Mare tupeu trebuie să ai, domnule preşedinte!

Zilele trecute şi, ca de fiecare dată, cu duioşie, preşedintele României  şi-a reamintit de mine. De această dată exprimându-şi regretul că Senatul, cu un an în urmă, a făcut scut în faţa mea, pentru a se opune începerii cercetării penale. Expresia e corectă, dat fiind că 85% dintre senatori (cam 120 de votanţi din cei prezenţi şi din toate grupurile parlamentare) au votat în apărarea mea, în urma dovezilor pe care le-am prezentat. De altfel, pledoaria mea se găseşte pe blog, sub titlul “Adevăratul câştigător va fi blogul”, postare din octombrie 2013. Nu vreau să insist acum asupra acelor argumente, căci subiectul acestei noi postări nu sunt eu, ci domnul preşedinte însuşi.

Aşadar, în februarie 2008, în urma creşterii substanţiale a gazelor din import (tendinţă care s-a menţinut pe tot parcursul anului) am oferit pentru o perioadă de şase luni, potrivit legii şi cu încuviinţarea Guvernului, un discount care acoperea o parte a creşterii preţului gazului. Această măsură, pentru că a fost benefică pentru toată lumea (furnizori de gaze, producători de îngrăşăminte, fermieri şi buget) a fost prelungită pentru încă şase luni, la solicitarea ministrului de atunci al agriculturii, Dacian Cioloş, solicitare acceptată, de asemenea, de Guvern. În martie 2009, Guvernul lui Emil Boc a prelungit din nou discountul. Dar, mai mult decât atât, Emil Boc a propus, prin OUG, adăugarea unei facilităţi (furnizarea gazelor doar din producţia internă) mult mai substanţiale. OUG a fost aprobată de Parlament şi promulgată imediat de preşedinte care nu a avut nicio obiecţie.

Iată ce zice referatul Ministerului Public care cerea începerea urmăririi penale în cazul meu cu privire la acest act normativ:  (…) Ordonanța de urgență nr. 54/2009, aprobată ulterior prin Legea nr. 332/2009, (…) sub aparența legalității, a creat modalități de realizarea a scopului infracțional (…)” (fila 20); Şi, în continuare, (ţineţi-vă bine!) :„demersurile grupului infracțional au atins apogeul prin emiterea Ordonanței de urgență nr. 54/2009, aprobată ulterior prin Legea nr. 332/2009” (fila 64).Cu alte cuvinte, faptele mele au fost doar un modest preambul, apogeul complotului a fost atins de Guvern, de Parlament şi, se subînţelege, de preşedintele care a promulgat, fără să clipească, legea respectivă ! Faptul că un procuror îşi permite să rostească astfel de cuvinte insultătoare la adresa puterii legislative şi a celei executive arată că am ajuns, în ce priveşte relaţia dintre puterile statului, într-un punct din care nu mai putem merge în acest fel înainte.

Ca să vă faceţi o idee asupra “apogeului” atins de complotul pentru subminarea economiei naţionale, legea promulgată de preşedinte dădea, pentru facilităţile suplimentare un termen de trei ori mai mare decât mine, anume de 18 luni (termen care a fost respectat) şi o reducere de preţ de câteva ori mai mare decât cea pe care o dădusem eu. Dacă adăugăm şi discountul, rezultă că Traian Băsescu şi Emil Boc au acordat marilor consumatori de gaze facilităţi de aproape zece ori mai mari decât cele pentru care eu eram incriminat. Şi repet, Traian Băsesc, nu a făcut nicio observaţie, nu a retrimis legea la Parlament, ci a promulgat-o imediat, socotind acordarea de facilităţi legală şi necesară.

Ca să vezi că nu am nimic cu dumneata, domnule Preşedinte, nu am pus nimic de la mine, ci am evocat cuvintele procurorului. Dar de ce Ministerul Public au dorit să mă cerceteze pe mine care eram, ca să zic aşa, la poalele demersului infracţional, şi nu pe Emil Boc şi pe dumneata care, vorba procurorului, eraţi la apogeu, ăsta e un subiect de lungă meditaţie pe care, poate, o să-l descalcim candva.

Să rezumăm. Dacă eu sunt prezumtiv vinovat şi merit să fiu cercetat, atunci Traian Băsescu şi Emil Boc o merită cu vârf şi îndesat, cu de zece ori mai multe argumente decât mine. Dacă Traian Băsescu se consideră nevinovat, atunci nu văd de ce ar trebui să deplângă gestul legitim şi în aplicarea drepturilor constituţionale al Senatului de oprirea a cercetării penale în cazul meu, ci dimpotrivă, să-l salute ca pe un triumf al dreptăţii.

Dar, cum spuneam în titlu, tupeul e mare. Cum spune o zicală armenească: “dacă se întâmplă o dată, nu se ştie. Dar dacă se întâmplă de două ori, atunci precis şi a treia oară”. Aşadar, dacă vezi cu merge cu tupeul, de ce să n-o faci din nou şi din nou? Mai ales că lumea te şi laudă ce om politic (sau, după unii, cu aceeaşi admiraţie, animal politic) tare eşti.

294 Responses to “Mare tupeu trebuie să ai, domnule preşedinte!”

  1. Emil Mihai spune:

    Eu zic sa-i cereti si palaria din 20041

    • Mihail spune:

      Palaria e la Mioara….asta era “cheia” de la cifrul portitei mantalei.
      Arati palaria, mantaua se deschide…ceva asemanator cu “Sesam deschide-te”.

