Dinu Patriciu a murit. Ultimii săi ani de viaţă au fost marcaţi de numeroase controverse şi, probabil, pentru mulţi români, Dinu Patriciu este imaginea omului de afaceri lipsit de scrupule şi certat cu justiţia. Va veni o zi, probabil, când, văzând cât de greu se dezvoltă industria cu provenienţă de capital românească, câte locuri de muncă a salvat ea, vom înţelege cât datorăm acestor deschizători de drumuri care au fost industriaşii români ai tranziţiei.
Dar nu despre asta doresc să vorbesc acum. Ci despre rolul pe care l-a jucat Dinu Patriciu în viaţa politică românească. L-am cunoscut în 28 ianuarie 1990, în Sala Rondă din Palatul Victoria, pe când înăuntru se discuta despre legitimitatea înfiinţării Frontului Salvării Naţionale ca partid politic iar afară, în piaţă, manifestanţii partidelor istorice erau agresaţi de detaşamentele “muncitoreşti” ce coborau dinspre Banu Manta (Bd. 1 Mai). În faţa ezitărilor lui Radu Câmpeanu de a lua parte la manifestaţie, Dinu Patriciu a reprezentat, împreună cu Călin Tăriceanu, PNL la acele discuţii ce s-au finalizat prin crearea Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională.
A fost unul dintre cei mai inteligenţi şi mai cultivaţi oameni pe care i-am cunoscut. Avea o viziune clară despre necesitatea desprinderii de comunism şi despre căile prin care s-ar putea face acest lucru. Ideile sale speriau uneori, erau curajoase, alegeau terapia fermă în faţa tergiversărilor şi a jumătăţilor de măsură. Rar am întâlnit un om care să respingă cu atâta vehemenţă concesiile populiste. Poate că de aceea a fost destul de impopular, dar, spre deosebire de mulţi alţii, la el ăsta a fost un merit, căci a preferat să-şi promoveze ideile decât să fie demagog. Astăzi, când vorbim de coagularea dreptei, ar trebui să-l amintim cu recunoştinţă, căci a fost unul dintre foarte puţinii, în primul deceniu de după tranziţie, care a avut o atitudine politică de dreapta, fără ocolişuri. Alături de el trebuie amintit şi Horia Rusu, un alt co-preşedinte (cel de-al treilea era Dinu Zamfirescu) al Partidului Liberal ’93. Îmi amintesc că, la lansarea Manifestului Dreptei din România, în iunie 1998, am găsit un aliat în Dinu Patriciu şi, dacă Horia Rusu nu ar fi dispărut tragic în anul 2000, am fi devansat cu peste un deceniu coagularea dreptei.
Înr-o perioadă tulbure, plină de ambiguităţi şi de jumătăţi de măsură, cum a fost tranziţia românească, Dinu Patriciu rămâne o figură proeminentă, cu gândire clară, vizionară şi curajoasă. Mai mult chiar, cum spune poetul, decât vremurile puteau să-l încapă.

Acum inteleg de ce Crin Antonescu a pierdut sprijinul minusculilor.
Distrugerea lui Dinu Patriciu e semnata tot de TB, “javra ordinara”
Domnul Dinu Patriciu va ramane un model de lupta impotriva comunismului pe toate fronturile. Dar acum are dreptul la pioasa odihna.
“Saracia nu este o fatalitate” sau ” N-am venit sa-ti tulbur somnul” sint doua expresii pe care le retin de la Dinu Patriciu , cel din anii ’90. Era sclipitor in discurs , mult mai bun decit Crin , la momentul acela ; din nefericire la fel ca la VV , discursul a degenerat in anii 2000 , a devenit mai atent , mai constipat ;
In 2004 cind ne-am intilnit la Congresul de la Hotel Mariott , ne-a intimpinat cu expresia “V-am spus eu ca Stolojan , ne lasa!” .
Pe de alta parte i-am cunoscut si cealalta fata: in 1994 am avut mai multe convorbiri telefonice; trebuia sa punem bazele unei miscari de dreapta in judet ; mi-a dat intilnire la el la firma pe calea Victoriei la ora 18 intr-o cladire inchiriata de la MIMUE ; aici avea sediu si Catarama si Stoica (cel putin i-am intilnit in seara aceea) . El mi-a dat “teapa” ! Ba mai mult , m-a spus si Deputatului Cristea , care era seful CDR judetean! In 1996 , cind am facut Alianta Civic Liberala , chestia aia cu marul si calul , dupa ce si-a pus oamenii pe liste , ne-a lasat cu curul in balta!
