Eseu asupra migraţiei

Câteva consideraţii după întâlnirea de la Braşov a Ligii Aleşilor Locali ACL:

1. Teoretic, LAL ACL este cea mai puternică formaţiune de acest gen din ţară, cu peste 1500 de primari şi de zece ori mai mulţi consilieri judeţeni şi locali.

2. Există o seamă de primari a căror (re)orientare politică este deja cunoscută. Aceştia vor fi printre primii “transferaţi” ai OUG care permite migratia aleşilor locali.

3. Destinaţia “transferurilor” este exclusiv – cum era de anticipat – dinspre partidele de opoziţie către partidele de la guvernare, asta dacă mai era vreun dubiu în legătură cu scopul real al actului normativ.

4. Destinaţia migratorilor de la PDL este preponderent PSD, iar a celor de la PNL este precumpănitor PLR. Chiar dacă şi alte destinaţii (UNPR) nu sunt excluse.

5. Primele zile nu au înregistrat o avalanşă de “transferuri”, căci primarii şi-au trimis oferta în plic şi aşteaptă răspunsul Guvernului. Cu alte cuvinte, primarii vor garanţii clare că migraţia lor nu e pe degeaba.

6. Deşi atenţia opiniei publice este îndreptată mai ales către primari, nu e de neglijat nici migraţia consilierilor judeţeni şi locali.

7. Situaţia ambiguă în care se află o seamă de primari care nu s-au hotărât încă, în aşteptarea răspunsului Guvernului la solicitărilor lor, poate slăbi capacitatea de mobilizare a ACL.

8. PSD nu este “pretenţios”, socoteşte că obiectivul este îndeplinit şi dacă primarii PNL trec la PLR şi nu de-a dreptul la PSD (ştie el ce ştie). De altfel, există o seamă de primari care nu ar fi trecut la PSD, dintr-o minimă decenţă politică, şi care consideră că PLR este soluţia providenţială de a face pe placul PSD-ului, fără a deveni pesedişti.

9. PSD a slăbit capacitatea de rezistenţă a Ministerului Finanţelor, prin noile propuneri pentru ministru şi ministru delegat,  pentru a putea accede nestingherit la fondurile publice, în vederea “hrănirii” migratorilor.

10. Există o anumită neîncredere la nivelul ACL în disponibilitatea aleşilor proprii de a se implica în campania prezidenţială. Ca dovadă, rezoluţia adoptată la Braşov se referă, obsesiv, la sprijinul pe care aleşii locali îl vor da lui Klaus Johannis, declaraţie altminteri subînţeleasă, câtă vreme organismele statutare ale celor două partide hotărâseră acest lucru.

11. ACL este conşitentă de pericolul ambiguităţii din următoarele 45 de zile, de aceea cere aleşilor locali să facă, în următoarele zile, declaraţii publice de ataşament la ACL.

12. Aşa cum merg lucrurile, totuşi, există, pentru PSD, riscul ca OUG privind migraţia aleşilor locali să se întoarcă împotriva sa, în situaţia în care numărul aleşilor migratori să nu fie cel scontat.

Vom mai reveni pe acest subiect.

 

 

 

 

161 Responses to “Eseu asupra migraţiei”

  1. emi spune:

    În condiţiile în care în România foştii nomenclaturişti deţin încă puterea şi nu vor să renunţe la privilegii, este oportunâ. o forţă politică de centru-dreapta suficient de puternică să echilibreze derapajele spre totalitarism.
    Puterea nu înseamnă doar protejarea baronilor care aduc voturi, înseamnă dezvoltarea echilibrată a tuturor ramurilor societăţii, cu responsabilitate şi echilibru. Cei care nu îşi pot găsi susţinerea în propriul partid, vor reuşi să solidarizeze o ţară?!

  2. emi spune:

    Poate că ar trebui ca Legea să oblige primarii care “evadeazâ” să-şi plătească cheltuielile electorale către partidul care i-a susţinut inclusiv financiar.

  3. cris spune:

    @ Filip

    ma uit la intrebarile tale catre Shadow. Stii ceva ce a facut PPE fatza de membrii sai se va fi numind suport, dar ce a facut fatza de o tara, fata de niste milioane de oameni si fatza de democratie este absolut mizerabil. AlLDE poate nu au forta PPE, dar au respectat votul unor milioane de oameni si niste principii democratice si le-au sustinut dupa puterile lor. banuiesc ca iti amintesti pilda cu banutul vaduvei, mai gindeste-te daca “bogatul ” PPE e mai bun decit “sarmanul” ALDE.
    Si am sa mai fac o comparatie despre a face pentru partid si a face pentru oameni si tara. Citesc acum ca acl va face proteste in fatza avocatului poporului pentru OUG-ul cu primarii., ce sa zic de dragul dmocratiei. Atunci cind s-au inchis spitale otova, cind s-a incalcat dreptul la viatza al unor oameni, cind au protestat medici, pacienti, ba chiar si cite un orasel intreg, cind s-a trait oroarea unor oameni evacuati din spitale aiurea si a unor oameni morti in fatza spitalelor, pnl nu a protestat, nici psd, nu s-a dus nici la avocatul poporului nici nicaieri, iar pdl era la putere, la originea acestei orori, indiferent ca au facut-o cu mina unui ministru udmr. Si stii ceva, tot un OUG a stat la baza mizeriei aceleia – OUG 48/2010. Asa ca hai sa lasam ipocrizia, le pasa de democratie, de constitutie, de drepturi fundamentale ale omului, de oameni in definitiv, pina-n tinda. Se mobilizeaza doar cind e vorba de interesele electorale si de cele legate de putere.

