http://www.argumentesifapte.ro/2017/03/23/hipsteri-contra-stirbi-sau-lupta-de-clasa-la-romani/
Hipsteri contra „știrbi”, sau lupta de clasă la români
S-a scris deja cam tot ce era de scris pro sau contra recentelor manifestații din România, despre entuziasmul tinerilor corporatiști și al angajaților de tot felul din multinaționalele bucureștene, ca și despre cel al unei bune părți a tineretului universitar sau al liceenilor adunați la Piața Victoriei.
S-a cam scris totul, de asemenea, și despre oamenii în vârstă, slujbașii, muncitorii, pe scurt – oamenii simpli, care au manifestat în fața Președinției, la Palatul Cotroceni. S-a zis totul pe rețelele sociale, unde lumea e în general ostilă deciziei PSD de a emite o ordonanță la ceas târziu de noapte. Am avut astfel prilejul de a asista la o dezlănțuire de violență împotriva partidului care a câștigat alegerile, o ranchiună autocenzurată până atunci izbucnind brusc în niște discursuri pline de o ură și de o violență nemaivăzute. Dintr-o dată, dreptul constituțional a devenit specialitatea maselor de manifestanți, de parcă ordonanța fusese o invenție anticonstituțională.
Trebuie să precizez de la bun început că, exceptând-o pe Gabi Crețu, nu am nici un fel de simpatie pentru PSD. E un partid al mărunților „baroni” locali, simpli mojici parveniți (poate prea repede parveniți), parțial mafioți, parțial talentați la afaceri – dar tot mărunți… Să-mi fie iertată așadar slăbiciunea burgheză, dar am apreciat întotdeauna bunele maniere, chiar și la revoluționarii din lumea a treia pe care am avut onoarea de a-i întâlni în timpul tinereții mele militante. Totuși, gusturile mele de dandy, un pic cinic, nu pot servi drept grilă de analiză politică pentru niște evenimente care au mobilizat aproape 150.000 de oameni în zilele bune. Să spunem de la bun început, ca totul să fie clar: greșeala tactică a starostelui Dragnea e una de neiertat. Blestemata ordonanță, echivalentul unei legi intrate în spațiul public fără dezbatere parlamentară, e o greșeală politică gravă, una pentru care partidul va plăti multă vreme de acum încolo. E dovada faptului că domnul președinte din Teleorman e chiar ceea ce zic adversarii despre el: un politician mărunt, un biet strateg de bodegă provincială.
Entuziasmul mulțimii scârbite de corupția PSD-ului a fost dublat de cuvintele pline de ură viscerală aruncate spre tabăra coaliției de la guvernare și a susținătorilor acestora. Au fost suduiți astfel și bătrânii, analfabeții/semianalfabeții, țăranii, pensionarii, în general cei săraci, cei care chipurile ar trăi pe spetele celor activi, a celor cultivați, școliți, serioși, curajoși și onești. Pe scurt, de o parte ar fi „binele”, de cealaltă ar fi „răul”, încarnat de toată această pletoră nesemnificativă, una ce ar trebui dacă nu eliminată, măcar să i se retragă dreptul de vot sau, de ce nu?, să i se aplice un program de eugenie socială. Recunoaștem în acest tip de fraze ecoul – unul deloc rătăcit în negura timpurilor – programului aplicat persoanelor cu handicap de către un anumit pictor ratat din Viena. Totuși, prin vocea numeroșilor hipsteri și tineri corporatiști, ce se pretind apărători ai statului de drept, se manifestă de fapt o profundă ignoranță în materie de drept: în mod paradoxal aceștia afirmă că apără statul de drept, când de fapt ei doar visează la o Republică în care procurorii și serviciile secrete pot controla politicul! Dreptul guvernului de a emite ordonanțe este înscris în Constituție, așa cum găsim și starea de necesitate sau starea de urgență. Ordonanța 13 nu era una neconstituțională, dar a fost văzută și percepută ca fiind neconstituțională deoarece a părut o operațiune ad-hoc, având drept scop salvarea unor politicieni, nu numai dintre cei aflați la putere, ci și din rândurile opoziției. De fapt ar trebui să spunem că ordonanța era cu siguranță legală, dar în contextul care a înconjurat decizia emiterii ei, a apărut ca fiind ilegitimă. Or, dacă ne păstrăm într-o tradiție care vine de la grecii antici și ajunge până în epoca modernă, o lege ilegitimă e întotdeauna o lege nedreaptă, și Suveranul care o emite, fie ca pe o ordonanță, fie prin forța votului majorității politice de care dispune, ar fi trebuit dat jos, dacă asta și-ar fi dorit cei care s-au mobilizat împotriva Ordonanței 13. Și nu doar capul trebuie să plătească, ci tot guvernul, împreună cu aparatul de partid care ar fi știut de conținutul ordonanței. Or, nu acesta a fost cuvântul de ordine al celor care au ieșit în primă fază în stradă: ei voiau doar abrogarea ordonanței. România e o țară democratică, ceea ce înseamnă că le permite cetățenilor proprii să se exprime chiar în stradă. Jandarmeria română, cu rare excepții, e mai degrabă cuminte, neputându-se compara câtuși de puțin cu suratele ei din Franța, Italia sau SUA. Trebuie să amintim că majoritatea celor care manifestă azi împotriva guvernului nu au cunoscut manifestațiile masive din decembrie 1989, conflictele violente cu minerii din perioada 1990-1991 sau luptele dintre români și unguri, din martie 1990, orchestrate la Târgu Mureș. Indiferent că e vorba de tineri celibatari, de cupluri tinere care au sau nu copii (sau animale de companie), acum am avut de-a face, în general, cu persoane titrate, cu posesori de masterate, chiar și de doctorate în unele cazuri, în general cu oameni care au o diplomă în domenii precum științe economice, sociologie, jurnalism, limbi străine, management cultural, drept. Așadar, dacă pretinsa ilegitimitate a acestei ordonanțe ar fi fost enunțată clar, manifestațiile ar fi trebuit de la bun început să exprime „voința generală” de a scăpa de guvernul PSD-ALDE, cerând nu doar demisia întregului guvern ci și organizarea de alegeri noi sub pretextul abuzului de putere al noii puteri executive. O astfel de cerință fusese clar exprimată, neconstituțional, de președinte (cu siguranță sfătuit de reprezentanții lui Soros din anturajul său, cum ar fi de pildă d-na Pralong). El s-a alăturat manifestanților, declarându-și susținerea față de ei, aceștia fiind, nici mai mult, nici mai puțin, denominați ca fiind românii săi. Cu toate acestea, între legitima indignare a unei părți a populației urbane tinere și moderne, chiar hipermodernă (chiar dacă vorbim de o modernitate parodică, un soi de bovarism local), și stilul real al chemărilor la manifestație lansate pe rețelele sociale, chemări care pretindeau că mobilizarea și manifestațiile sunt spontane, avem un hiatus care mă obligă să mă gândesc dacă în spatele acestor rețele sociale nu cumva se află ceva mult mai bine organizat.
