N-are nicio importanţă că nimeni n-a dovedit că aş fi declarat cele susţinute de Gândulinfo, România Tv şi B1. Nu interesează pe nimeni că parlamentarii cărora eu le-am povestit nu au fost identificaţi şi că eu nu le puteam declara nimic la sfârşitul şedinţei de luni a conducerii PNL pentru simplul fapt că nu eram acolo. Nici faptul că preşedintele Antonescu a spus limpede că nu am făcut astfel de aprecieri în vreo şedinţă a conducerii PNL. N-are nicio importanţă şi halucinaţia continuă. Oamenii politici sunt întrebaţi ce opinie au despre asta, de parcă chiar s-ar fi întâmplat. Întreabă Mediafax, întreabă Realitatea Tv etc. Se tot întreabă, doar-doar oamenii politici or s-o ia de bună.
Crin Antonescu a răspuns foarte corect că nu se pune problema unei remanieri tot aşa cum nu a auzit vreodată ca eu să fi făcut astfel de declaraţii. Victor Ponta aflându-se la Paris, a putut afla chiar de la mine adevărul şi atitudinea sa a fost raţională de la bun început. Cătălin Ivan, purtătorul de cuvânt al PSD, luat pe nepregătite, m-a îndemnat iarăşi să plec, dacă sunt nemulţumit. Probabil că şi în seara asta se va discuta pe seama acestei năzbâtii. De o lună şi ceva de când sunt ministru am fost remaniat deja de vreo două-trei ori, am fost cercetat penal din diverse motive, am cerut pentru mine comision la privatizări, am acuzat fără precedent (de fiecare data) pe primul ministru, am cântat la pian în loc să muncesc etc.etc. Ca să mă consolez, pun această situaţie pe seama simţului umorului la români. Deşi, cum s-a mai văzut, ca şi circul, asta nu ţine loc de pâine.

@un liberal optimist
Eu nu-l admir pe Plesu, dar nu pot spune ca e un om prost. El sufera, ca multi intelectuali romani, de lipsa coloanei vertebrale.
Si tu ma dezamagesti ca o admiri pe AG si ai cere-o de nevasta.
@Adam Mares,
Iar tu esti prea naiv sa pricepi ca de fapt apar doar principii si nu fapte. Alina Gorghiu +celelalte doua Gratii sunt doar Principii. Individul puturos de doua sute de kile este doar un fapt nedorit de nimeni. Nici macar de cei linsi in fund! Ca si toti teleptualii proveniti de GDS:Liiceanu, Plesu, Vasilescu, Pora si altii care ma ingretoseaza oridecate ori aud de ei. Sa nu uit de Sever Voinescu, Baconschi. Singurul intelectual cu carti bune este Patapievici, desi si el a ajuns un lingau si, poate un penal. Pacat de inteligenta lui!
@adam mares,
Eu pana nu gust o ciorbita facuta de alinuta g nu ma pot pronunta…
Un liberal optimist,
Urasc pupincuristii de orice parte ar fi. Sunt libidinosi si daunatori. Fie ca sunt filozofi sau ziaristi. Si pagubosi…
@un liberal optimist
Recunosc ca mai am si naivitati, dar eu nu regasesc principiile in aceste fatuci descurcarete.
@Adam Mares,
@Pacala,
Ce-ar fi sa-i deschideti blogul alinutei doar sa va convingeti ca fata asta chiar e conectata la toate evenimentele comunitatii pe care o reprezinta!
La cat e de ocupata, ar fi inutil s-o cer de nevasta!
@Adam Mares,
Atunci ramai cu filozofii de mare caracter de la GDS!
@un liberal optimist
Toate chestiile alea le poate face si Andreea Marin, si Mihaela Radulescu etc. Nu ma impresioneaza deloc. Evident ca trebuie sa faca si ea ceva ca sa isi formeze un electorat fidel.
Viziunea mea despre un om politic e ceva mai profunda.
@un liberal optimist
N-am nicio stima pt filozofii de la GDS, dar asta nu inseamna ca trebuie sa-mi placa niste politicieni.
http://www.pesurse.ro/2013/02/22/varujan-vosganian-nu-poate-fi-vorba-de-tabere-sau-/#news
Probabil l-au injurat, in gand, ambele tabere.
Dl VV si diplomatia lui!
Aici vad ca mergem in continuare inainte cu oferirea de pomana amaratilor din UE, le dam pana si energia de pe noi…am vrut sa zic camasa de pe noi….dupa care ne vor impune preturi la kw de nu vom mai putea sa platim
Începe privatizarea Hidroelectrica:
10% din toate acţiunile companiei sunt vândute la bursă
22 feb, 12:55
http://www.economica.net/hidroelectrica-isi-creste-capitalul-cu-12-49prc-10prc-din-toate-actiunile-companiei-sunt-vandute-la-bvb_46233.html
Capitalul Hidroelectrica va fi majorat cu 12,49% prin emiterea de noi acţiuni, Fondul Proprietatea având dreptul să subscrie 2,49% din titluri, în baza dreptului de preferinţă, iar 10% din acţiuni vor putea fi cumpărate prin intermediul Bursei de Valori Bucureşti.
