Modelul coagulării dreptei româneşti

Căteva noi comentarii  cu privire la o posibilă fuziune între PNL şi PDL, înainte de a începe să discutăm despre alte teme ale zilei.

Coagularea dreptei politice, aşa cum se poate observa din 1990 încoace, s-a dovedit un proces anevoios, în trepte. În anii 90, partidele, cu excepţia UFD şi PL 93, nici nu au menţionat cuvântul “dreapta” pentru a se caracteriza ideologic, ele au preferat să rămână în zona doctrinară (creştin-democrată, libverală etc.). În acei ani, din punct de vedere ideologic aceste partide preferau să se numească mai degrabă anticomuniste decât de dreapta. Noţiune mai largă , în care intrau şi expresii democratice ale stângii, ca de pildă PSDR.

Pe stânga politică, procesul de unificare s-a încheiat, în mare, odată cu aderarea PSD la Internaţionala socialistă. Astăzi, mai toate expresiile politice de pe zona aceea (FDSN, PUNR, PRM, PS, PSM, PDAR, PSDR etc.) se regăsesc în PSD. Astfel, partidul stângii politice are o bază electorală stabilă între 25 şi 30% şi care, în condiţii favorabile poate urca până aproape de 40%.

Pe partea dreaptă, procesul a fost mai anevoios. Mai întâi că a presupus o seamă de clarificări ideologice. Apoi, un proces de selecţie naturală ce a durat cam un deceniu şi al cărui câştigător, în debutul anilor 2000, a fost PNL.  Treptele coagulării dreptei (cu nuanţele de care am vorbit) sunt trei (dintre care două s-au consumat deja):

1. Intrarea pe un palier stabil de 5-10% s-a realizat în anii 1996-2000 printr-un şir succesiv de fuziuni în zona liberală (PNL, PL 93, PAC, PNL-CD, NPL etc.).

2. Urcarea pe un palier stabil de 15-20% s-a realizat în anii 2001-2004 printr-un nou şir de fuziuni, cu un evantai doctrinar mai larg, de la liberalismul social şi până la conservatorism (ApR, UFD, PNL Câmpeanu).

3. Atingerea unui palier de 25-30% nu se poate face, pe termen mediu, doar prin resursele interne ale PNL. Este nevoie de un nou proiect de fuziuni cu un mai larg evantai doctrinar (popular, civic-liberal etc.) şi în care poate intra, de pildă, PDL.

Fireşte că putem fi împotriva unui astfel de model. Dacă vom lua în discuţie nume de persoane şi nu construcţia instituţională, în sine, obstacolele se înmulţesc. Apare, mai ales pentru cei care vor să apere monopolul de partid mare al PSD, ideea că o coagulare a dreptei nu are alt scop decât remixarea lui Traian Băsescu, idee lipsită de orice temei. Modelul pe care l-am oferit, însă, e unul simplu, care s-a verificat deja, în mare parte, şi care ar putea duce la reaşezarea echilibrată a politicii româneşti, fără riscul (şi deliciile) a tot felul de alianţe.

264 Responses to “Modelul coagulării dreptei româneşti”

  1. Liberalul spune:

    Dreapta a fost coagulata in PDL si apoi din nou sfarimata si pregatita pentru re-coagulare, respectiv pentru inghitirea liberalilor.

    Mai jos rezultatele alegerilor europarlamentare in urma cu 4 ani:

    PSD + PC – 31,07%
    PDL – 29,71%
    PNL – 14,52%
    UDMR – 8,92
    PRM – 8,65%
    Elena Basescu – 4,22%

    http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_17413/Rezultate-finale-europarlamentare-PSD-are-31-07-PD-L-29-7.html

    • @ Liberalul

      Nu stiu daca e clar, dar eu vorbeam de coagularea dreptei in jurul PNL, nu al PDL. PDL a avut o evolutie conjuncturala, nesustinuta de o baza electorala stabila.

  2. cris spune:

    @ Varujan Vosganian

    Va doresc mult succes in construirea dreptei alaturi de domnul Boc – impartasiti aceeasi doctrina nu?, sau probabil doctrina e transpersonala, pluteste undeva deasupra oamenilor care o gindesc si o aplica. Pentru mine cel mai important lucru este ca va bateti joc de votul care vi s-a dat in cadrul usl in 2012, impotriva pdl. Nu va impiedica nimeni sa va reorganizati, aliati, refaceti cu respect fatza de acest vot, pentru urmatoarele alegeri locale si parlamentare, dar sa pervertiti un vot nu are nimic de a face cu democratia. Iar aceasta trecere a pnl la PPE, dupa ce vi s-a dat un vot, este inca si mai urita: De ce nu ati anuntzat acest lucru dinainte?

    Suntem destui pe acest blog pe care nu ne puteti acuza ca am apara monopolul PSD, dar intr-adevar am fost impotriva monopolului PDL si in ce ma priveste sunt si voi fi. Singurul si ultimul raspuns pe care il pot da: Va multumesc pentru gazduire, din acest moment colaborarea mea la blogul dumneavoastra s-a incheiat.

    • @ cris

      Cristina, sunt dispus sa primesc ironiile voastre pentru ca, la urma urmei, le meritam. PNL nu si-0a asumat guvernarea si s-a ajuns in situatia in care am iesit de la guvernare. In aceasta pozitie, intre cele doua proiecte, guvernarea alaturi de PSF si coagularea dreptei, ramane cel de-al doilea. De fapt, tema de fond este ca in situatia in care a fost, PNL trebuia sa se alieze tot timpul cu cate cineva. De aici ridicolul situatiei in care se punea PNL. Coagularea dreptei presupune ca PNL nu ar mai trebui sa se alieze cu nimeni altcineva. Cred ca BOc nu intra in acest proiect, nici Udrea, nici Basescu.

  3. emi spune:

    Sa crestem mari, sanatosi, si puternici! Si sa invatam sa ne purtam frumos unii cu altii!