Având în vedere că în tinerețe am militat în asociațiile studențești comuniste, apoi într-unul din sindicatele din învățământul superior din Franța (SNES-Sup), am oarece noțiuni legate de organizarea unor manifestații de o anumită amploare. Sigur, într-o întreprindere oarecare putem găsi un grup de salariați nemulțumiți și indignați de vreo decizie injustă a patronatului, care să ducă la declanșarea unei greve spontane, dar la scara unui întreg oraș, mai ales o capitală unde socializarea este prin definiție redusă la nivel de cartier, apartamente și locuri de muncă răspândite pe o suprafață foarte întinsă, să aduni 20.000, apoi 50.000, și apoi 150.000 de oameni nu se face din gură în gură, ca între vecini, ci e nevoie de o forță organizată capabilă să mobilizeze și să reunească o mulțime de oameni dispersați. În cazul de față acest lucru s-a făcut prin intermediul anumitor ONG-uri unite între ele de un numitor comun, și anume de faptul că toate, mai mult sau mai puțin, au legătură cu Open Society. Al cărei „mecena” permanent, de vreo 40 de ani, este dl. Soros. Știm, conform butadei franțuzești, că „împrumuturile nu se dau decât celor bogați”, dar nici chiar averea d-lui Soros, care e fără îndoială consistentă, nu ar fi suficientă pentru a finanța nu doar vaste operațiuni culturale, precum CEU, dar nici măcar operațiunile politice de genul revoluțiilor „portocalii” sau al „primăverilor” arabe. Cu riscul de a irita, ceea ce oricum mă lasă rece, afirm că dl. Soros nu e decât un intermediar, așa cum, de altfel, au dovedit-o deja speculațiile sale financiare împotriva lirei sterline și a francului de la mijlocul anilor ʻ90 când autoritățile franceze de atunci (președintele Chirac) descoperiseră că era intermediarul americanilor și al monarhiilor din Golful Persic.[1] La vremea aceea francul a rezistat datorită unui sprijin masiv venit dinspre Germania (lira sterlină fiind mai puțin norocoasă); profitul așteptat ca urmare a speculației ar fi trebuit să fie gigantic, dar intervenția Bundesbank a dus la eșecul afacerii. Într-un cuvânt, acest gen de servicii intermediare sunt plătite, și se plătesc foarte bine. Chiar nimeni din România să nu se fi întrebat cum se face că o avere atât de consistentă precum a d-lui Soros a fost adunată într-un timp atât de scurt? Căci dânsul nu e nici Rockefeller, nici Pierpont, Rotschild, Ford sau Goldman Sachs – ale căror averi au avut nevoie de mai mult de un secol pentru a ajunge ceea ce vedem la ora actuală. Ceea ce, în fond, nu e decât o intervenție etatistă, este mascat sub forma unor operațiuni caritabile private, e prezentat ca fiind pură generozitate filantropică, ori un simplu ajutor în vederea formării funcționarilor care vor face parte din armătura administrativă și politică a unei țări pretins democratice. Conform vechii butade, mereu de actualitate, „zi-mi cine dă banul și îți spun cine pune muzica”. Era suficient, așadar, să observi cine face mobilizarea pe Facebook ca să-ți dai seama că tot felul de ONG-uri, de persoane autoproclamate ca fiind reprezentante ale societății civile (în rândurile căreia, ca din întâmplare, nu vom găsi niciodată muncitori sau salariați oarecare, nu mai vorbim de țărani sau pensionari…) se mobilizau pentru a furniza temele serilor din Piața Victoriei, începând cu sloganurile și terminând cu imagistica: steagul național, iluminarea imobilelor etc. În ceea ce mă privește, atât din filozofia politică, dar și din sociologia politică am învățat deja de multă vreme că în afară de bărbații și femeile aleși în parlament prin vot universal, nu mai există nici un fel de alți reprezentanți legali ai poporului, cu toată diversitatea sa socială, etnică și religioasă.
