Citesc pe un site numit pe.surse.ro ca am atacat dur, în postarea anterioară, atât Guvernul , cât i negocierile cu FMI etc.etc. Hai sa ne intelegem. Eu doresc sa se rezolve problemele, nu sa ma rafuiesc cu Guvernul. Sunt senator USL şi, în această poziţie, susţin Guvernul din Parlament. Obiectivul meu nu e să atac Guvernul şi cu atât mai puţin să-l atac “dur” (termen la modă). A muta o dezbatere tematică pe o dezbatere politică e un lucru foarte rău. Aşa n-o să ne alegem niciodată cu nimic altceva decât cu certuri, cu vânare de vânt, vorba lui Bob Dylan.
Eu nu “critic dur” negocierile cu FMI. Am socotit că România are nevoie de acest acord şi nu-mi schimb opinia. Regula FMI este clară : “puţine riscuri, în concluzie şi puţine oportunităţi”. Nu treuie să cerem FMI-ului altceva decât este. Problema e că oportunităţile trebuie să ni le creem singuri. Ăsta e sensul postării mele anterioare. Un an şi ceva am depus eforturi de stabilizare a economiei. Ele au dat roade. Nu putem continua tot aşa, căci fără iniţiative de creştere economică, menţinerea stabilizării s-ar face cu costuri enorme din partea populaţiei şi a mediului de afaceri.
Cât despre cei care se bucură când eu spun că ceva care nu se face trebuie făcut, trebuie să-i dezamăgesc. Eu mă număr printre cei care cred că dacă am promis românilor o alianţă pentru patru ani, chiar ar trebui să ne ţinem de cuvânt. Aşa încât, după certăreţi fără cauză, căutaţi în altă pate.

Maestre,
1. Statul nu are instrumente de a verifica scumpirile de taxe si impozite daca sunt corecte. Nici nu vrea. O sa va explic mai jos de ce filozofia liberala e zero. Fiscalitatea e mult crescuta.
Cosul zilnic scade, firmele nu au cash.
1. Scumpirea accizei plus TVa va duce la scumpiri pe lantul de productie produs final de cca. 1%.
2. Taxarea constructiilor speciale va conduce la scumpirea utilitatilor cu 2-3%.
Cumulat se va crea un efect de scumpire intre 3-4%.
Cosul zilnic va scadea, puterea de cumparare va scadea, deci consumul se va contracta, deci PIBul va scadea. Cu toate exporturile. veti avea excedent de cont curent si excedent al balantei comerciale.
3 Impactul agriculturii in PIB este prezentat aici : http://florincitu.wordpress.com/2013/11/04/influenta-sectorului-agricol-asupra-cresterii-economice/. Fara acest an agricol cresterea economica ar fi fost de cca. 1% -1.2%.
4 Energia “ieftinita” de Nita se va scumpi anul viitor cu 1% la PF si 2% la firme. deja suntem necompetitivi: http://www.zf.ro/zf-24/alro-produce-10-din-aluminiul-de-pe-plan-european-si-plateste-cele-mai-mari-taxe-pe-energie-din-ue-11642664.
5. AmCham România îţi exprimă îngrijorarea faţă de noul val de impozite şi taxe anunţate în ultima vreme de către Guvernul României. Împreună cu creşterile de fiscalitate impuse deja în legislaţie, fără o consultare prealabilă şi transparentă cu mediul de afaceri, astfel de decizii determină o agravare, fără precedent în ultimii 20 de ani, a poverii fiscale pe care contribuabilii români vor fi obligaţi să o suporte”, se arată într-un comunicat al Camerei de Comerţ Americane în România – AmCham, organizaţie care reuneşte 350 de companii americane, internaţionale şi locale, cu investiţii totale de peste 10 miliarde dolari şi 200.000 de locuri de muncă.
Nu e bine maestre. Incasarile la buget se vor diminua. In continuare. Ceea ce iar o sa se simta. samd. Din punctul meu de vedere e jale. Nu exista viziune, dorinta si priocepere. In finante si liberalism.
Maestre,
1. Statul nu are instrumente de a verifica scumpirile de taxe si impozite daca sunt corecte. Nici nu vrea. O sa va explic mai jos de ce filozofia liberala e zero. Fiscalitatea e mult crescuta.
Cosul zilnic scade, firmele nu au cash.
1. Scumpirea accizei plus TVa va duce la scumpiri pe lantul de productie produs final de cca. 1%.
2. Taxarea constructiilor speciale va conduce la scumpirea utilitatilor cu 2-3%.
Cumulat se va crea un efect de scumpire intre 3-4%.
