
Filip G
Care Traian Basescu? Poate pentru sforarii din spatele lui, pentru ca aratarea jalnica de la tv e doar o bruta alcoolica.
@emi,e clar ca TB joaca pe partea dreapta.Un militar de cariera nu face niciodata dreata-n-prejur.Iar salutul a fost pe masura sfidari sale.Buna ziua! Hoooooooo!!!
Maestre,
Ati participat la serbarile de 1 decembrie? Nu stiu la Iasi cum a fost, dar in Banat a fost cam apatica organizarea. Dar ma bucur sa constat ca pe strada mea Mai toti vecinii au arborat Tricolorul.
La multi ani, Romania!
p.s. Pot si eu sa votez cu tizul dvs?
La multi ani!
Drept sa va spun, nu ma simt azi mai roman decat de obicei.
emiiiiiiii
Exista si arta fara simboluri!
@all,
Am auzit ca Ordinarul si-a luat portia binemeritata de huiduieli la Arcul de Triumf.Voi ce stiti? Am fost nevoit sa merg la mecanic sa-mi rezolv o problema banala la masina. Intentionam sa particip si eu la festivitati(dar si la huiduieli). Probabil (sau sigur!) B1 si OTV vor comenta lipsa de patriotism a romanilor care au huiduit Imnul National! Tare sau ce?
@all,
M-am linistit in privinta B1 si OTV. Am aflat intre timp ca s-a huiduit doar la “Buna ziua!”. In rest, se pare ca a fost o super festivitate.
pesurse.ro
UPDATE 3. Traian Băsescu nu i-a salutat pe premierul Victor Ponta şi pe preşedintele Senatului, Crin Antonescu, care se află la mare distanţă faţă de locul în care stă preşedintele.
UPDATE 2: Preşedintele Traian Băsescu a ajuns la Arcul de Triumf. Se intonează imnul României. Unii oameni îl huiduie pe preşedinte.
UPDATE 1: La Arcul de Triumf au sosit premierul Victor Ponta însoţit de soţia sa Daciana Sârbu, preşedintele Senatului Crin Antonescu, primarul Capitalei Sorin Oprescu, ministrul Sănătăţii Raed Arafat, preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, Vadim Tudor, ministrul Agriculturii Daniel Constantin, ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, primarul sectorului 2 Neculai Onţanu, fostul preşedinte al României Ion Iiliescu, prrimarul sectorul 5 Marian Vanghelei, fostul preşedinte al României Emil Constantinescu.
—-
Câteva zeci de persoane adunate, sâmbătă, la Arcul de Triumf pentru a urmări parada militară organizată de Ziua Naţională au scandat “Jos Băsescu!” şi “Ruşine! Ruşine să vă fie!”.
Grupul, aflat lângă Arcul de Triumf, în zona rezervată publicului a scandat “Jos Băsescu! Ruşine! Ruşine să vă fie!”, dar şi “România! România! Ole! Ole!”. În timpul scandărilor, muzica militară de la difuzoarele amplasate în piaţa Arcului de Triumf a fost înlocuită cu muzică ambientală.
Preşedintele Traian Băsescu urmează să participe la festivităţile de la Arcul de Triumf.
La această oră, conform estimărilor oficiale ale Jandarmeriei în zonă se află câteva mii de persoane.
@all,
Desi traficul a fost foarte usor, am observat cu placere ca 1 din 3-4 masini arbora tricolorul. Am vazut si in Ferentari si in Giurgiului si pe Oltenitei o gramada de steaguri tricolore pe la balcoane. Asta-i de bine. Ce-o comenta B1? Prea mult nationalism si prea putina Europa?
@Adam Mares
Si tu m-ai dezamagit. Doar atat poti sa spui? Asteptam mai mult de la un specialist…
Sincer sa fiu, m-am trezit la 12 fix. Am avut azi-noapte o insomnie, cauzata de multe cafele, ultima pe la 19.
In ultima vreme, am avut tot felul de polemici, cu basisti mai mult sau mai putin disimulati, ori cu diversi manipulatori de opinie. Una chiar aseara. Aveam nevoie de ceva tarie.