Si-a adus aminte de noi cind trebuiau date niste hotariri de concesiuni pentru RomPetrol ! Inclin sa cred ca , s-a folosit de partidele de dreapta doar ca sa-si rezolve interesele de afaceri! Niciodata nu a construit politic la modul autentic , desi recunosc , in anii ’90 era de departe cel mai convingator !
@ Emil Mihai
Mi-a placut asta cu constipatul. Poate ca exaltarea are si ea o varsta a ei.
In urma unui om valoros ramane ceva pentru comunitate.Am intalnit oameni care spun”eu nu plantez un pom,cresterea e prea lenta sa apuc sa mananc un fruct”.Ori daca treci prin viata fara a sasa comunitatii nimic,ai trait degeaba.
Fiecare om e liber sa-si aleaga drumul in viata.Toti plecam la un moment dat,conteaza ce lasam in urma…………
@ VV
Dumnezeu sa-l odihneasca!
@ lordul john
Poate Dumnezeu va reusi. Patritiu a fost toata viata un neodihnit…
Este momentul sa repovestesc intamplarea personala din ’90.
Eram in campanie cu primele alegeri, iar noi, la Iasi, nu aveam afise, fluturasi…nimic-nimic.
M-am suit in tren si am mers la Bucuresti, direct la sediul PNL pe Magheru.
Acolo, la etaj, am incercat sa aflu repede de unde pot lua afise, insigne(sagetelele alea mici si dragalase) si ce-o mai fi.
Cineva mi-a spus ca sunt la subsol si ca nu se pot lua.
Revoltat, am intrat intr-un birou, unde erau doi domni, foarte inalti. Cel putin asa mi s-a parut mie. Unul dintre ei statea cocotat cu fundul pe birou.
Erau domnii Tariceanu si Patriciu.
Atunci prea putin cunoscuti.
M-au vazut necajit, m-au intrebat ce problema am.
Le-am spus.
S-au ridicat brusc, m-au rugat sa astept, iar dupa 20 de minute plecam cu tot ce mi-am dorit. Urma ca banii pt. insigne sa-i aduc ulterior.
Subliniez, ca nu eram singurul care asteptam, erau in aceesi situatie inca 20-30 de “delegati” de prin toata tara.
Modul in care ei au transat problema, au trecut peste decizia unui vicepresedinte al PNL, rapiditatea…m-au impresionat.
Puteau foarte bine sa ma trimita la plimbare, sa nu se implice.
Domnul Patriciu a fost arhitect si inca unul foarte bun. Datorita sotiei si nu numai apreciez nespus aceasta breasla.
Imi pare rau pt. ca domnul Patricu s-a stins.
Dumnezeu sa-l odihneasca. RIP.
@ Mihail
Patriciu si Tariceanu au plecat atunci din PNL, cred ca prin 1990 chiar. S-au intors pe rand, intai Tary si pe urma Patriciu. Au facut bine ca s-au intors. Probabil ca intr-o zi si cei care au plecat acum se vor reintoarce. Depinde si de ei, dar si de noi.
upă aflarea veștii, Ion Iliescu a spus că a avut o relație civilizată cu Dinu Patriciu pe care îl descrie drept un om foarte elegant.
“Eu l-am cunoscut pe Dinu Patriciu imediat după Revoluția din 1989. Dinu Patriciu a fost un om foarte activ în politică. Era alături de oamenii mai în vârstă din partid. A fost student la Arhitectură. Și în acest domeniu a fost apreciat. Era un om talentat și foarte apreciat de corpul didactic. După aceea a intrat în afaceri, iar legăturile cu politica erau sporadice”, a spus Ion Iliescu la România TV.
Întrebat cum a decurs ultima întâlnire cu Dinu Patriciu, Mircea Ionescu Quintus a zis: “Nu aș putea să spun exact când a fost ultima întâlnire. Cert este că sunt câteva luni bune de când nu a mai venit pe la noi. Din ianuarie nu mai este în țară. Pot să spun că ultima dată când l-am văzut a fost prin toamna lui 2013″.
Mircea Ionescu Quintus a mai zis că Dinu Patriciu nu îi mai răspundea la telefon. “Nu am mai vorbit de mult timp cu el la telefon pentru că el nu mai răspundea. Îmi promisese că va veni la noi, dar nu a mai venit. L-am sunat și nu a mai răspuns. Asta s-a întâmplat spre sfârșitul lui 2013. După ce a plecat la Londra nu am mai avut niciun fel de legătură. Dinu Patriciu este nașul nostru de nuntă de aur. Acest eveniment ne-a apropiat foarte mult”, a spus Mircea Ionescu Quintus la România TV.
@ Mihail
Patriciu a fost foarte legat de PNL Prahova.