      • Filip G spune:

        Degeaba exista palaria daca nu exista cap-ul potrivit sa o poarte.Asta e si motivul pentru care TB a aruncat-o in public,el e obisnuit cu chipiu cu grade acoperite si descoperite.
        Cu palaria a rezolvat-o Basescu,cu VV mai greu……

  2. Mihail spune:

    …M-a surprins intoarcerea in timp al lui Baselu.
    M-am tot inytrebat ce naiba l-a apucat sa dezgroape mortii, sa faca vorbire despre armean.
    Poate…va transmite un semnala, poate doreste sa va atentioneze ca dosarelul este in asteptare.
    Acum, daca intrand in Copou, la Relu, aia de la poarta v-au deschis-o si la iesire…inseamna ca inca mai sunte-ti in siguranta.
    Ca aveti in continuare sansa.

    PS: am cativa amici acolo, i-am rugat ca sa nu va faca greutati, si asa e destul de aglomerat.
    Clumesc, evident.

  3. Filip G spune:

    Asa,DA!
    La pachet cu Boc si TB nu cu Videanu.
    VV esti omul cifrelor,ai destul sange-n instalatie sa-ti asumi responsabilitati si fapte.
    Ioana Petrescu nu stabileste cat v-a fi acciza pentru 2015,Victor Ponta nu creoneaza un buget pentru 2015,nu-i treaba lui,e responsabilitatea viitorului premier.
    Apropos in tara asta exista responsabilitati individuale si colective?

  4. Tiberiu spune:

    @VV
    Felicitari,o postare traznet !
    Exact astfel de mesaje combative astept din partea unui om politic si de litere de talia dv.Nici mai mult ,dar nici mai putin !

  5. Tiberiu spune:

    100 % corect !
    =====================
    “Faptul că un procuror îşi permite să rostească astfel de cuvinte insultătoare la adresa puterii legislative şi a celei executive arată că am ajuns, în ce priveşte relaţia dintre puterile statului, într-un punct din care nu mai putem merge în acest fel înainte.”
    ======================

  6. alexis spune:

    Unii membri ai puterii legislative au depasit orice limite ale nesimtirii. Basca isi clameaza singuri incompetenta si ineficienta. Potrivit lor, justitia este reformata, independenta si performanta. Dar aceiasi gogomani afirma ca daca pleaca Basescu si vreo 4-5 personaje din fruntea justitiei totul se prabuseste. Gura pacatosului adevar graieste. Reforma justitiei a fost mai degraba o perdea de fum in spatele careia se ascund incompetenta si ineficienta. Recent, un raport al Curtii de Conturi a mentionat ca in perioada guvernului Boc au fost sifonati aproximativ 40% din banii publici. Daca aceste date sunt reale, reprezinta cel mai puternic argument in favoarea celor afirmate mai sus: justitia nu isi face datoria, este ineficienta, incompetenta si partinitoare.
    Mai mult, anumite sustineri ale unor conducatori ai justitiei denota un spirit profund antidemocratic. Regimurile democratice au fost create in principal prin critica unor stari de fapt existente, iar pretentia ca justitia sa fie ferita de orice fel de critica ar da bine in gurile unor mafioti. Separatia puterilor in stat nu inseamna izolarea puterilor, una fata de cealalta, ci controlul reciproc. Deci, din nou pretentia ca Parlamentul sa nu verifice ceea ce face justitia este absurda. Sigur, Parlamentul nu trebuie sa intervina in continutul dosarelor, dar abuzurile trebuie cercetate si sanctionate.
    Parlamentul are si puterea de a legifera si ma intreb de ce, din ianuarie 2013 si pana acum nu s-a adoptat o legislatie care sa puna ordine in justitie. Nu trebuie decat sa fie stabilite criterii de performanta clare si obiective pentru accesul in CSM, pentru accesul si promovarea in magistratura. Treptat sistemul s-ar curata de lichele si de incompetenti. Iar cei care gresesc, trebuie sanctionati. Bunaoara, cei care au condamnat oameni care isi castiga ulterior drepturile la instantele internationale trebuie eliminati din magistratura.

  7. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    strategia asta a lui basescu este una de cea mai joasa speta. Portocalii au scos din codul penal subminarea economiei nationale stiind expres ce urmeaza sa faca. Daca zilele astea e reintrodus in dezbatere cazul dvs care e pus pe acelasi calapod cu cel al lui Videanu scopul e unu singur: aruncarea in derizoriu a adevaratelor fapte de subminare a economiei nationale facute de portocalii, prin santajul asta ordinar care avertizeaza pe cei care ar vrea dreptate pina la capat ca s-ar putea ca victime sa cada exact ei!

    • @ sorin g

      Subminarea economiei nationale era o acuza ridicola care nu putea fi sustinuta in fata niciunui tribunal. Cred ca Basescu nu a avut nicio strategie, pur si simplu, ura i-a luat-o inainte.

  8. Mihai sr spune:

    @ Varujan,
    Eu cred ca Traian Băsescu se consideră, mai degraba, vinovat si el, dar se considera ca e de neatins. Se lasa luat de val cand e vorba de campania electorala. Este atat de dornic de a-si numi presedintele dorit de el, ca e instare de orice afirmatie.
    Cred ca este mai degraba cazul unei tulburari patologice a conștiinței, acea stare de entuziasm excesiv, pe care unii o numesc delir si care te face sa uiti complet de demnitate si de Constitutie.
    Nu poti incrimina atatea institutii democratice ale statului, fara sa nu fii catalogat ca mai sus.

    PS. Nu mi-a placut, insa, ca iti justifici nevinovatia aducand ca argument implicarea lui Boc si Basescu. Daca esti nevinovat, esti, si gata.