Dar să ne reîntoarcem la problemele noastre. Ordonanța 13, publicată în Monitorul Oficial, este perfect legală, deoarece a fost concepută, redactată și semnată de niște miniștri rezultați din alegeri libere pe care nu le-a contestat nimeni. Înțelegem foarte clar că maniera în care a fost emisă ordonanța și scopul ei pot părea abuzive, după cum există o limitare de ordin moral care trece dincolo de mandatul acordat acestor politicieni. Totuși, după cum am mai spus mai înainte, avem de-a face cu o greșeală tactică enormă. Iată de ce, cei care criticau ordonanța ar fi trebuit să se rezume la critica ilegitimității etice a acesteia și nu la articolul de Constituție care-i asigura legalitatea. De fapt, din câte știu, începând cu 1991 toate guvernele au uzat și abuzat de ordonanțe de urgență, fără ca asta să fi declanșat mânia pretinșilor democrați. În viața de zi cu zi fiecare român e un mic corupt, unul ce nu ezită să dea ici, colo, câte o mică șpăguță pentru a obține varii avantaje concrete.
Dar dacă ar fi să-i ascultăm pe oengiștii „democrați” care ne prezintă această mobilizare masivă ca fiind rezultatul unei coagulări sociale spontane, am putea crede că ne aflăm în miezul unei povești politice plină de farmec și rezistență pașnică! În ceea ce mă privește le-aș spune acestor profesioniști ai ONG-urilor să nu-și închipuie că oamenii de pe rețelele sociale, deși puțin informați cu privire la chestiunile politice și sindicale, sunt naivi sau imbecili. Așa cum am zis deja, am participat suficient în tinerețea mea la manifestații studențești sau universitare ca să știu că „spontaneitatea se organizează”. Nici măcar manifestațiile din 1968, foarte puternice, inclusiv luptele nocturne cu poliția, nu erau deloc spontane: fel de fel de troțkiști, anarhiști, o parte a studenților comuniști, tineri sindicaliști, duceau o muncă de lămurire în rețelele lor profesionale sau universitare pentru a mobiliza lumea. Sigur, sunt de acord că la Piața Victoriei au fost și niște mii de naivi (cozi de topor) veniți acolo ca urmare a unei uri perfect legitime, dispuși să-și manifeste zgomotos mânia și dezgustul față de guvern; dar dacă am fi urmărit cu atenție discursul de pe Facebook al liderilor acelor ONG-uri însărcinate cu mobilizarea ne-ar fi sărit în ochi faptul că tocmai acești oameni îndemnau mai abitir la revoltă, intensificând angoasele și furnizând lozinci, sloganuri și tematici pentru bannere. Apoi, în serile următoare, după puzzle-ul cu drapelul, am văzut cu toții steagurile UE, de parcă UE avea ceva de-a face cu niște decizii constituționale din România. Din acel moment originea organizatorilor acestor manifestații s-a devoalat parțial. Întrezărim pe ici, pe colo, urma acelor deputați europeni care, de la Bruxelles, lucrează în permanență în vederea supunerii economiei și politicii românești, deciziilor puterilor financiare internaționale în așa fel încât să înăbușe orice voință guvernamentală, oricât de timidă, de a crește salariul minim și pensiile, de a ameliora un pic situația cadrelor medicale și sanitare, a profesorilor, învățătorilor etc. și, last but not least, de a impune un control mai ferm asupra impozitelor plătite de multinaționale și asupra exportării profiturilor, enorme, pe care aceste multinaționale le obțin în România.[2] Deja știm de multă vreme că, pentru a controla noua ordine mondială a exploatării economice și, de asemenea, politice, sunt folosiți agenți mult mai puternici decât politicienii aleși. Ca să preîntâmpini așa ceva e nevoie de legi drastice privitoare la suveranitate. Fără astfel de legi o țară nu e niciodată stăpâna propriului destin.
Totuși, nu putem înțelege aceste demonstrații masive ale clasei mijlocii orășenești din România conform grilei mono-cauzale a unei manipulări instrumentată cu abilitate, căci nu poți manipula oamenii decât pe fondul unei subiectivități gata pregătită pentru manipulare. Trebuie să ne uităm, așadar, și la subiectivitatea celor implicați. Or, în capetele manifestanților vedem, pe de o parte, o ignoranță enormă față de praxisul politicii reale, ceea ce îi împinge spre un idealism visător, și totodată, pe de altă parte, ne dăm seama că sunt cuprinși de o totală iraționalitate socială și istorică: sunt plini de frustrări, bântuiți de speranțe deșarte, plini de incertitudine față de viitorul lor și al copiilor lor, pe care în general se gândesc să-i trimită în străinătate; sunt măcinați de originea lor rurală sau proletară, rușinându-se parcă de părinții lor rămași în mare măsură arhaici. De fapt în experiența lor existențială reflectă stigmatele supunerii vechilor reguli de familie. [3] Tind să cred că tot acest tineret, toate aceste cupluri cu sau fără copii, dar frecvent cu animale de companie, iubitori de biciclete, de ecologie urbană, de mâncare vegetariană, manifestă o teamă panicardă cu privire la conflicte: cuvântul de ordine din timpul manifestațiilor, „fără violență”, e relevant. Dar, în același timp, ei sunt supuși la locul lor de muncă exigențelor dure ale rentabilității muncii cerută de capitalul privat, sau, dacă e să vorbim de tinerii universitari (nu de profesorii titulari), „exigențelor” salariilor mediocre, ceea ce îi face să trăiască permanent într-o stare continuă de febrilitate, căutându-și neîncetat câte o bursă indiferent unde și indiferent pe ce subiect, într-o continuă alergătură de la un colocviu la altul și repetând materialul pe care instituțiile