Scrisoarea familiei lui Dinu Patriciu
Într-un comunicat transmis de familia lui Dinu Patriciu, citat de Digi 24, se precizează că omul de afaceri a fost înconjurat de familie până în ultima clipă a vieţii sale.
Dinu Patriciu, unul dintre cei mai cunoscuţi şi influenţi întreprinzători şi oameni de afaceri din România ultimilor 25 de ani, s-a stins din viaţă într-o clinică londoneză. La 3 august împlinise 64 de ani.
Dinu Patriciu a murit înconjurat de membrii familiei, în urma unei infecții pulmonare, pentru care fusese spitalizat în ultimile zile.
Funeraliile lui Dinu Patriciu vor avea loc în cercul restrâns al familiei. Pe această cale, familia face un apel îndoliat la respectarea dorinței defunctului ca ultimul său drum să ocolească neînțelegerile, lipsa de decență și agresivitatea de care acesta a avut prea mult parte, în ultimii ani de viață și suferință.
Mulțumim pe această cale tuturor celor care l-au cunoscut, apreciat și respectat.
Vestea tragică a fost dată de realizatorul TV Rareș Bogdan care a spus că Dinu Patriciu a fost un om controversat.
“A fost un om controversat, dar nimeni nu poate să-i nege calitatea de om de afaceri. Este un om care a luat-o de trei ori de la zero. Înainte de ’89 făcea bani din proiectarea de case. A fost un arhitect extrem de talentat. Dinu Patriciu a încercat o mulțime de businessuri. A fost ceea ce înseamnă un antreprenor de succes. Dinu Patriciu a fost un personaj extrem de interesant, un vizionar aș putea spune. Dinu Patriciu era un liberal radical. A fost o voce liberală extrem de puternică. A fost omul care l-a susținut pe Crin Antonescu să ajungă președinte PNL. A fost un liberal autentic, un capitalist român cu plusurile și minusurile sale și un om care nu a ezitat să investească enorm”, a spus Rareș Bogdan la Realitatea TV.
Între Călin Popescu Tăriceanu și Dinu Patriciu a fost o relație extrem de apropiată, cei doi fiind printre liberalii care au ajutat la renașterea PNL, la începutul anilor 90.
„Azi s-a stins din viață fostul nostru coleg și prieten liberal, Dinu Patriciu.
Membru al echipei care a contribuit substanțial la renașterea PNL și a liberalismului în România după revoluția din 1989, Dinu Patriciu s-a angrenat cu curaj și perseverență într-o luptă deloc simplă, deloc ușoară, cu un sistem care nu dorea nici prea multă democrație și nici libertate economică. Practicant al unei profesii liberale, Dinu Patriciu a fost nu numai unul dintre cei mai proeminenți liberali, dar a reușit într-un mod excepțional și ca întreprinzător. În ciuda faptului că am avut adesea poziții și opinii politice diferite în momente importante ale mișcării liberale, care au și dus la separarea drumurilor noastre, îi păstrez lui Dinu o amintire frumoasă. Dumnezeu să-l odihnească!”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Reactia lui Petre Roman, finul lui Patriciu
Fostul premier Petre Roman, nasit de Dinu Patriciu, a spus marti, la aflarea vestii mortii fostului liberal, ca stia se zbate de o vreme intre viata si moarte.
“Este o stire foarte trista pentru mine, pentru familia mea, eram legati prin legaturi crestinesti, era atat nasul de casatorie al meu cat si nasul de botez al baiatului meu, Petrisor, asa ca va puteti imagina cat de suparat pot sa fiu. Era bolnav, a avut o consecinta grava dupa asta si stiam ca se zbate intre viata si moarte de mai multa vreme. Imi pare foarte rau”, a declarat Petre Roman.
@Mihail
Mi-a plăcut aseară ca în timp de Mircea Badea arunca laturi în capul lui Antonescu, el la Realitatea apăra Antena 3!
Dumnezeu sa-l odihneassca.
Poate crapa Iliescu inainte de alegeri ca sa aveti material de gargara impotriva PSD si Ponta :). Nasul meu are o vorba: sa ma suni la orice ora cand l-a luat dracu` pe Iliescu.
Si eu am o vorba:
sa ma sune nasul tau la orice ora cand il ia dracu pe Epolitikon. Fac cinste !
@epolitikon
Pe Iliescu l-a luat demult!
T(B) love Iliescu…
“T” are “boala” pe basisti si securisti.Ai vreo problema cu asta ?
@emi
are o problema cu sinele! Nu-l mai găsește!
@
“Dovezile continuității (1). O nație de netrebnici
…
La noi, ai mereu impresia unei efervescențe a faptei, a unei ebuliții continue, a unui nesfîșit efort prometeic.