  4. Filip G spune:

    @emi,
    ne intoarcem de unde am plecat.Partidul are obligatii fata de membrii ,trebuie sa le ofere functii si mandate.Odata avand sacii in caruta acestia nu au obligatii fata de partid.
    Ramane intrebarea;
    Merita ca partidus sa investeasca incredere in oameni care se sterg la fund cu increderea investita de partid in ei?
    In alta ordine de idei sunt oameni capabili si loiali care nu ajung sa ocupe posturi importante.
    Partidul nu-i o gara in care traseistii vin si pleaca in functie de interese.
    Ai tradat partidul ,stai 4 ani pe tusa ca simplu membru fata functii si recomandari.
    Doar asa partidul o sa fie respectat.

  5. Filip G spune:

    @cris,
    hai sa nu fim fatarnici,nu trecerea la PPE e nemultumirea celor ce tipa aici pe blog.Nemultumirea si migratie e pentru obtinerea unor functii si posturi.Culmea e faptul ca atunci cand au fost in functii nu au facut nimic notabil pentru tara.Daca lui Tary nu i se oferea ceva la schimb mai pleca din PNL.Onoarea si demnitatea e inlocuita cu Tradarea si oportunitatea.
    Si lucrurile astea se vad a dracului de bine din tara……….

  6. cris spune:

    @ Filip

    Mie la timpul respectiv cu inchiderea spitalelor mi-a fiert singele in vine de indignare, de oroare. S-a incalcat un drept fundamental al omului – dreptul la viatza. De la carta drepturilor fundamentale, la legislatia internationala si adoptata de orice tara civilizata, inclusive de Romania, ca nimeni, indifferent cine e, indifferent ce venituri are sau nu are, nu moare in fatza unui spital fiindca I se refuza ajutorul, la tot ce inseamna gindire in organizarea retelelor spitalicesti in asa fel incit acest lucru sa fie posibil, s-a calcat barbar, ucigas, peste un drept fundamental. Pe dumnealor, pdl, pnl, psd, acest subiect nu i-a interesat. Ma face socialista? – nu, egalitate trebuie sa existe cind vorbesti de drepturile omului altfel nu mai esti nici macar in lumea secolului XXI ci in evul mediu eventual si nici nu mai esti in lume ci in iad – asta pentru cei carora le-ar trece prin minte sa considere ca ceea ce spun e “socialist”.

    Nu stiu care e nemultumirea unuia sau a altuia de pe blog, fatzarnicia insa nu este a lor, ci a unei clase politice indifferent de ce parte este, atunci cind pe propriile interese pun eticheta de lupta pentru democratie si stat de drept. Vedea-i-as sa se lupte la fel de abitir si zgomotos pentru oameni si atunci mai vorbim.

  7. tiberiu spune:

    Tradatorul Crin a fost tradat de Tary.Tradarea tradatorilor este o datorie de onoare.Sper casi initiativa suspendarii sa fie adoptata.
    Bravo lui Tary si celor care au refuzat fuziunea cu gasca de mafioti si tradatori pedista.
    Bravo celor care au refuzat aderarea la gasca antiromaneasca si antidemodratica de la PPE.
    Cei care adera la gastile de tradatori si mafioti sunt sunt oameni de nimic si complicii tradatorilor.

  8. Filip G spune:

    @cris.
    eu traiesc printre oameni si oamenii simt nevoia sa se descarce,nu sunt preot dar am invatat sa ascult.La usa mea vin oameni care vorbesc in soapta”domnu filip,doresc un kg de miere de salcam,stiiti am fost depistata cu cancer,nu doresc sa se afle in oraselul asta mic”uneori mi se pune un nod in gat,nu am cuvinte decat sa rostesc” Dumnezeu e mare,poate face minuni.”
    Uneori ii intreb dece nu mergeti la market?
    Raspunsul e socant;
    Stim ca esti un om cu suflet si avem incredere ca nu ne pacalesti cu falsuri si face mult faptul ca reusim sa ne descarcam ,conversand cu tine.
    Eu sunt un om destul de puternic,am fost salvator si nu oricine se lupta cu incendii in mina cu un aparat de 14 kg in spate in aier viciat.Orice ezitare e fatala.Totusi povestile acestor oameni imi creaza frisoane.
    Acestor oameni le cunosc trecutul si scara sociala inainte de boala.Iar CV e impresionant fara a fii complectat cu boala………..