@ un liberal optimist spune:
februarie 22, 2013 la 2:34 pm
Spuneti:
“@Marian Nicolae,
Urasc comentatorii care n-au idei proprii si abuzeaza de linkuri. Sigur, pe tine te preocupa niste chestii ciudate, speculate si de Vocea Rusiei. Acum ne dai niste chestii cu educatia.”
Se intampla sa am si idei personale, totusi faptul ca ma folosesc de link-uri nu ar trebui sa deranjeze pe nimeni, atata timp cat nu plagiez…
Eu unul nu-mi doresc banii lui Jiji…imi ajung ai mei.
Continui sa cred ca intr-o lume normala, ideile mele nu ar trebui sa para ciudate nimanui, dar asa cum remarcati mai jos, in comentariul dumneavoastra, romanii nu mai au o scara a valorilor raportata la normalitate….
Despre Victor Ponta Naum, va sfatuiesc sa nu mai visati, pentru ca ceasul va suna de dimineata oricum…..
@VV
14:05 – Ia cuvantul presedintele UDMR, Kelemen Hunor. La finalul discursului sau, acesta i-a daruit un steag secuiesc presedintelui PNL, Crin Antonescu. Liderul UDMR a tinut sa precizeze ca este un cadou simbolic, in semn ca UDMR este gata sa incheie disputa pe acest subiect.
In replica, presedintele PNL, Crin Antonescu, a multumit, comentand acid ca steagul secuiesc poate sta foarte bine in mainile sale si este binevenit atata timp cat nu este arborat pe cladirile publice din Romania.
In ziua cand “proiectul Johannis” va fi reintregit cu participarea UDMR in USL voi sti ca regimul BaSecu s-a incheiat si urmeaza pedepsirea drastica a responsabililor regimului portocaliu vinovati de delapidare si tradare.
@ Tiberiu
Te respect prea mult, sa-ti aduc argumente la subiectul Becali fotbal.
Cum am spus las-o balta mai bine.
Iar in ceea ce prveste ‘viziunea’ de aderarea lui Becali la USL, iar te inseli, mai documenteaza-te. Antonescu-Ponta l-au cooptat in USL printr-o inginerie desteapta, poate ca singura de la infiintarea USl pt a distrage atentia de la subiectul Oltchim.
am sugerat si comentat asa ceva pe blog la vremea respectiva.
Doar nu ai devenit cumva asa peste noapte un FAN cioban??
ghitzanshtein ala iar da cu mucii in fasole
doua idei de fortza:
- actiunile “din vara” au sporit simpatia romanilor pentru america
- procuror general si “procuror anticoruptie”, musai cineva “cu experienta”
asta e prost sau se preface?
de la administratia americana, imbicsita de lobbysti (spagari, pe romaneste) si de interese obscure n am nicio asteptare
ma surprinde insa atitudinea comunitatii si a diplomatiei evreiesti, care nu se poate sa nu fi realizat ce mari deservicii le aduce: ma face sa mi reconsider simpatia pentru ei
un liberal
Declaratiile Claudiei despre intrarea in politica nu sunt diferite de cele ale Alinei legate tot de intrarea in politica (expuse undeva intr-un interviu). Imi place mai mult Claudia (in poza de pe blog, nefotoshopata :-)), prin ceea ce exprima fata ei.
@Adam Mares,
Daca tu crezi ca nu pot dormi noaptea din pricina gratiilor liberale te inseli amarnic. Uite, acum mi-a dat de gandit comentariul de mai sus al lui tudor, referitor la ce i-a zis Ghitainstana lui Kerry. Cred ca tipul este disperat in contextul in care SUA se degajeaza de Europa, inclusiv de scaderea interesului american pentru Ro. Isi vede astfel periclitate o gramada de afaceri in derulare. In rest gargarele cunoscute, cu porcurorii, cu faptul ca romanasii au devenit brusc cei mai proamericani, in conditiile in care sunt refuzati la vize etc.
Adicatelea Klaus Johannis e mai bun decat Varujan Vosganian pentru ca Germania e mai potenta decat Armenia? Asa de dependenti de altii am ajuns? Si cu omul potrivit la locul potrivit cum ramane?
http://www.pesurse.ro/2013/02/22/premierul-dezminte-remanierea-guvernamental-nu-am-/#news
Ponta confirma ce-am spus eu: love.