Cosul zilnic va scadea, puterea de cumparare va scadea, deci consumul se va contracta, deci PIBul va scadea. Cu toate exporturile. veti avea excedent de cont curent si excedent al balantei comerciale.
3 Impactul agriculturii in PIB este prezentat aici : http://florincitu.wordpress.com/2013/11/04/influenta-sectorului-agricol-asupra-cresterii-economice/. Fara acest an agricol cresterea economica ar fi fost de cca. 1% -1.2%.
4 Energia “ieftinita” de Nita se va scumpi anul viitor cu 1% la PF si 2% la firme. deja suntem necompetitivi.
5. AmCham România îţi exprimă îngrijorarea faţă de noul val de impozite şi taxe anunţate în ultima vreme de către Guvernul României. Împreună cu creşterile de fiscalitate impuse deja în legislaţie, fără o consultare prealabilă şi transparentă cu mediul de afaceri, astfel de decizii determină o agravare, fără precedent în ultimii 20 de ani, a poverii fiscale pe care contribuabilii români vor fi obligaţi să o suporte”, se arată într-un comunicat al Camerei de Comerţ Americane în România – AmCham, organizaţie care reuneşte 350 de companii americane, internaţionale şi locale, cu investiţii totale de peste 10 miliarde dolari şi 200.000 de locuri de muncă.
Nu e bine maestre. Incasarile la buget se vor diminua. In continuare. Ceea ce iar o sa se simta. samd. Din punctul meu de vedere e jale. Nu exista viziune, dorinta si priocepere. In finante si liberalism.
Constantin Brancusi: “Habar n-aveti ce va las aici.”
http://gazetadedimineata.ro/actualitate/complexul-de-sculpturi-al-lui-brancusi-izvor-de-energie-terestra
@VV daca nu v-ati afla la guvernare si USL n-ar avea 70% in Parlament ati avea voie sa va plangeti. Dar asa nu, sunteti toti niste mamaligi care ati castigat de pomana votul cetatenilor mintindu-i cum ca veti face dreptate pana la capat. Si prima grija a voastra a fost sa nu-l suspendati definitiv pe Basinescu, chiar daca Referendumul a fost valabil. Voi ca parlamentari mergand pe mana CCR.
@VV
Si tot pe orizontala vom polua tot. De la Aries pana la Tisa…
Intrebarea e simpla: cine plateste daunele? Pai statul roman. Profitul se duce in felurilte parti, inclusiv ca dividende acordate sustinatorilor politici ai acestui proiect, societatea dispare si rahatul ramane in Romania. Pentru romani!
Vedea-i-as pe “minerii” aia care se “inchid” in galeria muzeu cum vor sta 100 de ani in cianura, ca Lenin imbalsamat…
@VV, ce bine ar fi ca sa voi liberalii sa nu va mai plangeti cum ca ce putem face. Luati ca punct de plecare CV lui Basinescu creionat de mine, completati-l asa cum se cuvine, difuzati-l in mass-media romaneasca, occidentala si diplomatia vestica dar mai ales PE si lui Barosso, Reding, Merkel, Biden…. Propuneti mai apoi o comisie Parlamentara de ancheta care se cerceteze felul in care Traian Basescu a primit NUP si IUP pe banda rulanta, ce procurori si judecatori se fac vinovati de acest lucru dupa care in functie de cele constatate cereti punerea din nou pe rol a dosarelor respective si pedepsirea vinovatilor basisti din procuratura si complectele de judecata care l-au albit pe escroc.
@VV
Am uitat sa va zic, “vanarea de vant” e din Biblie, din Ecclesiastul. De-acolo a preluat-o Bob Dylan.
@ Adam Mares
Stiu bine Eccleziastul, cu desertaciunile sale. Dar ma gandeam ca e frumos sa-l amintim pe Dylan, care a luminat adolescenta noastra, cu Joan Baez (cam comunista, totusi), cu Janis Joplin, cu Jimmy Hendrix, cu Jim Morrison s.a.m.d.
De fapt, cred ca stiati, dar, probabil, vi s-a parut mai interesant sa-l amintiti pe Dylan.
http://www.gandul.info/politica/adrian-nastase-usl-a-intrat-in-faza-casatoriei-din-interes-11651187
O minte lucida din PSD,izolarea pe scena politica .