…
Incapabili de solidaritate și cooperare, însă foarte talentați la cîrdășie, nu sîntem în starea să producem nici serios, nici durabil. Iar dacă din întîmplare ne iese, din cînd în cînd, așa ceva, ne uităm ca la a șaptea minune a lumii, iar obsesia noastră devine urgent cum naiba facem să dispară mai repede minunăția, cum s-o subminăm, unde să punem bomba, indiferent că aceasta are formă de buldozer sau doar de șopîrlă atent strecurată în urechile publicului. Muncim în gol, consumăm timp, bani și energie degeaba pînă cădem epuizați cîteva clipe, după care o luăm de la capăt și nimic nu rămîne în urma noastră, nimic vrednic să rămînă. ”
sursa:
http://antonesei.revistatimpul.ro/?p=91
@ lordul john
Nu te lua dupa reactii dintr-astea intelectualiste. E drept ca mentalitatile sunt mult ramase in urma, dar nu oamenii, ci mecanismele, forma de functionar a sistemului sunt de vina.
Se pare ca mai exista si oameni care vad care sunt defectele in institutiile noastre si ar putea sa le si repare. Oare vor fi lasati?!
Crin “nu il cunosate ” pe candidatul Johannis si nu stie daca il va vota.Daca nu il cunoaste de ce l-a adus de manuta si l-a numit vicepresedintele PNL cu de la el putere ?
Nostima remarca lui Crin,care imi aduce aminte de TB care spunea ca nu il cunosate pe Blejnar ,desi a fost inregistrat cum vorbeste cu el la telefon si ii spune familiar Sorin.
@ LordulJohn
cum spunea Gandhi? “Ochi pentru ochi… şi lumea va deveni oarba.”
Domnul Antonescu s-a exprimat inainte foarte virulent la adresa a3, ca si a3 la adresa sa, de epitetele catre ponta nu mai vorbesc. Ma bucur intr-adevar ca a reusit sa iasa din aceasta stare. Nu stiu ce va face mai departe, dar sper, avind prestantza pe care o are, sa dea un semnal ca asemenea stare a mintii si sufletului in care nu e loc decit de injurii sa se schimbe la din ce in ce mai multi. A fost uluitoare schimbarea sa intr-un om extrem de agresiv si de necontrolat ca limbaj. Daca isi revine la felul sau obisnuit, taios dar nu insultator, e bine.
Am citit articolul si comentariile – in comentarii se vede ca vorbeste de fapt de sistemul care impune un asemenea comportament – cum spunea Zimbardo, da exista mere stricate care le strica pe celelalte, exista si butoaie stricate si mai ales cei care fac butoaiele ce strica merele – adica sistemul. Nu stiu ce as putea sa spun ca replica – ma gindesc la ce spunea Martha Bibescu-, ca sa inceteze aceasta perpetua neimplinire si balacire in haznaua trivialului trebuie ca omul sa aiba incredere in propria valoare si importantza si astfel sa considere ca si cel de linga el e important si de valoare desi altfel decit cel de linga el – ce vorbeam despre ce inseamna deprofesionalizarea ori pierderea increderii in sine, ori mai demult despre capitalul uman.
Oul sau gaina? omul ori sistemul sa inceapa asemenea proces?, cred ca amindoua deodata.
Diferenta pe care tu nu o iei in calcul T(B), este ca domnul Klaus Iohannis nu ii umplea buzunarele lui Crin Antonescu din bani negri, asa cum proceda domnul Blejnar cu Traian Basescu.
Crin Antonescu a precizat ca l-a considerat pe Klaus Iohannis potrivit pentru functia de premier si de presedinte de partid, pentru ca il cunostea drept bun organizator.
Crin Antonescu nu poate spune daca domnul Klaus Iohannis are carisma si diplomatia de a convinge, pentru a fi ales Presedintele Romaniei.
@VV
Maestre, evident ca nu ma iau! Nu mai cad de mult la nada! M-a amuzat “netrebncia” analizata dupa definitia lui Noica.
@cris
Eu intotdeauna voi miza pe om. Sistemul e o constructie artificiala care pana la urma isi distruge creatorul.
Faptul ca nu poti pricepe aceste diferente T(B), iti dovedeste lipsa capacitatii elementare de a intelege. Un inginer nu poate fi atat de stupid.
Patriciu e unul din putinii oamenii care au reusit sa dezvolte un (pt Romania) imperiu economic fara a fi (cel putin nu direct) omul sistemului.
