Toate interceptările excesive, toate abuzurile celor care răstălmăceau și fabricau dovezi, care hărțuiau cu anii în anchete oameni nevinovați s-au bucurat de protecția celor doi președinți ai țării, Băsescu și Iohannis, de susținerea necondiționată, chiar de elogiul pe care l-au făcut unele partide politice, au fost încurajate de o inexplicabilă susținere din străinătate și de un anumit curent de opinie în plan internațional, creat de unele personaje cu legături la București. Cei responsabili de toate aceste abuzuri și-au făcut de cap crezând că nimeni nu o să îi tragă vreodată la răspundere.
De aceea s-au dat peste trei sute de mii de mandate de supraveghere, de aceea s-au dat aproape treizeci de mii de mandate de siguranță națională, în condițiile în care doar câteva persoane au fost condamnate pentru că ar fi amenințat siguranța națională. Și asta n-ar fi fost posibil, repet, dacă oameni politici precum cei de la PNL, USR, de la PMP, din camarila președinților Băsescu și Iohannis, n-ar fi elogiat necondiționat toate aceste fapte. Ca să nu mai adăugăm că, cu cât s-au săvârșit mai multe abuzuri, cu atât mai multe medalii li s-au pus pe piept celor care le-au făptuit.
După informațiile apărute despre interceptarea lui Călin Popescu-Tăriceanu, ar trebui o acțiune responsabilă, de amploare. Trebuie văzut cine a cerut mandatele de supraveghere, care judecător le-a dat fără să se întrebe de ce, care procuror le-a cerut fără să existe o justificare reală. Întrebarea e cine va face lucrurile acestea, pentru că cei care le fac trebuie să fie necontaminați de sistem, complet în afara oricărei presiuni. Va fi foarte greu să găsim în România astfel de oameni. Dar putem încerca.


@ VV
Coada cainelui nu poate fi taiata putin cite putin… Eu cred ca trebuie gindita o strategie, facute toate calculele posibile, si actionat ca un comando.
Pentru un rezultat cit mai bun trebuie impartita activitatea SRI pe sectoare, cei cu aeroporturile trebuie scosi separat, cei cu interceptarile mutati cu tot cu aparatura si restructurati intr-un Centru Unic National de Interceptari sub controlul parlamentului, si in principal scosi din structura actuala toti cei care: nu au de ce sa fie militari, nu au de ce sa aiba activitati secrete. Sa ramina in SRI-ul actual un numar de persoane reglementat prin lege (maxim 1000), iar activitatea acestora sa beneficieze de prevederi legislative extrem de precise si exacte.
Siguranta nationala nu e in niciun caz aia de care s-a ocupat SRI pina acuma, ci ar trebui sa fie structurata pe sectoare concrete:
- siguranta alimentara
- siguranta calitatii apei
- siguranta energetica
- siguranta infrastructurii
- siguranta economica
- samd
Pentru toate acestea avem institutii abilitate, iar SRI ar trebui sa le furnizeze informatii de lucru la cererea acestora.
PS – Nu trebuie sa plecati de la ideea extrem de gresita conform careia demersul nu va avea succes! Demersul trebuie pornit, dezbatut supus la vot, iar cei care se vor opune sa fie expusi opiniei publice! De aceea, trebuie sa luati in calcul din start ca acei care sunt trasi de sfori vor cauta orice chichita de care sa se lege in text, si in consecinta sa faceti tot posibilul sa nu existe astfel de posibilitati.
O să începem cu Autoritatea Națională pentru Interceptări.
Iar in cazul SPP-ului trebuie de asemenea regindita legislatia. Ei pot face politie politica extrem de usor, e suficient sa doteze fiecare agent cu cite un GPS si un microfon, si le pot urmari de pe calculator, cine cu cine s-a intilnit si ce a discutat…
doftorasule, mai ia o pauza si respira, scoate-ti limba din fundul lui BVarujan
gyorgyfalvi, drago, …uite cum facem… !, vine acum o masinã la tine, îmbracã-te si ia cu tine si planul ãsta, sigur îi vei convinge pe oamenii ãia, …ba chiar cred cã ai mari sanse sã fi si numit acolo, pe loc, prim-prim-adjunct si consul al serviciului, …ce mai, ..deja un fel de vice-rege, …zãu !
Să știi că SRI are specialiști, oricum mai buni decât are Procuratura.
Toți au germenii dictaturii în ei.
Carmen Dan, ministru MAI
“Legea trebuie modificată astfel încât nici o intervenție a statului să nu mai poată fi pusă sub semnul întrebării.”