  4. Tiberiu spune:

    @VV
    In ce ma priveste am sustinut linia politica stabilita de Crin .Din momentul iesirii de la guvernare era clar ca directia trebuie sa fie o alianta spre dreapta ,adica cu PDL ,fostul salas basist,deoarece PNL nu are in momentul de fata potential sa duca lupta politica de unul singur.
    Problema este ca Antonescu a ascuns electoratului acordurile sale cu PPE cat si decizia de fuziune cu PDL.Acest mod nelegitim de a face politica trebuie respins hotarat.PNL nu este mosia de la Nana a lui Crin si Johannis si ei nu pot lua decizii cruciale ca interimari,unde mai pui ca ei sunt cei din conducerea demisionara pentru ne realizarea obiectivului propus.Pe scurt dupa alegeri PNL a fost deraiat si deturnat precum o cursa de linie de un grup terorist.Nu destinatia spre care a fost deturnat partidul este problema ci “lovitura de partid” nelegitima si modul abuziv in care este condus in cel mai autentic stil basist.
    Trecerea al PPE nu este principial gresita,ba poate fi chiar benefica,dar nu facuta ilegitim,fara o discutie ampla publica.
    Este exact diferenta dintre o legatura intima liberconsimtita intre persoane si un viol.
    Iata de ce ma opun acum liniei impulse de Crin care actioneaza nelegitim si chem la organizarea rezistentei interne in PNL pentru ca partidul sa nu fie “deturnat” de la mersul democratic.Daca in Congres opozantii lui Crin nu vor reusi sa obtina majoritatea cred ca este timpul unei separari de acei oameni din PNL care il conduc azi nelegitim.Am fost impotriva sciziunii atunci cand Crin parea ca ia decizii rationale si legitime ,dar sunt pentru opozitie si chiar pentru sciziunea Partidului daca directia in care se indreapta este irationala.
    Orice asociere PMP si Udrea este opusa onoarei,ratiunii si mandatului electoratului.
    Sprijinirea unui candidat care l-ar putea numi pe TB premier este irationala si opusa mandatului primit de la electorat.

  5. Tiberiu spune:

    P.S.
    CONCLUZIE -consider ca Antonescu si Johannis conduc acum PNL in mod irational si nedemocratic si trebuie sa ne opunem acestui mod nelegitim de a face politica.

  6. Valeriu Mangu spune:

    Articolul “Profilul constitutional al candidatului pentru functia de Presedinte al Romaniei (I) – (VI)”, pe:
    http://ascunzisuri-constitutionale.eu

  7. epolitikon spune:

    Eu as spune mai simplu si pe românește: praf in ochi. Nu poți sa numești model (model egal o reprezentare simplificată și condensată a realității) cata vreme acum 6 luni mancati xxxxx la adresa PDL si acum va maritati cu ei. Asta nu-i modelare, e PROSTITUȚIE. Și tara nu poate fi condusa de curve. Mai bine de șmecheri sau bandiți dar nu de curve. Succesuri acum ca ați schimbat mana stângă cu cea dreaptă.

    • @ epolitikon

      Multumesc. Momentan tara e condusa de PSD. Putem sa o lasam mult si bine asa. Intre timp vad ca PDL s-a mai curatat, astfel incat se poate diaoga cu el. Tema de fond ramane, insa, daca PNL poate sa ramana PNL intr-un astfel de program de fuziune. Tema grea. Pe de alta parte, nu crezi ca e bine ca pe dreapta sa fie o forta comparabila cu PSD?

  8. Pacala spune:

    @vv
    Cum, nu ati terminat inca fuziunea prin comasare aka dreapta coagulata ie partidul cu.o denumire aleasa de frunzaverde si altele?
    Ma dezamagiti. Apropos, inteleg ca.maine ne veti prezenta avantajele alierii cu udrea? :)

  9. emi spune:

    Epolitikon, te simţi?!?!

  10. Kronstadt an der Graft spune:

    Fiți convins domnule senator că mulți dintre cei care v-au urmat, vorbesc de liberali, au obosit să vă mai urmărească. Nu mai înțeleg și nici nu vor să înțeleagă ceea ce se petrece în politica românească. Evident că mai vorbim între noi, încercăm să înțelegem ceva, dar constatăm că fiecare înțelege altceva. Parcă participați cu toți odată la un concurs de patinaj artistic, cu piruete, salturi duble sau triple, când individual, când perechi care cum, în timp ce alegătorii stau în tribune și încearcă să deslușească o coordonare cât de cât.
    Ce e amuzant e că lipsa de prezență la vot a alegătorilor nu a dat nici un semn nici unuia dintre politicieni că nu mai există credibilitate, toți ocupându-se de micile mașinațiuni de moment. Îmi imaginez clasa politică românească ca echipajul unui vapor care se luptă din răsputeri pentru a ocupa locurile cele mai confortabile pe punte, în timp ce vaporul se scufundă încet. Probabil că cei care se vor salva vor fi oleacă mai atenți la ceea ce ar trebui să facă în asemenea momente.

    • @ Kronstadt

      Iti inteleg supararea. Eu insumi am fost atat de suparat incat sase luni nici nu am mai aparat la televizor si nu am participat la conferinte de presa. Dar o solutie trebuie sa gasim, altminteri PSD o sa guverneze nestingherit.

  11. Pacala spune:

    Emi
    Poti fi proasta blogului sau nu. Depinde doar de tine :)

  12. Pacala spune:

    @vv
    Apropos, credeti ca cei de pe blog isi doresc sincer spalari pe creier cu sampon politic? Adica ne predicati intai cu usl, dupa aia cu pnl out, acum cu pdl. Chiar nu realizati penibilitatea?
    Inteleg ca se practica himenoplastia, dar merge cand ginerele nu vazut marfa. Aici insa totul a fost la vedere
    .

  13. emi spune:

    Dezgustul pentru metodele şi ideile comuniste s-a estompat, memoria scurtă este mai activă decât cea de lungă durată, dar se recunosc uşor şi manipulările, mai mult sau mai puţin conştientizate, de către tv. sau specialiştii în dezinformare.
    Şi totuşi “unde-s doi, (de-acelaşi “neam”, fel, idei, principii, idealuri), puterea creşte!”
    Problema e că duşmanul nu-şi doreşte şi sabotează la greu.