    • sorin gyorgyfalvi spune:

      prin strategia asta portocalii vor sa ne faca sa punem semnul egal intre decizii politice de genul celor luate de VV si decizii de coruptie de genul facute de Udrea cind semna contracte de construit parcuri la tara cu plasticuri colorate de cite 125 mii euro bucata, sali de sport de tabla de sute de mii de euro bucata, pirtii de schi intre 2 puncte unde nu exista acces, samd…

    • cris spune:

      @ Mihai sr

      Am discutat de-a fir a par la timpul respectiv. Implicarea lui boc si basescu nu se doreste un argument din partea lui VV- o spun ca unul care a participat la discutiile respectiv -, nu este un tu quoque ( “de ce te iei de mine cind nici tu nu esti altfel”). Situatiile sunt in mod real diferite pentru VV si Videanu, si pe de o parte avem mecanismul musamaua si galetusa (vina colectiva dar in care iar unul e amintit, altul nu), pe de alta parte avem dublul standard si evitarea responsabilitatii proprii ( boc si basescu erau probabil pe luna la timpul respectiv).

      In plus implicarea aceasta firava a vreunui pedelist, videanu aici, funeriu la Microsoft, turcesu asta care distrage atentia de la timpeniile lui basescu cu “acoperitii”, e iar un mechanism ultra-cunoscut – se numeste “fall guy” – doar am dat mai demultisor acel manual al polticianului. Fall guy este un maimutzoi in acest caz al lui basescu care agreaza sa ia o mica ciufuleala ca sa contribuie la binele colectiv al clicii, in timp ce dusmanul real e nimicit si/sau tartorul principal e ignorat – cam ca in numerele de iluzionism, esti atent cum flutura din mina magicianul sau cum da din fustitza asistenta, si apoi te miri cum de se intimpla ce se intimpla.

      • Mihai sr. spune:

        @ Cris
        Am fost absent la lecția aia. Recuperez.

      • cris spune:

        @ Mihai sr

        Sunt convinsa ca si daca nu erati atunci pe blog erati cu sufletul si mintea alaturi de VV, imi cer iertare, doar am rezumat in doua cuvinte numeroase pagini de blog si desigur va puteti intoarce la acea data si citi pe indelete argumentele domnului senator insusi.

        Stiu eu, poate ca e important sa spunem mereu ca 2+2 fac patru, oridecite ori ni se spune ca fac 5, dar tare as vrea sa inceteze odata aceasta persuasiune aberanta, patologica, mizera, fie si numai pentru ca sunt atit de multe alte lucruri de discutat si construit si o nevoie de normalitate de-a dreptul dureroasa.

    • @ Mihai sr.

      Daca spui ca imi justific nevinovatia in acest fel inseamna ca nu ai citit cu atentie textele mele.

  9. emi spune:

    La alineatul doi lipseste “pretul”.
    Ce noroc avem ca are cine sa ne traduca amenintarea voalata a TB!!!
    Eu l-as intreba pe TB de unde stie ca in cazul dumneavoastra au fost nereguli, si ca ati favorizat infractorul? Se poate banui ca domnul TB a fost stimulat (a se citi mituit) pentru a mari ajutorul de zece ori si pentru un timp mult mai indelungat, prin intermediul domnului Boc. Asta nu inseamna ca oameni responsabili precum dumneavoastra sau domnul Ciolos, trebuie sa plateasca pretul linistii dumnealor.

    • @ emi

      Basescu stie ca nu au fost nereguli in cazul meu, de altfel mi-a si spus-o, dar cand face declaratii bate campii doar de dragul imaginii.

      • emi spune:

        Nu ati corectat alineatul doi. A crescut PRETUL gazelor.

      • emi spune:

        Basescu va judeca dupa constiinta lui.
        Daca el nu este in stare sa ofere un pahar cu apa, GRATIS, unui insetat, gandeste ca toti oamenii sunt asemeni lui.
        De fapt Basescu vorbeste despre ce greseli a facut el, proiectandu-le asupra dumneavoastra.

  10. liberalul spune:

    Pai stati un pic. Domnul Boc nu e colegul dumneavostra de partid? Nu e bine, nu e bine.

    • Filip G spune:

      Atat timp cat o sprijina pe Udrea,Boc s-a plasat singur in-afara PNL.
      O decizie corecta.
      Iar PNL nu o sa decida nimic impotriva lui Boc pana in 15 10 2014.
      Sa vad daca pricepi dece?

    • sorin gyorgyfalvi spune:

      plecarea lui boc ar fi cel mult provizorie, dar sa zicem ca a plecat boc.

      Ramin destui sa-l substituie: Videanu, Berceanu, Stolojan, Vass, Duta, Flutur, Falca, etc, etc, etc, etc….

      Chiar sunt curios, astia care azi stau pititi ce ministere isi planifica in caz ca ar iesi Iohan…

    • @ liberalul

      Eu sunt membru PNL. Nu stiu daca domnul Boc e membru PNL.

  11. liberalul spune:

    Nici nu ma chinui, imi vine rau, cand vad doar BOC in PNL. Ce jos a ajuns partidul Bratienilor…

  12. liberalul spune:

    Probabil esti membru PDL- PMP sau militant. Daca nu, e grav ca nu ai priceput nimic din ce se intampla in jurul tau.

    • Filip G spune:

      Am priceput,deciziile luate de Chitoiu ;Stroe ma afecteaza.
      Nu am cum sa-i iert.
      Vezi de cat timp postez eu pe blog,apoi fa afirmatii.
      Eu nu sunt un liberal de stanga.
      Nu exista cale de reconciliere intre PNL si tradatorii din PRL,sa fie clar.
      Poate va ofera PSD locuri eligibile pentru 2016…………..

