- Socotesc că reîntregirea veniturilor salariale ale bugetarilor, la nivelul din 1 iulie 2010 este un act de justiţie socială şi de minim respect la adresa unor categorii profesionale. Cu atât mai imoral este să te joci cu speranţele oamenilor, să promiţi, atunci când ştii că nu te poţi ţine de cuvânt.
- Nu înţeleg de ce despre ipoteticele majorări de salarii vorbeşte preşedintele României, care nu are niciun fel de atribuţii în acest sens, şi nu Guvernul. Poziţia în care se pune premierul prin discreţia absolută în legătură cu teme esenţiale, de la chestiunea salariilor şi până la Tratatul de stabilitate, riscă penibilul.
- O declaraţie privind reîntregirea salariilor când toate datele primelor luni arată că nu vor fi resurse suplimentare necesită explicaţii pe care, totuşi, niciun oficial nu le dă. Iată care sunt auspiciile nefavorabile pentru o atare decizie:
a) capacitatea economiei de a genera venituri bugetare este limitată. Chiar în condiţiile în care, în anul 2011, PIB real a depăşit cu 30 mld lei PIB prognozat, veniturile bugetare nu au crescut, coborând la aproape 31% din PIB.
b) creşterea economică pe anul 2012 a fost revizuită în minus, ceea ce, dacă devine realitate, obligă la tăierea a cel puţin un miliard de lei din cheltuielile bugetare.
c) situaţia bugetului , pe primele două luni, nu este încurajatoare. Daca în luna ianuarie am avut excedent, datorită faptului că noua lege bugetară nu intrase în aplicare, în luna februarie deficitul este relativ mre pentru această perioadă.
d) cheltuielile cu dobânzile e posibil să fie mai mari decât cele prevăzute.
e) condiţiile internaţionale nu ne avantajează.
4. Preşedintele nu explică modul în care o astfel de creştere salarială poate fi posibilă, din punct de vedere legal. Iată ce spune Legea responsabilităţii fiscale:
„Art. 9 (2) Cheltuielile de personal totale ale bugetului general consolidat nu pot fi majorate pe parcursul anului bugetar cu ocazia rectificărilor bugetare. »
Cu alte cuvinte, pentru a majora veniturile salariale cu 10% de la 1 iunie (cam cât ar trebui ca să reîntregeşti salariile), trebuie să reduci personalul cu cca 6%, ceea ce înseamnă, pentru România, să dai afară, până la 1 aprilie a.c. cam 70 000 de persoane. Aşa ceva este imposibil. Sau dacă asta e maniera în care Guvernul vrea să majoreze salariile, atunci cred că salariaţii înşişi îi vor spune să se lase păgubaş.5 Nici un oficial nu prezintă cifre privind impactul bugetar. Un calcul aproximativ arată că reîntoarcerea la nivelul drepturilor băneşti din iunie 2010, în condiţiile reducerilor de personal (care, însă, au afectat salariaţi cu venituri foarte mici), a anulării unor drepturi, cum ar fi al treisprezecelea salariu, primele de vacanţă sau tichetele cadou, arată că e nevoie, totu;i, de cel puţin 1 miliard de euro pentru perioada 1 iunie – 31 decembrie 2012.
5. Guvernul nu ne spune cât de coerentă este măsura reîntregirii salariilor cu cea privind intrarea, începând cu 1 ianuarie 2013, sub incidenţa prevederilor Tratatului de stabilitate, anume a unui deficit structural de maximum 0,7%.
Privită din perspectiva tuturor acestor considerente, declaraţia preşedintelui României pare lipsită de seriozitate. Aşteptăm provincia, adică Guvernul.

Corectati pct.3b – 2012
@ Corina
Am corectat, multumesc.