@ Filip G
Nastase stie ce inseamna sa guvernezi. SAtitudinea din acest fragment e corecta.
Un român, moştenitor al tronului Angliei
Autor: Lucian Avramescu 04 Noi 2013 – 17:53
http://jurnalul.ro/editorial/un-roman-mostenitor-al-tronului-angliei-654736.html
Nu, nu-i orice fel de român.
E un român care ţine la România, e patriot, îi iubeşte dealurile şi cerul, casele vechi, cu pridvoare luminoase şi mai ales iarba, iarba pe care o găseşte unică în lume, curată ca în păşunile raiului.
Românul ăsta are casă în Transilvania, cu porţi de lemn şi alei de piatră. Grinzile şi cosoroabele, ţigla acoperişului şi teica de piatră, toate cele care alcătuiesc ograda lui şi bătătura lui pe care le ţine curate şi în fire, depun mărturie că suntem un popor vechi, cu tradiţii seculare şi milenare, iar el vrea să probeze asta zilnic, prin tot ce zice, face şi arată lumii.
Singura supărare a acestui român e că românii, ceilalţi, unii dintre ceilalţi nu ştiu că Dumnezeu i-a hărăzit să trăiască în Paradis. Nicăieri nu-i atât de frumos ca-n ţara acestui român care parcă s-a întors acasă dintr-o lungă călătorie, ca Ulise, redescoperindu-şi Ithaca lui şi viaţa lui abandonată în alte vieţi pe care le-a trăit risipit pe meleaguri reci şi mai puţin primitoare.
Pe românul ăsta îl cheamă Charles şi e, între altele, prinţ moştenitor al tronului Angliei.
@ Marian Nicolae
Asta cu romanul mostenitor e frumos spus, dar o figura de stil.
Maestre una din prioritatile pe agenda PNL e numele viitorilor candidati Europarlamentari.Daca PNL candideaza separat cel putin cu 6 luni noi ar trebuii sa cunoastem acesti oameni si sa votam in cunostinta de cauza.Apropos daca persoana corespunde poate merg la vot si mobilizez si gasca!
@ Filip G
Ar trebui ca la alegerile europarlamentare, unde vom avea, probabil, mai multi alesi decat in 2009, sa fie mai multi candidati din tara, care sa implice deirect filialele.
Domnule Vosganian,
”@ Barosanul
Cu o guvernare ca aceea nu cred ca ne mai intalnim in viata asta. Apropos de citatul pe care mi-l reamintesc cu melancolie.”
Si eu imi amintesc cu melancolie si imi produce o durere in suflet. Datorita acestui citat eu v-am urmarit atent si am descoperit calitatilesi devotamentul dumneavostra pt a face ceva pentru Romania.
Asa ca am inceput sa postez pe blog, fiind printre primi, din 2009.
Si eu sper la fel ca nu ne vom mai intalni in Romania cu asemena guvernari.
Dar nu ma pot abtine sa ca critic pt faptul ca dumneavoastra ca Ministru foarte Important si ca Vice Presedinte al PNL, partid aflat la conducerea Romaniei, nu va implicati personal pentru a incerca macar partial sa indepliniti dezideratul cu care m-ati atras.
”Misiunea nobilă a oricărei guvernări trebuie să fie aceea de a face ca românii să nu mai perceapă propria ţară ca pe un spaţiu al resemnării, ci ca pe un loc în care merită să trăieşti, fără să trebuiască să-ţi cauţi norocul pe alte meleaguri. ”
De aceea am acum atitudinea foarte acida fata de Antonescu, pe care-l asemen unui mic bashinesc, un fatarnic mincinos si fata de alti lideri PNL.
Pote ca, recent, folosec de foarte multe ori, un limbaj total neadecvat, dar o fac pt a ma ridica la nivelul lor de percepere.
Cu stima,
Acelasi barosanul
@ Barosanul
Eu am nicio problema, cata vreme limbajul tau exprima opinii si nu coboara la imprecatii, e in regula.
http://www.gandul.info/politica/geoana-il-contesta-pe-prezidentiabilul-antonescu-sa-nu-se-trezeasca-unii-ca-alearga-singuri-si-ies-pe-locul-doi-misiunea-psd-e-sa-castige-tot-in-2014-11650925
Geoana sa faca bine sa taca,el a pierdut niste alegeri cu succes.PNL a fost alaturi de el.Nu stiu ce a fost cu el alaturi de Vantu,acela a fost momentul pentru care el nu este azi presedinte.