    • Tiberiu spune:

      @Liberalul
      Filip este pur si simplu postac basist.Udrea si Boc ii sunt dragi.Nu-I plac insa liberalii lui Tariceanu care i-au stricat ploile lui base care spera sa doboare guvernul si oamenii lui Blaga care au fraudat precedentele alegeri sa vina iar la butoane.
      Au luat-o la ochi basistii !
      :-)

      • emi spune:

        Tiberiu spune:

        iulie 8, 2010 la 1:51 am

        @d-l Vosganian
        In ceeace priveste asa zisele “sperante PSD-iste” as cita cunosctul dicton ” sperando-ca…ndo” care le-ar trebui reamintit zilnic acelor PSD-isti care traiesc parca pe alta planeta si nu in Romania lui TB.
        Pe ce se bazeaza acei “vajnici PSD-isti”?
        1)Se bazeaza cumva pe supozitia ca viitoarele alegeri se vor desfasura intr-o perfecta ordine si disciplina democratica si nu vor mai fi trucate, desi PDL-ul detine toate parghiile puterii si este de presupus ca si le va consolida.
        2)Mai cred ei ca pana in 2012 TB va sforai fara griji intr-un “dolce farniente” la Cotroceni si nu va vana in continuare deputatii PSD-isti care au “vulnerabilitati” pentru a-i atrage de partea puterii ?
        3)Mai cred acei PSD-isti inflacarati ca toate organizatiile locale vor ramane la fel de credincioase si devotate “sfintei” ideologii social-democrate desi organele puterii PDL-iste le aplica si le vor aplica terible constrangeri financiare pentru a-i determina sa-si schimbe “culoarea” politica.
        Etc etc etc……
        Acei PSD-isti au dat in mintea copiilor,pe ce lume traiesc ?
        D-le Vosganian,luptati, explicati, nu renuntati ca altfel va fi de rau !

    • sorin gyorgyfalvi spune:

      pai membri PDL de ieri sunt PNL-istii de azi :)

      deci nu trebuie sa fie membru PDL neaparat ca sa-i apere pe alde Videanu, Stolojan, Vass, Falca, Flutur, et co! Orice PNL-ist e dator sa-si apere colegii de azi :D

    • emi spune:

      @liberalul, @Filip G., @tiberiu, sunteti pe blog inca din 2009 toti trei, cati ani va mai trebuiesc pentru a va cunoaste?!
      @liberalul, @tiberiu, nu este vinovat domnul Vosganian ca favoritul vostru CPT nu va baga in seama, e frumos sa ii tot faultati invitatii?!?!

      • Filip G spune:

        Cat timp ia trebuit lui Ponta sa afle ca o indemnizatie de handicap e
        33,5 roni pe luna……..
        Si apropos,@Un liberal optimist,nu-i liberalul actual.

        • emi spune:

          A postat si @liberalul, mai rar, dar exista si in 2009…
          E adevarat, tu apari primul.

          • emi spune:

            Filip G spune:

            octombrie 4, 2009 la 1:20 pm

            Basescu prin lansarea sa la rugamintile CETATEANULUI e clar ca va fi tema de campanie.
            Basescu se va adresa CETATEANULUI rugandul sa mearga la VOT si la Referendum.Fara prea multe promisiuni,fara sa arate realizari fiindca nu sunt.
            Crin trebuie sa abordeze urmatoarea tema.
            HAI la VOT!
            Sa VOTAM DEMOCRATIA nu DICTATURA!
            Sa sustinem PARLAMENTUL cu doua camere,iar in privinta parlamentarilor sa fie redus numarul lor se poate discuta DEMOCRATIC dupa alegeri.

          • emi spune:

            tiberiu spune:

            iulie 7, 2010 la 11:37 pm

            D-le Vosganian
            Tavalugului puterii ,care striveste orice incercare de opozitie , toate normele juridice si de bun simt, trebuie sa i se opuna toate fortele democratice din Ro actionind concertat sicare sa ofere o alternativa clara si o speranta fata de “politica devastatoare promovata de partidul “ciumei portocalii”. Unul din marele avantaje ale “Proiectului Johanis” a fost sustinerea acordata de forte politice diferite unei persoane integre, cu record personal de notorietate,care insa nu apoartinea formal nici uneia din formatiunile politice care il sustineau. “Proiectul Johanis” nu schimba de asemenea cu nimic raporturile de forta politica ale participantilor la coalitie asa ca nu vad ce ar avea ceva de pierdut D-l Ponta din refacerea unei asemenea coalitii (in jurul d-lui Johanis sau a altei personalitati).NU numai ca n-ar avea de pierdut ci ar avea mult de castigat, pentru ca reusita accesarii la putere a unei aliante PSD+PNL i-ar conferi PSD-ului(si deci si d-lui Ponta) o influenta politica proportionala cu forta parlamentara.Aceasta coalitie trebuie insa sa capete o atestare juridica oficiala si un program de guvernare comun care sa ateste irevocabil cu SUA (in pofida prapastiei ideologice, sociale si alianta politica. Daca URSS au reusit sa creeze o alianta economice)pentru infringerea nazismului, atunci si PSD+PNL+PRM si alte formatini pot reusi.
            D-le Vosganian nu renuntati sa militati pe toate caile pentru “Proiectul Johanis redivivus” este o chestioune vitala pentru Ro si unica solutie

  13. Adam Mares spune:

    Eu nu stiu nimic de mantale si alti demoni. :P Doar de Mantaua lui Gogol. :P
    Dar se vede clar ca TB are o ranchiuna pe VV. Pe de alta parte, Parlamentul are credibilitate 0, fiindca a aparat multi corupti. VV a cazut la mijloc in aceasta batalie a coruptilor si a celor care vor subordonarea justitiei ori se bucura de protectia ei.

  14. Adam Mares spune:

    TB i-a furat mantaua lui Akaki Akakievici, ori Akaki generalului? Si mai avem si palaria zburatoare. Deja e o poveste pt nasucul lui Sherlock Holmes, ca pe noi ne depasesc enigmele astea. :P

  15. emi spune:

    Macar in PNL mai sunt si nume de valoare, PRL ce nume serios are (MACAR UNUL!!!)?
    Aaaa… probabil luminita vine de la PSD!