  14. Pacala spune:

    @vv
    V-am avertizat de mult pe blog asupra modului cum pnl scade, alegerile au dovedit. Acum cantati o noua melodie, cu ppe si pdl. Veti ajunge la 10% cu tot cu pdl. Si nu mai incercati sa ne vindeti gogosile minunilor pnl.
    Ps. La ce va trebuia sa rezistati psdului,.ce va asalta? Aveati un contract, il respectati si gata. Psd avea pm,.pnl propunea presedintele.

    • @ Pacala

      Din motive neimputabile participantilor de pe blog, USL nu mai exista. Degeaba invocam acum motivele, le cunoastem. Problema e ce e de facut acum. Si, dragul meu Pacala, e incorect sa spui ca acel contract a fost incalcat doar de una din parti.

  15. Radu Alexandru Vasilescu spune:

    Pai ce sa mai zicem la asta domnule Vosganian…

    Cu alte cuvinte, in loc sa castigati increderea electoratului de centru si centru-dreapta (chipurile – desi cel liberal e mai curand de centru …) alegeti sa faceti o fuziune pe sistemul 1+1=2.

    Vedeti dumneavoastra, la chestiunea asta uitati caracteristica fundamentala a electoratului liberal: simtul identitatii.

    Si de aici pentru dumneavoastra incep problemele pentru ca fuziunea cu PDL, atat de aplaudata de “marii oameni politici” ce, in marea lor majoritate, s-au trezit de dreapta dupa o noapte de somn, este profund displacuta de votantii liberali si de simplii membrii, printre care astazi, cu mare jena fata de propria-mi persoana, ma numar si eu.

    PNL-ul putea usor sa atinga 25-30%, daca, avea o abordare ceva mai de centru, in loc de virajul, chipurile, la dreapta. Poate ca ati uitat domnule Vosganian dar Romania este o tara eminamente de centru centru-stanga, de la infiintare si pana astazi. Dar asta e istorie si nimeni nu da 3 parale chioare pe istorie si traditie cand 1+1=2 in mintea unora…

    Electoratul acela de dreapta, la care viseaza multi, este format in majoritate din fundamentalisti religiosi, prosti facuti gramada(adica manipulabili de propaganda populista) si legionari. Repet, electoratul de dreapta din Romania este format din: fundamentalisti religiosi, legionari si prosti facuti gramada.

    Adeptii liberalismului economic, adica acel electorat real liberal, sunt in mare majoritate adepti si ai unor masuri decente de dezvoltare sociala si sunt, ferm, pentru drepturile si libertatile individuale.

    Adica, in traducere pentru elitele politice ale PNL care spun enormitati de genul celor rostite cu patos de stimabila doamna Valean, oamenii astia sunt de centru nu de dreapta!!!

    Da’ e greu de priceput treaba asta… Cand combini masuri de incurajare a cresterii economice cu masuri energice sociale si cu drepturi si libertati individuale obtii … Pai obtii liberalismul acela al egalitatii de oportunitati, adica acel curent de centru situat intre populismele de stanga si dreapta!

    PNL-ul putea sa aiba politici ceva mai echilibrate, mai la centru, care sa vizeze atat mediul economic cat si problemele sociale uriase ale Romaniei si ar fi fost mult mai credibil si mult mai vizibil.

    Am spus asta de dragul unei discutii asa, de principiu, fiind insa constient ca pentru leadership-ul PNL s-a dezvoltat acum fenomenul de tunnel vision si anume 1+1=2.

    Cand va veti trezii cu un alt partid liberal catre care vor migra in masa votantii liberali si multi membrii, o sa dati vina pe conspiratii sau, cu ceva noroc pentru umorul public, pe agenturilii straine…

    Va fi rizibil … Si jenant si penibil cum se vor plange liderii PNL care merg acum ca orbii catre abatorul istoriei cu tot cu partidul Bratienilor …

    Cel putin in ceea ce ma priveste eu nu voi accepta sa fiu parte din acelas partid cu personaje precum stimabilii domni Blaga si Stolojan sau stimata doamna Macovei.

    Da eu zic sa fuzionati si cu Pampu’ ca sa fie hora mare si sa fie dreapta unita. Ce jena imi este de jena conducerii PNL…

    In cel mai rau caz la vot si in campanii voi sta acasa sau voi merge sa-mi anulez votul – eu pe PSD n-am sa pun stampila vreodata pentru ca este un partid oligarhic si feudal.

    Dar nici pe un PNL cu aroma de basism sau pdl-ism n-am sa mai pun vreodata stampila.

    Romania s-a mai schimbat domnule Vosganian, de la referendumul acela crancen din 2012 … Oamenii tin minte si nu prea mai iarta si cu siguranta nu pot inghitii insulte la adresa inteligentei minime, asa cum au fost elucubratiile despre dreapta si stanga ale doamnei Valean.

    Vestea proasta pentru dumneavoastra e ca sunt multi ca mine care nu vor inghitii niciodata povestile astea si care nu vor accepta sa se faca o smecherie de doi bani si sa i se spuna interes national asa cum se insinueaza.

    Fuziunea cu PDL va duce la aparitia unui nou partid liberal si odata cu el cam praful se va alege de fuziunea dumneavoasta …

    In rest eu repet propunerea: sa o luati si pe Udrea sa fie hora mare si dupa alegeri, PNL-ul, acum bine consolidati cu membrii PDL, FC si (de-ar fi sa fie) Pamp o sa voteze un nou lider. Am sa ma tavalesc pe jos de ras cand am sa aud numele Basescu drept propunere pt. presedentia PNL …

    Sigur, astea sunt scenarii … Problema e ca sunt perfect posibilie si chiar si fara Basescu sefi in partidul NATIONAL LIBERAL, infiintat de oameni mai mari ca voi, sa fie personaje care au urlat impotriva Romaniei, gen Blaga sau Macovei, ei bine asa ceva este peste puterea mea de a suporta.