occidentale li-l cere pe diverse teme, teorii și metodologii impuse fără să conteze în vreun fel situațiile și talentele locale. Pe scurt, pentru clasa mijlocie orășenească, profund marcată de ideologia ultra-individualistă a noului neoliberalism revărsată masiv după decembrie 1989, viața în România pare întunecată, fără viitor, fără posibilitatea reală a unei ascensiuni sociale. Orbi, sau orbiți față de originile acestui blocaj societal, uitându-și propria exploatare, tinerii aceștia își închipuie că vinovați de ea sunt masa enormă de dezmoșteniți ai terapiei de șoc din timpul tranziției, șomerii, familiile distruse, mamele care își cresc singure copiii, sărăcimea rurală, bătrânii din cartierele sărace, pensionarii cu venituri la limita supraviețuirii. În realitate – și aici ei au dreptate – ai de ce să te simți disperat de destinul unei țări al cărei viitor e sabotat, chiar blocat de politicile economice lipsite de viziune, care favorizează câștigul imediat în detrimentul dezvoltării ulterioare (așa cum a fost, de exemplu, vânzarea în pierdere a întreprinderilor cele mai rentabile, defrișarea masivă a celor mai frumoase păduri din Transilvania sau acceptarea multinaționalelor care își vând serviciile mai scump decât în Occident). Clasa mijlocie vede, de asemenea, că muncitorii și tehnicienii cei mai talentați, studenții cei mai buni de la facultățile tehnice, dar și de la cele umaniste, ca și medicii, stomatologii sau infirmierele (29.000 doar în 2016) emigrează în țările dezvoltate, practic oferindu-le acestora specialiști de calitate pentru a căror formare profesională nu s-a plătit nimic. Mai știe, de asemenea, că o mare parte a emigranților muncește în activități sub calificarea lor (găsim ingineri constructori care lucrează ca simpli muncitori, asistente medicale care sunt doar niște ospătărițe prin cine știe ce spitale private, nu mai zic de miile de semi-sclavi care muncesc în agricultură). Astfel, deși pline de iluzii moralizatoare și de temeri deloc politice, aceste manifestații ne amintesc de societatea spectacolului, atât de bine analizată de Debord. Fiind plini de o subiectivitate reificată, ca să folosim limbajul lui Lukacs, spectacolul pe care ni-l oferă manifestanții e cumva fals, „pseudo”: e pseudo-politică, întrucât nu ni se vorbește decât de corupția unui singur partid. Totuși, e de notorietate că aproape toată clasa politică a fost coruptă după 1989; pseudo-contestație, pusă în scenă de ONG-uri care nu sunt oengiste decât cu numele, și care se feresc cu grijă să le reproșeze ceva multinaționalelor (în scandalul Microsoft, de pildă); pseudo-moralism, prin aceea că protestatarii se pretind a fi binele absolut, ca și cum ei n-ar aparține tot acestei societăți, cu tot cu mica ei corupție cotidiană. Clasa mijlocie vrea așadar demisia d-lui Dragnea, dar de ce nu și a președintelui care tocmai a pierdut un proces cu una din casele obținute ilegal și abuziv, de la Sibiu? Doar ca să vină un alt guvern? Dar în limitele cadrului legal acesta ar fi tot un guvern PSD deoarece PSD-ul, împreună cu ALDE-lui d-lui Tăriceanu, au câștigat majoritatea absolută. Sau, să se ceară din nou alegeri? Păi sondajele prezic o și mai mare victorie a PSD-ului. Oamenii aceștia au pretenția că luptă pentru statul de drept dar de fapt își bat joc de statul de drept susținând amestecul procurorilor și a serviciilor secrete în treburile guvernului, ceea ce contrazice chiar fundamentul statului de drept: separația puterilor! Pe scurt, demonstrațiile unui grup prea puțin numeros și mai ales prea puțin curajos ca să atace cu adevărat puterea apărată de jandarmi (fideli ordinii de drept), aceste demonstrații, așadar, s-au limitat la a fi simple vociferări, țipete și agitații care amintesc de subversiunile simbolice din timpul carnavalurilor medievale. Cu toate acestea, bruiajul lor nu reușește să ascundă adevărata luptă de clasă care traversează în mod surd societatea românească post-comunistă: cea dintre, pe de o parte, un conglomerat de parveniți din lumea businessului și slugile lor intelectuale, servile față de capitalul local sau străin, și, pe de altă parte, cei care nu dețin mijloacele necesare pentru a-și îngriji dinții la un dentist, așa cum a spus-o recent un filozof mediocru și totodată editor, adică știrbii, „les sans-dents”, atât de „dragi” altui mediocru, de astă dată francez, actualul președinte François Hollande.
–
[1] În iunie 1997 prefectul departamentului Gers, ales cavaler de Armagnac, a refuzat să participe la ceremonie pentru a protesta împotriva a ceea ce guvernul a numit la acea vreme „un act de război economic” împotriva Franței.
[2] Veolia (Apa Nova) de pildă vinde apa mai scump la București, decât în orașele din Franța unde se ocupă de această afacere.
[3] Îi vedem des declarându-se atei, dar botezându-și copiii sau căsătorindu-se la biserică… situații spirituale inconfortabile.
Despre autor
Claude Karnoouh Născut în martie 1940 la Paris, specialist în antropologie culturală și politică, filozof marxist de inspirație heideggeriană. Începând cu 1973 a întreprins mai multe anchete de etnografie și antropologie în zona Maramureșului. În România a predat la Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Națională de Artă din București și la Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București. Cel mai recent volum publicat este Pentru o genealogie a globalizării (Alexandria Publishing House, 2016).
