Câteva comentarii cu privire la declarațiile domnului Dacian Cioloș privind dosarul Romgaz

 

  1. Consider că un om politic, mai ales atunci când ocupă o funcție importantă în stat cum e cazul lui Dacian Cioloș, trebuie să se simtă răspunzător pentru faptele sale și să le relateze așa cum au fost.
  2. Îmi exprim din nou convingerea că în condițiile date din 2008 (prețul internațional al petrolului și al gazelor naturale au fost cele mai mari din întreaga perioadă postbelică) atât eu, ca ministru al Economiei și susținător al industriei românești, cât și Dacian Cioloș, ministru al Agriculturii și susținător al fermierilor români, am procedat corect.
  3. Faptul că Dacian Cioloș nu își asumă propriile decizii din acea perioadă, încercând să fugă de răspundere și transferând propria responsabilitate asupra altora nu e o atitudine onorabilă.
  4. Dacial Cioloș susține că el doar a propus o măsură și nu a negociat prețuri, asta nefiind în sarcina domniei sale, sugerând astfel că asta îl exonerează de orice răspundere. Greșit. DIICOT a pornit cercetarea tocmai din cauza măsurii  luate, prețul fiind o chestiune secundară. De aceea e inexplicabil cum de numele lui Dacian Cioloș nu a fost niciodată evocat, măcar în calitate de martor.
  5. Dacian Cioloș nu respectă adevărul când spune că nu a avut nicio implicare în stabilirea discountului  către combinatele de îngrășăminte. În propunerea pe care domnia sa a prezentat-o în Guvern și a fost aprobată, dânsul a precizat inclusiv valoarea discountului. Iată conținutul integral al extrasului din stenograma ședinței de Guvern din 3 septembrie 2008:

Dacian Cioloş: Domnule prim-ministru, în perioada februarie-iulie 2008, combinatele producătoare de îngrăşăminte din România au beneficiat de o reducere comercială de 40$ la mia de mc. de gaze, preţ maxim. Deci a fost un plafon, în condiţiile în care preţul pentru îngrăşămintele din import este în creştere. O concurenţă acerbă se înregistrează mai ales din partea Ucrainei şi, în aceste condiţii, dat fiind faptul că (,) costul cu îngrăşămintele reprezintă cam 22% în momentul de faţă din totalul costurilor la hectar şi că ar putea fi afectată şi productivitatea la hectar, dacă nu se dau îngrăşămintele, am propus Ministerului Finanţelor să continue această politică de acordare şi pentru perioada următoare, până la 31 martie 2009, având promisiune din partea producătorilor de îngrăşăminte din România, în aceste condiţii, că vor livra îngrăşăminte la acelaşi preţ şi în perioada următoare.

Călin Popescu Tăriceanu: Acum, când văd acolo preţul ăla la gaze mi să ridică părul în cap. De la Ministerul Economiei îmi scriu că o să ajungă la 500$, voi sunaţi că o să ajungă la 600. (a ajuns la 540$ în octombrie 2008, de la 316$ în decembrie 2007, cea mai mare creştere înregistrată vreodată în istorie-n.m.).Bun. Dacă aveţi observaţii referitor la notă? Dacă nu sunt, se aprobă…de acord!

  1. Nu am făcut caz de această chestiune timp de aproape nouă ani, chiar dacă am fost acuzat de nedrept, inclusiv de fapte pe care nu eu le comisesem, pentru că am considerat că nu e onorabil să rezolv propriile probleme implicând pe alții. Acum, însă, subiectul a fost deschis, și nu de către mine. Iar atunci noi, cei care știm cum s-a întâmplat, trebuie să spunem adevărul.

 

 

 

 

 

10 Responses to “Câteva comentarii cu privire la declarațiile domnului Dacian Cioloș privind dosarul Romgaz”

  1. Alzara Sibiu spune:

    Ce repede cade ; cum de nu găsim “un caracter priceput ” ?