    Imi este rusine si jena ca la 139 de ani de la infiintare, peste partitul condus odata de Ionel Bratianu vor fi lideri oameni care au fost dispusi sa sacrifice interesele Romaniei in asemenea hal precum liderii PDL in 2012.

    Imi este rusine dar voua, celor din conducerea PNL, nu va este. Ar fi cazul sa faceti un pas in spate si sa ganditi un pic mai bine si mai serios.

    • @ Radu Vasilescu

      Teoria ta ar fi buna, din pacate ea nu s-a verificat. Cand PNL a luat politici de dreapta cu efecte si in planul bunastarii, romanilor nu le-a placut. 82% dintre romani in 2008 au votat altceva decat PNL. E nevoie de intarire a structurilor teritoriale si a organizarii, doar cu masuri pozitive nu ii convingi pe romani. Cum s-a vazut in 2008. Si nu-mi spune mie ca nu am stiut sa explicam asta, cand un om primeste in patru ani salariul mai mare de doua ori si jumatate ori pensia triplata, mai trebuie si propaganda?

  16. emi spune:

    Nu poţi face un partid de 30% cu oameni de 15%…

  17. Pacala spune:

    Dar adunand la 15% oamenii de 12% sigur iese de 30%. :)

  18. Tiberiu spune:

    @VV
    Identitatea PNL se va dizolva odata cu fuziunea cau PDL si FC.Este de neconceput sa iesim din USL ca sa ne pastram identitatea pentru ca apoi sa ne-o pierdem prin amestecul cu gasca de mafioti portocalii.Boc este parte integranta din “pachetul de actiuni” achizitionat de la PDL.
    Un nu categoric fuziunii cu PDL.
    Nu mai am nici cea mai mica incredere in Antonescu care vrea sa predea partidul fara conditii celor din PPE ,prietenii la toarta ai lui basescu si Udrea.

    • @ Tiberiu

      Draga Tiberiu, daca identitatea PNL se va dizolva, inseamna ca nu avea identitate., Eu nu cred. Cred insa ca identitatea liberala, doar ea, fara o concentrare a tuturor curentelor dreptei intr-o sinteza doctrinara, nu poate sari de 20%

  19. epolitikon spune:

    @VV
    Pai cum spuneam, mai bine bandiți și șmecheri la conducere decât prostituate. Fie ele de dreapta. Și coagulate pe deasupra.

    Solutia era sa stati în banca voastră ca PNL si sa faceti curățenia de primavara temeinic. Dar nu, voi vreti 30% din nimic, ba nu, pardon, cu Uioreanu 15%.

    Eram ieri în mașină și îl ascultam la radio pe Hașotti cum îi spurca pe Psd si Ppdd. Absolut penibil. Mizerabil. E absolut firesc să-ti dorești să trimiți duba dupa astfel de indivizi daca poți sa o faci. Mizerabile declarații politicile…

    • @ epolitikon

      Eu, cum vezi, sunt masurat in cuvinte. Dar daca nu se coaguleaza dreapta, vom fi o ceata de partide care se vor certa intre ele in fata unui PSD puternic. Vom fi intr-o situatie ridicola. Sau poate ca tie asta iti place.

    • @ epolitikon

      Eu, cum vezi, sunt masurat in cuvinte. Dar daca nu se coaguleaza dreapta, vom fi o ceata de partide care se vor certa intre ele in fata unui PSD puternic. Vom fi intr-o situatie ridicola. Sau poate ca tie asta iti place.

  20. Eduard spune:

    Unificarea dreptei se poate face prin doua cai.
    1. Asa cum a incercat Basescu (si cum a reusit PSD in 2001, prin inghitirea cu forta a partidelor de stanga) cu forta si dupa aceea prin impiedicarea aparitiei oricarui alt partid pe dreapta. Aceasta este calea rea. Si exemplu este PSD care a devenit un monstru. Nu se poate democratiza si reforma nici dupa experienta PDL la guvernare.
    2. Prin unirea benevola a partidelor mari pe dreapta si mai important prin convingerea electoratului de dreapta, prin masuri de dreapta, ca partidul rezultat din unificare este un partid autentic de dreapta.

    Misiunea principala a unificarii dreptei nu este sa unifice partidele ci sa UNIFICE ELECTORATUL DE DREAPTA, Daca va reusi asta atunci PSD va fi nevoit sa se reformeze la randul sau (sau va ramane etern in opozitie, ceea ce nu este bine pentru o viata democratica in Romania)

  21. Eduard spune:

    Si pentru cei care acum tuna si fulgera impotriva PDL le aduc aminte ca PNL a facut USL cu PSD, care a condus Romania intre 2000-2004 la fel de rau ca PDL mai tarziu (plus alte aliante cu PDL care au dus la dezastrul din Romania). Deci USL a fost bun si un partid puternic pe dreapta nu este bun. Un partid care sa nu mai fie nevoit sa se alieze cu stanga pentru a supravietui.

    PSD nu are nici un scrupul (si nici media si analistii politici) sa faca alianta cu UNPR si UDMR fara de care PDL nu putea sa ia nici o masura din cele luate. Nu are scrupule pentru ca ei vor sa guverneze (sa stea la ciolan in gandirea PSD de frunte) cu orice pret (vezi mai nou alianta cu PP-DD).