@Adam Mares,
mai frate, dar tu #rezisti. M-am zgâit si eu la activenews, dar nu am vazut nimic din ce a enumerat Înaltimea ta. Este drept, punând site-ul la microscop, se vede clar ca are un puternic iz nazist, dar, una peste alta, este un site pro ISIS. Colcaie de arabi dotati cu veste de alea speciale. Scrie in presa din insula, ca teroristul era un colaborator al lui activenews. Mai mult, site-ul detine 1/4 din casele Fondului german, acesta fiind antrenat la sediul lui activenews.
M-am uitat pe activenews, sa vad orientarea anti-occidentalistă, ortodoxistă spre legionară a acestuia. Am avut si curiozitatea sa vad cine e in redactia site-ului. (http://www.activenews.ro/redactia) Marturisesc ca nu prea ma pricep la persoanele care scriu astazi stiri in Romania asa ca mi-a sarit in ochi un singur nume: Dr. Vasile Astărăstoae. Io-te unde statea el anti-occidentalul, ortodoxistul si legionarul, pupa-l-ar mama!
Ce mi se pare interesant la epoca prezenta este falia adanca dintre cetateni si felul cum reactioneaza complet diferit la aceleasi lucruri. Un text scris de un jurnalist poate fi aprobat cu elogii de un cetatean si acelasi text poate sa devina anti-occidental, ortodoxist si legionar pentru altcineva.
Parca ar fi acel faimos test al petelor de cerneala inventat de medicul elevetian Hermann Rorschach sau, intr-o nota mai glumeata, ca tot e sambata, acel banc in care Bula merge la psiholog pentru un consult. Medicul ia o foaie de hartie si deseneaza cate o forma geometrica (patrat, cerc, triunghi) si dupa fiecare desen il intreaba pe Bula ce vede in imaginea respectiva. Bula priveste scurt desenul si raspunde invariabil: femei goale! Medicul ofteaza si spune: Domnule, imi pare rau sa constat asta, dar dumneavoastra sunteti obsedat sexual! Cine, eu? raspunde Bula, dar cine a desenat toate obscenitatile alea?
Imi vine in minte profesorul meu de estetica din facultate si invataturile acestuia referitoare la teoria comunicarii. Mesajul propriu-zis este complet inutilizabil in lipsa cunoasterii codului de decriptare (spre exemplu, un mesaj scris in limba chineza, daca nu cunosc limba respectiva si nu pot citi ideogramele chinezesti)
Sau in extremis, acelasi text poate avea doua intelesuri complet diferite in functie de codul utilizat. Profesorul Radu Cezar ne dadea un exemplu celebru propus de Umberto Eco, cunoscut de toti elevii de liceu italieni din perioada interbelica: Textul “I vitelii dei romani sono belli” poate sa insemne “Du-te, Vitellius, la al zeilor romani sunet de razboi” in limba latina, dar acelasi text poate sa insemne “Viteii romanilor sunt frumosi” in limba italiana.
Desigur, in cazul de fata lucrurile sunt ceva mai complexe. Codul folosit pentru decriptarea textului poate fi acelasi (limba romana sau alta limba cunoscuta de receptor) insa felul cum intelege textul depinde primordial de simpatiile sau antipatiile politice ale receptorului.
E interesant mai ales cum se manifesta fiecare in legatura cu oamenii politici, in functie de felul cum se pozitioneaza. Astfel, in functie de simpatiile sale, un alegator oarecare ar putea sa spuna “Domnul presedinte Johannis” ori “musiu Ciolanis” sau “Domnul presedinte al senatului Tariceanu” ori “nemernicul ala de Tradiceanu”. In ambele cazuri, simpatiile si antipatiile sale politice sunt lipsite de echivoc. Imi aduc aminte cum eu insumi, in urma cu ceva vreme, imi exprimam dezaprobarea fata de un fost presedinte folosind epitete colorate (pe care cred in continuare ca le merita pe deplin). Ar fi bine insa sa intelegem ca una este exprimarea personala, directa, cu totul altceva este exprimarea in scris in spatiul public, fie ca e vorba despre cuvantul tiparit sau cel trimis in eter in spatiul virtual.
In ultimii douazeci de ani am vazut tranzitia de la modul, sa zic, incheiat pana la ultimul nasture de la costum promovat de fostele autoritati comuniste, la slobozenie de neconceput in exprimarea publica. O serie de scriitorasi si gazetarei au considerat ca e un semn de modernitate sa ajungi sa folosesti in textele scrise exprimari pitoresti din limbajul cotidian (un punct culminant al acestei tendinte fiind spre exemplu exprimarile ne-academice din romanul Orbitor al lui Mircea Cartarescu)
Nu pot decat sa sper ca vom evolua intr-atat incat sa fim capabili sa vorbim frumos si decent inclusiv despre oamenii politici a caror prestatie n-o apreciem catusi de putin. Deocamdata insa, acest deziderat pare teribil de departe, impartiti fiind intre nazisti si stalinisti, intre pro-occidentali si pro-rusi, intre pro si contra Soros, pro si contra UE, NATO, Trump, sentiment national versus internationalism (proletar sau corporatist) etc.
Mai e mult pana departe!
Când faci serial cu opiniile lui Nae Ionescu despre Biserică, Stat și Națiune, pentru mine e clară orientarea. Astăzi, dacă ești întreg la cap, nu mai poți discuta de Nae Ionescu decât din perspectivă critică. La fel cum nu poți discuta altfel despre publicistica reacționară a lui Eminescu, oricât ar fi el de mare poet. ș.a.m.d.
Am văzut și știri neutre, dar și multe articole de opinie ale unor anti-occidentaliși și ortodoxiști fundamentaliști.