Romanii nu uita si nu iarta!
@ Filip G
Geoana n-ar trebui sa faca astfel de afirmatii. Antonescu l-a sustinut sincer in 2009.
@ Filip G
Exact asta am spus si eu legat de Geoana. Comportamentul lui din campanie a costat enorm poporul roman.
http://www.realitatea.net/investitorii-americani-atac-dur-la-guvern-sunt-masuri-fara-precedent-in-20-de-ani_1311924.html
http://www.realitatea.net/doua-decizii-ale-guvernului-care-se-bat-cap-in-cap-efectul-cucuie-in-capul-romanilor_1311972.html
@ adam mares
@ all
Iata si raspunsul lui Victor Ponta, care merita comentat, la nemultumirile AmCham:
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, în replică la aprecierile reprezentanţilor AmCham, care consideră că noile măsuri fiscale determină o agravare fără precedent a poverii fiscale, că taxele în România sunt, în acest moment, mai mici decât în SUA şi în ţările europene.
“Întreb încă o dată: TVA ştiu că nu s-a modificat, ba chiar l-am scăzut, cota unică nu s-a modificat. Eu ţin foarte mult cont şi am un foarte mare interes ca mediul de afaceri să aibă în România un mediu competitiv. Pe de altă parte, eu sunt ales de români. Şi trebuie să-mi fac datoria faţă de români în primul şi în primul rând”, a spus Ponta.
El a precizat că taxele în România sunt, în acest moment, mai mici decât în SUA şi în ţările europene, cu excepţia Bulgariei.
“Şi sunt convins că în România în acest moment toate taxele sunt mai mici şi decât în SUA şi decât în majoritatea covârşitoare a ţărilor europene, cu excepţia Bulgariei, dacă nu mă înşel”, a adăugat Ponta.
@VV,
e corect ce spune Ponta.Dar cum stam la nivelul de trai?
Cat ramane unui american dupa ce plateste taxele si cat unui roman?
@ Filip G
La ce anume te referi, la faptul ca fost ales de romani si trebuie sa-si faca datoria fata de romani?
Poti taxa oricat,daca eu raman cu mai multi bani decat am avut ieri sunt multumit.
Ori atat timp cat veniturile sunt limitate orice leut conteaza.
Noi am aliniat toate preturile la nivel european ,ba chiar mondial .Dar salarizarea si pensiile la nivel african
Americanii nu au sarit in sus cand TVA a crescut cu 5 procente.Deoarece TVA este rabursat la firmele ce fac export.Deci Basescu si FMI in viziunea lor a procedat corect.Ce curva-i lumea asta!
Dincolo de orice, cearta ofera dinamica ce atrage atentia si face comunicarea eficienta ! Iar asta nu au inventat roamanii , din pacate !
Deci Antonescu nu e suparat pe mega-tunurilor trase de escrocul Traian in toti acest 24 de ani de economie de piata libera la furat ci pe SRS care a prezentat niste documente adevarate dintr-un dosar depus la Parchetul General de cei de la FACIAS, documente catalogate de Parchet si Oficul de prevenire a spalarii banilor drept falsuri deoarece acestea au fost indicatiile primite de sefii celor doua institutii ce-l tin pe nasul lor in suflet si drept urmare Antonescu vrea sa se razbune pe SRS care a dorit doar aflarea adevarului, atat si nimic mai mult, excluzandu-l din partid.
Da, alta treaba importanta nu mai avea PNL, decat excluderea lui SRS!?
Chiar nu inteleg legatul asta la cap cand nu te doare.
@ Adam Mares
Poate ca si SRS ar trebui sa se sfatuiasca nitel inainte de a lua o astfel de initiativa. Atunci cand ataci la TB in felul asta, nu faci decat sa-i creezi un nemeritat mit al invulnerabilitatii.
Poate ca a fost o fumigena de-a lui SRS, poate ca a fost el insusi manipulat, poate ca TB si-a aranjat sa iasa bine din asta.
Dar sa te apuci de excluderi?!
Filip g are dreptate, ne comparam cu altii mereu la nivelul taxelor, dar nu si la acela al veniturilor.
@VV
Lasati, ca Antonescu insusi a contribuit la acest mit. Indirect, dar a contribuit. Permitandu-i lui Ponta sa negocieze cu TB numirea procurorilor-sefi.
@VV
Imi imaginez ca-l stiti.
Esenta misoginismului se afla in Ecclesiast. Nu cred ca am citit ceva mai crunt despre femeie. Nu credeti?