  9. tiberiu spune:

    sa nu amestecam “mierea” cu “basismul”.Basismul lui Filip este toxic ,mai ales ca incearca sa-l disimuleze, dar mierea pe care o produce sper ca estei comestibila si in primul rand nefalsificata.
    Intr-un cuvant : ca bloger este un om fals, ca apicultor sper ca nu.
    :-)

  10. Filip G spune:

    @Tiberiu,
    unul din cei 7,4 milioane ce au votat ca TB sa plece,e basist?
    Adica daca nici basistii nu mai sunt basisti.Da-o dracu” de treaba…………

  11. emi spune:

    Ce drepturi i se respectă unui om într-un spital fără medici, fără instrumentar, fără medicamente? Dacă din două spitale fără nimic faci un spital funcţional, cred că ai făcut ce trebuia.
    Mă îndoiesc că în spitalele săracilor din SUA sunt respectate drepturile omului. Şi prin America sunt mult mai respectate drepturile oamenilor care plătesc…
    Asta nu înseamnă că nu e bine să avem spitale, doar că o bună funcţionare a, societăţii mai presupune şi alte instituţii.

  12. cris spune:

    @ Filip

    da Filip, Dumnezeu e mare, dar nu-ti rezolva problemele daca tu nu faci nimic – iar la nivel de stat, prevazut in contractul dintre cetatean si societate, trebuie sa te stradui atit cit e cu putintza nu sa rezolvi neaparat perfect niste probleme si sa-i faci pe toti fericiti si dolofani, ci sa te stradui sa asiguri o egalitate de sansa. In privintza medicinei, sa asiguri macar egalitatea de sansa in fatza vietii si a mortii, concret – nu moare nimeni fatza unui spital. In privintza copiilor – posibilitatea de a avea o educatie sau o ingrijire cit mai aproape de noral ( ca vorbesti de scoli, ca vorbesti de support pentru copii institutionalizati). In privintza oamenilor cu invaliditate sau bolnavi – dreptul la propria demnitate.

    Da, e bine sa existe o maica tereza, dar o natiune nu se poate baza pe existentza unor maici tereza ci pe mecanisme care sa asigure egalitatea de sansa macar in niste domenii vitale, si aceasta indiferent de cit de bogata ori saraca e o tara.

    Nu mai stiu cine spunea, cred ca Max Lucado, “un dirijor trebuie sa-si intoarca spatele spre audientza atunci cind conduce o orchestra” – asta nu inseamna insa ca dirijorul face muzica doar pentru sine si orchestra in fatza unei sali de care nu-I pasa sau unei sali goale, ci ca muzica pe care se concentreaza sa o creeze este pentru sala. Cu partidele din Romania ai insa grupuri care intorc complet spatele unei natiuni, dirijori care pe rind intorc spatele sa-si conduca propria orchestra, si fac muzica dupa ureche si pentru propriul folos in complet dispret fatza de cei din “sala”, ceilalti sa faca fiecare muzica proprie si cu ce instrumente chinuite pot. Si asta ni se vinde drept “stinga” si “dreapta”, “democratie” si “stat de drept”, ca si cum manelismele pe care le cinta dumnealor ar fi Brahms si alta nu.

    Ai fost la referendum, am fost la referendum, eu sunt in continuare impotriva pdl si a lui basescu, tu ai lasat-o mai moale. Dar hai sa ne intrebam, de fapt de ce am iesit la referendum – impotriva lui basescu sau impotriva dispretului cumplit fatza de tine, de mine, de noi toti? Eu zic ca impotriva dispretzului “cirmaci” peste natiune. Asta ar trebui sa ne uneasca poate si acum. Dispretzul trebuie sa se termine, nu basescu persoana. Iar pentru mine, la ora aceasta, din acest punct de vedere, al basismului ca dispretz, si psd si acl sunt “basisti”, Unii se “lupta” cu basescu, altii vor sa se uite de basescu fiindca iese la pensie, si toti se refera la persoana basescu, se bat in cutiutza de nisip a puterii politice, ei intre ei si atit, cu spatele la o “sala” plina de oameni necajiti – iti aduci aminte ca am tot intrebat “si voi pe cine reprezentati?”.

  13. emi spune:

    Socialismul presupune libertate cu conditia respectarii egalitarismului, chiar cu pretul libertatii.
    Unde este respectare individualismului cel atat de pretios pentru unii?
    Liberalismul presupune egalitatea in drepturi si libertati.
    Liberalismul nu iubeste socialismul pentru ca ii incalca proprietatea care i se pare prea mare, il suprataxeaza pentru ca are prea mult, cu alte cuvinte ii anuleaza individualismul, puterea de munca, creativitatea si nevoia de autodepasire.
    Sunt multe deosebiri intre socialism si liberalism, pentru cine le poate observa.

  14. emi spune:

    Daca incepem cate un razboi cu fiecare persoana care greseste, nu mai avem timp de pace. TB nu mai reprezinta decat Republica Moldova si pe Elena Udrea. Fix 6%.

  15. tiberiu spune:

    Filip
    Pe mine nu ma pacaleste nimeni.Eu te judec EXCLUSIV dupa continutul postarilor tale.Toate mesajele tale sunt “picatura de apa” cu mesajele propagandei basiste.
    “Ordinul de zi ” in tabara basista nu este ca sa fie propagata ideea ca TB este “giugiuc” caci au inteles ca nu este credibil,Nici macar basistii cei mai ferventi nu il sustin direct pe TB si Udrea.Ideea propagandei basiste este sa dea in toti adversarii lui TB si asta este EXACT ceeace faci si tu.