  16. epolitikon spune:

    @VV

    Astept anul 2015 ca sa ma dumiresc cat de independenta e justitia.
    Eu cred ceea ce vad/constat.
    Cu siguranta Basescu are material serios pentru cel putin 4 dosare.
    Vom vedea…

    • @ epolitikon

      Intr-adevar, justitia trebuie sa ne dovedeasca daca e independenta.

    • sorin gyorgyfalvi spune:

      molima asta de spaima si frica n-am inteles-o niciodata. Nu vad de ce ar trebui sa astepte justitia anul 2015 ca sa faca dreptate. Ceea ce poate face in 2015 poate face si acum. Nu o face pentru ca e corupta, si ma tem ca asa va si ramine, corupta.

      Iar cei care ar putea pune justitia cu botul pe labe, Parlamentul, nu face nimic tot din acelasi motiv: nu prea sunt cutezatori sa ridice piatra!

      Imagineaza-ti: au vorbit citiva tigani, vreo 3 procurori si deja justitia s-a cutremurat din temelii! Cum ar fi fost sa vorbeasca mai multi?

      N-ar fi vorbit nici astia care au vorbit, caci si ei erau cu musca pe caciula… Norocul nostru a fost doar faptul ca ei au fost impinsi prea departe cu frica, si nemaiavind ce pierde si-au dat drumul la gura, caci altfel tot nimic n-am fi aflat…

  17. emi spune:

    Si eu am senzatia ca TB vrea sa fie considerat “Dosarul Flota” drept decizie politica, desi este si o disparitie concreta de bani pe acolo (FURT), nu doar vanzari de nave, care pot fi considerate decizii politice. Cu “decizie politica” vrea sa apere toata turma portocalie, doar ca banutul disparut se cheama furt…

  18. cris spune:

    @ VV

    Va amintiti ca am spus la acel timp ca obligatoriu este ca acest lucru sa se discute public: situatia din parlamentele altor tari europene, cum se face analiza pentru ridicarea imunitatii, v-am dat lista cu tarile europene si cazurile in care s-a ridicat respectiv s-a refuzat ridicarea imunitatii, criteriile pe care se judeca. Si am propus ca aceste criterii, clarificate sa fie introduce in regulamentele camerei deputatilor respectiv senatului. Si la sfirsitul oricarei asemenea analize de ridicare a imunitatii sa existe o justificare scrisa si iar accesibila publicului. Ce sa zic, asta e, atita timp cit nu se doresc standarde vor exista basesti sa manipuleze informatia si publicul si sa tot rescrie istoria dupa cum doresc.

    Sa mai intreb o data: in Romania cui ii e frica atita de normalitate?

    • @ cris

      Oamenilor politici le e frica de justitie. In Romania toti sunt timorati cand vine vorba de raspunderea magistratilor. Ca dovada ca atunci cand procurorii au insultat Senatul in referatul privitor la mine, nimeni, cu exceptia mea, nu a avut curajul sa protesteze.

      • emi spune:

        Daca nu le pasa de LEGE, de ce le-ar pasa de justificare?!
        Cu cat ne acoperim mai mult cu hartii inutile, cu atat pierdem timp pretios pentru a face ceva cu adevarat util. In plus, justificari se pot gasi pentru orice.

      • cris spune:

        @ VV

        era suficient ca senatorii sa puna lucrurile in ordine si sa aranjeze regulamentele, sa faca o procedura de ridicare a imunitatii serios documentata. Atunci nu mai aveau de ce sa le fie lor frica, nu mai aveau nici de ce sa riposteze – le puneau procurorilor regulamentele camerelor sub nas ( pina si acestea daca nu ma insel sunt girate de CCR), modul in care s-a judecat si justificarea deciziei – sa actioneze procurorii intreg parlamentul in penal daca poftesc.

  19. Filip G spune:

    Ii cam strica ploile cei care posteaza pe blogul lui Radu Tudor.
    Cate postari o fi asteptand la moderare?
    ”Filip G on October 5, 2014 at 12:22 said:
    Your comment is awaiting moderation.
    Johannis”
    http://radu-tudor.ro/cu-cine-votati-peste-27-de-zile/

  20. Florin Oprea spune:

    Sobolane, nu mai sta pitit, du-te in instant si demonstreza-ti nevinovatia!

  21. emi spune:

    Un alt prieten liberal al blogului inca din 2009, care a plecat pentru ca i-a fost jena sa-i riposteze “doamnei’ Cris, deci alungat fara remuscari de pretioasa empatica, este @liberalism
    -LIBERALIIIISM, mi-e dor de tine!!!
    Entuziast cum il stiu, acum e in campanie electorala.
    Cum de I se pune pata “doamnei” numai pe liberali?!?!

  22. liberalul spune:

    Eu am descoperit blogul in 2014, deci e exclus sa fiu membrul care posta in 2009. Asta nu inseamna ca nu stiu cine sunt Videanu, Blaga, Anastase, Vass, Falca si ceilalti colegi din spatele domnului Johannis de pe scena, si care sunt alaturi de domnul Vosganian astazi. Si la fel ca mine sunt si restul oamenilor din tara asta, care nu pot fi pacaliti, asa cum cred unii.

  23. Mihail spune:

    Pozitia Partidului Nazist, din care fac parte, asa cum m-a demascat Tiberiu, este aceea de a nu recomanda votarea lui Johannic, deoarece nu-i chiar neamt ci roman de colea. Tot, noi nazistii, nici nu apreciem votarea lui ala de la Citroen, cum naiba-l cheama ca tot uit ?
    Ala cu multe gagici si care chica cu motocicleta….a avut si un post de radio, cu un pestisor albastru ca sigla…parca Radio Contact.