Asta cu Eminescu ai cam exagerat-o, ca și chestia cu comunismul meu francez
Nu am exagerat deloc. Eminescu e suficient de mare încât să nu fie nevoie să-i mistificăm erorile de gândire social-politică. A fost retrograd și antisemit.
A fost un mare patriot, astazi patriotii sunt numiti retrograzi si antisemiti…
@adam
Tu ai ajuns sa discuti despre Nae Ionescu si Eminescu din “perspectiva critica”? Nu zau? Avea dreptate dl Tudoran si tu ca si multi altii ati “invatat”(preluat sau napadit) din lumea libera – “democrația tragerii de brăcinar cu oricine și am acreditat printre “Drepturile Inalienabile ale Omului” splendoarea de a fi imbecil”
Esti in plina splendoare draga adam.
Ray Bradbury, la 50 de ani de la publicarea Fahrenheit 451, o carte pe care a scris-o cutrenurat de nazistii care ardeau carti in piata publica, de sovieticii care dincolo de cenzura anihilau autorii, dar si de exagerarile Mccarthismului, in genere de o societate cu idiosincrazii illiterate, infatuata, absorbita de propaganda media si scurtaturi heuristice pina la o intolerantza social piromaniaca.
“There is more than one way to burn a book. And the world is full of people running about with lit matches. Every minority, be it Baptist/Unitarian, Irish/Italian/Octogenarian/Zen Buddhist, Zionist/Seventh-day Adventist, Women’s Lib/Republican, Mattachine/Four Square Gospel feels it has the will, the right, the duty to douse the kerosene, light the fuse.”
Exista mai multe feluri de a arde o carte, si lumea e plina de oameni care alearga sa-si implineasca aceasta “datorie” cu chibritul aprins…
Ma mira ca marisica de exemplu nu e la fel de iritata de faptul ca il “ador” pe Karl Popper – am pus ador intre ghilimele caci, se pare, pentru unii nevoia de a cunoaste e necesar etichetata cu apartenentza fanatica la un tip de idei – nu s-a trezit sa-mi spuna ca sunt nu doar comunista ci si sorosista convinsa din moment ce un domn soros a gasit de cuviintza sa-si insuseasca numele de Open Society pentru activitati extrem de departate de liberalismul lui Popper. (Hmmm, nu cred ca soros il cunoaste pe Bula, dar ideea de interpretare in stil bula i se potriveste. )
Si asa ajungem la notiunea de libertate ca acea actiune care te defineste, alegerea, raspunsul pe care il creezi intre stimul si tine ca obiect al acelui stimul, despre care vorbeste Frankl: pentru acesti oameni cu chibritul aprins, libertatea ca drept inalienabil de a alege, si prin alegere a creea o noua realitate subsecventa stimului, diferita si nu identica acestuia ori efectului dorit de cel care-l foloseste ca instrument, nu exista.
E o carte clasica de SF dar nu numai. Pune in lumina si contextul epocii in care a fost scrisa si macartheysmul american(frica rosie) de care romanii inca nu s-au lecuit.
De pildă, cine și-ar fi imaginat că VV va ajunge să posteze articole scrise de comuniști?! Pentru că acest Claude Karnoouh asta a fost și asta a rămas în fond, chiar dacă azi nu mai spune direct că e comunist.
Astfel, oricât de dreapta s-ar proclama VV, nu poți să nu te întrebi ce s-a întâmplat, totuși, cu acest om, dacă a ajuns să preia textele unor comuniști cu care, iată, rezonează.
Hai că asta e bună. Adică dacă nu rezonez cu Liiceanu, care zice că e de dreapta, înseamnă că sunt de stânga? Iar dacă sunt de acord cu ce spune despre mitinguri un francez de stânga înseamnă că sunt comunist? Să știi că sunt de acord cu unele reflecții de-ale lui Sartre. Sunt vândut rușilor???
Eu spun că e bizar să rezonați cu un comunist.
A fi constient de lacomia multinationalelor sau a sorosilor inseamna ca esti comunist?
ma faci sa rad Adam. Dreapta ta romaneasca cu al sau liicean in frunte a primit “moka” o editura si astfel a devenit el si nu numai dar si amicii sai de asa zisa dreapta. Nu exista printre “impostorii” dreptei romanesti nici un antreprenor in adevaratul sens al cuvantului.
Ca idee mai antreprenori au fost psd-istii decat cei asa zisi “drepta rezistenta prin cultura” care se si plimba prin Europa de vest cand vroia in vremuri in care “ceilalti” nu puteau.
Voi nu vedeți cum comuniștii și conservatorii radicali au ajuns să se înțeleagă? E ceva putred aici. Acel punct de întâlnire al celor două serii ideologice nu e unul liberal. Ci populist și fundamentalist.
Bravo,ai observat si tu ca ALDE nu are nimic in comun cu liberalismul poate cu oportunismul.
Hai, Filipe, învață-mă…
Despre viitorul lui ALDE vorbim dupa ziua de maine………
@AdamMares,
Ce tot atâtea discutii, hai sa-i luam gatu’ lui Vosganian.
De când isi permite ca sa publice, așa, de oriunde, fără vreo tematica, fără auto cenzura ?
Cine se crede armeanul asta ?
Precis este nazist, apoi comunist si in sfarsit, la urma ungur-evreu.
O fi Soros?!?
Oamenii vorbesc despre ei insisi, atat prin idei cat si prin stil.
Când peneliștii și useriștii vor să ne transforme în buncăr, stânga și conservatorii se asociază.
Buncăr?!