  16. Filip G spune:

    @cris,
    Am fost impotriva lui Basescu la Referendum in 2012.Acum nu vad utilitatea acestui demers cu un razboi la granita tarii si un final de mandat pentru TB.
    Sa nu spui ca Zgonea e un geniu un strateg militar si o necesitate la conducerea tarii ca interimar!
    Nu ma consider o maica Tereza,dar am in gena aplecarea spre cei aflati in suferinta.
    PNL avea doua optiuni,sa astepte pana ajungea in postura PNTCD,adica jos.Apoi sa se uneasca cu PMP.
    Ori sa incerce o fuziune cu PD si sa reziste lui TB.Urmatoare miscare va fi demiterea ori demisia lui Boc din PDL.
    Stiu inca sunt multi care au facut rau tarii,acestia trebuie sa treaca Penitenta.

  17. cris spune:

    @ emi

    NU domnisoara, s-au inchis spitale foarte bine utilate, au fost terminate inclusiv spitale gen Hociota, sau centrul inimii al lui Deac adica singurul loc din Romania unde se mai faceau inclusive operatii pe cord pentru copii – a luat trei ani sa-si recapete statusul. In timpul acesta au murit oameni. Au fot inchise spitale care deserveau mii de oameni pe zeci de kilometri. In conditiile in care sa transporti un om pe mai mult de 8 kilometri, in Europa, studio facut nu in Romania ci in Marea Britanie, chiar si in conditii decente, gen ambulntza sau SMURD. creste mortalitatea exponential – sa inchizi spitale anapoda, ca e vorba de cele locale sau de centre de tipul celui al lui Deac se numeste CRIMA.

    Si nu domnisoara, in America distantza dintre spitale e de maxim 35 mile, confom LEGII, in condiltiile in care transportul nu se compara cu cel din Romania. E o batalie permanenta ca daca acest lucru nu e respectat sa se infiintzeze CRitical access hospitals. spitale de acces critic, adica tocmai acele mici spitale pentru ca oamenii sa nu moara fiindca trebuie sa se transporte sau sa fie transportatzi la dracu-n praznic. Hai sa-ti arat cum arata aceasta retea – si asta fara sa aiba suprapus reteaua de spitale mari http://www.raconline.org/racmaps/mapfiles/critical-access-hospitals.jpg Asa ca lasa-ma cu timpeniile pedeliste, bociste si basiste cu sa faci din doua spitale unul ca vai doamne nu ar fi utilate.

    Iar ingrijirea de baza fatza de pacienti este egala, indiferent ca au sau nu asigurare si e lege, am vorbit de nu stiu cite ori despre ea, se numeste EMTALA si legea romaneasca de asistentza de urgentza SMURD si relatie intre spitale e facuta pe baza EMTALA aproape cuvint cu cuvint – functioneaza SMURD-ul? da? e poate singurul lucru care functioneaza in Romania, si e facut pe model american. Zau mai lasa-ma si cu “si americanii au rezervatii”, ca vorbesti in dodii.

  18. cris spune:

    @ Filip

    repet, nu e vorba de basescu persoana, ci de basism, nu ca adoratie fatza de basescu ci in esentza ca dispretz cumplit fatza de oameni si reducerea sferei de interes si actiune a unui partid la interesele si dolofanirea propriului partid, clan, acoliti, etc.

  19. emi spune:

    Eu prin filme vad oameni care mor pentru ca nu au asigurare medicala.
    Si nici macar nu sunt vagabonzi.
    Cineva minte.

  20. tiberiu spune:

    @VV
    Nu exista nicio scuza pentru asemenea porcarie.Acest mod de comportare demonstreaza ca nu este un om cinstiti si responsabil.
    Nu este credibil ca o persoana care a ocupat anii buni functii publice semeneaza “pe neve”un document.Oricum se confirma ca este un simplu executant docil al ordinelor lui TB si al slugilor lui.
    Johannis este basist get-beget si va fi mai docil ca Boc la comenzile lui TB si al sclavetilor.
    Este un om compromis definitiv.

  21. Filip G spune:

    @cris,
    defineste basismul!
    Eu nu vad o diferenta notabila intre basism si pontism.
    Kovesi a fost basista iar acum e pontista.Si exemplele pot continua.
    Ori eu vad ca Tary doreste sa-l suspende pe TB si sa-l reabiliteze la final de mandat.
    OK,ce a facut zilele acestea TB pe plan international e conform fisei postului.Nu cred in povestea interventiei la Junker sa-i strice ploile lui Ponta.
    Dar ce rost are sa-i faciliteze lui Basescu reabilitarea pe plan national?