  22. Tiberiu spune:

    @VV
    Sa nu ne lasam doborati de tradarea lui Crin ,viata include uneori si tradari,sa ne urmam drumul in viata astfel incat sa putem sa fi cu inima impacata de noi insine si de faptele noastre.
    Sa continuam sa ne ducem lupta lucizi,consecventi cu noi insine,dar sa fim si mai smecheri decat cei care incearca sa ne smechereasca,
    Exemplul Simonei Halep o fata micuta fara calitati atletice potrivite pentru tenisul de mare performanta actual,pe care nimeni nu dadea doua parale,nici macar marele Tiriac, ne da o lectie de viata nemaipomenita.O fata tanara de 20 de ani care era remarcata mai mult pentru pieptul ei proeminent a decis sa-si micsoreze eroic sanii numai ca alergarea sa-I fie mai usoara.O fata stearsa de 1,68 inaltime a decis sa dea totul pentru a performa in elita tenisului unde inaltimea si forta erau decisive,inaltimea jucatoarelor bune era de peste 1.85.
    Prin perseverenta si munca tenace ,dar mai ales prin LUCIDITATE SI RATIUNE,prin TARIE MENTALA,prin CONVINGERE NESTRAMUTATA CA DESTINUL EI ESTE TENISUL SI NIMIC ALTCEVA a continuat sa se antreneze si rezultatele au inceput sa apara ea devenind una din cele mai bune jucatoare din lume.Ea da acum la Rolland Garos o LECTIE DE VIATA SI DE TENIS intregii lumi a tenisului care asista cu gura cascata fara a intelege de pe ce planeta a aparut acesta faptura “extraterestra”.Presa Americana incearca sa o umileasca numind-o “batranica” si “antidiva” dupa ce Simona a eliminat fara drept de apel marea lor speranta Slone Stevens, dar Simona nu s-a lasat impresionata si ieri a dat o noua lectie de tenis si tarie sufleteasca eliminand o noua jucatoare de clasa rusa pe Kuznetsova fiind pentru prima oara in semifinalele unui turneu de Grand Slam.
    Ieri in setul al doilea a avut momente de oboseala,de slabiciune,ma temeam ca nu va avea forta sa castige si adversara o va incaleca,dar dupa cateva minute a strans din dinti si a reusit sa castige fara drept de apel.

  23. Eduard spune:

    Ca sa se poata unifica electoratul pe dreapta trebuie mult mai mult decat unirea ideilor liberale bine reprezentate in PNL cu organizarea buna a PDL.
    Trebuie in primul rand sa aveti incredere, voi politicienii, in inteligenta electoratului de dreapta.
    Apoi trebuie sa veniti cu un program de guvernare coerent si bine detaliat.
    As merge pana acolo incat sa scrieti deja legile pe care vreti sa le supuneti dezbateri in Parlament (scrise ca si cum ati avea majoritate in legislativ) si o programare si termene clare cand sunt introduse in dezbatere parlamentara.
    Daca faceti asta cei care mai au ganduri de migrare nu mai pot justifica asta prin faptul ca electoratul i-a trimis in parlament sa se duca unde le dicteaza constiinta (in realitate interesul propriu).
    Electoratul ii va trimite pe toti in parlament sa faca legile dupa programarea asumata inainte de alegeri. Si pot migra unde vor dar daca nu voteaza legile propuse inainte de alegeri atunci isi incalca contractul cu electori.

  24. livia spune:

    Spuneti sa avem in vedere constructia institutionala si nu oamenii. Dar ce te faci ca aceasta constructie este formata din oameni, gen Macovei care a denigrat din toti rarunchii Romania in UE. Acum este luata in brate de PNL.
    Vad ca zvonurile se adeveresc: se spunea de multa vreme ca PNL va ajunge in PPE si se intampla. Daca se adevereste si scenariul- Johannis presedinte al tarii, Basescu presedintele noii drepte (deci implicit al PNL-ului) si apoi prim ministru? Cum veti digera aceasta situatie? Basescu presedintele PNL-ului, sau ce o mai fi acest partid prin decembrie???

  25. Filip g spune:

    In mocirla politica romaneasca,nu gasiti partide de fete mari.Ori sistemul politic e astfel creeat incat include oportunistii si baronii.Mircea Diaconu a obtinut voturi peste multe partide cu logistica si finantare in teritoriu.
    Dreapta unita trebuie sa fie sincera cu electoratul,candidatul ei trebuie sa castige pentru ca PSD sa nu aiba monopol.PSD trebuie sa guverneze Dumnezeieste pentru a nu intra in anonimat.
    Deci dreapta unita trebuie sa ispaseasca penitenta de a ajunge la guvernare.Cetateanul o sa aiba grija.
    Eu am semnalat aici lucruri simple fara costuri financiare ce puteau fi facute de PNL aflat la guvernare.
    Betia puterii a trecut,mahmureala inca e prezenta.Nu aplicati reteta cui cu cui se scoate.Guvernarea dreptei e un proiect indepartat,nici PNL nici PDN nu a stiut sa guverneze pentru cetateni……………

  26. emi spune:

    A guverna doar “pentru cetateni” este periculos de populistic. Cetatenii vor salarii cat mai mari, chiar daca nu sunt meritate, servicii cat mai bune, chiar daca le obtin indatorand viitorul, si taxe cat mai mici, care nu le pot asigura un Stat bine organizat.
    Eu nu mai vreau partide populiste, vreau maturitate, seriozitate, si utilizarea cooorecta a banilor publici.

  27. Filip g spune:

    @emi,
    simplificarea birocratiei,scutirea cetateanului de a alerga la dracu-n praznic la institutii restructurate.
    Pensionarii merg pentru o adeverinta de Coasigurat la sute de km,cand talonul de pensie si certificatul de casatorie atesta asta.
    Deci nu populismul salarial………

  28. emi spune:

    Tariceanu a gresit crescand peste posibilitati pensiile si salariile.
    Boc a gresit utilizand aiurea banii publici, si asa extrem de putini, si luand masuri care au distrus IMM-urile in defavoarea marilor corporatii.
    Basescu si-a servit doar propriul buzunar, insensibil la nevoile Statului si poporului roman, dar el nu e vesnic si trebuie oprit.
    Daca Institutiile Statului vor functiona corect, toti cei care polueaza viata politica vor fi eliminati.

    • @ emi

      Noi nu am crescut peste posibilitati pensiile si salariile. Daca in 2009 aveam macar o crestere de 3% ele se sustineau. Cu o scadere de 7%, cu o politica dezastruoasa, normal ca nu s-au mai sustinut. Noi am caklculat politica pensiilor pentru 5 mil de salariati cati aveam. In 2009 s-au pierdut 500 000 de locuri de munca.