  24. cris spune:

    @ Lordul John

    Multumesc pentru textul lui Andrei Craciun, exceptional, multumesc ca mi-ai atras atentia, ii voi urmari scrierile.

    Vorbeam despre individ, persoana, personalitate, statistica. Mi-a venit in minte o spusa atribuita lui Stalin; de fapt apartine unui personaj fictional al lui Kurt Tucholsky: “moartea unui sngur om este o tragedie, moartea a sute de mii de oameni este o statistica”.

    Tucholsky vorbea de fapt despre politicienii francezi pe la anii 1930. (Das Spezifische des französischen Witzes sind seine Leichtigkeit, seine Delikatesse, seine Eleganz. (…) Darauf sagt ein Diplomat vom Quai d’Orsay: „Der Krieg? Ich kann das nicht so schrecklich finden! Der Tod eines Menschen: das ist eine Katastrophe. Hunderttausend Tote: das ist eine Statistik!“ )

    Statistica, se vede, introduce o “elegantza”, o “delicatetze”, o “usurintza” dupa cum spune Tucholsky, care favorizeaza in mare masura impostura, minciuna, lipsa de responsabilitate, indefinitul, galetusa, lipsa de dovada, dificultatea in a condamna, difuzarea vinovatiei. Incintator cum un acelasi principiu, acela al statisticii fara chipuri e folosit de democratii lui Tucholsky in anii 1930 si atribuit deloc anormal lui Stalin. Incintator cum ceva atit de profund comunist, omul statistica se regaseste in gindirea unor boc, basescu, anastase, ponta, dragnea, etc, etc.

  25. Mihai sr. spune:

    @…
    Shaun Murphi câștiga finala European Tour (Eurosport). Iubește cineva snooker-ul ?

  26. Kronstadt an der Graft spune:

    VV
    Normal că Băsescu nu vă poate suferi. El, săracu, are sute de dosare deasupra capului, pe când dumneavoastră aveți doar pălăria, pe care o scoateți mai tot timpul, ba când intrați în biserică, ba când sunteți salutat de miile de prieteni și susținători…
    N.B.
    Am zis săracu pentru că așa e, n-are nici bun simț, nici cultură, nici prieteni, nici multe altele. E născut degeaba.

    • @ Kronstadt

      Ai dreptate, Basescu e un suflet chinuit bantuit de demoni. N-o sa poata avea liniste. Din pacate, fiind presedinte, tragem cu totii ponoasele bantuirilor lui.

    • sorin gyorgyfalvi spune:

      pe mine unu nu ma satisface faptul ca sufletul lui basescu e chinuit. Dimpotriva, as prefera sa i se dea sansa sa-si ispaseasca pacatele, sa-si linisteasca sufletul… la racoare pe viata!

    • cris spune:

      @ Varujan

      Im cer scuze dar as vrea sa adaug o remarca. Basescu e amoral, e pe undeva intre narcisist si sociopat. Tipic pentru acestia este ca desi cunosc diferentza intre bine si rau – au competentza, nu le pasa – nu au constiintza, ei sunt in afara si deasupra binelui si raului: oricine in afara lor nu e persoana, nu e om, ci obiect, iar ei insisi nu sunt oameni ci zei. Nu au mustrari de constiintza, nu sunt “bintuitzi” de remuscari, doar de alt soi de demoni: furie, delir de grandoare, paranoie si altele asemenea, fantasme.

      Kronstadt are dreptate, basescu e foarte sarac, e un individ gol pe dinauntru, gol de suflet, gol de sentimente, gol de omenie, locuit doar de umbre si iluzii si inconjurat doar de obiecte. Si tocmai de aceea in continuare periculos – acesti indivizi nu se opresc singuri, ci trebuie opriti, fara pretentia ca vor avea vreodata remuscari – asta nu se va intimpla, dar trebuie opriti de la a face rau ei insisi sau prin acolitii lor.

    • sorin gyorgyfalvi spune:

      prin 2009 sustineam ca PDL-ul ar trebui scos in afara legii, iar lui Basescu sa i se interzica sa faca politica pe viata.

      Multi au sarit atunci pe mine…

      Eu insa vazusem la ce poate duce populismul exacerbat in Turcia, cu Erbakan. Nu mai reiau detaliile, dar rezultatul final a fost scoaterea acelui partid in afara legii, si lui Erbakan interdictie pe viata pentru politica.

      Motivul: CSAT-ul turcilor a considerat ca promisiunile facute de omu ala erau pura demagogie (ajunsese peste 70% in sondaje cu promisiunile alea halucinante).

      • cris spune:

        @ Sorin

        nu cred ca trebuie scosi in afara legii, Nu sunt adeptul solutiilor particulare pentru tot atitea probleme particulare. E suficient sa se faca ceva ordine lumina si curatenie, ceva normalitate si democratie reala – sunt si dumnealor ca gindacii, se vor trage prin cotloane, mai pe la intuneric, si pe la umezeala. Se vor inmulti iar, vor ataca iar, si depinde de noi sa ne fi invatzat lectia anterioara, altfel….

  27. Tiberiu spune:

    Kronstadt
    Daca spui ca este nascut degeaba insemana ca n-ai inteles nimic..
    Natura naste monstri ca el pentru ca oamenii sa invete sa faca deosebirea clara intre Bine si Rau si sa invete ca Binele nu se dobandeste usor ci numai luptand din greu pentru inlaturarea Raulului.