  22. cris spune:

    @ emi

    auzi, daca tot traiesti din filme, serialul ER l-ai vazut? Stii ca e facut, asa romantzat cum e, dupa ce se intimpla in Cook County Hospital din Chicago in fiecare zi, ora de ora – si acela, Cook County e spital de stat? si ca nu se uita nici dracu daca omul are asigurare? Nu, eu nu mint, cunosc legislatie Americana pe sanatate – care iti sta la dispozitie pe internet girla ca sa verifici ce spun, si mai si traiesc zi de zi intr-o realitate – si iar iti sta internetul la dispozitie girla ca sa vezi cum se aplica legislatia si cum merg lucrurile in realitate , si nu doar in film. Nu, eu nu mint, ci dumneata spui bazaconii, fara sa ai habar despre ce vorbesti si fara sa ai bunul simt sa vrei sa te informezi – de America?, nici macar despre asta, ci macar sa vezi ce spitale au fost afectate de ordonantzele lui boc.

  23. cris spune:

    @ Filip

    L-am definit foarte clar si de doua ori. basismul e un brand name pentru dispretzul fatza de nevoile unei natiuni si fatza de oameni, si exacerbarea interesului limitat de ascensiune si mentinere la putere al unui grup, partid, clan, etc. Ca brand name-ul pontism ii ia locul, sau ca johannismul ar trebui sa-i ia locul, tot aceeasi marie cu alta palarie e.

  24. Filip G spune:

    @cris,
    TB a fost primar al capitalei,imi aduc aminte cum dorea sa aiba consilierii de partea s-a ca altfel nu poate face treaba .Apoi a avut majoritate in consiliu.Ce a ramas notabil in urma lui?
    Ponta doreste sa aiba tot ce misca-n tara asta,la ce ii foloseste?
    Arta de a conduce lipseste dictatorilor.Ei nu conduc ei dicteaza
    Johannis are realizari din postura de primar al Sibiului.
    Eu dau credit omului gospodar,azi Johannis a punctat bine la TEBEA/

  25. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    haideti domnule Vosganian, sa fim seriosi, sunteti om al cifrelor, sa nu-mi ziceti ca n-ati gasit alta metoda de finantat localitatile decit aceea a plimbarii primarilor bucata cu bucata pe la usa cabinetelor…

    Daca nu gasiti metode e suficient sa-mi cereti mie, si eu o sa va fac in citeva ore toate formulele necesare pentru o distributie a banului care sa n-aiba de-a face cu culoarea politica din care face parte primarul unei localitati…

    Discriminarile de toate felurile practicate in alocarea banului sunt enorme, iar asta se intimpla deoarece nu exista principii. Ati avut ministerul de finante si cel al economiei (ma refer la PNL ca partid). Si ce-ati facut ca sa eliminati discriminarile si sa distribuiti banul pe baza de principii sau formule echitabile?

    Raspuns: nimic! Erati la putere, si va convenea, acum sunteti in opozitie si strigati ca din gura de sarpe: ajutooor, ne fura hotii! (inca odata, ma refer la partid, nu la persoana)

    • @ sorin g

      Atunci inseamna ca nu am inteles ce m-ai intrebat. Am crezut ca ma intrebi de ce e nevoie de bugetul central ;i de ce nu se poate renunta la aceasta metoda de santaj. Raspunsul meu a fost: majoritatea primariilor nu-si pot asigura existenta din venituri proprii, nici macar bani de salarii nu au. Ca repartizarea banilor se face cum se face, e alta tema.

  26. emi spune:

    Ca sa vezi, tu esti unica detinatoare a adevarului…
    Atunci de ce mai platesc americanii asigurari medicale?!

  27. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    da, e o alta tema de care nu se leaga nimeni aflat la putere…

  28. Tiberiu spune:

    D-l Tariceanu acum la A3
    Propune suspendarea !
    Hai Tariceanu !
    Hai cu demiterea jigodiei tradatoare !

  29. Filip G spune:

    http://www.stiripesurse.ro/sondaj-dezastru-pentru-iohannis-si-macovei-ponta-in-scorul-intern-de-la-psd/
    Am unele dubii la sondaj dar e acceptabil per ansamblu.
    Ce obtin oamenii lui Tariceanu pentru al scoate presedinte pe Ponta?
    Nu se pune problema ca oamenii lui Tary nu sunt liberali,fierbe liberalismul in ei cand aud de posturi si functii………..

  30. cris spune:

    @ emi

    nu, eu nu sunt detinatoarea adevarului, poti verifica oricind cum stau lucrurile si singura – da sarci pe goagal. Esti dumneata detinatoarea adevarului, a unuia aprioric, neverificat in niciun fel. Ai tot dreptul sa debitezi bazaconii, sa melitzezi despre ceea nu cunosti citusi de putin si astea sunt adevaruri, nu-i asa? Nu, eu nu sunt detinatoarea adevarului dar dumneata esti culmea ignorantzei: “The highest form of ignorance is when you reject something you don’t know anything about.” cea mai inalta forma a ignorantzei este sa negi ceva despre care nu stii nimic. Si nu-ti spun a cui e vorba ca oricum nu-ti pasa.

  31. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    inainte sa ajunga USL la putere in 2012 am prevazut exact ce se va intimpla la putere, si am zis la vremea respectiva asa: veti ajunge la putere si veti avea timp foarte limitat sa faceti schimbarile majore la care va ginditi, respectiv Constitutie, legea electorala cu revenirea la votul pe liste, legislatia electorala pentru referendumuri, si in general tot ce va nemultumea si ne nemultumea in legatura cu modul in care au guvernat portocalii…

    Ati ajuns la putere si ce-ati facut din ceea ce aveati pe lista? Nimic.