“26. Si am gasit femeia mai amara decat moartea, pentru ca ea este o cursa, inima ei este un lat si mainile ei sant catuse. Cel ce este bun inaintea lui Dumnezeu scapa, iar pacatosul este prins.
27. Iata ce am aflat, zice Ecclesiastul, si inca si altele ca sa pot descoperi intelesul,
28. Pe care sufletul meu l-a cautat si nu l-a aflat. Am gasit insa un om la o mie, dar n-am gasit nici o femeie din toate cate sant.”
In viziunea mea 2 momente au fost cruciale in istoria postdecembrista.
1Imbolnavirea subita a lui Stolojan care a permis lui Basescu sa ajunga presedinte.
2Gafa lui Geoana cu Vantu in parcare care a permis lui Basecu sa obtina un nou mandat.
La punctul unu nu depindea de PNLori PSD a fost bucataria interna a PDL pentru care plateste azi cu varf si indesat.
La punctul 2 vina apartine in intregime lui Geoana si stafului PSD.
Ori reevaluarea lui Geoana de catre Dragnea e suspecta.Sa nu fi fost suficienti de ofticati PSD-istii dupa ce Geoana a ratat presedentia?
Vad ca Oprisan in lipsa de candidati e disponibil sa-si asume acest rol!
Jenant si penibil a ajuns PSD sub Ponta!
@ VV
in legatura cu taxa de 7 eurocenti pe litru de carburant mi-e clar ca va avea un impact in lant asupra preturilor si asupra nivelului de trai. As putea insa sa fiu de acord cu taxa daca mi-ati putea garanta ca banii aia se vor duce intr-un cont TOTI, de unde vor fi achitate constructii de drumuri nationale noi si autostrazi si daca vom putea urmari transparent ce se face cu acei bani. Si inca o conditie, daca in urma colectarii acestei taxe si implicit a utilizarii ei in scopul de constructie de autostrazi se va elimina prin lege posibilitatea de a se contracta noi autostrazi prin concesiune sau prin PPP (cel putin pe perioada in care va fi activa aceasta taxa).
@ VV
ziceati ca USL trebuie sa reuseasca… Pai eu acum vad altfel problema: sa reuseasca PSD singuri daca pot, daca nu oricum se vor ruga de liberali sa intre singuri la guvernare, cu premier liberal si sustinuti minoritar in Parlament.
Asa cum e acum nu e bine deloc, PSD si-au dat mina libera la corupti sa faca invirteli, si PNL plateste oalele sparte…. mai intra si in puscarie cite unii liberali care au gura prea mare.
PS – zicea Stolojan la un post de radio (printre multe alte aberatii) ca daca PNL doreste li-i se va intinde o mina din partea PDL sa le fie sustinut candidatul lor la presedentie
… si mai zicea ca vor fi de acord cu o colaborare cu PNL dupa ce PNL scapa de Crin Antonescu si SRS. Caragiale ar fi ris cu lacrimi la fazele astea, dar eu cind le aud aberatiile astora mi-i se pune un nod in stomac…
sorin g
bre, nu mai exista in bugetul statului fonduri speciale, plus ca se mareste o acciza existenta, plus ca se plateste deja rovigneta in acest scop.
Daca Antonescu il exclude pe SRS din PNL inseamna ca penelistii fac front comun pentru a-l apara pe marele escroc Traian Basescu. Documentele fiind reale, atat Stolojan cat si Traian primind cele 7 milioane de dolari drept mita electorala.””Vă amintiţi povestea cu pixelul albastru? Deşi ştia prea bine că lovise acel copil, Traian Băsescu a apelat la “instituţii” să-l deculpabilizeze. La instituţii pe care le controla şi de al căror răspuns favorabil lui, indiferent care ar fi fost realitatea, era sigur. A trimis o copie a filmuleţului să fie expertizată de un institut cu un director “de gaşcă” şi apoi s-a apărat cu concluziile bălmăjite ale acestuia, cum că pelicula fusese “lucrată” de Dinu Patriciu ca să-l discrediteze pe EL, Preşedintele, marele iubitor de copii.
Această secvenţă dovedeşte cât se poate de clar că Traian Băsescu, uns cu toate alifiile securismului ceauşist, era conştient încă de pe atunci că, dacă doreşti o cât de firavă credibilitate, trebuie să încerci a răspunde la acuzaţii grave ce ţi se aduc prin verdicte oficiale, ale unor instanţe ale statului, şi nu prin propria pledoarie, inevitabil pro domo.