Cand sistemul l-a ajuns din urma si i-a transmis un semnal Patriciu s-a conformat rapid si s-a retras. Din tot. Nu trebuie glorificat, nici ca om politic (prin esenta om de culise) si nici ca om de afaceri. Puterea lui a fost mult mai mica decat cea, spre exemplu, a lui SOV, al individ provenit din afara sistemului dar dintr-o zona opusa lui Patriciu. Ca si SOV, Patriciu a incercat sa construiasca in afara sistemului, dar in stransa legatura cu el, o forta economica. Diferentele sunt multe dar esenta e aceeasi. Ambii au abuzat de oportunitatile oferite de Romania [inclusiv vid legislativ si coruptie] si ambii au facut multe pe seama banului public sau cetateanului.
Patriciu s-a stins din viata cu o avere importanta, dar chiar si daca ar fi trait el ar fi fost doar un fost, ajuns in acest statut ca si SOV, dar pe alte cai.
@cris
da, crin a scăpat de presiune si acum e liber! Problema care rămâne e cum poți rămâne un om liber fiind intr-un sistem!
@ Varujan,
De la intamplarea aia marunta, am ramas puternic atasat de cei doi.
Acolo, in birou, erau numai ei doi, “ardeau gazul”, puteau sa ma refuze politicos, sa-mi arate drumul catre Gara de Nord.
Mi-au fost dragi amandoi.
insa Tariceanu, cel din perioada Radio Contact. Am avut privilegiul de a-i vorbi, in acea perioada de cateva ori, am putut sa-l observ cum ia decizii si ce fel de decizii.
Tariceanu, cel de acum, nu-l inteleg. Ma doare putin chestia asta. Este ca o iubita pe care ai prins-o ca te-a mintit cu un nimic.
Patriciu….of Doamne, este de acum istorie.
Dumnezeu sa-l primeasca.
@ lordul john,
Stiu eu daca o apara ?
Apara un principiu, ne-a dat la toti o lectie.
Pacat de acest om, pacat de noi ca nu-l avem Presedinte.
@lordul john
Vreau si eu linkul cu aceasta informatie pretioasa.
@Tiberius
Vezi ca esti mai aproape de cele pacatoase decat mine. Simti miros de arpacas fiert si ceara arsa? Inseamna ca te-au ajuns urarile mele de bine.
masura pentru masura potaie basista
Fie i tarina usoara!
@tiberiu
“Complectare”??? La ce scoala primara ti-ai facut studiile? La “stefan gheorghiu”?
@Tiberius
Ingrijeste-te sa-ti iei un cupon de reducere pentru locuri de veci la Glina ca acolo-i singurul loc unde te-ar suporta pamantul.
@all
ca semn al unui minim respect pentru memoria Dlui Patriciu, macar astazi incetati cu injuraturile, de orice fel.
multumesc!
@Tiberiu,
Acest post este dedicat lui Patriciu.
Macar astazi stapaneste-te.
Incearca sa pastrezi o atitudine sobra si distisa.
S-a prapadit un om important pentru Romania, un om extrem de bine educat si modest.
Okay, este posibil sa nu fii de acord cu mine, nu mi-o spune. TACI.
Nu-l mania pe Dumnezeu, nu agita “apele” dincolo.
Lsa-l sa plece linistit, respecta tema acestei postari.
Multumesc.
@ lordul john,
Stefan Ghorghiu era o scoala serioasa. M arefre strict la ea de la Leu.
Este adevarat, au urmat-o si viitoarele cadre de partidid din esaloanele superioare.
Trebuiau sa aiba aceasta calificare.
Fostul secretar cu propaganda de la Iasi, Floares Alecu, prieten de familia cu familia parintilor mei, bun prieten cu taica-miu…era “la baza” tractorist. Masina lui de servici, o Dacie cu nr. 1.IS.113.
conf dexonline :
================================
COMPLETÁRE, completări, s. f. Acțiunea de a completa și rezultatul ei. ♦ Ceea ce se adaugă pentru a completa. ♦ Film scurt, secundar, care completează un program cinematografic. [Var.: complectáre s. f.] – V. completa.
COMPLECTÁRE s. f. v. completare
conjugarea verbului a COMPLECTA
http://dexonline.ro/definitie/complectare/paradigma
=======================================
Conf dex rezulta pentru cei alfabetizati( nu prea pare cazul tau) ca este acceptata atat forma “a completa” si “a complecta”. Inainte de a face afirmatii transante gresite ar trebui sa te informezi.Aceasta ulyima inexactitate fata de ineptiile tale obisnuite este un mizilic.
Deci continua sa-mi cauti greselile, poate gasesti ceva, dar ai putine sanse pentru ca( acum este clar) iti lipsesc anii de scoala.
Daca acesti golani ar fi respectat momentul si ar fi aratat putin bun simt si s-ar fi abtinut de la tembelismele lor cotidiene desigur ca nu i-as fi atacat.