    Nu va acuz pe dvs personal, o sa tot repet asta…

    Deci, ati fost la putere, si atunci v-ati gindit (ca partid) ca n-are rost sa mai schimbati nimic, pentru ca sunteti la putere, si eventual o sa puteti face modificarile la final de mandat.

    He he, aici e buba. Finalul a venit mai repede decit v-ati astaptat (nu si eu!) si-atunci modificarile au ramas in aer… Pai acum ce credibilitate mai puteti avea (ca partid) cind cereti ceva pe care chiar dumneavoastra nu l-ati aplicat atunci cind erati la putere?

    Ca sa nu mai pomenesc de portocalii.. pentru ca ei au dus la rang de arta tehnicile de santaj a primarilor, si eliminarea prin metode securiste a concurentei care nu se dadea dusa in alt mod… Multora li se pare hilar sa-i auda pe alde boc, blaga, flutur, predoiu, etc… facind acuzatii de genul acesta.

    • @ sorin g

      Ezitarile liderilor USL s-au vazut inca de la referendum pe care nu aveam voie sa-l ratam. L.am ratat din frica. Apoi, mai toate proiectele majore au fost ratate tot din teama: reforma justitiei, reformarea economica a statului, reforma administratiei locale etc.etc. Lucrurile nu par a se fi imbunatatit. Cat despre faptul ca PD a devenit moralizatorul politicii romanesti, asta intr-adevar e ciudat…

  32. Tiberiu spune:

    Tariceanu: “johannis o marioneta in mainile papusarului-sef,la fel ca udrea si macovei”

  33. Kronstadt an der Graft spune:

    Din nefericire cam toți politicienii români sunt cam băsiști.
    În altă ordine de idei, destul de anapoda excursia lui Johannis la Țebea, dacă ne gândim că sașii nu prea s-au bucurat de elanul revoluționar al românilor. Ca să ne facem o idee de realitatea celor vremuri vreau să menționez aici că ziarul brașovean Kronstatder Zeitung din 16 decembrie 1850 a publicat o statistică a victimelor perioadei 1848-1849, care este următoarea: 304 maghiari, 310 sași, 5411 români și 93 de alte naționalități. Vorba lui Bariț, revoluția din țările române poate fi numită “numai ca în glumă” revoluție.

  34. emi spune:

    Domnule Varujan Vosganian eu nu cred povestea lui RAV, e cusuta cu multa ata alba.
    In primul rand, domnul Tariceanu trebuia sa va intrebe inainte de a face partidul daca ii veti fi alaturi, sa va traga de maneca atat de insistent acum, mi se pare cel putin disperat.
    In al doilea rand intrebarea corecta era “ce cauta un liberal printre socialisti?”
    In al treilea rand, ca isi asuma si domnul Tariceanu meritele dumneavoastra mi se pare normal, ambele semnaturi erau pe documente, erati o echipa, ciudat este cand isi asuma TB aceste merite, desi va punea bete in roate non-stop.

    • @ emi

      Solutia de crestere a pensiilor eu am dat-o, e adevarat. Ca si reducerile de impozite. Dar Tariceanu are meritul, in general, de a fi fost deschis la colaborare si de a nu ma obliga sa fac prostii.

  35. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ Kronstadt

    ti-i se pare putin 6000 de morti in vremea cind pistoalele erau cu bile si cu praf de pusca?

    Ca o comparatie, in zilele noastra in Ukraina pina acum sunt 2500 de morti…

  36. Tiberiu spune:

    Se pare ca Ponta sustine demersul d-lui Tariceanu
    Doamne Ajuta demersul d-lui Tariceanu !
    Amin !

    • @ Tiberiu
      @ all

      Cred ca Parlamentul ar sustine un demers de suspendare. Atata doar ca exista riscul sa transformam campania prezidentiala intr-un fel de lupta cu Basescu, ceea ce ar fi anormal.

  37. emi spune:

    Ce fraieri americanii astia, platesc asigurari medicale degeaba.
    Si cam toti regizorii lor sunt mincinosi.
    Eu nu cred asta, cred ca asigurarea medicala este necesara, ca fara asigurare primesti doar o ingrijire formala si oricum nu-ti poti plati medicamentele post-spitalizare. Spitale de stat sunt doar in orasele mari…
    Ma indoiesc ca regizorii mint cand arata ca exista oameni care nu-si permit tratamente medicale.

  38. cris spune:

    @ VV

    m-am uitat la 2009 si numirea lui Ciolos. Discutiile au fost din iunie, propunerea finalizata in toamna, si a fost ceva transparentza – adica mai multe nume discutate neoficial -, dar discutiile chiar la nivel de guvern au fost limitate.

    Cit despre o audiere in comisia pentru afaceri europene – am cautat agenda comisiei in lung si-n lat pe 2009 si 2010 – nu am gasit nicio audiere. Am gasit doar depre audierea lui ciolos in comisia PE.