@adam mares,



Citeste si “Eu fac remanierea si apoi o anunt…” a clasicului in viata Ponta.
@un liberal optimist,
Pe madam alinuta g o stiu, as fi pus-o in locul lui corlatean lejer, dar pentru ca chiar imi este simpatica chiar as vrea sa o vad daca e si gospodina. Ma rog, visex la cai pe pereti…
@emi,
depinde cine decide si masoara potenta…
Omul potrivit se ia de la partid si i se cauta locul potrivit cu ce vrea el si partidul…
@tiberiu,
@barosanul,
simplu, cred ca a fost simplu calcul electoral – era pacat sa se piarda voturile lui jiji. omul are deja imagine publica, i-au mai pus usl in spate ca sigla. Restul sunt vorbe …
Emi, dl VV nu este ca ei, degeaba te omori tu pe-aci. E cultivat si spiritual si artist si nu vorbeste limba lor de lemn. Pt. politicienii nostri asta este ceva impardonabil, si in optica lor ingusta inseamna lipsa de realism, neseriozitate, poezie.
Poate @un liberal optimist crede ca am ceva personal impotriva unora. N-am nimic, dar nu pot sa nu le observ saracia intelectuala, limbajul stereotip, absenta imaginatiei si a profunzimii.
@barosanul
multumesc pentru aprecieri.In ceeace il priveste pe Becali suntem de acord ca integrarea in PNl a fost o “inginerie politica” desteapta, dar de ambele parti. Pentru faptul ca a aderat la PNL ii apreciez atat pe Crin cat si pe Becali.
Da,consider ca aceasta “inginerie” trebuie continuata si dupa alegeri.Un partid mare ca PNL trebuie sa includa si ciobani si tarani si tigani.Politica se face cu si pentru toate categoriile sociale.
PNL trebuie sa iasa din paradigma elitista pentru a atrage adeziuni din toate paturile sociale,iar Becali are priza la un bazin electoral la care PNL-ul traditional nu are acces si de aceea sunt si fanul lui. USL a castigat alegerile cu Becali si il vreau in continuare in PNL ,dar dupa ce i se va face um mic instructaj pentru a-si tempera excesele verbale
@pacala
AG nu detine mai mult de 50 de cuvinte in vocabularul sau.
Daca va place sexual, e alta poveste, eu vorbesc serios.
@Adam Mares
La profunzimile doamnelor se pricepe Filip G. Pe mine m-a convins.
Pentru cei care nu au crezut in proiectul Iohanniss este bine sa inceapa sa creada, erau multi viteji care ma blamau sau mai grav ignorau cand ziceam de tandemul Tariceanu-Iohanniss. Saracu’ derbedeu va iesi cel mai sifonat din treaba asta, dar de fapt nici nu conteaza in puzzel-ul asta, el este doar maimuta care muta piesele. Ne vom ocupa noi de el, iar cei necredinciosi e bine sa puna mana sa creada ca avem si alte planuri marete pentru tara…
Acum targetul este sa dispara PD-L, lucru pe care ne ajuta PSD sa-l ducem la bun sfarsit astfel ca in Romania sa ramana doau forte puternice de stanga si dreapta care sa alterneze la guvernare, asta este rezultatul final, asa sa stie si curiosii, insa derbedul dupa ce isi termina rolul de maimuta nu va mai conta, pentru detalii astept intrebari!
@hermann
Asteptati intrebarile aici sau pe blogul dumneavoastra?
@Adam Mares
Sunt fericita. Am cautat in librarii Sotron si am gasit (in sfarsit!!!) Cartea soaptelor. La italieni a venit (in limba italiana) la prima comanda pe net, aici am comandat-o de trei ori in ultimul an (in februarie trecut, in septembrie si acum in ianuarie, de cate ori am venit acasa)… n-a venit. Maine nu mai vorbesc cu voi, am treaba.
@VV
Pai cu siguranta urmeaza sa va ceara ceva, aia care trag sforile in spatele gazetelor ori posturilor TV. Sau v-au cerut si nu le-ati dat…
@emi
Pai tu n-ai citit Cartea soaptelor? Te bat la funduletz!
Pai nu l-am gasit. L-am facut cadou in decembrie 2011 unei familii de italieni (evident in italiana), la Milano l-am gasit muuult mai usor.
Domnule ministru, eu în locul dumneavoastră aș face ultraurgent o conferință de presă și aș preciza clar cu acestă ocazie adevărul, cu subiect și predicat (după cum zice o vorbă gazetărească de ultimă oră). Și aș atenționa tot cu această ocazie reporterii veniți de la posturile și publicațiile în culpă să precizeze dacă au înțeles ce li s-a spus.