  2. Kronstadt an der Graft spune:

    Aș vrea să vă atrag atenția înainte de orice că există o mare problemă în politica noastră în special și nu numai. Atunci când un politician acuză de minciună o altă persoană, fără să aducă dovezi clare și concrete, care presupun măsuri precise împotriva acelei persoane, se descalifică public. Avem aici un campion incontestabil, pe răposatul Vadim. Se pare că Băsescu vine vijelios din urmă și nici Ponta nu se lasă, nu mai vorbesc de omniprezentul Ghiță care a furat startul de mult. Mai sunt și alții dar de mai mică anvergură.
    Pe de altă parte constat apariția unei stări de paranoia politică, în care unii se tem că ceilalți sunt susținuți de forțe oculte, puternice și expansive. Chiar așa să fie? Iar a ajuns România arenă de lupte între selecționata Rusiei și restul lumii? Sau ce-o fi?

    • Shadow spune:

      Romania a ramas o arena de lupta intre securitate si cei care vor o societate democratica. Fiind concentrati pe aceasta lupta “fraticida”(ar fi trebuit sa avem servicii controlate si romanesti nu tot secu) suntem la mana tuturor din exterior fie ei rusi, americani si/sau extraterestri.
      Nu este nici o “oculta” mai distrugatoare decat propria noastra “incompetenta”, rea vointa, etc.

    • In cazul acesta, cu gazele, scrisoarea prezentata de Ghita e reala. Eu o am acasa, dar de noua ani nu am prezentat-o , din motivele descrise in postare.

  3. Shadow spune:

    @Dle Vosganian
    inca o demonstratie perfecta ca dl Ciolos este doar un “mitocan” de duzina.

  4. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    la punctul 4, nu se scrie Dacial Ciolos, ci Dacial Cioclos! :D sau eventual Dacial Julien Cioclos

    As vorbi in schimb despre altceva:

    zilele astea a iesit la iveala ca psd si pnl au avut pe ascuns o complicitate jegoasa cind au modificat legea electorala ca in favoarea udmr, cind au dat posibilitatea ca un partid sa poata intra in parlament chiar daca nu face 5%, ci doar 20% in 4 judete. Pe scurt, udmr intra in parlament chiar daca ia 1.42% pe tara in conditiile unei participari la vot de 100% (!!!), sau chiar muuult mai putin decit atit in conditii de participare mai redusa (e efectiv direct proportional cu reducerea participarii la vot, adica la o participare de 50% udmr intra in parlament chiar daca obtine 0.71% pe tara!!!)

    Deh, sarind peste mirsavia faptului ca toate astea s-au facut pe sest, dar cred ca romanii din aceste 4 judete ar avea tot dreptul sa-i considere pe cei care au votat aceasta lege ca fiind tradatori de tara! Romanii din aceste 4 judete isi pierd efectiv dreptul de a fi reprezentati in parlament prin aceasta metoda!

  5. Adam Mares spune:

    Aveți dreptate. Din păcate, în țara asta s-au amestecat toate, hoții cu oamenii cinstiți, securiștii în toate instituțiile statului ș.a.m.d.
    Lumea nu mai percepe nimic clar. Pe dvs. vă cred nevinovat, cum am crezut de la început, de când ați fost acuzat de ce ați fost acuzat.
    Cum aș putea însă să-i cred pe toți care țipă acum că-s victime ale sistemului? Cum să-l cred pe Ghiță, Udrea, Băsescu etc.? Ați ajuns, fără voia dvs., într-un cor al politicienilor “puri ca lacrima”, victime ale sistemului atotputernic. :P
    Eu nu pot să împart lumea în alb și negru, nu pot să mă uit înspre alianța PSD-ALDE ca înspre Făt-Frumosul care o salvează pe țărișoara Cosânzeana de zmeul cel rău, PNL-USR. Sigur, USR este o făcătură la nivel de lideri. Nici PNL nu stă deloc bine la capitolul ăsta. Dar altfel, în PNL sunt mai mulți oameni de bună calitate decât la PSD sau ALDE. Sigur, PSD și ALDE vor câștiga alegerile, după cum arată sondajele. Dvs. ați făcut un program economic frumos. Vom trăi și vom vedea ce se va realiza din el. O să votez ALDE pentru dvs., ca să vă pot apoi reproșa că nu ați făcut ce a promis în campanie partidul dvs.. :P