    Iar domnul Predoiu acum atit de aferat de nominalizarea lui cretu, atunci ministru de externe, era foarte ferm ca boc numeste un singur candidat si nici vorba sa doreasca vreo comisie de afaceri europene a parlamentului sa discute nominalizarea, aceea nici nu s-a pomenit. Nu s-a discutat nici macar in coalitia de guvernamint psd-pdl – o spun si Duvaz, o spunea si Diaconescu predecesor al lui Predoiu, atunci inca pesedist, darmite in parlament.

    http://www.ziare.com/predoiu/stiri-catalin-predoiu/predoiu-ciolos-a-fost-ales-din-septembrie-pentru-functia-de-comisar-916015

    Adica nu, nu s-a facut de fapt nicio discutie nici macar in guvern, darmite in parlament

    ( ce zicea diaconescu: “Diaconescu a precizat ca este absolut necesar un “consens politic” astfel incat Romania sa aiba mai multe variante pentru comisarul european”.

    “Este nevoie de persoane cu sprijin politic intern, indiferent de culoare politica. Doua sau trei candidaturi, capabile pe de o parte sa acopere posturi de substanta, iar pe de alta parte sa fie in masura sa poata funtiona ca si comisar europeni pe mai multe posibilitati in ceea ce priveste mandatul”, a mai declarat Diaconescu, facand precizarea ca “este foarte posibil ca lista comisarilor sa fie definitivata in urmatoarele doua saptamani”.

    De asemenea, fostul ministru a mai declarat ca “guvernul interimar condus de domnul Boc a luat o decizie in ceea ce priveste o desemnare formala a domnului Ciolos ca si comisar pe Agricultura, in absenta PSD din Guvern”.)

    • @ cris

      Atunci lucrurile au fost mai simple pentru ca Guvernul si TB mergeau pe aceeasi mana. Oricum, la cata demagogie e in clasa noastra politica, nu ma mir ca multi sustin altceva decat au facut in trecut. Pe de alta parte, ne-am facut de ras, Comisia Europeana a ignorat scrisoarea opozitiei. Nu stiu ca in vreun alt Parlament sa se fi facut audieri. Dar si Ponta ar fi trebuit, totusi, sa aiba un minim dialog cu opozitia.

  39. cris spune:

    @ VV

    adica, vrem dreptate dar nu pentru catzei. Nu, nu am nicio indoiala ca scandalul facut acum de pdl si girat cu semnatura de Johannis e din aceasta categorie – caci in 2009-2010 dumnealor pdl n-au cerut opinia nimanui, dimpotriva au insistat ca au deja un plan si ala se urmeaza fara discutie. Nu scuza lipsa de transparentza a psd-ului in aceasta privintza in 2012, dar cert nu da nicio credibilitate demersului facut de boagiu &co.

  40. Kronstadt an der Graft spune:

    @sorin gyorgyfalvi
    Nu mi se pare deloc puțin, mai ales că foarte multe din victime au fost femei și copii din satele atacate de așazisele armate revoluționare.
    Apropo, nimeni nu stă să analizeze tâmpenia pe care o fac udemeriștii la ora actuală cu privire la fidelizarea electoratului maghiar din România. Ca să-și urce sacii în căruță bat din greu pe moneda autonomiei, fără să le pese că deja au o generație fanatizată pe tema asta. Din ce în ce mai mulți pui de secui au început să urmeze îndemnurile aiuritoare ale politicienilor udemeriști și fac tot felul de fițe legate de ura față de elementul românesc și de România. Păcat de ei că până la urmă mulți au să facă pușcărie nevinovați sau mai rău decât atât, împinși de la spate de lozincile parșive ale politicienilor duplicitari. Parcă-l și văd pe Kelemen Hunor cum o să explice el cu lux de amănunte că UDMR se dezice de acțiunile cutărui secui, care a dat foc la nu-știu-ce sau l-a înjunghiat pe nu-știu-cine.

  41. cris spune:

    scuze, lipsa de transparentza a psd in 2014 voiam sa spun.

  42. Filip G spune:

    @cris,
    miercuri Juncker anunta comisarii si domeniile repartizate.
    Ce rost are chemarea Corinei Cretu in parlamentul national in fata comisiei pentru a fi audiata?
    Spiritul legii nu era in sensul ca Parlamentul sa fie pus in postura de a constata un fapt implinit.
    Parerea mea.

  43. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    Ziceti asa: “Ezitarile liderilor USL s-au vazut inca de la referendum pe care nu aveam voie sa-l ratam. L.am ratat din frica. Apoi, mai toate proiectele majore au fost ratate tot din teama: reforma justitiei, reformarea economica a statului, reforma administratiei locale etc.etc.”

    Ma bucur ca puteti da raspunsuri atit de sincere, dar aici se ridica o intrebare legitima: ce rost are sa ceara puterea cineva care se teme sa faca schimbari?