@VV,
Nu v-ati prins de smecherie. Tineti minte cand se pomenea de 5%? Zilele trecute MRU pomenea de reducerea CAS cu 3-4%, dar la angajati. Cred ca asta va fi cresterea de salarii(se va suplimenta cu ce va lua de la privati).Plus ce va mai aduce Blejnar(care pare foarte increzator pe scaunul sau). Poate sa mai ia ceva si de la sanatate(ca si Duta e sigur de scaun).Practic se vor incadra in Legea responsabilitatii fiscale. La gainarii sunt campioni.Sa vedem care vor fi fraerii care ii vor vota.
@ un liberal optimist
Nu merge. Legea spune clar ca nu poti majora salariile. Daca reduci CAS, nu inseamna crestere de salarii la bugetari.
@VV,
Cred ca s-a simtit bine intre ai lui. Le-a dat temele de campanie. Sa vedeti cum vor umple televizoarele dand din gura!
@ un liberal optimist
Sa vezi cum imi cer televiziunile puncte de vedere la ce spune Basescu! In loc sa-l intrebe pe el cum o sa faca, ma intreaba pe mine.
http://www.cotidianul.ro/o-noua-rosia-montana-175182/
Noi ce zicem?
@ Corina
Eu sunt rezervat, nu sunt ultraecologist. Dar in PNL nu s/a discutat.
@VV
Ce-i pasa lui TB sa promita bani? Mai ia vreo cateva miliarde imprumut(doar nu el plateste banii) si dupa alegeri le ia banii inapoi sub diverse forme. Isi bate joc de cetateni ca de ultimii oameni. Pe buna dreptate, i-a pacalit de atatea ori,de ce n-ar merge iarasi cu acelasi “ulcior la apa”.Crede ca in Ro fraiereala tine la infinit.
S-ar putea sa aiba dreptate,ramane de vazut.
@ tiberiu
Basescu nu trebuie lasat sa-si bata joc de cetateni.
[...] Varujan Vosganian: „Cu alte cuvinte, pentru a majora veniturile salariale cu 10% de la 1 iunie [2012] (cam cât ar trebui ca să reîntregeşti salariile), trebuie să reduci personalul cu cca 6%, ceea ce înseamnă, pentru România, să dai afară, până la 1 aprilie a.c. cam 70.000 de persoane. Aşa ceva este imposibil. Sau dacă asta e maniera în care Guvernul vrea să majoreze salariile, atunci cred că salariaţii înşişi îi vor spune să se lase păgubaş”. pr. dorin picioruş psa. gianina picioruş teologie pentru azi [...]
Adica sunteti de 8 martie la Roma? Ce romantic!
@ emi
Am doua conferinte cu Cartea soaptelor.
@VV,
Maestre, sunt experti in gainarii. Nu majoreaza salariile, reduc contributiile. Ca nu-i asa?Reduc povara fiscala.Adica, stimuleaza “mediul de afaceri”. Vorba lui @tiberiu:se mai imprumuta gigolo de la Finante in pierdere si coafeaza bugetul. De ce credeti ca azi in parlament era cel mai mare european si cel mai mare pro-american.Nu intamplator am scris Parlament cu “p” dupa decizia de azi a CCR , facuta asa, la “oha”?
In rest, sa va bucurati de Roma, parcurgand-o pe jos, pana cadeti lat. Am facut aceasta experienta de cateva ori si, credeti-ma, nu exista experienta mai minunata. Sigur, cu cultura de rigoare de liceu!
Am mai incercat aceasta experienta si prin Asia Mica, dar parca a fost mai greu.
@ un li beral optimist
Cel mai greu a fost pe dunele din Kalahari.
@VV,
Se pare ca extragerea gazului din sisturi e o chestie complet neecologica. Din ce am cules informatii este vorba despre o extragere printr-o metoda de cracare hidro, ceea ce presupune o infestare majora a straturilor freatice de medie si mare adancime. Si asa Moldova de Sud e batuta de Dumnezeu.Poate @lordul john se documenteaza si ne mai lumineaza.