============================
epolitikon spune:
august 19, 2014 la 6:59 pm
Poate crapa Iliescu inainte de alegeri ca sa aveti material de gargara impotriva PSD si Ponta . Nasul meu are o vorba: sa ma suni la orice ora cand l-a luat dracu` pe Iliescu.
==============================
lordul john spune:
august 19, 2014 la 10:41 pm
@tiberiu
“Complectare”??? La ce scoala primara ti-ai facut studiile? La “stefan gheorghiu”?
===================================
RAV
A i pune laolalta, pe Dinu Patriciu si sov imi pare cel putin deplasat.
Dinu Patriciu a fost, inainte de toate, un arhitet extrem de talentat, un profesionist desavarsit, din asta a si facut primele milioane. In acelasi timp, un om cu principii si convingeri nestramutate.
A preluat de la stat o rafinarie falimentara din care a facut o afacere de citeva miliarde.
SOV este un puscarias antedecembrist, o unealta a serviciilor si a psd ului, interfata a multor smecheri care face pe misteriosul pentru a ascunde realitatea faptului ca n are nimic de spus.
?
Crin Antonescu, dezvaluire de proportii despre planurile lui Patriciu în PNL:
”Mi-e destul de greu sa vorbesc la trecut despre Dinu Patriciu. A fost un om mare, una dintre putinele personalitati pe care societatea postcomunista le-a produs. A fost vizionar, ce a facut i-a produs si neplaceri. PNL a fost reinfiintat de marii supravietuitori, dar liberalismul a fost reinfiintat de Dinu Patriciu. A vorbit inca din primele zile ale anului 199o, despre liberalism. Era exceptional nu numai pentru ca putini oameni aveau ideile lui Patriciu, dar nu era deloc comod ceea ce Patriciu era, sa vorbesti despre asta. A fost o antipatie care l-a insotit. A stiut niste lucruri, dar nu i-a fost frica sa le rosteasca. Cei care stiu ce inseamna liberalism trebuie sa ii fie recunoscatori lui Patriciu. Dinu Patriciu a avut ideea ca PNL sa mearga din 2002 in PPE.(…) A avut o viziune pe care nu multi si-au asumat-o. Dinu Patriciu s-a manifestat in capitalismul romanesc, dar s-a manifesta mereu creativ. Nu toate implinite, realiste. A iubit Romania, a fost patriot. A avut prieteni, dusmani, dar este important sa ne ramana aceste lucruri. A fost un om mare pentru ca nu a fost doar capitalist, dar a avut o capacitate atata de rara de a incuraja idei”, a spus Antonescu la Realitatea Tv
@ Tudor,
poate nu a murit cine trebuia !
Diploma de inginer e la fel de adevarata ca si explicatia lui “complect”:
http://m.dexonline.ro/definitie/complect
Domnul Calimente a avut o seara grea:
http://www.stiripesurse.ro/scandal-imens-la-romania-tv/
A intrat intr-o “casa” in care nu era dorit, si a fost dat afara in mod isteric.
@tudor
Povestea lui Dinu Patriciu, din ce a aparut pana acum prin presa, e putin mai intortocheata. El a facut bani si in mod legal dar [in multe cazuri] la limita moralei, exploatand abil vidul legislativ din acel timp. In acelasi timp el a facut si multe afaceri care ridica mari semne de intrebare, iar povestea rafinariei e doar una. Patriciu a avut o poveste interesanta – nu chiar spectaculoasa insa.
SOV este o alta fata a aceleiasi monede. SOV are o poveste de film, de la cap la coada.
Sigur ca se diferentiaza, dar cei doi sunt o categorie speciala a celor care au reusit dupa 89, la cel mai inalt nivel. Majoritatea celor care si-au construit imperii financiare [legal sau mai putin legal] au fost parte a sistemului – gen Voiculescu. Patriciu nu a fost, doar a intretinut legaturi cu el. La fel si SOV. Cei doi sunt probabil cei mai importanti exponenti ai acestei zone. Si repet – sunt diferiti in multe elemente, dar nu si in esenta. Cu bune si rele, cu averi facute corect dar si prin fraude (mai mici sau mai mari, secrete sau spectaculoase) ei au fost capitalistii adevarati ai Romaniei post-decembriste.
Patriciu, ca si SOV, a cedat cand sistemul l-a prins din urma. SOV a avut (si – zic eu – are) multe informatii absolut spectaculoase despre multi din clasa politica (obtinute mai ales prin structurile sale paralele de informatii organizate in anii 90). Dar SOV a fost un slab negociator si a fost privit cu teama de structurile de stat. De asta se afla in inchisoare. Patriciu, cedand, dar si negociind foarte bine si evitand genul de implicare obscura a lui SOV in politica si-a salvat libertatea.