Ieri, în cazul dezvăluirilor extrem de periculoase pe care i le aduce Sorin Roşca Stănescu, a preferat un siretlic: şi-a aranjat o întrebare, ca din întâmplare, din partea unui reporter, şi a scos dintr-o mapă roşie pe care o avea la el (tot din intâmplare?!!) un extras de cont pe care era subliniat cu roşu “ROL”. Pe mine argumentul lui TB că documentul era fals deoarece “nicio bancă nu primeşte euro într-un cont de lei” m-a convins doar pe jumătate. Da, în mod normal şi pentru muritorii de rând, ce a spus Traian Băsescu este adevărat. Însă, dacă în locul muritorului de rând se prezintă o figură marcantă şi dacă în locul unei bănci serioase pune umărul o bancă “de casă”, totul se poate aranja. Doar s-a văzut asta şi la creditul de milioane de euro pe care Elena Udrea l-a obţinut de la BRD Societe Generale, şi la creditul de peste un milion de euro pe care Ioana Băsescu l-a obţinut girând cu pământul pe care urma să-l cumpere (deşi, oficial, nicio bancă din România nu acceptă azi pământ agricol drept gaj).
Întrebarea legitimă care se impune este următoarea: de ce a ales TB să folosească, de data asta, o astfel de cale de apărare, şubredă şi neconvingătoare, şi nu a apelat la sprijin instituţional pentru a-şi demonstra nevinovăţia? Nedumerirea este cu atât mai îndreptăţită cu cât există precedentul anterior amintit, cu “pixelul albastru” când, chiar ştiind sigur că nu avea dreptate (dar ştiind aproape la fel de sigur că se dădea pe mâini bune), a preferat variantei de a se disculpa şi victimiza singur, varianta de a apela la instituţii.
DNA-ul îl ascultă pe TB cu arma la picior. Reacţionează la sugestiile lui (ca să mai spunem despre ordine) de pe o zi pe alta (“nu e bine, domnu’ comisar, nu e bine” a zis TB de la garaj şi a doua zi domnu’ comisar era deja băgat în anchete de procurorii DNA). Cât le-ar fi luat procurorilor DNA (dacă TB şi-ar fi dorit-o cu adevărat) să verifice direct la bancă dacă acele ordine de plată au existat sau nu, dacă operaţiunile incriminate s-au executat sau nu? Probabil nu mai mult decât o zi. Şi astăzi ar fi putut anunţa, în numele instituţiei de suflet a preşedintelui, că nimic nu se confirmă, că totul a fost o manipulare ordinară a lui SRS, că Traian Băsescu este curat ca lacrima etc. etc. etc.
După cum bine observăm, nu se intâmplă nimic din toate acestea. TB, ca de fiecare dată când e “groasă” pentru el, sau tace sau încearcă să bagatelizeze.
Placiditatea instituţiilor ce pot aduce lumină în acest caz (ca şi în cel al conturilor din Seychelle), eschivarea lor de la o implicare rapidă şi temeinică, constituie după părerea mea dovada cea mai bună că Traian Băsescu este vinovat. Pentru că dacă n-ar fi, nimic nu le-ar împiedica, dar absolut nimic (şi ar fi şi foarte simplu de procedat), să demonstreze şi să probeze acest lucru.
Prin pasivitatea ei şi a procurorilor din subordine, altfel foarte zglobii în alte cazuri, doamna Kovesi se constituie singură în martorul involuntar (dar cheie) al celor care îl acuză pe Băsescu. Cu fiecare zi de tăcere care se adaugă, mărturia ei creşte în greutate. Până când, timpul maturării sosit, va căpăta consistenţa unei complicităţi”.”
Din câte simt eu, nu-mi dau seama încă dacă e corect sau nu, aștept semne mai clare, dar parcă toate instituțiile care se ocupă de justiția din România sunt subordonate unei Agenții de spălare a dosarelor. O fi…, n-o fi…?
@ pacala
eu stiu ce zici tu, dar eu am zis daca x, daca y…
Nu sunt naiv sa cred ca ei vor promite transparenta in cheltuirea acelor bani, stiu ca e doar o gaselnita de a mai lua niste bani la buget, tocmai de-aia am zis… daca!
Dreapta nu se poate consolida pe un schelet care il are ca baza pe TB.Iata ce-mi raspunde Cristian Preda**
Filip G { 11.09.13 at 7:00 PM }
Am si eu o intrebare**
Ce ar trebuii sa faca PDL,sa bata palma cu cei care au pus umarul la situatia in care se afla PDL azi?