  29. emi spune:

    Erata:
    Boc a distrus IMM-urile in favoarea marilor corporatii, pentru a le face loc.

  30. emi spune:

    Nu putem tremura un secol de frica unui om.
    TREBUIE OPRIT!!!

  31. Liberalul spune:

    Domnule Vosganian,

    In urma declaratiilor facute ieri la reuniunea PPE, este evident ca asa zisa coagulare a dreptei se va face in jurul reprezentantilor dreptei la PPE (PDL, Monica Macovei, Anca Boagiu, Cristian Preda etc, Basescu este si el un membru respectat). Liderii popularilor i-au asigurat pe presedintele Vasile Blaga, pe prim-vicepresedintii Catalin Predoiu si Anca Boagiu (vicepresedinte PPE) ca incurajeaza si sustin fuziunea PDL-PNL. Vasile Blaga, la rindul lui a raspuns “Vom continua procesul de fuziune a celor doua partide avind sprijinul important al PPE. Va asigur ca PDL va conduce rapid si hotarit procesul de fuziune”

    http://www.agerpres.ro/comunicate/2014/06/04/comunicat-de-presa-pdl-19-43-56

    Potrivit lui Joseph Daul si noului Presedinte PPE, Manfred Weber, noii eurodeputati PNL s-au alaturat unei echipe inchegate. De notat este si faptul ca cererea de adeziune a “Eurocampionilor“ liberali a fost acceptata in unanimitate, drepturi depline de mebru insa vor primi numai la toamna (dupa fuziune?)

    http://www.epp.eu/epp-political-assembly-assesses-european-election-victory-discusses-membership-applications-adopts

    Cu stima,
    Florin

  32. alexis spune:

    Cum am mai spus, ma tem ca aceasta fuziune va naste multe tensiuni in teritoriu, intre persoane. Sunt cupluri celebre: Hava-Atanasiu, Cancescu-Scripcaru, etc. Ce faceti la Cluj unde ambii lideri, si Boc si Nicoara au pastorit niste adevarate cuiburi de corupti?

  33. Eduard spune:

    Salarii cat mai mari sunt populiste daca se dau, sunt motor de dezvoltare daca se castiga prin munca, servicii cat mai bune nu sunt in nici un fel populiste, sunt necesare si taxe mai mici inseamna sa folosesti banii eficient nu sa pui taxe doar sa ai ce risipi pe proiecte inutile.

  34. liberalism spune:

    Eu accept aceasta coagulare pentru ca n comparatie cu altii ma uit in trecutul mai indepartat, nu ma uit in urma doar cu 4 ani. Guvernul Boc a fost catastrofal si inuman. Dar daca ma uit la anii rosii-Iliescu cu mineriade si cu “nu ne vindem” tara mi se face mult mai lehamite. Majoritatea tarilor din Europa de Est si Centrala au inceput cu reforma proprietatii. La noi tranzitia s-a facut mult mai tarziu si a generat acele privatizari-esecuri. Dar nu privatizarea in sine a fost un esec ci faptul ca Iliescu & co (cu gandirea lor comunista ) au lasat ca activele economice , industriile sa se piarda, pana au ajuns fiare vechi. Stiau ca acestea sunt vacile de muls in interesul camarilei. Ne este scarba de politica si politicieni? Cati au votat Iliescu ? Domnii Coposu, Ratiu si Campeanu era loviti cu pietre, goniti si injurati. Se pare ca si-n guvernarea Ponta tot asa se procedeaza. Eu accept aceasta alianta/fuziune (ce o fi) cu partidele de dreapta in speranta ca in sfarsit aceste partide vor duce la capat reforma si tranzitia . Aceasta este ultima sansa a dreptei. Daca nu va izbuti prin ideologia lor, doctrina si programe, atunci chiar va fi dezastru pentru inca vreo 20 de ani.
    Vreau sa vad privatizarea Oltchim, CFR, Posta . Daca ne uitam la arieratele companiilor de stat o sa intelegem foarte bine ce inseamna aceste amanari. Proprietatea de stat ne baga in faliment.
    PS: Basescu mai are 6 luni, cine crede manipularea ca acesta va fi premier…Niciun partid sau om politic care se respecta si are niste principii nu s-ar omori (politic) pentru acest personaj. Si daca unii (probabil) vor fi santajati, nu toti pot fi santajabili. Ar trebui sa iesim din faza asta a teoriei conspiratiei.
    PS: Vad ca unii prieteni ai blogului ne-au zis pa. Daca au mai multa incredere in domnul Ghise …
    @tiberiu
    Tot le spuneai unora securisti, stii ca idolul tau Ghise a fost informator al securitatii? Pai atunci ce ai cu securistii? Il vezi prezidentiabil pe domnul Ghise? Nu te gandesti ce interese are acesta, stiind ca nu va fi votat presedinte al PNL? Eu ma intreb ce urmareste , atat.

  35. emi spune:

    Italia are servicii mai performante puse la punct prin cresterea datoriei la 120% din PIB. Parca nici asa nu e prea responsabil…

  36. Shadow spune:

    @Dle Vosganian

    Va unificati cu pdl-ul eu personal nu va mai votez. Chit ca asta va insemna sa votez alb. Deja modul de “lucru” al pnl-ului m-a enervat profund, trecerea “peste noapte” exact ca si in cazul pdl-ului de la un grup la altul (alde versus ppe) in plus imediat dupa alegeri. Asta masoara gradul de respect pe care il aveti pt alegatori.

    Nu mai vb ca nu se incep “negocieri” pt trecerea la ppe fara a avea un mandat dat de un congres si congresul pus doar sa “semneze” pt sau contra. La fel pt fuziunea avec pdl si satelitii.

    Ce democratie mai e asta eu nu o inteleg dar daca continuati pe “partia asta” pierdeti sigur votul meu.