Nu intamplator UE n-a admis importul de petrol extras din sisturi, desi necazurile raman la canadieni.
Din cate stiu, Chevron a luat pas de la bulgari.
@ un liberal optimist
Unii zic ca e periculos pentru mediu, altii zic ca nu. Dar e la fel de periculos ca pana in 2020 ramanem fara gaze naturale.
discursul asta, atata cat am putut asculta , caci in genere nu a spus nimic decat propaganda, il asemui cu scena balconului din decembrie ’89 al lui ceausescu , cu promisiunea celor 200 lei suplimentar la salariu …
-apoi am auzit-o pe roberta foarte nemultumita de faptele protestatarilor de la balcon si ca a facut ea pe detectivul si ca liberalii nu stiu ce au facut si ca de fapt capul rautatilor e Crin Antonescu , etc …
In nemernicia lor , …. astept sa-i vad pe scaunul electric
@ antimarinari
Sunt de acord cu tine, un discurs politic (cianist) fara acoperire.
Presedintele jucator in termenii jocului de carti, joaca la cacialma; am invatat din trecut ca se realizeaza doar 1% din promisiunile electorale; strategia de comunicare PeDeLe pare sa se bazeze doar pe cumpararea voturilor in alegeri (ptr cei care simpatizeaza din nu siu ce motiv acest partid obosit) si pe promisiuni (ptr incercarea disperata de a mai agata niste nehotarati); DAca pana mai ieri puteam auzi k nu s-a facut nu stiu ce, k ca nu l-au lasat connsilierii si k nu a avut echipa acum nu mai raman decat promisiunile;
@ Florin
Acum e, insa, riscant sa se joace cu iluzii.
Chestia cu balcoanele a fost culmea idioteniei in materie de propaganda. basescu nici nu stia ce i se intampla. A avut si el o replica pe masura lui:cand cei de la baconul 2 au strigat”Regele Mihai”, a replicat:”Invitati-l aici”. In rest a fost o gretosenie. Faptul ca a stat de vorba cu Vacaroiu vreo 2 minute mi s-a parut ceva suspect. Pacat de el ca-i batran si si-a pierdut mintile. Ca si Melescanu de altfel. Interesant ca Isarescu n-a venit!L-a trimis pe foarte imbatranitul Florin Georgescu. Iar seful UDMR(scuze , nu retin nume unguresti!), a sta cu spatele si s-a intors la el cand a insistat sa-i i-a mana).In schimb, Marko Bela(na’, ca pe asta il retin, avea fasolea cat gura;logic de altfel, deoarece a obtinut numirea unui ungur de-al lui sef la OLTCHIM-un secretar de stat , tanar si foarte indoctrinat si libidinos libidos pe la televiziuni-Borbely?).
@VV
Nici eu nu sunt ultraecologist, totusi citesc raportul Dg ENVI (aici: http://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/etudes/envi/2011/464425/IPOL-ENVI_ET(2011)464425(PAR18)_RO.pdf). Se pare ca metodele utilizate pentru extractia gazel,or de sist, pe termen lung, fac prapad.
@ lordul john
E nevoie de o dezbatere cu sisturile. Dar nu ca la Rosia Montana, unde presedintele a si tras concluziile.
@lordul john,
Multumesc! Este ceea ce stiam dupa ureche, dar bine!
Ideea este ca basescu trebuie impiedecat cat mai repede sa mai produca drame de tot felul in Romania.Daca l-ai urmarit, avea niste poticneli ciudate(pshihice sau fiziologice) si mai si radea ca prostul din orice.
@un liberal optimist
Individul e dus cu pluta, rau, rau de tot.
Referitor la gazele de sist, raportul spune ca la finele zilei productia de gaz de sist ar putea fi la nivel european 1,5% din total gaze produse (adica nimic), dar impactul asupra comunitatilor locale (cutremure, poluarea atmosferica, lacurile cu ape reziduale, etc) nu este deloc neglijabil. Nu mai bine ne apucam de energie verde, decat sa ne facem singuri cutremure?