  28. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    ziceati de Stolojan ca nu mai e activ in politica interna…

    Nu e acum! Dar ar fi in mod cert si sigur dupa ce formatiunea unificata ar ajunge la putere. De-asta ziceam, toti astia stau acum low profile, merg pe burta, dar sa vedeti ce zmei ies din ei daca ajung la putere…

  29. Tiberiu spune:

    D-l Tariceanu la A3 in postura de presedinte

  30. Tiberiu spune:

    Tariceanu:
    -Respectarea Constitutiei obligatia de de baza a presedintelui
    -Presesintele trebuie sa fie un factor de coagulare a societatii,impartial.
    -Nu poate fi presedinte jucator pentru ca isi pierde impartialitatea.
    -Presedintele trebuie sa dea un proiect de anvergura pentru tara.
    -Proiectul de a transforma Ro intr-o tara prospera si respectata-”Romania a 7 -aputere economica si politica”
    -Cu experienta de prim ministru in aderarea la UE guvernul liberal a dovedit ca are capacitatea de a promova prosperitate

  31. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    cind sustineti ca subminarea economiei nationale n-avea nicio cale de atac in justitie va inselati: la acuza cu sumbinarea economiei nationale procesul se deschide in rem, urmind ca in functie de evolutia procesului sa fie relevate toate celelate fapte care compun cumulat infractiunea de subminare a economiei nationale, si in urma caruia prin disjungerea cauzei in mai multe procese separate se identifica faptele si numele celor care au savirsit acele fapte (in personam).

    Sumbinarea economiei nationale este un efect la care se poate ajunge in cele mai diverse forme.

    De exemplu: un abuz in functie daca are ca efect lezarea drepturilor unei pesoane e una, daca are ca efect sumbinarea economiei nationale e cu totul altceva. Sunt circumstante agravante.

    In fine, mie mi-e clar ca parlamentarii au fost foarte manipulati in perioada de dominatie portocalie, si asta e si motivul pentru care legislatia noastra azi e ciorba de varza. Sper sa inventati o cale sa ajungem la un Parlament cu oameni cu scaun la cap.

  32. Tiberiu spune:

    Tariceanu despre contracandidati :
    -Ponta -mai tanar dar promitator
    -Johannis -bun de primar de municipiu.
    -Hunor-un om de cuvant
    -Udrea-TB este specialist la Udrea
    -Macovei-mentalitate de procuror
    -Melescanu-un diplomat cu state vechi

  33. Tiberiu spune:

    D-na Tariceanu la A3

  34. Tiberiu spune:

    D-na Tariceanu o persoana de nota 12 !
    Frumoasa, educata ,inteligenta,retinuta, cumpatata in vorbe !

  35. Tiberiu spune:

    D-na Tariceanu
    Bunul simt si discretia sunt calitatile principale ale unei sotii de politician
    Familia Tariceanu ar face cinste Romaniei !

  36. Tiberiu spune:

    D-l Tariceanu va fi un presedinte de nota 20 , cum nu a mai fost altul nici in Ro, nici in lume !
    Sa-l Ajute Dumnezeu !
    Amin !

  37. Tiberiu spune:

    O emisiune de nota 20 si pentru Gadea !

  38. Mihail spune:

    @Tiberiu,

    Buey maimutzoiule….afla si tu ca omul tau, Manechin Popescu Tariceanu este “oleaca” catolic.
    In acest caz, afla si tu ca chestia cu “Sa-l ajute Dumnezeu” se exprima altefel la noi.
    In plus, noi(romano-catolicii) nu tragem cruci in autobuz si tramvai atunci cand descoperim o bisericuta si nici nu umplem de saliva sfintele icoane.
    Pentru cultura ta tehnica, Manechin Popescu Tariceanu, niic nu are dreptul sa fie cununat religios a doua, a treia, a patra, a cincea oara, a sasea oara (nu se stie niciodata) in biserica romano-catolica.
    Ne cerem scuze, dar aceasta confesiune este “ceva” mai inflexibila cu cu migratia hormonala masculina.

    PS: propun ca excesul de testosteron, al manechinului, sa fie donat, dezintersat si liberal, domnului Johannis.

    Anca + Mihail = :)

    • tiberiu spune:

      despre confesiunea lui Tary n-am idee si nu mai intereseaza daca este poate budist,musulman sau adventist.El este in schimb spre deosebire de basisti ca tine un Om Adevarat.Este singurul lucru care ma intereseaza
      :-)

  39. Adam Mares spune:

    @mihail
    E un fel de cadavre exquis sau cum? :P

  40. Adam Mares spune:

    Scrisoare deschisa catre doamna Victoria Nuland ‹ Asociatia pentru Monitorizarea Justitiei:
    http://amjust.ro/?p=6517
    :-)

  41. Mihail spune:

    In aceasta seara a fost prezentat ultimul sondaj de opinie:

    Barometrul de opinie realizat de Avangarde pentru luna octombrie a fost prezentat duminică, în emisiunea “Punctul de întâlnire”, de la Antena 3. Cercetarea îl plasează pe Victor Ponta în fruntea intenției de vot pentru alegerile prezidențiale – cu 42%, urmat de Klaus Iohannis – cu 28% – și Călin Popescu Tăriceanu – cu 8 procente:

    Victor Ponta – 42%
    Klaus Iohannis – 28%
    Călin Popescu Tăriceanu – 8%
    Elena Udrea – 5%
    Teodor Meleșcanu – 4%
    Monica Macovei – 4%
    Kelemen Hunor – 4%
    Corneliu Vadim Tudor – 2%
    Dan Diaconescu – 2%
    William Brânză – 1%

    Întrebați cu prezidențiabilii cărui partid sau alianță politică ar vota, cei chestionați au răspuns astfel:
    PSD-UNPR-PC – 42%
    ACL (PNL-PDL) – 30%
    PMP – 7%
    UDMR – 5%
    PLR – 5%
    PPDD – 3%
    PRM – 2%
    PNȚCD – 1%
    PER – 1%
    Altele – 4%
    Puși să aleagă între candidații Victor Ponta și Klaus Iohannis, 57% dintre respondenți ar vota cu liderul PSD, în vreme ce președintele PNL ar fi preferat de către 43% dintre români.
    Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 950 de persoane și are o marjă de eroare de +/- 3,18%.