Trebuie să terminați odată cu bășcălia asta dâmbovițeană, în care o mână de bârfitori se dau reporteri sau ziariști. Ziariști de ziua a șaptea!
Era bine sa fie de ziua a saptea, aia n-ar minti. Sunt ziaristi de doi bani.
@eva
Daca “profunzimile” tale nu sunt ca subteranele Florentei, tot degeaba.
@adam mares,
Nu imi pune in gura vorbe nescrise. Eu am fost serios razand fara sexualitate. Pe bune, unul din criteriile mele in a evalua o femeie este a face o banala ciorba buna.
Herman,
Pe bune, cat de greu este sa iti dai seama ca se doreste existenta a doua blocuri politice si disparitia PDL? Si ca obiectivele declarate si in presa au fost de aceasta natura.
USL este format din 2 aliante, ACD si ACS. PDL sa dispara:
http://adevarul.ro/news/politica/crin-antonescu-Imi-doresc-pdl-dispara-e-chestiune-igiena-politica-1_50ae26bc7c42d5a6639a0ee4/index.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Alian%C8%9Ba_de_Centru-St%C3%A2nga
http://ro.wikipedia.org/wiki/Alian%C8%9Ba_de_Centru-Dreapta
Ce nu inteleg este ce face Iohannis aici acum si asa de devreme, aici te rog personal sa imi spui ce construieste cu Iohannis domnu Crinut..
@pacala
Eu stiu sa fac mai multe feluri de ciorbitza. Buna. Asa ca, daca femeia nu stie, o invat. Totul e sa vrea.
@Adam Mares
Adica sculptate si pictate de maestri florentini?
@eva
Adica intortocheate, secrete si periculoase. Unii si-au gasit moartea acolo, altii, salvarea.
Daca prinzi un barbat cu bani, sa-l duci pe Ponte Vecchio.
Operele maestrilor florentini sunt la vedere.
Este interesant ca la Florenta se gaseste si un muzeu al stiintei, unde se pastreaza un deget mumificat al lui Leonardo da Vinci.
@emi
Vrei sa ne intalnim la Roma?
Ar fi frumoasa o vacanta la Roma, mai ales impreuna cu tine…
@eva
Eu am intrebat-o pe @emi.
@Adam Mares
Ok! In noaptea asta vom merge la Roma. Eu in vis pot face orice nu pot in realitate. Maine iti povestesc ce am “vizitat” impreuna.
@emi
Vezi, asta e diferenta dintre noi. Tu esti doar in visul tau. Eu sunt nebunul din toate visurile, inclusiv din cel numit realitate.
Daca tot iti plac atat visele, sa citesti “Luiza Textoris” de Corin Braga. O sa afli acolo si frumusetea, si primejdia lumii onirice.
@emi
De fapt, poate ti-o povestesc eu. Dar m-am plictisit de mine vorbind. Am nevoie sa ma “cazez” temporar in altcineva/altceva. Sau sa ma parasesc ca pe-o haina pe care o lasi o vreme la vestiar (cred ca am citat aproximativ).
Ne-am intalnit la Roma la Fontana di Trevi. Eu aveam o scurta turcoaz, tu un pardesiu serios. Nu ma cunosteai, ma asteptai pe o banca. Am venit din spate si ti-am acoperit ochii:”Ghici, cine-i?” Mi-a raspuns un zambet sagalnic si un oftat imperceptibil de usurare: “Chiar ai venit!” Aerul greu de apa mirosea a verde. Tinandu-ne de mana am facut “un giro”. Parcurile italiene sunt deosebit de frumoase si bine ingrijite. La fel este si parculetul din jurul acestei fantani. Sunt atatea plante necunoscute in culori superbe incat nu stii ce sa admiri mai intai. Sunt obositor de multe frumuseti! Ne apropiem timizi de fantana. Sunt oameni de toate formele si culorile in jurul nostru si vorbesc in toate limbile Pamantului, fotografiind neobositi si fericiti. Fantana e misterioasa si plina de povesti. Am atins-o cu respect si i-am ascultat povestile. Obositi de atatea limbi necunoscute, am decis sa plecam la Columna Imparatului Traian, sa ne regasim.
@emi
Fontana di Trevi – La dolce vita:
http://youtu.be/The8Xi6fKOE
@Adam Mares
M-ai prins, n-am fost niciodata la Roma. O pisicuta vreau si eu! Sau mai bine nu, trebuie sa am grija doar de motanelul in pardesiu fara culoare.
Asta-i blog de politica economica, de vosganieni, de pianisti etc, sau de lipeleala ? Ia mergeti voi pe sentimente.ro sau ceva similar.
@ Mihail
Lăsa lumea sa se simtă bine
@mihail
Suntem on topic, nu e nicio lipeala, e halucinatie pura.