Doar sub semnul mirării
Varujan, tu de ce ai lipsit de la mitingul din Biserica ? Nu te-a invitat Leocadia la sedinta cu activistii si popii ?
La asta te referi, nu?
https://www.g4media.ro/adunare-politica-in-biserica-lideri-ai-psd-pnl-alde-si-pmp-le-au-facut-preotilor-din-prahova-instructajul-pentru-referendum.html
Circoteca de pe lume!
Ce va mai place sa faceti mișto gratuit.
Poate, vouă va ziceți că asta este umor, sau bășcălie.
Așteptări, ca armeanul, sa va și raspunda ?
Auuuuuu, Mihaile, iar esti pe alternantza aia…, cealaltã…
Omule, chiar îl compãtimesti, serioooos ?
Pen’ce, bibicule ?
Adicã ai senzatia cã vãru’ e chiar o victimã ?? …c’esh copil ?
Pãi el are putere, el reprezintã o fractie, acolo, …cât o fi ea, din puterea legislativã.
…si nu o reprezintã pe degeaba, stai linistit
…si, de asemnenea, e membru al multor comitete si comitzii, …si acolo, nu o face doar asa…, onorific.
Foloseste fain-frumos toate facilitãtile pe care le oferã structura administrativã a statului românesc unor demnitari [...aici, într-adevãr, mi se pare un abuz de limbaj privind termenul în sine, "demnitar"
], iar, matale, vii si-mi spui cã-l compãtimesti fiind supus unui misto “GRATUIT” ?
Mihaile, tatã, …oricât as spera eu, prieteneste îti zic, …dar nu prea vãd cum te faci tu bine la capitolul ãsta, discernãmânt [hai, politic...
]
Nu trebuiau să stea cu spatele la altar
D-nule Varujan, bateti campii cu gratie!…daca erau 300000 de interceptari inseamna ca in SRI ar fi lucrat cel putin 100000 de oameni. Stati linistit ca nu sunt atatia!!!Ati ajuns in pragul isteriei si faceti tot felul de mistificari…faceti-va treaba constiincios si iubiti-va tara cu patima si nu o sa va asculte nimeni telefonul. Altfel va meritati soarta!!!!
Cele 300 000 au fost împărțite pe mai mulți ani. Maximul a fost de 50 000.
@ VV
Tot ce ați spus mai sus e corect. Mai corect e ceea ce ați spus aseară la a3 – guvernul își înjumătățește IQ-ul dacă ar pleca miniștrii ALDE – de aia vă spun că vă faceți de râs în guvernarea asta. Dar adevărata problemă o evitați – care e soluția pentru corijarea acestor abominabile abuzuri ? Concretă, rapidă, eficientă, fezabilă dpdv al opiniei publice și al UE, restul sunt vorbe. Ori cu dragnea în frunte nu se pot realiza concomitent aceste deziderate …
Dacă mă asociez cu neomarxiștii de la USR , cu Raluca și Leo, nu mă fac de râs? Așa că vezi, nicio șansă
Citesc ca se pune de o remaniere. PSD-ul îi are în vedere și pe cei doi miniștri ALDE.
Inteleg ca S-ul Vosganian a grăit ca partiduletul nu accepta remaniere a celor doi miniștri ai sai: Tudorel și Meleșcanu.
În privința d-lui Melescanu, as înclina cu înlocuirea sa, cu un alt personaj mai tânăr, mai vivace.
Si Vosganian poate fi, ușor, potrivit.
Se zice ca PSD vrea sa ii schimbe cu Felationisti de stanga gen Codrin Stefanescu sau Liliana Minca, ca de Felationisti de dreapta s-au saturat.
Cica aia si platiti si cu Felatia ne dusa pana la capat
Vrei să mă remanieze și pe mine ?
Troubles in paradise?
/www.g4media.ro/breaking-tariceanu-alde-nu-se-va-implica-in-campanie-la-referendumul-pentru-familie.html
http://www.g4media.ro/breaking-tariceanu-alde-nu-se-va-implica-in-campanie-la-referendumul-pentru-familie.html
Sondajele arată că peste trei sferturi dintre votanții ALDE zic Da la referendum.
876 de persoane au decedat in penitenciar, intre 2008 si 2016, potrivit unui document remis de Autoritatea Nationala a Penitenciarelor la inceputul anului 2017.
Ion Ficior a fost arestat pentru moartea a 103 detinuti.
Pentru 876, cine va fi arestat?????