Concluzionez spunand ca eu imi mentin opinia ca cei doi sunt exponentii capitalismului real post-decembrist si ca prin asta se aseamana. La fel cum Voiculescu si Basescu sunt exponentii cei mai de seama ai sistemului care a acaparat puterea si a condus, intr-o forma sau alta, incepand cu 2004, sistem care este compus in mare masura din tinerii din 89 care activau in DSS.
Mihail
sigur n a murit cine trebuie
mda
RAV
Iti respect parerea, e dreptul tau.
A i aduce cumva la acelasi nivel imi pare nu doar deplasat ci, cumva, o impietate.
Care i problema cu rafinaria?
Hai sa ti reamintesc: in 1997 romania a vindut petromidia catre un investitor turc cu vreo 80 mil $ catre un investitor turc, cu stergerea tuturor datoriilor.
Ulterior, romania s a angajat prin acordul cu fmi, ca nu sterge datoriile niciunei companii de stat, astfel ca l a notificat pe turc referitor la anularea clauzei ce privea stergerea datoriilor.
In noua situatie, investitorul turc s a retras, astfel incit petromidia a ramas in proprietatea statului roman, producind pierderi tot mai mari.
In momentul in care rafinaria a fost preluata de situatia financiara a petromidia era extrem de complicata, dar Patriciu a transformat o, in citiva ani, in cel mai mare contributor privat la bugetul statului.
A obtinut perimetre de exploatare in zone extrem de interesante si a initiat o retea de distributie in Franta.
Era o chestie, nu?
O companie cu capital romanesc sa faca concurenta cu gigantii petrolului pe piata franceza!
Ca Iliescu (prin talpes – oare ale cui jocuri le face asta?) si ulterior, basescu, l au obligat, practic, sa vinda unei companii din sfera ruseasca de influenta se pare ca nu a interesat pe nimeni.
Probabil ca daca nu ar fi vindut si, prin ziarul adevarul, nu ar fi fost amabil cu basescu, ar fi murit in puscarie, ca un caine.
ps; stiu ca esti adeptul proprietatii de stat in marile companii. de fapt, nu forma de proprietate conteaza, ci calitatea managementului.
daca ungaria sau polonia au dovedit ca pot gestiona cu mare succes companii cu capital majoritar de stat importante, romania (din nefericire) s a descalificat complet.
ungaria, fara resurse petroliere importante , a mentinut mol ul in proprietatea statului si a facut din aceasta un jucator zonal important, care valoreaza peste 10 mrd.
avem o clasa politica de proasta factura, cleptocrata si necalificata.
VV
Romania ar trebui sa i datoreze multe lui Dinu Patriciu.
Lasati o incolo de dreapta!
Care dreapta?
Drepta e doar o haina politica pe care o imbraca domnii politicieni dupa cum le cade bine.
Pedelistii s au dat de dreapta nici macar peste noapte, i a apucat cam dupa masa de prinz, brusc, precum cufureala, ca asa i a casunat basescului.
Cu astia unificati drepata?
Pe cuvint?
Apoi, daca tot va preocupa asa de tare problematica dreptei, de ce facuserati usl ul?
Ca sa scapati tara de pedelul cu care faceti unificarea dreptei?
Mda.
@ tudor
Doar nu era sa spun ca FSN -ul trebuie sa-l omagieze pe Dinu Patriciu…?
@tudor
1st of all – chiar NU sunt adeptul proprietatii de stat in marile companii. Aici e o confuzie pt ca nu mi-am expus eu ideile si conceptiile suficient de clar.
Eu consider ca zonele de monopol sau semi-monopol precum si cele care, in conditii normale de exploatare, nu au cum sa dea faliment trebuie sa fie de stat.
Pt. exemplificare voi include o scurta si incompleta enumerare cu motivare clara:
Zona de distributie a energiei electrice (dar spre nu si zona de productie – de acolo doar productia hidro si nucleara trebuie sa fie de stat pt ca in conditii normale ele nu pot falimenta vreodata – din contra).
Distributia este un monopol fizic, dictat de tehnologie si de conditionari reale economice. In cel mai bun caz – absolut utopic din cauza conditionarilor economice – am putea avea maxim 2 retele paralele de distributie care sa alimenteze aceleasi regiuni. Dar si acolo ar fi la limita falimentului ambele pt ca s-ar diviza nr de clienti.