    Referitor la faptul ca PD-ul e moralizatorul politicii romanesti cred ca asta e una dintre cele mai grave chestiuni care pot fi imputate fostului PNL… Fara PNL ei erau condamnati la disparitia de pe scena politica romaneasca (in cel mai fericit caz ar fi murit incet…), iar PNL ar fi ajuns singurul reprezentant legitim pentru dreapta eshichierului politic, adica ar fi adunat laolalta toti votantii de dreapta…

    Gresala asta de strategie ne va costa pe noi toti enorm de mult in urmatorii 10 ani…

  44. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ Kronstadt

    udmr-istii fac exact ce stiu ei mai bine: sa exploateze toate slabiciunile clasei politice romanesti. Tupeul lor a ajuns la cote de neimaginat, ceea ce arata cit de fragila este stabilitatea politica a Romaniei, si sunt convins ca daca (prin absurd) am ajunge la un razboi cu rusii… atunci ei si-ar declansa un razboi de independenta fata de noi!

  45. cris spune:

    @ Filip

    nu este un fapt implinit, Filip. Junker vine cu ministrii in fatza comisiilor corespunzatoare din parlamentul European, si unul sau altul pot fi respinsi. Apoi se vine cu toata comisia in fatza parlamentului European. da? Mai intii e nominalizarea apoi trecerea prin comisii, apoi trecerea intregului guvern prin parlament. Sigur ca are un sens audierea in comisia de afaceri europene a lui Cretzu. iar daca nu le place de ea sa comunice cu comisia respectiva a PE pe de o parte si sa ceara o alta nominalizare de la ponta.

    Treaba lor, daca vor balamuc, sa-l faca, dar sa-l faca respectind niste pasi pe care ii respecta toata lumea. Ar fi o premiera probabil in UE dar macar asta ar avea un sens, caraghioslicul de scrisoare pe care au trimis-o, nu.

  46. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    tactica suspendarii lui basescu intr-adevar ar transforma lupta politica din campania prezidentiala intr-o lupta anti-basescu. Dar asta e o miscare politica extrem de inteligenta din patea adversarilor dvs, care va vor pune intr-o situatie de sah-mat!

    Adica: in parlament daca veti vota impotriva suspendarii veti fi catalogati ca fiind basisti iar electoratul ii va percepe pe ei ca fiind anti-basisti, si au suficiente voturi ca sa obtina suspendarea si fara participarea opozitiei… iar pe de alta parte daca veti vota pentru suspendare rezultatul va fi exact acelasi pentru ca tinta lor principala este sa-l scoata pe basescu de la butoane pe durata campaniei si alegerilor! Si in cea de-a doua situatie electoratul il va considera pe basescu ca facind parte din tabara acl…

    Am si zis demult: ceea ce in trecut a functionat in favoarea lui basescu, de data asta functioneaza impotriva lui, si implicit impotriva celor cu care este el asimilat, adica acl

  47. Filip G spune:

    @sorin,
    politica romaneasca sufera din cauza politicienilor care joaca la doua capete.La Europarlamentare multi lideri PNL au facut noncombat,sa obtina PNL un scor mic si Crin sa plece.Acum sunt debusolati si nu stiu ce sa faca,Ar merge cu Tary,dar daca Tary nu intra la guvernare.Ar vota cu Johannis dar nu-s siguri ca castiga.Atunci incearca tot felul de combinatii de a juca la doua capete.Multi vor avea surprize,nu poti fii castigator cu fundul in doua luntrii……….

  48. Kronstadt an der Graft spune:

    Iar ne jucăm dea politica. Abia ce a ajuns Băsescu să se zbată din greu pentru a-și găsi un aeroport unde să aterizeze, că acum e în aer, și vin unii care vor să-l ajute să se reinventeze. Mă îngrozesc la gândul că cine știe ce tâmpenii le-a mai promis matrozu celor de la NATO, bineînțeles pe seama noastră, pentru a-și găsi un loc ferit prin organizație. Nu degeaba se gudura ba pe lângă madam Merkel, ba pe lângă Obama.

  49. cris spune:

    @ VV

    da, atunci tii asemenea discutii in tara, ceri transparentza, ceri un regulament clar dupa care sa se duca asemenea discutii privind nominalizarea si niste pasi clari ulterior care sa fie in acelasi ritm cu pasii europeni. Dar sa te duci cu satra la Junker sa zbieri ca vrei ceva ce nu se face in niciun guvern dintr-o tara democrata, adica trecerea prin comisie inainte de nominalizare, e cel putin ridicol. Vorba pe care am mai spus-o azi: culmea ignorantzei este sa negi ceva despre care nu stii nimic. As mai adauga ceva, in acest context: culmea demagogiei este sa negi un lucru despre care nu stii nimic, doar de dragul de a face scandal care sa-ti serveasca tie personal chit ca e in detrimentul unei tari.

  50. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ Filip G

    esti pe-aproape, dar nu chiar unde trebuie…

    Sistemul de sustinere si-i l-a patentat Crin Antonescu dupa modelul celor de la PD, ala cu partidul primarilor…

    Problema a fost ca primarii aia pe care i-a convins ca sa-l sustina au pus conditii: ciolan!

    Odata cu iesirea din USL Antonescu a trebuit sa le promita alt ciolan! Asta cred ca e si motivul pentru care s-a retras Crin Antonescu: a ajuns la concluzia ca a creat un monstru dupa chipul si asemanarea PD-ului…