De citva timp, privindu-l pe basescu am ajuns sa consider ca are mentalitate si comportament nu doar de gainar, traficant de zgirciuri, ci de proxenet.
Proxenetul apare initial ca un salvator pe cal alb, aici lupta impotriva coruptiei, comunismului, plinge ca e nedreptatit si haituit, el suflet mizercordios, ca sa obtina simpatie: proxenetul e intitial un iubit, un favorit pentru care naivul sa faca orice sacrificiu. Santaj emotional care se pliaza cu asteptarile viitoarelor “fetite”. Promite victimelor un viitor stralucit, promite 50% la salarii si luna de pe cer ca sa se incotopeneasca intr-o pozitie de proprietar peste vieti si destine de care apoi sa-si poata bate joc pentru beneficiul strict personal. Mda, nu e de mirare ca ajuns acolo ride badaraneste, “i-a ciuriuit” – ma si mira ca nu a folosit un alt cuvint in loc de “ciuruit”.
Apoi inhata, saraceste, lipseste de orice posibilitate de subzistenta, pune calusul, leaga de calorifer, bate si flaminzeste, executa pe unul sau altul la intimplare ca sa dea exemplu de brutalitate si sa vire frica pina in oasele victimelor, ca sa obtina complianta….taie salarii, da afara din serviciu zeci de mii de oameni, creste tva, inchide spitale, taie subventii si ajutoare sociale, elimina pe oricine ii sta impotriva, inrobeste si se zdropseste la oameni cu tupeu, el e stapin peste vieti, e traficant de carne vie.
Proxenetul se poarta ca si cum drepturile oamenilor nu sunt ale lor, toate depind de poftele si nazaririle sale. Viata de zi cu zi e pusa la troc, ti se da cu generozitate ceea ce e de fapt al tau, o piine, o anvelopare de bloc, un loc de munca, un procent inapoi din ce s-a luat ca salariu ori pensie, sau ti se arunca un os, o ciozvirta, o firimitura. Celor de vinzare li se promite orice, si nici macar nu e nevoie sa si primeasca, vorbele sunt suficiente, de aceea si batut, si f…, si cu banii luati.
Daca “fetitele” se revolta pentru conditiile si umilinta in care traiesc, li se spune ca sunt viermi: care demnitate ori drepturi? pentru noroiul mahalalelor? Sa nu caute nici un ajutor, sa nu indrazneasca macar sa deschida gura, ca e vorba de piata, de presa, de emisiuni de televiziune, de parlament european, rufele murdare se spala strict in bordel. Orice poate fi bagat in beciurile bordelului sa-i fie invatatura de minte, chiar si cultura.
Nu e sef de stat ci proxenetul sef al unei familii de traficanti de carne vie, are o haita de pesti si cucoane de bordel care se poarta cu aceeasi brutalitate, rapacitate si obraznicie ca si seful, cointeresati intru crima, sa-i conduca si extinda afacerile. Asa cum are batausii: anaful, aniul, ceneaul, sereiul, seteseul,ciini de paza pentru marele bordel al lui basescu din care sa nu mai scape nimeni. Asa cum are si femeile de serviciu, pedeleul, cecereul, tevereul, evezeul sa-i cosmetizeze hidosenia.
Mai lipseste numai sa se ajunga la inducerea, stiintific elaborata, a unui soi de sindrom Stockholm. Cred ca de asta exista acum si aparent calmul, bine masuratul in vorbire, impaciuitorul guvern mru – are functia de haloperidol, de psiholog care sa calmeze victimele si sa le convinga cit de mult ele, victimele, isi adora civilizatul conducator si cit de civilizata si demna e de fapt o viata facuta mizerabila. E odios.
@ cris
Incepe sa aduca cu eroii lui Dickens.