Distributia de energie trebuie sa fie de stat din motive strategice (asta chiar tine de securitatea nationala pt ca totul functioneaza cu energie) dar mai ales pt ca in conditii normale distributia de energie nu pierde bani (excludem japca facuta cu protectie politica). Noi am privatizat asta pt ca nu aveam bani de modernizare si nu puteam oprii furturile.
S-a dovedit ca, fara cine stie ce infuzie de capital propriu, cei care au preluat au rentabilizat instant, iar ce alte investitii au facut, le-au facut din profiturile astronomice de aici.
Este contrar oricarei logici economice sa cedam o zona care poate sa fie rentabila, cu un minim de decenta in hotia administratorilor si cu un minim de inteligenta, insa mai ales o zona de monopol, monopol are carui costuri le suporta intreaga economie si societate.
Unii propun reglementarea mai buna. Voi explica de ce nu merge asa ceva si de ce este necesar controlul direct al statului.
Chipurile noi avem ANRE-ul care reglementeaza zona asta. Problema e ca, sub umbrela unor reglementari europene, ANRE-ul este un brat al companiilor care au pus stapanire pe distributia de energie electrica. Daca am avea insa un ANRE cu un comportament normal si cu raspundere fata de natiune acele companii si-ar pierde probabil minim 50% din profiturile actuale. Nu doar ca nu vor accepta asa ceva insa daca s-ar intampla ar trece la sabotarea efectiva a distributiei de energie taind investitiile pt a conserva profitul. Iar cand sandramaua se duce de rapa vor spune – bine poftim luati voi reteaua. Noi ne-am carat. Asta e problema cu un control privat acolo.
Restul sunt fraze elevate despre beneficiile concurentei (inexistente) si controlului privat (de monopol). Un singur lucru este mai rau decat monopolul de stat: cel privat.
Un alt sector absolut vital si care trebuie pus sub control de stat este cel al exploatarii celor mai importante resurse naturale – mai ales petrol si gaze. Iara se va discuta despre absenta de capital si tehnologie samd. In Romania, tara care a facut exploatare de petrol peste un secol utilizand mai ales companii de stat. Nu exista stat european continental care sa fi facut ce am facut noi – sa vindem tot ce inseamna exploatarea de petrol. Cei care vor sa tina lectii si prelegeri despre beneficii sa faca bine intai sa le tina norvegienilor. OMV-ul isi finanteaza intreaga expansiune in Balcani din profiturile (impozitate cu 16% – ce rusine) ale Petrom. Chiar nu vreau sa mai discut subiectul – dupa cum am zis – cine are ceva de spus sa le spuna intai norvegienilor, oameni care au un stat national, ca si noi, unitar, ca si noi, dar independent, spre deosebire de semi-colonia bananierea balcanica numita Romania. Pe Nastase l-au bagat pt niste tablouri si termopane – Nastase merita sa numai vada lumina zilei pt vanzarea Petrom. Dar, momentan, de asta nu se atinge nimeni. Or sa mai treaca anii, se mai schimba generatiile. Infractiunea de inalta tradare nu se prescrie prea curand (si se aplica membrilor CSAT). Eu sunt ferm convins ca cei din generatia mea or sa vada ziua cand Nastase, fie el un batranel respectabil, o sa fie legat si dus pt vanzarea Petrom.
Fix din aceleasi considerente eu consider ca exploatarile de aur trebuie facute de societati de stat. Ca individ m-am opus proiectului Rosia Montana nu din cauza cianurilor (care daca se intampla neprevazutul or sa faca prapad si la noi dar mai ales la unguri – ca sa intelegem si noi disperarea lui Soros si a acolitilor lui de la noi) ci m-am opus pt ca ar fi fost facuta cu beneficii de nimic de o companie straina. N-am auzit in istorie de exploatari de aur falimentare… Om fi noi romanii incompetenti din cale afara. Nu cred. Iar povestea cu n-avem bani de investitii nu tine. S-au luat imprumuturi de miliarde pt salvarea bancilor austriece si franceze de la noi dar nu putem imprumuta 2 miliarde ca sa demaram proiectul? Care oricum se finanteaza singur dupa…
Si pt exemplificare in sens invers eu consider ca tot ce tine de creatie [gen industria auto, it samd] nu trebuie niciodata sa fie sector de stat, cu exceptia unor institute de cercetare. De ce? Pt. ca acolo banii se fac nu din exploatarea unor resurse existente si usor prelucrabile sau din exploatarea unor monopoluri de facto ci din ingeniozitate, competenta sporita, comunicare buna cu piata samd. Astea-s lucruri la care statul nu se pricepe. Deci spre ex. sunt de acord cu privatizarea Dacia sau a multor altor societati de productie. Dar nu voi fi niciodata de acord cu privatizarea companiilor ce traiesc din monopoluri sau din resursele noastre naturale.