Ziceți mersi, că ăștia care comentează acum sunt blânzi pe lângă el. 
La câtă corupție și sminteală e acum în RO, da, Eminescu ar fi trimis clasa politic-administrativă la pușcărie și la spitalul de nebuni.
“radicalii” care au “furat” prima revolutie franceza (cea iluminista) erau exact stanga extrema.
Nu sunt doua serii ideologice ci una si aceeasi serie. Si ca idee usr-ul este o astfel de miscare de stanga (radicala) iar nicusor dan a cunoscut si el in tineretea lui cum se fac actiuni a la SNES-Sup. Da erau mana in mana cei de la ENS si sindicatul din invatamant.
PS. nici ciolos, nici nicusor nici macar joha nu au de-a face cu liberalismul. Ca pt filip e taman pe invers conteaz mai putin.
Revoluțiile din 1989 au marcat eșecul revoluției franceze.
Mass-media (politizate) au astăzi un rol fundamental în câștigarea alegerilor. Au avut ele pe vremea presei scrise, dar acum, cu tv și internet?! Probabil știți și voi de celebra campanie de presă a ziarului “Adevărul” (condus de socialistul Constantin Mille) împotriva lui Ionel Brătianu. E un caz-școală de manipulare și linșaj mediatic. Premierul liberal, reformatorul, cel care a făcut România modernă, a fost obligat să demisioneze și a pierdut alegerile din 1919. Noroc că istoria e dreaptă și îi așază pe fiecare la locul său.
Același lucru îl fac azi televiziunile și site-urile astea contra celor care vor o Românie occidentală, spălând creierele și așa firave ale unei populații lipsite de educație și trăind la limita sărăciei. Dacă vreți să vedeți România profundă, aia care votează, uitați-vă la Vox populi din cadrul emisiunii Starea nației. O să vă luați cu mâinile de păr!
Cei care aveți!
Si atunci cum de nu castiga liberalii, maetrii educati ai manipularii?!?
Dacă Dumnezeu ar fi vrut să fim homosexuali, i-ar fi creat pe Adam şi pe Walter.
(L. Bryant)
@livia
pe adam il avem deja pe blog. Doamne fereste! sa fi avut si vre-un Walter :-).
@Filipache,
na ca s-a mai găsit unul beat, ca tine.
Defapt una, ca-i fimeie.
Puteri face amândoi pereche.
Cum VV nu are ce scrie despre politici economice,politici fiscale care sa aduca plus valoare in bugetul tarii cu actualul guvern,asa ca scrie despre generalitati.
Eu unul il compatimesc nici eu nu pot vorbi despre proiectele in care nu cred.
Filip, când scriu despre economie pe blog, nu comentează mai nimeni. Esti sigur că te interesează?
Primele doua luni au fost mai slabe fata de primele luni ale anului 2016 ca incasari la buget.Din iulie punctul de pensie ajunge 1000 lei.
Am inteles ca parlamentul modifica din nou Codul Fiscal.
Si totusi cum face guvernul Grindeanu sa porneasca economia si sa aiba venituri conform cu promisiunile?!?
In jurul meu vad doar restructurari si restrangeri de activitati.
Fiul meu a terminat liceul a luat BAC-ul,a terminat Somajul si asteapta OK-ul din Germania unde si-a depus CV-uri.
Cine sa creeze plusvaloare pentru Romania cand forta de munca activa pleaca sa munceasca prin strainatate?
https://www.dcnews.ro/ministru-din-guvernul-grindeanu-pe-fara-va-fi-schimbat_537278.html
Daca mai schimba si ministrul finantelor e cel mai performant guvern……..la schimbari de ministrii.
Astea sunt prostii. Doar ca să creeze instabilitate și să șubrezească autoritatea ministrului.
@Filip
modul in care pui tu problema este eronat din start. Cine cauta “plus valuare” doar la bugetul tarii este nul.
trebuie lasate parghii ca fiecare cetean sa gaseasca modul de a roduce “plus valuare” pt el insusi, automat se va crea si la stat. Tu vrei ceea ce nici comunstii nu au reusit.
Cu deferentza fata de problemele europene, am gasit un interviu cu mult mai interesant si, cred eu, important decit lemnosul politically correct al unui domn presedinte.
“Sistemul public, administrația publică, după părerea mea, trebuie să-și schimbe orientarea politică. Politica tranziției a fost dominată de necesitatea sacrificării populației. Se vede și în atitudinea administrației față de populație. Persoana a fost ignorată, măsurile de administrație publică au fost bazate pe o atitudine de ignorare a intereselor oamenilor. Și aceasta se vede: birocratizarea excesivă. Birocrația a devenit o nouă formă de dictatură. N-aș vrea să o luați ca o vorbă pretențioasă. E nevoie de o reumanizare a sistemului administrației publice. Demnitatea persoanei trebuie să fie pusă în centru.
Noi ne izbim mereu de creșterea birocrației. Suntem tot mai speriați de ce se întâmplă în administrația publică. Până acum câțiva ani, eu consideram că dacă sunt bine intenționat și rațional e foarte bine. Acum îmi dau seama că nu este suficient. Trebuie să fiu foarte prudent, să nu încalc nu știu ce reglementări. Până acum semnam orice fel de hârtie pentru că semnam cu bună intenție. Acum nu îmi mai pun problema aceasta, am nevoie și de un jurist care să-mi spună dacă este în conformitate. Dar nici juristul nu știe, deci avem probleme incredibile cu administrația publică.