@VV,
Ce pare aveti in legatura cu initiativa lui Oprescu de a infiinta o banca municipala(pentru Bucuresti)?
Eu am vazut in Germania si Austria o puzderie de banci locale, extrem de performante, in sensul ca nu prea au fost afectate de asa zisa criza.Gestionau foarte bine fondurile locale, ale IMM si ale oamenilor. Cred ca in astfel de banci consta succesul nemtilor si austriecilor in depasirea asazisei crize. De ce nu incurajam si noi astfel de initiative?
Sa nu replicati cu bancile locale americane, care au dat faliment in ultimii ani. Creditarea pentru orisice le-a faimentat.
@ un liberal optimist
E fff riscant sa anunti formarea unei banci in felul acesta.
@ un liberal optimist
E riscant si sa-ti legi cariera de functionarea unei banci.
@VV
Parerea mea este ca la randamentele de exploatare si valorificare, care se obtin, putem reduce consumul de gaze cu aceeasi valoare prin utilizarea unor tehnologii mai performante. In acest caz ne trebuie o analiza cost/beneficiu.
@ lordul john
NU mai tine cu asa ceva. Resursele de gaze mai ajung pentru doar cativa ani, chiar daca ai face economii la sange. S-a extras mult in perioada comunista. TRebuie gasita o solutie tehnologica pentru a valorifica mai bine zacamintele ori pentru a extrage gaze neconventionale. Ori poate ne ajuta Dumnezeu si gazele din Marea Neagra sunt exploatabile.
@VV,
Ca si in subiectul sisturilor. @Barosanul m-a denuntat ca retrograd, dar, ganditi-va, ca intr-un areal redus nu-i permis sa faci experimente pe mediu si populatie.Sigur, pe spatii mari , aride, fara populatie mai poti face experimente, dar nici acolo fara studii de impact.
Pe mine cel putin, m-a ingrozit viziunea presedintelui,azi.Omul asta trebuie legat si bagat in spital. Si aplauzele aplaudacilor lui au fost extrem de rezervate.
OK! nu o sa mai avem gaz; dar avem alte resurse, nebanuite. Desi, cred, ca daca vom exploata responsabil aceste resurse, ne vom hrani si stra-stra-stra-nepotii. M-am saturat de campaniile astea panicarde.
@ un liberal optimist
Si-au batut joc de toate parteneriatele cu unitatile termo si au alungat investitorii de la Cernavoda. Si acum se vaita.
@vv,
Ca liberal autentic nu v-ar place sa aveti o retea dezvoltata de banci locale autohtone concentrate pe stimularea capitalismului local?
@ un liberal optimist
E bine ca initiaiva sa fie a mediului de afaceri, nu a unui primar.
@ VV
M-as duce mai aproape de timpurile noastre, de Razboiul sfirsitului lumii al lui Llosa, de Toamna patriarhului a lui Marquez, de Eu, Supremul al lui Roa Bastos, de Orbirea lui Saramago, adica de mizeria si cruzimea halucinante. Desi, evident, marele proxenet nu i-a citit nici pe Dickens, nici pe acestia, chit ca de cite ori se oprea prin vreun port se ducea la “biblioteca”.
@ cris
Oricum, avea macar lumina pentru a citi. Felinarul rosu.
@VV,
In sfarsit, i-a cazut si lui CTP fisa privind logica protestului parlamentar. Poate convingem un crucisator comunist sa devine un portavion liberal..
@ un liberal optimist
Adica? Ce-a zis CTP?
@VV,
Citez din memorie:Este prima data cand chiar cred ca protestul Opozitiei are sens. Ma rog, si alte chestii, care chiar nu mai au importanta de la un astfel de om.
@VV,
Nu fiti asa de rau cu niste propuneri autohtone. Si G.Becali dorea sa-si faca o banca, refuzat de Isarescu. In fond, era un experiment. Ca si experimentul Oprescu. Dupa care mai vin si alti oameni cu bani(nu conteaza cum i-au facut).Important este sa fie monitorizati ca sa nu mai repete idioteniile bancare din anii ’90.