@ livia
eu cred ca ei inca nu realizeaza epurarea stalinista care s-a facut prin politie politica in perioada neo-securista… Indiferent citi dintre cei care au fost infundati pe “abuz in serviciu”, sau plimbati cu catuse, sau pur si simplu plimbati de zeci de ori sa dea explicatii vor mai avea o sanatate buna la final… un lucru e cert: ei nu vor mai face vreodata politica! Obiectiv indeplinit pentru securisti! Cum la fel nu cred ca vor mai intreprinde vreodata ceva in tara asta acei care su fost falimentati prin jaful portocaliu!
Cum a fost și în cazul meu. Am plecat de la minister. Proiectele aurămas baltă, inclusiv recuperarea banilor de la Krivoi-rog de care nici inaintea mea, nici după mine, nu s-a mai atins nimeni.
Nu-mi vine să cred ce spui. O să verific. De unde ai luat cifra asta?
Am găsit: https://www.gandul.info/dizgratiatii/un-om-moare-la-fiecare-3-zile-in-inchisorile-romaniei-imaginea-unui-sistem-nereformat-de-peste-25-de-ani-16156014
@ VV
am vazut initiativa super “desteapta” a ALDE de a conditiona incasarea venitului minim garantat de acceptarea unui loc de munca..
Asta mai arata odata ca nu stiti in ce tara traiti! Ca sa nu mai zic ca ipocrizia e dusa la cote nebanuite cu ceva vreme in urma…
De-a lungul vremii legislatia nationala plus reglementarile de la nivel local au dus practic aproape la eliminarea venitului minim garantat ca metoda de solidaritate sociala prin reducerea la minimul absolut al numarului de asistati social. Suprabirocratizarea si ne-indexarea venitului minim garantat cu inflatia de-a lungul vremii au facut ca numarul de persoane la ora la care vorbim sa fie de sub 200 de mii de persoane care incaseaza un venit minim de 141 de lei (maximul alocat unei persoane).
https://www.libertatea.ro/stiri/social/topul-saraciei-dupa-numarul-de-persoane-care-traiesc-cu-1415-lei-pe-luna-dolj-buzau-bacau-2237085
Deci, in mod clar nu sumele cheltuite cu asistenta sociala sunt gija guvernantilor ci necesarul de forta de munca. Pai domnilor, in loc sa puneti o presiune si mai mare pe cea mai obidita categorie sociala mai bine puneti mina si restructurati securistii si birocratii care stau pe sume grase, si sa vedeti apoi cum se echilibreaza balanta locurilor de munca!
Corect și punctul ăsta de vedere.
@ VV
in 2011 urlam din toti rarunchii despre cifrele frauduloase referitoare la numarul de alegatori inscrisi pe liste, de care s-au folosit securistii de-a lungul vremii sa faca tone de smecherii. Ei bine, dupa 7 ani nu s-a schimbat nimic. Numarul de alegatori inscrisi azi pe liste este de 18.902.400 cind rezultatul final al recensamintului facut in 2011 arata ca La 20 octombrie 2011 populaţia stabilă a României era de 20.121.641 persoane.
http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/REZULTATE-DEFINITIVE-RPL_2011.pdf
Deci, fata de cele 19,3 milioane de alegatori inscrisi pe liste in 2011 s-a redus numarul doar cu 400 de mii de persoane, in conditiile in care populatia a scazut cu mai mult de 3 milioane din 1990 pina azi.
Cu alte cuvinte, in urma ajustarilor securistii sunt chiar mai avantajati decit erau in 2011
Reducerea de la 50% la 30% a necesarului de votanti pentru validarea referendumului nu poate fi suficienta in aceste conditii de cifre frauduloase, extrapolind as putea zice ca reducem necesitatea de prezenta la vot la 10% dar… punem numarul alegatorilor de pe liste sa fie 100 de milioane
Vedeti, astea-s genurile de probleme de care trebuia sa va ocupati odata ajunsi la putere!
PS – deci, daca scadem alegatorii inscris pe liste, adica minorii din totalul populatiei inseamna ca dupa mintea securistilor avem doar 1.2 milioane de minori! Deci, le-as zice securistilor sa aiba grija sa nu ajunga pe minus cu cifrele!
@ VV
cind ne uitam la modul in care s-a organizat acest referendum parca s-ar dori sa nu treaca, pentru ca apoi sa se justifice modificarea Constitutiei in sensul dorit de LGBT!