O dictatură a birocratului căruia i se dă prea multă putere în domeniul lui. Există și un fel de preluare a unor forme de dictatură a micilor grupuri care au cucerit administrația publică și care devin un fel de state independente. Avem multe probleme de acest fel, cum este și explozia transferării tuturor problemelor în sfera juridicului. Eu cred că aceasta nu este un indicator de modernizare, ci o nouă formă de patologie. O societate umană nu are nevoie de inflație legislativă și de instituții legislative.
Până nu de mult am considerat că sistemul juridic este sistemul solid. Acum ne dăm seama că și el este pătruns și de corupție și de iraționalitate, de grupuri de interese și de lipsă de competență. Este nevoie de o regândire a întregii organizări a societății românești. Poate că eu sunt prea dure în aceste aprecieri. Cred că plătim mult pentru că 27 de ani am fost prea optimiști. Nu! De la sine lucrurile nu se rezolvă. Dacă nu suntem conștienți de dificultățile pe care le avem și de criza structurilor existente, nu avem nici o șansă ca să ne încadrăm pe un drum solid.”
http://www.cotidianul.ro/ne-lipseste-o-constiinta-colectiva-298228/
Ai perfectă dreptate. Corupție există peste tot, inclusiv in sistemul judiciar.
Hmmm, mare deserviciu ii fac cei de la Le Monde doamnei Kovesi, ca sa nu spun ca e un soi de “regele e gol” probabil neintentionat.
http://www.lemonde.fr/europe/article/2017/03/24/60-ans-du-traite-de-rome-la-generation-montante-de-l-europe_5100053_3214.html
e pusa alaturi de trei politicieni, adica perceptia este ca ce face dinsa este politica si culmea li se pare probabil normal – halal dovada de democratie din partea leaganului francez al democratiei. Nu stiu cum e la francezi dar in Romania prin lege este interzis ca un magistrat activ sa participe in orice forma la activitati politice sau sa se exprime politic in orice mod. Se vede ca dinsa are antecedente politice serioase din moment ce e pusa alaturi de alti trei politicieni, doar ca nu a fost vreodata aleasa prin vot ci numita si in plus are restrictiile, tinind de separatia puterilor in stat in esentza, de a nu face politica. Tinind seama de caracterizarea celorlalti trei, unul partid ecologist stinga, altul CSU, altul SNP – social democrat iar: si ce partid reprezinta doamna Kovesi, ce doctrina, de stinga sau de dreapta?
Cum adica, DNA-ul e nu politizat ci face politica? vai, vai, vai….
Bizar moment, sufar de… perplexitate.
Se straduie unii inca din 2015 s-o faca Presedintele Romaniei:
http://www.national.ro/news/cum-va-ajunge-codruta-kovesi-presedinte-571536.html/
Faptul că despre un procuror se vorbește ca despre un om politic nu e in regulă.
@Adam Mares,
uite stăteam, astazi, pe malul Marii Nordului si ma gândeam daca sa-ti scriu ori ba. Apoi, a apărut unul in blugi care canta la cimpoi…iar tu ai pierdut partida.
….Ce naiba, te-ai stricat la cap, esti la menopauza, ori tot bat-o vina de gelozie ?
Pareaio doamna liberala, democrata.
De când pana când, judeci un om dupa ce citeste, publica ? Asta-l defineste ?
Esti deodată rea, artagoasa, cu comportament de comunist sovietic.
Bați câmpii (nu e vorba doar de citit, textul ăsta e preluat pentru a legitima o opinie), ca și marea intelectuală cris, care găsește că punctul culminant al limbajului cotidian pitoresc a fost atins, cică, în proza lui Cărtărescu.
Mai citiți, fraților, că de-aia aveți orizontul ăsta!
Nu-s deloc rău sau arțăgos, comunist, nici atât. Dar privesc stupefiat cum se transformă unii.
Marisica
Daca doresti sa discuti despre Cartarescu discuta cu Dorin, pe mine nu ma intereseaza Cartarescu, imi pare rau dar nu e intre interesele mele literare – lui i-ai raspuns si prima data, dar se vede, din moment ce confunzi, ca de fapt nu are nicio importanta ce spune altul sau cine e altul, ci doar, hmmm, “orizontul” tau. Ai macar bunul simt sa te adresezi persoanei corecte altadata, macar de forma, sa para ca discuti si nu ca te gurlui in propriu-ti “orizont” precum curcanul in margele.
Scuze, era același stil ca al tău, de aceea nu m-am mai uitat cine a scris comentariul.
Exemplu perfect de “Hit the book”.
Cărtărescu a avut câteva poziții de neiertat în ultima vreme. Să spui despre un Parlament în care aproape trei sferturi dintre membri sunt noi iar majoritatea are până în patruzeci de ani (există chiar și parlamentari care nu erau născuți la Revoluție) că e un Parlament de hoți e de-a dreptul antipatriotic. Sunt curios dacă Mircea Cărtărescu știe numele a măcra zece din cei cinci sute de parlamentari.
@adamitza dandanache
vorba americanul este “Hit the book! Stupid!”
Intre tine si cris diferenta este epocala
PS. Acum nu o lua “mot à mot”. Nu conteaza numai sa atingi cartile sau sa le rasfoiesti :-(.
http://www.aktual24.ro/minciunile-psd-ului-la-bruxelles-spulberate-chiar-de-catre-un-lider-al-socialistilor-europeni-politicienii-au-vrut-sa-traga-romania-inapoi-protestele-un-semn-extraordinar/
Adică manifestanții s-au ridicat și împotriva profesorilor și doctorilor???
Hipsterii se oglindesc in stirbi si in loc sa lupte impotriva stirbeniei din ei insisi arata cu degetul spre ceilalti…