  42. Adam Mares spune:

    @emi
    Nu e vorba de cine zice ala este, ci de a arata ca hotia si coruptia nu au doar buletin de RO. Si ca americanii ar trebui sa aiba o privire mai larga, incat sa cuprinda si propria ograda. :-)

    • Kronstadt an der Graft spune:

      Profit de noua formulă pentru a face un comentariu, poate puțin cam tardiv da nu-i nimic.
      Dacă-i luăm la rând pe participanții la mascarada asta electorală vedem că Băsescu și-a trimis țuțerii să facă balotaj pentru turul doi.
      Astfel, Klaus Johannis este reprezentantul oficial al alianței Hă, Hă, Hă.
      Elena Udrea este pupupila lui.
      Teodor Meleșcanu este obedientul de serviciu, omul adus de el înapoi la postul de care a aparținut tot timpul.
      Monica Macovei, preoteasa templului său.
      Kelemen Hunor n-are decât o orientare, Palatul Parlamentului, deci nu-l interesează cine-i la Palatul Victoria.
      Vadim știm că e omul serviciilor, deci al lui Băsescu.
      Dan Diaconescu a fost un pic șurubărit prin cele pușcării și a devenit zombiul de casă al cotroceanului.
      William Brânză parcă ar fi în serviciu comandat, deci își servește comandantul.
      Făcând socoteala ce iese? 28+5+4+4+4+2+1=48. Câteva voturi de prin diaspora, ceva intervenții d-ale coanei Kovesi și iaca echipajul câștigător. Învingător la puncte: Hă-Hă-Hă V-am Ciuruit.

      • emi spune:

        Asta inseamna ca in fapt TB il sustine pe VP.
        Pentru ca stanga are doar un candidat, nefragmentat, ca si asa e fragil.
        Probabil dupa alegeri VP il va arunca si pe TB pe fereastra asa cum a procedat si cu altii, e deja un tipar, inclusiv cu Adrian Nastase.
        Pentru ca Victor Ponta considera oamenii de unica folosinta.
        Ma intreb cand incepe atacul asupra lui CPT?…

  43. Adam Mares spune:

    @mihail
    Te intrebam daca ai compus textul impreuna cu anca si cum. Tu o fraza, apoi ea, alta? Sau ati avut alta metoda? :P
    cadavre exquis e un joc suprarealist, dar presupune ca participantii sa continue un text fara a vedea ce au scris ceilalti, inainte.

  44. Adam Mares spune:

    @mihail
    E o stafeta in orb. Eu m-am jucat odata asa cu niste amici. :-)

  45. Adam Mares spune:

    Am experimentat chiar si dicteul automat. :P Dar e foarte dificil sa scrii “inconstient”. Ca sa iasa intr-adevar dicteu automat ar trebui sa scrii mai repede decat gandesti. :P

    • emi spune:

      Pentru dicteu se presupune ca esti in stare de veghe, de visare. Nu stiu daca se poate scrie in acea stare…

  46. Adam Mares spune:

    @emi
    bibliografie pt tine :P
    Bruno Würtz, New Age. Paradigma holistă sau revrăjirea Vărsătorului, Editura de Vest, Timişoara, 1994.

    • emi spune:

      Merci!
      Faci confuzie intre spiritualitatea new age, cu radacini in trecutul indepartat, si care incearca sa impace dusmania dintre religii, cu miscarea new age prin care se incearca controlarea, manipularea si dominarea altor personae, apucaturi pe care spiritualitatea le considera umane, tinand de manifestarile egoului.

  47. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ cris

    prin extrapolare te-as intreba asa: partidul nazist si hitler n-ar fi fost mai bine sa fie scosi in afara legii?

    • cris spune:

      @ Sorin

      Nu te inteleg, citeste istoria ascensiunii lui Hitler si a NSDAP. In anii 1930 – 1933 Germania era in criza economica si politica. NSDAP a cistigat la alegeri o treime din locurile din Reichstag. Opozitia acestora nu a fost capabila sa se uneasca, asta a fost una din marile probleme. In final ca reprezentant al formatiunii cu cel mai mare numar de locuri in Reichstag, Hitler a fost numit de Hindenburg cancelar – asta e democratia, daca ceilalati nu s-au unit la asta s-a ajuns, la Hitler cancelar. A fost inscenata incendierea Reichstagului – 27 februarie 1933 – si a fost usor sa fie acuzati comunistii, erau la fel de violenti ca NSDAP-ul, aveau si ei grupari paramilitare nu exista numai SA-ul. Pe 28 februarie Hindenburg a impus limitarea libertatilor civile (starea de urgentza) nu Hitler, si in consecintza acestei situatii de urgentza pe 23 martie s-a dat acea lege, Ermaechtigungsgesetz, legea de imputernicire, prin care guvernului german I se dadea capacitatea de legiuitor si de a da chiar legi care puteau sa varieze de la litera constitutiei, adica puteri absolute cancelarului, sefului guvernului, lui Hitler.

      Hitler a venit la putere democratic, imi pare rau, si a venit la putere tocmai pentru ca o opozitie de 70% nu a binevoit sa-si adune fortele si sa raspunda coerent. Nu aveau nevoie sa-l interzica, era suficient sa faca o coalitie de guvernamint si atunci nu mai exista nici Hitler, nici un al doilea razboi mondial si ororile sale.

  48. emi spune:

    Stiam ca Nichita Stanescu a creat in dicteu automat. Doar ca nu scria el, scriau prietenii din jurul sau ce auzeau ca spune, pe unde apucau (inclusiv pe servetele, sau acasa la Nichita se scria si pe pereti). Cand ii venea inspiratia pentru o noua poezie, parea in transa.