  37. Filip g spune:

    @Shadow,
    nu ai fost prea activ ,eu unul nu-mi aduc aminte sa fii citit vre-o postare ,brusc sunteti liberali si fierbe liberalismul in voi.
    Apropos ai fost la vot?
    Ai facut ceva pentru PNL ori esti un simplu chibit?

  38. Shadow spune:

    @Filip

    Nu scriu ca sa ma aflu in treaba pe blog. cand am avut ceva de spus am spus si da am votat si din pacate votul meu la europarlamentare s-a dus la ppe. Tu fiind asa activ ce ai realizat?
    In rest fiecare poate fi ce vrea. A fi liberal o dovedesti in modul in care te comporti zilnic in mica “comunitate” (societate) in care evoluezi nu pe forumuri politice.

    Nu esti cu nimic mai bun pe post de chibit fata de mine. Am un vot pe care am dreptul sa-l dau sau nu cum si cui vreau. Exact ca tine. Te deranjeaza? Se pare ca da. De unde si “masura” liberalismului matale.

  39. Shadow spune:

    @Dle Varujan

    In 2008 romanii au votat altceva decat pnl tocmai datorita asa zisei “justitii” selective create de pdl si ai lor + populismului desantat prezidential toate bazate pe un inceput de criza globala.

    Se poate invata din modul in care tariceanu a reformat si a reusit sa ramana la guvernare in acei ani fara sa fi semnat vre-un protocol cu psd-ul si fara sa primeasca membrii psd in guvern. Din pacate o parte a ministrilor pusi in functie de catre pnl nu erau la nivelul de competenta cerut de “fisa postului”. Acest “nivel de competenta” sarac a continuat si in perioada usl, antonescu nestiind sa se “antureze” de cele mai bune competente.

    Am impresia ca e o moda la PNL.

    • @ Shadow

      Lipsa de preocupare pentru selectia profesionistilor s-a agravat in PNL in ultimii ani. Consecinta a fost pozitia slaba a PNL in cadrul guvernarii.

  40. Filip g spune:

    @Shadow,
    comunicarea scrisa si verbala diferentiaza omul de animal.Ori nu exista comunicare intre oameni cand in urma ta tai toate puntile de comunicare.
    PNL a avut 15%
    PDL a avut 12%
    Sunt de acord ca in ambele partide sunt ticalosi,am in minte nume clare.Dar nu toti care au votat aceste partide sunt ticalosi.Pentru o comunicare civilizata am toata deschiderea.
    Neimplicarea cetatenilor a permis clasei politice sa ajunga aici,hai sa privim de pe margini fara a face nimic……….
    Maine va fii mai bine……….pentru ei!

    • @ Filip g

      Oamenii politici sunt modele (sau antimodele) dar si creatii ale votantilor. Cand vrei sa ajungi la 30% nu mai poti avea omogenitatea si calitatea unui partid mai mic. Daca am avea in Romania sute de mii de oameni care sa-ti placa si care sa compuna un parttd, ce mare lucru ar fi.

  41. Radu Alexandru Vasilescu spune:

    Uitati domnule Vosganian ca dumneavoastra ati pierdut alegerile din 2008 din cauza obsesiei nationale cu circul coruptiei si a unei comunicari slabe din partea PNL.

    Faptul ca PNL-ul nu a reusit sa reaminteasca oamenilor performantele sale nu se poate pune decat in spatele unei campanii prost facute si prost conduse iar PNL-ul, avand guvernarea, putea sa ia initiativa in mod radical si serios si pe problema coruptiei si putea sa domine discursul public.

    Dar din cauza unui esec atunci, esec ce din punctul meu de vedere a fost cauzat de lipsa de intelegere a preocuparilor de moment ale romanilor, ei bine din cauza acelui esec vreti d-voastra sa faceti acum marea unificare de dreapta…

    ______________________________________________________

    Exista o limita a compromisului politic domnule Vosganian – se numeste interesul national. Vorba mare si terfelita de multi politruci in frunte cu Basescu.

    Cand voi, leadership-ul PNL, va pregatiti in cor sa luati in brate PERSONAJE CARE AU SPALAT PE JOS CU ROMANIA in 2012 aveti impresia ca noi restul vom uita modul in care Romania a fost umilita atunci pe baza unei campanii puse la punct de Basescu, Blaga, Macovei et co.

    Sa fie CLAR: PDL-UL avea dreptul sa ceara votantilor sai sa stea acasa. Putea chiar clama abuzul in 2012, pe plan intern. Cand PDL-ul a decis sa sprijine si sa declanseze o campanie de DENIGRARE a Romaniei si cetatenilor care au votat, PDL-ul a comis ceea ce in acceptiunea mea se numeste tradare a intereselor nationale.

    Asa incat imi repet intrebarea: ce fel de proiect national e ala in care te aliezi cu indivizi care si-au demonstrat FAPTIC si in totalitate caracterul anti-national?

    Eu repet: o sa ii asezati pe locurile unde au stat odata Ionel si Vintila Bratianu pe Blaga si Macovei.

    E bine – e FOARTE BINE. Si dupa se mai indigneaza unii ca romanilor le e lehamite de clasa politica.

    • @ Radu Vasilescu

      Iti repet, daca dupa ce oamenii o duc bine trebuie sa le mai si spui ca o duc bine atunci e de rau. In 2008 romanii nu au vrut sa o duca mai bine ci sa fie mintiti mai bine. Si au reusit.

  42. Eduard spune:

    @varujan Asa am gandit si eu. Sa faceti un proiect politic clar de dreapta (fara chestii din aste cu marirea salariului minim si tot felul de alocatii si ajutoare) Este de preferat sa ajungem ca oamenii sa nu aiba nevoie de alocatii si ajutoare. Asta inseamna liberalism. Oamenii sa fie liberi sa isi castige existenta prin forte propri (prin noi insine).

    • @ Eduard

      Tocmai, un program curat. Am vazut un crochiu de program liberal care nu era prea coerent, cu un TVA de 16% si CAS de 32% (daca nu ma insel). Asta nu e in regula.