Ori fuziunile si pactele facute mascheaza situatia in care Partidul Popular se afla stiind ca in spatele lui e Basescu?
7 cpreda { 11.09.13 at 8:09 PM }
Filip G:
PMP & FC asumă relația cu Băsescu, nu vor s-o ascundă. Nu dau sfaturi PDL.
@ Filip G
Orice alianta cu TB este letala.
@ VV
daca Parlamentul s-ar polariza acum, ar ramine doar 2 poli: pnl pe dreapta, psd pe stinga. restul ar fi udmr + minoritati plus razleti. Ar fi ca si in America, ar guverna cind republicanii, cind democratii…
@sorin g
Nu chiar, stanga e un monolit si un pol mare, dreapta e faramitata. Ar fi fost bine sa fie cum zici tu.
@ Adam Mares
nu e farimitata nicio dreapta…
Pdl nu mai exista decit din cauza faptului ca inca exista USL. In secunda cind USL se va destrama nimeni in tara asta nu-si va mai aduce aminte ca a existat un pdl.
In momentul de fata USL are aceleasi procente in sondaje dintr-un singur motiv: unii care inainte votau Pdl (fiind socialisti in gindire, nu uita ca pdl s-a transformat in partid popular intr-o noapte) au inceput sa simpatizeze USL, mai precis PSD-ul din USL, in timp ce alta parte aproximativ egala a fost pierduta de USL, respectiv votantii PNL din trecut (ca mine). Asa a ramas USL cu procent egal ca in 2012. In momentul de fata daca s-ar rupe USL, PSD-ul ar ramine cu o mare masa de votanti, si ar fi indreptatit sa guverneze singur, dar si PNL-ului i-ar reveni si votantii vechi dar si votantii ce au mai ramas in pdl-ul care miine va deveni istorie.
In felul asta, am avea o perioada de guvernare PSD care s-ar rasufla pina in 2016, si dupa aceea o guvernare liberala care s-ar rasufla pina in 2020.
PNL-ul trebuie sa revina cu picioarele pe pamint, greselile au fost deja facte, nu mai e nimic de reparat in privinta lui Crin Antonescu Presedinte. Trebuiau sa se gindeasca inainte sa le comita.
Ei vor avea si Presedentia, si tot ceea ce sper e sa nu vina un pacalici ca Geoana sau Oprescu, mai bine sa vina Nastase.
@sorin g
Rationamentul tau e mai degraba teoretic. In practica, s-ar putea sa nu se intample chiar asa. PNL-ul nu mai are o reputatie prea buna, de aceea nu cred ca va acapara toata gandirea de dreapta. Vei vedea, daca se va rupe USL, PNL si partiduletele de dreapta, cu sau fara ghilimele, se vor razboi in continuare.
Ar trebui sa se produca o mare reforma in PNL ca sa fie cum zici tu.
http://www.neurope.eu/article/basescu-last-autocrat-europe
M-am uitat prin arhiva blogului si am devenit nostalgic.
Cred ca ne-am cam pierdut energia. Sau motivatia. Nu stiu ce s-a intamplat. Inainte era o atmosfera vie, plina de haz, chiar si in momentele de enervare sau de suparare.
M-am intrebat daca nu cumva si eu m-am schimbat. Nu, nu m-am schimbat.
Adam Mares
E firesc să ne pierdem energia, mai bine zis speranța. Ne-am săturat să vorbim singuri, să ne susținem unii pe alții și să ne dăm dreptate între noi. Nu poți face aceleași afirmații vreme îndelungată fără să te plictisești. Nu?
kronstadt
Nu stiu, dar cata vreme nu sunt singur in burta chitului, nu cred ca o sa ma plictisesc. Si nici n-o sa-mi pierd credinta, nadejdea si iubirea.
De ce crezi ca oamenii erau izolati in temnitele comuniste?
Eu am lasat certaretii de serviciu singuri, in speranta ca macar la aceasta postare vor avea mai multa grija la cuvinte, dar cu speranta am ramas. Nu pot sa nu observ cum tortionarul furtunos, este oarecum convins ca toti romanii care muncesc in strainatate au munci oribile; oare propria experienta la limita insalubrului il face sa spere ca toti ceilalti indura aceleasi conditii? Nu pot sa nu observ ca @Pacala si @Filip G. sunt la fel de doctori docenti in a emite critici mai mult sau mai putin fondate. Nu pot sa nu fiu uimita ca unii dintre postaci stiu chestii intime despre servicii, “nu spui cine, persoane importante”.