1.I-as trimite si eu cerere de demisie dar nu-i stiu adresa de e-mail.
2.Asta cu demonstrantii antibasescu care cer pe Regele Mihai este sceneta portocalie care da de inteles fraierilor ca demisia basinii e comparabila cu abdicarea Regelui Mihai si ca plecarea incrucisatului inseamna musai revenirea Monarhiei… Astia-s necuratul!
http://www.ziare.com/basescu/presedinte/basescu-i-ar-fi-spus-unui-deputat-pnl-ca-primeste-pe-mail-sute-de-cereri-de-demisie-1154754
Am incercat sa trimit e-mail pentru demisie de pe uslonline dar nu am reusit?!?! Imi place uslonline!!!
Stim ca Basescu a vb ceva astazi – sincer nu m-a interesat ce a spus si nici nu ma va mai interesa decat daca pronunta cuvintele “mi-am dat demisia”. Intre timp noi am fost ca in fiecare seara la Universitate si …
Am sa il parafrazez pe Victor Ciutacu si am sa spun ca a fost iarna mintii si vine primavara dilelii.
Ce s-a intamplat aseara langa CC (MAI pt cei mai tineri) face parte din ciclul ordinele mele Constitutie nu are.
Nu are rost sa povestec pt ca deja s-a relatat (cel mai bine probabil in Jurnalul National) insa astept cu bucurie amenda in cazul in care scormonesc trei prostii si doua aberatii in baza carora sa ne amendeze pe toti cei legitimati.
Ar fi totusi de mentionat un episod – cei ridicati de jandarmi in fata CC au fost eliberati sau mai bine spus dati afara din duba la 100 de metrii de sectia de politie la care urmau sa fie dusi pt ca “e presa acolo si n-avem ce face cu astia”. Cand il ai ministru pe Berca Mondialu si te conduce Gogu asta se intampla …
Si daca nu ma insel adjunctul lu Gogu a fost scos din birou si trimis in strada sa fie sigur ca ne rezolva nu care cumva sa plece capu la lege drepturi Constitutie si alte aberatii jandarmii de acolo. Poate ma insel dar nu cred …
PS: Va adresez si eu in calitate de simplu cetatean doua intrebari:
a) De ce conducerea PNL nu iese public sa promita clar rar si tare, cu subiect si predicat, demiterea, retrogradarea, trecerea in rezerva si anchetarea, conducerii Jandarmeriei Romane si in special a maiorului Gogu si a gen. Meran daca USL va castiga alegerile? Sau in opinia d-voastra nu s-au comis suficiente abuzuri. Intreb asta pt ca cel putin declarativ se zvonea ca aderati la idealurile celor din Piata Universitatii si ca si d-voastra doriti sa aparati democratia etc.
b) As vrea sa stiu daca partidele din opozitie sunt dispuse sa faca ceva concret si profesionist in sensul apararii si sprijinirii protestatarilor din Piata Universitatii impotriva abuzurilor si aici ma refer inclusiv la asistenta juridica dar mai ales la adaugarea pe lista de revendicari pt revenirea in Parlament a demararii unei anchete parlamentare privind abuzurile comise de acesti indivizi pt care si citez “ordinul MAI e superior Constitutiei” …
@ Radu Vasilescu
Pe asta cu CC n-o stiam., Doar pe aia cu Brianna Caradja si MEC.
Pai nu este logic? Eu unul deja m-am invatat ca presedintele sa spuna ceva iar dupa o perioada de timp sa se uite. Din pacate acesti oameni nu s-au vindecat de sindromul minciunilor si continua sa minta si sa amageasca oamenii in continuare.
@ Adrian
Culmea e ca unii socotesc ca asta e abilitate politica.