  43. Radu Alexandru Vasilescu spune:

    @eduard – nu stiu daca esti la curent dar salariul tau DEPINDE in mare masura de puterea de cumparare a celor mai saraci. Adica si a celor care castiga doar salariul minim sau traiesc din ajutoare sociale.

    In rest eu zic ca e bine sa desfiintam salariul minim – ce atata plata – sa munceasca pe nimic sau pe decide piata dominata bineinteles de angajatori.

    Si ce atatea drepturi pentru angajati – sa n-aiba voie sa ramana gravide femeile ca dauneaza productivitatii, sa muncim 12 ore pe zi 6 zile pe saptamana, bineinteles bazandu-ne ca patronu’ cel bun ne va rasplatii samd

    Si sa desfiintam ajutoarele sociale sa lasam oamenii sa moara de foame – ce, cum aidca, daca sunt someri inseamna ca nu vor sa munceasca. Si ce mai conteaza ca pusi in fata alternativei de a nu avea la propriu din ce sa traiasca multi vor recurge la criminalitate. Eu zic sa face o treaba mai buna – sa facem lagare pentru saraci …

    Vai de capul meu …

    Ce mai conteaza ce zic specialistii (stii tu Eduard – niste neica nimeni de laureati ai Premiului Nobel). Auzi tampenii la ei: cica – domane fereste – o crestere graduala a salariului minim produce bunastare generala si ca ajutoarele sociale impreuna cu masuri de reintegrare in munca (adica pregatire profesionala) ajuta la dezvoltarea tarii pe termen lung.

    Eu zic sa o dam inainte cu propaganda “de dreapta”. In fapt prostii de prostit pe cei care vor sa fie prostiti.

    Vorba sloganului din 2012: “Salarii pensii alocatii – mai taie din ele da-le dreacu…”

    Asta e lozinca sub care zic sa cAtindEze reprezentantii noului partid de dreapta …

  44. gelu spune:

    Scarbos ca pnl-isti acum sa se pupe-n bot cu alde Macovei, Videanu, Berceanu, Stolojan, Falca, Flutur, Anastase.. si alte loaze cacanii care au guvernat tara spre dezastru in perioada 2008-2012 ingloband Romania in datorii, zeci si zeci de miliarde de dolari impumutati de gasca Basinescu-Boc-Udrea de la FMI pe care cacanii le-au furat in cea mai mare parte. Asa ca PNL pute tot la fel cum pute si PDL, bleah ce hazna de tradatori si oameni fara coloana a devenit PNL acum.

  45. AC spune:

    Adunati procente de parca ar fi bazine hidrografice, nu electorale. Din cei 7,4 milioane de antibasisti n-o sa vedeti nici 0,1 cuceriti de fantezii “de dreapta”.
    Probabil liberalilor le-a fost promisa mai multa libertate din partea celor care controleaza institutiile de forta ale statului pentru a spala, astfel mafia securista de doi bani care tot pacaleste electoratul.
    Dupa FDSN, PD, PLD, PDL si ARD urmeaza o mare teapa galbena cu damf de portocaliu si verde, PNL.

    Si raspundeti-le prozelitilor mafiei securiste care fac apologia capitalismului salbatic, o competetie intre niste cucuri mici si, respectiv, pensionari si asistati, ca o societate umana civilizata respinge din start orice maioneza salbatica repetata prosteste.
    In ultima vreme este tot mai evident faptul ca acesti tonetari cu nuca mica au fost spalati pe creier de propaganda securista care era tinuta artificial in viata, cu perfuzii de la bugetul devalizat al statului.

  46. emi spune:

    Radu Alexandru Vasilescu
    Se vede ca nu ati platit niciodata un salariat, in fiecare luna, si daca munceste si daca nu, ca sa vedeti cum e cu puterea de cumparare a fortei de munca…

    Gelu, cand vorbesti urat te autodefinesti. Cat despre personajele atat de incriminate, cred ca Justitia este la PSD… de ce nu-si face treaba?
    Dupa ce ca sunteti neputinciosi, mai aveti si guri spurcate.

  47. George Valeriu Henciu spune:

    Nu cred că în politică se aplică aritmetica simplă . S-ar putea ca 12+15 sa fie tot un 15. La asta sa gândit cineva?
    Mulți votanți cel puțin liberali se simt frustrați de fuziunea asta. Nu știu cum se simt lucrurile în partea cealaltă. Votanții PD-L frustrați s-ar putea să umfle pânzele PMP.

  48. Tiberiu spune:

    @liberalism
    Afirmatia ca Ghise a fost securist este o aberatie colportata de basisti.
    D-l Ghise a explicat ca a lucrat in Libia si Bineinteles ca tuturor care erau trimisi in strainatate li se faceau dosare de secu pe timpul comunistilor.Nu a fost insa informator si nu a facut politie politica
    asa cum fac securistii de pe blog in mod abuziv si anti constitutional.

  49. Tiberiu spune:

    @VV
    Constatati cred usor ca blogerii nu au incredere nici in PPE,cei care au sprijinit constant abuzurile basiste impotriva natiunii,si nici in pedistii compromisi de guvernarea base-Boc..
    Nu este de conceput ca PNL sa se arunce cu totul icu “catel si purcel” n bratele celor pe care s-au dovedit dusmanii intereselor cetatenesti.
    Un proces de apropiere treptata fata de PDL DA,dar fuziunea cu basistii categoric NU.

  50. Tiberiu spune:

    @VV
    Coagularea unei “drepte” autentice care sa reprezinte cu adevarat interesele cetatenilor si ale progresului tarii nu se poate face cu “hei-rup” si cu atat mai putin prin comasarea la comanda a PNL cu PSD ceeace inseamna ca si cum ai amesteca zoaie in oala cu sarmale.
    Acest proces trebuia sa fie unul treptat si transparent nu rezultatul unor intelegeri oculte facute la Bruxelles fara stiinta activul un PNL si a electoratului.
    Deciziile au fost luate perfect nelegitim prin inselarea electoratului.
    Nu asa se face politica !