Eu sper ca poate si “iluzia realitatii” ne-a impins usurel spre mai multa si necesara meditatie, departe de ura si cearta. In fond, domnul Varujan Vosganian si-a dorit un loc unde sa poata schimba permanent o vorba cu amicii, si nu un spatiu in care oricine sa-l ia drept tinta pentru “bobarnace”.
Cat despre Ecleziast, sper ca in urmatoarea incarnare, pentru a-si putea echilibra kharma, sa fi fost o femeie, nici nu mai conteaza de care…
Emi
Ai dreptate, mai mult sau mai putin. Eu am insa in fisa postului lucrul cu privatul, imm. Si nu pot sa spun cu nume si predicat… adica am zis si analiza proprie si citate. @ emi, fara immurile distruse in continuarea de chitoiu nu exista liberalism. Fara clasa medie nu exista liberalism. Vor exista doar votantii psd
@emi,Adam Mares,
cititi “”Cantarea Cantarilor”.
Cat despre pupat in fund si aplaudat atunci cand o faci din interes,la mine nu vei gasi asa ceva.Si apoi cum sa spui ca e bine ,cand e rau.Spre deosebire de altii eu cutreier tara,ieri am venit cu trenul si din gara am luat un taxi.Taximetristul ii dorea lui Nastase puscarie pe viata findca a vandut austriecilor petrolul.Despre dedicatia data USL cu scumpirea de la 1 ian la accize ,blogul nu-i un spatiu de reprodus astfel de pareri.
http://www.cotidianul.ro/ne-prezentam-singuri-la-europarlamentare-nu-excludem-dialogul-cu-pnl-226216/
Crin trebuie sa fie presedintele tuturor romanilor!
Aceasta mana intinsa trebuie analizata vu multa atentie,iar daca PSD va avea propriul candidat la prezidentiale ,atunci fructificata de PNL in jurul caruia se va coagula dreapta romaneasca.
@ sadicu, noiembrie 10, 2013 la 1:08 pm
Acelasi lucru l-am remarcat si eu……
Avem dupa spusele dumneavoastra “Primari, consilieri, presedinditi de consilii judetene, prefecti, parlamentari, ministri, secretari de stat, directori de institutii…etc…etc.”
Ceea ce ne mai lipseste si culmea este ca am avut cu prisosinta sa dam si altora (lucru pe care l-am facut deja) este o clasa muncitoare si o taranime sanatoasa, NU iobaga…. care sa poata intretine primarii,consilierii, presedinditii de consilii judetene, prefectii ,parlamentarii,
ministrii, secretarii de stat,directorii de institutii…etc…etc………………….astfel incat ROMANIA sa nu mai fie obligata sa imprumute miliarde de euro de la institutii financiare de genul FMI, Banca Mondiala, institutii dealtfel foarte bine intentionate (la adresa lor numai).
PS. Pentru cei care au uitat istoria doresc sa le aduc aminte ca prin restaurarea Monarhiei in Romania se va consfinti statutul de stat feudal cu o taranime IOBAGA si legata de pamant ca si pe vremea lui….Horia, Closca si Crisan…….
Sistemul feudal este deja in functiune….va aduc aminte de asa numitii portarei care acum se numesc pompos executori judecatoresti si care nu fac decat acelasi lucru pe care-l faceau si portareii in amarul an…1907….
Oameni buni, cei care nu-si cunosc istoria sigur o vor repeta pe spezele copiilor nostri si a copiilor copiilor nostri……….
Treziti-va acum cat mai este inca timp !!!!!!
@ Adam Mares
sunt si eu de aceeasi parere cu Kronstadt an der Graft
Acum cred ca suntem la faza de scarba fata de tot ce vedem.
Spreanta? Ce speranta? Eu am zis inca de anul trecut ca daca vor face gresala asta, speranta va muri cel putin pina in 2020
Iti aduci aminte cind ziceam de sentimentul omului care-si prinde nevasta in pat cu altcineva? Asta traim noi acum. Suntem siliti sa stam in aceeasi casa cu nevasta care s-a culcat cu altul. Pentru chestii de genu asta nu exista reconciliere…
Eu credeam ca PNL era barbatul… poate din cauza siglei?!?!?!
@sorin g
O bag in moase-sa de nevasta!