.. si mai cred ca ati judecat-o prost si pe asta, ca pe multe altele, adica… v-ati gindit cum ar fi afectate procentele ALDE si PSD daca dupa referendum LGBT ar avea justificarea sa ceara oficializarea casatoriilor?
@ All
1. Referendumul s-a organizat de catre PARTIDE cu scopul de a putea implicat OFICIAL Biserica in Politica. Sa elimine opresiunea Basesciana BOR+ Masoneria BOR = Securitaea in rnadurile Bisericii.
2. Referendumul nu are nici-o Reusita !!!
a. Romania e parte UE si trebuie sa adere Judecatilor Consiliului UE
b. Au mai fost Referendumuri care au fost valide si NU AU FOST PUSE IN APLICARE (300 de Parlamentari in Parlament, va aduceti aminte?)
@ Sorin & Alll
Parlamentarii Romani NU Au nici-un inters sa fie un Nr mai mic de alegatori
Nr mare le da un nr mai mare de locuri in Parlament (73.000 pt un Deputat)
@ Barosanul
pai eu stiu ca ei n-au interes, dar de-a dracului ce e pielea pe mine eu o sa le tot amintesc din cind in cind, ca sa stie ca nu-s chiar toti prostii lor!
@ Barosanul
stii de ce exista ONG-uri platite de la bugetul de stat? (de utilitate publica cica)
Pai simplu: pentru acelasi motiv pentru care brazilienii cultiva muste sterile si le dau drumul in natura!
De asemenea treaba asta le convine tot lor, politicienilor care astfel se pot face linistiti ca se lupta cu coruptia si ca adopta legislatie … dezbatuta cu societatea civila!
Nu m-am gîndit
Teoretic, ar trebui să treacă. 85% dintre români ar zice da. Numai că nu știu dacă ei și vin să voteze.
Eu cred că nimeni n-are interes să umble la liste ca să nu scadă numărul europarlamentarilor.
Pe de o parte, o structura de siguranta a statului puternica este necesara daca vrei sa ai un stat unitar, cei care vor distrugerea Serviciilor nu sunt prietenii Romaniei.
Pe de alta parte servicii supraincarcate cu personaje leale altora ingreuneaza/saboteaza munca adevaratilor profesionisti in informatii.
Poate ca ar trebui date legi care sa ajute Sistemul de aparare sa se purifice singur, sa ii cream propriul sistem imunitar.
https://www.youtube.com/watch?v=N2OPVQBDQoI
Două numiri recent făcute în cadrul Ministerului Sănătăţii nasc o întrebare pe care şi-o pun persoane din sistemul medical: de ce nu vine direct Vlad Voiculescu la conducerea ministerului, devreme ce persoane apropiate lui sau persoane care se află sau se aflau la un moment dat în tabăra criticilor PSD ocupă funcţii importante în instituţie.
După ce Anca Mureşan a ocupat funcţia de director executiv la Agenţia Naţională de Transplant, iată că în Ministerul Sănătăţii îşi face loc şi Oana Geambaşu, o apropiată a lui Vlad Voiculescu, cea care a fost numită consilier al ministrului Sorina Pintea. Oana Geambaşu a ocupat o funcţie similară, de consilier al ministrului, şi în perioada în care la conducerea Ministerului Sănătăţii se afla Vlad Voiculescu.
Bine zis, toata lumea stie ca V. Voiculescu e un mare mafiot, ca a fost cel mai incompetent ministru din istoria României, iar cei din anturajul sau sunt talhari ca si el. Bravo Livia, continua sa-i demasti cu acelasi curaj pe dusmanii poporului pesedisto-antenist.
https://www.flux24.ro/generalul-iliescu-despre-jecmanitorii-nostri-strategici/
Inafara de prostiile securiste pe care le da link @livia, sa vedem si ce spune un specialist in domniu referitor la zacamintele de gaze din Marea Neagra. Si el NU face parte din ”cercul de initiati”…. Dvs, probabil ca da!
https://www.comisarul.ro/articol/cea-mai-mare-afacere-din-istoria-romaniei-decisa-d_965379.html
Dvs/ALDE sustineti aceasta lepra umana, ingamfata pana la cer si ahtiata dupa bani, mariri si beneficii de orice fel, drept ministrul justitiei care va face ”dreptate” in sistem? Cred ca ne luati drept fraieri incorigibili pe toti!
https://www.comisarul.ro/articol/video-halucinant!-ttoader-binecuvantat-in-biroul-m_965364.html
https://evz.ro/salvini-curaj-nebunesc-bruxellesul.html
In Romania are cineva curaj sa spuna asta?